Aventurile lui Rembrandt in "inima Olandei"

30 Oct 2007 Alina Purcaru

In Amsterdam, Rembrandt a cunoscut gloria, faima si bucuria conjugala, dar a fost lovit de tot atitea necazuri si privatiuni.

Ambitiile lui Rembrandt cereau un mediu pe masura, iar Amsterdamul era singurul oras din Olanda care putea sa i le indeplineasca. In 1630, cind pictorul s-a stabilit in capitala, portul era una dintre cele mai efervescente piete de arta nu doar pentru activitatile negustoresti pe care le inlesnea, ci si pentru schimbul de idei care il anima. Cu un centru universitar vinat pentru prestanta pe care i-o confereau eminente ale stiintelor exacte si umaniste deopotriva, Amsterdamul se consolidase drept "inima Olandei". Ajuns aici, Rembrandt a fost imediat luat la ochi de mai-marii urbei, avizi sa fie imortalizati in ipostaze care sa le reflecte statutul si prestanta. Cel care ii asigura tot confortul pentru a putea picta fara impedimente este Uylenburgh, un celebru negustor de arta, foarte influent la vremea aceea si client regulat al celor mai respectabile saloane din oras. Acesta ii pune la dispozitie un atelier in propria casa si ii inlesneste o comanda importanta pentru "capitalul simbolic" pe care Rembrandt va ajunge, in scurt timp, sa si-l consolideze. Asa ajunge pictorul sa-l aiba drept comanditar pe Nicolaas Pieterszoon Tulp, unul dintre cei mai de vaza barbati din oras, magistrat si chirurg reputat, iar rezultatul va fi "Lectia de anatomie", compozitie definitivata in 1632 si expusa intr-o sala a ghildei medicilor din Amsterdam. Tabloul ii creste lui Rembrandt faima printre potentatii orasului si, in scurta vreme, va primi comenzi de la insusi stadhounder-ul Provinciilor Unite, Frederic Henric, pentru care va realiza o suita de cinci tablouri dedicate patimilor lui Christos. Curtat de edilii orasului, cunoscut dincolo de granitele Olandei, Rembrandt savura din plin gloria. Se casatorise cu Saskia, avea atelierul plin de discipoli si, cel mai important, se bucura de o energie inepuizabila. Pe sotia sa, care i-a adus o reconfortanta zestre, o imortalizeaza in fiecare chip de femeie pe care o picteaza, fie ea zeita sau muritoare, de fiecare data insa nobila si impunatoare. Fericirea conjugala e dublata de bucuria cumparaturilor, pe care Rembrandt nu sio refuza niciodata. Fara sa fi calatorit in Italia ca sa-i studieze pe maestrii care au infaptuit Renasterea, Rembrandt are acces la multe dintre tablourile lor prin intermediul colectionarilor si al negustorilor de arta. Reproduce operele marilor pictori pentru a le deprinde maniera, face copii dupa Tizian si Rafael si recompune "Cina cea de taina" urmind maniera lui Michelangelo. Nu putini sint cei care ii reproseaza ca entuziasmul lui de colectionar farimiteaza zestrea sotiei, insa pictorul nu se sinchiseste de reprosurile generale si, drept raspuns, le dedica o pinza in care apare fericit, ridicind cupa in cinstea celor care ii judeca gusturile scumpe. Oricita fericire i-ar aduce recunoasterea, mariajul si bucuria creatiei, necazurile nu-l ocolesc. Ii mor copiii, dupa doar citeva luni de viata, iar Saskia e din ce in ce mai slabita de sirul epuizant de sarcini. Anul

"Rondul de noapte" este numele pe care posteritatea l-a acordat tabloului

1640 e unul de cumpana pentru Rembrandt: ii moare cea de a treia fiica, Cornelia, apoi cumnata, iar in Leyden se stinge mama pictorului. Doi ani mai tirziu, alte doua evenimente ii vor marca crucial biografia si parcursul de creator: moare Saskia si termina "Compania capitanului Frans Banning Cocq", care si-a pierdut titlul initial sub cel impus de posteritate: "Rondul de noapte". Istoria acestui tablou e legata si de ambitiile personajelor reale care il anima si care i-au acoperit pictorului onorariul in functie de pozitia pe care acesta le-a rezervat-o in economia compozitiei. Daca nu au putut dicta ordinea dispunerii pe pinza, edilii infatisati de Rembrandt au decis, in schimb, dimensiunile finale ale tabloului. Asa se face ca, in 1715, pictura a fost taiata pentru a incapea intre doua usi, in cladirea pe care urma s-o decoreze. Inainte de taiere, "Rondul de noapte" avea douazeci si cinci de centimetri in plus in inaltime, cu cincizeci mai mult in partea de jos si depasea cu zece actuala margine din partea dreapta.

Cum au ajuns urmele de frine de pe autostrada subiect de pictura aflati pe www.cotidianul.ro/select