Tipuri de cupluri si dificultatile intampinate in solutionarea conflictelor

Intr-un studiu de referinta, M.A. Fitzpatrick a identificat patru tipuri principale de cupluri: traditional, separat, independent si mixt(...); fiecare tip de cuplu e predispus la un anumit gen de negocieri defectuoase ale conflictelor. Afland care este tipul de cuplu pe care il formati, veti putea obtine indicii privind impedimentele care stau in calea negocierii in cazul dumneavoastra. In cuplul traditional, exista o abordare traditionala privind rolurile sexuale si impartirea sarcinilor in gospodarie, iar partenerii au tendinta sa cada de acord supra chestiunilor conjugale si de familie. Asadar, cuplul traditional intampina cele mai putine conflicte. Totusi, conflictele nu sunt cu desavarsire absente. Tendinta sotiei traditionale de a nu acorda atentie situatiilor conflictuale si de a-si ascunde adevaratele sentimente o pune in pericolul de a se alege cu o depresie sau cu alte afectiuni psihosomatice, care pot include dureri de cap si de stomac si tulburari digestive. Sentimentele refulate pot de asemenea sa iasa la iveala prin descarcari periodice de manie. E nevoie ca acest tip de sotii sa invete sa abordeze direct situatiile conflictuale, mai ales daca sunt predispuse la descarcari emotionale violente. Cuplul separat este asa cum indica si numele. Partenerii au tendinta de a se detasa unul de celalalt, petrec mult timp separat si isi dezvaluie prietenilor mare parte din adevaratele lor sentimente. Conform cercetarilor, partenerii separati evita conflictele directe. Se pare ca acest tip de cuplu mentine o anumita distanta pentru a evita explozia de sentimente, de altfel intense, care sunt mascate de pretinsa lor indiferenta. Daca ambii parteneri sunt multumiti cu acest aranjament, nu exista nici o problema, cel putin pe termen scurt. Dar de cele mai multe ori, unul sau chiar ambii parteneri se "trezesc" - de exemplu, atunci cand intalnesc pe cineva de care sunt atrasi - si isi dau seama ca nu au nici un fel de relatie cu partenerul. In astfel de cazuri, casnicia se destrama rapid. Daca partenerii cuplului separat decid sa infrunte separarea emotionala si sa-si analizeze conflictele, ei trebuie in primul rand sa se asigure ca stapanesc identificarile partiale si tehnicile de ascultare(...) Cuplurile independente au un mod direct de a comunica si nu de putine ori se trezesc prinsi in dicutii asupra unor probleme semnificative sau nesemnificative. Nu exista prea multe conventii cu privire la impartirea sarcinilor in gospodarie ori la dovezile de iubire si adeseori se intampla ca ei sa aduca in discutie problema separarii si divortului. In timpul cercetarilor, independentii afirma despre ei ca sunt extrovertiti, dar ca partenerii lor sunt introvertiti. Aceste cupluri trebuie sa-si constientizeze tendinta de a negocia pe marginea unor probleme nesemnificative si trebuie sa invete sa discearna intre ceea ce este important si ceea ce nu este important. In plus, deoarece independentii sunt predispusi sa poarte lupte deschise, ei trebuie sa invete cum sa se stapaneasca si sa comunice intr-o maniera diferita, sa asculte si sa vorbeasca despre ei alternativ, activitati care, din pacate, lipsesc din casniciile independentilor. Cuplurile mixte pot avea unele sau toate trasaturile enumerate mai sus, si trebuie sa aplice recomandarile formulate pentru tipul de cuplu cu care se aseamana cel mai bine

Ce fel de relatie de cuplu ai? Descopera 5 tipologii

Relatiile difera insa de la cuplu la cuplu. In functie de personalitatile implicate, difera si tipul de relatie care se stabilileste intre parteneri. Carmen Lynch, psiholog american specializat in terepia de cuplu, a stabilit o tipologie a relatiilor, avand ca punct de plecare trasaturile de personalitate ale partenerilor implicati. Descopera ce fel de relatie de cuplu ai: 1. Relatia de supravietuire Exista persoane care intra intr-o relatie doar pentru a nu sta fata in fata cu ei insisi. Acest fel de persoane simt in permanenta nevoia de a avea pe cineva langa ele si sunt dependente de prezenta unei a doua persoane. Criteriile de eligibilitate ale partenerului nu sunt deloc discriminatorii. Oricine ar raspunde nevoilor de afectiune si tandrete reprezinta un potential partener pentru o relatie de suflet. Supravietuirea emotionala este cea care primeaza in acest tip de relatie. Daca s-ar putea descrie in cuvinte trairile partenerului, acestea ar capata forma: "Fara tine sunt nimic, cu tine sunt totul". In acest tip se incadreaza insa si relatiile de supravietuire bazate pe satisfacerea nevoilor primare, precum in cazul persoanelor dependente de droguri.

Ele stabilesc legaturi emotionale puternice cu un partener puternic, capabil sa-l ajute sasi invinga viciul si sa-si impuna vointa asupra sa. Pentru ca singure nu pot face acest lucru, au nevoie de o persoana care sa le stimuleze. Intr-o astfel de relatie, calitatea relatiei se bazeaza mai mult pe satisfacarea propriilor nevoi decat pe ceea ce partenerul este capabil sa ofere cu adevarat. Fiecare incearca sa obtina de la celalalt ceea ce lui ii lipseste. Pentru ca aceasta relatie nu se bazeaza pe interese comune sau pe calitati complementare, in conditii de presiune este foarte posibil ca relatia sa se destrame, sa devina ostila sau abuziva. De multe ori, partenerii sunt confuzi cu privire la limita spatiului personal, devenind dependenti unul de celalalt. In loc sa-si asigure singuri satisfacerea propriilor nevoi, manifesta resentimente fata de partener atunci cand acesta ii neglijeaza. Orice sclipire ce aduce a independenta este considerata un pericol pentru relatia respectiva. 2. Relatia de validare Este foarte posibil ca o persoana sa caute in partener validarea propriilor trasaturi, a celor fizice si intelectuale, a statutului social, a sexualitatii sau a starii financiare. Exista persoane care isi doresc ca prin persoana de langa ei sa le fie confirmate propriile valori. Indicatorii principali ai unei astfel de relatii sunt de obicei banii si sexul. In general, adolescentii si persoanele pana in 30 de ani isi doresc o relatie care sa le certifice identitatea si statutul lor, aspectul material fiind extrem de important pentru ei. Romantismul si iubirea reprezinta partea aditionala, cireasa de pe tort al acestui tip de relatie. Relatia de validare se bazeaza pe nesiguranta, pe sentimentul de insecuritate si pe superficialitate. De cele mai multe ori, nici unul dintre cei doi nu stie cu exactitate care sunt asteptarile celuilalt. Fiecare dintre cei doi poate urmari insa un tip diferit de validare. Pentru ca partenerii nu au ajuns inca la stadiul de maturitate deplina, in cuplu exista in permanenta tensiuni si incercari de a testa reactiile partenerului. Pe masura ce relatia ajunge la un stadiu mai avansat, in timp ce unul dintre parteneri aspira in continuare la implinirea materiala, celalalt incepe sa-si doreasca ceva mai profund. Cand se ajunge in acest punct, ambii parteneri se simt tradati, goliti sufleteste si maniosi. Aceste relatii supravietuiesc atunci cand partenerii reusesc singuri, prin mijloace proprii, sa-si confirme calitatile de care se simteau nesiguri. Doar asa sunt pregatiti sa vada in celalalt si alte calitati in afara celor fizice si materiale. 3. Relatia stereotip De multe ori, acest tip de relatie se naste atunci cand ambii parteneri se afla inca in liceu sau in facultate. Par a fi perechea ideala, indeplinesc toate criteriile externe si interne de compatibilitate, toti cei din jur se asteapta ca cei doi sa ramana impreuna. Ceea ce se si intampla in multe dintre cazuri... Casatoria unor astfel de parteneri presupune implinirea asteptarilor pe care le-au avut unul de la celalalt. De regula, nici unul dintre cei doi nu iese din tipar, jucand perfect rolurile care le-au fost atribuie la inceputul relatiei. El are jobul perfect, ea este sotia potrivita, casa lor este si ea pe masura pretentiilor. Pana si relatia lor pare a fi menita sa dureze. Pentru astfel de cupluri, copiii reprezinta o prioritate in viata. Pentru o parte din cazuri insa, atentia acordata copiilor este inlocuita de preocuparea pentru cariera. In relatiile stereotip, diferentele dintre parteneri iau forma luptei pentru putere. Conflictele pornesc de la dorinta de a pastra iluzia de cuplu perfect cu care i-au obisnuit pe cei din jur. Perfectiunea nu exista insa, iar astfel de parteneri pot sfarsi prin a-l neglija pe celalalt. Fiecare se retrage in lumea propriilor preocupari, separandu-se usor de

celalalt. Ea este prea prinsa de ingrijirea si educarea copiilor, iar timpul lui este prea pretios pentru a nu-l dedica in intregime carierei. In timp, cuplul ajunge sa se impotmoleasca in monotonie. Partenerii nu mai sunt interesati sa incerce lucruri noi sau nu discuta cu privire la planificarea concediilor. Pentru a scoate relatia lor din monotonie, cei doi trebuie sa invete sa comunice la un nivel emotional, sa-si dezvaluie sentimentele si sa tina cont si de cele ale partenerului. 4. Relatia de acceptare Intr-o relatie de acceptare, partenerul nu este numai iubit, este si prieten, si confident, si profesor. Cu siguranta cei noi nu stau impreuna fara a-si stabili un scop comun. Sunt individualitati distincte, dar au mii de proiecte pe care viseaza sa le indeplineasca impreuna. Intr-o astfel de relatie, angajamentul fata de sine si fata sunt egale ca profunzime si intensitate. Au visuri, valori si aspiratii comune. Au si viziunea unei vieti in doi, iar in cadrul unor limite mai largi, partenerii stiu sa ramana ei insisi. Intr-o relatie de acceptare exista incredere, exista sprijin si capacitatea de a te bucura de prezenta celuilalt. 5. Relatia de afirmare a individualitatii Aceasta relatie se bazeaza mai mult pe afirmarea nevoilor si a dorintelor pentru fiecare persoana in parte, precum si pe incurajarea dezvoltarii personale a individului. Se concentreaza pe incercarile partenerilor de a se autodescoperi, de a gasi sau de a completa ceea ce le lipseste si presupune recunoasterea valorii personale, dar si aprecierea calitatilor celuilalt. Cei doi isi stimuleaza reciproc creativitatea. Fiecare il sprijina pe celalalt in atingerea obiectivelor personale chiar daca acestea nu au legatura cu propriile obiective. Nu ar trebui sa ne mire daca in timpul unui concediu, acest cuplu, din cele trei saptamani planificate, una o petrece separat, delectandu-se cu activitati diferite, iar celelalalte doua impreuna. Partenerii apreciaza diferentele existente intre ei atata timp cat le deschide noi perspective si nu le afecteaza independenta.