Simon Wiesenthal Personalitati israeliene si straine contesta rolul lui Simon Wiesenthal in capturarea criminalilor de razboi "Vanatorul de nazisti"

Simon Wiesenthal a reprezentat, pana mai ieri, o adevarata legenda. In august 1980, cu ochii plini de lacrimi, presedintele Jimmy Carter l-a decorat in fata Congresului SUA. La randul sau, presedintele Ronald Reagan l-a omagiat in noiembrie 1988 ca pe unul dintre eroii adevarati ai acestui secol. Simon Wiesenthal a primit cea mai inalta decoratie germana, iar numele sau se leaga de cea mai cunoscuta organizatie care cerceteaza crimele Holocaustului: "Simon Wiesenthal Center" din Los Angeles. Figura lui a fost portretizata in mai multe filme, dintre care amintim doar "The Boys from Brazil" ("Baietii din Brazilia"), cu Laurence Olivier (1978), sau filmul de televiziune "The Murderers Among Us: The Story of Simon Wiesenthal"("Asasini printre noi: povestea lui Simon Wiesenthal"), cu Ben Kingsley in rolul principal (1989). Cu toate acestea, biografia (sau "biografiile") si activitatea sa au fost puternic contestate in Israel, de unele din cele mai inalte personalitati, ca si de o serie de evrei importanti din diaspora. Cel denumit "ingerul razbunator al Holocaustului" prezinta un lung sir - si foarte documentat - de situatii in care numai istoricul cel mai acerb poate distinge adevarul de fals: cert este ca Wiesenthal a mintit in ceea ce priveste propria biografie si a "redimensionat" in favoarea sa vanatoarea de nazisti in dauna unor institutii ale statului Israel, atragand asupra sa o glorie nemeritata (vezi in acest sens articolul lui Max Weber, "Nazi Hunter Caught Lying" din Spotlight, Washington, 26 octombrie, 1981, p.9/ "Vanatorul de nazisti prins cu minciuni"). In lagarul de la Ostabahn, Simon Wiesenthal avea birou si

pistol Shimon (Simon) Wiesenthal s-a nascut la 31 decembrie 1908, la Buczacz, in Galitia austro-ungara (astazi Buchach, in Ucraina). Tatal sau era un prosper negustor de zahar. In ciuda a tot ce s-a scris despre el, nu rezulta cu claritate cu ce anume s-a indeletnicit Simon Wiesenthal in timpul celui de-al doilea razboi mondial, sub ocupatia germana. Si aceasta intrucat el a prezentat nu mai putin de trei biografii, intre care exista discrepante frapante. Prima dintre biografii - data sub juramant - a fost conturata in timpul unui interogatoriu de doua zile in mai 1948, in fata unui oficial al comisiei americane pentru crime de razboi de la Nrnberg, Curt Ponger. In ianuarie 1949, Wiesenthal si-a redactat un alt "curriculum vitae", pe care l-a atasat unei "cereri de asistenta" (Application for Assistance) adresata Comitetului International pentru Refugiati ("International Refugee Committee). Prima dintre biografii - "Interogation of S. Wiesenthal on May 27 and 28, 1948, conducted by Curt Ponger of the Interrogation Branch of the Evidence Division of the Office (US), Chief of Counsel for War Crimes" - poarta numarul de interogatoriu 2820, indosariata la "National Archives" (Washington DC) la sectiunea "Records of the US Nrnberg war crimes trials interrogation, 1946-1949", Record Group 238, microfilm M-1019, rola 79, cadrele 460-469 si 470-476. Cel de-al doilea document se gaseste la "International Refugee Organization", Austria, "Application for Assistance", si este semnat de Simon Wiesenthal pe 16 ianuarie 1949. Cea de-a treia biografie (autobiografie) este cea din volumul lui Simon Wiesenthal, "The Murderers Among Us", New York, McGraw Hill, 1967. In interogatoriul din 1948, Wiesenthal declara ca intre 1939 si 1941 ar fi fost "inginer sovietic, lucrand la Lvov si Odesa". La interogatoriul din 1949 - asadar un an mai tarziu Wiesenthal isi schimba profesia: acum este arhitect, in portul

Odesa, pentru ca in "Murderers Among Us" - autobiografia sa -, publicata in 1967, sa afirme ca perioada dintre jumatatea lui septembrie 1939 si iunie 1941 si-a petrecut-o in Lvovul sovietic, ca "mecanic intr-o fabrica". Dupa ce germanii au ocupat Galitia, in iunie 1941, Wiesenthal a fost internat un timp la Janowska, langa Lvov, de unde a fost transferat, cateva luni mai tarziu, intr-un lagar care se ocupa cu reparatiile la Ostbahn. Wiesenthal sustine ca aici ar fi lucrat ca "tehnician si proiectant" si ca ar fi fost tratat mai bine, ba chiar ca superiorul sau, care ar fi fost "anti-nazist in secret", i-ar fi permis sa poarte pistol! Totodata, el mai dezvaluie ca la Ostabahn avea propriul sau birou si ca i se permitea "o relativa libertate, ba chiar sa ma plimb cativa iarzi". Urmatorul moment din existenta lui Simon Wiesenthal - din octombrie 1943, pana in iunie 1944 - este si cel mai obscur, datele pe care le prezinta fiind contradictorii. Astfel, in cursul interogatoriului din 1948, Wiesenthal a spus ca in acea perioada ar fi reusit sa fuga cu avionul din lagarul de la Janowska si s-ar fi alaturat "unui grup de partizani care opera in zona TarnopolKamenopodosk" (vezi interogatoriul din 27 mai 1948, p.2). Tot aici, Wiesenthal sustine ca din 6 octombrie 1943 si pana la mijlocul lui februarie 1944 ar fi fost partizan, ca unitatea din care facea parte a luptat contra fortelor ucrainene (aliate Germaniei), atat impotriva unitatii SS "Galicia", cat si a independentei UPA (Ucraninean Partizan Army). In cadrul acestei unitati de partizani Wiesenthal ar fi avut gradul de locotenent, apoi maior si ar fi raspuns de constructia bunkerelor si a liniilor de fortificatie. Desi nu este explicit, el sugereaza ca presupusa unitate de partizani ar fi facut parte din "Ludowa" (Armata poporului), o forta militara a comunistilor polonezi, formata si controlata de sovietici. Conform lui Wiesenthal, el si alti partizani s-ar fi strecurat in Lvov, unde "au fost ascunsi de prieteni din Armata populara". Pe 13 iunie 1944,

grupul sau a fost capturat de politia secreta germana. Partizanii evrei au fost imediat executati, dar Wiesenthal - nu se stie din ce motiv - a fost crutat. In interogatoriul din 1949, Simon Wiesenthal spune aceeasi poveste, cu unele mici modificari. Astfel, in versiunea din 1949 el ar fi luptat contra germanilor din octombrie 1943, timp de opt luni, intr-o padure, pana in martie 1944, dupa care s-ar fi ascuns in Lvov, din martie pana in iunie 1944. Dupa ce a scapat din lagarul de la Ostabahn, pe 2 octombrie 1943, Simon Wiesenthal s-ar fi ascuns prin diverse case, pe la prieteni, pana in iunie 1944, cand a fost descoperit de politia poloneza si germana si retrimis in lagar. Dar atentie: in versiunea din "Murderers Among Us" editata in 1967 (cand relatiile Israelului cu URSS erau foarte proaste) dispare complet activitatea la partizanii comunisti stipendiati de sovietici. Conform declaratiilor din 1948 si 1949, Wiesenthal a incercat sa se sinucida la 15 iunie 1944, prin taierea venelor. Remarcabil, totusi, ca el a fost "salvat" de la moarte de catre medicii SS si a fost adapostit intr-un spital al SS. El a ramas la Lvov, in lagarul de concentrare, pentru o vreme, apoi a fost transferat in diverse alte lagare de munca. A fost eliberat de la Mauthausen (langa Linz) de trupele americane, la 5 mai 1945. A fost Simon Wiesenthal agent nazist? Acuzatia ii este adusa de fostul vicecancelar al Austriei, Bruno Kreisky. In cadrul unui amplu interviu din revista "Profil" pe 1975, Kriesky il acuza pe Wiesenthal de "metode mafiote", ii respinge "autoritatea morala" si sugereaza ca vanatorul de nazisti a fost, in timpul razboiului, agent german. Fostul cancelar austriac Bruno Kreisky observa: "Eu il cunosc pe domnul Wiesenthal doar din rapoartele secrete, si acestea ii sunt defavorabile, scarboase. O spun in calitate de cancelar federal... Domnul Wiesenthal a avut o relatie diferita cu Gestapoul decat mine. Asa stau lucrurile. Si pot fi dovedite. Sa spun mai mult de atat? Tot ceea ce este de spus,

voi spune la tribunal. Relatiile mele cu Gestapoul sunt clare. Am fost prizonierul lor, detinutul lor. Am fost interogat de ei. Relatia lui cu Gestapoul a fost, insa, diferita. Aceasta o sustin si acest lucru va iesi la iveala. Lucrurile stau mai rau decat vi le-am spus. Dar el nu poate intelege acest lucru si ma acuza ca-l defaimez in presa... Sustin ca domnul Wiesenthal a trait in acea perioada in sfera de influenta nazista, fara sa fie persecutat... El nu a fost un "submarin"... ceea ce inseamna sa se furiseze si sa se ascunda, in schimb el a fost total liber, fara nici cel mai mic risc de a fi persecutat. Cred ca asta este de ajuns. Erau multe ocazii sa devii agent. El nu trebuia sa devina un agent Gestapo clasic, pentru ca erau multe alte servicii." ("Profil", Viena, nr. 47, mai 1975, p.16, 22-23). Sa ne aducem aminte, printre altele, ca la Ostabahn, in lagarul de reparatii, Simon Wiesenthal recunoscuse ca dispunea de un birou si de un pistol, explicatia acestui "tratament" fiind ca seful sau ierarhic ar fi fost "anti-nazist", in secret. In 1946, Simon Wiesenthal a publicat o carte, "KZ Mauthausen", o insiruire de schite care descriau ororile din lagar. Intr-una dintre aceste schite este descrisa soarta a trei detinuti, condamnati la moarte de germani (vezi S. Wiesenthal, "KZ Mauthausen", Linz, Ibis Verlage, 1946). Relatarea este in intregime falsificata. Este pur si simplu copiata - cu mici modificari - dupa fotografiile publicate de revista americana "Life" in 1945, inregistrand executia a trei militari germani care fusesera prinsi in timp ce operau ca spioni, in cursul bataliei de la Bulge ("Firing Squad", Life Magazine, US edition, iunie 11, 1945, pag. 50). Cartea mai cuprinde si asazisele "confesiuni pe patul de moarte" ale comandantului de la Mauthausen, Franz Zeires, potrivit carora la Hartheim, un lagarsatelit din apropiere, ar fi fost gazati aproape patru milioane de detinuti, utilizand monoxidul de carbon. Tot potrivit acelorasi "confesiuni", ale lui Zeires, citate de Wiesenthal, germanii ar fi omorat alte 10 milioane de polonezi lituanieni si letoni. In 1983, in

cotidianul american "USA Today" (21 aprilie 1983, p. 91), Wiesenthal continua sa sustina: "Am fost unul din cei 34 de prizonieri scapati cu viata din 150.000 cati erau adunati acolo (la Mauthausen)." "Encyclopedia Iudaica" ofera insa cifre foarte deosebite de cele avansate de Wiesenthal. "Encyclopedia Iudaica", la capitolul "Mauthausen" (vol.11, p.1138), ne spune ca in acel lagar au fost, in medie, 206.000 de persoane, incluzand in aceasta cifra si lagarele-satelit, ca Hartheim si altele. O cifra mult mai mica decat cele patru milioane ale lui Simon Wiesenthal, sa recunoastem. In "Murderers Among Us", el scrie: "Aproape 3000 de prizonieri au murit la Mauthausen dupa ce americanii au eliberat lagarul, pe 5 mai 1945." O alta detinuta de la Mauthausen, Evelyn Le Chene, a raportat insa 64.000 de prizonieri care au fost eliberati de americani, in mai 1945 (Evelyn Le Chene, "Mauthausen: The History of the Death Camp", London, 1971, p. 166-168, 190-191). In timp ce "Encyclopedia Iudaica" sustine ca cel putin 212.000 de prizonieri au supravietuit, pana la urma, si au fost eliberati de americani (vezi "Encyclopedia Iudaica", New York, 1971, vol. 11, p. 1138). Legenda "sapunului uman" Dupa razboi, Simon Wiesenthal a lucrat in cadrul OSS-ului (Office of Strategic Studies), predecesoare a CIA, in asa-numitul "Counter Intelligence Corps" (serviciul de Contra-Informatii), prescurtat CIC, in zona ocupata de americani a Austriei. El a mai pus in circulatie si una din temele propagandei militare ale sfarsitului razboiului: "sapunul uman". Aici trebuie spus ca "sapunul uman" nu constituie nici macar o noutate in aria propagandei militare: englezii o pusesera in circulatie, inca din primul razboi mondial, cu privire la ofiterii unguri din armata austro-ungara. Acestia erau descrisi ca folosind parti ale corpului prizonierilor pentru gulas, iar ce le ramanea, grasimile, erau

folosite la productia de sapun. In al doilea razboi mondial, "sapunul uman" a fost o "tema draga "propagandei sovietice (bineinteles, dupa 22 iunie 1941). Wiesenthal a preluat aceasta "tema" si a dezvoltat-o. Totul de bazeaza pe naivitatea de a crede ca germanii, daca ar fi procedat astfel, notau pe sapun si provenienta. Astfel ca prescurtarea RIF (Reichstelle fur Industrielle Fettversorgung) notata pe sapun, adica "Centrul national pentru provizia de grasimi industriale", a fost tradusa de "inventivul" Wiesenthal prin "Rein Judisches Fat". Legenda a fost promovata in 1946, de ziarul austriac "Der Neue Weg", intr-un articol semnat de Simon Wiesenthal si intitulat "Rif", in care acesta scria: "Teribilele cuvinte "transport pentru sapun" au fost auzite prima data la sfarsitul lui 1942. Era in Guvernul General (polonez), iar fabrica era in Galitia, la Belzec. Din aprilie 1942 pana in mai 1943, 900.000 de evrei au fost folositi drept materie prima de catre fabrica." Dupa ce corpurile detinutilor erau astfel folosite, Wiesenthal scrie: "Restul, grasimi reziduale, erau utilizate pentru productia de sapun." Diferenta fata de britanici este ca aceia ii vedeau pe "unguri" in postura de canibali, totul rezumandu-se la o masa si o bucatarie de campanie, in timp ce Wiesenthal da proportii industriale afacerii (a se vedea "Der Neue Weg", Viena, nr. 17/18, p 4-5 si aceeasi publicatie nr. 19/20, 1946, p. 14-15, ambele articole semnate ing. S. Wiesenthal). Este interesant ca Wiesenthal nu sa limitat la secolul XX in perspectiva sa plina de imaginatie asupra istoriei. In 1973, in cartea "Sails on Hope", Wiesenthal argumenteaza ca Cristofor Columb a inceput voiajul sau in emisfera vestica din 1492, pentru a gasi o tara noua pentru evreii din Europa (vezi S. Wiesenthal, "Sails on Hope", Macmillan, 1973). "Vanatorul de nazisti" isi atribuie meritele comandoului Mossad condus de Isser Harel in capturarea lui Adolf

Eichmann Dar acesta nu era decat inceputul. Marile scandaluri vor veni in anii urmatori. Primul dintre ele ii priveste pe adevaratii autori ai capturarii lui Adolf Eichmann (seful Biroului cu probleme evreiesti din al treilea Reich) in Argentina: un comando al Mossad-ului, condus de Isser Harel. In Israel, Isser Harel este o figura legendara: a fost director al Mossad-ului si al lui Shin Bet, doua din serviciile secrete israeliene. Ani in sir - profitand de faptul ca serviciile secrete nu-si pot deconspira, decat dupa ani de zile, activitatea - Simon Wiesenthal a "pozat" in "eroul" care l-a capturat pe Adolf Eichmann in Argentina. Adevarul era, insa, cu totul altul. Isser Harel, dupa mai multi ani de tacere, a dezvaluit ca "vanatorul de nazisti" Simon Wiesenthal nu a avut "absolut nimic" de-a face cu capturarea lui Eichmann. In plus, Arnold Foster consilier general la "Anti-Defamation League" (Liga AntiDefaimare), de pe langa "B'nai B'rith" - sustine in cartea sa, "Square One", ca putin inaintea capturarii de catre comandoul israelian a lui Eichmann, "vanatorul de nazisti" il "localiza" pe acesta ba in Japonia, ba in Arabia Saudita. Cand Guvernul israelian a refuzat sa-i avanseze sumele cerute in vederea "capturarii", Wiesenthal a facut repede o declaratie presei israeliene, infierand Executivul israelian cum ca nu ar vrea sa-l "captureze" pe Eichmann. (vezi S. Birnbaum, "Wiesenthal's Claim on Eichamnn Disputed by Former Mossad Head" - "Pretentiile lui Wiesenthal in legatura cu Eichmann, contestate de fostul sef al Mossadului" - Jewish Telegraphic Agency Daily News Bulletin, 4 aprilie 1989, precum si "Israeli Spy Ferms Wiesenthal no help in finding Eichmann" - "Seful spionilor israelieni sustine ca Wiesenthal n-a dat nici un ajutor la prinderea lui Eichmann", Reuters, 9 aprilie 1989). Unul din cazurile cele mai spectaculoase ale lui Simon Wiesenthal l-a constituit "dosarul Frank Walus", un cetatean din

Chicago care s-a pomenit peste noapte, acuzat de Simon Wiesenthal ca "a livrat evrei Gestapoului", la Czestochowa si Kielce (Polonia), in cursul razboiului. Acuzatia lui Wiesenthal a determinat o ancheta a Guvernului american. Un articol publicat de "Washington Post" la 10 mai 1981 are un titlu extrem de explicit pentru cazul Frank Walus: "Nazistul care na existat: cum vanatoarea de vrajitoare a judecatorului, presei si anchetatorilor transforma un om inocent intr-un criminal de razboi." In articol se scrie: "In ianuarie 1977, Guvernul Statelor Unite a acuzat un om din Chicago numit Frank Walus de a fi comis atrocitati in Polonia, in cursul celui de-al doilea razboi mondial. In anii care au urmat, acest muncitor pensionar a ramas dator cu 60.000 de dolari, cheltuieli in apararea sa. Omul a fost adus intr-o sala de tribunal in care 11 supravietuitori ai ocupatiei naziste din Polonia au marturisit, sub juramant, ca il vazusera ucigand copii, o femeie batrana, pe o tanara si pe altii... Dovezi coplesitoare aratau, insa, ca Walus nu fusese criminal nazist, mai mult, el nici nu fusese in Polonia in timpul celui de-al doilea razboi mondial... In 1974, Simon Wiesenthal, faimosul "vanator de nazisti" din Viena, il denuntase pe Walus ca "polonezul din Chicago care isi indeplinise indatoririle fata de Gestapo in ghetourile din Czestochowa si Kielce si daduse un numar de evrei pe mana Gestapoului." A fost nevoie de o lunga batalie juridica pentru ca Frank Walus sa-si dovedeasca totala sa nevinovatie. Procesul Frank Walus a subrezit, insa, mult din credibilitatea lui Simon Wiesenthal. Wiesenthal l-a "vanat" pe Josef Mengele ani de zile dupa ce acesta isi daduse obstescul sfarsit O mare parte din reputatia lui Simon Wiesenthal de "vanator de nazisti" se intemeiaza pe urmarirea lui Josef Mengele, doctorul de la Auschwitz, supranumit si "Ingerul mortii". De-a lungul anilor, la intervale regulate de timp, Wiesenthal raporta cat de aproape

fusese el de capturarea lui Mengele. Informatorii lui Wiesenthal tocmai il "vazusera" sau "tocmai ii pierdusera urma". Si asta intrun mare numar de tari: Peru, Chile, Brazilia, Spania, Grecia etc. Ca sa nu mai punem la socoteala vreo jumatate de duzina de localitati din Paraguay (vezi Gerald L. Posner si John Ware, "Mengele: The Complet Story", New York, Dell, 1987, p. 220-221 si Gerald Astor, "The Last Nazi: The Life and Times of dr. Joseph Mengele", Toronto, Paperjacks, 1986, p.22). Una din "ocaziile" de a-l captura pe Mengele s-a consumat in Grecia, unde o "zvarlitura de bat" de cateva ceasuri a facut ca "Ingerul mortii" sa se evapore. Wiesenthal a continuat sa pedaleze pe aceasta tema chiar si atunci cand unul dintre ziaristii alesi de el a dovedit ca una dintre numeroasele "povestiri cu Mengele" era falsa de la un cap la celalalt. Potrivit altui "camarad al lui Wiesenthal", Mengele ar fi recurs la crima in 1960 cu una din fostele sale victime, o femeie despre care se presupune ca fusese, probabil, "sterilizata" de "Ingerul mortii" Conform acestei povestiri, doctorul o recunoscuse dupa numarul de lagar tatuat pe brat, intr-un hotel din Argentina, si ar fi aranjat sa fie asasinata pentru ca se temea ca femeia il va recunoaste si va vorbi. Pana la urma a reiesit ca femeia nu fusese intr-un lagar de prizonieri, asa ca nu avea nici un fel de numar tatuat pe brat, iar moartea se datora unui banal accident montan. Episodul arata, insa, "talentul" lui Wiesenthal de a "metamorfoza" un accident oarecare intr-o crima, pusa pe seama "Ingerului mortii" (vezi G. Posner si J. Ware op cit p. 179-180, si G. Astor, "The Last Nazi" p. 178-180). In 1985, Wiesenthal anunta ca este "100% sigur" ca Mengele s-a ascuns in Paraguay, cel putin pana la sfarsitul lui iunie 1984, si a acuzat familia Mengele din Germania federala ca stia exact unde este "Ingerul mortii". Adevarul, stabilit in mod definitiv, era ca doctorul Josef Mengele decedase inca din 1979, in Brazilia, unde traise toti anii postbelici in anonimat si saracie (vezi Newsweek, Hunting the "Angel of Death", 20 mai, 1985, p.36-38). Ambasadorul Israelului in Paraguay, Benajmin Waron, trasese semnalul de alarma din

1983: "Wiesenthal face periodic afirmatii cum ca este gata sa-l prinda (pe Mengele - n.n.) probabil pentru ca Wiesenthal are nevoie de fonduri si numele lui Mengele este intotdeauna bun pentru asa ceva." (vezi "Midstream", dec. 1983, p.24). In 1988, fostul cancelar austriac Bruno Kreisky isi rezuma atitudinea fata de "vanatorul de nazisti" astfel: "Inginerul Wiesenthal, sau ce titlu o fi avand, ma uraste pentru ca stie ca ii dispretuiesc activitatea. Grupul lui Wiesenthal este o mafie cvasipolitica ce lucreaza impotriva Austriei, cu cele mai deplorabile metode. Wiesenthal este cunoscut pentru dispretul fata de adevar, nu isi alege metodele si utilizeaza din plin trucurile. Pretinde ca ar fi fost "vanatorul lui Eichmann", cand oricine stie ca arestarea acestuia a fost opera serviciilor secrete israeliene, iar Wiesenthal a tras numai foloase de pe urma ei."(vezi "Der National-Zeitung", Munchen, "Was hat Wiesenthal zu verbergen?", 11 mai, 1988). Simon Wiesenthal a comercializat si trivializat Holocaustul, sustine directorul muzeului "Yad Vashem" din Israel In "Ha'aretz" din 16 decembrie 1988, directorul Muzeului "Yad Vashem" afirma ca persoane ca Simon Wiesenthal au comercializat si trivializat Holocaustul. Saptamanalul "Jews Press" din Brooklyn scrie: "Dezgustul celor de la "Yad Vashem" fata de comercializarea Holocaustului de catre "Centrul Wiesenthal" era cunoscut, dar acesta este cel mai deschis atac." ("Jewish Press", 23 decembrie 1988). Centrul din Los Angeles ii achita lui Simon Wiesenthal 75.000 de dolari pe an pentru "utilizarea numelui". Directorul "Yad Vashem" conchide: "Desigur, evreii au si ei multe lucruri vulgare, dar "Centrul Wiesenthal" depaseste orice limita: sa utilizezi probleme sensibile ca sa faci bani." Wiesenthal a fost intrebat de multe ori de ce nu ii iarta, dupa aproape jumatate de secol, pe cei care i-au persecutat pe evrei. Raspunsul standard: nu are dreptul sa ierte in numele

celorlalti. Wiesenthal nu a recunoscut niciodata faptul ca a devenit "vanator de nazisti" fiindca ar fi fost "victimizat" el insusi. Caracterizandu-l, "Los Angeles Times" scria: "Este un personaj cu un ego considerabil" iar Bruno Kreisky atragea atentia asupra faptului ca Wiesenthal a fost manat toata viata de un "Von Hass diktiret", dirijat de ura. Vladimir ALEXE