Amantlac Mi-am pierdut mintile intr-o dimineata linistita.

Le-am cautat peste tot, prin pat, prin cearsaful care mirosea a sudoare si a nopti singuratice, prin biblioteca, rasfoind si aruncand toate caramizile de cuvinte pe care degetele mele nu le mai puteau descifra acum, chiar si pe birou, printre facturi ratacite la electricitate, batiste murdare si cotoare de mar. Dar nu le-am gasit. Caci mintile mele nu erau o bucatica galbena de cascaval, ca in povestea aceea a lui Bukowski, cea cu orasul plina de pacat, cu receptionerul indragostit si cu crima... Mi-am pierdut mintile in linistea unei explozii solare, cand pe strada, sub balconul meu, trecea o fata ca de saptesprezece ani, varsta a posibilitatilor, purtand in par soarele intreg. Vecinii au chemat ambulanta . Eram gol, mai gol decat de obicei si strigam declaratii de dragoste. Ce poate fi mai rau de atat? La spital, doctorii m-au intrebat de ce s-a intamplat asta. " Din cauza amantei mele" le-am zis, dar nu m-au crezut de prima data, ceva din ochii mei nu le inspira incredere. M-au intrebat din nou, de ce credeam ca mi-am pierdut mintile si le-am raspuns " Din cauza amantei mele." Iar unul din doctori, cel mai tanar, a dat din cap, aproband un diagnostic. " Deci ai suferit o deziluzie cand te-a parasit... " " Nuuuuu, le-am spus, nu ati inteles, mi-am pierdut mintile pentru ca nu ma suportam inseland-o pe cealalta femeie, cea pe care o tot scriu." O asistenta medicala mi-a injunghiat bratele cu unghiile ei rosii si ascutite, apoi mi-a facut o injectie ca sa adorm. Amanta mea nu era o femeie ca toate celelalte femei, din carne si oase, din vise si sperante, dim detalii, culori, parfumuri si nopti nedormite. Amanta mea venea in fiecare vineri seara intr-un plic maroniu, cu doua timbre verzi, in coltul din dreapta sus, fara stampila sau adresa de expeditor. Prima data cand a venit, nu mi-a spus decat atat, ca ii era dor de mine. Nimanui nu i se mai facuse dor de maine pana atunci. Nici pisicii care mai venea din cand in cand sa-mi cerseasca de mancare in balcon, nici macar femeilor usoare pe care le mai aduceam in patul meu. Nimanui nu i se mai facuse dor de mine, nici macar femeii de care ma indragostsem la munca. Asa ca fusesem luat prin surprindere si am deschis cu o oarece emotie al doilea plic, din a doua saptamana, cand amanta mea imi scria despre saptamana grea pe care o avusese, in biroul ei inchis de contabila, despre sotul care dormea alaturi de ea, cu picioarele reci si cu sforaitul gros. Insa ce m-au surprins fusesera cuvintele din ultimele randuri, cand imi spunea cum ii arde carnea

pulpelor dupa palmele mele, cum i se incalzesc varfurile sanilor si cum pisca, dupa limbile mele. Ca ii era dor de mine. Mi se parea duplicitar si pervers si incepuse sa-mi placa. Ii strangeam scrisorile saptamana de saptamana si le asezam pe pat in fiecare sambata seara, in chip de femeie. O lasam sa doarma cat vroia, ii aduceam mancarea cea mai scumpa la pat si ii puneam muzica cea mai buna ca sa o asculte. Amanta mea isi ducea dorul de mine, de fiecare data cand lipseam, cu atata pasiune si ardoare, incat, atunci cand ajungeam acasa mi se parea pentru o clipa ca sunt normal. Si nu mai eram gelos pe fata de la munca si pe barbatii cu care dansa duminica. Intr-un fel ma puteam razbuna pe ea. Apoi am inceput sa vad lucruri ciudate. Pentru ca eram amantul unei femei maritate, am inceput sa observ pe strada un barbat care ma urmarea. Si fiindca amanta mea salasluia in scrisori, barbatul isi facea aparitia in paginile de ziar, pe afisele publicitare, in cartile pe care le purtau studentii la subtioara si in hartiile de calendar, cu care macelarii imi impachetau carnea. Apoi lam vazut la munca, intr-un teanc de rapoarte trimestriale, strecurat in spatele unor acolade, spionandu-ma cu ochii lui sticlosi. Trebuie ca am facut scandal, caci fata de la munca, cea de care imi placuse odata, ma privea cu ochii in lacrimi, speriata. Atunci a inceput sa mi se faca rau dupa ea. Si mintea mea sa inceapa sa dispara, gand cu gand. Am ajuns acasa si am ars toate cuvintele primite de la amanta mea. M-am ascuns in baie, si leam aruncat in cada, iar peste el am scaparat un chibrit. Dar flacarile nu i-au putut ascunde toate formele asa ca i-am mai putu vedea cateva din doruri. Cele in care plangea dupa sudoarea mea si dupa barba mea, care o intepa acolo jos. "Ce fel de amant esti daca suferi de moralitate ?" m-au intrebat doctorii in ziua urmatoare. " Nu am zis niciodata ca as fi unul bun." le-am raspuns. "Dar poate ca exista medicamente si pentru asta."