UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE LITERE

SUPORT DE CURS
DISCIPLINA :LIMBA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ ANUL II ID SEMESTRUL I 2007/2008 TITULARUL CURSULUI Conf. un !. "#. SILVIA PITIRICIU I. PRE$ENTAREA CURSULUI OBIECTIVE a) cunoaşterea şi însuşirea terminologiei actuale a substantivului, a adjectivului, a numeralului şi a pronumelui; b) cunoaşterea caracteristicilor şi a categoriilor gramaticale ale substantivului, ale adjectivului, ale numeralului şi ale pronumelui; c) utilizarea corectă a diferitelor forme flexionare pentru cele patru clase lexicogramaticale. II. TEMATICA %. SUBSTANTIVUL 1. efini!ie. "aracteristici. #. "ategorii gramaticale. $unc!ii sintactice. %. &c'imbarea valorii gramaticale. (. &tructura morfematică. ). *ocu!iunile substantivale. 2. AD&ECTIVUL 1. efini!ie. "aracteristici. #. "lasificarea adjectivelor %. "ategorii gramaticale. $unc!ii sintactice. (. +aportul cu alte clase lexico-gramaticale. ). &tructura morfematică. ,. *ocu!iunile adjectivale. '. NUMERALUL 1. efini!ie. "aracteristici. #. "lasificarea numeralelor. %. "ategorii gramaticale. (. -alorile gramaticale. $unc!ii sintactice. ). &tructura morfematică ,. *ocu!iuni numerale. (. PRONUMELE 1. efini!ie. "aracteristici. #. "lasificarea pronumelor. %. *ocu!iunile pronominale. (. $unc!ii sintactice. ). &tructura morfematică.

.

SUBSTANTIVUL

%. D)f n * ). C+#+,-)# .- , . &ubstantivul este o clasă lexico-gramaticală caracterizată morfologic, prin gen fix şi flexiune după număr, caz, determinare; sintactic, prin faptul că, asociat cu verbul, poate forma nucleul unui enun!; poate fi, de asemenea, centrul grupului nominal, select/nd adjunc!i; semantico-pragmatic, prin faptul că îşi asociază referentul numai în combina!ie cu un determinant şi denumeşte obiecte 0fiin!e, lucruri, fenomene, ac!iuni, stări, însuşiri, rela!ii)1. in punct de vedere morfologic, substantivul se caracterizează prin declinare1 are categorii morfologice de număr, caz şi determinare. 2enul este fix, constant, este o trăsătură inerentă a substantivelor. in punct de vedere sintactic, într-un context dat, substantivul se poate combina, pe r/nd, cu c/te un singur termen. 3oate îndeplini toate func!iile sintactice în cadrul propozi!iei 0inclusiv pe cea de nume predicativ în cadrul unui predicat nominal), poate fi ec'ivalentul unei propozi!ii sau al unei fraze. "a parte de vorbire independentă, substantivul poate primi determinan!i adjectivali sau determinan!i numerale, se poate articula, poate impune adjectivelor şi articolelor acordul în gen, număr şi caz, poate fi substituit prin pronume, este selectat de predicate, fiind destinat func!iilor de subiect şi obiect; îşi marc'ează func!ia fie sintetic, prin caz, fie analitic, prin prepozi!ii şi articole, prin acord. &ubstantivul este centru de grup. 4n această calitate serveşte la definirea tuturor celorlalte clase din componen!a grupului nominal 0articol, pronume, numeral, adjectiv, prepozi!ie). 5lături de verb, substantivul reprezintă o clasă gramaticală fundamentală. &emantic, substantivele sunt grupate în diverse categorii1 concrete, discrete sau individuale, animate 0 om, peşte) ori inanimate 0 cană, perete) şi abstracte 0bunăvoinţă, jale); masive 0care indică nume de materii1 aur, rugină); colective 0armată, popor); verbale 0plecare, revedere); adjectivale 0bunătate, frumuseţe)#.

6

2. F/)0 un)+ .u1.-+n- !u/u . C+-)2o# /) 2#+3+- ,+/) 4)nu/ este o trăsătură inerentă a substantivului, impusă de obiectele denumite din realitate. &e caracterizează at/t prin formă, c/t şi prin con!inut, deoarece obiectele pot fi însufle!ite, corespunz/nd celor două valori, masculin şi feminin, şi neînsufle!ite, corespunz/nd genului neutru. 3e baza celor trei valori 0masculin, feminin, neutru) au luat naştere cele trei opozi!ii de gen1 masculin7feminin, masculin7neutru, feminin7neutru. $ormal, genurile sunt marcate prin desinen!e, alternan!e fonologice, prin determinare cu articol 'otăr/t enclitic, iar sintactic, prin acord. &ubstantivele masculine au la forma de nominativ-acuzativ nearticulat, la singular şi la plural, diferite desinen!e. e exemplu1 -e, -į1 peret-e 7pereţ-į, burete 7bureţi, şarpe 7şerpi; -u, -i1 socr-u 7socr- i, metru 7metri, ministru 7 miniştri; &ubstantivele invariabile după număr nu au opozi!ia marcată 0 pui, tei, răţoi). 5u aceeaşi formă la singular şi la plural. &ubstantivele neregulate, pu!ine la număr comparativ cu celelalte, au desinen!e la ambele numere 0frăţâni, tătâni) sau numai la plural 0oameni). &ubstantivele feminine au la nominativ-acuzativ nearticulat desinen!e la singular şi la plural precum1 -ă, -e1 mas-ă 7 mes-e, casă 7 case, creastă 7 creste; -ă,- į1 coal-ă 7 col- į, mână 7 mâini, boală 7 boli; &ubstantivele neutre prezintă la singular şi la plural, nominativ-acuzativ, nearticulat, desinen!e precum1 -u, -e1 teatr-u 7 teatr-e, chipiu 7 chipie, centru 7 centre; -u, -uri1 lucr-u 7 lucr-uri, soclu 7 socluri, vinclu 7 vincluri; -ŭ, -uri1 bombe-u 7 bombe-uri, tău 7 tăuri, hău 7 hăuri; "ategoriile gramaticale ale substantivului sunt numărul, cazul şi determinarea. Nu35#u/ este o categorie gramaticală impusă de realitatea materială. *a baza lui stă conceptul de cantitate1 singularul exprimă un singur obiect dintr-o categorie de obiecte, iar pluralul arată două sau mai multe obiecte de acelaşi fel1 masă 8 mese, pom 8 pomi. "ele două numere pot fi diferen!iate sau nu formal cu ajutorul desinen!elor, al articolelor, al alternan!elor fonologice, iar la c/teva substantive, cu ajutorul modificărilor neregulate ale radicalului.

19

&ingularul şi pluralul alcătuiesc un sistem binar de opozi!ie, fiind socotite valorile de bază ale categoriei de număr. :orfemele de număr sunt solidare cu cele de gen la multe substantive1 cas-ă 0feminin, singular), pom-į 0masculin, plural). ;xistă şi cazuri c/nd acelaşi morfem de număr 0desinen!a de plural) apare la substantive de genuri diferite1 - e1 cas-e 0feminin), num-e 0neutru); -į1 lup-į 0masculin), culor-į 0feminin). 3luralul substantivelor nearticulate 0la forma-tip de <-5) se formează în limba rom/nă prin mai multe procedee1 1. prin alipirea desinen!ei de plural la forma de singular a substantivului. e exemplu1 -φ, -į1 nerv-φ 7 nerv-į, obraz 7 obraji, lup 7 lupi; -φ, -e1 scaun-φ 7 scaun-e, semn 7 semne, deget 7 degete; -φ, -uri1 schi-φ 7 schi-uri, zid 7 ziduri, fald 7 falduri; #. prin înlocuirea morfemului de singular cu morfemul de plural. e exemplu1 -e, -į1 castravet-e 7 castraveţ-į, soare / sori, noapte / nopţi -ă, -į1 roat-ă 7 roţ-į, poartă 7 porţi, şcoală 7 şcoli; -u, -i1 tigr-u 7 tigr-i, cuscru 7 cuscri, nisetru 7 nisetri; 3e l/ngă substantivele al căror număr este marcat la singular şi7sau la plural, există c/teva care sunt invariabile după număr. 5u număr comun o serie de substantive masculine1 arici, cârpaci, vraci, tălmaci, licurici, genunchi, rinichi; substantive feminine1 acnee, azalee, cucurbitacee, galinacee, graminee; substantive neutre1 nume, prenume, pronume, renume, codice, pântece ş.a. 5ceste forme nu prezintă opozi!ii de desinen!ă, contextul este cel care oferă informa!ii pentru a se aprecia dacă astfel de substantive sunt la numărul singular sau la plural1 =5 primit o orhidee.> 0singular); =?-a oferit c/teva orhidee.> 0plural). !ubstantivele colective desemnează totalitatea obiectelor de acelaşi fel, av/nd formă de singular şi sens de plural. ;xistă substantive colective propriu-zise precum armată, oaste, grup, serie, detaşament, turmă, cireadă, stol, cârd, roi etc. 5ltele devin colective numai cu ajutorul unor sufixe lexicale colective1 -iş1 aluniş, frunziş, păpuriş, pietriş; -işte1 cânepişte, inişte, porumbişte; -et1 brădet, făget, pomet; -ime1 studenţime, tinerime, ţărănime. 4n limba rom/nă există şi substantive care nu au forme corespunzătoare celor două numere. ;le posedă fie o formă pentru singular, fie o formă pentru plural. &unt substantive cu paradigmă incompletă, adică defective. &ubstantivele singularia tantum denumesc obiecte a căror existen!ă este concepută numai sub aspectul unui exemplar unic, au numai formă de singular, nu şi de plural. &unt nume de materie1 aur, aramă, lapte, lână, miere, unt, var, brânză, cacao, secară, mazăre, cânepă; cuvinte care denumesc no!iuni abstracte 0însuşiri, stări sufleteşti sau fiziologice)1 milă, silă, bunăvoie, cinste, curaj; cuvinte care denumesc domenii ştiin!ifice1 matematică, fizică, chimie, electronică,

11

lingvistică, geometrie; cuvinte care denumesc diferite sporturi şi jocuri sportive1 baschet, bo", fotbal, polo, tenis, volei, şah; nume care intră în componen!a unor locu!iuni adverbiale1 0cu) ghiotura, 0cu) toptanul, 0cu) ţârâita. &ubstantivele pluralia tantum denumesc obiecte a căror existen!ă este concepută sub aspectul unei multitudini de exemplare din aceeaşi categorie; ele au numai formă de plural, nu şi de singular. &unt nume de locuri1 #ucureşti, $loieşti, %rziceni, #otoşani sau nume provenite din apelative comune1 &âmpurile, 'adurile, (ântânile; nume de sărbători religioase1 (lorii, $aşti, )usalii, !ânziene; nume de materie sau sim!ite ca nişte colective1 bale, icre, câlţi, şale, lături; nume de obiecte alcătuite din două păr!i identice1 cioareci, iţari, ochelari; cuvinte care denumesc no!iuni abstracte1 moravuri, universalii, represalii; cuvinte care intră în componen!a unor locu!iuni verbale1 0a vorbi *n) dodii, 0a face) zâmbre, 0a face) nazuri; neologisme de origine latină1 addenda, corrigenda, marginalia, miscellanea. C+6u/ este o categorie gramaticală de rela!ie ce exprimă raporturile sintactice dintre cuvinte prin modificările formale ale acestora. @otalitatea acestor modificări formale, prin care se exprimă raporturile sintactice cazuale, se numeşte declinare. &ubstantivul dispune de diverse morfeme în flexiunea sa şi cunoaşte cinci cazuri deosebite între ele prin formă, valoare şi func!ie sintactică1 nominativ, genitiv, dativ, acuzativ şi vocativ. efinirea acestora se face prin descrierea sensurilor şi a rela!iilor pe care le exprimă fiecare dintre cele cinci forme flexionare. +ominativul se defineşte ca un caz al nonsubordonării, al independen!ei, întruc/t poate constitui singur termenul unui grup nominal, iar existen!a sa nu depinde de existen!a altor elemente ale propozi!iei. <u este regizat de prepozi!ii, este caz non-marcat şi regent, deoarece impune rela!ii. &ubstantivele în cazul < pot îndeplini diferite func!ii sintactice. e exemplu1 subiect1 =$rogramul de reconstruc!ie a fost aplicat.> =*-au vizitat mai mul!i colegi.> nume predicativ1 =;l va deveni avocat.> = in c'iriaşi, ei au ajuns proprietarii imobilului.> ,enitivul exprimă raporturile dintre obiectele propriu-zise, depinde de un substantiv, este deci un caz al subordonării. :ai rar, poate fi guvernat indirect şi de un verb, prin intermediul prepozi!iilor şi al locu!iunilor prepozi!ionale care îl selectează1 asupra, deasupra, contra, *mpotriva, *naintea, *napoia, *ndărătul; *n faţa, *n spatele, *n lungul, *n latul, de-a lungul, de-a latul, de-a curmezişul, *n mijlocul, *n ciuda, *n pofida, din cauza, din pricina, *n afara, *n locul etc.

1#

2enitivul este cazul atributului, al numelui predicativ şi al altor func!ii sintactice; se poate construi cu prepozi!ii sau cu locu!iuni prepozi!ionale, dar şi fără ele. 4n cazul 2, substantivele pot îndeplini diferite func!ii sintactice. e exemplu1 atribut substantival genitival1 =5 citit toate poeziile lui -minescu.> =-alurile mării au adus meduze la mal.> atribut substantival prepozi!ional1 =:ăsurile *mpotriva dăunătorilor s-au luat la timp.> =*upta contra neglijenţei în serviciu face obiectul studiului său.> nume predicativ1 = <oi suntem contra fumatului.> =@o!i sunt *mpotriva .ariei.> complement prepozi!ional1 =5 ac!ionat *mpotriva prietenilor săi.> =&-au ridicat cu to!ii contra lui /on.> 0ativul este cazul obiectului indirect, adică al obiectului către care se orientează ac!iunea verbelor. 5rată în folosul sau în dauna cui săv/rşeşte subiectul ac!iunea. ativul se poate construi cu prepozi!iile aidoma, asemenea, contrar, conform, datorită, graţie, mulţumită, potrivit, dar se poate exprima şi fără ele. &ubstantivele în cazul complement indirect1 =!tudenţilor li s-au oferit burse.> =?riga!iile sunt folositoare tuturor culturilor.> complement circumstan!ial instrumental1 =5 ob!inut o bursă în străinătate datorită performanţelor sale la matematică.> =5 ocupat acest post graţie prietenului său.> complement circumstan!ial de loc1 =&tai loculuiA> =&e aşterne drumului.> atribut substantival1 =?on, nepot mamei, ne-a vizitat.> =Btefan cel :are, domn .oldovei, a purtat multe războaie cu turcii.> =<oi suntem aidoma părinţilor.> pot îndeplini diferite func!ii sintactice. e exemplu1

1%

1cuzativul este cazul obiectului direct, exprimă fiin!a sau lucrul asupra căruia lucrează nemijlocit ac!iunea săv/rşită de subiect. Cbiectul desemnat de substantivul la acuzativ este !inta ac!iunii. 5cuzativul se poate construi cu prepozi!ii simple şi compuse1 cu, de, la, *n, pe, spre, sub, prin, până, printre, dintre, din, după, peste, pentru, lângă, către; de la, de după, până după, de pe, pe la, de pe la, de lângă, pe lângă, de pe lângă sau cu locu!iuni prepozi!ionale1 faţă de, alături de, din cauză de, din pricină de, *n loc de, *n curs de, *n afară de, dincolo de, referitor la, potrivit cu, privitor la, conform cu, cu tot, cu toată, cu toţi, cu toate, cu tot cu, *nainte de, cât despre ş.a. &ubstantivele în cazul 5 pot îndeplini diferite func!ii sintactice. e exemplu1 complement direct1 =2l văd pe /on.> =5m primit scrisoarea de la tine.> complement prepozi!ional 1 =:ă bucur de reuşita lor.> =<u mă aşteptam la aceste rezultate.> complement de agent1 =3ac'etul a fost trimis de părinţi bunicilor.> =$avorizat de prieteni, a putut munci mai bine.> complement circumstan!ial de loc1 =5 plecat la munte.> =<e îndreptăm spre #raşov.> =(ără .aria, nu s-ar descurca.> atribut substantival prepozi!ional1 =Dşa de la bucătărie era înc'isă.> =+oc'ia de mătase s-a şifonat.> 'ocativul apare la substantive care desemnează persoane sau obiecte personificate; este caracterizat prin intona!ie suplimentară specifică, prin topică mobilă, punctua!ie specifică1 =:ăi frate, ce spui de eiE>; ="e ne facem, fetelorE>; =Faide!i, oameni buni, cu noiA>. -ocativul este cazul adresării directe. &ubstantivele pot fi înso!ite de alte substantive sau de adjective ori de interjec!ii1 =domnule ?onescu>, =iubite prieten>, =măi femeie> şi se separă prin virgulă sau semnul exclamării de celelalte elemente din enun!. &ubstantivele în cazul - nu au func!ie sintactică de regulă. acă grupul de adresare con!ine două substantive, dintre care al doilea este cu formă de vocativ1 =nene /anculeA>, =moş &ălifareA>, atunci el poate fi socotit apozi!ie. *a fel, c/nd primul element al grupului este pronume personal1 =@u, .arineA>, =@u, /oanaA>, substantivul are func!ie sintactică de apozi!ie.

1(

D)-)#3 n+#)+ este o categorie gramaticală de rela!ie caracteristică flexiunii nominale. "uprinde o clasă de morfeme care exprimă separarea unui obiect de mul!imea obiectelor de acelaşi fel şi individualizarea lui. 4n determinarea concretă, substantivul este înso!it de adjective calificative sau pronominale care pot fi în pozi!ie enclitică sau proclitică1 = om bun> - =bunul om>, =omul acesta> - =acest om>. 5djectivele urmează substantivul prin acordul în gen, număr şi caz. =5re carte.> =5 citit o carte.> =&artea este bună.> substantiv nedeterminat 0nearticulat) substantiv determinat nedefinit. 0articulat cu articol ne'otăr/t) substantiv determinat definit. 0articulat cu articol 'otăr/t) 5rticolele sunt şi un mijloc de realizare a flexiunii cazuale1 copilul - un copil 0< - 5); copilului - 0al/a/ai/ale) unui copil 02 câmpii 02 - ). &ubstantivul apare articulat cu articol 'otăr/t sau ne'otăr/t în raport cu cazurile şi cu func!iile sintactice ale acestora. :orfemul determinării se ataşează direct la radical prin înlocuirea desinen!ei de singular cu articolul 'otăr/t enclitic1 mas-ă - mas-a; frunz-ă - frunz-a; se poate ataşa la temă, la forma substantivului în flexiunea nedeterminată, fie direct1 astr-u - astr-u-l; munt-e - munt-e-le, fie indirect, prin adăugarea vocalei de legătură -u- la radicalul substantivelor care la singular au desinen!a -φ1 student-φ - student-u-l zi-φ - zi-u-a3 -ocala 4u- adăugată este o desinen!ă tematică. @ema poate fi modificată fonetic5 viesp-e 4 viesp-e-a, porţ-į 4 porţ-i-le3 '. D),/ n5# /) .u1.-+n- !u/u eclinarea priveşte totalitatea formelor cazuale pe care le au păr!ile de vorbire cu flexiune nominală şi pronominală. &ubstantivele se organizează în clase de declinări în func!ie de flexiunea regulată şi neregulată. eclinarea ?1 substantive feminine cu două forme, cu desinen!ele1 -ă ,-e1 fată 4 fete, mamă 4 mame; - 6 , -e1 stea4stele, zi4zile. eclinarea a ??-a1 substantive feminine cu două forme, cu desinen!ele1 -ă, -į1 cioară 4ciori, vioară4viori. eclinarea a ???-a1 substantive feminine cu două forme, cu desinen!ele1 -e, -į1 ninsoare4ninsori, vulpe4vulpi; -e, -7 1 alee4alei, poezie4poezii -e, - 61 baie4băi, claie4clăi3 ); câmpia - o câmpie 0< - 5); câmpiei - 0al/a/ai/ale) unei

1)

eclinarea a ?--a1 substantive masculine cu două forme, cu desinen!ele1 -u, -i5 arbitru4arbitri, socru4socri; -8, -71 bou4boi, erou4eroi; - 6, -į1 elev4elevi, pom4pomi. eclinarea a --a1 substantive masculine cu două forme, cu desinen!ele1 - e, - į1 burete4bureţi, perete4pereţi3 eclinarea a -?-a1 substantive neutre cu două forme, cu desinen!ele1 - u, -e1 cadru4cadre, teatru8 teatre, -8, -7e1 brâu4brâie, frâu4frâie; -u, -71 consiliu4consilii, remediu4remedii; -6,-e1 cupon4 cupoane, talon4taloane3 eclinarea a -??-a1 substantive neutre cu două forme, cu desinen!ele1 - u, -uri1 lucru4lucruri, soclu4socluri; -8, -uri1 cadou4cadouri, tablou4tablouri; - 6, -uri1 cost4costuri, drum4drumuri. eclinarea a -???-a1 substantive feminine cu trei forme, cu desinen!ele1 - ă, -uri1 lipsă, unei lipse8 lipsuri. eclinarea a ?G-a1 substantive feminine cu trei forme, cu desinen!ele1 - ă, -uri1 iarbă, unei ierbi 8 ierburi; -e, -uri1 vreme, unei vremi 8 vremuri. eclinarea a G-a1 substantive invariabile, cu o singură formă, cu desinen!ele1 - 6, - 61 azalee4azalee, tei4tei, vineri4vineri. (. S,7 31+#)+ !+/o# 2#+3+- ,+/) + .u1.-+n- !u/u Dnele substantive sunt folosite cu valoare adjectivală, c/nd înso!esc şi determină un substantiv, cu valoare adverbială, c/nd determină un verb ori un adjectiv1 =o femeie bărbată> 0bărbată H adjectiv =curajosă>); =e supărat foc> 0foc H adverb =foarte supărat>). 3ot deveni adverbe substantivele care arată timpul, anotimpurile, momente ale zilei1 ziua, noaptea, iarna, vara, dimineaţa, seara etc. e exemplu1 ='ara a sosit mai devreme.> 0vara H substantiv); ='ara plecăm la mare.> 0vara H adverb). 8. S-#u,-u#+ 3o#f)3+- ,5 + .u1.-+n- !u/u ;lementele componente ale substantivelor, radicalul şi flectivul, se identifică, de obicei, uşor. &ub nume de flectiv func!ionează desinen!ele de număr şi de caz, precum şi articolul 'otăr/t enclitic. $iecare prezintă anumite caracteristici, intră în rela!ie între ele şi cu radicalul, au un loc bine determinat în structura cuv/ntului. e exemplu1 la substantivele de declinarea ? structurală singular. "ontextul, mai desinen!a de plural de la < - 5 coincide cu desinen!a cazuală de 2 desinen!a de plural, dar în cas-e-i este desinen!ă cazuală de 2 -

exact determinan!ii numelui, ne ajută să identificăm precis aceste elemente1 - e din cas-e este singular. *a fel, -i din flor-i este plural. *a substantivele de desinen!ă de plural, dar în flor-i-lor este desinen!ă cazuală de 2 -

1,

declinarea a ??-a structurală pot apărea grafii incorecte dacă nu se cunoaşte structura substantivului. e exemplu, -u din codru este desinen!ă de singular, la plural este înlocuit cu -i, deci pluralul nearticulat este scris cu un -i1 codri. "/nd apar forme ortografiate cu doi =i>, al doilea =i> este articol 'otăr/t enclitic1 codrii. 3robleme de segmentare şi de identificare a elementelor componente pun însă substantivele neregulate. *a această categorie de substantive apar desinen!e de plural unice1 -ă, în ouă; -eni, în oameni; -ete, în capete. +adicalul şi desinen!ele pot fi diferite în cadrul aceluiaşi substantiv, în func!ie de segmentare1 floric-ică - floric-ele, dar şi floricic-ă - floricel-e 7 florice-le. 9. Lo,u* un /) .u1.-+n- !+/) &unt grupuri de două sau mai multe cuvinte cu un grad de sudură mai mic dec/t cuvintele compuse, folosite cu valoarea unui substantiv şi care au unitate de sens. 2ramatical, locu!iunea se comportă ca o parte de vorbire, av/nd flexiune, de regulă, doar elementele introductive ale grupului. in punct de vedere sintactic, se comportă la fel ca partea de vorbire corespunzătoare. :ulte locu!iuni substantivale au la bază locu!iuni verbale1 a-şi aduce aminte 8 aducere aminte; a băga de seamă 8 băgare de seamă; a se învă!a minte 8 *nvăţare de minte; a da *mprumut 4 datul *mprumut a sta de vorbă 4 statul de vorbă ; a trage la răspundere 4 trasul la răspundere; a-i părea bine 4 părere de bine; a-i părea rău 4 părere de rău a o lua la fugă4 luatul la fugă ; a o lua la sănătoasa 4 luatul la sănătoasa ş.m.a.

<ote1
1 #

25*+ ?, p. ,1. 25*+ ?, p. ,#; cf. şi @atiana &lama-"azacu, 0espre cuvintele concreteI, p. J9). TEME

1. 2enul substantivelor. #. "ategoria numărului la substantive. %. "lase semantice de substantive. (. +ela!ia substantivelor cu alte clase lexico-gramaticale. E:ERCI;II

1J

1. 3une!i la plural substantivele1 apogeu, avalanşă, bisturiu, blacheu, broşă, cârjă, clişeu, colonel, defileu, dineu, lighean, maree, năpastă, panaceu, puseu, ricoşeu, separeu, socru, şa, tiz, turneu3 #. 3reciza!i formele de 2vigoare, za3 %. 5naliza morfosintactică a substantivelor din textele date1 =<u e păcat să c'eltuieşti o avere ca să plăteşti înt/i maşina şi pe urmă o leafă de profesor universitar unui p/rlit de neam!, care să o conducă, în loc să mergi binişor cu trenul ca toată lumea cu scaun la capE> 0*iviu +ebreanu, )ăscoala) ="u excep!ia băuturii şi a v/nătorii de cerbi, a început să-mi placă via!a în sălbăticie. 4n fiecare zi liberă, aş vrea să ne adunăm într-un grup şi să ieşim la iarbă verde, pentru picnic."ălărind mile întregi pe potecile pădurii, ne ducem din ce în ce mai departe, fie pe malul vreunui izvor singuratic, fie în apropierea unui curs de apă în mun!i.> 0:aitreKi evi, 0ragostea nu moare) articulat definit de la substantivele1 blândeţe, bunătate, bunică, candoare, fiere, lege, linişte, maică, mămică, mătuşă, moşică, nobleţe, paradă, rigoare, targă,

AD&ECTIVUL

%.

D)f n * ). C+#+,-)# .- , .

5djectivul este o clasă lexico-gramaticală de cuvinte flexibile subordonate substantivului, cu care se acordă şi căruia îi atribuie o informa!ie specifică. 5djectivul este subordonat substantivului în cadrul grupului nominal, are caracteristici proprii. 3rin trăsăturile sale semantice actualizează substantivul. 5djectivul are sens lexical de sine stătător. ;l exprimă însuşirile sau proprietă!ile caracteristice care deosebesc obiectele unele de altele în raport cu forma, dimensiunea, greutatea, volumul, culoarea, cantitatea, temperatura, gustul, pre!ul, profilul moral, materia, originea, elementele componente etc. e exemplu1 pătrat, rotund, mare, mic, uşor, greu, cubic, cilindric, roşu, galben, eşi are autonomie semantică, adjectivul nu poate apărea în cald, rece, dulce, amar, ieftin, scump.

enun!ul oral sau scris dec/t prin referire la obiect. in punct de vedere morfologic, adjectivul se caracterizează printr-o flexiune sintetică. &e acordă în gen, număr şi caz cu substantivul pe care îl înso!eşte. $oloseşte aceleaşi morfeme flexionare ca şi substantivul1 desinen!e, articole 'otăr/te enclitice. 5cceptă însă, spre deosebire de substantiv1, combina!ii sintagmatice cu morfemele compara!iei 0mai, cea mai, cel mai, foarte).

1.

in punct de vedere sintactic, adjectivul poate contracta, în cadrul propozi!iei, anumite func!ii sintactice şi se poate combina cu un termen, cum e cazul celor mai multe adjective, sau cu doi termeni, precum elementele rela!ionale, verbele copulative.

2.

C/+. f ,+#)+ +"<),- !)/o#

;xistă mai multe criterii după care se deosebesc şi se clasifică adjectivele 1. upă sens1 5djective propriu-zise sunt calificative şi categoriale. 5djectivele calificative exprimă calită!ile obiectelor, permit gradarea1 alb, harnic, uşor, pitoresc, dulce, palid, frumos, inteligent, bun; adjectivele categoriale caracterizează referentul, încadr/ndu-l într-o categorie, mai ales în limbajul ştiin!ific1 acetic, clorhidric, diferenţial, euclidian, sulfuric, sulfuros. 5djective pronominale sunt legate de formele pronominale situate l/ngă substantiv şi care exprimă diferite raporturi 0posesive, distributive, circumstan!iale etc.), au restric!ii de topică, nu permit compara!ia1 acest 0elev), aceşti 0oameni), fiecare 0copil), oricare 0casă), nici un 0prieten), 0!ara) mea, alţi 0candida!i), *nsăşi 0bătr/na); 5djectivele cantitative 0determinative) exprimă o rela!ie între două substantive, nu au categoria compara!iei, nu apar în pozi!ie de nume predicativ1 0uniformă) şcolară, 0urs) polar, 0vin) românesc, 0comportare) psihică. #. upă flexiune, mai precis după natura opozi!iilor realizate în cuprinsul paradigmei, adjectivele sunt flexibile 0variabile) şi neflexibile 0invariabile). 5djectivele variabile au două sau mai multe forme flexionare #. 5u patru forme flexionare, după modelul bun, bună, buni, bune1 acru, continuu, frumos, negru, scump. 5u trei forme flexionare, după modelul nou, nouă, noi1 adânc, castaniu, larg, românesc. 5u două forme flexionare, după modelul mare, mari1 dulce, limpede, repede, tare, verde. 5u cinci forme flexionare, după modelul anumit, anumită, anumiţi, anumite, anumitor1 destul, diferit, divers, felurit3 5djectivele invariabile nu cunosc opozi!iile de gen, număr şi caz. &unt adjective vec'i1 coşcogeamite/cogeamite, ditai/ditamai, doldora, otova, sadea; adjective neologice latineşti1 atroce, eficace, feroce, factice, forte, locvace, motrice, pendinte, perspicace, propice, vivace ; adjective împrumutate, nume de culori1 bej, bleu, corai, crem, gri, lila, maro, oliv, oranj, grena, turcoaz, vernil şi alte adjective neologice1 antişoc, cloş, ga9, pane, rococo, stereo; adjective provenite din adverbe1 anume, asemenea, aşa, atare, cumsecade.

16

'.

C+-)2o# /) 2#+3+- ,+/) +/) +"<),- !)/o#

4)nu/= nu35#u/ > ,+6u/ sunt pentru adjective categorii gramaticale formale. ;le se explică numai prin referire la substantivele pe care le înso!esc obligatoriu şi cu care se acordă. 5djectivele substantivelor neutre presupun la singular o formă de masculin, iar la plural una de feminin. "ele trei categorii gramaticale apar simultan în forma adjectivului, fiind uneori înso!ite de alternan!e fonologice% în radical1 om deştept - oameni deştepţi, om tânăr - oameni tineri, 'aină moale - 'aine moi. :ulte adjective nu au alternan!e fonologice1 alb - albă, bun - bună, modern modernă, sobru - sobră, simplu - simplă. "ategoria determinării care este prezentă şi la adjective, nu este însă specifică acestora, ci substantivelor pe care adjectivele le înso!esc. 5rticolul 'otăr/t enclitic se ataşează la adjective numai c/nd acestea precedă substantivele şi nu sunt precedate, la r/ndul lor, de adjective pronominale1 =bunul coleg>, dar =prietenul bun>; =acest vecin bun>. Co3?+#+* + este o categorie specifică adjectivelor datorită con!inutului lor semantic1 ele exprimă însuşiri comune mai multor obiecte, însuşiri comparabile care generează rela!ii de compara!ie în planul con!inutului şi care se exprimă prin anumite morfeme şi construc!ii. Bi adverbul primeşte compara!ia. "ompara!ia vizează numai adjectivele calificative, av/nd două valori rela!ionale1 egalitatea şi inegalitatea. 5ceste valori presupun o intensitate sau o compara!ie relativă a însuşirilor comparate, doi termeni de compara!ie 0adjectivul, pe de-o parte, şi termenul de compara!ie, pe de altă parte, reprezentat printr-un substantiv şi printr-un substitut sau printr-o propozi!ie comparativă). 4n mod tradi!ional, se admit trei grade de intensitate 0compara!ie)1 pozitivul, comparativul şi superlativul, ultimele două cu subdiviziuni. 4#+"u/ ?o6 - ! este considerat termenul de referin!ă al celorlalte, fiind un grad de intensitate, de existen!ă a unei calită!i 0fără referin!ă la calitatea altui obiect)1 =copac *nalt>, =privire ageră>, =bunul prieten>, =muzica liniştitoare>, =omul cel *nţelept>. 4#+"u/ ,o3?+#+- ! presupune prin formele de exprimare at/t egaliatatea, c/t şi inegalitatea. "omparativul de egalitate presupune însuşirea a două obiecte 0sau a aceluiaşi obiect privit în diferite împrejurări) în măsură egală. &e formează cu morfemele la fel :de;, tot aşa :de;, tot atât :de; 0locu!iuni adverbiale), deopotrivă :de; 0adverb de mod). 5l doilea termen îl constituie morfemele de legătură ca :şi;, aşa ca, la fel cu, la fel ca :şi;, *ntocmai ca :şi; 0cele mai multe locu!iuni). e exemplu1 =5 primit o recompensă la fel de bună ca a lui.> "omparativul de inferioritate şi cel de superioritate vizează valoarea rela!ională de inegalitate. ;a presupune însuşirea a două obiecte 0sau a aceluiaşi obiect în momente diferite) într-o măsură mai mare sau mai mică. "omparativul de inferioritate dispune de morfemele mai şi puţin, al doilea

#9

termen fiind prepozi!iile decât, ca în fa!a unui substantiv 0sau substitut) şi se referă la inferioritatea termenului comparat 0însuşirea este prezentată într-o măsură mai mică)1 =?deile lui sunt mai puţin clare dec/t ale tale.>; ="ostumul este mai puţin curat dec/t paltonul.> "omparativul de superioritate dispune de morfemul mai, adverb, şi de prepozi!iile ca, decât. ;l se referă la superioritatea termenului comparat 0însuşirea este prezentată într-o măsură mai mare)1 =5re o casă mai frumoasă dec/t a ta.>; ="artea ta este mai bună dec/t aceasta.> 4#+"u/ .u?)#/+- ! se referă la superioritatea sau la inferioritatea termenului comparat, însuşirea fiind prezentă la cel mai înalt nivel sal la cel mai scăzut. ispune de c/teva morfeme, în func!ie de formele sub care se prezintă. &uperlativul relativ de superioritate se construieşte cu forman!ii cel, cea, cei, cele, cu adverbul mai şi cu prepozi!iile din şi dintre1 =Cmul cel mai curajos dintre ei l-a salvat.>; =@u eşti cea mai bună prietenă dintre toate.> &uperlativul relativ de inferioritate se construieşte cu forman!ii cel, cea, cei, cele, cu adverbele elevi a fost ajutată.> @ermenul al doilea nu este obligatoriu, dar, c/nd substantivul este de obicei la plural, se foloseşte prepozi!ia dintre. &uperlativul absolut prezintă însuşirea neobişnuită a unui obiect, neraportată la nimic 0fără termen de compara!ie), forma adjectivului prin care se constată existen!a unei însuşiri de o intensitate absolută, la un obiect izolat. &e prezintă sub două forme, precum cel relativ. &uperlativul absolut de superioritate, care exprimă însuşirea neobişnuită la cel mai înalt nivel, redată prin diferite mijloace lexicale - adverbele foarte, prea, tare sau adverbe înso!ite de prepozi!ia de1 grozav, e"traordinar, nemaipomenit, e"cepţional, enorm, imens, e"cesiv, colosal, formidabil, infinit, uimitor, teribil, e"trem, nespus, deosebit, minunat, nemaiauzit, groaznic ş.a. e exemplu1 =5vea foarte multe cunoştin!e în acest domeniu.>; =@emperatura este e"cesiv de ridicată.> &uperlativul relativ de inferioritate exprimă însuşirea neobişnuită la cel mai scăzut nivel şi este redată cu ajutorul morfemelor adverbe foarte puţin1 =;ste o persoană foarte puţin binevoitoare.>; =4n ultimul timp a fost foarte puţin receptiv la problemele tale.> &uperlativul absolut este exprimat şi prin alte mijloace sau procedee cu inten!ii stilistice 0mijloace lexicale, sintactice şi fonetice)1 a) construc!ii cu locu!iuni adverbiale1 din cale afară, cu totul şi cu totul, de mama focului, de para focului, la culme; b) repetarea adjectivului1 0cale) lungă, lungă, 0o fată) singurică, singurică; c) substantive cu valoare adverbială1 beat tun, urâtă foc, gol puşcă, singur cuc, frumoasă foc d) repetarea substantivului provenit din adjectiv prin conversiune1 urâta urâtelor, frumoasa frumoaselor, viteazul vitejilor; e) înlocuirea adjectivului cu un substantiv care are acelaşi radical1 o frumuseţe de fată; o bunătate de om; f) sufixul -isim1 rarisim, simplisim, importantisim, generalisim; g) prefixele arhi-1 arhiplin, arhicunoscut; e"tra-1 e"traplat, e"trafin; mai şi puţin şi cu prepozi!iile din şi dintre1 =&el mai puţin avantajat dintre to!i este el.>; =&ea mai puţin bună dintre

#1

hiper-1 hipersensibil, hiperemotiv; prea-1 precurată, preacuvios; răs-1 răscitit, răscunoscut; stră-1 străvechi; super-1 superfin, superelegant; supra-1 supraglomerat; ultra-1 ultracentral, ultraelegant; ') lungirea şi repetarea sunetelor1 buuun 0sirop), 0un om) rrrău. <u toate adjectivele au acelaşi comportament la nivelul compara!iei. ;xistă adjective neologice de origine latină cu sens şi formă de comparativ de superioritate. &unt adjective terminate în -ior, -or1 anterior, e"terior, inferior, interior, superior, posterior, ulterior, major, minor; adjective cu sens şi formă de superlativ terminate în - im, -em1 ma"im, minim, optim, pro"im, ultim, suprem, e"trem. Dnele adjective exprimă însuşiri care prin natura lor nu pot exista în grade diferite, care nu admit compara!ia1 adevărat, bărbătesc, complet, desemnat, egal, esenţial, final, fracţionar, fundamental, general, incomparabil, *ntreg, maritim, mort, oval, particular, principal, pulmonar, rotund, secundar, senzaţional, strămoşesc, unic, viu, vizual, zilnic ş.a. (. A"<),- !u/ @n ,on-)0-

4n pozi!ie de adjunct, adjectivul este atribut în grupul nominal şi predicativ suplimentar, nume predicativ, complement în grupul verbal1 =Bi-a amintit de cele mai frumoase zile petrecute la munte.> 0atribut adjectival); =@o!i vin bucuroşi spre noi.>0predicativ suplimentar); =;ste atent la tot ce i se spune.> 0nume predicativ); =0e tânăr a muncit din greu.> 0complement circumstan!ial de timp); =0e supărat ce era, a încurcat pac'etele.>0complement circumstan!ial de cauză) etc. 8. R+?o#-u/ +"<),- !u/u ,u +/-) ,/+.) /)0 ,oA2#+3+- ,+/) 5djectivul poate deveni altă parte de vorbire prin diferite mijloace. evine substantiv prin articulare cu articol 'otăr/t enclitic sau cu articol ne'otăr/t1 harnic L harnicul, un harnic; bogat L bogatul, unui bogat; prin elipsa termenului determinat1 ziar săptămânal L săptămânal; prin procedeul numărării1 trei flămânzi; cu ajutorul prepozi!iilor1 *ntre bolnavi. evine adverb în condi!iile în care stă pe l/ngă verb. $orma selectată ca adverb este cea de masculin singular1 =;l vorbeşte frumos.>; =5 lucrat corect.>. ;xistă adjective care au căpătat at/t valoare substantivală, c/t şi valoare adverbială. &unt adjective care func!ionează substantival1 bătrân, tânăr, muncitor, republican, vorbitor, animator, boem, evadat, orfan, salariat, savant, trădător, umilit, român, francez etc. &unt adjective care func!ionează adverbial1 absolut, afund, anume, asemenea, bun, contrar, curat, deosebit, deplin, destul, direct, drept, e"act, e"clusiv, vârtos ş.a. 9. S-#u,-u#+ 3o#f)3+- ,5 + +"<),- !u/u

##

5djectivul are în structura sa morfematică radicalul şi flectivul. 3rimul element, radicalul, se poate identifica cu rădăcina sau cu rădăcina şi anumite morfeme dependente, deci cu tema. $lectivul înseamnă fie desinen!e de gen, număr, caz, fie articol 'otăr/t enclitic. e exemplu1 frumos - φ frumoas - ă frumoş - į frumoas - e bun - φ bun - ă bun - į bun - e aspr - u aspr - ă aspr - i aspr - e sătul - φ sătul - ă sătu0l) - i sătul - e

:odificările flectivului se realizează la nivelul desinen!elor şi al articolului. ;le au forme specifice corespunzătoare categoriilor de gen, număr, caz. esinen!ele adăugate radicalului pot să-şi păstreze structura nemodificată1 bun-u-l bun-u-lui ate-u ate-u-l verd-e verd-e-a t/năr-ă t/năr-a sobr-ă sobr-a frumos-u-l frumos-u-lui castani-u castani-u-l limped-e limped-e-a gălbui-e gălbui-a

sau pot să-şi sc'imbe valoarea fonetică1

esinen!a este înlocuită cu articolul şi prin valorile de gen, număr, caz1

7. Lo,u* un /) +"<),- !+/) &unt grupuri de cuvinte cu sens unitar, cu valoarea şi func!ia unui adjectiv, fiind alcătuite din prepozi!ii şi diferite păr!i de vorbire, dar şi din alte elemente. 5u structuri diferite. e exemplu1 prepozi!ie M substantiv1 de aur, de ansamblu, de baştină, de calitate, de căpetenie, de cuvânt, de duzină, de e"cepţie, de fală, de fier, de frunte, de geniu, de groază, de ispravă, de lume, de minune; prepozi!ie M adverb1 de alături, de dinainte, de dincolo, de dincoace; prepozi!ie M adjectiv7adverb1 de bine, de dulce, de gata; prepozi!ie M substantiv1 cu amănuntul, cu cap, cu cântec, cu dreptate, cu gust, cu minte, cu păcat, cu spor, cu stare, cu temei, cu nemiluita, cu ridicata, cu ţârâita; "u c/t gradul de sudură a elementelor componente din locu!iunile adjectivale este mai puternic, cu at/t se dovedeşte că locu!iunile au vec'ime şi frecven!ă mai mare. "ele al căror grad de sudură e mai scăzut, au elementele mai apropiate ca sens de cuvintele de la care s-a pornit.

#%

Bi locu!iunile adjectivale pot fi trecute pe la diferite grade compara!ie1 cele mai de treabă, mai de ispravă, mai cu cap etc. in punct de vedere sintactic, se comportă la fel ca adjectivele.

+ote5
1

"ompara!ia la substantiv este cu totul accidentală. ;a priveşte numai unele substative cu -ezi :aria :anoliu-:anea, $ropuneri pentru o nouă clasificare a fle"iunii adjectivelor din -aleria 2u!u +omalo, în .!<), distinge în cadrul radicalului adjectival mai multe tipuri de alternan!e consonantice şi vocalice din care exemplificăm1 c7= 0adânc7adânci) g7> 0st/ng7st/ngi); t7ţ 0cult7culţi); d7dz 0blând7blânzi); s7ş 0des7deşi); s0t)7ş0t) 0trist7trişti); sc7şt 0brusc7bruşti); z7j 0viteaz7viteji); l7φ 0destul7destui), pentru care vezi p.1#1-1##, şi a7e 0italian7italieni); e7a 0deşert7deşartă); *7i 0tânăr7tineri); ?a7e 0grea7grele); e7?a 0des7deasă), pentru care vezi p.1#).

con!inut calificativ1 mai ruşine, mai frică.
#

limba română, în <), G 016,1, #, p.11J-1#%). %

TEME 1 $lexiunea adjectivelor. #.2radele de intensitate 0compara!ie). %. +ela!ia adjectivului cu alte clase lexico-gramaticale.

E:ERCI;II 1. "are dintre adjectivele date nu au grade de intensitateE aiurit, bogat, destul, electric, extrem, preiceput, strălucitor, studen!esc. #. "are dintre adjectivele date sunt invariabileE acătării, alb, amplu, anumit, aşa, atroce, bej, biruitor, călare, celebru, cloş, cogeamite, dibaci, doldora, ditamai, feroce, gata, gri, precoce, perspicace, rococo. %. 5naliza morfosintactică a adjectivelor din textele date1 infinit, întreg, maxim, minuscul, nebunatic, plin, polar,

#(

=$acem un foc mare, din ramuri uscate, şi frigem peştele pe o sobă improvizată. 4n mijlocul r/ului vijeliosse află blocuri mari de piatră, c/t nişte deluşoare, apa se roteşte în jurul lor, albă şi spumoasă.N. 0:aitreKi evi, 0ragostea nu moare) =?ubeam deci şi liniştea plajelor goaleşi strigătele celor care aleargă pe nisip, cum iubeam şi f/nt/nile şi setea sau templele vec'i, năpădite de iarbă, şi preotesele îngenunc'eate în imagina!ia mea pe treptele lor. Bi, după cum băniu!i, eram convins că nu există altă în!elepciune dec/t aceea de a vedea partea însorită a adevărului că trăim.> 0Cctavian 3aler, 'iaţa pe un peron)

#)

NUMERALUL

%.

D)f n * ). C+#+,-)# .- ,

+eprezintă clasa semantică a cantitativelor care se asociază cu ideea de număr1 cantitatea numerică, pozi!ia în interiorul unei succesiuni organizate numeric. "lasa lexico-gramaticală a numeralului, eterogenă în mai mare măsură dec/t cea a pronumelor sau a adjectivelor, nu prezintă o unitate de vedere între gramaticieni datorită interferen!elor pe care le are cu diferite păr!i de vorbire 0adjectiv, pronume ne'otăr/t, substantiv, adverb). 5stfel, ideea de număr, de cantitate apare şi la adjective1 singur, unic, numeros, considerabil; la pronumele sau la adjectivul pronominal ne'otăr/t1 câţiva, oricâţi, mulţi, puţini, atâţia, unii; la substantiv1 grup, mulţime, serie, puzderie, duzină, chenzină; la adverb1 mult, puţin, destul, atât. in punct de vedere morfologic, numeralele sunt unită!i flexionare invariabile 0cinci case, cinci băie!i, cinci penare), dar au şi flexiune de tip nominal 8 gen, număr, caz 0 primul om, primului om, primei păr!i, primelor păr!i). 4şi justifică independen!a la nivel semantic, prin faptul că exprimă un număr concret, abstract, ordinea numerică a obiectelor în spa!iu şi timp, are deci sens lexical de sine stătător; la nivel sintactic, prin faptul că func!ionează ca substantiv, adjectiv, substitut 0pronume) ori adverb , prezintă restric!ii de construc!ie, de topică, de acord. 2. C/+. f ,+#)+ nu3)#+/)/o#

<umeralele se deosebesc şi se clasifică în func!ie de origine, structură, sens. 1. upă structura morfematică1 <umeralele simple sunt cele care au aspectul unui singur cuv/nt1 unu - una, doi - două, trei, zece, mie, sută, milion; cle compuse au aspectul unui grup de termeni1 unsprezece, doisprezece, treizeci, cincizeci şi trei, al cincilea, al douăzecilea, al patruzecilea. #. upă sens1 <umeralele cardinale exprimă un număr, o determinare numerică1 unu, doi, trei, şaisprezece, cincizeci şi doi, şapte sute treizeci şi patru; <umeralele ordinale exprimă ordinea obiectelor ori a ac!iunilor1 al treilea, al şaptelea, al douăzeci şi doilea, al patruzeci şi optulea.

#,

'. Nu3)#+/u/ ,+#" n+/ ;xprimăun număr întreg şi stă la baza tuturor numeralelor compuse, constituind elementul de bază al acestei clase gramaticale. &eria începe cu unu, doi, trei p/nă la zece, numerale simple, şi continuă cu unsprezece, doisprezece, treisprezece ş.a.m.d., numerale compuse. "on!inutul numeralelor unu, una se poate identifica cu un sens singular, deoarece selectează numai formele de singular ale substantivelor 0 un pom, un c/mp), iar cel al numeralelor de la doi, două înainte cu un sens de plural, deoarece selectează numai formele de plural ale substantivelor 0doi oameni, trei flori). istinc!ia de gen se constată numai la anumite numerale cardinale1 unu - una, un, o, doi - două şi la compusele cu acestea1 doisprezece 8 douăsprezece, douăzeci şi unu 8 douăzeci şi una, douăzeci şi doi 8 douăzeci şi două, treizeci şi unu 8 treizeci şi una etc. 4n ceea ce priveşte declinarea după gen şi caz, ea se exprimă numai la numeralele cardinale unu0l), una, un, o. ;le prezintă în structura lor desinen!e de 2-ui, -ei, identice cu cele ale articolului, ale pronumelui 7 adjectivului pronominal ne'otăr/t, cu care sunt înrudite1 unul, ale unuia, uneia. *a celelalte numerale cardinale, flexiunea este analitică, realiz/ndu-se cu ajutorul morfemelor cel, cea cei cele ori al prepozi!iilor a, la1 cei trei, celor patru, =opinia a doi dintre ei>, =dau la trei dintre ei>. <umeralele cardinale pot func!iona ca substitute ale substantivelor, dar nu participă la opozi!iile de determinare, nu se articulează cu articole 'otăr/te sau ne'otăr/te. 3rin articulare, numeralele devin substantive1 treiul, cinciul, zecele, un doi, un şase. 5propierea de substantive nu înseamnă că se confundă cu acestea. "a pozi!ie, numeralele stau at/t înaintea substantivelor, c/t şi după ele1 zece capitole, capitolul zece. <umeralele cardinale se organizează în mai multe serii care indică un număr, o colectivitate, multiplicarea, o frac!iune, distribu!ia etc. şi care stau la baza clasificării lor în mai multe subclase1 Nu3)#+/u/ ,+#" n+/ ?#o?# uA6 . ;xprimă un număr întreg sau determinarea numerică a obiectelor. <umeralul propriu-zis cunoaşte forme simple1 unu, doi, trei..., zece, sută, mie, milion, miliard etc. şi forme compuse1 unsprezece, doisprezece, treisprezece... 5desea numărul este notat prin cifră. &e disting mai multe valori de întrebuin!are a numeralelor cardinale propriu-zise. "/nd sunt simboluri ale anilor, ale zilelor, ale orelor, ale minutelor, ale v/rstelor, ale distan!elor, ale notelor, ale sumelor de bani etc., numeralele au sensuri absolute1 =;ra în @ABC.> 0=în anul 16J9>); =3e DC împlineşte trei ani.> 0=în ziua de #9>); =&-a sculat de la E.> 0=de la ora (>); =5m luat F la c'imie.> 0=am luat nota .>). 4n opera!iile matematice,

#J

numeralele cardinale propriu-zise au sensuri de numere abstracte1 =Grei ori doi fac şase.>; =&incizeci împăr!it la doi fac douăzeci şi cinci.> 4n alte cazuri, au sensuri limitate1 =?-am dat una.> 0=o palmă>); =?-am spus una, să mă !ină minte.> 0=o vorbă>). <umeralul cardinal propriu-zis poate avea un substitut - n - provenit din limbajul matematic11 =5m citit n căr!i.>; =5m n prieteni.> ;l este utilizat în special în limba orală, c'iar familiar. Nu3)#+/u/ ,o/),- ! ;xprimă ideea de înso!ire, de grupare a obiectelor în spa!iu şi în timp. $ormele pe care le cunoaşte sunt1 amândoi, amândouă, cu flexiune după caz 8 amândurora, ambii, ambele, ambilor, ambelor; tustrei, tuspatru ş.a.m.d., create în limba rom/nă din morfemul tus- 0prin care în!elegem adjectivul pronominal ne'otăr/t =to!i>) şi numeralele cardinale propriu-zise1 câteşitrei, câteşipatru, formate din câte 0prin care în!elegem adjectivul ne'otăr/t =toate>), particula adverbială şi, la care se adaugă numeralul cardinal propriu-zis. ?deea de grupare a obiectelor mai poate fi exprimată şi cu ajutorul adjectivului ne'otăr/t toţi, toate şi a numeralului cardinal propriu-zis1 toţi trei, toate patru etc. Nu3)#+/u/ f#+,* on+# B?+#- - !C ;xprimă o frac!ie sau o parte dintr-un întreg, gramaticaliz/nd opera!ia aritmetică a împăr!irii. ;le s-au creat din numerale cardinale moştenite sau împrumutate, la care se adaugă sufixul colectiv -ime1 doime, treime, pătrime, cincime, şesime, şeptime etc. 5u o distribu!ie substantiv-pronominală, prezintă opozi!ii şi desinen!e asemănătoare cu cele ale substantivelor 0de exemplu o doime, două doimi). 4n limbajul matematic s-au impus şi alte forma!ii cu sens frac!ionar precum1 a doua parte, a treia parte, a cincea parte; una a patra, doi a treia, trei supra cinci, doi pe trei, trei pe patru etc.; de asemenea, forma!ii numeral-procentuale1 cinci la sută, opt la sută, treizeci la sută, patruzeci la mie ş.a. Nu3)#+/u/ 3u/- ?/ ,+- ! ;xprimă creşterea cantitativă propor!ională şi precisă prin înmul!ire a unei cantită!i sau a unei ac!iuni. e regulă, se folosesc pe l/ngă substantivele sumă, muncă, efort, putere, câştig, ori pe l/ngă verbele a munci, a se strădui, a câştiga, a se *mbogăţi, a răsplăti, a răspunde. "unosc o distribu!ie asemănătoare adjectivelor şi adverbelor. in punct de vedere morfologic, se comportă ca nişte adjective cu aspect participial1 de la numeralele cardinale propriu-zise sunt derivate cu prefixul *nşi cu sufixul -it, av/nd opozi!ii flexionare după gen, număr şi, uneori, după caz1 *ndoit, -ă; *ntreit, -ă; *mpătrit,-ă; *nzecit,-ă; *nsutit,-ă; *nmiit, -ă. $orma de masculin singular poate fi folosită şi ca adverb c/nd stă pe l/ngă verbele cu care este în rela!ie. Nu3)#+/u/ " .-# 1u- ! ;xprimă ideea repartizării pe grupe egale a entită!ilor, a obiectelor, a ac!iunilor, marc/nd distribu!ia în serii uniforme, unitare a datelor numărabile. 5u, de regulă, o distribu!ie adverbială şi

#.

sunt alcătuite din numerale cardinale propriu-zise precedate de adverbul câte1 câte unu, câte doi, câte trei, câte zece, câte douăzeci etc. Dneori se repetă numeralul1 unu câte unu, doi câte doi, trei câte trei ş.a.m.d. sau şi adverbul câte1 câte doi, câte doi; câte trei, câte trei etc. 5cestea din urmă sunt foarte apropiate de formele prin care se exprimă distribu!ia aproximativă1 câte doi-trei, câte doi-doi, câte zece-zece etc. Nu3)#+/u/ +"!)#1 +/ B") #)?)- * )C 2ramaticalizează ideea repetării la diverse intervale numerice a unei ac!iuni sau a unei caracteristici exprimate prin adjectiv sau prin adverb. ;xprimă repeti!ia îndeplinirii unei ac!iuni ori raportul numeric în care se află o cantitate sau o calitate cu alta. 4n enun!, numeralele cardinale adverbiale înso!esc şi determină, întocmai ca adverbele, un verb, un adjectiv sau un adverb. 5u deci o distribu!ie adverbială, iar formal se apropie de locu!iunile adverbiale. &unt alcătuite din prepozi!ia de, urmată de numeralul cardinal propriu-zis şi substantivul ori 0pluralul lui oară)1 de două ori, de trei ori, de patru ori, de zece ori etc. 3rimul numeral adverbial are forma o dată. "a sens şi distribu!ie, numeralele adverbiale se aseamănă cu cele multiplicative. e exemplu1 =5m lucrat de două ori.> ⇔ =5m lucrat *ndoit.> "/nd trebuie exprimată periodicitatea, în structura lor apare adverbul câte, apropiindu-se astfel de numeralele distributive1 =5 citit de câte două ori în fiecare zi.> Bi numeralele adverbiale pot intra în serii sinonimice cu neologismele bis =de două ori>, ter =de trei ori>, folosite în general pentru a indica repetarea paginilor unei lucrări sau a numărului caselor 0=*ocuieşte la nr.# bis3>). (. Nu3)#+/u/ o#" n+/ ;xprimă ordinea numerică a obiectelor sau a ac!iunilor în spa!iu şi timp, locul pe care acestea îl ocupă într-o înşirare. &eria numeralelor ordinale începe cu primul, prima, primii, primele, *ntâiul, *ntâia, *ntâii, *ntâile sau cel dintâi, cea dintâi, cei dintâi, cele dintâi şi se continuă cu al doilea, a doua, al treilea , a treia ş.a.m.d. p/nă la ultimul, ultima, ultimii, ultimele, adjective neologice, sau cel din urmă, cea din urmă, cei din urmă, cele din urmă, locu!iuni adjectivale, care înc'eie seria. <umeralul ordinal *ntâi se poate folosi singur sau alături de un substantiv. "/nd se află înaintea substantivului, primeşte articol 'otăr/t enclitic şi capătă forme după gen şi număr1 = *ntâiul student>, =*ntâia colegă>. <umeralul *ntâi este element formativ al unor locu!iuni adverbiale1 mai *ntâi, mai *ntâi şi mai *ntâi, mai *ntâi şi-ntâi de toate; c/nd nu exprimă ordinea obiectelor prin numărare şi înso!eşte un verb este adverb, av/nd sensul =la început>1 =5 trecut *ntâi o boare> 02. @op/rceanu)

#6

Bi alte forme de numerale func!ionează ca elemente în structura unor compuse sau în locu!iuni. e exemplu, prim 0fără articol 'otăr/t enclitic) apare în structura substantivelor compuse prim-ministru, prim-solist; a doua - intră în locu!iunile adjectivale de mâna a doua, de-a doua oară. 8. V+/o# 2#+3+- ,+/) 4n func!ie de pozi!ia în context, numeralele au valoare substantivală, de substitut, valoare adjectivală şi adverbială#. &intaxa lor este legată de aceste valori gramaticale. 5u valoare substantivală toate numeralele care substituie un substantiv şi preiau func!iile sintactice ale acestuia. 4n cadrul numeralului cardinal se poate face distinc!ie între numeralele care exprimă numere abstracte şi acelea care exprimă caracteristica numerică a obiectelor. "/nd exprimă numere abstracte, numeralele cardinale apar de obicei în cazul <, cu func!ie de subiect şi în cazul 5 cu prepozi!ie, cu func!ie de complemente. e exemplu1 =0oi au plecat.>; =3e doi i-am înt/lnit.> :ai rar, numeralele cardinale ce exprimă numere abstracte pot să apară în cazul 2 sau , fiind complemente1 =2n afara lui doi, mai este şi trei.> 0caz în care numeralul este complement circumstan!ial cumulativ). <umeralele cardinale care exprimă caracteristica pot sta at/t în cazurile < - 5, c/t şi 2 - 1 =&ei trei au ajuns acolo.> 0subiect), =0atorită celor trei a ob!inut permisul de conducere.> 0complement circumstan!ial instrumental). 5u valoare substantivală numeralele cardinale care de la douăzeci înainte sunt urmate de substantiv precedat de prepozi!ia de1 =5m primit douăzeci şi cinci de garoafe.> 0complement direct); =*e-a dat celor treizeci de studen!i c/te o carte.> 0complement indirect). *a numeralele ordinale întrebuin!ate substantival, cazul poate fi marcat prin articol, prin prepozi!ie sau prin context1 =2ntâiul a pornit mai devreme.> 0subiect); =5 sosit *naintea primului în acel loc>1 0complement circumstan!ial de timp). 5u valoare de substitut numeralele care substituie un substantiv exprimat anterior1 = in cei şapte concuren!i, al treilea a plecat>.0subiect); = intre to!i prietenii, doi au plecat în străinătate>. 0subiect) 5u valoare adjectivală numeralele care înso!esc întotdeauna un nume pe l/ngă care îndeplinesc func!ia de atribut. 4n această situa!ie, numeralul se comportă ca un adjectiv, preia genul, numărul şi cazul substantivului. adjectival). *a numeralele ordinale întrebuin!ate adjectival, cazul poate fi marcat prin articol sau prin context1 =?mpresia celei dintâi eleve despre ei nu este bună.> 0atribut adjectival). 5u valoare adverbială numeralele care înso!esc un verb pe l/ngă care îndeplinesc func!ia de complement circumstan!ial. "omportamentul lor fiind identic cu cel al adverbului, numeralul nu mai e exemplu1 =*e-am celor trei prieteni această şansă.> 0atribut

%9

prezintă categorii gramaticale diferite, pe baza opozi!iilor masculin - feminin, singular - plural1 =5 muncit *nzecit.> 0complement circumstan!ial de mod); =2ntâi a desc'is uşa, al doilea a aşezat 'aina pe cuier.> 0complement circumstan!ial de timp). <umeralele ordinale întrebuin!ate adverbial sunt invariabile. pentru că vremea e ur/tă.> 0complemente circumstan!iale de mod). e mult ori sunt considerate cuvinte incidente1 =<u putem pleca în concediu, *ntâi, pentru că nu ne-am terminat lucrul, al doilea,

9. Fun,* . n-+,- ,) <umeralele pot îndeplini diferite func!ii sintactice. e exemplu1 subiect1 =&ei patru s-au înscris la concurs.> = 1l doilea are mai multe posibilită!i.> nume predicativ1 =;l este primul în clasă.> ="artea este a celui de-al treilea.> atribut substantival genitival1 =Cpinia celui de-al şaselea este corectă.> =5şteptările celor doi n-au fost înşelate.> atribut substantival prepozi!ional1 =3ărerea lui despre primul nu e justă.> =5titudinea ta *mpotriva celor zece ne dă de g/ndit.> complement direct1 =4i cunosc pe ambii.> =*-a văzut pe cel de-al optulea.> 7. Lo,u* un /) nu3)#+/) "/teva grupuri de cuvinte, pu!ine la număr, au valoarea şi func!ia unor numerale. <u sunt recunoscute de to!i cercetătorii ca locu!iuni numerale, fiind apropiate mai degrabă de locu!iunile adverbiale, locu!iunile pronominale sau de cele adjectivale. 5u, în general, sens pronominal ne'otăr/t1 o seamă de =c/!iva>, =c/teva>, câte şi mai câte =multe>, =at/tea>, de toate =multe şi felurite>, vrute şi nevrute =multe şi variate>, câte toate =multe>, =at/tea>, câte alea =multe>, =at/tea>, nu ştiu câţi =c/!iva>, =mul!i>, nu ştiu câte =c/teva>, =multe>.

%1

4n enun!uri, pot avea diferite func!ii sintactice1 = H seamă de oameni au participat la înt/lnirea cu veteranii de război.> 0atribut adjectival); =5 spus vrute şi nevrute.> 0complement direct); =&-a pronun!at *mpotriva a nu ştiu câţi.> 0complement indirect) ş.a. 8. S-#u,-u#+ 3o#f)3+- ,5 + nu3)#+/u/u <umeralele cuprind în structura lor radical, desinen!e, articole, particule deictice. <u toate aceste elemente sunt prezente în componen!a fiecărui tip de numeral. <umeralul cardinal propriu-zis simplu este alcătuit din radical, desinen!ă şi particulă deictică. + un 4 ul un 4 a un 4 ui 4a un 4 ei 4 a do 4i do 4 uă ze= 4 e ze= - φ sau į sut 4 ă sut 4 e mi 4 e mi 4 i milion - φ milioan - e &e observă că desinen!ele sunt at/t de număr, c/t şi de caz. indică forma de feminin; mi - i, desinen!a - i indică numărul plural. <umeralul cardinal propriu-zis compus se desface în elementele componente1 numerale simple, numerale simple şi prepozi!ii sau7şi conjunc!ii. e exemplu1 un M spre M zece; două M zeci; două M zeci şi doi; o mie cinci sute şapte; trei M zeci şi două de milioane etc. <umeralul cardinal colectiv este format din diferite elemente1 amân M doi; tus M trei; câte M şi M patru. esinen!e şi articole 'otăr/te enclitice apar la formele amb M i Mi, amb I e I le, amând I ur I or I a. e exemplu1 do - uă, desinen!a 3articulă deictică OOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO

%#

<umeralul cardinal frac!ionar are în structură radical, desinen!e de număr, articol 'otăr/t enclitic1 doim I e sau articulat doim I e I a; treim I e sau treim I e I a ş.a. <umeralul cardinal multiplicativ are aceeaşi structură 0radical, desinen!e, articol)1 + M M 5 OOOOOOOOOOOOOOOOOO *ndoit I *ndoit I *ndoit I e *ndoit I e I i *ndoit I e I lor <umeralul cardinal distributiv are o structură mai simplă1 adverbul câte M numerale cardinale propriu-zise1 câte doi, câte trei, câte patru etc. <umeralul cardinal adverbial are în componen!ă numerale, prepozi!ii, substantivele dată şi ori1 o dată, de două ori, de trei ori, de zece ori etc. <umeralul ordinal se prezintă astfel1 radical, desinen!e, articol pentru formele corespunzătoare numeralului cardinal unu1 + M M 5 OOOOOOOOOOOOOOOOOO *ntâi I u I l *ntâi I u I lui *ntâi I φ I a *ntâi I φ I le prim I u I l prim I φ I a prim I u I lui prim I e I i <umeralele ordinale următoare au în structură articolul posesiv, numeralul cardinal, articolul 'otăr/t, particula deictică1 al doi I le I a al trei I le I a al şapte I le I a

φ
ă

*ndoiţ I į

%%

;lementele componente au un rol important în grafia numeralelor. "orpul fonetic şi grafic poate fi extrem de mare, ceea ce înseamnă o varietate de elemente. e exemplu1 al şapte milioanelea cinci sute patruzeci şi doilea, un miliard şaptezeci de milioane trei sute de mii. +ote5
1 #

-ezi :ioara 5vram, ,G, p.1)#. 25*+ ?, p. #.6-%##.

TEME 1 # 1. +ela!ia numeralelor cu substantivele. #. -alorile morfologice ale numeralelor. %. 5naliza morfosintactică a numeralelor din textele următoare1 ="u doi ani mai înainte, c/nd aveam doar 1( ani, într-o seară, st/nd pe malul mării la 3uri, am avut o senza!ie ciudată. 5m sim!it dintr-o dată cum seara se presc'imbă în diminea!ă. @impul îşi pierduse dimensiunea pentru o clipă.> 0:aitreKi evi, 0ragostea nu moare) =3e la douăzeci şi ceva de ani am în!eles că nu eram făcută nici pentru carieră strălucită, nici pentru adevăruri mariI4mi erau clarificate rela!iile dintre mine şi lume, ştiam ce mi se potriveşte şi ce nu.5m pus tot ce aflasem într-o ecua!ie şi, după pu!in exerci!iu, ştiam exact ce trebuia să-mi iasă după semnul egal."ei mai mul!i vor să măn/nce bine şase zile şi în a şaptea se roasgă pentru a-şi aranja rela!iile în lumea viitoare.> 0Cctavian 3aler, 'iaţa pe un peron)

%(

PRONUMELE

%. D)f n * ). C+#+,-)# .- , 3ronumele este o clasă lexico-gramaticală de cuvinte fără autonomie semantic-referen!ială, care func!ionează ca deictice sau ca anaforice. "a deictice, îşi iau referin!a din situa!ia de comunicare 0pron. de pers.? şi a??-a); ca anaforice, îşi iau semnifica!ia prin referire la un antecedent 0pron. de pers. a ???-a). in punct de vedere semantic, pronumele substituie numele1 =:aria a plecat.> L = -a a plecat.> sau =1ceasta a plecat>. ;xistă însă anumite forme de pronume care nu respectă regula substituirii numelui. e exemplu1 =!e pare că va înt/rzia.> - pronumele se nu înlocuieşte nici un substantiv, dovadă este imposibilitatea comutării acestui pronume cu vreun substantiv. 3e de altă parte, pronumele poate substitui şi al!i termeni, nu numai substantive; un pronume1 =;u, care l-am ajutat...>; un numeral1 =:ai erau doi, care îl aşteptau.>; un adjectiv1 = e drag ce-i era, îl privea cu bl/nde!e.> etc. in punct de vedere morfologic, pronumele au o flexiune sintetică, dispun de categorii gramaticale de gen, de număr şi de caz, preluate de la substantivele pe care le înlocuiesc, de persoană. acă prin categoriile de gen, de număr şi de caz, pronumele seamănă cu substantivul, se deosebeşte de acesta, în afara categoriei de persoană, prin faptul că nu flexionează cu ajutorul articolului 'otăr/t enclitic, nu primeşte categoria determinării, dispune de desinen!e specifice de 2la unele forme, func!ionează prin forme accentuate şi neaccentuate 0la pronumele personal şi reflexiv). 4n general, radicalul asigură unitatea de sens a tuturor formelor flexionare. ;xistă însă şi anumite tipuri de pronume 0cum sunt cele personale) care au forme supletive în radical1 eu7mie; tu/ţie. &ubstituind substantivul, pronumele preia şi func!iile sintactice ale acestuia. "ontractează aproape toate func!iile sintactice, cu excep!ia celei de predicat. 3rezen!a lui în limbă este foarte importantă, întruc/t se poate evita în acest fel repetarea substantivelor, se eviden!iază pozi!ia subiectului-emitent fa!ă de con!inutul comunicat. 4n general, pronumele au ranguri de frecven!ă ridicate, fac parte din vocabularul fundamental. incolo de caracteristicile pronumelor stabilite şi incluse în gramaticile tradi!ionale, există şi o pozi!ie mai nouă prin care se observă şi se defineşte pronumele - distribu!ia sa în enun!. :aria :anoliu-:anea constată că pronumele apare într-un context în care poate fi înlocuit numai cu substantivul şi care exclude vecinătatea imediată a adjectivelor determinative.1

%)

3ronumele apare în contexte în care apar şi substantivele, le poate înlocui şi se acordă în gen cu ele. $ormele sale în ansamblu nu constituie o clasă omogenă din punct de vedere semantic, morfologic şi sintactic. &unt numai pronume sau pot func!iona şi ca adjective pronominale, în condi!iile în care înso!esc substantivul pe care îl determină şi cu care se acordă. &unt adjective pronominale posesivele, demonstrativele, cele de întărire, o parte din relative, interogative, ne'otăr/te şi negative. <u devin niciodată adjective pronominale pronumele personale, cele de polite!e şi pronumele reflexive.

2. C/+. f ,+#)+ ?#onu3)/o# 3ronumele se deosebesc între ele, în func!ie de diferite criterii. 1. upă structură 0sau formă)1 3ronumele simple au aspectul unui singur cuv/nt1 eu, noi, sie, se, acesta, acela, aceea, care, ce, unul, altul, nimeni, nimic; 3ronumele compuse sunt alcătuite din două sau mai multe cuvinte1 dânsul - dânsa, dumneata, dumneavoastră, *nsuşi, *nşişi, al meu, al tău, acelaşi, aceiaşi, cineva, altcineva, cel ce, cei ce, vreunul, vreunii, niciunul - niciuna ş.a. #. upă sens, se disting mai multe clase de pronume1 3ronumele personale !in locul unei persoane, al unui obiect, desemnează persoana gramaticală sau nonpersoana gramaticală fără a adăuga ceva1 eu, tu, el - ea, noi, voi, ei - ele, dânsul - dânsa, dânşii 8 dânsele. 3ronumele de polite!e 0sau de reveren!ă) exprimă o atitudine de respect sau de distan!ă fa!ă de anumite persoane1 dumneata, dumneavoastră, dumnealui, dumneaei, dumnealor. 3ronumele de întărire întăreşte ideea de persoană, identific/nd această persoană cu autorul ac!iunii1 *nsumi - *nsămi, *nsuţi - *nsăţi, *nsuşi - *nsăşi, *nşine - *nsene, *nşivă - *nsevă, *nşişi - *nseşi, *nsele. 3ronumele reflexive exprimă raportul dintre subiect şi obiect1 sie, sieşi, şi, sine, se. 3ronumele posesive exprimă ideea de posesie, substituind numele obiectului posedat şi pe cel al posesorului1 al meu - a mea, al tău - a ta, al său - a sa, al nostru - a noastră, al vostru - a voastră. 3ronumele interogative substituie numele obiectului arăt/nd că întrebarea se referă la acel obiect1 care, cine, ce, cât - câtă, câţi 8 câte. 3ronumele relative substituie numele obiectelor făc/nd legătura cu ceea ce se va spune despre el1 care, cine, ce, cât - câtă, câţi - câte, cel ce - ceea ce, cei ce - cele ce.

%,

3ronumele demonstrative substituie numele unui obiect, exprimă un raport spa!ial, diferen!iază obiectele în raport cu apropierea sau cu depărtarea lor fa!ă de vorbitor ori identifică obiectele cu ele însele sau cu alte obiecte1 acesta - aceasta, aceştia - acestea, acela aceea, aceia - acelea, cestălalt - ceastălaltă, ceştilalţi - cestelalte, celălalt - cealaltă, ceilalţi celelalte, acelaşi - aceeaşi, aceiaşi 8 aceleaşi. 3ronumele ne'otăr/te !in locul unui nume al obiectului, fără să dea vreo informa!ie precisă asupra acestuia1 unul - una, unii - unele, altul - alta, alţii - altele, atât - atâta, atâţia - atâtea, oricine, oricare, orice, fiecine, fiecare, fiece, cineva, ceva, careva, vreunul - vreuna, vreunii 8 vreunele. 3ronumele negative neagă sau exclud obiectele înlocuite1 nimeni, nimic, niciunul - nici una, niciunii - niciunele. ;le sunt organizate în două subclase semantice1 clasa pronumelor personale, în care intră pronumele personal propriu-zis, pronumele de polite!e, pronumele de întărire, pronumele reflexiv şi pronumele posesiv; clasa pronumelor nepersonale, din care fac parte1 pronumele demonstrativ, pronumele de cuantificare 0pronumele ne'otăr/t şi pronumele negativ), pronumele relativ, pronumele interogativ, pronumel 'ibride 0pronumele relativ-interogativ, pronumele relativ-exclamativ). '. P#onu3)/) ?)#.on+/ ?#o?# uA6 . esemnează persoana gramaticală care vorbeşte 0locutorul, agentul, vorbitorul, emi!ătorul, transmi!ătorul) corespunzătoare persoanei ?; persoana gramaticală cu care vorbeşte 0interlocutorul, conlocutorul, receptorul, destinatarul) corespunzătoare persoanei a ??-a; non-persoana gramaticală 0nonlocutorul, non-interlocutorul) corespunzătoare persoanei a ???-a. 5re forme distincte care !in seama de categoriile gramaticale de gen, număr, caz şi de persoană. Dnele forme reliefează persoana în comunicare, subliniază, poartă accentul în propozi!ii fiind numite accentuate, celelalte nu reliefează persoana, intră în grupuri ritmice cu alte cuvinte accentuate, fiind socotite neaccentuate. 2rupate în func!ie de categoriile gramaticale, aceste forme de pronume personale se prezintă astfel1 3ersoana ? accentuate singular plural eu noi mine noi mie nouă neaccentuate singular plural mă, mă-, -mă, ne, ne-, -ne, -ne-mă-, m-, -m*mi, mi, mi-, ne, ni, ne-, -ne,

cazul < 5 2

%J

-

-

-

-mi, -mi-

-ne-, ni-, -ni-

3ersoana a ??-a accentuate singular plural tu voi tine voi ţie tu vouă voi neaccentuate singular plural te, te-, -te, -te- vă, vă-, -vă, v-, *ţi, ţi, ţi-, -ţi, -ţi-v vă, vă-, -vă, -vă-, vi, vi-, -vi-, v-, -v-

cazul < 5 2

-

3ersoana a ???-a accentuate singular plural masc femi masc femi ulin el el nin ea ea ulin ei ei nin ele ele neaccentuate singular plural masc femini masc femi ulin *l, l-, -l, -ln o, o-, -o, -o2 lui lui ei ei lor lor lor lor *i, i, i-, -i, -i *i, i, i-, -i, -ile, le-, -le, -le-, li, li-, -li, -liulin *i, i-, -i, -inin le, le-, -le, -lele, le-, -le, -le-, li, li-, -li-

caz ul < 5

$ormele neaccentuate independente sau conjuncte dublează formele accentuate în enun!. 4n limba vorbită vec'e era un procedeu obişnuit, av/nd rol stilistic. 5zi are o semnifica!ie sintactică1 fie că se produce anticiparea formelor accentuate prin cele neaccentuate 0anticiparea complementelor directe şi indirecte prin formele neaccentuate ale pronumelor propriu-zise)1 = .ă

%.

ajută pe mine la lucru.>; =.i-a spus mie adevărul.>, fie că se produce reluarea formelor accentuate prin cele neaccentuate 0reluarea complementelor directe şi indirecte prin formele neaccentuate ale pronumelor personale propriu-zise)1 =$e tine te trimite acolo.>; =Jie ţi-a dat această carte.> 5nticiparea sau reluarea formelor accentuate se poate face nu numai prin formele neaccentuate corespunzătoare ale pronumelor personale, ci şi prin formele neaccentuate ale pronumelor reflexive 0=Ge vezi pe tine, cel de acum douăzeci de ani.>) in paradigma pronumelui personal se observă că formele accentuate şi neaccentuate sunt prezente numai la cazurile 5 şi 0celelalte trei cazuri -<, 2, - - au numai forme accentuate). $ormele neaccentuate se pot situa în pozi!ie proclitică, medială sau enclitică 0 ţi-, -ţi-, -ţi-; vă-, -vă-, -vă). *a cazul 5 formele accentuate apar numai înso!ite de prepozi!ii sau de locu!iuni prepozi!ionale 0cu regim de acuzativ)1 pe tine, la tine, *mpreună cu tine. 4n exprimarea cazurilor, pronumele personale au forme distincte. acă acuzativul şi dativul sunt cel mai bine reprezentate la nivelul formelor 0accentuate şi neaccentuate), celelalte cazuri prezintă restric!ii. *a nominativ şi la vocativ există numai forme accentuate repartizate însă diferit în func!ie de persoană 0la cazul <, toate cele trei persoane la singular şi la plural, iar la cazul -, numai la persoana a ??-a singular şi plural). *a genitiv, pronumele personal de persoanele ? şi a ??-a nu au forme, iar cel de persoana a ???-a prezintă numai forme accentuate. 3entru persoanele ? şi a ??-a la cazul 2, :aria :anoliu-:anea propune formele pronumelor posesive al meu, a mea, ai mei, ale mele; al tău, a ta, ai tăi, ale tale.# 5propierea celor două feluri de pronume 0personal şi posesiv) are la bază semantica1 al lui, al ei, al lor se aseamănă cu al său, a sa, ai săi, ale sale. e exemplu, =cartea lui>, =cartea sa>, =părerile lor>, =părerile sale> - at/t pronumele personale lui, lor, c/t şi adjectivele pronominale posesive sa, sale indică posesia. C caracteristică a formelor accentuate o constituie supletivismul1 radical diferi!i în raport cu persoana, cu numărul şi cu cazul. e exemplu1 eu 0<) - mine 05) 4 mie 0 ); eu 0sg.) 4 noi 0pl.); eu 0pers.?) - tu 0pers. a ??-a) - el 0pers. a ???-a). 2enul este marcat numai la persoana a ???-a. $ormele eu, tu nu disting genul, fiind persoanele prezente care sus!in dialogul. *a formele el - ea, ei - ele precizarea genului este obligatorie, întruc/t se consideră că nu se află de fa!ă, despre ele se vorbeşte. Bi etimologia acestor pronume reflectă existen!a genului numai la persoana a ???-a1 eu 〈 lat. ego, tu 〈 lat. tu, noi 〈 lat. nos, voi 〈 lat. vos, pronume personale care nu aveau forme după gen în latină; în sc'imb el 〈 lat. illum, ea 〈 lat. illa, ei 〈 lat. illi, ele 〈 lat. illae, pronume demonstrative latineşti care aveau forme pentru gen. 4n func!ie de contextele în care apar, de topică şi de punctua!ie, pronumele personale pot avea unele valori speciale de întrebuin!are1 ativul etic 0sau dativul interesului) este exprimat prin formele neaccentuate independente sau conjuncte de dativ ale persoanelor ? şi a ??-a singular. &e întrebuin!ează în limba populară pentru

%6

a arăta că locutorul sau interlocutorul sunt implica!i emo!ional în ac!iunea nara!iunii. 3ozi!ia unor astfel de pronume este întotdeauna în fa!a verbelor1 =Dnde mi-ai fostE>; =.i ţi-l pocni.>; =&ă mi te pregăteşti de plecare. ativul etic are func!ie stilistică, nu şi func!ie sintactică. ativul posesiv este exprimat prin forme neccentuate conjuncte 0uneori şi independente) de dativ, cu valoare de posesie inalienabilă şi care se referă la substantive. ;le apar după substantive articulate cu articol 'otăr/t enclitic1 =:/na-i era umflată.>; =?nima-ţi e uşoară.>; după adjective antepuse substantivelor şi care au preluat de la acestea articolul 'otăr/t enclitic1 =buna- mi prietenă>, =micile-i greşeli>; după sau înaintea verbelor şi după prepozi!ii7 locu!iuni prepozi!ionale cu regim de genitiv1 =&-au adunat împrejuru-i.>; =2/ndurile mi s-au încurcat.> &pre deosebire de pronumele personale în dativul etic, cele care apar în dativul posesiv au func!ie sintactică. 4n cele mai frecvente situa!ii, sunt atribute pronominale în dativ c/nd stau pe l/ngă substantiv şi complement posesiv c/nd stau pe l/ngă verb1 =3rietenii- ţi cei mai apropia!i te-au ajutat.> 0ţi H atribut pronominal în dativ); =&-a aşezat deasupra-i.> 0deasupra-i H complement circumstan!ial de loc). 5rticularea substantivului cu articol 'otăr/t enclitic poate fi definitorie pentru func!ia sintactică în exemple precum1 =Ji-a dat 'aina.> 0ţi Hcomplement posesiv) şi =Ji-a dat o 'aină.> 0ţi H complement indirect). ativul cu valoare neutră priveşte forme neaccentuate precum i, *i incluse în unele locu!iuni verbale ca elemente formative1 = ă-i cu bere, dă-i cu vinA>. <u au autonomie semantică şi nici func!ie sintactică. 4n exprimarea familiară se mai foloseşte o formă de pronume considerat tot cu valoare neutră le, pentru cazul 51 =<e are la matematică.> 5cuzativul posesiv se referă la structurile sintactice care con!in un clitic de acuzativ cu semnifica!ie posesivă1 =:ă doare măseaua>. 0măseaua mea) sau =:ă măn/ncă urec'ea>. 0urec'ea mea) 5cuzativul cu valoare neutră priveşte forme neaccentuate precum o, le, care nu se referă la un anumit substantiv şi sunt incluse în unele locu!iuni verbale ca elemente formative1 =5 luat-o la fugă.>, =<a-!i-o fr/ntă, că !i-am dres-o>. =<e are la matematică.> 4n context, persoana ? plural este folosită în locul persoanei ? singular1 pluralul modestiei sau al falsei modestii1 =Btim noi cum merg treburile.>; pluralul autorităţii, al maiestă!ii sau pluralul administrativ1 =+oi, preşedintele "ur!ii de 5pel...>; pluralul autorului =+oi considerăm că...>; pluralul solidarităţii folosit în adresarea adul!ilor către copii1 =+oi suntem cumin!i şi ascultăm ce spun părin!ii.> Dneori informa!ia exprimată prin desinen!ele verbului- predicat este repetată prin folosirea formelor accentuate ale pronumelor personale1 =-u merg acolo.>, =Gu spui că nu în!elegi.>, ceea ce asigură un caracter emfatic exprimării.

(9

3aralel cu formele de pronume personale de persoana a

???-a circulă şi alte forma!ii

rom/neşti relativ t/rzii, care au un pronun!at caracter regional1 dânsul, dânsa, dânşii, dânsele. ;le sau format prin contopirea vec'ilor forme de pronume personal de origine latină *nsu, *nsă, *nşi, *nse 0care apar azi numai în formele *ntr-*nsul, *ntr-*nsa, *ntr-*nşii, *ntr-*nsele sau dintr-*nsul, dintr-*nsa, printr-*nsul, printr-*nsa etc.) cu articolele 'otăr/te enclitice -l, -a, -i, -le şi cu prepozi!ia de1 de M *nsu Ml 〉 dânsul; de M *nsă M a 〉 dânsa ş.a.m.d. 5ceste pronume se comportă obişnuit, au flexiune după gen, număr şi caz, precum pronumele personale propriu-zise. in punct de vedere stilistic, par mai distinse şi mai îngrijite dec/t pronumele propriu-zise, fiind folosite din ce în ce mai mult pentru exprimarea polite!ii.

(. P#onu3)/) ") ?o/ -)*) B.+u ") #)!)#)n*5C &e constituie ca subclasă a pronumelor personale prin care se exprimă o atitudine de respect sau de distan!ă fa!ă de persoanele prezente, participante la dialog. persoanele a ??-a şi a ???-a, av/nd o func!ie de adresare şi de referire. "a structură, pronumele de polite!e s-au format din substantivul domnia M adjectivele posesive ta, voastră sau cu pronumele personale lui, ei, lor1 dumneata, dumneavoastră, dumnealui, dumneaei, dumnealor. ;le au flexiune după gen, număr şi caz. +egional, mai circulă şi alte forme1 mata 0〈 matale), matale 0〈 dumitale sau dumneatale). 4n limbajul afectiv se pot folosi şi derivatele1 mătăluţă, tăluţă, mătălică, tălică. acă forma tu se foloseşte familiar, dumneata indică o polite!e mijlocie, iar dumneavoastră exprimă o polite!e înaltă, impun/nd pluralul1 =0umneavoastră ave!i dreptate.> 4n scris, pronumele de polite!e se pot abrevia d-ta 0dumneata), d-tale 0dumitale), d-sale 0dumisale), dv37dvs.7d-voastră 0dumneavoastră), d-lui 0dumnealui), d-lor 0dumnealor) etc. 4n limba rom/nă vec'e şi în crea!iile populare se foloseau c/teva formule de adresare cu valoare de reveren!ă, marc/nd diferite ranguri şi pozi!ii sociale ori profesionale1 2mpărăţia Ga, 2mpărăţia !a, .ăria Ga, .ăria !a, 2nălţimea Ga, <uminăţia 'oastră, &ucernicia !a ş.a. 5ltele au caracter depreciativ1 0obitocia Ga, 2ntunecimea !a, .ârşăvia Ga. aceste crea!ii sunt locu!iuni pronominale de polite!e.% 4n limba rom/nă contemporană se folosesc, cu precădere, următoarele locu!iuni pronominale de polite!e(1 0omnia Ga, 0omnia !a, 0omnia 'oastră, 0omniile 'oastre, 0omniile <or, pentru a exprima cel mai înalt grad de polite!e; -"celenţa !a, -"celenţa 'oastră 0pentru şefi de stat, miniştri, ambasadori); 1lteţa !a, 1lteţa 'oastră, .aiestatea !a, .aiestatea 'oastră 0pentru regi); in punct de vedere morfologic, istinge forme numai pentru

(1

.agnificenţa !a 0pentru rectori); $reasfinţia !a, 2nalt $reasfinţia !a, !finţiile 'oastre, -minenţa !a 0pentru demnitari bisericeşti).

8. P#onu3)/) #)f/)0 ! ;ste pronumele care evocă în discurs participan!ii la actul de comunicare şi simultan, reflectă identitatea referen!ială dintre cei doi actan!i implica!i în actul predica!iei. 5pare în contexte care satisfac două condi!ii1 a) coocuren!a, în cadrul aceleiaşi propozi!ii, a două pozi!ii sintactice1 subiect şi complement direct, subiect şi complement prepozi!ional etc., regizate de acelaşi verb; b)coreferen!ialitatea nominalelor din cele două pozi!ii sintactice corelate. e exemplu1 =?on se spală>. 0corela!ie semantico-referen!ială între subiectul /on şi complementul direct se); =?on are grijă de sine>. 0corela!ie Iîntre subiectul /on şi complementul prepozi!ional de sine) 3rezintă, ca şi pronumele personal), două tipuri de forme1 accentuate 0elemente neincluse în structurile verbale) şi neaccentuate 0elemente care înso!esc structurile verbale); ele pot fi independente sau conjuncte. in punct de vedere etimologic, pronumele reflexive au forme proprii numai la persoana a ???-a, la cazurile 5 şi 1 cazul 5 accentuate 0pe) sine sie, sieşi neaccentuate se, se-, -se-, s-, -sşi-, -şi, -şi-, *şi )

$ormele accentuate sineşi, şie, şieşi 0prima de la cazul 5, iar următoarele două de la cazul sunt învec'ite şi ieşite din uz.

3entru celelalte persoane există forme împrumutate, omonime cu cele ale pronumelui personal1 la persoana ?, în cazul ??-a, în cazul se folosesc1 mie, *mi, mi-, -mi, -mi-, la singular, şi nouă, ne, -ne, ne-, -ne-, la plural; în cazul 51 mine, mă, -mă, m-, -m-, la singular , şi noi, ne, -ne, ne-, -ne-, la plural; la persoana a 1 ţie, *ţi, ţi-, -ţi, -ţi-, la singular, şi vouă, vă, -vă, v-, -v-, la plural; în cazul 51 tine, te, -te, te-, -te-, la singular, şi voi, vă, -vă, v-, -v-, la plural. ;le înso!esc verbele reflexive şi fac parte din paradigmele acestora. $lexiunea pronumelor reflexive !ine seama de categoriile gramaticale de număr, de persoană şi par!ial de caz 0numai de dativ şi de acuzativ)1 =<u te teme de ce se va înt/mplaA> 0te este pronume reflexiv, formă neaccentuată, persoana a ??-a, singular, cazul 5, nu are func!ie sintactică; se este pronume reflexiv, formă neaccentuată, persoana a ???-a, singular, cazul 5, nu are func!ie sintactică); ='ă vede!i în oglindă.> 0vă este pronume reflexiv, formă neaccentuată, persoana a ??-

(#

a, plural, cazul 5, complement direct); =2şi spunea că trebuie să nu se lase învinsă.> 0 *şi este pronume reflexiv, formă neaccentuată, persoana a ???-a, singular, cazul , complement indirect). Bi pronumele reflexive au valori de dativ etic şi dativ posesiv1 =Bi mi-şi bea şi mi-şi m/nca> 0$olclor), unde mi, şi sunt în dativul etic, fără func!ie sintactică; = Ki-a luat banii>, unde şi este în dativul posesiv, complement posesiv. -aloarea de dativ posesiv a pronumelui reflexiv, formă neaccentuată, poate fi întărită cu ajutorul adjectivului pronominal posesiv, caz în care se verifică şi func!ia sintactică a reflexivului 0=Ki-a luat banii săi.>) 4n comunicare, pronumele reflexiv posedă diferite valori. 4n situa!ii tipice sunt1 a) reflexivul propriu-zis, în condi!iile în care subiectul se identifică cu obiectul şi cu pronumele complement direct sau indirect1 =2şi spune fel de fel de lucruri.> 0complement indirect); = !e spală zilnic.> 0complement direct); b) reflexivul posesiv marc'ează identitatea referen!ială dintre subiect şi =atribut> semantic al complementului direct, îndeplinind func!ia sintactică de complement posesiv1 = Ki-a ajutat prietenii.> 0complement posesiv); c) reflexivul reciproc exprimă o rela!ie simetrică între actan!ii implica!i în ac!iunea verbului1 = 2şi vorbesc zi de zi.> 0complement indirect); = an şi ?on se văd des>. 0complement direct) d) reflexivul factitiv, prin care subiectul gramatical este actantul care =face>ca un agent să facă ac!iunea exprimată de verb1 =.ă operez peste două săptăm/ni>. 0complement direct); = 2şi face o bluză nouă la croitoreasă>. 0complement posesiv) 4n situa!ii atipice sunt1 a)reflexivul inerent este formant în structura unor verbe reflexive, fără să aibă func!ie sintactică1 =;l se lamentează mereu>. b) reflexivul pasiv, cu pronumele - morfem al sensului pasiv al construc!iei1 =:agazinul se desc'ide mai t/rziu>. c) reflexivul impersonal - cu pronumele - morfem al unor verbe inerent impersonale1 = !e cuvine să-i ajutăm>. d) reflexivul eventiv - cu pronumele - morfem al sensului de transformare calitativă în starea subiectului1 =!e îngraşă pe zi ce trece>. 4ntre tipurile de reflexiv se pot crea ambiguită!i1 a) reflexiv propriu-zis 7 posesiv şi reflexiv reciproc1 =;l şi ea *şi citesc articolele lor>. b) reflexiv propriu-zis şi reflexiv factitiv1 =;a *şi face o bluză>. c) reflexiv propriu-zis şi reflexiv pasiv7impersonal1 =!e crede că e nevinovat>. d) reflexiv eventiv şi reflexiv pasiv1 =? s-au înroşit obrajii>. e) reflexiv propriu-zis şi reflexiv posesiv1 =;i şi-au făcut bagajele>.

(%

9. P#onu3)/) > +"<),- !u/ ?#ono3 n+/ ") @n-5# #) 3ronumele de întărire are rolul de a =întări> ideea de persoană, identific/nd această persoană cu autorul ac!iunii 0cel ce este reprezentat, de obicei, printr-un pronume personal sau printr-un substantiv). :ai poartă şi numele de pronume al identită!ii. "/nd înso!eşte un pronume sau un substantiv cu care se acordă în gen, număr şi caz, pronumele de întărire devine adjectiv pronominal de întărire. "u acest rol func!ionează în prezent în limba rom/nă. $ormele pronumelui de întărire s-au format din vec'ile pronume personale *nsu, *nsă, *nşi 0〈 lat. ipse), la care se adaugă formele neaccentuate de dativ ale pronumelui reflexiv1 - mi, -ţi, -şi, -ne, -vă, -şi sau personal1 -le. ;le au flexiune după persoană, gen şi număr1 masculin singular plural *nsumi *nşine *nsuţi *nşivă *nsuşi *nşişi feminin singular plural *nsămi *nsene *nsăţi *nsevă *nsăşi *nseşi7*nsel e *a genul feminin, persoana a ???-a plural există două forme 0 *nseşi, *nsele). *a genitiv - dativ, pronumele de întărire de genul feminin la numărul singular prezintă forme deosebite în flexiune1 *nsemi, *nseţi, *nseşi., 4ntre formele pronumelor de întărire sistemul de opozi!ii la nivelul categoriilor gramaticale este bine marcat. 5djectivele pronominale de întărire se acordă cu regentul lor substantiv sau pronume în gen, număr, caz şi persoană1 =;l *nsuşi a spus-o.> 0masculin, singular, persoana a ???-a, cazul <, ca şi pronumele personal el); =*e-am văzut pe ele *nsele.> 0feminin, plural, persoana a ???-a, cazul 5, după acordul cu ele). "a adjective pronominale de întărire au func!ia sintactică de atribute adjectivale. &ensurile adjectivelor pronominale de întărire sunt ec'ivalente cu cele ale adverbelor chiar, tocmai sau cu cele ale adjectivului singur1 =?on *nsuşi> ⇔ =chiar ?on> sau >?on singur>. 4n limba vorbită, dar şi în cea scrisă se înregistrează frecvente greşeli de folosire a adjectivelor pronominale de întărire. $ie că nu se respectă genul1 =:aria *nsuşi a spus.>, în loc de =:aria *nsăşi a spus>, fie că nu se respectă persoana1 =;u *nsuşi afirm.>, în loc de =;u *nsumi 7 *nsămi afirm.> "omplexitatea structurii sale, dar şi graba vorbitorilor în exprimare ori necunoaşterea formelor au dus la folosirea formei *nsuşi alături de substantive sau pronume cu care nu se acordă1 =@u *nsuşi ai venit.>, =:ie *nsuşi mi s-a înt/mplat.> 5stfel, persoana a ???-a singular capătă o folosire din ce în ce mai mare.

pers. ? pers. a ??-a pers. a ???-a

((

7. P#onu3)/) > +"<),- !u/ ?#ono3 n+/ ?o.). ! 3ronumele posesiv exprimă ideea de posesie şi înlocuieşte numele obiectului posedat şi numele posesorului. $ormele sale, de origine latină, variază în func!ie de cele două valori pronominale - numele obiectului posedat şi numele posesorului-, precum şi după gen, număr, caz şi persoană. genul un singur posesor un singur obiect posedat mai multe obiecte posedate m., n., f. m., f., n. ? al meu a mea ai mei ale mele persoana a ??-a al tău a ta ai tăi ale tale

a ???-a al său a sa ai săi ale sale

mai mul!i posesori un singur obiect posedat

m., n., f.

? al nostru a noastră

a ??-a al vostru a voastră ai voştri ale voastre

a ???-a -

mai multe obiecte posedate

m., f., n.

ai noştri, ale noastre

-

3ronumele posesiv este înso!it întotdeauna de articolul posesiv, care substituie numele obiectului posedat. "a elemente formative în structura pronumelor posesive, articolele posesive sunt dotate cu un anumit sens pronominal1 ="opiii tăi sunt mai buni dec/t ai săi.> 0ai H copiii); =:-am înt/lnit cu două colege de-ale mele.> 0ale H colege). 5mbele elemente din structura pronumelor posesive 0articolul posesiv şi pronumele propriuzis) realizează un dublu acord1 articolul îşi modifică forma după genul şi numărul obiectelor posedate, iar pronumele propriu-zis după numărul şi persoana posesorilor, după genul şi numărul obiectelor posedate 0la femininul singular şi după caz)1 =?-a văzut pe ai mei.> 0pe ai mei este pronume posesiv, un singur posesor, mai multe obiecte posedate, masculin, plural, persoana ?, cazul 5 M prepozi!ia =pe>, complement direct).

()

$aptul că posesivul este compatibil în limba rom/nă cu toate contextele care admit genitivul substantivului sau al pronumelui a dus la interpretarea lui ca formă de genitiv a pronumelui personal.J 2ramaticile tradi!ionale fac însă distinc!ia formelor1 pronume personal şi pronume posesiv, c'iar dacă din punct de vedere semantic se află pe acelaşi plan. $ormele de genitiv - dativ se întrebuin!ează în limba literară numai la plural1 alor mei, alor tăi, alor săi, alor noştri, ş.a.m.d. ;le includ o valoare substantivală1 =situa!ia alor săi> 0alor H părinţilor). *a persoana a ???-a plural pronumele posesiv nu are forme proprii. "/nd sunt substitui!i mai mul!i posesori, este folosită forma pronumelui personal în genitiv 0 al) lor care exprimă posesia. ;a apare fie singură, cu valoare de nominativ sau de acuzativ, fie ca înso!itoare a unui substantiv cu care se acordă1 =1i lor au ajuns la timp.> =?-am aşteptat pe ai lor.> $ormele de persoana a ???-a al său - a sa, ai săi - ale sale circulă paralel cu al lui - al ei, al lor - ale lor. 4ntre ele s-a creat o anumită diferen!iere1 pronumele posesive, cu referire la persoane, au dob/ndit în limba literară un sens de polite!e. 3ronumele personale îşi păstrează caracterul popularfamiliar. "/nd înso!esc substantivele, pronumele posesive devin adjective pronominale posesive. ;le substituie doar numele posesorului 0întruc/t obiectele sunt desemnate prin substantive), acord/nduse în gen, număr şi caz cu substantivul determinat. "a pozi!ie, pot sta at/t înaintea substantivelor, c/t şi după ele. e obicei, sunt aşezate după substantivul articulat cu articol 'otăr/t enclitic1 =prietenii tăi>, =caietele sale>, =fra!ii noştri>, caz în care pierd articolul posesiv din structură. *a nivel sintactic, adjectivul posesiv se comportă ca orice adjectiv pronominal, deci are func!ia de atribut adjectival1 =-om !ine seama de opinia ta.> 0ta este adjectiv pronominal posesiv de genul feminin, singular, cazul 5, atribut adjectival). 8. P#onu3)/) > +"<),- !u/ ?#ono3 n+/ ")3on.-#+- ! 3ronumele demonstrativ exprimă raportul spa!ial sau temporal dintre vorbitor şi obiecte, acestea fiind diferen!iate în raport cu apropierea sau cu depărtarea lor de vorbitor; de asemenea, identifică obiectele cu ele însele sau cu alte obiecte. $ormele sale se deosebesc după locul obiectului de referin!ă, fiind de apropiere1 acesta - aceasta, aceştia - acestea; ăsta - asta, ăştia - astea7ăstea; de depărtare1 acela - aceea, aceia - acelea; ăla - - aia, ăla - alea7ălea; după identitatea lui cu obiectul la care se face referire sau cu un alt obiect, fiind forme de identitate1 acelaşi - aceeaşi, aceiaşi - aceleaşi sau forme de diferen!iere1 cestălalt - ceastălaltă, ceştilalţi - cestelalte, celălalt - cealaltă, ceilalţi - celelalte.

(,

3ronumele exemplificate se pot subclasifica în forme literare 0 acesta, acela, acelaşi) şi forme populare 0ăla, asta, alea) sau c'iar regionale 0aista, cesta, aistalalt). acă avem în vedere modul de alcătuire, structura morfematică, se disting forme simple 0acesta, acela, asta, alea) şi forme compuse 0cestălalt, celălalt, celelalte). 3ronumele demonstrative au categorii de gen, număr şi caz1 =căr!ile acestuia> 0acestuia este pronume demonstrativ de apropiere, masculin, singular, genitiv, atribut pronominal genitival); =5 rămas aceeaşi.> 0aceeaşi este pronume demonstrativ de identitate, feminin, singular, nominativ, nume predicativ). Dnele forme de pronume demonstrative intră în componen!a locu!iunilor adverbiale1 după aceasta, după aceea, după asta, de aceea, de aia, de asta, pentru aceasta, pentru asta, cu toate acestea, cu toate astea, afară de aceasta, afară de asta, pe lângă aceasta, plus de asta etc. $ormele cel - cea, cei - cele aşezate în fa!a unor adverbe precedate de prepozi!ii sunt, de fapt, pronumele demonstrative acela, aceea ş.a.m.d.1 =cel de acolo> 0cel ⇔ acela), =cea de aici> 0cea ⇔ aceea). "/nd înso!esc substantivele, pronumele demonstrative realizează un acord cu ele în gen, număr şi caz, devenind adjective pronominale demonstrative. D. P#onu3)/) > +"<),- !u/ ?#ono3 n+/ n-)#o2+- ! 3ronumele interogativ înlocuieşte în propozi!iile interogative cuv/ntul sau cuvintele aşteptate ca răspuns. 5re o intona!ie specifică, interogativă sau exclamativă, este purtător de accent în propozi!ie; are o punctua!ie caracteristică - semnul întrebării pus după pronume sau la sf/rşitul propozi!iei interogative directe din care face parte pronumele. $ormele pronumelui interogativ sunt1 care, cine, ce, cât - câtă, câţi 8 câte, al câtelea, a câta. 4n general, fiecare este folosit diferen!iat în context şi prezintă o anume flexiune. &are se utilizează at/t pentru nume de fiin!e, c/t şi pentru nume de lucruri1 = &are a înt/rziatE>; =&are a fost tipărită înt/iE>; &ine se referă la nume fiin!e1 =&ine nu munceşteE>; &e se referă la nume de lucruri1 =&e i-a mai făcutA>; &ât - câtă, câţi - câte sunt forme de pronume care se referă la numărul obiectelor gramaticale1 =&âţi au venit aiciA>; =&ât ai avut la dispozi!ieE> $lexiunea pronumelui interogativ se face după gen, număr şi caz. &are are cea mai bogată flexiune dintre toate pronumele interogative. "ategoriile gramaticale sunt preluate de la substantivul înlocuit. $ormele distincte după gen se observă la genitiv - dativ singular1 0 al/a/ai/ale) căruia căreia. *a nominativ - acuzativ nu se face deosebire după număr sau după gen.

(J

&ine şi ce sunt pronume care nu disting singularul de plural, masculinul de feminin. &e are o formă unică, la nominativ - acuzativ, în sc'imb cine dispune de forme cazuale diferite1 la nominativ - acuzativ 0pe) cine, iar la genitiv - dativ 0al/a/ai/ale) cui. $ormele de pronume interogative cât - câtă, câţi - câte se diferen!iază at/t după gen, c/t şi după număr. 4nso!ite de articol posesiv, ele apar şi sub forma de genitiv - dativ al câtelea - a câta, intr/nd în structura unor construc!ii cu valoare de numerale ordinale =ne'otăr/te>. 4n vecinătatea substantivelor pe care le determină, formele care, ce, cât - câtă, câţi - câte devin adjective pronominale interogative1 =&are faptă e mai bunăE>; = &e principiu nu s-a respectatE>; =&ât timp i-ai acordatE> 5u func!ia sintactică de atribute adjectivale. &ingurul pronume care nu poate deveni adjectiv pronominal interogativ este cine, care nu acceptă un substantiv în imediata sa vecinătate. 4n calitate de adjectiv pronominal interogativ, ce împreună cu substativul fel şi prepozi!ia de intră în structura locu!iunii adjectivale ce fel de1 =&e fel de prieten eşti tuE>

%0. P#onu3)/) > +"<),- !u/ ?#ono3 n+/ #)/+- ! 3ronumele relativ substituie un nume în propozi!ii subordonate, av/nd un dublu rol sintactic1 face legătura dintre elementul regent şi subordonată; îndeplineşte în subordonate func!ia de parte de propozi!ie. ispune de forme simple1 care, cine, ce, cât - câtă, câţi - câte şi de forme compuse1 ceea ce. 3opular se foloseşte de, ec'ivalentul pronumelui care. 3rin formele simple, pronumele relativ seamănă cu pronumele interogativ. 5u însă contexte diferite în care apar şi rol sintactic bine stabilit fiecare. "a elemente rela!ionale în frază, pronumele relative se aseamănă cu conjunc!iile şi locu!iunile conjunc!ionale subordonatoare sau cu adverbele relative. &e deosebesc însă de acestea prin flexibilitate, con!inut şi prin posibilitatea de a contracta func!ii sintactice de păr!i de propozi!ie. 3ronumele relativ care se referă la numele de fiin!e şi de lucruri, cine de obicei la numele de fiin!e, ce la numele de lucruri, cât - câtă, câţi - câte se referă la cantitatea sau la numărul obiectelor, iar forma compusă ceea ce are valoare neutră1 =4l cunosc pe omul 17pe care l-ai ajutat.>#7; =Btiam
1

7cine îl aşteaptă.>#7; =-ăd 17ce faci.>#7; =&âţi vin 17to!i întreabă de el.>#7 "a păr!i de vorbire flexibile,

pronumele relative au categorii de gen, număr şi caz. ;le se prezintă diferit pentru fiecare formă de pronume. &are nu distinge singularul de plural, masculinul de feminin1 =Cmul 17care a venit #7este trimis de voi.>17; =5m primit o carte 17care mi-a fost de folos.>#7; =4i cunoştea pe cei 17care îl

(.

salavaseră.>#7. *a fel se comportă şi alte pronume relative simple1 cine, ce1 =$apta 17ce a săv/rşit-o
#

7e de condamnat.17; =;venimentele 17ce s-au derulat #7l-au tulburat.>17 "elelalte forme simple de $lexiunea cazuală se manifestă la pronumele care prin înso!irea la genitiv de articol posesiv1

pronume relative cât - câtă, câţi 8 câte au marcate genul şi numărul. al/a/ai/ale cărui/cărei7căror - diferite după gen şi număr, iar la dativ prin adăugarea particulei - a la pronumele cu flexiune1 căruia - căreia, cărora. &ine are la genitiv - dativ forma 0al/a/ai/ale) cui. $ormele de genitiv - dativ ale unor pronume relative pun probleme de acord. &are realizează un dublu acord1 prin forma de genitiv, un acord în gen şi număr cu un cuv/nt din regentă, iar prin articolul posesiv, un acord în gen şi număr cu un cuv/nt care face parte din aceeaşi propozi!ie cu pronumele 0din subordonată)1 =3ărin!ii 17ai căror copii înva!ă bine #7sunt mul!imi!i.>17 ; =$ata 17ai cărei prieteni te ajută #7este colega mea.>17 3ronumele relative pot fi utilizate şi cu alte sensuri dec/t în mod obişnuit1 de pronume ne'otăr/t1 =&ă plece care pe unde vrea.>; cu sens neutru1 =5m aflat că a c/ştigat, ceea ce m-a bucurat.>

%%. P#onu3)/) > +"<),- !u/ ?#ono3 n+/ n)7o-5#E3ronumele ne'otăr/t substituie un substantiv fără a face referiri precise la acesta, exprim/nduse prin elemente eterogene. $ormele de care dispune sunt simple1 unul - una, unii - unele, altul - alta, alţii - altele, atât atâta, atâţia - atâtea, cutare; tot - toată, toţi - toate, mult - multă, mulţi - multe, puţin - puţină, puţini -puţine. 5lte forme sunt compuse din pronumele relative simple care, cine, ce, particula oride origine conjunc!ională, particulele de origine verbală oare-, fie-7fite-7fişte-, -va şi particula adverbială -şi1 oricine, oricare, orice, orişicine, orişicare, orişice, fiecine, fiecare, fiece, fieşicine, fieşicare, fiştecare, fitecine, fitecare. ;lementul alt şi compusele cu -va au dat1 altcineva, altceva, altcareva, cineva, ceva, careva. 5lături de aceste forme există şi altele care au în componen!ă pronumele simple unul - una, unii - unele şi particula adverbială vre-1 vreunul - vreuna, vreunii vreunele. $ormele compuse, numeroase, se subclasifică în literare 0 fiecare, fiecine, fiece, oricare, oricine, orice etc.) şi populare, unele c'iar învec'ite 0fieşicare, fieşicine, fitecine, fieşice, fitece, orişicare, orişicine, orişice, alde niscai, cutare). Dnele dintre pronumele ne'otăr/te sunt specializate pentru nume de persoane1 oricine, oarecine, fiecine, cineva, careva, altcineva, altcareva; pentru nume de lucruri1 orice, orişice,

(6

oarece, fiece, fitece, ceva, altceva; at/t pentru nume de persoane, c/t şi pentru nume de lucruri1 unul - una, altul - alta, atâţia - atâtea, oricare, orişicare, oricâţi - oricâte, fiecare, câţiva etc. "ategoriile gramaticale de gen, număr, caz sunt prezente la aproape toate formele de pronume ne'otăr/te. 2enul nu este diferen!iat la forme ca1 oricine, oricare, orice, fiecine, fiecare, fiece, cineva, careva, ceva, altcineva, altceva, care nu au nici plural. "azul genitiv- dativ este marcat prin flexiune la toate pronumele ne'otăr/te1 unul, al/a/ai/ale unuia, oricine, al/a/ai/ale oricui, vreunul, al/a/ai/ale vreunuia, fiecare, al/a/ai/ale fiecăruia etc. 3ronumele ne'otăr/te compuse oricine, oricare, orice, oricât - oricâtă, oricâţi - oricâte se întrebuin!ează şi ca elemente rela!ionale1 =5 venit 17oricine a vrut.>#7. &ens şi comportament de pronume ne'otăr/te au şi locu!iunile pronominale ne'otăr/te, alcătuite din verbe şi pronume1 cine ştie cine, cine ştie ce, cine ştie care, nu se ştie cine, nu se ştie ce, nu se ştie care, te miri cine, te miri ce, te miri care ş.a. Bi la nivel sintactic, ele se comportă ca pronumele ne'otăr/te, cu condi!ia să nu fie primul element în propozi!ie. e exemplu1 =?-a spus te miri cine.> 0subiect), dar =@e miri cine i-a spus.> 0enun! care poate fi segmentat în două propozi!ii, =te miri> şi =cine i-a spus>, ceea ce duce la anularea locu!iunii pronominale ne'otăr/te). "/nd înso!esc substantivele şi le determină, pronumele se acordă în gen, număr şi caz cu acestea, devenind adjective pronominale ne'otăr/te, iar sintactic atribute adjectivale1 = (iecare om ştie ce are de făcut.>; =;mo!iile oricărui candidat sunt inerente.>; =&-a înt/lnit cu alţi prieteni.> 5djectivele pronominale ne'otăr/te un şi o sunt identice ca formă cu articolele ne'otăr/te sau cu numeralele cardinale. 4n context însă nu se confundă cu acestea, datorită opozi!iilor specifice în care intră1 =;u am primit o carte, tu alta.> 0adjectiv pronominal ne'otăr/t); =5m citit o carte. > 0articol ne'otăr/t); =5m cumpărat o carte, trei reviste şi două ziare.> 0numeral cardinal). Bi adjectivele pronominale ne'otăr/te compuse cu ori- sunt folosite, precum pronumele, ca elemente rela!ionale în frază1 =4!i ofer 17orice tablou vrei.>#7; =<u vei reuşi 17să înve!i, #7oricât timp ai avea la dispozi!ie.>%7

%2. P#onu3)/) > +"<),- !u/ ?#ono3 n+/ n)2+- ! 3ronumele negativ neagă substantivul dintr-o propozi!ie afirmativă corespunzătoare şi îl substituie. 5re forme simple1 nimeni7nimenea, nimic7nimica şi forme compuse1 niciunul - niciuna, niciunii - niciunele. 5lături de varianta regională şi populară nimenea, se înregistrează şi altele mai scurte nime, nima.

)9

acă formele simple nu disting nici genul, nici numărul, la cele compuse aceste categorii gramaticale sunt marcate 0niciunul - masculin, singular; niciuna - feminin singular ş.a.m.d.). "azul genitiv 4 dativ este exprimat prin sc'imbarea formei celor mai multe pronume negative1 al/a/ai/ale nimănui0a), al/a/ai/ale nici unuia, al/a/ai/ale nici unora etc. $orma nimic7 nimica se foloseşte numai la nominativ - acuzativ, se referă numai la nume de lucruri. +imeni se referă la nume de fiin!e, iar niciunul - niciuna, niciunii - niciunele înlocuiesc at/t nume de fiin!e, c/t şi nume de lucruri. intre toate formele de pronume negative nimic are o răsp/ndire mai mare. 3rin articulare cu articol 'otăr/t enclitic sau cu articol ne'otăr/t ori cu ajutorul desinen!ei de plural substantivizează1 =5 ajuns un nimic.>; =<u-l interesează nimicurile.> -uri, se e asemenea, poate intra în

componen!a unor locu!iuni adverbiale1 pe nimic, cu nimic, pentru nimic etc. ori a locu!iunii adjectivale de nimic, av/nd sensuri corespunzătoare unor adverbe, respectiv unui adjectiv1 =<u l-a ajutat cu nimic.> 0cu nimic ⇔ deloc); =; un lucru de nimic.> 0de nimic ⇔ fără valoare). 5şezate l/ngă substantive, formele niciun - nicio, niciunii - niciunele devin adjective pronominale negative; se acordă în gen, număr şi caz cu substantivele respective, iar din punct de vedere sintactic, sunt atribute adjectivale1 =+iciun concurent nu s-a pregătit at/t de bine ca el.> 0niciun este adjectiv pronominal negativ, masculin, singular, nominativ, atribut adjectival); =3ărerile niciunor adversari nu sunt de neglijat.> 0niciunor este adjectiv pronominal negativ, masculin, plural, genitiv, atribut adjectival). 5djectivele pronominale negative niciun, nicio nu trebuie să se confunde cu construc!iile în care se asociază adverbul negativ nici cu articolul ne'otăr/t un sau o1 =<-a primit nicio veste de la ei.> 0adjectiv pronominal negativ); =<-a fost nici o deşteaptă, nici o proastă.> 0adverbul nici M articolul ne'otăt/t o).

%'. Fun,* /) . n-+,- ,) +/) ?#onu3)/o# 4n contexte, pronumele pot îndeplini diferite func!ii sintactice. e exemplu1 subiect1 =Gu eşti cel mai bun dintre to!i.> = 1i mei l-au ajutat foarte mult.> nume predicativ1 =?on este el.> =5u rămas aceiaşi.> atribut pronominal în dativ1 ="opiii-i sunt neast/mpăra!i.>

)1

=Cc'ii-mi sunt obosi!i.> atribut pronominal genitival1 ="ontează şi părerea dumneavoastră.> =<-a ajuns binefăcătorul oricui.> complement direct1 =$e unii i-a ajutat, pe alţii nu.> =<u văd nimic.> complement indirect1 =<e-a vorbit despre descoperirea sa..> =Hricui i-ar fi dat prin cap aşa ceva.> complement de agent1 =;l a fost lovit de către acesta.> =5jutat de oricine putea reuşi.> %(. P#o1/)3) ") fo/o. #) + ?#onu3)/o# > + +"<),- !)/o# ?#ono3 n+/) intre situa!iile de folosire incorectă a pronumelor şi a adjectivelor pronominale considerăm că mai frecvente sunt cele legate de acord, de topică şi cele prin care se asociază inutil termeni care exprimă acelaşi lucru. in categoria greşelilor de acord, se constată că, în cadrul adjectivelor pronominale de întărire, necunoaşterea categoriilor de gen, număr şi caz duce la folosirea înt/mplătoare a unor forme, în special a celei de persoana a ???-a masculin, singular1 =;u *nsuşi i-am spus.>, în loc de *nsumi 7 *nsămi 0după genul masculin sau feminin); =;a *nsuşi şi-a dat seama de greşeală.>, în loc de *nsăşi 0după genul feminin al pronumelui ea) ori a altor forme1 =:ie *nsămi, zise ea, mi s-a înt/mplat.>, în loc de *nsemi 0după cazul de *nseşi 0după cazul al pronumelui ei). al pronumelui mie); =;i *nsăşi i-am dat cartea.>, în loc

4n folosirea pronumelui relativ care la forma de genitiv este importantă şi topica 0pe l/ngă acordul care trebuie realizat corect)1 =&tudentul pentru a cărui pregătire s-a investit mult a ob!inut o performan!ă.>, nu =pentru pregătirea căruia>; ="asa pentru a cărei finisare s-a c'eltuit at/ta este o pensiune.>, nu =pentru finisarea căreia.> 3leonasmul apare în condi!iile în care se asociază termeni care exprimă acelaşi în!eles1 =*-am dus pe acolo chiar noi *nşine3>, în loc de chiar noi sau noi *nşine; =Bi-a făcut-o cu *nsăşi propria lui mână.>, în loc de cu propria mână sau cu mâna sa ori el *nsuşi3

)#

%8. S-#u,-u#+ 3o#f)3+- ,5 4n structura morfematică a pronumelor şi a adjectivelor pronominale există, de regulă, două elemente1 radicalul şi desinen!a prin care se exprimă genul, numărul şi cazul, dar pot să apară şi articolul 'otăr/t enclitic, particule deictice, elemente invariabile, în func!ie de tipul respectiv de pronume. &tructura morfematică a pronumelui personal propriu-zis se prezintă astfel la nominativ şi la dativ1 + e t e e nve e -u -u -l -a - oi -oi -i - le + m!l e nvl - ie - ie - ui -i - ouă - ouă - or

*a cazul acuzativ1 m-ine, t-ine, alături de celelalte forme. "elelalte forme de pronume personale au în componen!a lor şi articol 'otăr/t enclitic1 + dâns dâns dânş dâns -u -φ -i -e 5 -l -a -i -le + dâns dâns dânş dâns -u -e -i -e 5 - lui -i -lor -lor

3ronumele de polite!e fiind compus, are în structură substantivul domnia 0sub forma dumnea, dumi) şi adjective pronominale posesive ta, sa, sale, voastră sau pronume personale lui, ei, lor. 3ronumele reflexiv are o structură simplă1 + sss s -ine -ie -e -φ

3ronumele şi adjectivul pronominal de întărire sunt tot nişte compuse, av/nd în alcătuire vec'i pronume personale *ns0u), *ns0ă), *nş0i), *ns0e) şi forme neaccentuate de pronume personale şi reflexive1

)%

+ *ns *ns *ns *nş *nş *nş *nş *ns *ns *ns *ns *ns următoare1 + me tă să mets-u -u -u -a -a -a -u -u -u -i -i -i -ă -ă -ă -e -e -e

M alte pronume -mi -ţi -şi -ne -vă -şi -mi -ţi -şi -ne -vă -şi7le

3ronumele posesive se descompun în articol posesiv şi pronumele respectiv care are structura + me tă să me ta sa -i -i -i -le -le -le + nostr -u vostr -u noastr -ă voastr -ă noştr -i voştr -i noatr -e voastr-e C structură mai amplă are pronumele demonstrativ, care cuprinde, alături de radical şi desinen!ă, particule deictice şi elemente invariabile1 + acest -φ aceast -φ aceşt acest acest acest acest acel -i -e -ui -ei -or -φ 3d. -a -a -a -a -a -a -a -a + acel acee ace ace acel acel acel -φ -φ -i -le -ui -ei -or 3d. -a -a -a -a -a -a -a ;i -şi -şi -şi -şi -şi -şi -şi

)(

acee ace ace acel acel acel cest -ă

-φ -i -le - ui -ei -or

-a -a -a -a -a -a cel -ă ce ce -l -alt -φ -į

5lte forme compuse de pronume demonstrative se prezintă astfel1 -l -alt -φ

ceast-ă -l -alt -ă ceşt -i -l -alţ - į cest -e -l -alt -e cest 4ui -l -alt -φ cest 4ei -l -alt -e cest 4or -l -alţ -į cest -or -l -alt -e

4a 4l 4alt 4ă 4i 4l 4alţ -alt -e 4alt -φ -e -į -e

cel 4 e -l cel 4ui 4l

cel 4ei -l 4alt cel 4or 4l 4alţ cel 4or 4l 4alt

3ronumele şi adjectivele pronominale relative simple şi cele interogative au în structură radicalul, desinen!ele, iar la genitiv-dativ au în plus particula deictică1 + car căr căr căr cât cât câţ cât cât -e -ui -ei -or -φ -ă -į -e -or 3d. -φ -a -a -a

3ronumele ne'otăr/te simple au o structură morfematică formată din radical, desinen!ă şi în plus particulă deictică numai la genitiv - dativ1 + un un un un -ul -a -ii -ele 3d. + cutar -e cutăr -ui cutăr -ei -a -a 3d.

))

un un un alt alt alţ alt alt alt alt vre-).

-ui -ei -or -ul -a -ii -ele -ui -ei -or

-a -a -a

-a -a a

$ormele compuse au pe l/ngă pronume relative simple diferite elemente 0 ori-, -va, fie-, alt-, 3ronumele negative au aceeaşi structură ca pronumele ne'otăr/te simple1 + nimeni -φ nimene -φ nimăn nimăn -ui -ui -a -a 3d. adv. nici M + un un un un un un un -ul -a -ii -ele -ui -ei -or -a -a -a 3d.

+ote5
1 # % ( )

-ezi :aria :anoliu- :anea, !istematica substitutelor..., p.#.. ?dem, ibid., p.(.-)). Dnii cercetători le consideră false pronume de polite!e. -ezi ". imitriu, ,<)., p.1#6. CC:# indică scrierea cu ini!ială majusculă a adjectivului posesiv din structura locu!iunii. :aria :anoliu-:anea este de părere că reflexivul poate fi încadrat în clasa pronumelui de

persoană numai ca pronume semiindependent, în baza raportului de substitu!ie pe care-l contractează cu alte pronume1 =!e spune că vine.> ⇔ =-l spune că vine.> -ezi !istematica substitutelor333, p.#J.
,

-ezi ". imitriu, ,<)., p.1%,.

),

J

-ezi :aria :anoliu - :anea, !istematica substitutelor33., p.,%.

TEME 1. 5semănări şi deosebiri între pronumele personal şi pronumele reflexiv. #. "aracteristicile morfologice ale pronumelui posesiv. %. "aracteristicile morfologice ale pronumelui ne'otăr/t. E:ERCI;II 1. ;xemplifica!i în contexte pronumele personal în dativul etic, dativul posesiv, dativul cu valoare neutră, acuzativul posesiv, acuzativul cu valoare neutră. #. ;xemplifica!i în contexte pronumele şi adjectivele pronominale. %. 5naliza morfosintactică a pronumelor şi a adjectivelor pronominale din textele următoare1 =-reau doar să vă arăt că mereu am visat binele şi toate mi-au ieşit pe dosI e altminteri, ştiu că mărturisirile pre sincere par scandaloase. :ul!i s-au învă!at cu o anumită pudoare a minciunilor cuviincioase, tresar c/nd le spui prea direct ce ai de spus. <u le convine.> 0Cctavian 3aler, 'iaţa pe un peron) = ar eu însumi n-am fost de at/tea ori surdE Dneori ştim de la noi cum arată surzenia şi tocmai de upă cum vede!i nu mă feresc să-mi recunosc aceea ne pierdem încrederea în simpatia celorlal!i.

defectele. &unt c'iar înclinat să le exagerez într-un sens. 5dică sunt gata să accept că defectele mele s-au transformat în destin.> 0Cctavian 3aler, 'iaţa pe un peron)

BIBLIO4RAFIE LIN4VISTICĂ 4ENERALĂ 5cademia +om/nă, ,ramatica limbii române, vol. ?, ?? 025*+), Pucureşti, ;ditura 5cademiei +om/ne, #99). 025*+) 5cademia +om/nă, 0icţionarul ortografic, oroepic şi morfologic al limbii române, edi!ia a??a, Pucureşti, ;ditura Dnivers ;nciclopedic, #99). 0 CC:#) 5vram, :ioara, ,ramatica pentru toţi, ed. a ??-a, Pucureşti, ;d.Fumanitas, 166J. 0,G) imitriu, "., ,ramatica limbii române e"plicată3 .orfologia, ?aşi, ;ditura Qunimea, 16J6. 02*+:)

)J

2u!u +omalo, -aleria, .orfologie structurală a limbii române, Pucureşti, ;5+&+, 16,.. 0:&*+) :anoliu-:anea, :aria, $ropuneri pentru o nouă clasificare a fle"iunii adjectivelor din limba română, în *+, G, nr. #716,1, p. 11J-1#%. :anoliu-:anea, :aria, !istematica substitutelor din limba română contemporană standard, Pucureşti, ;5 +&+, 16,.. &lama-"azacu, @atiana, 0espre cuvintele concrete şi cuvintele abstracte , în Hmagiu lui /orgu /ordan, Pucureşti, ;5+3+, 16)., p. J9).

).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful