You are on page 1of 2

Am uitat

Mergeam pe un drum oarecare, si ma uitam prin geamul masinii. Eram obosit si ma


uitam la cer pentru a ma odihni si relaxa. Pasarile aveau zbor linistit iar masinile se
impleticeau pe sosea.
„Ce lucruri caraghioase!” gindeam, in timp ce ma uitam cu mirare la bestiile metalice.
Ceva mi se parea in neregula, nu stiam ce anume. Eram ceva mai contemplativ decit de obicei
si eram obosit deoarece, in ultima vreme, m-am lasat cuprins de griji prostesti in ceea ce
priveste viitorul si incertitudinile sale.
Ma gindeam la cite aveam de implinit, de descoperit si la cite probleme aveam de
infruntat. Ma gindeam la toate astea ca si cum gindindu-ma la ele m-ar fi facut sa ma simt mai
in siguranta. M-am oprit din tirul gindurilor si mi-am dat seama ca greseam. Imi faceam griji
pentru un viitor care inca nu se manifestase. M-am linistit si am inceput sa gonesc gindurile
rind pe rind.
Ascultam o muzica instrumentala deosebita. Cel mai mult imi placea sa ma uit la cer,
la nori, la pasari si la copaci. Ele vorbesc Limbajul Lumii, limbajul Universal.
M-am intrebat, apoi, ce ne ramine de facut, noua, ca oameni. La scurt timp, raspunsul
a rasunat clar, in sinea mea... „Trebuie sa redevenim oameni!” Nu imi dadeam seama de unde
exact au venit aceste cuvinte dar am inceput sa reflectez asupra lor.
Ma tot uitam spre cer, si mi-am dat seama, la un moment dat, ce vroia sa imi transmita
inima. Omul a uitat ce inseamna sa fii Om
„Cum poti uita ceea ce esti?” Nici o alta creatura de pe fata pamintului nu si-a uitat
vreodata locul si rolul. Dar, iata, omul este o creatura deosebita... cu un destin deosebit. Omul
a uitat sa fie om.
Nu degeaba ne numim oameni, in afara de faptul ca „Om” provine din limbajul
sanskrit si inseamna „entitate universala”, ci pentru ca suntem creaturi ale lui Dumnezeu,
create „dupa chipul si asemanarea Lui”. Nu degeaba suntem oameni.
Dar iata, am uitat ce inseamna a fi „Om”, am uitat cum arata cu adevarat un Om.
Cauzele sunt nenumarate si destul de evidente, nu voi detalia. Ne-am uitat rolul si locul in
acest Univers.
Dumnezeu L-a facut pe Om dupa chipul si asemanarea Sa, si i-a dat in grija toate
creatiile dragi Lui. L-a lasat stapin peste toate. Ma gindesc daca nu cumva Dumnezeu a creat
Omul, cunoscind destinul sau, tocmai pentru a instaura un dezechilibru delicat, care va trebui
reechilibrat, in ultima instanta, iar asta se desfasoara pe un plan care se afla in perfect
echilibru... cred ca ma complic prea mult.
Nu stiu, am mers prea departe, poate, cert este, totusi, faptul ca omul si-a pervertit
rolul si scopul. Dintr-un stapin drept si intelept, cum ar fi trebuit sa fie, a devenit un tiran, un
despot nemilos.
Imi inchipuiam, uitându-ma la cer, o povestioara...

Undeva in lume, exista doua tinuturi conduse de doi regi, frati. In primul tinut, regele
era un om blind, harnic, intelegator fata de problemele imparatiei sale si fata de cele ale
supusilor sai. Era un Om bun care se gindea la toti ceilalti inainte de a se gindi la sine, si drept
urmare, supusii sai il iubeau nespus de mult. Regele impunea respect si iubire prin simpla sa
fiinta. Treburile mergeau ca pe roate in acel tinut. Toate fapturile din el prosperau intr-un fel
sau altul.
In al doilea tinut, insa, lucrurile nu stateau la fel, ba din contra, mergeau din ce in ce
mai rau. Regele celui de-al doilea tinut era un om rau, tiranic. Nu ii pasa decit de sine insusi si
de a-si umple vistieria. Nu dadea atentie problemelor diverse cu care se confrunta tinutul, si
nici plingerilor supusilor sai.
In acest tinut nu domnea armonia ci un sentiment general de neliniste si frustrare...
parca si zilele pareau mai intunecate. In scurt timp supusii au devenit din ce in ce mai
nemultumiti de purtarea regelui si s-au strins gramada la portile castelului sau elegant si
grandios pentru a-i cere socoteala..
Regele, profund enervat si deloc incântat, ii asculta pina la capat si le cere ragaz,
promitindu-le ca le va rezolva toate problemele. Se retrage in palatul sau, impreuna cu o mina
de sfetnici. Acestia ii propuneau fel de fel de solutii, dar regele statea cu ochii pironiti asupra
orizontului. „Acolo se afla tinutul fratelui meu...” Deodata se intoarce spre sfetnici si le spune:
„ Pregatiti poporul pentru razboi. Pornim impotriva fratelui meu.” Sfetnicii au ezitat, o clipa,
dar si-au adus aminte cu repeziciune, ce s-a intâmplat cu ultimii sfetnici care au indraznit sa il
contrazica.
Acestia au plecat in graba si au anuntat poporul sa se pregateasca de razboi. Regele
statea linistit pe tronul sau, frecindu-si miinile de bucurie ca va scapa si de gura poporului, va
scapa si de fratele sau, pe care il pizmuia de multa vreme, si isi va inmulti si averea
considerabil, deoarece cunostea de multa vreme bogatia in care traia fratele sau, Regele cel
Bun.
Regele gasea ca e foarte intelept. Poporul sau, insa, traind atita vreme in suferinta si
mizerie a devenit ceva mai luminat. Cu toate astea, s-a pregatit de razboi.
In ziua hotarita ostile erau strinse si gata de lupta. Regele se infatiseaza in fata lor si
tine o cuvintare despre curaj si valori, insirind la urma toate pe care le vor dobindi. Mintea
poporului era, totusi, in alta parte, nicidecum la curajul, valorile sau bogatiile pe care le insira
suveranul lor. In sufletul lor, ei il compatimeau. Toti stateau nemiscati, cu ochii atintiti catre
orizont. Se gindeau la fratii lor de peste hotare...
Dupa ce regele isi incheie cuvintarea, un ostean din primul rind face un pas in fata si
spune cu glas puternic:
„Maria ta, ti-am fost supusi credinciosi si am indurat suferinte dupa suferinte. Am dat
Mariei voastre nenumarate sanse pentru a reveni pe drumul cel bun, dar orice lucru are un
sfirsit. Am dat Mariei voastre o ultima sansa pentru a ne asculta rugamintile, dar Maria
voastra nu ne-a fost rege credincios. Maria ta ne trimite la razboi impotriva unui popor care nu
ne-a gresit cu nimic, un popor care ne este frate, care traieste in armonie si pace. Maria ta ne
trimite impotriva propriului frate, un Rege bun, un Om bun.
Nu putem, Maria voastra, sa facem asa ceva. Ne-am adunat aici, dupa cum ni s-a cerut,
dar nu vom lupta impotriva fratilor nostri, ci impotriva Mariei tale. Iar in acest scop, avem
inima impacata.”

Cu aceste ultime cuvinte, regele cade in genunchi, sagetat de un gind pe care nu il mai
gindise niciodata, dar era prea tirziu... mult prea tirziu.

Am incercat sa pictez aceasta imagine cit mai fidel celei din mintea mea. Acum cind
stau sa ma gindesc, si eu am uitat cum arata acel Om, acel Rege Bun si Drept, iar adesea ma
aseman tare mult cu cel de-al doilea rege... Avem printre noi multi regi tiranici si prea putini
Regi Buni si drepti.
Ce ne ramine de facut? Raspunsul e simplu... In principiu trebuie sa il regasim pe acel
Om, care am fost cindva... trebuie sa redevenim Oameni.

You might also like