BLESTEMUL LUI STEFANESCU

Autor: LARISA IONESCU SECRETUL LUI BACHUS

- Domnule Geo Saizescu, Secretul lui Bachus, filmul pe care l-ati regizat in 1983 a plecat de la un caz real al acelei perioade, afacerea Stefanescu. V-ati propus mai mult decat atat? - Noi nu am facut un film documentar despre cazul Stefanescu. Pentru ca nu e sub nici o forma un documentar, este un film de fictiune bazat pe realitati existente. Eu nu spun ca orice asemanare cu cazul real este pur intamplatoare. Totusi, am pus asta pe generic, dar ca sa nu fiu dat in judecata. Asa cum povestesc acum despre film, asa au povestit si altii despre acest caz. Se stia ca totul plecase de la nunta unui tanar ofiter de securitate. Acesta s-a aprovizionat cu vin de la o crama de langa Podul Basarab, a unui anume personaj numit Stefanescu. Aceasta avea ramificatii in tot orasul, si chiar si eu am baut acolo un vin foarte bun, Feteasca neagra. Cand, de-odata, explozia: nunta a fost intarziata cu doua saptamani si tanarul, cand a privit sticlele cumparate, si-a dat seama ca vinul nu mai era vin: se topise, nu mai era nici negru, nu mai era nici alb. Cel alb era ca o apa chioara, iar cel negru era asa, cum raman de obicei pe sticla, de la Puterea ursului, urmele acelea. Atunci, el a sesizat autoritatile, care au descins cu forte speciale acolo si au descoperit ca toata bautura era falsificata. Au urmat o serie intreaga de scandaluri, de urmariri, de sesizari, de verificari, de controale la sediile respectivului, care s-a dovedit in cele din urma vinovat.

N-AM AVUT ACCES LA DOCUMENTE - Cum v-ati documentat pentru scenariu? - M-am intalnit integral in ganduri cu marele scriitor si scenarist care a fost efectiv cel mai cu har dintre toti, Titus Popovici, si ne-am tatonat reciproc posibilitatile de a face impreuna un film pe aceasta tema: a unui caz care devenise o moda in discutiile

jurnalistice, in ziare, in case, pe strada, uneori anecdotic, alteori cu date. Am purces la o documentare, care, trebuie sa spun, a fost mai mult una stradala decat prin acte sau interviuri. Asta pentru ca, la solicitarile noastre la Ministerul Justitiei, nu ni s-a permis accesul la toate documentele acestui caz celebru. O PATA PE OBRAZUL SOCIALISMULUI - Si, totusi, de aprobat scenariul a fost aprobat. Cu ce pret? - Scenariul - care va fi inclus in memoriile si lucrarea mea de doctorat - a suportat, pana sa intre in productie, fel de fel de amputari: vize de la Militie, controale etc. Noi am vrut sa prefiguram, prin acest Puiu Bumbescu, Nea Puiu - cum i se zicea atunci, pe ascuns - pe nimeni altul decat Ceausescu. El avea doi copii, o fata si un baiat, si era Puiu, marele barosan, stapan pe toata reteaua umana pe care o domina. Adica am vrut sa reiasa si personajul Stefanescu, dar si Nicolae Ceausescu. Am incercat sa cream un erou de rezonanta ampla si foarte cunoscut. La sedinta de lansare a filmului, langa mine, suferind impreuna, directorul Casei de filme, bunul meu prieten, profesorul Marin Teodorescu. Titus era la munte. Membrii profesionisti ai comisiei au vorbit exceptional despre scenariu. Ecaterina Oproiu a pledat ca la bara. Trimisii de la Sectia de propaganda, insa, au spus ca filmul arunca o pata neagra pe obrazul socialismului si s-a acreditat ideea ca n-ar mai trebui facut deloc. Pana la urma, un om al puterii, Ion Traian Stefanescu, prim-vicepresedintele Comitetului de Cultura, a decis: Nea Geo, il facem! Noi doi raspundem de el! FIUL LUI BUMBESCU ERA NICU CEAUSESCU - In prima varianta de scenariu, Puiu Bumbescu parca avea si un fiu? - Asa e. Fiul lui Bumbescu era cartofor, ciocanea toate fetele frumoase si importante din oras, facea trafic de influenta, era un fel de pericol social. Noi l-am gandit a fi micul baiat iubit al lui Ceausescu. Ei bine, asta a fost cea mai sesizata dintre intentiile noastre, si ni sa pus in vedere: ori nu faceti filmul, ori eliminam acel personaj. Am preferat sa restructuram scenariul, sa fie dat la o parte acest element nociv, care, in modul in care era prezentat, era absolut limpede pentru public, era o trimitere la Printisor. SEDINTA DE APROBARE A SCENARIULUI IN CARTEA ALBA A SECURITATII 11 mai, 1983 NOTA

La Casa de filme nr. 1 urmeaza a se realiza, fiind in faza de pregatire, filmul Nunta cu dar, scenariul Titus Popovici, regia Geo Saizescu, film inspirat din cazul Stefanescu. Scenariul peliculei este o satira la adresa vietii social-politice din Romania, vizand moravuri si naravuri actuale. Se comenteaza in randul cineastilor ca filmul va fi un record de vulgaritate, in desfasurarea de lux si coruptie in care sunt prezentati activisti de partid, vicepresedinti, directori de intreprinderi, ziaristi, prostituate in diverse ipostaze. Exemplu: un director isi aducea amanta cu un avion special pe campul din apropierea vilei sale; presedinti din CAP care ingroapa recoltele de porumb, trecand peste ele cu tractorul; directori care isi petrec timpul liber in Intercontinental, inconjurati de prostituate. Personajul principal este Nea Puiu, seful si organizatorul tuturor afacerilor, acesta corupand activisti de partid, ziaristi, persoane cu functii de conducere in agricultura. Fiind pus in discutia comisiei cinematografiei, scenariul a fost respins, ca urmare a interventiei tov. Emilia Sonea si Suian Pavel, activisti la CC al PCR, ulterior fiind insa aprobat de primul vicepresedinte al C.C.E.S., tov. Traian Stefanescu, ca urmare a interventiei scriitorului Titus Popovici, autorul scenariului. (A.S.R.I. Fond D, dosar nr. 11155, vol. 12, f. 314.)

MODEL DE SCENARIU PROPUS DE MILITIE Regizorul Geo Saizescu a primit de la militie un text de trei pagini. Era un model de scenariu ce voia sa impuna imaginea militianului in socialism: hotarat, intransigent, cult. Biroul colonelului Zaharia Colonelul Zaharia, inalt, elegant, distins, cu o expresie de tristete pe fata sa ce respira inteligenta, se plimba incet prin birou. Sunt de fata Maiorul..., Locotenentul...si inca doi sau trei lucratori ai militiei economice, pe fetele carora se citeste hotararea, intransigenta si cultura. ZAHARIA (ganditor): Deci isi intind reteaua... Cine e momeala? MAIORUL BOGDAN: Niculea Gaby, zisa Stareta... ZAHARIA: Bine... Il eliberati pe junele Eduard (un scurt zambet, ceilalti dau din cap ca au inteles). Prima lor greseala grava: aceasta interventie... Isi maresc cercul relatiilor. Bineee... In clipa cand avem toate probele,... toate, actiune! MAIORUL: Am inteles. Sublocotenentul se framanta in scaun... Colonelul, perspicace, om caruia nu-i scapa nimic, observa. Cu o privire parinteasca: ZAHARIA: Ce este...? SUBLOCOTENENTUL: Permiteti-mi sa raportez: e ceva mai grav. Ma tem ca l-au imbrobodit si pe tovarasul Mirea, ziaristu, stiti, Balaurul nostru respectat... ZAHARIA (calm): Ce spui? SUBLOCOTENENTUL: Toata ziua e cu Bumbescu..., cu fata lui, stiti, aia cu studioul kitsch. ZAHARIA (fata lui se destinde intr-un zambet care-i subliniaza si mai mult trasaturile distinse): Excelent... Deci si Victoras e pe urmele lor... Credeai tu ca omul asta... (jumatate in gluma, jumatate in serios). O nota slaba, sublocotenent... E foarte bine! Ei isi

fac relatii, gen Sterea, noi avem opinia publica! Milioane de cugete sanatoase ale oamenilor muncii, maior Bogdan... MAIORUL BOGDAN: Ordonati, tovarase colonel! ZAHARIA: Cu discretie, dar eficient, sa-l protejati pe Victor... Daca-l dibuiesc cumva, astia sunt in stare... de orice... Si... gata pentru actiune! MAIORUL (cu darza hotarare): Am inteles! Geo Saizescu: Dupa ce i-am citit mesajul respectiv, cu un creion rosu, bont, Titus a scris pe diagonala paginii In cur si a semnat, Titus Popovici. Bineinteles ca nu am filmat asa ceva, dar textul este antologic.

LA PREMIERA S-AU SPART GEAMURILE LA PATRIA Stefan Mihailescu-Braila, Nea Bachus, zis Puiu Bumbescu, a devenit un personaj care sia schimbat porecla in renume. Braila, care si-a incheiat cariera cu acest film, trecea pe strada sau mergea in localuri ori in piete publice, la spectacole, in vacanta, peste tot, si era salutat cu Nea Bachus, iar expresiile lansate in film au devenit de notorietate. Bucuria noastra a fost imensa, fiindca la premiera spectatorii au spart geamurile de la Cinema Patria. In fotografia de sus, de la stanga la dreapta: scriitorul Titus Popovici, actrita Rodica Muresan, Marin Stanciu, director Romania Film, actorul Emil Hossu si regizorul Geo Saizescu

POVESTEA VADUVEI Pentru prima data, vaduva lui Gheorghe Stefanescu, Ana, vorbeste despre celebrul sau sot, judecat, condamnat la moarte si executat pentru ceea ce s-a considerat a fi cea mai mare afacere a perioadei comuniste. Ana Stefanescu, in varsta de 72 de ani, rupe tacerea, dupa 23 de ani de la executia barbatului sau, si lovesteste, in exclusivitate pentru ZIARUL, despre acesta, despre cei doi baieti ai sai, morti si ei de tineri, despre calvarul prin care a trecut. O batranica micuta, cu o semipareza pe partea stanga, ne primeste, miscandu-se cu greutate, in micul si saracaciosul apartament dintr-un bloc situat aproape de Piata Moghioros. Femeia din fata noastra a fost fericita candva: era tanara si frumoasa, avea un barbat aratos, bun si destept, Gheorghe Gica Stefanescu, care o rasfata cu bijuterii multe si scumpe, care ii oferea tot ce era mai bun, o viata indestulata, toalete elegante, petreceri selecte, concedii de neuitat. Aveau doi baieti, Mircea si Gabriel, doua nurori frumoase si nepoti: un baietel, de la Mircea, fiul cel mare, si o fetita, de la Gabi, baiatul cel mic. Aveau un apartament mare, de patru camere, proprietate personala din anii 60, casa de vacanta la Breaza, patru autoturisme Lada, baietii asezati la casele lor, cu masini fiecare, cu tot ce le trebuie. Toate facute din munca si cu riscul lui Gica Stefanescu, seful unui depozit comercial de vinuri si rachiuri, situat pe Calea Grivitei nr. 325. Gica Stefanescu avea doar opt clase, dar i-a condus pe multi dintre puternicii zilei din vremea comunismului: prim-secretari PCR, directori generali, adjuncti, sefi de ferma etc. Toti traiau de pe urma sa: bani, bijuterii de aur pentru ei si pentru membrii familiilor lor, petreceri, revelioane, concedii! Gica Stefanescu era regele lor neincoronat, un rege cu doar opt clase, jumatate facute la f.f., un rege in halat si papuci, care robotea toata ziua in

depozit, cu angajatii sai, printre butoaie si budane cu vinuri de diverse soiuri si rachiuri! Puteau sa-l lase in viata! Era un barbat inalt, bine, frumos si destept. Era nascut in 1929. Muncise de copil. Bunicul lui, care il crescuse si care era negustor, avea carciuma pe Giulesti si depozite de vinuri, l-a pus de mic sa munceasca. Toata viata lui a muncit, din greu, pentru ca i-a placut sa aiba, si avea o minte stralucita. Pe noi ne interesau munca si banii, pentru ca doream sa traim altfel decat ni se impunea, nu ne interesa cine este la putere!, isi incepe Ana Stefanescu amintirile din vremurile fericite. N-a facut nici un rau, n-a omorat pe nimeni, n-a furat de la nimeni, era un om bun, milos, puteau sa-l lase in viata, nu sa-l execute miseleste, pe la spate! Macar speram ca vine, odata si odata! Si-l tineau cu lanturi la maini si la picioare, de parca era criminal de razboi!, incepe sa planga, stins, doamna Stefanescu, asa cum avea sa se mai intample de-a lungul depanarii amintirilor. El a lucrat ca ospatar, barman, carciumar, pe la toate restaurantele de pe Calea Grivitei! Apoi, prin anii 60, a lucrat ca barman, cu un unchi al lui, la restaurantul Perla Marii, din Eforie! Acolo a dat de bucluc si s-a ascuns, vreo zece luni, sa nu-l aresteze, ca sa- si poata aranja procesul! Atunci i-au scris pe dosar ca e periculos! A fost condamnat, dar a scapat repede! Apoi, ne-am angajat la ICL Alimentara sector 1, la depozitul unde s-a intamplat nenorocirea, eu gestionara, pentru ca Gica avea cazier, si el sef de depozit. Ne-au confiscat tot Prin august 1978, l-au arestat de la depozit. Apoi, noaptea l-au adus acasa, la perchezitie, cautau aurul, in primul rand, si bani. Anchete, declaratii, memorii. Pe mine nu m-au arestat, pentru ca nu era lipsa in gestiune, dar m-au anchetat mult. O parte din aur era de la bunicul lui, alte bijuterii le cumparase el. Au luat banii din casa, din pravalie, aurul din casa de bani! Eu stiu ca el a fost lucrat in treaba asta, l-a turnat unul de la care cumpara bijuterii de aur! Nu mai stiu nimic, au luat tot si au facut ce-au vrut cu noi! Procesele au durat mult, din 1978 pana in 1981! La procese, nepotelul de la Mircea, Paul, era mic si ma duceam si cu el si sotul meu il striga, pentru ca il iubea foarte mult! O judecatoare ne mai dadea voie sa stam de vorba, a fost femeie intelegatoare, a vazut ca si copilul striga, ca eram toata familia in sala! In sfarsit, ne-au confiscat tot: casa de la Breaza, masinile, cecurile, aurul, apartamentele baietilor, tot ce aveau si ei, tot, tot! Doar mie mi-au lasat jumatate din apartamentul de patru camere si mi-a revenit jumatate din bani, cand l-au vandut la licitatie, si in 1983, in primavara, m-am mutat aici, in apartamentul asta mic, fara nici un lucru! Executat pe 4 decembrie 1981 Sotul meu a stiut ca urmeaza sa moara! Prima data eu am aflat la un termen, prin 80, cand ne-au lasat sa stam putin de vorba cu el intr-un birou, cu gardienii langa noi. Atunci, Gica i-a spus lui Paulica, nepotelului care avea vreo cinci anisori, in timp ce-l mangaia pe obrajori: tataia o sa moara! Atunci am inteles si am stiut ca e condamnat la moarte! Am

umblat sa-i schimbe pedeapsa, am fost la Ceausescu, m-a primit unu de-acolo, da nici nu m-a ascultat si m-a dat afara! S-a tinut tare, dar sunt sigura ca i-a fost greu, sa astepti sa te ia si sa-ti dea glontu, ca la criminali!!! L-au executat pe 4 decembrie 1981, dar data am aflat-o pe urma! A venit cineva dintre rudele noastre, nasul nostru, Ionel Joita, contabil la magazinul Cocor, care fusese si el arestat, si i-a soptit unu: faceti-i cele cuvenite ca l-au impuscat! Si nasu mi-a spus: fina, faceti-i cele cuvenite, ca Gica nu mai este! Nu ne-a spus nimeni cum au fost ultimele lui clipe, cum l-au executat! Eu i-am facut cele cuvenite timp de un an, ca mai mult n-am putut! Imediat ce am aflat, m-am dus la cimitirul din comuna Jilava si chiar la mormantul lui m-am oprit, asa am simtit eu ca el este acolo! Pe urma am vazut crucea de lemn cu numele lui! O data cu Gica au mai fost executati doi criminali, iar Gica a fost ingropat intre ei! I-am facut si eu o cruce de piatra, i-am pus si o poza! Doi, Doamne, si pe amandoi mi i-ai luat! Mi-au murit si baietii, of, Doamne, mi i-ai luat pe amandoi! S-au imbolnavit de inima in puscarie! Gabi, cel mic, si Mircea au fost si ei arestati, dupa Gica! Gabi lucra cu noi, in pravalie, si a fost condamnat, pe nedrept, la vreo trei ani de inchisoare, iar Mircea, care era gestionar la alt depozit, la Piata Buzesti, a fost condamnat la cincisprezece ani si a facut aproape zece. Gabi s-a angajat apoi ca fochist la fabrica de dulciuri de pe Soseaua Viilor. A murit anul trecut, in vara, a facut comotie cerebrala! Avea doar 47 de ani! Nora mea a divortat de Gabi dupa ce a venit el din puscarie si a plecat cu fetita lor la Arad, ca de-acolo este ea! Mircea, dupa ce s-a liberat, s-a angajat prin diverse locuri, a lucrat si el, l-au primit la un depozit de vinuri din Piata Rahova, dar n-a stat mult! In ultimul timp, era instructor la scoala de soferi! Trebuia sa se opereze pe inima, dar ii era frica! Locuia cu mine aici, pentru ca sotia lui a divortat si ea, dupa ce a venit Mircea din inchisoare. N-o acuz, pentru ca si el se schimbase, era nervos, il rodeau multe! Pe urma, dupa ce au divortat, a murit si sotia lui Mircea, de cancer la pancreas! Iar Mircea s-a dus anu asta, in ianuarie, la 53 de ani, cat avea si Gica atunci cand l-au omorat! Am ramas doar eu, paralizata! Singura mea bucurie este Paul, nepotelul meu, baiatul lui Mircea, sotia lui si stranepotica mea, care e o dulceata! Pe Paul eu l-am crescut aici, mult timp, si Doamne, cat suferea dupa Mircea, ce dor i-a fost de taticul lui, timp de zece ani! De Gica, ce sa mai zic, au trecut atatia ani de cand nu mai e, nu-l uit, dar de baietii mei mi se rupe inima in bucati!, izbucneste din nou in plans doamna Stefanescu. (Marian Ghiteanu)