Astazi trebuie sa termin neaparat cea de-a douazeci si opta plansa a primei mele reviste de benzi desenate.

Sunt oricum in intarziere fiindca luna viitoare trebuie data la tipar, iar editorul ma preseaza zilnic cu zeci de telefoane. Povestirea mea, Tech&Jewel a curs pana acum firesc, dar sub presiunea atator telefoane mi-am cam pierdut inspiratia. Treaba sta cam asa in poveste: tinerii Tech si Jewel, studenti ai universitatii Eron de pe planeta Alpha 33 formeaza o echipa strasnica de spargatori. Fiind amandoi niste genii, fiecare in domeniul sau, se ocupa cu spargerile mai mult din plictiseala, oricum cursurile nemaifiind o provocare pentru ei. Jewel a absolvit deja Facultatea de Design si Decoratiuni, acum fiind in penultimul an la actorie. Daca prima facultate i-a cizelat pasiunea pentru bijuterii si pietre pretioase, a doua facultate o face din pragmatism: pentru a fura bijuterii, de multe ori iti este util sa ai detasarea unui actor care isi joaca rolul. Pe Tech l-a cunoscut la o spargere, in urma cu un an. S-au intalnit noaptea, la lumina lanternelor, in interiorul Bancii Halmoran. Fiecare, fara a sti de celalalt, planuise de unul singur spargerea. Inteligenta lor superioara i-a facut sa ajunga repede la concluzia ca mult mai eficient ar fi sa lucreze impreuna. Tech este un geniu al tehnologiei, cam ceea ce ar fi un hacker in lumea noastra. El este student la Facultatea de Inalte Tehnologii din dorinta de a da o acoperire pentru adevaratele sale preocupari. Loviturile lor au devenit mult mai eficiente, spectaculoase chiar, de cand Tech a inventat Viermuitorul, dispozitivul cu care cei doi se transporta instantaneu pe orice alta planeta. Plansa douazeci si opt ilustreaza o secventa din scena loviturii de la mall-ul dintr-o mare metropola pamanteana. Jewel a descoperit ca ceea ce pamantenii numesc gablonturi pe Alpha 33 sunt de fapt pietre pretioase si unde mai pui ca pe planeta Pamant gablonturile nici nu sunt asa bine pazite. In plus pamantenii sunt identici anatomic cu alphazienii.

Odata plansa terminata, am simtit nevoia de o pauza si in plus m-am gandit ca nu strica putina cercetare la mall. Ajung acolo, parchez si intru in cladire. Cand intri, pe dreapta, este ceainaria mea preferata. Ma asez la masa mea obisnuita si comand un Earl Grey. La masa alaturata, desi sta cu spatele spre mine, este un tanar ce-mi pare cunoscut. Manevreaza un dispozitiv ce pare a fi o tableta, insa tiuitul de gama-frecventa nu l-as putea confunda: este principiul de baza al functionarii Viermuitorului. Sunt aproape socata! Este posibil sa fie Tech? E ca si cum imaginarul s-a revarsat in lumea reala. Incerc sa-l vad mai bine pe tanarul de la masa vecina, pandindu-l cand intoarce capul. Mirarea e cu atat mai mare atunci cand observ izbitoarea sa asemanare cu personajul din desenele mele. Intrigata, ma ridic de la masa si fac singurul lucru care-mi vine in minte pe moment: ma indrept glont spre magazinul de gablonturi. Ajunsa in apropierea magazinului, observ agitatie. Vanzatoarele iesite in fata vitrinei gesticuleaza si se agita discutand cu paza mall-ului aratand disperate spre rafturile complet goale. Ma simt si eu cuprinsa de panica, cu sentimentul ca am ajuns prea tarziu. Intorc privirea repede inapoi spre ceainarie si il disting o fractiune de secunda pe tanarul de adineauri, insotit de o silueta feminina, si ea parca familiara, disparand dupa un colt. O clipa mai tarziu aud din nou tiuitul de gama-frecventa si simt o usoara unda de soc, neobservata parca de nimeni altcineva. Sa fi fost real ce mi s-a intamplat? Mi-am spus la inceput ca prea multa munca la benzile desenate are efecte secundare. Dar atunci, ce s-a intamplat de fapt la magazinul de gablonturi