Aventurile lui Popipop,

Antonina Ferdean, Timisoara 2011

Aventurile lui Popipop

Ploua neincetat de doua zile. Cand s-a uitat afara din casa puiul de om a vazut ca picaturile de apa jucause isi duceau la bun sfarsit cursa pe fereastra aburita. Era fascinat de ce se intampla. Fiecare picatura isi urma drumul sau neoprita si ajungea intr-un final la marginea geamului unde era finisul. Copilul nici nu putea sa-si imagineze ca la ce se uita el era o lume intreaga a picaturilor de apa. Intr-o lume nestiuta de nimeni o picatura se grabea la cursa cea mare. Mami sunt in intarziere, ii zise Popipop mamei sale. Sus, deasupra casei, undeva departe de pamant, intr-un nor, era orasul nostru numit Delind. Parinti si copii, case si scoli erau in acest oras. Toate ce se faceau erau pt marea cursa. Fiecare avea un rol in ea si o tinta. Odata la ceva timp, necunoscut de orasenii nostrii, se intampla marea cursa. Erau alesi doar cei mai buni, cei mai priceputi. Oamenii o numeau Ploaie dar pentru ei era marea cursa. Cei ce erau alesi si reuseau sa se intoarca erau eroi. Totul depindea de aceasta cursa. In lumea de jos puteai sa vezi multe lucruri noi. Nimic nu era la fel. Cei ce erau alesi de mai multe ori spuneau ca nu au mai vazut un loc ca acela si ca totul arata nespus de frumos. Daca aveai noroc, puteai prinde marea aventura multicolora. Acolo colorile prindeau un alt inteles decat in Delind. Oamenii se bucurau cand vedeau jocul de culori. Un amestec stingher al picaturilor de apa cu soarele. Fiecare picatura avea rolul ei in aceal joc multicolor. Dar sa revenim la Popipop. Era foarte entuziasmat. Era prima data cand pleaca la cursa. A aflat acum doua zile ca este ales. E ceva interesant pt el. Mai erau trei dungi pana incepea cursa cea mare. Nu se stia niciodata cum va fi. Mami, mami, unde imi este rucsacul? Sa stii ca am luat totul. Voi fi foarte rapid si voi incerca sa gasesc un geam sa pot sa ma intrec cu Tedo. Iubitul meu, ii zise mamica lui, nu stim niciodata unde vom ajunge. Tedo va fi si el purtat de vant pana la locul lui de cursa. Nu ai cum sa alegi locul in care vei ajunge. Dar mami, stii ca daca voi fi mai rapid decat ceilalti voi reusi. Mama l-a lasat sa se pregatesaca. Mai erau doua dungi pana la cursa. Popipop iesise din casa si se indrepta la locul de inceput. Tedo era cuminte in primul rand. Scuze, se trecura Popipop printre multime. Salutare Tedo. Popipop ai ajuns! Mai e o dunga si incepe cursa, spuse Tedo. Da, a raspuns Popipop visator. A sunat marele gong si picaturile au inceput cursa cea mare. Viteza crestea pe dunga ce trecea. Totul era alb. Nu se vedea unde se indreapta. Intr-o clipa se vazuse ceva. Erau multe stelute. Totul parea o mare de lumini. Popipop a ramas fara suflare. Stia ca trebuie sa se grabeasca dar, privelistea era mult prea frumoasa. Tedo, Tedo, a strigat Popipop, dar Tedo nu mai era langa el. Mama a avut dreptate. In cursa nimeni nu stia destinatia. Cand s-a vazut singur lui Popipop i se facuse frica. Stelutele au inceput sa creasca. Nu-ti fie frica. Va fi totul bine. Ai fost ales fiindca sigur te poti descurca, a auzit o voce placuta Popipop. Cand s-a intors a vazut langa el o fetita. Nu-mi este frica, a zis Popipop. Tu cine esti? Eu sunt Fago, a raspuns fetita. Sa inteleg ca esti prima data. Eu..., Popipop s-a stanjenit. Da sunt prima data. Pazea! Aterizam!

Aventurile lui Popipop,

Antonina Ferdean, Timisoara 2011

Deja?se ganadise Popipop. Dar nu am vazut nimic. Of, fata acesta, m-a tinut la discutii. Sigur vrea sa ma intreaca. Intr-o secunda s-au ciocnit cu ceva tare si rece. Popipop nu a fost incantat de acea senzatie. Pista lor de aterizare era un cocos de pe acoperisul unei case. Incet au inceput sa alunece in jos. Acum putea sa savureze privelistea. Nu mai avea viteza mare si nu mai trebuia sa se grabeasca. Cum stia de la ore dupa ce atinge pista de aterizare nu mai e graba. Fago? Da, sunt aici, s-a auzit vocea plapanda. Avem aceeasi pista de aterizare. Ce este acesta. Cum il numesc oamenii?a intrebat Popipop. Nu stiu. De fiecare data e un loc nou, a raspuns Fago. La un moment dat s-au oprit. Ce se intampla? A intrebat Popipop. Suntem la un punct de odihna. Aici asteptam sa vina mai multe picaturi si cand suntem destul de multe cursa reincepe, a zis o voce de barbat in varsta. Deci ne putem odihni? A intrebat Popipop. Da. Eu sunt Popipop si ea este colega mea de cursa Fago. Eu sunt Tohit. Sunt supraveghetorul de cursa. Cum adica supraveghetor, a intrebat Fago. Rolul meu este sa ma asigur ca toata lumea stie regulile si daca cineva are vreo problema atunci este ajutat. Marea majoritate a participantilor la cursa sunt studenti. Trebuie sa stiti ca nu sunteti singuri. Popipop era fericit ca are pe cineva de nadejde sa-i explice ce se intampla. Lectiile erau foarte clare dar cand a ajuns aici a inteles ca nimic de la ore nu te poate pregati pentru marea cursa. Totul era atat de diferit de Delind incat era clar ca avea nevoie de ajutor.Intr-o clipa a simtit ca incep sa se miste. Cred ca a venit timpul, s-a gandit Popipop. Intr-adevar venise timpul. Se adunase suficiente picaturi incat sa mearga mai departe. Alunecand Popipop a observat ca se apropie de o suprafata foarte mare cu foarte multe picaturi adunate. Era acoperisul. De pe acoperis a ajuns pe margine si de acolo a vazut ceva superb. Era o gradina ornata cu luminite. Bancile erau aranjate atent fara sa fie nici foarte aproape nici foarte departe una de alta. Aleea curgea ca un rau printre bancile tacute. Totul era acoperit de tacere si foarte multe picaturi acolo jos. Undeva in departare se vedea un loc foarte luminos. Era rotund si avea si el niste banci in interiorul lui. Cand era cat pe ce sa cada de pe margine simti ca ceva il ia de pe acoperis si il lipeste de o suprafata neteda si transparenta. Nu mai era nici cu Fago nici cu Tohit. Cand se uita mai atent era in locul unde isi dorea cel mai mult. Fiecare picatura isi facea drumul cu maiestrie printre picaturi. Secrtetul era sa iti alegi cel mai bun traseu si sa il urmezi. La fiecare cativa pasi trebuia sa iei decizia in ce parte sa te duci, dreapta sau stanga. Puteai sa te unesti cu mai multe picaturi si atunci faceai un rau si ajungeai mai repede jos dar scopul era sa ajungi singur si sa faci traseul cat mai repede. Popipop alunecase cateva minute. Peisajul il furase. Dincolo de pista statea un gemulet mic de om si se uita la cursa lor nebuna. Vazuse omul. Era fericit si atunci realizase ca de fapt marea provocare este sa ajungi acolo jos si sa te intorci din nou acolo. Nu conta cine castiga. In cursa iti faceai prieteni intr-o clipa si la fel de repede puteai sa ii pierzi. A invatat ca trebuia sa profite de orce moment cu prietenii noi si sa pretuiasca momentele de pauza unde putea sa cunoasca lume multa. Era fericit ca a fost ales si mai fericit ca a reusit sa ajunga la sfarsitul cursei. A inteles cum toate cursele sunt diferite si de ce vrea lumea sa se reintoarca. Nu cursa era marea miza ci experienta din ea.

Aventurile lui Popipop,

Antonina Ferdean, Timisoara 2011

Dintr-o data simti ceva cald si vazuse o lumina. Cand se uita in jos a vazut multimea de picaturi luad diferite culori. Privelistea era uluitoare. De la purpuriu la un galben aprins, soarele isi punea aprenta pe panza pictata de ploaie in noaptea precedenta. Stia ce urmeaza. Se intoarcea acasa.