Amorul unei marmure de Mihai Eminescu

Otirile-i alung n spaim ngheat, Cu sufletu-n ruin, un rege-asirian, Cum stncelor arunc durerea-i nspumat Gemndul uragan. De ce nu sunt un rege s sfarm cu-a mea durere, De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu, S fac s rump-o lume ce sfie-n tcere Zdrobit sufletul meu. Un leu pustiei rage turbarea lui fugind, Un ocean se-mbat pe-al vnturilor joc, i norii-i spun n tunet durerea lor mugind, Gndirile de foc. Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere, Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor, Cci mie mi-a dat soarta amara mngiere O piatr s ador. Murindului sperana, turbrii rzbunarea, Profetului blestemul, credinei Dumnezeu, La sinucid o umbr ce-i sperie desperarea, Nimic, nimica eu. Nimica, doar icoana-i, care m nvenin, Nimic, doar suvenirea sursului tu lin, Nimic dect o raz din faa ta senin, Din ochiul tu senin. i te iubesc, copil, cum repedea junie Iubete-n ochi de flacri al zilelor noroc, Iubesc precum iubete pe-o alb vijelie Un ocean de foc.

Din ochi de-ar soarbe geniu slbita mea privire, De-ar tremura la snu-mi gingaul tu mijloc, Ai pune pe-a mea frunte n vise de mrire Un diadem de foc. i-a pune soarta lumii pe buza-i purpurie, A pune lege lumii rzndul tu delir, A face al tu zmbet un secol de orgie, i lacrimile-i mir. Cci te iubesc, copil, ca zeul nemurirea, Ca preotul altarul, ca spaima un azil; Ca sceptrul mna blnd, ca vulturul mrirea, Ca visul pe-un copil. i pasu-n urma-i zboar c-o tainic mnie, Ca un smintit ce cat cu ochiu-nglbenit, Cu fruntea-nvineit, cu faa cenuie Icoana ce-a iubit.