You are on page 1of 6

UNIRE

CU

DE-A

SILA

DIPLOMA LEOPOLDINA SI INTREITUL JUG La 4 decembrie 1691, imparatul Leopold I a dat o Diploma - leopoldina - care a f ost o adevarata Constitutie pentru Transilvania, mai bine de un veac si jumatate . Printre altele se confirmau privilegiile celor trei natiuni politice - unguri, sasi si secui - precum si drepturile celor patru "religii recepte": catolica, l uterana, calvinista si unitariana. In functii publice urmau sa fie numiti numai "indigeni": unguri, sasi si secui, legiferandu-se astfel din nou, intreitul jug la care era supus poporul roman: national, social si religios. DE CE ERA NEVOIE DE UNIATIE Indata dupa trecerea Transilvaniei in stapanirea Habsburgilor, acestia au incepu t o actiune energica pentru consolidarea dominatiei lor. In aceasta actiune, un rol insemnat a revenit Bisericii Romano-Catolice. De aproximativ un veac si juma tate, calvinii detineau o situatie privilegiata in principatul transilvan, catol icii fiind inlaturati aproape cu desavarsire din viata politica. Odata cu trecer ea Transilvaniei in stapanirea Habsburgilor catolici, puterea calvinilor trebuia slabita, in vederea intaririi confesiunii catolice, care - intre cele patru con fesiuni recepte - era cea mai slaba. Cu alte cuvinte, trebuia schimbat raportul de forte in favoarea catolicismului. In acest scop au fost initiate o serie de a ctiuni in favoarea Bisericii Catolice, dar recastigarea pozitiilor economice, po litice si religioase pierdute in favoarea calvinilor sub pricncipii Transilvanie i nu se putea face decat prin sporirea numarului catolicilor. Intrucat recatolic izarea luteranilor, calvinilor si unitarienilor era, practic, imposibila, mision arii iezuiti si-au indreptat atentia asupra romanilor ortodocsi, care erau mai n umerosi decat toate cele trei natiuni recepte laolalta. Prin atragerea romanilor ortodocsi la unirea cu Biserica Romei se urmarea, pe de o parte, cresterea numa rului catolicilor si - implicit - cresterea rolului politic al "statului catolic ardelean" (reprezentantii catolicilor in Dieta), iar pe de alta parte, ruperea legaturilor, de orice natura, cu romanii ortodocsi din Tara Romaneasca si Moldov a. PRETINSUL SINOD DE UNIRE Un pretins Sinod de Unire, sustin iezuitii, ar fi avut loc inca din 1697, pe tim pul Mitropolitului Teofil. Cercetarile ulterioare efectuate de istoriicii Ioan C risan, Gheorghe Popovici dar mai ales Stefan Lupsa si Silviu Dragomir, au eviden tiat mai multe neconcordante cum ar fi falsificarea primelor patru pagini care e rau scrise dupa anumite copii in latina, limba necunoscuta de vladicii ortodocsi . De asemenea, trezesc nedumeriri si anumite cuvinte si expresii care apar in ac tele respective, neintalnite in alte acte ale vremii. Un alt fapt curios este de ce actele sunt semnate in martie sau iunie de vreme ce sinodul s-a intrunit in februarie? Despre semnatura lui Teofil s-a dovedit ca este un fals - plastografi e, iar semnaturile protopopilor apar pe o foaie separata putand fi la fel de bin e sustrase din alt dosar. Si sa nu uitam ca la aceea data un eventual sinod se p utea tine numai in prezenta superintendentului calvin care mai avea inca drept d e control asupra Bisericii romanesti si care, bineinteles, nu si-ar fi dat acord ul pentru asa ceva. "MANIFESTUL DE UNIRE" Singurul act despre care s-a spus ca exprima hotararea clerului roman de a se un i cu Biserica Romei este asa numitul "manifest de unire" din 7 octombrie 1698. I n acest manifest se mentioneaza ca romanii ai caror semnaturi se afla inscrise a

colo se unesc cu Biserica Romei DAR CU ANUMITE CONDITII, a caror nerespectare, d upa cum scrie pe penultima foaie atrage nulitatea documentului. Aceste conditii sunt: primirea acelorasi privilegii de care se bucura preotimea catolica si resp ectarea randuielii ortodoxe (Liturghia, posturile, alegerea ierarhului). Asadar este vorba de o unire de principiu fondata pe dorinta de a scapa de sub jugul po litic-economic-national la care erau supusi. Nicicand acei semnatari n-au accept at sa primeasca dogma catolica asa cum pe nedrept este scris in transcrierea lat ineasca a documentului. Acest fapt l-a determinat pe Nicolae Densusianu sa excla me: "Avem inaintea noastra o traducere din cele mai miselesti si criminale, fals ificarea unui document public, a unui tratat politico-bisericesc, pentru a supun e poporul roman catolicilor si a desfiinta Biserica romana de Alba Iulia...". Ma i trebuie subliniate si urmatoarele aspecte: ipsa semnaturii Mitropolitului atra ge nulitatea documentului; lipsa mentionarii acestui sinod in izvoarele contempo rane ridica semne de intrebare; modalitatea intocmirii documentului cu foi taiat e, adaugate, lipite, precum si erorile privind denumirea localitatilor romanesti ridica mari semne de intrebare. Toate acestea, coroborate cu nementionarea aces tui sinod in timpul protestului brasovenilor impotriva unirii din 1701 ne fac sa credem ca acest sinod nici nu a avut vreodata loc! EPISCOPUL INOCHENTIE MICU Viitorul episcop Inochentie Micu vazuse inca din tinerete ca promisiunile facute celor ce vor accepta uniatia nu se implineau. De aceea el va demara actiuni de mari rasunet pentru dobandirea drepturilor elementare ale romanilor. In majorita tea memoriilor inaintate el relata starea de inapoiere in care era tinut poporul roman si conditiile grele in care traia: proprietarii de pamant opreau pe fiii iobagilor si chiar pe cei ai preotilor de la invatatura; romanii nu aveau dreptu l sa practice mestesuguri sau sa faca comert; nu erau primiti in functii publice ; nu aveau dreptul sa cumpere sau sa mosteneasca pamant. In schimb erau incarcat i cu biruri si cu alte sarcini, erau obligati sa dea dijme preotilor de alt neam si de alta credinta, contribuind in plus si la intretinerea preotilor proprii. Arata, de asemenea starea de inferioritate in care se afla poporul roman, care s uferea aceleasi nedreptati si era supus acelorasi abuzuri din partea autoritatil or de stat si a proprietarilor de pamant ca si pastoritii lor. Acestia nu se buc urau de drepturile preotilor catolici, cum li s-a fagaduit din diplomele imparat ului Leopold din 1699 si 1701, ci dimpotriva, plateau dijma, impreuna cu credinc iosii lor, pana si pastorilor luterani si calvini. Inochentie este primul roman care cere ridicarea romanilor la o treapta "superio ara" ca fiind a patra natiune in stat. Insa Curtea de la Viena raspunde: "pe fat a, in adunari si convorbiri particulare, popii insasi sau preotii declara adeseo ri ca ei n-au depus juramantul pentru unire si pentru lepadarea de la schisma, c i numai ca sa poata fi liberi de judecata domnilor de pamant, de servicii si de contributie; se vede aceasta si din faptul ca in realitate se servesc toti de ca rti schismatice (nn. ortodoxe) din care vorbesc poporului, slujesc Liturghia, in care se neaga in chip fatis ca Sfantul Duh purcede de la Fiul si nu adauga nici in simbolul niceean Filioque;... absolut nici unul dintre popi nu invata si nu instruieste poporul, fie in mod particular fie in biserica, despre cele patru pu ncte. Numai cand se iveste vreo cauza, vreun litigiu, vreo ontributie proprie de ordin lumesc, se refugiaza toti la imunitatea unirii ca la o ancora sacra...". Nemultumit de acest raspuns, Inochentie Micu a continuat sa lupte din rasputeri pentru drepturile romanilor din Ardeal, iar dupa venirea pe tron a Mariei Tereza si-a reluat protestele la Curte. Nici un rezultat. Ba mai mult, cu ocazia unei deplasari la Viena a fost acuzat in 82 de capete, lucru ce l-a silit sa mearga l a Roma, pentru a cere ajutorul Papei Benedict XIV. De aici de la Roma, a continuat sa lupte pentru cauza romanilor dar mai ales imp otriva teologului iezuit care ii supraveghea actiunile indeaproape, lucru ce a d us la excomunicarea iezuitului in 1745. Sunt cunoscute cuvintele lui: "Mai bine sa piara toate ale lumii acesteia, decat sa-mi las poporul in vesnica servitute, clerul, pe mine si episcopii urmasi in robia iezuitilor". Lipsit de orice ajuto

r banesc din partea catolicilor, sau a acelor din tara, vladica Inochentie s-a s tins din viata dupa 24 de ani petrecuti in exil, in care a indurat multe scarbe si lipsuri incat a ajuns sa-si vanda si crucea de pe piept. Presat de foamete si boli si parasit de toti a fost silit sa-si semneze retragerea contra unei mici pensii. Desi era slujitor al Bisericii, Inochentioe Micu a pus pe primul plan problemele national-politice. In ce priveste uniatia, el a conceput-o doar ca un instrumen t pus in serviciul luptei sale nationale si nicidecum ca o recunoastere a invata turii Bisericii Catolice. Faptul ca ameninta mereu cu parasirea unirii constitui e o dovada concludenta ca el urmarea ca, prin ea, sa obtina drepturi pe seama cl erului si a poporului sau. Lupta sa impotriva teologului iezuit sau impotriva in cercarilor de imixtiune ale arhiepiscopului de Eztergom si ale papei in eparhia sa nu era altceva decat o lupta pentru pastrarea independentei Bisericii sale, a doctrinei, cultului si organizarii traditionale ortodoxe, in fata oricaror ince rcari de catolicizare si de desnationalizare a Bisericii si poporului roman. LUPTA CLERULUI SI CREDINCIOSILOR DIN TRANSILVANIA PENTRU APARAREA ORTODOXIEI IN SECOLUL AL XVIII-LEA La scurt timp dupa savarsirea dureroasei dezbinari bisericesti a romanilor trans ilvaneni din 1698 - 1701, preotii si credinciosii care imbratisasera uniatia siau dat seama ca toate cele promise in diplomele imparatului Leopold I nu erau de cat vorbe amagitoare si ca erau amenintati sa-si piarda legea stramoseasca. Drep t aceea a inceput o lupta pentru apararea ortodoxiei care s-a manifestat in dife rite forme: prin impotrivirea directa de a imbratisa uniatia; prin trimiterea de memorii la Curtea din Viena si Petersburg ori la Mitropolia Ortodoxa Sarba din Carlovit, memorii in care se relatau suferintele indurate de romanii ortodocsi c are cereau libertate religioasa; prin trecerea unor preoti si credinciosi in Tar a Romaneasca si Moldova, unde puteau sa-si marturiseasca nestingheriti credinta lor ortodoxa; prin revenirea la Ortodoxie a unor preoti si credinciosi care fuse sera amagiti sau siliti sa primeasca unirea, etc. Cei mai statornici aparatori ai Ortodoxiei s-au aratat credinciosii din Scheii B rasovului. in 1701, ei au refuzat sa recunoasca autoritatea lui Atanasie Anghel, devenit episcop unit, caruia insa i-au platit pe viitor dajdiile vladicesti, pe ntru ca sa nu le poata face necazuri. In acelasi an, preotii si "gocimanii" bise ricii Sfantul Nicolae din Scheii Brasovului s-au infatisat la mitropolitul Teodo sie al Ungrovlahiei, dand o declaratie scrisa ca doresc sa atarne "in cele sufle testi" de Mitropolia pastorita de el. Ei au ramas in aceasta situatie si sub urt masii sai, Antim Ivireanul, Mitrofan si Daniil, care le hirotoneau preoti, le tr imiteau carti de slujba sau cuvinte de invatatura. VISARION SARAI Marile framantari si lupte pentru apararea Ortodoxiei au inceput abia in 1744, c and a aparut calugarul Visarion Sarai, roman din Bosnia, din familia Ciurcea. A fost inchis la Sibiu, Deva apoi exilat in Muntii Tirolului unde a si murit. A pr edicat impotriva uniatiei, spunand adevarul despre un lucru inca necunoscut de m ajoritatea populatiei romane. Agitatia provocata de Visarion a alarmat Curtea de la Viena care a decis sa dea o "patenta" prin guvernatorul Transilvaniei, Ioan Haller, pentru a linisti spiritele, proclamatie care a avut un efect contrar deo arece ea a facut cunoscuta tuturor unirea cu Biserica Romei. Rezultatul a fost c a multimea a refuzat sa se considere unita sau sa accepte pe preotii uniti, lucr u ce a dus la numeroase arestari. Mai mult, dupa spusele episcopului rutean Manu il Olszavski - insarcinat de imparateasa Maria Tereza sa faca o vizita canonica in Transilvania pentru a face un raport despre starea uniatiei - in sudul Transi lvaniei preotii uniti erau alungati de credinciosi. Data fiind aceasta situatie, Maria Tereza a decis intemnitarea preotilor ortodocsi care instiga pe credincio si impotriva uniatiei, alungarea calugarilor ortodocsi din schiturile Scorei, Ar

pas si Porcesti (intre Sibiu si Fagaras), si altele. PREOTII SI CREDINCIOSII LUPTATORI PENTRU ORTODOXIE In primavara anului 1745, au fost arestati trei tarani din Salistea Sibiului - D anila Milea, Stan Borcea si Dumitru Seflea - pentru alungarea preotilor uniti. A u ramas in inchisoare patru ani. In toamna anului 1748, salistenii au inceput noi actiuni pentru apararea credint ei lor. Ei au trimis atunci la Viena pe consateanul lor Oprea Miclaus, pentru a prezenta Curtii un memoriu, in numele credinciosilor din partile Sibiului, Mierc urei, Sebesului, Orastiei si Dobrei, prin care cereau sa fie lasati in vechea lo r credinta. Odata cu el a plecat si Ioan Oancea din Fagaras, care ducea o plange re in numele credinciosilor din acest oras. Dupa prezentarea memoriului, li s-a poruncit sa se intoarca acasa cu promisiunea ca doleantele lor vor fi rezolvate. Din contra, Ioan Oancea si inca un taran au fost inchisi. Mai mult, au fost tri mise doua regimente de soldati in imprejurimile Sibiului care fortau trecerea la uniatism, botezand cu de-a sila pe noii nascuti. Aceasta situatie a facut pe cr edinciosii din aceste parti sa trimita o noua delegatie la Viena, formata de ace asta data din cinci tarani: Oprea Miclaus din Saliste, Bucur Barsan din Gura Rau lui, Moga Triflea din Orlat, Coman Banu din Poiana Sibiului si Constantin Petric din Jina. Doi dintre ei au murit pe drum, in timp ce reveneau de la Viena. Peti tia lor a fost respinsa. La inceputul lui 1752, mai multi preoti si credinciosi s-au adunat in casa preot ului Vasile din Saliste, care a redactat, in numele lor, un nou memoriu catre Cu rtea din Viena, cerand libertate credintei si episcop ortodox. Memoriul a fost d us de preotii Ioan din Poiana Sibiului si Ioanes din Gales, la Becicherec in Ban at, unde se gaseau Oprea Miclaus cu preotul Moise Macinic din Sibiel. Acestia do i au fost insarcinati sa duca Memoriul la Viena, dupa ce a fost tradus la Timiso ara in limba germana. Imparateasa Maria Tereza i-a ascultat cu rabdare, apoi i-a aruncat in temnita de la Kufstein, unde au si murit. In paralel cu aceste actiuni ale sibienilor nu trebuie trecute cu vederea nici m emoriile pe langa tarina Elisabeta Petrovna, care la rugamintea preotului Nicola e Pop din Balomir a intervenit pe langa Curtea din Viena pentru acordarea deplin ei libertati religioase romanilor ortodocsi, insa fara nici un rezultat. Un alt luptator pentru dreapta credinta a fost ieromonahul Nicodim, originar din partile Albei care a depus mai multe memorii atat la Curtea din Viena cat si la cea din Petersburg. A fost arestat dupa revenirea in tara. Dupa arestarea lui Oprea Miclaus si a lui Moise Macinic, initiativa a fost prelu ata de preotul Cosma din Deal care impreuna cu credinciosul Constantin Petric di n Jina, au cutreierat 42 de sate intre Sibiu si Sebes apoi pe Valea Muresului ca tre Orastie. Ei au redactat niste "carti" in care descriau suferintele poporului roman si a celor maltratati pentru ca au indraznit sa condmne uniatia. Au fost inchisi, batuti ci biciul, jefuiti de bunuri si umiliti atat barbatii cat si fem eile. Amenzile in vite, bani si alte bunuri au dus la ruinarea materiala a taran ilor si asa saraci. Aceste "carti" au fost prezentate Mitropolitului de Carlovit un adevarat aparator al romanilor din Transilvania. La el s-au mai prezentat si alti credinciosi ortodocsi din Transilvania, cum ar fi Ioan Oancea din Fagaras sau protopopul Eustatie din Brasov. Prin 1756, in fruntea actiunii de aparare a Ortodoxiei in Transilvania se afla p reotul Ioanes Virvorea din Gales. A fost arestat imediat si pus in lanturi. Numeroasele nemultumiri si agitatii din Transilvania au determinat pe Maria Tere za sa dea un decret la 13 iulie 1759, prin care acorda toleranta religioasa cred inciosilor ortodocsi, iar episcopului unit i se interzicea persecutarea lor. Nu se permitea insa revenirea la Ortodoxie nici reocuparea bisericlor confiscate ab uziv, iar protestele impotriva uniatiei trebuiau sa inceteze. Si acest decret ca si celelalte a agitat si mai tare spiritele in loc sa le potoleasca. Preotul St an din Glamboaca (Sibiu) a preluat initiativa si a intocmit liste cu ortodocsi o rganizand alegeri de protopopi. Preotii uniti au fost alungati, iar bisericile r eocupate. Aceeasi situatie se intalnea si in Rapolt (Hunedoara), Orastie, Salist

e si Ludus. In chip deosebit s-a remarcat preotul Ioan Piuariu din Sadu, care a organizat ma i multe adunari cu sute de participanti, pentru dezbaterea situatiei. A fost are stat si dus in Austria, dar eliberat dupa cativa ani. RASCOALA LUI SOFRONIE DE LA CIOARA Miscarea a fost pornita in 10 august 1760 la Zlatna, unde un "sinod" de preoti s i credinciosi si-au dat iscaliturile pe noi memorii. Revolta s-a extins rapid in toata Transilvania, pana la Satmar si Maramures. Imparteasa Maria Tereza a treb uit sa bata in retragere promitand ca va dispune infiintarea unei comisii care s a cerceteze uniatia. Acest lucru a dat un elan si mai mare lui Sofronie care a c ontinuat convocarea de "sinoade" incercand chiar sa reorganizeze Biserica Ortodo xa din Transilvania. Punctul culminant al rascoalei l-a constituit Sinodul din A lba Iulia, in urma caruia zeci de sate au parasit uniatia. Era prima biruinta! MISIUNEA GENERALULUI BUCOW In aceste imprejurari, imparateasa Maria Tereza a trimis in Transilvania pe gene ralul Nicolae Adolf Bucow, care ajutat de noi unitati de cavalerie si infanterie a distrus zeci de manastiri din toata Transilvania. Aceasta actiune a inceput i n 1761 si a continuat in anii urmatori. Prin aceasta, viata ortodoxa era pusa la pamant. GRANICERIZAREA La propunerea lui Bucow, Maria Tereza a admis organizarea de regimente granicere sti care urmau sa fie formate din uniati. Ei erau declarati oameni liberi si scu titi de impozite; in plus primeau si o mica diurna. Insa la depunerea juramantul ui doua batalioane au intors armele impotriva lui Bucow. Batranul care i-a insti gat, Tanase Todoran din Bichighiu, in varsta de 100 de ani, a fost tras pe roata . Complicii lui au primit sute de lovituri cu biciul iar altii au fost spanzurat i. In Cugir 264 de familii ortodoxe au fost inlocuite cu 99 de familii din alte sate. In Jina, 65 de batrani au fost intemnitati pentru ca i-au sfatuit pe tiner i sa nu consimta la granicerizare. In 1765 au plecat din sat 335 pribegi. In Toh an (Brasov) preotul din sat impreuna cu alti credinciosi au fost siliti sa plece , ei intemeind Tohanul Nou. Taranii liberi din Tantari (azi Dumbravita-Brasov) a u devenit iobagi. Alte emigrari au avut loc din Vestem-Sibiu, Breaza-Fagaras, Si nca Veche-Fagaras. EDICTUL DE TOLERANTA In toamna lui 1781, imparatul Iosif II a dat asa-numitul Edict de Toleranta prin care se interzicea asuprirea cetatenilor pe motive de credinta. Se ingaduia ori carei confesiuni, daca avea 100 de familii, sa-si zideasca biserica, sa intretin a preot si invatator. Necatolicii nu mai erau obligati sa ia parte la slujbele c atolicilor sau sa plateasca taxe preotilor catolici. Era admisa si trecerea de l a o confesiune la alta. Dar la scurt timp - 16 ianuarie - imparatul isi da seama de riscurile pierderii uniatiei si revine asupra deciziei, incat nu se mai pute a trece la Ortodoxie. In 20 august 1782 da o Patenta de Unire prin care era inte rzis prozelitismul intelegandu-se prin aceasta convertirea la Ortodoxie. CONCLUZII Daca asa cum zic greco-catolicii unirea cu Roma - "mama noastra" - s-a facut ben

evol de ce atatea proteste si de ce atatea Edicte de Toleranta care s-au emis in urma acestor proteste. Si ce justificare poate exista pentru daramarea zecilor de biserici de catre generalul Bucow? Tinand seama de viata si lupta pentru apararea ortodoxiei de catre Cuviosii Iero monahi Visarion si Soforonie si de credinciosul Oprea din Saliste, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe i-a canonizat, hotarand ca ei sa fie cinstiti ca sfinti, de vreme ce si-au dat viata pentru apararea dreptei credinte. articol dupa Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, ed. IBMBOR, Bucuresti 1992