UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ISTORIE, RELATII INTERNATIONALE, STIINTE POLITICE SI STIINTELE COMUNICARII MASTERAT SECURITATE EUROPEANA AN II

MANAGEMENTUL CONFLICTELOR INTERETNICE

Prof. Coord. Mircea Brie

masterand Ducu Dringau

CUPRINS

1. Ce este conflictul interetnic? 2. Etapele conflictului interetnic 3. Managementul conflictelor etnice 3.1. Diplomatia oficiala 3.2. Masuri militare

MANAGEMENTUL CONFLICTELOR INTERETNICE

1. Ce este conflictul interetnic?

Lupta tuturor impotriva tuturor este specific societatilor naturale, in care forta se exprima fara retinere pentru satisfacerea dorintelor fiecaruia. Ordinea sociala ar presupune dominatia absoluta si controlul social strict, permitand astfel disparitia conflictelor in societatea moderna. (Thomas Hobbes) Etnia defineste acei indivizi care se considera sau sunt considerati de altii ca impartasind caracteristici comune care ii diferentiaza de alte colectivitati dintr-o societate in cadrul careia dezvolta un comportament distinct1. Termenul a fost introdus pentru a stabili o distinctie fata de rasa , intrucat, desi un grup etnic poate fi indentificabil in termeni de trasaturi rasiale, el poate impartasi si alte caracteristici comune precum religia, ocupatia, limba sau politica. Grupurile etinice trebuie, de asemenea, distinse de clasele sociale, din moment ce apartenenta transcende stratificarea socioeconomica din interiorul societatii, incluzand indivizi care impartasesc (sau sunt perceputi ca impartasind) caracteristici comune ce depasesc clasa. Evreii din SUA alcatuiesc un astfel de grup etnic tipic, intrucat el cuprinde indivizi cu origini rasiale diferite, clase sociale, limbi materne, convingeri politice si angajari religioase diferite (de la ortodoxie la ateism), totusi considerandu-se ei insisi ca impartasind o identitate evreiasca comuna care ii distinge de restul societatii americane, fara sa-i puna in mod necesar in opozitie cu aceasta2. Grupurile etnice au deci o compozitie fluida si pot avea o definitie schimbatoare. Noi grupuri etnice se formeaza in mod constant, pe masura ce populatia se munta dintr-o tara in alta. Indienii din Anglia, de exemplu, alcatuiesc un grup etnic - desi, ca indivizi, ei ar fi priviti in India ca membri ai unor grupuri foarte diferite in termeni de casta si limba 3. Conceptul de etnie este important mai ales pentru ca formeaza fundamentul discriminarii sociale (ca, de exemplu, in cazul evreilor, in Germania nazista, sau al miscarilor pentru independenta, in Uniunea Sovietica).

2. Etapele confliuctului interetnic4

Dinamica manifestarilor conflictuale este diversa. Un model complet al desfasurarii conflictului interetnic cuprinde cinci etape: dezacordul, confruntarea, escaladarea, deescaladarea, rezolvarea conflictului. Dezacordul debuteaza prin simple neintelegeri, diferentierea indivizilor sau grupurilor prin modul lor de a fi si a gandi (uneori pot fi i pseudo-neintelegeri), divergente minore, nesemnificative pentru interactiunea sociala, de grup, dar care, necontrolate la timp, pot evolua in conflicte reale. Confruntarea adanceste diferentele dintre indivizi, grupuri, clase sociale etc., acestea fiind percepute de catre parti ca importante pentru interactiunea de grup, ca amenintand unitatea grupului in aceasta faza fiecare parte i i sustine pozitia sa, accentuand-o pe baza unei ideologii
1 2

http://www.antidiscriminare.ro/etnie/ Ibidem 3 Ibidem 4 http://www.scribd.com/doc/90842495/Conflict-Interetnic

justificative (se intensifica angajarea par ilor pe linia dezacordului initial; fiecare parte subliniind erorile din gndirea celeilalte; este faza in care fiecare parte se convinge pe ea insasi ca trebuie sa convinga adversarul sa-si schimbe parerea, si sa renunte la pozitia lui, acceptand argumentele sale; actiunea de persuasiune devine exagerata, poate degenera in actiuni de forta, de coercitie, cu efect de boomerang asupra partilor; expresia emotionala domina asupra argumentelor logice; rata comunicarii in grup scade; sunt antrenate mecanisme psihologice si interpersonale ale luptei care duc la stres crescut, atmosfera tensionata, frustrari succesive ce antreneaza in lant ostilitati, forme de violenta, agresivitate in limbaj; lipsa de incredere creste; apare necesitatea unei solutii. Escalarea conflictului apare atunci cnd partile isi intensifica actiunile in urmarirea scopurilor proprii. Escalarea poate fi vazuta sub multe forme, dar de obicei implica o forma de actiune ostila directionata catre partea adversa. Violenta fizica reprezinta un prag, care odata trecut, schimba natura conflictului si relatia dintre parti, carora le va fi astfel mult mai greu sa renunte din conflict. De-escaladarea si rezolvarea conflictului presupun orientarea spre solutii rationale, spre interventii legale de tip institutional, prin negocieri si compromisuri treptate, prin stimularea posibilitatilor de comunicare deschisa intre parti, prin captarea bunavointei partii adverse, prin aparitia celei de a treia parti in calitate de mediator, moderator, facilitator, diplomat, sfatuitor, constientizator, judecator, expert etc., toate avand ca scop integrativ, de refacere a interactiunii sociale normale. Pentru a avea reusita in timp si eficienta in procesul interactiunii sociale, de grup, compromisul final cerut de rezolvarea conflictului nu trebuie sa fie privit de nici una din parti ca un semn al slabiciunii sale, nu trebuie sa fie speculat in procesul concilierii de nici o parte, ci apreciat prin functia lui pozitiv-integrativa pentru unitatea si pacea sociala. Incapacitatea adoptarii unor solutii constructive, mutual acceptate duce fie la dezagregarea sistemului, fie la generarea unui echilibru precar si provizoriu.

3. Managemntul conflictelor etnice5

Conflictul etnic este un element extrem de prezent in societatea noastra, dar asta un inseamna ca nu am avea mijloacele si instrumentele necesare pentru a-l solutiona. Din contra, multitudinea instrumentelor este covrsitoare. Adevarata provocare pentru mediatori este calcularea adecvata si mixul corect de abordari care trebuiesc utilizate de-a lungul procesului de la razboi la pace (tactica), estimarea momentului oportun de implementare a tehnicilor adecvate (timing), dar si masura in care se aplica tehnicile (intensitatea). 3.1. Diplomatia oficiala6 Diplomatia este metoda cea mai veche pentru rezolvarea in mod pasnic a conflictelor dintre state. Diplomatia prin definitie este o metoda de negociere intre state si este tehnica principala utilizata in relatiile internationale. Modurile de utilizare ale diplomatiei sunt diverse si nu intotdeauna lipsite de controverse. Prin urmare diplomatia poate fi vazuta ca un mijloc de coercitie, emitnd sanctiuni sau ultimatumuri, utiliznd stresul, presiunea si amenintarea pentru a insufla sentimente de nesiguranta si teama in snul partilor implicate in conflict.
5 6

http://www.scribd.com/doc/86742594/Analiza-conflictelor-internationale Ibidem

Astfel trimisii speciali (special envoys) sunt reprezentanti ai guvernului care calatoresc in zonele de conflict pentru a contribui la reducerea tensiunii si rezolvarea disputei. Trimisii speciali evalueaza de obicei circumstantele, ofera servicii de conciliere si mediere si raporteaza progresele si evaluarile guvernului care i-a trimis, dar si a comunitatii internationale. Bunele oficii este termenul utilizat cnd o a treia parte asigura liniile de comunicare intre partile in disputa, pentru a incepe un dialog si a deschide calea catre intelegeri viitoare. Desi bunele oficii se regasesc printre instrumentele enumerate de Carta ONU si sunt considerate parte din panoplia metodelor pasnice, ele s-au dovedit a avea un rol mai mult introductiv, fiind utilizate cu predilectie la inceperea negocierilor sau la initierea medierii. Medierea, intr-un context oficial, se refera la interventia formala a unui reprezentant al altui stat pentru a reduce tensiunile dintre partile in disputa si pentru a incuraja gasirea unei solutii si compromisul. Toate partile implicate trebuie sa ajunga la un consens acceptabil. Statele mediatoare pot avea o varietate de motive pentru a interveni intr-un conflict anume, cum ar fi dorinta pentru o stabilitate crescuta, cstigarea simpatiei uneia sau a ambelor parti, sau mentinerea unui rol dominant intr-o anumita regiune. Negocierea este procesul formal care are ca scop ajungerea la o intelegere. O a treia parte poate sa actioneze pe post de mediator, promovnd comunicarea. Scopul final al negocierii este obtinerea unui acord oficial intre parti. 3.2. Masuri militare7 Masurile militare sunt luate in scopul solutionarii unei serii de conflicte. Cu toate acestea, scopul misiunilor militare a fost in ultimul timp de a controla si limita anarhia si violenta intre grupuri etnice. Mijloacele militare de solutionare a conflcitelor sunt : Programele military-to-military au ca scop prevenirea suspiciunilor si detensionarea relatiilor dintre guverne prin activitati comune, resurse in comun si schimbul deschis de informatii. Tratate de control a armamentului si de dezarmare colectiva semnate de catre state contribuie la crearea unei atmosfere de intelegere si evitarea conflictelor si a neincrederii. Proceduri de management al crizelor presupun o actiune comuna intre organizatiile militare si cele nonguvernamentale pentru a oferi asistenta in timpul si dupa solutionarea situatiei de criza cauzata de o calamitate naturala sau un conflict. Fortele de realizare a pacii (peacemaking forces) sunt organizate sub auspiciile Organizatiei Natiunilor Unite, a unor organizatii regionale sau pe baza bilaterala si implica componente civile si militare. Implementarea pacii este o actiune preemtiva si cauta sa evite conflictul si sa initieze un proces de pace. Fortele de impunere a pacii organizate de obicei prin intermediul ONU sau a altor organizatii guvernamentale folosesc in mod coercitiv puterea militara pentru a pedepsi agresiunea, pentru a remedia consecintele agresiunii sau pentru a impune o solutie la o disputa.
7

Ibidem

Fortele de mentinere a pacii sunt organizate tot prin ONU si sunt trimise in zonele de conflict ca parte a unui acord de pace convenit in prealabil. Scopul acestor forte este de a verifica si monitoriza mentinerea si implementarea pacii. Institutiile internationale au dezvoltat o serie de masuri juridice pentru a coordona conflictele: Comisiile de ancheta sunt de obicei create de catre organizatii internationale cum este ONU, pentru a ancheta validitatea raporturilor de comportament amenintator sau activitate criminala a unui regim. Aceasta comisie urmnd sa raporteze organizatiei care a creat-o si va sugera actiuni viitoare. Arbitrajul este un proces legal international consacrat in cadrul caruia partile la un conflict aleg judecatori din cadrul Curtii Permanente de Arbitraj de la Haga, pentru a revedea disputa si a recomanda un remediu. Partile sunt indreptatite sa aleaga procedura pe care curtea o va urma ct si regulile care vor fi aplicabile. Adjudecarea consta in gestionarea conflictului de catre Curtea Internationala de Justitie a natiunilor Unite, cu sediul tot la Haga. Fiecare membru al ONU este obligat sa se conformze deciziilor acestei curti in orice cauza in care este parte. Tribunalele pentru crimele de razboi s-au creat ca masuri pentru a sprijini sistemul legal international in solutionarea unor incidente deosebit de grave cum ar fi genocidul in masa, sau alte crime impotriva umanitatii initiate de catre regimuri. Astfel s-au infiintat Tribunalele Penale Internationale temporare pentru fosta Iugoslavie si Ruanda.

Bibliografie

http://www.antidiscriminare.ro/etnie/ http://www.scribd.com/doc/90842495/Conflict-Interetnic http://www.scribd.com/doc/86742594/Analiza-conflictelor-internationale