TEHNICI NARATIVE

Gândit ca lume nouă,cosmos nou şi corp sferoid,romanul se constituie ca univers

secund,care urmăreşte sa genereze o intensă iluzie a realului.

A. Simetria:
Liviu Rebreanu a acordat o atentie deosebită structurii romanului, simetriei.
Atît romanul ”Ion”, cît si ”Pădurea spînzuratilor” au o structură circulară, mai numită si sferică
sau inelară, pentru că incipitul si finalul sînt simetrice, prezentînd aceleasi împrejurări,
personaje, situatii etc.
Deci, în romanul sferic: începutul=sfîrsitul
Incepe cu motivul drumului si o horei unde se danseaza Somesana si se incheie cu metafora
soselei – viata,”drumul care se pierde in soseua cea mare si fara inceput” simbolizeaza ca
destinul indvidual se pierde in cel colectiv.
In prezentarea horei finale , Invartita, se folosesc numeroase cuvinte apartinand campului
semantic al cercului : invartita, se rasucea semn al uinui univers inchis, rotund, la fel ca si
structura romnului obictiv.
- formă tradiţională, ritualică, a vieţii săteşti, cu multiple funcţii relevate în gruparea personajelor.
Primul criteriu al grupării este vârsta: doar tinerii necăsătoriţi participă la dansul ale cărui perechi
sunt un indiciu al preferinţei flăcăilor, de aceea, fetele nealese stau pe margine şi privesc oarecum
invidioase. Pentru copii, spectacolul dansului prilejuieşte o fugară şi incitantă privire exploratoare
a tainelor feminităţii. Gruparea adulţilor pune în evidenţă criteriul prestigiului social, asigurat în
principal de avre, de pământ. Notabilităţile satului (primarul şi învăţătorul) alcătuiesc o castă
distinctă, marcată prin îmbrăcăminte şi mod de viaţă diferite, rolul lor în comunitate depăşind
sfera competenţei lor profesionale. În grupul ţăranilor tineri, criteriul averii este pus în umbră,
statutul de „fruntea flăcăilor” şi de „cea mai frumoasă fată” nefiind dependente de acesta.
- simbolizează jocul vieţii şi al morţii, al iubirii şi al urii, al intereselor materiale şi al
pasiunilor sufleteşti.

B. Tehnica planurilor paralele

Prin tehnica planurilor paralele şi a contrapunctului, se prezintă viaţa ţărănimii şi a
intelectualităţii săteşti,dar şi diverse momente esenţiale sau conflicte puternice.
Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viata unor familii/medii sociale diferite, în
paralel, iar trecerea de la un plan la altul se realizează prin alternantă.
Actiunea romanului Ion este dispusă pe două mari planuri narative, care uneori se derulează
paralel,constituind imagini ale aceleiaşi lumi,ansamblate într-o realitate complexă,care dă
impresia unei viziuni totale şi generează aspectul de monografie a satului transilvănean.
2 planuri: - primul urmareste viata taranilor reprez. de IonPop al Glanetasului
- al doilea reprz. viata intelectualilor rurali – invatatorul Zaharia Herdelea si preotul B
- cele doua planuri reprez aceasi viziune rurala asupra lumii sstfel, V. Baciu si
invatatorul isis seleteaza ginerii dupa criteriul material ( vezi originea taraneasca a prreotului si a
Mariei Herdelea)
- planurile uneori merg in paralel, alteori se interfereaza ( taranii cer sfat invatatior in
toate momentel sentiale ale vietii) „Daca nu vrea sa ti-o dea de buna voie trebuie sa-l silesti” -
Titu
- trecerea de la un plan la altul se face prin alternanta, iar succeiunea secventelor narative este
redata prin inlantuire

1
Tehnica contrapunctului – La nivel microtextual, functia epică de interpretare se realizeaza prin
tehnica contrapunctului: prezentarea aceleiasi teme/aceluiasi personaj în planuri diferite/din
perspective diferite.
Procedeu narativ ce-şi are originea în terminologia muzicală); presupune
prezentarea aceleiaşi teme sau a aceluiaşi motiv în planuri diferite
Folosirea aceeasi tema in doua planuri diferite (nunta taraneasca a Anei
corespunde in planul intelectualitatii cu nunta Lurei. Conflictul exterior dintre Ion si V.Baciu
corespunde conflictului dintre preot si invatator.

C.Tehnica anticiparii: (tehnica tolstoiana) - naratorul stabileste dinainte destinul

personajelor
Elementele de decor au o functie anticipativa astfel:
cucea stramba de la marginea satului , cu un Hristos de tinichea( metal de calitate inferioara)
ruginita anticipeaza destinul tragic al personajelor = calvarul, suferinţa, moartea/ resurecţia şi
afirmarea în eternitate a vieţii biruitoare.
- locurile au nume funerare Cismeaua-Mortului
- descriere primelor 2 case (invatatorului si a lui ion) din sat anticipeazarolul acesor
personaje in roman si faptul ca actiunea se a desfasura pe 2 planuri narative
- casa inv. e prima- semn al respectului de care se bucura in sat
- descrierea casei lui Ion „usa era inchisa cu zavorul” – semn a unui sufet inchis,
imprevizibil
- acoperisul de paie ca un cap de balaur – sugereaza caracterul nefast pe cae Ion il va avea
in destinul altor personaje
- moartea carciumarului Avrum prin spanzurae o impresioneaza atat de mult pe Ana inacat
anticipeaza sinuciderea ei
- anticiparea intoarcerii in pamant - mâinile ca nişte mănuşi de doliu, din scena sărutării
pământului, il prinse de picioare....
- Copacul – simbol asimilat crucii, reuneşte în roman semnificaţia vieţii şi a morţii, a erosului
şi a thanatosului
- apare sub două ipostaze: 1. mărul- (sugestii biblice) sub care naşte Ana copilul lui Ion; sub care
se consumă scena de dragoste dintre Ion şi Florica
2. nucul (semnificaţii funerare)- se consumă agonia lui Ion, străpuns
în coastă cu sapa, de George, asemenea unui Crist derizoriu.
- (În Dicţionarul de simboluri, al lui J Chevalier şi A Gheerbrand, nucul e asociat
demonismului erotic din complexul Dionysos – Artemis Caryatis, aceasta din urmă fiind
iubită de Zeus şi transformată în nuc datorită darului clarviziunii magice. Romulus
Vulcănescu – în Mitologia românească –vorbeşte de creanga de nuc în contextul magiei
erotice: în cadrul invocărilor şi farmecelor de dragoste. Sensurile sunt complementate prin
simbolistica hermafrodită a miezului de nucă, dual, gemelar, la care se ajunge spărgându-
se (aluzie la intruziunea erotică) sub care se intalnesc Ion si Ana prevesteste tragismul
relatiei lor

D. Tehnica detaliului semnificativ:

- naratorul focalizeaza pe compoartamentul lui Alexandru Glanetasu car „statea ca un caine la usa
bucatariei si trage a cu urechea” neindraznind sa se amestece printre ei bogati