Sarbatorile de iarna la romni I

Sarbatorile de iarna la romani incep odata cu prinderea Postului Craciunului (15 noiembrie) si tin
pana la Sfantul Ioan (7 ianuarie). Este o perioada bogata in obiceiuri, diferite de la o zona la alta,
avand in centru marile sarbatori crestine praznuite in aceasta perioada. Reperele mai importante
sunt: Postul Craciunului, Craciunul, Anul Nou, Boboteaza si Sfantul Ioan. In functie de acestea,
grupele de traditii si obiceiuri difera.
Postul Craciunului este, in felul sau, un paradox: un post de bucurie; desi in traditia crestina
postul inseamna pocainta, asceza, intristare. Postul Craciunului insa inseamna toate acestea
numai in masura in care simbolizeaza intunericul in care se afla lumea inainte de venirea
Mantuitorului. Dar intrucat asteapta si prevesteste Nasterea lui Mesia, este un post de bucurie, un
post usor, cu dezlegare la peste in fiecare sambata, duminica si sarbatoare mai importanta.
Pe 21 noiembrie este o alta sarbatoare importanta, cunoscuta in popor sub numele de Ovidenie.
Este vorba de Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, care a ramas vreme de 12 ani in Sfanta
Sfintelor a templului iudaic, pentru ca apoi sa fie logodita cu dreptul Iosif. In popor se spune ca,
in aceasta zi, cerurile se deschid si animalele vorbesc; se fac praznice pentru cei ce au suferit
moarte napraznica.
Pe 4 decembrie se tine Sfanta Varvara (Barbara) izbavitoarea de otrava, de bube si pazitoarea
lumii de Antihrist. Nu se oparesc rufe, nu se tese, nu se coase in aceasta zi. Copiii nu au voie sa
manance boabe. Se spune ca mamele ii imbarbureaza pe copii (le ung fata cu miere, apoi ii spala
cu apa in care au spalat icoana) (4).
Cu strasnicie se mai tine si Sfantul Spiridon, Facatorul de minuni (12 decembrie), fiind
considerat tot un sfant periculos. Cumva acest tip de sarbatori (generate de frica si nu de cinstirea
sfintilor) pare a nu fi tinut din motive crestine. Si totusi frica de Dumnezeu este considerata a fi
inceputul intelepciunii. Alternativa crestina la frica ce-i determina pe romani sa tina o anumita
sarbatoare este dragostea adevarata de Dumnezeu si de sfinti, despre care Sfantul Antonie cel
Mare spune ca biruieste frica.
O mare sarbatoare la sfarsitul lui noiembrie, pe 30, este cea a Sfantului Apostol Andrei, cinstit ca
apostol al romanilor, intrucat, din spusele istoricului Eusebiu al Cezareei reiese ca lui i-a revenit,
prin tragere la sorti, sa propovaduiasca Evanghelia in partile Traciei si ale Scythiei, inclusiv
Dobrogea de azi. Amintirea marelui apostol a fost pastrata, pana nu demult, de romani, doar in
cateva povestiri locale. Acestea vorbesc despre pestera sa din Dobrogea, care inca se mai
pastreaza, despre izvorul si locurile pe unde a propovaduit. Astazi Sfantul Andrei este sarbatorit
in toate bisericile, prin sfinte slujbe. De asemenea, i se aduce cinstire prin numirea copiilor cu
numele sau, prin zidirea de biserici avandu-l ca ocrotitor. Este sarbatorit chiar si in mass-media,
unele posturi de televiziune dedicandu-i emisiuni speciale in ziua praznicului sau.

Considerat patron al lupilor, in unele icoane populare este reprezentat cu cap de lup. Noaptea
dinainte este cunoscuta sub numele de noaptea strigoilor, de care oamenii se aparau, ungand usile
si ferestrele cu usturoi, sau consumand mujdei. Se spune ca in noaptea Sfantului Andrei strigoii
se iau la bataie pe la hotare si raspantii, putandu-i ataca si pe oameni. Prin unele locuri (in
Moldova) se consuma o bautura numita covasa, ca oamenii sa fie aparati de strigoi. Aceasta se
prepara din terci sau turte de malai, amestecate cu apa. Amestecul era pus la fermentat, apoi
consumat in ziua Sfantului.
O adevarata petrecere a flacailor si fetelor avea loc in noaptea dinaintea Sfantului Andrei, la
pazitul usturoiului. Una-doua batrane pazeau usturoiul adus de fete pentru a nu fi furat de flacai.
Se spunea ca acest usturoi are puteri tamaduitoare, izbaveste de strigoi, (5) ajuta la drum lung si
la negustorie (6).
Practicile traditionale de Sfantul Andrei care s-au mai pastrat sunt cele de divinatie. Fetele
incearca sa-si gaseasca ursitul, uitandu-se goale in fantani, in oglinda sau intr-o ceasca cu apa in
care se pune un inel cununat, ori mancand o turta sarata si crezand ca vor visa ca cel care le este
ursitul va veni sa le aduca apa. O alta datina pastrata in zilele noastre este aceea de a pune grau la
incoltit de Sfantul Andrei, crezand ca, asa cum va arata graul la Craciun, asa va fi recolta din
anul ce urmeaza.
Ignatul este in traditia crestina sarbatoarea Sfantului Ignatie Teoforul (20 decembrie). Sfantul a
lasat pretioase documente Bisericii - scrisorile Sale dedicate comunitatilor crestine prin care
trecea pe drumul martiriului, care a avut loc la Roma. Acestea se numara printre putinele marturii
vii ale unui sfant mucenic, aflat inaintea patimirii.
In datinile romanilor, aceasta zi a ramas prin ritualul sacrificarii porcului, fara conotatii sacre
astazi, desi folcloristii vad in acest act o substituire a jertfelor omenesti, sarbatorirea unei zeitati,
a unui "spirit agrar"(7).
Acest sacrificiu se face mai mult pentru a indestula cu carne si produsele traditionale sarbatorile
care urmeaza si intregul an. Latura practica predomina acum asupra celei ritual-ceremoniale. Si
aceasta, desi se poate vorbi despre un intreg ritual al pregatirii porcului. Acesta, dupa ce este
injunghiat, este parlit, apoi spalat cu malai, si acoperit cu o patura. In unele locuri, i se face o
taietura in forma de cruce, in frunte. Copiii se suie calare pe porc, ca sa aiba noroc tot anul. Apoi
se scot intestinele si maruntaiele, se transeaza carnea, se fac preperatele traditionale (caltabosi,
toba, lebar, sangerete, carnati, tochitura, drob, (cighir), etc.). In aceeasi zi se face si nelipsita
"pomana a porcului" cu vecinii si cei ai casei.