Nuvelă

Amanda

de Octavian Sărbătoare (Australia)

Pe 26 decembrie 2004 mă găsesc la Deoghar, vestitul orăşel spiritual din statul

Jharkhand, India. Aflu de la televizor că valurile uriaşului ţunami au atins şi coastele de sud
şi de est ale Indiei.
Deşi locul unde mă aflu este neafectat, realizez urgenţa de a pleca cât mai repede către
Kolkata, de unde pot cumpăra un alt bilet de avion către Australia; cel pe care îl am este
valabil doar peste 2 săptămâni. Doresc să mă întoarc cât mai repede, acum când
consecinţele acestei mari catastrofe nu se derulează încă din plin. Se aşteaptă epidemii, şi
panică printre cei care vor să părăsească India cât de curând posibil.
Am mare noroc şi-mi asigur un bilet de tren pentru a doua zi.
În dimineaţa următoare cumpăr un ziar. Citesc despre tragismul valurilor devastatoare în
India: până la tipărirea ziarului erau deja peste 7000 de morţi. Panica încearcă să mă
cuprindă şi pe mine, neştiind ce mai poate urma.
Călătoria mea până la Kolkata a decurs însă în condiţii foarte bune.
Abia sosit la hotel las bagajul în cameră după care mă prezint la o agenţie de voiaj.
Reuşesc să obţin un nou bilet de avion către Australia, cu zborul pe 31 decembrie. Cu regret
trebuie să renunţ astfel la întreaga perioadă pe care mi-o programasem pentru şederea în
India. Dar mai am 4 zile până la zborul meu către Singapore.
Aşteptarea mi se va pare lungă, am un intens zbucium sufletesc. Zilnic cumpăr ziarele
pentru a afla despre consecinţele dezastrului din India. Numărul celor morţi este mereu în
creştere, şi mai mulţi au rămăs fără adăpost, anumite zone sunt sub carantină. Mai mult, se
estimează că fenomenul încă nu s-a sfârşit şi că pot apare alte replici vulcanice submarine
care pot fi şi mai distrugătoare.
Realizând gravitatea situaţiei guvernul Indiei a decis să cheme forţele navale la datorie.
O flotilă se află deja în golful Bengal cu misiunea ca la nevoie să evacueze Kolkata, un oraş
de peste 15 milioane de locuitori.
O astfel de veste mă afectează profund. Îmi dau seama că într-o astfel de situaţie nu pot
supravieţui. Oamenii pur şi simplu mă vor omorâ, pentru a-mi luat tot ce am, conduşi de
instinctul de conservare, din dorinţa acută de a se menţine în viaţă. Nicicând nu am aşteptat
cu mai multă nerăbdare ziua de 31 decembrie când voi zbura cu avionul către Singapore.
Observ că hotelul în care stau devine pe zi ce trece tot mai aglomerat. Turişti de
pretutindeni sunt gata şi ei, ca şi mine, să părăsească India cât mai repede cu putinţă.
În sfârşit, ziua de 31 decembrie soseşte. Deşi avionul meu va decola seara, eliberez
camera înainte de ora 10 dimineaţa pentru alţi turişti care aşteaptă să fie cazaţi. Îmi iau
bagajele şi merg într-o cameră specială unde se poate aştepta până la ora de plecare către
aeroport.
De altfel, această cameră este şi ea aglomerată de turişti occidentali cu bagajele pregătite.
Printre ei remarc o tânără europeancă foarte drăguţă, o tipologie clasică anglo-saxonă.
- Sunt Amanda din Anglia, se prezintă fata cu un zâmbet.
 - Ramdas, spun eu, salutând cu o plecăciune în stil european. Sunt din Australia. Încotro
vei călători Amanda?
- Abia am sosit.
- Este un timp tragic pentru India din cauza valurilor ţunami. Poate ai norocul să obţii un
bilet de avion întors în Anglia. Eu voi decola astă seară către Singapore, apoi către
Australia.
- Nu intenţionez să plec înapoi curând, spune ea hotărâtă. Voi călători cu trenul către
sudul Indiei, chiar prin acele părţi care au fost afectate de ţunami. Aştept acum să se
elibereze o cameră.
Privesc cu luare aminte pe tânăra din faţa mea.
„Oamenii vor să se îndepărteze cât mai repede de zonele afectate de catastrofă, pe când
această fată va pleca către locurile dezastrului. Ce o poate determina să ignore grija pentru
propria-i viaţă?”.
- Bănuiesc că ai mai fost pe aici. Pari foarte sigură pe tine.
- Sunt pentru prima dată în India.
Mă înfioară gândul că cineva, sosit pentru prima dată în India, neavând habar de
pericolele ce pot surveni în India, mai ales acum în acest timp de năpastă pentru întreaga
ţară, poate avea curajul să se îndrepte către zonele sinistrate.
- Îţi dai seama oare de pericolele ce le poţi întâmpina pe parcurs? Ai auzit că tinere
neînsoţite de nimeni, ca tine de pildă, au fost violate, prădate, chiar ucise? Anual dispar fără
urme mii de călători în India.
- Am auzit de toate acestea. Dar nu mi-e frică. Am acest ajutor.
Spunând acestea, tânăra Amanda îmi arată un băţ lung din bambus.
Rămân uimit. O tânără crede că poate face faţă cu un băţ de bambus benzilor de criminali
organizaţi ai Indiei. Oamenii certaţi cu legea sunt atât de versaţi încât trec mulţi ani până
când poliţia să le dea de urme. Sunt şi bine înarmaţi. Se estimează că mulţi dintre turiştii
străini, dispăruţi fără urme, sunt victime ale criminalităţii organizate. Foarte rar când se mai
descoperă rămăşiţe ale celor ucişi. Nici că este nevoie ca victimele să fie îngropate.
Milioanele de câini vagabonzi devorează în scurt timp orice cadavru.
Doresc să aflu ce o mână cu nebunie pe fata asta către parcurgerea unui drum complet
necunoscut. De ce vrea neapărat să ajungă în sudul Indiei? Ar putea fi vizitate alte locuri
mai puţin periculoase.
- De ce nu mergi la Rishikesh? Nu este afectat.
- Ce să fac la Rishikesh? Gurul meu se află în sudul Indiei!
Auzind aceasta îmi dau imediat seama cât de nefastă poate fi această dependenţă faţă de
un guru indian. Oamenii pur şi simplu îşi pierd minţile. Mă întreb câţi au căzut victime
criminalilor din India pe când mergeau să-şi vadă guruşii.
Realizez imediat ce greu este ca cineva să poată trezi gândirea raţională a acestei fete
atâta timp cât se află sub influenţa unui guru.
„Îmi este milă de tânăra Amanda. Cum aş putea s-o fac să renunţe deocamdată la
hotărârea de plecare către sudul Indiei?”.
Încropesc urgent un plan.
- După cum ştiu, un guru îşi protejează în orice împrejurare discipolii.
- Da, da! Tocmai de aceea nici nu îmi este frică! spune Amanda cu mare convingere.
Gurul meu este cu mine tot timpul. Mă veghează să nu mi se întâmple nimic rău.
- Optimismul şi încrederea sunt binevenite. Mergem să luăm masa de prânz împreună?
Eu plec astă seară şi am constatat că mi-au rămas destui bani în moneda ţării, rupii. Nu ştiu
pe ce să-i cheltuiesc. Te rog să accepţi invitaţia mea la masa de prânz, ca un semn de bun
sosit în India.
Tânăra Amanda zâmbeşte mulţumită că cineva este nu numai înţelegător faţă de actul
venirii ei în India, dar şi generos. Probabil îşi imaginează că gurul ei dirijează acţiunile din
planul subtil pentru ca Amanda să poată ajunge cu bine la aşramul său.
- Sunteţi drăguţ. Cu plăcere.
Între timp soseşte hotelierul şi o anunţă că are o cameră liberă pentru ea.
- Aşteptaţi puţin până duc aceste bagaje, spune veselă.
Tânăra dispare iute. Las şi eu bagajele în grija unui bărbat ce face parte din personalul
hotelului.
După câteva minute Amanda revine. Coborâm împreună către un restaurant, pentru a
servi prânzul. Politicos, o las pe Amanda să meargă înainte conform obiceiului european.
Aici în India, acest gen de politeţe se manifestă în alt fel: bărbatul merge în faţă, este
astfel recunoscut a fi stăpân şi protector al femeii.
Coborâm pe scări. Îi urmăresc tinerei fiecare pas. Mai are doar trei trepte până când să
ajungă la parter. Cu multă dexteritate îi ating laba piciorului drept, tocmai când să-l mişte în
faţă pentru a păşi pe treapta următoare. Piciorul drept i se blochează în călcâiul stâng.
Amanda se împiedică, se prăbuşeşte peste cele trei trepte, alunecă pe podeaua parterului.
Sunt imediat lângă ea să văd în ce condiţie se află. Este lovită la ambii genunchi şi la
cotul drept. Amanda geme de durere.
Mă uit după ajutor. Pe uşa hotelului chiar atunci intră un turist cunoscut de mine. Vrea să
urce în camera sa.
- Michael, ajută-mă te rog s-o transportăm sus pe Amanda. A avut un accident căzând pe
scări.
Împreună o ridicăm, o purtăm pe braţe până în camera ei şi o aşezăm pe pat.
- Ce vei face acum? Cum vei putea călători cu trenul? o întreb pentru a-i afla planurile
ştiind noua condiţie fizică în care se află.
- Nu pot merge deloc, spune ea gemând de durere. Va trebui să-mi amân călătoria. Nu am
altă alternativă!
- Cum te vei descurca cu banii? Ai destui?
- Nu-mi imaginam să am un astfel de accident. Sigur mă poate ţine la pat două-trei
săptămâni.
- Vreau să te ajut. Îţi plătesc eu cazarea la hotel pentru următoarele trei săptămâni. Nu ai
desigur nici o obligaţie faţă de mine.
- Mulţumesc. Sunteţi foarte generos. Am într-adevăr nevoie de ajutorul acesta.
- Am să-ţi aduc prânzul aici în cameră.
Merg la restaurant, comand prânzul pe care mi-l aşează în vase potrivite pentru a fi
transportat.
Ajuns în cameră cu mâncarea cer Amandei permisiunea de a face o rugăciune înainte de
masă. Peste vasele respective invoc câteva mantre, care să o dezlege de cele cu care, cred
eu, Amanda este „prinsă“ de către gurul ei.
Fata abia poate să mănânce. Obosită peste măsură se reazemă de perini.
Am cu mine un talisman din argint cu semnul mantrei OM care se putea purta pe lănţişor.
De-a lungul timpului îl încărcasem energetic cu mantre benefice, care în mod natural se
opun celor malefice.
- Amanda... îţi dau ţie acest talisman. Poartă-l la gât, îţi va aduce protecţie şi noroc.
- Vă mulţumesc din inimă. Sunteţi un om de suflet. Voi ţine minte tot binele pe care mi l-
aţi făcut.
Am mai stat cu Amanda până aproape de ora plecării mele către aeroport. Am schimbat
adresele de email pentru a putea lua legătura în viitor.
Gândindu-mă la cele petrecute, cred că Dumnezeu mă va ierta că am accidentat
intenţionat o tânără. Poate că i-am salvat viaţa.
După câteva săptămâni, prin Internet, am reuşit să iau legătura cu Amanda. Mi-a trimis
prin email noutăţi extrem de interesante.

Dragă Ramdas,

Află că după plecarea ta din Kolkata am rămas la hotel încă trei săptămâni. Am avut
mare noroc cu Michael care m-a îngrijit tot timpul. Astfel am devenit apropiaţi. Am plecat
apoi împreună la Rishikesh unde Michael dorea să urmeze cursuri de yoga. În prezent
suntem tot în India.
Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine după acel accident avut pe scara hotelului, dar pur şi
simplu nu mai simt nevoia să-mi văd gurul din sudul Indiei.
Port de asemenea cu placere talismanul pe care mi l-ai dat. Cred că îmi aduce noroc.
Eu şi Michael formăm o pereche de tineri cu aspiraţii spirituale. Suntem nedespărţiţi,
plănuim să deschidem o şcoală de yoga în Anglia.
Te vom ţine la curent cu activităţile noastre.

Amanda şi Michael

Copyright (Drept de Autor) © 2008 and subsequent years by Octavian Sărbătoare -

Email - Australia. Această lucrare este copyright (are drept de autor). Autorul dă dreptul
ca lucrarea să fie publicată, copiată şi distribuită în orice formă cu condiţia să rămână
nemodificată şi dreptul de autor (copyright) şi autorul să fie menţionate.