Avva Arsenie Boca rugaciunea, transfigurarea si minunea in firescul vietii.

. DOAMNE, AI MILA DE NOI SI PUNE FOC TEMNITEI IN CARE TE TINEM!

DESPRE PARINTELE ARSENIE BOCA NUMAI LA TIMPUL PREZENT

21 de ani de la moartea mutarea la Viata vesnica a parintelui ARSENIE BOCA Vezi si:

PARINTELE ARSENIE BOCA (28 nov. 1989) SI CHEMARILE LUI DUMNEZEU (Cele sapte surle) pe Cararea Imparatiei: Mai tare si mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume Minuni vechi si noi ale parintelui Arsenie Boca *** Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca astazi toata ziua sa am grija sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac, si astfel, tinand la mine, Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase ajuta-mi ca rugaciunea Prea Sfant Numelui Tau sami lucreze in minte mai repede decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, ca iata mint in tot ceasul. Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam

impiedicandu-ne prin intu nerec. Patimile au pus tina pe ochiul mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, si asa risipim in desertaciuni zilele noastre, umiliti si dosaditi pana la pamant. Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi. Pune foc temnitei in care Te tinem, aprinde dragostea Ta in inimile noastre, arde spinii patimilor si fa lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi.Vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul, ca; Duhul Tau cel Sfant Se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea noastra raman pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca nu ne dam seama ce nedesavarsiti suntem, cat Esti de aproape de sufletele noastre si cat Te departam prin micimile noastre, ci lumineaza lumina Ta peste noi ca sa vedem lumea prin ochii Tai, sa traim in veac prin Viata Ta, Lumina si bucuria noastra, slava Tie. Amin.

Vezi si: Printele Arsenie Boca: Maica Domnului cu pruncul Iisus n zeghe ***

Minunea savarsita de Parintele Arsenie cu Printele Ciprian Negreanu (ClujNapoca), caruia ii datoreaza invierea din morti a sufletului sau, insasi credinta sursa online

- Printe Ciprian, ai avut o experien legat de Printele Arsenie Boca, pe care nu l-ai cunoscut n via fiind.

- Nu l-am cunoscut n via, dar altfel simt c l-am cunoscut, i nc foarte bine Eu sunt unul dintre acei oameni despre care dnsul zicea c dup ce o s piar asta i i arta cortul de piele - voi ajuta pe mai muli. Eu sunt unul dintre cei ajutai dup aceea. - Ai auzit ceva despre dnsul nainte? - Nu am stiut absolut nimic. Fratele meu studia Teologia, era deja n anul II i m amenina pe mine, student la Filozofie pe atunci, cu un Printe deosebit, care are mormntul la Prislop. Pe mine nu m interesau aces te lucruri, eram total mpotriva, mi se preau nite exagerri imense. Ce mai, pentru mine erau autosugestionri, isterie n mas etc. - Ce vrsta aveai? - 20 de ani. Cutam cu ardoare un scop n via, i mi se pruse c acesta poate fi filozofia. Atunci gndeam aa: omul se nate fr s i-o doreasc, ns apoi trebuie s-i de-a seama ct mai repede c trebuie s se sinucida; viaa e o suferin fr margini spiritual i trupeasc. Singura realitate clar era sinuciderea, ca un act total de mpotrivire lui Dumnezeu. Evident, Dumnezeu era un tiran care ne-a aruncat n lumea ast imperfect. - Deci nu erai ateu - Nu. Sunt fiu de preot. Totdeauna am tiut c exist Dumnezeu. Dar acest Dumnezeu nu m interesa. Voiam s-i stau mporiv cu orice pre. n timp, aceste triri mi se adnceau. Toi autorii (Nietzsche, Cioran, Camus etc.) care pledau cumva pentru sinucidere sufleteasc sau trupeasc mi erau dragi. - V-ai gndit vreodat s v punei capt zilelor? - Era filozofia vieii mele! Ajunsesem sa i conving i pe alii de asta. i, culmea, nu aveau argumente mpotriv! Cine nu-l avea pe Dumnezeu ca argument absolut mi devenea victim sigur. Ani de zile am tiut i de ce copac urmeaz s m spnzur. Nu tiu dac cei ce citesc acum nu se vor smini, dar asta era atunci. Dar, vedei, fceam toate astea foarte greu. Noaptea adormeam cu ele n minte, dimineaa trebuia s o iau de la capt, s reconstruiesc totul n minte. Dup somn, mi trebuia un nou nceput. Atunci mi-am propus s nu mai dorm, ca s nu o mai iau de la capt. Dormeam doar o or dou pe noapte, i asta ani de zile. Va dai seama n ce stare fizica i psihic eram

- Cum ai ieit din acest groaznic impas? - Tatl meu ncerca s m trimit la spovedanie, dar nu m duceam. ntr-o sear, fratele meu a neles pe deplin ce gnduri negre mi treceau prin minte, inclusiv fa de el. Apoi (era prin luna mai), fratele meu mi-a zis: Dac te dai aa de mare, du-te la mormntul Printelui Arsenie de la Prislop i vei vedea ce se ntmpl cu tine. L-am sfidat i i-am zis: Fii serios, m duc oriunde cu convingerile mele! Am i plecat n noaptea aceea spre Prislop; am cltorit toat noaptea, am schimbat trenuri i autobuze, dup care am mai urcat i cei 3 km pn la mnstire. Acolo sus, lume mult (era hramul Sf. Ioan Evanghelistul pe 8 mai). Ei bine, de la mnstire, lumea tot mai urca spre ceva. Eram cu ucenicul meu (ajuns acum i el preot), cruia i-am spus: Hai i noi. Am ajuns sus, Unde atunci erau mult mai puine morminte. Mormntul Printelui Arsenie nu avea brazi in jur, ca acum. De fapt, eu am vzut un buluc de oameni care stteau n jurul a ceva Ne-am pus i noi sub mesteacnul care este acolo i azi, s ne tragem sufletul. Stnd aa, pe iarb, am simit cum ncep s-mi curg lacrimile. V spun, din senin. Nu mai plnsesem de mult, de 14-15 ani; plnsul era o cdere de nenchipuit, o recunoatere a neputinei tale. M-am speriat i am srit n picioare: Ce-i cu mine? n tot acest timp, gndurile rele mi ddeau trcoale nencetat. M-am uitat la cel de lng mine: plngea i el! Dac era o chestie de autosugestie, doar unul din noi pea asta; dar aa, amndoi!?! n clipa aceea, stnd n picioare Doamne, nu voi uita clipa aceea toat viaa mea a cobort o linite incredibila peste mine. Era ca o umbrela ce m ferea de ploaia nencetat a gndurior rele care curgeau peste mine tot timpul. Ca n Evanghelie, care ne spune c s-a fcut o linite adnca pe mare Atunci, n linitea aceea, parc am auzit glasul lui Dumnezeu. Singurul gnd care mi venea era acesta: Unde am fost pn acum? Toate ntrebrile mele filozofice au cptat rspuns n Dumnezeu, n clipa aceea. - Cum a fost dup? - Din clipa aceea, am fost ca un nebun. 6 luni i mbriam pe toi oamenii pe care i cunoteam, le vorbeam despre Dumnezeu, despre nviere. Credei-m, nu era nimic de la mine. Am simit atunci atta dragoste, nct nu putem pricepe asta: eu am fost tot cu rul, Dumnezeu tot cu binele! Asta m-a drmat! Dragostea Lui m-a fcut praf i pulbere. Tot atunci am nceput s ntreb cine este omul la mormntul cruia mi s-a ntmplat una ca asta. Pentru mine, s-mi

dovedeasc cineva n scris c a fcut s zicem erezii sau vrjitorii, eu tiu c este i rmne omul lui Dumnezeu (Din revista Lumea Credintei mai, 2006) Vezi si:

Interviu cu Parintele Ghelasie Tepes despre Parintele Arsenie Boca si alte marturii despre minunile si harismele Parintelui Arsenie Despre Parintele ARSENIE BOCA marturii de la Prislop (Interviu cu Parintele Arsenie de la Toplita) ***

Lacrimi si sfinti la Manastirea Prislop de Sorin Preda sursa: Revista Formula As Exista o zi aparte de sfarsit de noiembrie, cand Tara Hategului se trezeste mai devreme ca de obicei, in tanguirea unor clopote ce cheama parca toata suflarea Ardealului la parastasul parintelui Arsenie Boca. Exista o zi anume in an, cand toate drumurile Hategului se astern grabite spre Prislop, umplandu-se de o mare nesfarsita de oameni si flori. Pe 29 noiembrie, la Prislop, florile sunt biletul de intrare in manastire si semnul de recunoastere intre pelerini. Pe 29 noiembrie, irisii imperiali, daliile galbene si craciunitele imprejmuiesc mormantul parintelui, ca un acoperamant de lacrimi multicolore acoperamant delicat si plin de scanteieri tomnatice, asa cum era odata chipul transfigurat in rugaciune al

celui numit inca din timpul vietii sfant si duhovnic al Ardealului parintele Arsenie Boca. O apasare pe umar

Inca inainte de a ajunge la Prislop si de a patrunde pe portile deschise solemn, ca o Psaltire, am simtit deodata o apasare asternuta bland pe umarul meu; am simtit ceea ce multi pelerini dau marturie ca simt: prezenta si ocrotirea nevazuta, abia perceptibila, a parintelui ajutorul si rugaciunea sa. Nu stiu cum am razbit prin multimea adunata in jurul soborului de preoti, pentru a asculta slujba de pomenire si cuvantul Prea Sfintitului Daniil vechi si incercat ucenic testamentar al parintelui. Nu stiu cum am strabatut drumul pana la cimitirul din deal si cine mi-a condus pasii. Stiu doar ca la mormantul parintelui m-am cutremurat, ochii mi s-au umezit de lacrimi si o sfiiciune lina si curata m-a stapanit un timp, sub privirile deloc mirate ale pelerinilor care vegheasera crucea ieromonahului Arsenie toata noaptea, de-a dreptul sub cerul liber. La sfarsit de noiembrie, de ziua parintelui, la Prislop se petrec lucruri ciudate si minunate in acelasi timp. Cateodata, pe scoarta unor copaci apare semnul crucii; cateodata, o lumina alb aurie te insoteste pana la pestera Sfantului Ioan de la Prislop, iar bradul din fata bisericii se umple, uneori, de parelnice globuri stralucitor transparente, spre uimirea si cutremurul credinciosilor adunati la slujba. De ziua parintelui, cu precizia unui ceasornic stelar, se mai petrec doua lucruri, pe care cei mai vechi pelerini le traiesc aievea, de fiecare data: pe 29 noiembrie, vremea se indulceste negresit (fie ca e deja zapada sau ploaie indesita dusmanos cu moina), iar drumul pana la manastire se arata atat de usor si fara poticnire, incat toti credinciosii dau marturie ca, de fapt, nu au calatorit pe osteneala picioarelor lor, ci intr-un zbor neobisnuit, in chiar causul palmelor sfintite si ocrotitoare ale parintelui.

Puhoaie de oameni pe dealuri Multe lucruri uimitoare se implinesc la mormantul parintelui, dar putine pot fi povestite asa cum s-au petrecut. Ca sa te convingi cu adevarat de sfintenia si puterea cuviosului Arsenie, trebuie sa vezi cu ochii tai procesiunea Prislopului si maretia zilei de 29 noiembrie, sirul de masini si autocare inghesuite unele in altele, cale de 12 kilometri, raurile de oameni care se preling necontenit pe dealuri si pojghite alunecoase de iarba, scurtand, astfel, cu ore multe, drumul dinspre Densus, Calan sau Simeria. Iti trebuie fabulosul talent cinematografic al lui Tarkovski ca sa surprinzi geografia simfonica a locului, ingemanarea indepartata a muntilor Fagaras cu orizontul, fosnetul padurii din apropiere si chemarea clopotului de Liturghie, navala mareica a pelerinilor, povara florala din bratele lor, ravna unui tanar sprijinit in carje, care incearca sa urce singur Golgota dealului de la mormant sau sfasierea plina de speranta din privirea unei mame, ce isi poarta in brate copilasul operat recent pe creier. Nu stiu cum si in ce fel anume, dar ceva se intampla de ziua parintelui. Cerurile se deschid, miresmele campului se intetesc si intreaga fire tresalta, starnind un val tihnit de bunatate si de impacare telurica, in timp ce pelerini veniti din toate colturile tarii opresc cuminti la coada sirului de 12 kilometri, coboara din masini si autobuze, mai privesc o data poza parintelui, asezata mandru pe parbriz, se grupeaza ordonat pe regiuni si judete, se recunosc, isi surad si, in lungul drum spre manastire, se saluta intre ei, de parca s-ar cunoaste de-o viata. Toata Romania se aduna, in noiembrie, la Prislop. Cea mai curata parte a Romaniei. La Prislop, de ziua parintelui, nu vezi nimic urat din toate cate iti imaginezi ca se pot intampla intr-o procesiune religioasa, la fel de mare si de impozanta ca sarbatoarea Maicii Domnului de la Nicula sau a Cuvioasei Parascheva de la Iasi. La Prislop, pana si negustoreala marunta, fireasca marilor

adunari de oameni, poarta ceva din cumintenia, discretia si gustul pictural al parintelui, oferind pelerinilor carti frumoase si borcanele de miere, icoane pe sticla si traistute taranesti, ceaiuri si plante de leac. Fara puzderia inesteta de cersetori si alti dezmosteniti ai soartei, fara stridente si larma de iarmaroc, procesiunea de la Prislop iti da impresia unei imense tinde batranesti, la care se aduna aniversar si plin de dragoste toti cei ai casei rude, prieteni, vecini si cunoscuti veniti de departe. Ceva ii uneste, ii face de nedespartit pe pelerini felul cuviincios si curat in care sunt imbracati; felul in care pasesc, discuta si se poarta pana ajung la crucea mormantului. Totul le confera un aer apropiat si nestrident. Un aer comun, de familie. Sunt fiii si fiicele duhovnicesti ale parintelui Arsenie.

In genunchi, pe coasta abrupta E greu de spus ce anume cauta si asteapta pelerinii de la cuviosul Arsenie Boca. Oricum, nu curiozitatea ii indeamna sa faca atata amar de drum si sa urce, aproape in genunchi, coasta abrupta din spatele bisericii. La Prislop, oamenii vin sa multumeasca pentru toate cate li s-au implinit, dau slava si marturie sau se roaga, se tanguie si, intr-un tarziu, pleaca, lasandu-si solemn toate grijile lor in poala parintelui. Mereu acoperit cu flori ce nu se ofilesc niciodata, nici macar iarna, mormantul e stropit in permanenta de lacrimile credinciosilor, care se trezesc plangand fara motiv, de indata ce se ating de crucea simpla din lemn a Cuviosului. E darul parintelui. Darul pocaintei, spun cei care l-au cunoscut indeaproape sau lau intalnit in duh, asa cum i s-a intamplat, de curand, pelerinului Ioan Iosif, un om intre doua varste, firav si bland ca un copil, caruia Cuviosul Arsenie i-a schimbat cursul vietii, turnandu-i in suflet dulceata florilor de salcam si, in minte, indemnul poruncitor de a cinsti iradierea spirituala a Prislopului.

Da, parintele e viu si lucrator. La Prislop, oamenii nu vin sa se inchine la o amintire, la un abur, la o urma de oase. Ordonati intr-un sir al tacerii, de-o parte si de alta a cimitirului monahal, unii se roaga sau citesc un acatist, iar altii stau mai retrasi si retraiesc ziua inmormantarii parintelui, cand a aparut o cruce de stele pe cer, desi era miezul zilei; cand, in aceeasi zi, o fata credincioasa si grav bolnava, de scleroza in placi, s-a ridicat din scaunul ei cu rotile si a plecat pe picioare acasa sau cand un copil atins de leucemie, care acum revine mereu la Prislop, cerand sa fie dus sa-l mai vada o data pe tata Boca, s-a vindecat numai atingandu-se de racla.

In 20 de ani, nu s-au schimbat prea multe. Mai traiesc cei care l-au cunoscut si i-au simtit palma asternuta a binecuvantare pe cap. Mai traiesc si cei care au vazut pe fata parintelui o lacrima ce nu s-a sters niciodata, nici macar pe ultima fotografie facuta inainte de a se inchide cosciugul. Traieste batranul parinte Nicodim, pe care cuviosul l-a pus sa bata patru pocimpi (tarusi) in dealul manastirii, spunand clar si poruncitor: Pe mine aici ma veti ingropa. Traieste si azi domnul Valcea, care a migalit crucea de tei a parintelui, dupa ce acesta i-a poruncit sa scrie pe ea anul mortii: 1989 Nici un ceas mai mult. Mai traieste chiar si Nelu Bica, lucratorul care a zidit cu caramida mormantul si care in ziua ingropaciunii a vazut cum a venit o cruce alba, in dreptul clopotnitei. Si cand a venit crucea, a venit alaturi si un nor mare si negru. Am vazut eu asta. Si s-a dus norul sa pravaleasca crucea alba, dar nu a pravalit-o, caci a venit un alt nor cu alta viteza si s-a nimicit norul negru si crucea alba s-a dus catre miazazi. In ast timp, din chilia parintelui a aparut semnul unei cruci in forma de X, cum e crucea Sfantului Andrei, de un argint auriu, ce stralucea ca soarele, dar daca el mi-a soptit in cuget sa nu o arat, nu am aratat-o la nimeni. Eu insa am vazut-o si asta nu pot s-o uit niciodata.

Daca cineva n-ar avea picioare si ar implini intocmai ce spune parintele, omului aceluia i-ar creste picioarele la loc! Lumea vorbeste cumva soptit si cu sfiala, de parca parintele ar fi undeva, langa ei nevazut si totusi aievea. Discuta in gand cu el. Ii cer sfatul si ajutorul. Incotro sa o ia? Ce trebuie sa faca? Pun intrebarea in gand si asteapta cuminte raspunsul. Oamenii cred in puterile lui uriase. Nu sunt povesti sau naluciri. Multi fagaraseni batrani stiu si au vazut cu ochii lor multe. Cand, in 1959, a venit militianul sa-l aresteze, parintele a spus: Lasa-ma sa-mi termin rugaciunea si apoi sunt al vostru. Dupa o ora de asteptare in fata chiliei, militianul a deschis usa, a intrat si gasit incaperea goala. Alergand speriat la sediul Militiei ca sa raporteze situatia, il va gasi pe parintele asezat linistit pe trepte si pregatit pentru tot calvarul anchetei, de parca ar fi spus: Indrazneste. Acum sunt al vostru. Arestat si dus la Canal, parintele va afla in vis ca i-a murit mama. O zi intreaga a lipsit din lagar, incat gardienii au vrut sa-l dea pe lista evadatilor. Apoi, spre seara, a reaparut. Nimeni nu va afla unde a stat el atatea ore. Doar batranii din Vata de Sus stiau. Ei l-au vazut cu ochii lor, la capataiul mamei sale, la cimitir, in carne si oase, cu rugaciuni pe buze si praf de lacrimi pe pleoape. Fagarasenii si toti care l-au cunoscut nu cred ca parintele a murit vreodata. Continua sa-i spuna durerea din suflet, sa-l mangaie in gand si sa-l alinte in fel si chip: Sfantuletul nost, Pruncutul lui Dumnezeu, Parintelul neamului romanesc. Cu totii simt ca despre parintele Arsenie nu se poate vorbi decat la timpul prezent. El este in orice piatra, in orice usa sau icoana din biserica, in orice pom sau floare din Prislop. Totul e sculptat, pictat, gandit de el. De ce a indragit atat de mult Prislopul, chiar locul surghiunirii sale? In multe, parintele ramane o enigma.

Inaintevazator, stia totul despre oameni, despre lume. Odata, prin 1968, s-a inchis in altar si nu a mai iesit sapte zile de acolo. Nu a spus nimic, dar, in urma, a lasat lespedea podelei uda de lacrimile lui. Sunt lacrimi pentru tara, a zis el, repetand apoi rugaciunea insotita de lacrimi in 1989, cu putin timp inainte de a muri, de parca ar fi vazut caderea comunismului si jertfa tinerilor din decembrie. Pentru parintele, nimic din ale lumii nu putea ramane tainuit. Stia tot, asa cum isi stia si sfarsitul. Maica Pavelida, stareta Prislopului, e convinsa de acest lucru si da marturie, amintindu-si cum cu trei ani inainte de a se muta la Domnul, parintele i-a zis: Mai sunt trei calendare. Intreaba-ma ce ai de intrebat acum. Maica nu a inteles si, in emotia momentului, i s-a adresat cu o naivitate ce astazi o face sa zambeasca: Unde vreti sa plecati, parinte? Acum ne mai ajuta lumea pentru prezenta dumneavoastra. Dar daca plecati, cine ne va mai ajuta sa terminam chiliile si anexele gospodaresti?. Parintele Arsenie nici nu a

certat-o pe maicuta, nici nu i-a explicat talcul rostirii. I-a spus doar atat: Eu ma avant spre multe acu Ai sa vezi ca de acolo de unde sunt, va voi ajuta mai mult. Nimic nu o sa lipseasca maicilor. Curand se vor umple dealurile de lume. N-ai cum sa-l cuprinzi pe parintele doar din vorbe si amintiri. Parintele era unic si fara egal, continua maica Pavelida. Nici un alt mare duhovnic al nostru nu a intregit atatea daruri, cate avea cuviosul nostru, Arsenie. Era foarte talentat si haruit in toate in teologie si in arta, in fizica cuantica si in medicina. Imi amintesc ca la Ramnicu Valcea era un medic endocrinolog de exceptie, dr. Romulus Popescu. Era credincios (pe biroul lui se afla mereu Pravila de la Govora si viata sfantului din ziua respectiva), iar ca medic, parea de neintrecut. Cunostea bolnavul dupa mers, dupa cautatura ochilor. Se uita la el si spunea ceea ce se si intampla negresit: In doi ani, omul acesta vine la mine. Indragindu-l si respectandu-l in mod deosebit, ne-am gandit sa punem la cale o intalnire a medicului cu parintele lucru care s-a si petrecut. L-am adus pe Romulus Popescu la Prislop, am batut la usa chiliei si, parintele, stand cu spatele la usa, a zis fara sa priveasca spre noi: Hai doctore. De cand te astept!. Nimeni nu

stie ce au discutat unul cu altul. O zi si o noapte au stat zavorati in chilie. Cand a iesit de la parintele, doctorul era ca de pe alta lume, transfigurat si plin de lumina. Intrebandu-l ce s-a intamplat, Romulus Popescu a spus doar atat: Nu stiu cand a trecut noaptea. Insistand, el a mai adaugat, ca un rezumat si o concluzie: Ce sa va spun, maicilor? Daca cineva n-ar avea picioare si ar implini intocmai ce spune parintele, omului aceluia i-ar creste picioarele la loc!". * Inconjurat de brazi argintii si invadat de toate florile pamantului, cimitirul se transforma de 29 noiembrie intr-o a doua biserica a Prislopului. Puse intr-o ordine perfecta, ca niste candele aliniate la picioarele Mantuitorului, crucile si numele maicutelor de pe ele rasuna ca o litanie, ca un poem tacut: Miriami, Paisia, Heruvima. Alaturi, ingropat in cale precum sfintii, strajuieste lemnul crucii pe care sta scris simplu si cuprinzator: Arsenie ieromonah. Poate ca pe moment nu-ti dai seama. Mai dureaza ceva pana sa intelegi ca linistea locului e chiar linistea parintelui, bucuria si tihna lui. Alungat din manastire, despuiat de straiele preotesti, hulit si spionat la fiecare pas, vreme de patru decenii, parintele si-a implinit dorul cel mai adanc. S-a intors pentru ultima oara acasa, in raiul de la Prislop, lasand testamentar si profetic, in desavarsita lui smerenie, ca nimeni sa nu se atinga de osemintele lui, pana la a doua venire a lui Hristos. Batranul monah Nicodim de la Prislop considera cuvintele parintelui drept porunca de a nu fi canonizat, dar poate ca se inseala. E suficient sa vezi procesiunea pelerinilor la parastasul celor 20 de ani de la Prislop, ca sa-ti dai seama ca aceasta canonizare oficiala a parintelui nu mai are nici o importanta, cata vreme asa cum spunea Prea Sfintitul Daniil: La Prislop si in tot locul, simti ca mainile lui stau mereu asupra noastra, cuvintele lui asupra cuvintelor noastre, lucrarea lui asupra lucrarii noastre.

O MARE DE PELERINI Intre 30 si 40.000 de oameni au venit sa se intalneasca cu Parintele Arsenie, o mare de martori ai sfintiei lui. Oameni din toata tara, de la Constanta, Suceava,

Botosani, Piatra Neamt, Mehedinti, Vrancea, Bucuresti, Brasov s-au adunat, parca chemati de puterea nevazuta a dragostei si harului Parintelui! Cat i-a iubit Parintele pe oameni, iata, acestia nu pot uita! Vin sa-i ceara sfatul, sa-si spuna necazul, sa-si planga durerile, sa se vindece, sa se roage la mormant, sa se curateasca, atingandu-se de crucea Parintelui. In sufletul multimii, Parintele Arsenie este de mult canonizat. Cu cat a fugit Parintele de lauda si slava lumii, cu atat il cinsteste acum Dumnezeu. Cei pe care i-a iubit si pentru care s-a rugat il inconjura acum ca niste copii ai sai. pr. CIPRIAN NEGREANU