CAPITOLUL X

EXPERTIZAREA CALITATIV SI CANTITATIV A

MRFURILOR AFLATE IN LITIGIU, DATORIT AMBALRII,
ETICHETRII SI MARCARII
10.1 Ambalarea marfurilor. Importanta ambalarii in expertizarea marfurilor
Ambalajul este definit ca fiind un mijloc, sau ansamblu de mijloace, destinat
sa cuprind sau sa inveleasc un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le
asigura protectia temporar din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic, in
scopul mentinerii calittii si integrittii acestora in starea de livrare, in decursul
manipulrii, transportului, depozitrii si desfacerii-pan la consumare sau pan la
expirarea termenului de garantie-precum si pentru inlesnirea acestor operatii1.
Ambalarea este definit ca fiind operatie, procedeu sau metod, prin care se
asigur, cu ajutorul ambalajului, protectia temporar a produsului, in decursul
manipulrii, transportului, depozitrii, vanzrii, contribuind si la inlesnirea acestora,
pan la consumare sau pan la expirarea termenului de garantie).1
In O.G. nr.32/29.08.1995, ambalajul destinat exclusive produselor alimentare este
definit ca fiind unmaterial specific ca executie si natur, destinat ambalrii
produselor alimentare in vederea asigurrii protectiei si utilizat pentru transportul,
manipularea, depozitarea sau desfacerea acestora.
10.1.1 Clasificarea ambalajelor se realizeaza dupa mai multe criterii2 si anume:
- dupa natura materialului din care se confectioneaza: ambalaje de hartie,
carton, lemn, material textil, sticla, metal, materiale plastice, materiale complexe, etc.;
- dupa domeniul in care sunt utilizate: ambalaje de transport, de desfacere, de
prezentare;
- dupa sistemul de confectionare: ambalaje fixe, demontabile, pliabile;
- dupa tipul de ambalaj: cutii, lazi, flacoane, pungi, etc.
- dupa natura produsului ambalat: ambalaje pentru alimente, pentru produse
industriale, pentru produse periculoase((toxice, inflamabile,etc.) ;
- dupa modul de circulatie: ambalaje refolosibile, nerefolosibile.
Ambalajul nu mai este considerat un simplu obiect utilitar, conceptia despre
ambalaj evoluand in stransa legatura cu dezvoltarea stiintei marfurilor si cu cerintele
si protectia consumatorilor si a mediului. In acest sens, rolul important al ambalajului
este subliniat de functiile sale.
10.1.2 Functiile ambalajului sunt:
10.1.2.1. Functia de conservare si protectie a produsului si a mediului
Prin aceasta functie ambalajul are rolul de a proteja marfurile fata de actiunea
unor factori externi, cum sunt:
- factori fizici(temperatura, umiditate, lumina, socuri mecanice,etc);
- factori chimici (acizi, agenti oxidanti, etc);
- factori biologici (microorganisme existente in mediul inconjurator, etc.).
Materialul din care este confectionat ambalajul (in functie de natura
produsului), forma constructive, modul de ambalare asigura indeplinirea functiei de
conservare si protectie a produselor. Pentru protectia unor marfuri, se utilizeaza
ambalajul primar (de contact direct cu produsul), ambalajul secundar (care aduce o
protectie suplimentara produsului si poate asigura si expunerea acestuia) si ambalajul
tertial, ________________________________________________________
1. STAS 5845/1 -1986
2. Dictionar Explicativ de Marketing-Ed.Economica 2003

care este ambalajul de transport sau colectiv (grupeaza mai multe ambalaje secundare
de acelasi fel).
Totodata, ambalajul are si rolul de a proteja mediul de actiune toxica a unor
produse ambalate: diferite substante chimice, gaze toxice, derivate din petrol etc.
10.1.2.2. Functia de manipulare, depozitare si transport
Aceasta functie presupune indeplinirea unor cerinte de adaptare a
ambalajelor la normele de transport, stabilirea rolului ambalajului in procesul de
manipulare, depozitare, transport si distributie, astfel incat, marfurile sa nu-si
modifice forma si sa nu se deterioreze. In indeplinirea acestei functii, un rol important
il au actiunile de paletizare, containerizare si modulare.
Paletizarea este o metoda care permite manipularea, deplasarea si stivuirea
usoara a unor marfuri grupate in unitati de incarcare, folosindu-se paletele si
electrostivuitoarele.
Principalele tipuri de palete sunt:
a) palete plane de uz general care prezinta urmatoarele carateristici:
- sunt interschimbabile;
- au dimensiuni de 800x1200mm;
- sarcina dinamica:1000 kg (marfuri manipulate);
- sarcina statica: 4000kg(marfuri stivuite)
b) palete de uz special si portuar care prezinta urmatoarele caracteristici:
- nu sunt interschimbabile;
- au dimensiuni de 1200x1600mm si 1000x1800mm;
- sarcina dinamica este de 2000kg;
- sarcina statica este de 8000 kg.
c) palete lada, destinate produselor in vrac sau fara ambalajul intermediar
d) palete cu montanti, destinate incarcaturilor formate din unitati mari de
ambalaje

1.

2.

4.

5.

3.

6.

Fig. 10.1 TIPURI DE PALETE

1- paleta cu o placa; 2 - paleta simpla; 3 - paleta reversibila; 4 - paleta cu baza perimetrica; 5 - paleta
lada (box paleta); 6 - paleta buncar (paleta-siloz).

Paleta de transport permite formarea incarcaturii unitare de produse, care pot

fi ambalate sau nu.Utilizarea paletei este posibila cand marfurile sunt uniforme si
prezinta stabilitate atat in timpul transportului, cat si al depozitarii (pe zi, anexa nr.1tipuri de palete).
Containerul este un utilaj pentru transportul economic al marfurilor. El poate
proteja integritatea calitativa si cantitativa a marfurilor, in conditiile eliminarii
ambalajelor individuale si a manipularilor repetate. Se utilizeaza pentru marfuri
textile, incaltaminte, cosmetice, produse din materiale plastice, lemn, metal, etc.
Modularea ambalajului consta in corelarea dimensiunilor ambalajului
individual cu cele ale ambalajului de transport general, ale containerului, ale
mijlocului de transport si cele ale spatiului de depozitare.
10.1.2.3 Functia de promavare a vanzarii produselor este functia prin care ambalajul
apare ca interfata intre produs si consumator, avand nu numai rolul de a proteja marfa,
ci si acela de a stimula actul de cumparare si de a crea cumparatorului o atitudine
pozitiva fata de produs, furnizandu-i acestuia toate informatiile legate de pastrare,
utilizare, data limita de vanzare. Prin intermediul elementelor de marcare, existente pe
ambalaj, cumparatorul afla care sunt caracteristicile
produselor, denumirea,
provenienta, compozitia, precum si impactul asupra mediului inconjurator.
Pe etichete sau direct pe ambalaj (in functie de natura produsului si tipul de
ambalare), consumatorul va trebui sa gaseasca toate mentiunile despre marfa stabilite
ca fiind obligatorii, mentiuni suplimentare specifice fiecarei grupe merceologice,
precum si mentiuni facultative cu caracter promotional (vezi capitolul-Etichetarea
marfurilor).
Ambalajul trebuie sa promoveze produsul si sa contribuie la intarirea imaginii de
marca pentru produs, dar, sa nu induca in eroare cumparatorii.
In comertul international de marfuri exista o serie de termeni consacrati privind
anumite tipuri de ambalaje si anumite mentiuni care se fac pe acestea, cum ar fi:
-Continental packing- C.P. :ambalaj pentru transport terestru ;trebuie sa
corespunda tuturor conditiilor de transport
terestru si conditiilor climatice din diferitele
zone geografice pe care le parcurge marfa;
-Seawirthy packing -S.W.P:ambalaj pentru transportul marfurilor pe mare ;
trebuie sa fie executat din materiale rezistente
adecvate transportului maritim;
-Fit packing- F.P. :
ambalaj mulat dupa forma si marimea
produsului;
-Machine paching- M.P. ambalaj executat cu masini speciale
(cutii,baloturi);
-Resistense controlled R.C. ambalaj caruia i se controleaza rezistenta ,iar
rezultatele se concretizeaza intr-o diagrama
conform normelor internationale de control
al ambalajelor;
-Special packing paid S.P.P. ambalaj special superior, mai scump, executat
la cererea cumparatorului;
-Strict confidential packing ambalaj strict confidential(marcarea coletelor
S.C.P.
se face numai cu numere).
Raspandirea la scara globala a modelelor de consum, internationalizarea cererii
de bunuri, a condus la evolutia cererii si productiei de ambalaje in plan mondial.

In tarile puternic industrializate, tot mai multe organizatii se implica in

perfectionarea tehnologiilor privind productia de ambalaje.
In Europa, actioneaza Federatia Europeana a Ambalajelor (EAF), a carei
membra este si Romania, Federatia Europeana a Fabricantilor de Carton Ondulat
(FECO), Asociatia Europeana a Fabricantilor de Cutii din Carton Compact (ASSCO)
si alte organizatii. Acestea sunt in stransa legatura cu Organizatia Internationla de
Standardizare (ISO), Comisia Economica pentru Europa de pe langa ONU (CEE),
Biroul International de Containere (BIC) si alte organisme internationale, care
activeaza in domeniul productiei si circulatiei ambalajelor.
Pentru a patrunde pe noi segmente de piata, producatorii de ambalaje devin tot
mai competitivi, atat prin tehnologiile utilizate, cat si prin folosirea de noi materiale
pentru confectionarea ambalajelor care sa raspunda exigentelor sporite ale
consumatorilor si cerintelor, tot mai severe, legate de protejarea mediului ambiant.
10.1.3 Materiale utilizate pentru confectionarea ambalajelor
Modalitatea de alegere a materialului, din care se confectioneaza ambalajele,
depinde de urmatoarele conditii:
- caracteristicile merceologice ale produsului care trebuie ambalat;
- tehnica de ambalare utilizata;
- factorii de mediu care pot afecta ambalajul pe timpul manipularii transportului
si depozitarii;
- destinatia ambalajului;
- modul de circulatie (refolosibile, nerefolosibile);
- tipul pietelor in care circula produsele ambalate (interne sau externe).
In functie de aceste conditii, s-a stabilit ca materialele de baza, ce trebuie
folosite pentru ambalaje, la majoritatea marfurilor, sunt: lemnul, materialele
celulozice (hartie, carton, acetate de celuloza, etc), materiale textile, materiale
plastice, materiale metalice, sticla, etc.
10.1.3.1 Ambalaje din lemn
Ambalajul din lemn a fost multa vreme utilizat pentru ambalarea unei game
foarte diversificate de produse. In ultimii ani, ponderea acestui tip de ambalaj a scazut
considerabil, pana la 10-15% din totalul acestui tip de ambalaj, datorita reducerii
exploatarii masei lemnoase si a diversificarii valorificarii ei pentru alte produse.
Esentele cel mai des utilizate pentru ambalaje sunt esentele de stejar, brad, dud,
artar, frasin sau sunt utilizate materialele prefabricate (placile presate din fibra de
lemn-PFL, placile presate din aschii de lemn-PAL, placajele sau furniturile). Lemnul
este utilizat, mai ales, la confectionarea ambalajelor de transport.
10.1.3.2 Ambalaje din materiale celulozice
Ambalajele confectionate din materiale celulozice se folosesc intr-un procent
ridicat pentru o gama diversificata de produse (produse alimentare, produse textile,
produse de uz casnic, etc). Materialele, cel mai des utilizate, din aceasta gama sunt:
a) Hartia si cartonul sunt cel mai des utilizate materiale celulozice pentru
confectionarea ambalajelor de acest tip.
- Hartia utilizata pentru confectionarea ambalajelor poate fi de 3 tipuri:
Netratata (inferioara, superioara si obisnuita);
4

Tratata (cerata, metalizata sau acoperita cu polimeri);

Speciala (creponata, anticoroziva).
- Cartonul utilizat la confectionarea ambalajelor poate fi de 3 tipuri:
Duplex (alcatuit din minimum doua straturi diferite de material fibros unite
prin presare in stare umeda), este folosit la ambalarea confectiilor, produselor
alimentare, etc;
Triplex (format din minimum trei straturi diferite de material fibros unite prin
presare in stare umeda) este folosit pentru confectionarea ambalajelor de
transport, fiind rezistent la manipulare si la socurile mecanice;
Ondulat (format din 1-4 straturi diferite de material neted si 1-3 straturi de
hartie inferioara sau superioara ondulata, unite intre ele prin adeziv) este
folosit la confectionarea ambalajelor care trebuie sa reziste la presiuni
exterioare si la socuri;
Mucavaua este un tip de carton inferior utilizat la confectionarea ambalajelor
fixe sau pliabile folosite pentru marfurile usoare.
b) Acetatul de celuloza si celofanul sunt utilizate pentru confectionarea
ambalajelor folosite in agricultura si in industria alimentara.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

Fig. 10.2 AMBALAJE CARTOANE

1 cutie cu clapa-capac;2 cutie cu maner; 3 cutie cu fereastra; 4 cutie cu pereti dublii; 5 cutie
cu capac mobil; 6 cutie clopot; 7 cutie cilindrica; 8 - lada telecopica cu clape; 9 lada telecopica
cu corp si capac; 10 cutie cu capac dublu; 11 cutie cu sertar; 12 cutie cu sertar din trei piese.

5
17.

18.

21.

19.

20.

10.1.3.3 Ambalaje din materiale textile

Ambalajele din materiale textile se folosesc intr-un proces limitat pentru
fabricarea sacilor din material textil (utilizati pentru ambalarea produselor alimentare
in vrac-cafea, zahar, cereale, orez, etc) si, pentru captusirea ambalajelor confectionate
din carton sau din lemn, destinate obiectelor fragile (sticlarie, obiecte din ceramica).
10.1.3.4 Ambalaje din materiale plastice
Materialele plastice sunt folosite, pe scara larga, la confectionarea ambalajelor,
deoarece prezinta multe avantaje in comparatie cu materialele traditionale, si anume:
sunt mai ieftine decat materialele traditionale;
pot fi utilizate sau reciclabile pe cale naturala sau artificiala;
sunt apreciate pentru proprietatile lor igienico-sanitare, de calitate;
au o masa redusa;
pot fi opace sau transparente;
pot fi suple sau rigide.
Materialele plastice, cel mai des utilizate, pentru confectionarea ambalajelor
sunt:

Polietilena este cel mai des utilizata in industria ambalajelor, iar sortimentele
folosite sunt:
polietilena de joasa presiune, folosita la confectionarea navetelor pentru
paine, recipientelor pana la 400Kg, etc;
polietilena de medie presiune, folosita la confectionarea ambalajelor
pentru dulciuri, produse de papetarie, etc;
polietilena de inalta presiune, folosita la confectionarea de folii, saci,
pungi, tacamuri de unica folosinta (pahare, farfurii, etc), dopuri, capace;
polietilena expandata, folosita pentru umpluturile antisoc la ambalare.
Polistirenul este folosit sub forma de:
folii pentru ambalarea produselor alimentare, a produselor legumicole, a
medicamentelor, etc.;
polistiren expandat pentru ambalarea produselor din sticla, a produselor
electrocasnice, etc;
Ploriclorura de vinil (PVC) este utilizata pentru confectionarea ambalajelor
destinate alimentelor, medicamentelor, etc;
Polipropilena se foloseste la confectionarea navetelor, canistrelor, precum si a
foliilor si a firelor utilizate pentru ambalat.
Spumele poliuretanice sunt utilizate pentru protejarea produselor sensibile la
socuri.

10.1.3.5 Ambalajele din materiale metalice

Materialele metalice, cel mai des utilizate pentru confectionarea ambalajelor,
sunt: otelul, aluminiul, materialele combinate (metal combinat cu material plastic si
carton) si tabla cositorita. Dintre materialele metalice, cel mai des utilizate sunt:
Tabla din otel carbon neprotejata (din care se confectioneaza ambalaje
6

pentru produse chimice si butoaie pentru produse petroliere);

Tabla din otel carbon cromata (pentru ambalarea pestelui si a fructelor
congelate);
Tabla din otel carbon protejata (zincata sau cositorita pentru ambalarea
conservelor);
Aluminiu in benzi sau folii (pentru confectionarea ambalajelor de
desfacere si de transport utilizate in industria alimentara, a
medicamentelor, etc).

10.1.3.6 Ambalajele din sticla

Aceste ambalaje se utilizeaza pentru produsele lichide si pastoase din domeniul
industriei alimentare, farmaceutice, chimice, etc.
Din aceasta categorie fac parte:
Buteliile sunt de diverse tipuri: butelii pentru bere, bauturi alcoolice,
racoritoare,
lapte, apa plata si apa gazoasa, etc. Ele pot avea capacitate diferita, ex.: buteliile
pentru bere au urmatoarele capacitati:
A 330 si 650 ml;
B 330 si 500 ml;
C 500 ml;
D 330 ml.
Borcanele sunt de urmatoarele tipuri:
C pentru miere de albine, de 96 si 1500 ml;
D si E pentru compoturi si produse din legume, de 500 si 750 ml (se fixeaza cu
cleme metalice);
F pentru dulceata, de 250, 500 si 750 ml;
G pentru compoturi, de 500 si 750 ml;
H pentru legume murate, de 0,85 l pana la 20 l.
10.1.4 Tendinte actuale in utilizarea materialelor destinate confectionarii
ambalajelor
In prezent, materialele utilizate pentru fabricarea ambalajelor sunt evaluate in
functie de gradul in care satisfac cerintele consumatorilor, dar, in egala masura, si
dupa efectul pe care il exercita asupra relatiei deseuri solide-mediu ambiant. Deoarece
majoritatea deseurilor de ambalaje nu sunt biodegradabile, ele ingreuneaza-foarte
mult-epurarea naturala.
Productia actuala mondiala de ambalaje este de cca. 300 de miliarde de dolari
anual, rezultand o crestere alarmanta a procentului de reziduuri solide urbane (RSU).
Din totalitatea reziduurilor solide urbane, 40% revine deseurilor de ambalaje, fapt
care-i obliga pe producatorii din industria ambalajelor sa gaseasca noi solutii de
compatibilitate ambientala a materialelor utilizate.
Materialele plastice sunt considerate poluanti de ordin secundar, reprezentand
1% din greutatea RSU. Singurii contaminanti nocivi ai mediului sunt: polistirenul
(PS), care produce reziduuri murdare si policlorura de vinil (PVC), care degaja vapori
clorosi (acestia se combina cu vaporii de apa din atmosfera si formeaza acidul
clorhidric, care corodeaza puternic constructiile metalice).

Materialele metalice pot produce o poluare efectiva formand solutii metalice.

Aluminiul insa, poate fi reciclat la nesfarsit, pornind de la stadiul de deseu.
Materialele de sticla sunt, in general, inerte in solutii apoase, provocand doar o
poluare estetica.
Materialele lemnoase nu prezinta un pericol in ceea ce priveste poluarea
mediului, lemnul fiind considerat un material ecologic.
Materialele pentru ambalaje, care au la baza hartia si cartonul, nu cauzeaza
poluarea mediului inconjurator. Incinerarea si eliminarea lor sunt considerate
nepoluante. Exceptie fac compusii organoclorurati rezultati din albirea pastei de hartie
sau a cernelurilor de imprimare, considerate toxice. De asemenea, unele procedee
utilizate la obtinerea hartiei pure pot declansa ploile acide care afecteaza vegetatia.
Din aceste motive, producatorii de ambalaje au gasit noi solutii privind
obtinerea unor materiale si confectii de ambalaje, mai putin poluante, precum si
metode noi de valorificare si eliminare eficienta a ambalajelor uzate.
In domeniul materialelor celulozice1 s-au inregistrat urmatoarele progrese:
- hartia de ambalaj Eco-Eco: biodegradabila si care inlocuieste lemnul in
obtinerea hartiei;
- materialul CELMAR: este bazat pe solubilitatea celulozei in apa si pe o
rapida si completa biodegradare in mediu;
- banderola ecologica Ecomasc: reprezinta o alternativa la sistemul de
inchidere prin benzi adezive din PVC sau PP;
- hartia care vine din mare, obtinuta prin utilizarea biomasei de alge;
- ambalajele din carton ondulat: au masa mica si sunt utilizate la prezentarea
produselor zaharoase, ciocolata, biscuiti si pot fi reutilizate si eliminate
eficient;
- ambalajele modulare din lemn: sunt usor reutilizabile,etc.
In domeniul sticlei, se remarca urmatoarele progrese:
- confectionarea ambalajului de tip pierdut (one-way);
- aparitia sticlei usoare si ultra usoare;
- aparitia sticlei antibacterie si a sticlei ondulate; etc.
In domeniul materialelor metalice se remarca:
- reducerea masei recipientilor din aluminiu pentru bauturi, cu cel putin 60%.
In domeniul materialelor plastice, se remarca urmatoarele progrese:
- aparitia pe piata britanica a buteliiilor PET de 2 litri, pentru produsul CocaCola (butelii care au in compozitie 25% rasini reciclate);
- adaugarea in compozitia PET a polimerilor de cristale lichide (LCP) in
proportie de 10% a permis dublarea proprietatilor tip bariera fata de oxigen
si cresterea rezistentei mecanice de cca. 2,7 ori;
- realizarea, in Italia, a materialului bionole, pe baza de polimeri alifatici
(biodegradabil in 2 pana la 4 luni);
- realizarea, in SUA si Canada, a unor materiale biodegradabile (se descompun
in apa si CO2 sub actiunea microorganismelor prezente in sol, aproximativ 3
ani);
- realizarea, in Japonia, a produsului Soafil, polimer comestibil utilizat la
ambalarea individuala a legumelor si fructelor;
- realizarea, in Suedia, a polietilenei autodegradabile, care se pulverizeaza in
cateva saptamani de expunere la radiatiile solare;etc.
In domeniul materialelor complexe se remarca:
1
.Voicu, Oana Luminita-Etichetarea alimentelor in spatiul european, Ed.Bren, Buc.2003

materialul numit ceramis, utilizat pentru ambalarea branzeturilor,

produselor de patiserie, produse zaharoase (usor de reciclat, iar prin incinerare
nu polueaza mediul);
- materialul metpolam (otel acoperit cu polimeri), utilizat in Marea Britanie
pentru ambalarea alimentelor pentru copii;
- utilizarea foliilor extra subtiri din tabla de otel cositorita, folosite la obtinerea
capsulelor sub presiune ce inchid un ambalaj sau la realizarea de saci si pungi,
in combinatie cu alte materiale;
- ambalajul aseptic utilizat pentru bauturi, cu avantaje ecologice imediate,
deoarece se realizeaza mari economii de materiale si energie in tehnologia de
obtinere, de umplere si de depozitare; reciclarea ambalajului aseptic se
utilizeaza foarte usor;
- aparitia materialelor cu proprietati de inalta bariera fata de apa, grasimi, uleiuri
si arome, de tipul scotchban: spre deosebire de laminate, care protejeaza hartia sau
cartonul la suprafata, scotchban-ul patrunde in profunzimea materialului, asigurand
o protectie maxima. Se foloseste la ambalarea produselor de carne, inghetata, biscuiti
sau la ambalarea alimentelor agresive, etc. In paralel cu preocuparea pentru adoptarea
de masuri privind reciclarea si degradarea anumitor tipuri de ambalaje, s-au elaborat
diferite sistem de codificare pentru reciclarea ambalajelor, atat in statele Uniunii
Europene, cat si in SUA. De exemplu, Societatea pentru industria materialelor plastice
(SPI) din SUA a elaborat un sistem complet de codificare a materialelor plastice
(utilizat si in Europa). Sistemul de codificare SPI consta intr-o sageata inchisa a lui
Mobius Loop, care se completeaza cu o abreviere sau cu un numar, in functie de tipul
de material.

Fig.10.3 Elementele componente ale noului sistem de codificare pentru reciclarea ambalajului

Elementele componente ale noului sistem de codificare pentru reciclarea ambalajului

sunt urmatoarele:
PET
No 1 = Polyethilene-terephthalate (Polietilena tereftalat)
HDPE No 2 = High Density Polyethylene (Polietilena de inalta densitate)
V
No 3 = Vinyl (including Polyvynilchloride PVC)
LDPE No 4 = Low Density polyethylene (Polietilena de joasa densitate)
PP
No 5 = Polypropylene (Polipropilena)
PS
No 6 = Polystyrene (Polistiren)
OTHER No 7 = all other plastics including multi-layer materials (alte materiale
plastice, inclusiv materiale multistratificate).
Atat in SUA, cat si-n Europa, o serie de organisme, asociatii, societati, au stabilit
o legislatie ampla care face referiri concrete si obligatorii la masurile ce trebuie
stabilite de guverne, in plan national si international, privind productia, utilizarea si
depozitarea ambalajelor, astfel incat, sa nu afecteze sanatatea consumatorilor sau a
mediului inconjurator . Prin standardele ISO 3758/1996, SR EN 23.758 se stabilesc
simbolurile grafice care se aplica, in mod obligatoriu, pe ambalaje, pentru a avertiza

consumatorul asupra modului de utilizare, manevrare si transport, precum si

simbolurile referitoare la protectia mediului inconjurator (Fig. 11.4).

10

Fig. 10.4 Simbolurile 1-24 ce se pot aplica pe ambalaje pentru avertizare asupra modului de transport si
manipulare si pentru protectia mediului inconjurator

10.1.5 Metode de ambalare

Metodele de ambalare s-au perfectionat permanent, in stransa legatura cu
relatia: produs-ambalaj-mediu inconjurator si cu tendintele de viitor, privind productia
si circulatia marfurilor pe pietele interne si internationale.
Metodele si tehnicile de ambalare depind de caracteristicile merceologice ale
produselor ce se ambaleaza in concordanta cu proprietatile materialelor din care se
confectioneaza ambalajele. Tehnicile de ambalare cele mai cunoscute sunt:
Ambalarea in recipienti de sticla, metal, in carton si material plastic se
realizeaza
pe linii automatizate, iar ambalajele de sticla si metal se sterilizeaza, de regula,
deoarece se folosesc la ambalarea alimentelor si a medicamentelor;
Ambalarea in atmosfera modificata (atmosfera de CO2, N2, O2), folosita pentru
prelungirea timpului de pastrare a produselor, fara ajutorul conservantilor. Produsele
sunt plasate intr-un ambalaj in care atmosfera din interior este modificata in raport cu
gazelle folosite si vaporii de apa. Cele 3 gaze utilizate in locul aerului (CO2, O2, N2) au
proprietati necesare conservarii produselor alimentare. Astfel:
- C2, fiind bacteriostatic si fungistatic, stagneaza sau elimina evolutia bacteriilor
si a mucegaiurilor;
- N2, inert si inodor, reduce oxidarea grasimilor;
- O2, in amestec gazos, mentine culoarea naturala a produselor de carne;
Ambalarea cu aerosoli (cu agent propulsor N2, CO2, butan, propan),
folosita la pulverizarea lacurilor, vopselurilor, insecticidelor, dar, si unor creme de uz
alimentar (frisca) sau creme cosmetice si farmaceutice. Recipientul (din metal, sticla
sau material plastic) contine un gaz comprimant, lichefiat si este prevazut cu un
dispozitiv care permite iesirea continutului din recipient, sub o forma modificata de
spuma, pasta, lichid sau pudra.
Ambalarea celulara (sub forma de casete comprimate utilizate, mai ales, in
industria farmaceutica), metoda avantajoasa, in plan economic, precum si in plan
igienic si estetic;
Ambalarea cu strat cocon este aplicata, de regula, la aparatele foarte
sensibile (electronice, armament) sau pentru rezervele de alimente pe termen lung,
asigurand o protectie a produselor cuprinsa intre 2 si 10 ani;
Ambalarea cu pelicule aderente se obtine prin aplicarea pe produs a unui strat
rezistent, impermeabil, din material peliculogen care, dupa uscare, protejeaza
suprafata produsului (pentru produse alimentare, etc);

11

 Ambalarea cu folii contractibile din produse polimere, termoplastice, a caror

proprietate principala este aceea de a se contracta sub influenta caldurii. Acest
procedeu se utilizeaza in domeniul alimentar si cosmetic, prin ambalarea unor
cantitati mici de produs, in alveole termoformante, acoperite cu folii transparente si,
apoi, termosudante;
Ambalarea sub vid, se aplica produselor alimentare, sensibile la actiunea O2
din atmosfera. Se realizeaza cu ajutorul unei instalatii speciale, si presupune absenta
aerului in interiorul ambalajului (se foloseste la ambalarea ermetica a produselor
alimentare sub forma de pulbere: lapte praf, creme, cafea, etc);
Ambalarea in sistem Cryovac este o varianta a ambalarii sub vid si se aplica
pentru preparate alimentare din carne, peste, lapte, precum si pentru legumele si
fructele proaspete. Se folosesc foliile Cryovac impermeabile, care se contracteaza in
apa calda (90-980C), luand forma produsului ambalat;
Ambalarea tip bibbipak se foloseste pentru ambalarea produselor sensibile
la socuri, prin utilizarea de lichid poliuretanic, care, devenind spongios, protejeaza
produsele astfel ambalate;
Ambalarea aseptica este specifica produselor alimentare si medicamentelor
comercializate sub forma lichida sau solida. Tehnica de realizare a mediului aseptic,
consta in sterilizarea produsului la temperature cuprinse intre 90 si 1200C sau la 1351500C, timp de cateva secunde (in functie de natura produsului), urmata de o racire
rapida. Scopul ambalarii aseptice consta in distrugerea sau inactivarea
microorganismelor pentru o perioada de timp, astfel incat, alimentele isi pastreaza
calitatile nutritive initiale si chiar, aroma si culoarea naturala;
Ambalarea colectiva si portionata consta in:
- ambalarea colectiva este metoda prin care se grupeaza mai multe produse
intr-o unitate de vanzare (de ex., la zahar, faina, malai, etc), utilizandu-se ca materiale
pentru ambalat, cartonul, hartia, foliile contractibile;
- ambalarea portionata este metoda prin care se ambaleaza o cantitate de
produs ce se consuma la o singura folosire; materialele utilizate sunt foliile
termosudabile din aluminiu, hartiile metalizate, foliile contractibile, etc.
Modalitatile si tehnicile, prin care se realizeaza operatia de ambalare, depind de
specificul marfii care se livreaza beneficiarului. In acest sens, exista 2 modalitati de
ambalare:
- ambalarea volumetrica: consta in dozarea volumului cantitatii de lichid ce
urmeaza sa fie ambalat;
- ambalarea masei de produs (pentru produsele solide): consta in dozarea
gravimetrica a cantitatii de produs ce urmeaza sa fie ambalat.
10.2. Etichetarea marfurilor si importanta etichetarii in expertizarea marfurilor
In conditiile cresterii numarului de agenti economici, din tarile UE, implicate in
producerea si comercializarea unui sortiment diversificat de bunuri alimentare,
eticheta poate reprezenta un instrument subtil de promovare a unei concurente
neloiale, inducand in eroare cumparatorii si influentandu-i in achizitionarea unor
produse neperformante din punct de vedere calitativ.
Din acest motiv, , atat in plan european, cat si international, eticheta si
etichetarea bunurilor, in mod deosebit, a alimentelor, au devenit obiectul unor
preocupari asiduee de recomandari si reglementari speciale, apropiate ca exigenta de
reglementarile privind produsele farmaceutice, sub aspectul sortimentului si al
informatiilor cu privire la valoarea lor de intrebuintare, modul de pastrare si utilizare.
12

Realizarea unui model de eticheta standardizat, urmareste imbinarea eficienta a

utilului cu estetica, iar informatiile destinate consumatorilor sa se refere la: denumirea
produsului (standardizata sau comerciala); principalele caracteristici de calitate;
cantitatea nominala si abaterile admisibile; elementele de identificare a lotului; data
fabricatiei; termenul de garantie sau termenul de valabilitate; documentul tehniconormativ; indicatii privind manipularea, conservarea si utilizarea produsului;
provenienta produsului. O serie de standarde importante, legate de problema
informarii consumatorilor, au fost elaborate de Organizatia Internationala de
Standardizare, de Comisia Codex Alimentarius (FAO/OMS), Centru de Comert
International (CNUCED/GATT), precum si Organizatia Internationala de Metrologie
Legala (OIML).
Legislatia romana respecta directivele europene in domeniul etichetarii
produselor,printr-o imbunatatire adusa reglementarilor anterioare care sa conduca la
stoparea concurentei neloiale practicata de unii agenti economici si, sa informeze
corect cumparatorii asupra marfurilor achizitionate.
10.2.1. Etichetarea marfurilor alimentare
O.U.G. nr.97/iunie 2001 (art.3 k.) defineste etichetarea alimentelor, ca
reprezentand orice cuvinte, marci comerciale, marci de fabrica, illustrate sau
simboluri referitoare la aliment si pozitionate pe orice ambalj, document de insotire,
nota, eticheta, banderola sau colereta, care insotesc sau se refera la alimental
respectiv.
Prin O.G. nr.113 din 31 august 1999, privind reglementarea
productiei,circulatiei si comercializarii alimentelor,se interzice:
- comercializarea alimentelor contrafacute;
- comercializarea ,prezentarea si reclama facuta unor alimente cu denumiri
sau informatii false,care pot induce in eroare consumatorii;
- comercializarea alimentelor care au fost fabricate sau manipulate
in conditii improprii consumului;
- prezentarea alimentelor ca avand anumite efecte ce nu sunt confirmate
de cercetarile stiintifice.
Producatorii romani trebuie sa-si eticheteze produsele conform H.G. nr953
din 15 noiembrie 1999 privind modificarea si completarea H.G.nr.784/1996 pentru
aprobarea Normelor metodologice privind etichetarea produselor alimentare.
Normele metodologice modificate prin H.G.nr.953/1999 se aplica alimentelor
destinate consumului final (cumparatorilor), precum si consumului alimentar in
restaurante, cantine, spitale si alte tipuri de unitati de alimentatie colectiva.
La aceste norme se mai adauga si prevederile H.G.106/7februarie2002.
Noile reglementari prevad inlocuirea unor notiuni cu altele,si anume:
- in loc de continutul net pe eticheta se va scrie cantitatea neta;
- in loc de notiunea de produse alimentare se va folosi notiunea de
alimente.
De asemenea in metodologia de etichetare se introduc notiuni noi cum
sunt:data durabilitatii minimale,aliment preambalat,lot.
Pentru informarea corecta a consumatorilor, etichetele utilizate la
alimentele preambalate trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte :
a) sa fie redactate in limba romana (exceptand marcile de fabrica sau de
comert, denumirile produselor tipice cunoscute publicului larg, precum: pizza, chips,
snacks, croissant, pop-corn, etc),lizibil si inteligibil,asezate in mod vizibil.Nu se

13

admite acoperirea informatiilor de pe eticheta sau separarea lor,prin alte indicatii sau
desene.
b) sa nu induca in eroare consumatorul,in urmatoarele privinte:
>caracteristicile alimentului,a naturii, identitatii,proprietatilor,
compozitiei,cantitatii,durabilitatii,originii sau provenientei, metodelor de fabricatie
sau de productie (sub aceasta interdictie intra si mentiunea fara colesterol prezentata
pe eticheta unor produse de origine vegetala.
>atribuirea de efecte sau proprietati pe care produsele nu le poseda;
>sugerarea ca alimentul ar avea caracteristici speciale,cand in realitate toate produsele
similare au astfel de caracteristici.
c) sa nu atribuie proprietati medicale alimentelor sau sa faca referiri
la astfel de proprietati ,precum:ajuta la reducerea riscului de,ajuta la intarirea
sanatatii,este un aliment sanatos etc. Fac exceptie de la aceasta interdictie apele
minerale medicinale destinate anumitor afectiuni,precum si orice aliment testat si
avizat ca avand proprietati medicinale.
d) restrictiile si inerdictiile de mai sus se aplica si in cazurile:
>prezentarea alimentelor ,in ceea ce priveste forma sau ambalarea acestora,materialul
de ambalarae utilizat,felul in care sunt aranjate si mediul in care sunt expuse
produsele;
>publicitatea produselor.
e) inscrisurile de pe eticheta nu trebuie sa prezinte modificari,stersaturi,adaugiri
sau inlocuiri ce pot induce in eroare consumatorul ,interzicandu-se totodata
reetichetare alimentelor.
Conform legislatiei in vigoare ,etichetele alimentelor preambalate trebuie sa cuprinda
in mod obligatoriu urmatoarele elemente:
denumirea produsului;
numele si adresa producatorului , ambalatorului,sau distribuitorului ,iar in cazul
produselor de import,numele si adresa importatorului sau distribuitorului
inregistrat in Romania
data durabilitatii minimale,sau termenul de valabilitate ,insotit de conditiile de
pastrare ,de conservare si de folosire;
cantitatea neta sau cantitatea neta totala(daca un ambalaj contine doua sau mai
multe produse ambulate individual,care nu sunt considerate unitati de vanzare);
conditiile de depozitare si de folosire ,cand acestea necesita indicatii speciale;
indicarea lotului;
locul de origine sau de provenienta al produsului,daca omiterea lui ar fi de natura
sa creeze confuzii in gandire consumatorilor;
concentratia alcoolica pentru bauturile la care aceasta este mai mare de 1,2%;
lista cuprinzand ingredientele folosite
cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente ;
instructiuni de utilizare, cand lipsa acestora ar putea determina o utilizare
necorespunzatoare a alimentelor;
valoarea nutritiva a alimentelor (proteinele,glucidele,lipidele,continutul de sodiu
si de fibre precum si vitaminele si mineralele.).
valoarea energetica a alimentului(in Kcal sau KJ).
Legislatia romana privind etichetarea alimentelor a fost completata si adaptata
in conformitate cu Directivele U.E. privind etichetarea bunurilor alimentare.

14

Reglementarile stabilite prin Directivele U.E privesc in prmul rand protectia

consumatorilor si in acelasi timp libera circulatie a bunurilor alimentare pe piata U.E.
Directiva2000/13/EC acopera toate cerintele pentru piata europeana ,inclusive
etichetarea ambalajelor,prezentarea produselor si publicitatea. Directivele
75/106/EEC,76/211/EECsi 80/232/EEC acopera cerintele specifice referitoare la
indicarea cantitatii pe etichete.Toate Directivele referitoare la igiena produselor de
origine animala contin, de asemenea, cerintele pentru marca de sanatate, care
trebuie mentionata pe produs pentru a atesta ca alimentul de origine animala s-a
realizat cu verificarea legala oficiala a organelor de control din statul membru al U.E.
Se reglementeaza de asemenea cerintele de inscriere pe etichete a unor informatii
care atribuie unor alimente proprietati medicale (curative sau de tratare), acestea fiind
interzise cu exceptia unor produse alimentare speciale si unele suplimente alimentare
cuprinse in directivele 99/8/EU si 99/21/EU.
Legislatia europeana (si cea romana) mai stabileste ca marca de fabrica
sau marca comerciala nu pot inlocui denumirea produsului.Aceasta denumire trebuie
sa fie corespuzatoare naturii, genului, speciei, sortului sau proprietatilor alimentului
ori materiilor prime utilizate in fabricatie sis a fie insotita de informatii descriptive sau
referitoare la utilizarea produsului(daca este cazul). Totodata ,denumirea produsului
va trebui sa includa sau sa fie insotita de informatii privind starea fizica a produsului
ori tratamentele specifice la care a fost supus (transformat in pulbere,
refrigerat,congelat, concentrate, afumat,etc.). Pentru produsele tratate cu radiatii
ionizante se mentioneazaTratat prin ionizare sau Tratat cu radiatii ionizante.
Pentru produsele la care s-a utilizat un gaz in vederea conservarii(avizat sanitar)se
mentioneaza ambalat in atmosfera protectoare.
Reglementarile privind etichetarea acorda o atentie deosebita modului de
inscriere a datei durabilitatii minimale si a termenului de valabilitate pe
ambalajul sau eticheta alimentului preambalat
Data durabilitatii minimale este limita de timp stabilita de producator in
care alimentul isi mentine caracteristicile specifice in conditii de depozitare
corespunzatoare .Acest element se inscrie prin indicarea clara a zilei,lunii,anului,intr-o
forma cronologica necodificata,precedata de urmatoarele expresii:
A se consuma de preferinta inainte de dupa care se indica ziua,luna si
anul.
A se consuma de preferinta pana la sfarsitul: se indica luna si anul, sau
numai anul. Se recomanda trei modalitati de inscriere a datei:
ziua si luna in cazul alimentelor cu durabilitate mai mica de 3luni;
luna si anul pentru alimentele cu durabilitate mai are de 3 luni dar mai mica de
18 luni;
anul,pentru alimentele a caror durabilitate este mai mare de 18 luni.
Termenul de valabilitate se atribuie alimentelor cu grad ridicat de
perisabilitate, susceptibile de a prezenta dupa un timp scurt un pericol imediat pentru
sanatatea consumatorilor. Acest element se compune din indicarea clara ,intr-o forma
cronologica necodificata, a zilei si lunii sau a zilei, lunii si anului, precedate de
mentiunea Expira la data de. Pentru produsele perisabile este obligatoriu sa se
mentioneze conditiile de pastrare si conservare care vor insoti termenul de
valabilitate. In anexa numarul.sunt prevazute alimentele la care nu se indica data de
fabricatie.
Un alt element important este inscrierea cantitatii nete. Aceasta se va
exprima in unitati de volum (litrul,centrilitrul,mililitrul) pentru produsele lichide si in

15

unitati de masa(kilogramul,gramul)pentru celelalte produse. Aceste prevederi se

aplica si atunci cand ,prin reglementari specifice ,se impune indicarea cantitatii
nominale, minime sau medii.
Daca alimentele preambalate constau din doua sau mai multe unitati
preambalate, care contin aceeasi cantitate din alimentul respectiv, se va indica
cantitatea neta a fiecarei unitati sau numarul de unitati. Daca alimentele preambalate
constau din doua sau mai multe unitati care in mod individual nu sunt considerate o
unitate ce poate fi comercializata, se va indica cantitatea neta sau numarul de unitati al
alimentului.
Directivele 75/106 EEC si 80/232 EEC ofera derogari pentru cerinte
specifice. Astfel, Anglia si Irlanda au primit o derogare temporara pentru utilizarea
unciei, livrei, pintei si galonului pentru unele grupe de produse. In aceste situatii
echivalentele care trebuiesc utilizate sunt: 1 g = 0,0353 uncii, 1kg = 2,205 livre, 1 litru
= 1,760 pinte sau 0,220 galoane.
Privitor la indicarea lotului, aceasta va fi precedata de litera L, dupa
care se inscriu :seria lotului,data fabricatiei,data imbutelierii(data ambalarii ) sau a
culegerii recoltei. Acest element este inscris numai la unele categorii de marfuri
(conform H.G.953/1999).
Notiunile denumire de origine, indicatia de provenienta sunt
definite in literatura de specialitate, astfel:
denumirea de origine se refera la un loc determinat, in care produsul
este cultivat, fabricat sau obtinut in orice alt mod si, din al carui sol, climat sau
obiceiuri locale, provin calitatile sale. Aceasta are menirea de a asocia, in mintea
cumparatorului, caracteristicile calitative deosebite ale produselor pe care le prefera,
cu acelea ale unor produse care se fabrica intr-o anumita zona geografica (de ex.:
cascaval de Dobrogea, salam de Sibiu, vin de Murfatlar, etc);
indicatia de provenienta: reprezinta un element determinat in decizia
cumparatorului de a achizitiona un produs. Aceasta indicatie precizeaza tara sau
localitatea unde au fost fabricate sau de unde provin produsele respective.
Legislatia actuala interzice folosirea de indicatii false asupra originii sau
provenientei produselor, atat pentru protectia consumatorilor, cat si pentru protectia
producatorilor din regiunile sau localitatile respective.
In Directiva 89/398/EEC sunt prevazute masurile de declarare a valorilor
nutritive a bunurilor alimentare. Etichetarea sau publicitatea pentru alimente prevede
informatii sub forma de grafic sau text care sa indice direct sau indirect faptul ca
alimentul respectiv are o valoare energetica sau nutritiva speciala, cu conditia sa nu
deruteze consumatorul. Indicarea valorii energetice si nutritive a alimentului poate fi
exprimata in doua moduri:
Valoarea energetica si continutul de proteine (continutul de proteine calculat
utilizand metoda Kjeldahl prin multiplicarea cantitatii totale de azot din aliment cu
6,25), glucidele (inclusiv polioli derivati glucidici in care grupul de aldehide sau
carbonil este inlocuit de grupul hidroxil), care sunt metabolizate de corpul uman si
grasimile (lipidele si fosfolipidele) din aliment.
Valoarea energetica si continutul de proteine, carbohidrati, zaharuri (toate
monozaharidele si dizaharidele prezente in alimente cu exceptia poliolilor), grasimi,
acizi grasi saturati (acizi grasi fara legaturi duble), fibre (polizaharide de origine
vegetala care nu pot fi descompuse de enzimele din organism) si sodiul prezent in
alimente.
Indicarea valorii energetice si nutritive a alimentelor poate cuprinde informatii

16

suplimentare privind cantitatea de amidon, colesterol, vitamine si minerale. Pentru

calcularea valorii energetice a alimentelor, pe etichete se utilizeaza urmatoarele
echivalente pentru un gram de nutrient:

carbohidrati: 4 Kcal/g sau 17 KJ/g

polioli: 2,4 Kcal/g sau 10 KJ/g
proteine: 4 Kcal/g sau 17 KJ/g
grasimi: 9 Kcal/g sau 37 KJ/g
alcooli (etanol): 7 Kcal/g sau 29 KJ/g
acizi organici: 3 Kcal/g sau 13 KJ/g

Nutrientii precum: proteinele, carbohidratii, grasimile, fibrele si sodiul se

exprima in grame iar colesterolul in miligrame. Valoarea energetica a unui aliment se
exprima in Kcal sau KJ. Valoarea energetica si nutritiva se mentioneaza pe eticheta
pentru 100 g sau 100 ml de aliment. Informatii legate de valoarea energetica si
nutritiva a alimentului se pot mentiona si la alte cantitati (portii) indicate pe eticheta
sau la modul de preparare a alimentului pentru consum, daca eticheta prevede
instructiuni detaliate pentru pregatirea alimentului.
Reglementarile privind inscrierea valorii nutritive a alimentelor prevad in
mod explicit vitaminele si mineralele care pot fi declarate si doza zilnica recomandata
(RDA) pentru fiecare nutrient in parte.
Tabel Nr.10.1
Vitamine si minerale care pot fi declarate si doza zilnica recomandata (RDA)
NR.

NUMELE

UNITATEA DE MASURA

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.

Vitamina A
Vitamina D
Vitamina E
Vitamina C
Thiamina
Riboflavina
Niacina
Vitamina B6
Acid folic
Vitamina B12
Biotina
Acid pantotenic
Calciu
Fosfor
Fier
Magneziu
Zinc
Iod

g
g
mg
mg
mg
mg
mg
mg
g
g
mg
mg
mg
mg
mg
mg
mg
g

17

RDA
800.00
5.00
10.00
60.00
1.40
1.60
18.00
2.00
200.00
1.00
0.15
6.00
800.00
800.00
14.00
300.00
15.00
150.00

Valoarea energetica poate fi prezentata sub forma de tabele sau

nutrientii pot fi exprimati prin benzi de culori codificate, astfel: nuantele de rosu
pentru proteine, de galben pentru grasimi si de verde pentru glucide.
Mentionarea ingredientelor (materii prime, aditivi si orice alte
substante, folosite in fabricarea sau prepararea produselor alimentare, prezente si in
produsul finit, chiar daca isi modifica forma), pe eticheta sau pe ambalaj, trebuie sa
respecte cerintele impuse de Normele metodologice din H.G. nr.784/1996, modificata
si completata prin H.G. nr.953/1999. In mod corect, mentionarea ingredientelor pe
eticheta se face in ordinea descrescatoare a importantei lor cantitative (determinata in
momentul introducerii in fabricatie), cu denumirea categoriei, urmata de numele
specific sau de codul numeric CE. De exemplu: acidifiant acid citric E 330;
indulcitor sorbitol E 420. Pe eticheta trebuiesc indicate vitaminele si elementele
minerale adaugate in produs. Mentiunea Ingrediente va preceda, obligatoriu, lista
cuprinzand ingredientele.
In H.G. nr.953/1999 sunt prezentate, in anexa 1 c, alimentele preambalate,
scutite de obligatia indicarii ingredientelor, si anume:
fructele si legumele proaspete, inclusiv cartofii care nu au facut
obiectul unor curatari, taieri sau altor tratamente similare;
apele carbogazoase a caror denumire face sa apara aceasta
caracteristica;
otetul de fermentatie care provine, in mod exclusiv, dintr-un singur
produs de baza, si care nu a suferit adaugarea altui ingredient;
branza, untul, laptele si smantana fermentata, in masura in care nu au
suferit decat adaugari de produse lactate, enzime si culturi de microorganisme
necesare fabricarii, sau de sare, in cazul branzeturilor (altele decat branza proaspata
sau topita);
produsele constituite dintr-un singur ingredient (cand denumirea
acestora este identica cu cea a ingredientului sau, cand denumirea permite
identificarea clara a naturii ingredientului).
Ingredientele ce trebuie sa fie inscrise cu denumirea categoriei lor, urmata
de numele specific sau de codul numeric CE, sunt urmatoarele: 1. acidifiant; 2.
agent de afanare; 3. agent de ingrosare; 4. agent de glazurare; 5. agent de umezire; 6.
amelioratori (de faina); 7. amidon modificat; 8. antiaglomerant; 9. antioxidant; 10.
antispumant; 11. colorant; 12. conservant; 13. corector de umiditate; 14.
emulsificator; 15. gelifiant; 16. gaz de expandare; 17. indulcitor; 18. saruri de topire;
19. stabilizator; 20. potentiator de aroma; 21. agent de intarire; 22. agent de incarcare.
Pentru ingredientele care contin gluten, denumirile amidon si amidon
modificat se completeaza prin indicarea originii acestora, deoarece, exista persoane
cu intoleranta la gluten, care trebuie informate in acest sens. Mentionarea aromelor se
face utilizand termenul de aroma sau arome, denumirea specifica, sau se face o
descriere a acestora. Termenul aroma naturala se indica numai in cazul utilizarii
unor arome exclusiv naturale.
Declararea cantitativa a ingredientelor, pe etichete, ajuta consumatorii in
selectarea produsului dorit, corespunzator exigentelor lor. Daca adaosul de vitamine si
minerale apare in denumirea produsului sau este accentuat la etichetare si, in acelasi
timp, se supune reglementarii nutritionale, atunci, indicarea cantitativa, in lista ori in
denumirea produsului, nu este necesara. Conform art.7 alin.1 la Normele
metodologice, mentiunile obligatorii, prezentate anterior, se vor scrie pe ambalaj sau
pe o eticheta atasata de acesta. Ele pot fi inscrise numai pe documentele de insotire,

18

atunci cand alimentele preambalate sunt destinate aprovizionarii unitatilor de

alimentatie colectiva si sunt supuse unor procese de prelucrare sau, in situatia in care
sunt comercializate intr-o forma intermediara celei de vanzare catre consumatorul
final, si nu fac obiectul vanzarii catre unitatile de alimentatie colectiva. In aceste doua
situatii, pe ambalajul exterior se vor scrie urmatoarele mentiuni: denumirea
produsului; numele si adresa producatorului, ambalatorului, distribuitorului si (dupa
caz) importatorului; data durabilitatii minimale (termenul de valabilitate). Alte situatii
particulare, referitoare la informatiile pe care alimentele preambalate trebuie sa le
contina (punctul 22 din anexa 1.a. la Normele metodologice) sunt:
mentiunea produs congelat si A nu se congela dupa recongelare, in cazul
alimentelor congelate;
mentiunea cu indulcitor (i) ce insoteste denumirea produsului pentru
alimentele ce contin unul sau mai multi indulcitori;
mentiunea cu zahar ( zaharuri si indulcitor(i)), cand se utilizeaza zaharul
(zaharuri), precum si unul sau mai multi indulcitori artificiali (Cyclamat, Saccharin);
mentiunea fenilalanina, ce insoteste denumirea produsului, in cazul folosirii
ca indulcitor a aspartanului;
mentiunea cu rol de avertizare poate avea efect laxativ in caz de consum
excesiv, pentru alimentele care contin mai mult de 10% polioli sau mentiunea cu rol
de avertizare nu se recomanda persoanelor diabetice;
o mentiune speciala referitoare la alimentele pentru sugari si copii de varsta
mica (1-3 ani), cum ar fi: lapte pentru sugari dupa luna a 4a pana la varsta de 1 an, cu
gust imbunatatit;
mentionarea recomandarii Institutului de Nutritie si Boli Metabolice privind
segmentul de consumatori, caruia i se adreseaza, cu indicarea efectelor secundare ce
pot aparea in cazul consumului exagerat al produselor cu indulcitori. Este cazul
produselor avizate de Ministerul Sanatatii si recomandate bolnavilor care au nevoie de
anumite diete (ex., diete hipoglucidice pentru bolnavii cu diabet zaharat tip I).
Pentru etichetarea alimentelor exista reglementari complete, in conformitate cu
Directivele UE in Estonia, Letonia, Slovacia si Romania. In plus, Slovacia este
singura tara in care etichetarea nutritionala are o legislatie completa. In Romania a
fost definitivat cadrul legal al constituirii si functionarii sistemului national de
etichetare.
Incepand din anul 1992, activitatea de informare, consiliere si educare a
consumatorului, precum si cea de elaborare a proiectelor de reglementari specifice
privind conservarea, ambalarea, etichetarea, transportul, depozitarea si
comercializarea produselor din productia interna sau din import, au intrat in sarcina
Oficiului pentru Protectia Consumatorilor (OPC)- organ de specialitate al
administratiei publice centrale, aflat in subordinea directa a Guvernului.
In ianuarie 2001, prin O.U.G. nr.2/04.01.2001 s-a infiintat Autoritatea Nationala
pentru Protectia Consumatorilor - organ de specialitate al administratiei publice
centrale, cu personalitate juridica, aflat in subordinea Guvernului, prin reorganizarea
OPC. Prin O.G. nr.21/ 21.08.1992 privind protectia consumatorilor se stabilesc:
drepturile fundamentale ale consumatorului:
- protejarea impotriva riscului de achizitionare a unor produse care ar putea sa-i
prejudicieze viata, sanatatea sau securitatea;
- informarea completa, corecta si precisa asupra caracteristicilor esentiale ale
produselor oferite, cu posibilitatea unei alegeri rationale, potrivit exigentelor sale;
- accesul la piete care sa-i asigure o gama variata de produse de calitate;
19

- despagubirea pentru prejudiciile datorate unui produs necorespunzator calitativ,

folosind, in acest scop, mijloacele prevazute de lege;
- posibilitatea de organizare in asociatii privind protectia consumatorilor;
modalitatea de informare a consumatorilor, in legatura cu produsele
achizitionate. Este vorba de inscrierea obligatorie a elementelor de identificare si
caracterizare ale produselor, la vedere, pe eticheta sau ambalaj, in limba romana,
indiferent de tara de origine a acestora. Exceptia o constituie marcile de fabrica sau de
comert, denumirile de firma sau societati comerciale, denumirea produselor tipice,
cunoscute publicului larg, precum si termenii utilizati, in mod curent, si care se gasesc
in dictionare uzuale. In cazul produselor importate, textul prezentat in limba romana
poate fi completat cu traduceri in una sau mai multe limbi straine, stabilite de Guvern
(Art. 20 O.G. nr.21/1992).
Mesajul informational, transmis de eticheta produsului alimentar, trebuie sa fie
complet, corect, precis, explicit si sa cuprinda urmatoarele elemente: denumirea
produsului; marca producatorului; cantitatea; pretul; termenul de garantie sau de
valabilitate; principalele caracteristici calitative; compozitia; eventualii aditivi sau
ingrediente folosite; eventualele riscuri previzibile; contraindicatii; modul de utilizare,
de manipulare, de conservare sau de pastrare; caracteristici ale diferitelor categorii de
produse; valoarea nutritiva (pentru produsele alimentare preambalate).
Un prim pas a fost facut prin adoptarea unei reglementari de echitare ce viza toti
agentii economici care desfasurau activitati de productie, import/export, ambalare sau
comercializare de produse alimentare pe teritoriul Romaniei, indiferent de forma de
organizare si tipul de proprietate.
Incluse, initial, in O.G. nr.21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata,
Normele metodologice privind etichetarea produselor alimentare aprobate prin H.G.
nr. 784/10.09.1996, definesc o serie de termeni specifici domeniului, precum:
eticheta, etichetare, produs alimentar, produs alimentar preambalat,
ambalaj, ingrediente, termen de valabilitate si exprima cerintele pentru o
etichetare corespunzatoare.
Producatorii romani trebuie sa-si eticheteze produsele in conformitate cu H.G.
nr.953/15.11.1999 privind modificarea si completarea H.G. nr.784/1996 pentru
aprobarea Normelor metodologice privind etichetarea produselor alimentare.
Aceste reglementari sunt completate de O.G. nr.99/22.08.2000 privind
comercializarea produselor si serviciilor de piata; H.G. nr.530/07.06.2001 privind
aprobarea Instructiilor de metrologie legala, IML 8-01 preambalarea unor produse in
functie de masa sau volum; O.U.G. nr.97/21.06.2001 privind reglementarea
productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor.
Prin O.G. nr.58/30.01.2000 sunt definite conceptele de produs sigur,
termen de valabilitate, data durabilitatii minimale. Totodata, aceasta
reglementare stipuleaza:
- conditiile in care produsul poate fi acceptabil si compatibil cu un inalt grad de
protectie pentru siguranta si sanatatea consumatorilor;
- cerintele pentru o etichetare corecta si completa a produselor alimentare;
- inscrierea informatiilor in limba romana, indiferent de tara de origine a produsului,
neexcluzand posibilitatea prezentarii acestuia si in alte limbi straine;
- informarea consumatorilor cu privire la: denumirea produsului; denumirea si/sau
marca producatorului; cantitatea; termenul de valabilitate sau data durabilitatii
minimale, principalele caracteristici tehnice si calitative, compozitia; eventualele
riscuri previzibile; modul de utilizare, manipulare, depozitare, contraindicatii.

20

Evaluarea securitatii unui produs, conform O.G. nr.99/august 2000, se face

luand in calcul urmatoarele elemente:
proprietatile produsului, inclusiv compozitia, instructiunile de utilizare si
depozitare;
prezentarea produsului si furnizarea de informatii despre acesta prin etichetare,
marcare si/sau ambalj;
influenta produsului asupra altui produs, daca, in mod justificat, se considera ca
acesta va fi utilizat impreuna cu un alt produs(e);
categoriile de consumatori, carora li se adreseaza produsul, acordand o atentie
deosebita grupei de consumatori cu grad de risc major.
In H.G. nr.530/iunie 2001 este stipulata modalitatea de declarare a cantitatii nete.
Cantitatea nominala (masa nominala sau volumul nominal) a continutului unui
preambalat, reprezinta, de fapt, cantitatea neta, pentru care au fost stabilite
urmatoarele conditii:
- preambalatele ce contin produse lichide se inscriptioneaza cu volumul nominal, iar
preambalatele continand alte produse, se inscriptioneaza cu masa nominala;
- erorile tolerate, privind masa nominala sau volumul nominal, nu se tiparesc pe
ambalaj;
- cantitatea nominala se exprima in kilograme (kg), grame (g), litri (l sau L), centilitri
(cl sau cL) ori mililitri (ml sau mL) si se inscriptioneaza in cifre, urmate de simbolul
unitatii de masura sau de denumirea acestuia;
- marca , menita sa identifice ambalatorul sau persoana care raspunde de ambalare
ori importatorul, trebuie plasata in acelasi camp vizual cu valoarea masei nominale
sau a volumului nominal. Marca trebuie sa aiba cel putin 3 milimetri inaltime, iar
forma acesteia trebuie sa corespunda desenului prezentat in anexa instructiunilor.
Prin aplicarea acestei marci, amabalatorul sau importatorul garanteaza ca
preambalatul indeplineste cerintele prevazute in instructiuni. In O.U.G. nr.97/iunie
2001 se stabileste cadrul juridic unitar, referitor la producerea, ambalarea,
depozitarea, transportul si comercializarea alimentelor, responsabilitatile
producatorilor si comerciantilor de alimente, organizarea controlului oficial al
alimentelor si sanctiunile in vederea protejarii calitatii alimentelor. Prin aceasta
reglementare se stabileste termenul de alimente. Alimentele sunt definite ca fiind
produse in stare naturala sau prelucrate, destinate consumului uman, inclusiv apa
minerala si guma de mestecat, din care se exclud tutunul, produsele medicinale si
substantele narcotice sau psihotrofe , conform art.3 a.. Acelasi articol, defineste
termenii: alimente de origine animala, alimente de origine vegetala, alimente
cu destinatie nutritionala speciala, alimente provenite din organisme modificate
genetic si/sau organisme modificate genetic, ingrediente, aditivi alimentari,
auxiliari (adjuvanti) tehnologici, contaminanti alimentari, materiale in contact
cu alimentele, etichetare, aliment preambalat, material de ambalare,
comercializarea alimentelor, igiena alimentara, reziduuri pesticide,
calitatea alimentului, data durabilitatii minimale (inlocuita cu data limita de
consum pentru alimentele cu grad ridicat de perisabilitate) si alimente
contrafacute.
La aceste reglementari se mai adauga Norma sanitar-veterinara nr.234/2001
privind admiterea la import a produselor de origine animala, care stabileste
obligativitatea mentionarii pe eticheta a ingredientelor utilizate, precum si a cantitatii
acestora.
10.2.2 Etichetarea marfurilor textile
21

Reglementarile privind denumirea, marcarea si etichetarea produselor textile

destinate populatiei sunt stabilite prin H.G. nr.785/23.09.1996. Prin aceste
reglementari au fost stabilite caracteristicile tehnice si de calitate care trebuiesc
mentionate pe etichete pentru informarea corecta a consumatorilor. Etichetele
produselor textile sunt stabilite sub forma etichetelor individuale pentru o unitate de
produs sau sub forma etichetarii pe ambalajul colectiv, pe baza unei intelegeri intre
furnizori si cumparatori. Pentru produsele textile de import se recomanda atasarea
unei etichete in limba romana langa eticheta conceputa in limba tarii importatoare. Pe
eticheta se inscriu in mod lizibil urmatoarele mentiuni: numele si adresa fabricantului,
comerciantului sau exportatorului, tara de origine, cantitatea neta, termenul de
garantie, modul de utilizare, elemente de identificare ale lotului. Elementele de pe
etichete trebuie sa respecte reglementarile impuse de SR ISO 6938 pentru fibrele
naturale si STAS 8983 pentru fibrele chimice care sunt in concordanta cu directivele
europene.
Tabelul 10.2
Principalele caracteristici tehnice i de calitate ale produselor textile care se vor marca pe
etichete, pentru informarea consumatorilor
Nr.
crt.

Grupa de
produse

1. Fibre textile

2. Fibre textile, inclusiv

a de cusut

3. esturi i tricoturi
metraj

4. Tricoturi metraj

5. Ciorapi i dresuri

Elemente de identificare-caracterizare

- compoziie fibroas (%) - cantitatea pe

unitate de produs (grame - dup caz) tratamente speciale de finisare aplicate dup
caz
- compoziie
fibroas (%) - fineea firului
(densitatea de lungime n Nm, Tex, Den) cantitatea pe unitate de produs (ml, grame, dup
caz) - tratamente speciale de finisare aplicate dup caz - model, culoare, desen - dup caz clasa de calitate - dup caz
- compoziie fibroas (%) - limea (cm) cantitatea pe unitate de produs/bucat (ml) masa (g/m") - tratamente speciale de finisare
aplicate - dup caz - model, culoare, desen dup caz - clasa de calitate - dup caz
- compoziie fibroas (%) - fineea firului
(densitatea de lungime n Nm, Tex, Den) limea (cm) - cantitatea pe unitate de produs
(ml - dup caz) - masa (g/m") - tratamente
speciale de finisare aplicate - dup caz - model,
culoare, desen - dup caz - clasa de calitate dup
caz
- compoziie
fibroas (%) - fineea firului
(densitatea de lungime n Nm, Tex, Den) tratamente speciale de finisare aplicate - dup
caz - mrimea - model, culoare, desen - dup
caz - clasa de calitate - dup caz

- compoziie fibroas (%) - tratamente speciale

6. Lenjerie de corp,
tricotaje, inclusiv pentru de finisare aplicate - dup caz - mrimea model, culoare, desen - dup caz - clasa de
perdele
calitate - dup caz

La produsele textile se ataseaza si etichete de intretinere care contin

22

simboluri identice cu simbolurile internationale standardizate prin SR EN 23758.

Aceste simboluri sunt obligatorii deoarece informeaza cumparatorul asupra modului
de folosire si intretinere al produsului pe toata durata de utilizare. Indicarea modului
de intretinere se face individual pe etichete fabricate din materiale rezistente care sa
reziste la tratamentele ulterioare (temperatura ridicata, umiditate, radiatii solare).
Indicatiile se inscriu intr-un mod lizibil atat pentru consumatori, cat si pentru unitatile
prestatoare de servicii (curatatorii, spalatorii) si trebuie sa reziste atata timp cat rezista
si materialul din care este confectionat produsul. In tabelul nr 10.3 sunt inscrise
Operatiasimboluri
de
Simbol operatiunilor de intretinere
principalele
atribuite
a marfurilor textile.
Interpretare
intretinere
a

1.Spalare

Spalare normala cu masina

t = 40C, 50C,60C,95C
Spalare cu restrictie la actiunea mecanica si
stoarcere

Spalare manuala
Spalare interzisa
2.Albire

Albire permisa
Albire interzisa

3.Calcare

200
150
100
Interzisa

4. Curatare
chimica

Cu percloretilena, procedeu normal

Cu percloretilena, cu restrictie
mecanica
Cu solventi floururati, procede normal
Cu solventi floururati, cu restrictie
mecanica

5. Uscare cu
masina

Cu orice solvent
Interzisa
23 orice temperatura
Uscare
Uscare la
la temperature
interzisa,
cu masina
moderata
centrifuga
(60)

10.3. Marcarea marfurilor. Importanta marcarii in expertizarea marfurilor

Conceptul de marca ( Legea nr. 84/15.04.1998 privind marcile si indicatiile
geografice, publicata in M.O. nr.161/23.04.1998) este definit astfel:marca este un
semn susceptibil de reprezentare grafica, servind la deosebirea produselor sau
serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane.
In literatura de specialitate, marca se mai defineste ca fiind un semn distinctiv ce
poate fi reprezentat prin cuvinte, litere, cifre, grafice sau desene, ori o combinatie de
astfel de elemente menite sa confere identitate bunurilor, serviciilor sau
intreprinderilor si sa asigure diferentierea lor de concurenta.
10.3.1 Clasificarea marcilor se face dupa urmatoarele criterii:
10.3.1.1 In functie de originea numelui de marca se utilizeaza:
-

nume de persoane apartinand: inventatorului produsului, proprietarului

firmei producatoare, proprietarului magazinului in care se desface
produsul, persoanei care la patentat, etc (Ford, Peugeout);
nume care isi au originea pornind de la tara sau regiunea in care
produsul a fost inventat sau comercializat;
nume stiintifice;
nume provenind din asocieri sugestive de cuvinte;
nume care descriu produsul;
nume artificiale care nu au corespondent in realitate.

10. 3.1.2 In functie de rolul pe care il au in cadrul politicii de produs distingem

urmatoarele tipuri:
- marca-produs, ce presupune atribuirea unui nume de marca fiecarui
produs, constituindu-se intr-un element principal in pozitionarea acestuia;
- marcalinie, presupune acoperirea unei linii de produse, folosind
pentru fiecare dintre componente, acelasi simbol de identificare;
- marca-gama se atribuie unui ansamblu de produse omogene, astfel
incat, sa acopere intreaga gama de produse ale unei intreprinderi;
- marca-umbrela presupune folosirea aceleasi marci pentru a identifica
un ansamblu de produse eterogene;
- marca-garantie (marca de certificare) are rolul de a acoperi mai
multe game complexe de produse care, la randul lor, sunt identificate prin intermediul
unor marciprodus, marci-linie sau marci-gama.

24

Marca-garantie atesta faptul ca produsele, pentru care este folosita, sunt

certificate de titularul marcii, in ceea ce priveste calitatea si fiabilitatea, informand
consumatorul despre originea marfii prin indicarea marcii producatorului.
Marca-garantie grupeaza produse sau game de produse care dispun de marci
specifice, in jurul marfii institutionale. Marca-garantie are ca varianta marca-eticheta,
prin care garanteaza produsele fabricate sau comercializate de catre o intreprindere,
alta decat detinatoarea marcii.
O varianta particulara de marca o reprezinta grifa, aceasta fiind o reprezentare
grafica specifica, cu rol de semnatura a creatorului si care se atribuie, de regula,
produselor unicat.
10.3.1.3
In functie de titularul dreptului de marca exista:
- marca individuala, ce apartine unei persoane determinate, fizice sau
juridice; este foarte des folosita, de aceea formeaza obiectul principal al
reglementarilor privind marcile in diverse legislatii;
- marcile colective sunt marcile folosite in comun de mai multe
persoane juridice (asociatii de producatori, comercianti, diferite organisme
profesionale) care nu desfasoara direct o activitate comerciala sau industriala, dar,
care autorizeaza aplicarea marcilor colective, de obicei, alaturi de marca individuala,
sub rezerva respectarii unor conditii de calitate, prestabilite; au rolul de a garanta
calitatea sau originea produselor respective (in Romania, marcile colective se
inregistreaza prin Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci-OSIM);
10.3.1.4

In functie de obiectul si destinatia lor:

- marca de fabrica este semnul distinctiv adoptat de un producator

pentru a da posibilitatea consumatorilor sa identifice si sa deosebeasca produsele sale
de produsele similare fabricate de alti producatori;
- marca de comert este semnul distinctiv folosit de o intreprindere
distribuitoare pentru a evidentia anumite produse distribuite in propriile unitati
comerciale;
- marca de serviciu are rolul de a identifica prestarile de serviciu
executate de o anumita intreprindere, prezentand doua ipostaze:
marca de serviciu atasata produselor ce intervin in serviciul
prestat;
marca de serviciu care nu este legata de un produs anume;
10.3.1.5

In functie de natura semnelor folosite:

- marca verbala este alcatuita din semne scrise constand din nume,
denumiri, sloganuri, litere sau cifre;
- marca figurativa cuprinde toate reprezentarile grafice susceptibile de
protectie (embleme, sigilii, culori, amprente, desene, viniete). Marcile figurative pot
fi, la randul lor, in functie de aspectul geometric, de 2 categorii:
marci figurative bidimensionale (plane);
marci figurative tridimensionale (spatiale);
- marca sonora sau auditiva este alcatuita din semnale sonore sau
melodii simple, compuse doar din cateva note sau din sunete repetate, caracteristice si
usor de retinut; se folosesc ca marci de servicii (utilizate frecvent de posturile TV si
radio), precum si marci de fabrica sau marci de comert.
25

10.3.1.6

In functie de numarul semnelor folosite:

- marca simpla, alcatuita dintr-unul din semnele care, potrivit legii, pot
fi protejate ca marca (o reprezentare grafica, un nume);
- marca combinata reprezinta compozitii de semne diferite, fiind
clasificata, la randul ei, in:
marca complexa: alcatuita dintr-un ansamblu de semne diferite,
fiecare dintre acestea fiind susceptibil de protectie (deoarece este distinctiv);
marca compusa: alcatuita din semne diferite, dintre care, doar unele
sunt susceptibile de protectie in mod separat.
10.3.1.7

In functie de natura normelor care reglementeaza marca:

- marca facultativa: dreptul de a decide aplicarea marfii pe un produs

depinde de vointa producatorului, comerciantului sau intreprinderii de servicii;
- marca obligatorie se aplica la acele produse a caror fabricatie
constituie monopol de stat ( de ex. marca produselor de metale si pietre pretioase).
In practica functioneaza si alte tipuri de marci, cum sunt:
- marca defensiva asigura protectia altei marci, avand toate
caracteristicile figurative ale acesteia, cu exceptia unor modificari de detaliu, menite
sa-i impiedice pe terti sa depuna o marca foarte asemanatoare;
- marca de rezerva: este o marca pe care titularul nu are intentia sa o
foloseasca in momentul inregistrarii, dar, isi rezerva dreptul de marca pentru situatia
lansarii unui nou produs pe piata;
- marca notorie este marca foarte cunoscuta pe piata cu un mare
prestigiu pentru publicul consumator de produse sau servicii, avand marca respectiva;
- marca generica: desemneaza un nume de marca, ce are valoare de
substantiv comun si care si-a pierdut capacitatea de a asigura diferentierea unui
produs de produsele concurente (ex. scotch, frigidaire).
10.3.2 Componentele care alcatuiesc marca
Marca este alcatuita din 3 categorii de componente:
10.3.2.1 componente verbale reprezentate de:
numele de marca este elementul generic de identificare al unui
produs, al unei game de produse sau al unei organizatii si reprezinta principalul mijloc
de comunicare; denumirile asociate marcilor pot fi compuse dintr-un singur cuvant,
dintr-o combinatie de cuvinte sau din combinatii de cifre si cuvinte;
sigla reprezinta abrevierea numelui de marca prin folosirea
initialelor in scopul facilitarii memorarii, citirii si utilizarii acesteia. Siglele sunt de
doua feluri: sigle abrevieri, obtinute prin prescurtarea propriu-zisa a numelui si sigle
analogice, cand fiecarei initiale i se atribuie o anumita semnificatie;
10.3.2.2 componentele semifigurative si figurative sunt:
Logotipul este o componenta care are in vedere reprezentarea
vizuala a numelui de marca, astfel incat, sa-l puna cat mai bine in evidenta prin
utilizarea unor elemente figurative (linii drepte, curbe, incadrari, sublinieri), a unor
caractere tipografice deosebite si a unor culori sau asocieri de culori. Logotipurile
sunt de 4 feluri:
logotipuri simple: presupun scrierea numelui de marca, utilizand
26

anumite caractere si o caligrafie originala;

logotipuri complexe: presupun incadrarea numelui de marca
intr-un simbol vizual (cerc, patrat, romb, etc);
logotipuri iconografice: presupun inscrierea numelui de marca, in
totalitate sau partial, intr-o imagine ce are legatura cu activitatea intreprinderii sau cu
natura produselor;
siglotipuri: presupun reprezentarea vizuala, simpla sau simbolica a
unei sigle.
Emblema este o componenta care presupune asocierea unei
imagini grafice numelui de marca, fiind reprezentata prin desene ce pot lua diferite
forme (figuri geometrice, obiecte, personaje reale sau imaginare, reprezentari din
lumea animala sau vegetala) sau o culoare distinctiva.
Designul sau pictogramele sunt desene ce exprima, printr-un
singur efect de imagine, o idee sau un cuvant.
10.3.3 Protectia marcilor
Uniunea Europeana a acordat o atentie deosebita stabilirii unor reguli comune
pentru tarile membre, de protectie a proprietatii industriale, inclusiv a marcilor.
In acest sens, s-au intreprins masuri de armonizare a legislatiilor nationale
privind marcile nationale cu legislatia europeana, in vederea instituirii unei marci
comunitare, astfel incat, piata comunitara sa fie ferita de importul produselor cu marci
contrafacute.
Reglementarile comunitare prevad posibilitatea ca agentii economici sa opteze
intre marcile nationale si marca comunitara. Orice firma poate solicita inregistrarea
unei marci in U.E., organismul abilitat in acest sens fiind OHIM (Oficiul de
Armonizare pe Piata Interna).
Consiliul Europei acorda firmelor dreptul de a achizitiona marci comunitare
care beneficiaza de protectie valabila pe intreg teritoriul comunitar.
Prin adoptarea Legii nr.84/1998 privind marcile si indicatiile geografice,
Romania s-a aliniat la reglementarile internationale. Inregistrarea unei marci se face
de catre organismul abilitat in acest sens (OSIM) si poate fi ceruta individual sau in
comun de persoane fizice sau juridice, direct sau prin mandatar, cu domiciliul (cu
sediul) in Romania. Potrivit reglementarilor din tara noastra, titularul marcii are
dreptul de folosire exclusiva a acesteia, pentru produsele inregistrate, pe o perioada de
10 ani de la data depozitului national reglementar al marcii. Depozitul national
reglementar al marcii asigura titularului un drept de prioritate din momentul
inregistrarii la OSIM, fata de orice depozit ulterior, pentru aceeasi marca, aferenta
aceluiasi produs. Inregistrarea marcii poate fi reinnoita dupa expirarea perioadei de 10
ani, fara a se aduce modificari marcii si fara a se extinde lista de produse. Titularul
marcii are dreptul sa aplice sau sa ataseze marca inregistrata pe produs, pe ambalaj
sau pe documentele ce insotesc produsele.
Dupa publicarea marcii, titularul poate cere sa fie interzise tertilor urmatoarele
actiuni: aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje, comercializarea produselor
sau oferirea lor, importul sau exportul produselor sub acest semn si utilizarea
semnului pe documente sau pentru publicitate. Legislatia actuala, privind protectia
consumatorilor, prevede sanctionarea actelor de contrafacere, imitare sau folosire, fara
drept, a unei marci.
Statele care apartin U.E. au semnat in 1986 Actul Unic European, prin care
organismele europene luau urmatoarele masuri legislative:
27

- RCEE (CEE) nr.3842/1986 interzice importul produselor contrafacute,

specificand conditiile de coexistenta a marcilor nationale cu cele ale comunitatii,
precum si conditiile de protectie a marcilor;
- Directiva nr.89/104/CEE din 21.12.1988 realizeaza armonizarea unor
aspecte privind marcile nationale, ca de ex.:
definirea semnelor care pot fi protejate ca marca;
drepturile acordate de marca;
motivele de respingere sau de anulare a marcilor;
marcile colective si de certificare, etc.;
- RCEE nr.40/1994 a introdus marca comunitara. In tarile membre ale
UE s-a stabilit principiul de epuizare comunitara, prin care, in cazul comercializarii
unor produse de catre titular sau cu acordul sau intr-un stat membru al UE, titularul nu
se poate opune comercializarii acelor produse si in alte state care apartin UE.
Directivele CEE au un rol complementar fata de legislatia de protectie a marcii, in
interiorul fiecarui stat membru al UE.
In Romania, prin Legea nr.84/1998, constituie infractiune inregistrarea unor marci
care:
contrafac, imita sau folosesc fara drept o marca, in scopul inducerii in
eroare a publicului asupra calitatii produselor (serviciilor) la care se refera aceasta
marca;
care pun in circulatie, fara drept, un produs ce poarta o marca identica
sau similara cu o marca inregistrata pentru produse identice sau similare si care
prejudiciaza pe titularul marcii inregistrate anterior;
pun in circulatie produse ce poarta indicatii geografice care indica sau
sugereaza ca produsul in cauza este originar dintr-o regiune geografica, alta decat
locul adevarat de origine, in scopul inducerii in eroare a publicului cu privire la
originea produsului.
10.3.4 Marcarea ecologica a produselor
In ultimele decenii, la nivel international, s-a acordat o atentie deosebita
diminuarii impactului pe care il are fabricarea si utilizarea produselor si ambalajelor
asupra mediului ambient. Preocuparile legate de starea mediului s-au concretizat in
reglementari la nivel national, regional si international, din ce in ce mai severe, vizand
urmatoarele obiective: reducerea rezidurilor provenite de la ambalaje, cresterea
gradului de recuperare si valorificare a materialelor de ambalare uzate si planificarea
zonei in care pot fi ingropate sau arse, in mediul liber, materialele respective. Tarile
puternic dezvoltate din UE urmaresc promovarea unei politici ambientale eficiente,
care sa monitorizeze gestionarea deseurilor de ambalaje aflate in continua crestere.
Activitatea de reciclare reprezinta o modalitate de rezolvare a contradictiei dintre
consumul suplimentar de resurse si caracterul limitat al resurselor. In acest scop, se
impune importatorilor sau producatorilor europeni necesitatea de a organiza o retea de
recuperare a ambalajelor sau de a adera la un organism acreditat, care sa actioneze in
numele lor.
In UE exista, in prezent, peste 300 de directive, reglementari si decizii privind
mediul, deseurile, evaluarea impactului lor asupra mediului, etc.

28

Directiva 74/442/CEE din 15.07.1975 stabileste o lista a deseurilor pe categorii

(enumerate in anexa directivei), denumita Catalog European al Deseurilor (CED),
care se refera la deseurile destinate eliminarii sau valorificarii.
In 1994 se emite Directiva 94/1962/CEE privitoare la ambalaje si la deseurile de
ambalaje, care a pus bazele cercetarii metodelor eficiente de tratare a rezidurilor de
ambalaje sub raport ambiental si economic.
Organizatia Internationala de Standardizare (ISO) a elaborat Ghidul ISO 64-pentru
introducerea aspectelor de mediu in standardele de produs. Acesta contine
recomandari pentru protejarea mediului de catre intreprinderi, prin analiza ciclului de
viata al produsului. Standardele ISO 14.000, destinate tinerii sub control a impactului
produselor si serviciilor asupra mediului, se refera la urmatoarele elemente deosebit
de importante:
1. marcarea ecologica;
2. analiza ciclului de viata al produselor ( SR ISO 14.040-14.043).
La baza marcarii ecologice a produselor stau criteriile de performanta ecologica,
specifice fiecarei categorii de produse, aceasta necesitand o abordare multicriteriala,
prin examinarea ciclului de viata al produsului.
Marca ecologica are drept obiectiv certificarea, in fata consumatorului, a calitatii
ecologice a ambalajului, a produsului, precum si a ansamblului produs-ambalaj.
Marca de produs ecologic exercita o presiune permanenta asupra industriei pentru
realizarea unor produse nepoluate si, in acelasi timp, stimuleaza constiinta ecologica a
cumparatorilor, privind un mediu curat, nepoluat.

e)

Fig. 10.5 Exemple de marci ecologice

In 1992, prin Directiva nr.880/1992/CEE a fost creata - oficial - eticheta ecologica
europeana. Sistemul comunitar de marcare ecologica este voluntar si descentralizat si
priveste urmatoarele:
1. promovarea de produse, respectiv ambalaje cu impact ambiental pozitiv pe
intregul lor ciclu de viata;
2. informarea corecta a consumatorilor din tarile membre ale UE asupra
caracteristicilor ecologice ale produselor comercializate pe piata comunitara.
In fiecare din etapele ciclului de viata se recomanda luarea in considerare a
urmatoarelor aspecte ambientale:
1. cantitatea de deseuri rezultate;
2. contaminarea si degradarea solului;

29

3. contaminarea apei si a aerului;

4. nivelul zgomotului;
5. consumul de energie si resurse naturale;
6. efectul asupra ecosistemelor.
Analiza include si impactul ambalajului asupra mediului in etapele mentionate.
Acest sistem este aplicabil tuturor produselor, inclusiv celor importate in UE din
terte tari. Produsele in cauza, trebuie sa corespunda reglementarilor UE, referitoare la
protectia vietii si sanatatii consumatorilor, precum si la protectia mediului
inconjurator.
Eco-simbolul intrebuintat reprezinta o floare a carei corola este reprezentata prin
simbolul cu stele al UE, in mijloc fiind plasata litera (Fig. 11.5 - e). Acest marcaj
informeaza consumatorul asupra faptului ca produsul (ambalajul) exercita un impact
redus asupra mediului pe intreg ciclul de viata. Dreptul de aplicare al eco-etichetei
europene este atribuit producatorului pe o perioada de 3 ani, urmand ca, dupa
expirarea lor, acesta sa isi reinnoiasca cererea. Pentru a permite distingerea
ambalajelor reutilizabile de cele reciclabile si, pentru a face cunoscuta natura
ambalajului sau a materialului de ambalare utilizat, s-a convenit, incepand cu 1994,
folosirea unei marcari specifice pe ambalajul respectiv. Aceasta marcare consta in
numerotarea de la 1 la 79 a materialelor de ambalare, astfel: de la 1-19 pentru
materiale plastice; 20-39 pentru hartie, carton; 40-49 pentru metal; 50-59 pentru lemn;
60-69 pentru textile; 70-79 pentru sticla. Se pot utiliza si abrevieri de tipul PPpolipropilena.
Pentru produsele agricole si alimentare, care sunt considerate produse ecologice,
s-a emis Reglementarea nr.2092/1991 privind atribuirea etichetelor ecologice
produselor, aplicabila in toate tarile membre ale UE. Documentul se refera la
produsele vegetale procesate si neprocesate, produsele animale si are la baza cerintele
Federatiei Ecologice a Producatorilor Agricoli din Germania (AGTN) si principiile
ecologice dupa care sunt realizate produsele ecologice:
- interdictia de a folosi ingrasaminte chimice, hormonale sau alte substante cu rol de
accelerare a cresterii animalelor;
- protejarea solului prin folosirea numai a ingrasamintelor naturale;
- introducerea unor reguli eficiente igienico-sanitare si de ingrijire medicala, pe
parcursul cresterii animalelor.
Reglementarea nr.2092/1991 stabileste conditia ca un produs sa poarte
denumirea de un produs organic, si anume: 95% din ingredientele sale agricole trebuie
sa se conformeze cerintelor acestei reglementari. Acest lucru se inscrie pe eticheta
produsului, folosindu-se textul x% din ingredientele de origine agricola au fost
produse in conformitate cu principiile produselor agricole.
In alte cazuri, mentiunea de ecologic sau mentiuni similare, pot fi folosite
numai in lista ingredientelor, nu si in denumire. Incepand cu 1 ianuarie 1993 se
introduce notiunea de produs biologic acel aliment al carui mod de fabricatie
corespunde regulilor comunitare pentru productia agricola biologica, garantata prin
inspectii ale autoritatilor nationale.
Denumirea de produs biologic sau produs al agriculturii biologice presupune
indeplinirea urmatoarelor conditii:
- nici un element chimic de sinteza nu a fost utilizat in fabricarea produsului;
- utilizarea de ingrasaminte si pesticide chimice este strict limitata;
- eticheta produsului trebuie sa contina indicatia referitoare la productia biologica si
atestarea faptului ca produsul este supus proceselor de inspectie comunitara.

30

Aceste etichete au rolul de a apara producatorii agricoli din sistemul ECO

impotriva concurentei, stiind ca produsele ecologice sunt cu 30% mai scumpe decat
restul produselor, datorita productivitatii mai scazute din agricultura ecologica.
Productia agroalimentara ecololgica trebuie sa respecte conditiile impuse de
urmatoarele reglementari:
- Reglementarea CE nr.2092/1991 si amendamentele la aceasta;
- Reglementarea CE 1804/1999;
- Reglementarile Federatiei Internationale a Miscarilor pentru Agricultura Organica
(IFOAM);
- OUG privind produsele agro-alimentare ecologice nr.34/17.04.2000 (aprobata prin
L.38/07.03.2001) face referire la conceptul de productie ecologica.
Informarea consumatorului cu privire la produsele de origine vegetala si animala,
preparate cu ingrediente de origine vegetala si/sau animala, obtinute prin aplicarea
metodelor de productie ecologica, trebuie sa se faca foarte clar, inscriindu-se pe
eticheta produselor ecologice urmatoarele elemente:
numele si adresa producatorului sau ale prelucratorului;
denumirea produsului si metoda de productie ecologica utilizata;
numele si marca organismului de inspectie si certificare (Autoritatea Nationala
a Produselor Ecologice ANPE);
termenul minim de valabilitate;
conditiile de pastrare;
conditii de interdictie ale pastrarii produselor ecologice alaturi de alte produse;
sigla specifica, emisa si aplicata pe baza sistemului de certificare, prin care se
atesta ca produsul indeplineste conditiile productiei ecologice.
Produsele, insotite de mentiunea Agricultura Ecologica Ecorom-Sistem de
control RO, au fost supuse sistemului de inspectie si certificare, indeplinind urm.
conditii:
- sunt obtinute prin metode de productie ecologica si sunt etichetate corespunzator;
- au facut obiectul inspectiei pe tot parcursul ciclului de productie-preparare si
comercializare;
- au fost preparate/produse de operatori din sistemul agro-alimentar, supusi
controlului de catre organismele de inspectie si certificare-acreditare;
- produsele sunt ambalate si transportate la punctul de comercializare in ambalaje
inchise.
Mentiunile ecologice, cel mai des utilizate, sunt urmatoarele:

a)

b)

c)

31

Fig. 10.6 Marcaje ecologice

Marcajele din fig.10.6 se pot aplica pe ambalajele de bauturi, fara alte explicatii
semnificative, in urmatoarele variante: a)produs eco-taxat, b)produs fara ecotaxa, c)produs inregistrat si scutit de eco-taxa. Pe unele produse apare marca Infomediu, care atentioneaza publicul asupra unei portiuni din ambalaj, in care sunt
prezentate caracteristicile de mediu ale produsului ambalat (poate fi aplicat atat de
producator, cat si de distribuitor). Marca Ozone friendly semnifica faptul ca
produsul nu contine C.F.C. (gaz utilizat ca propulsor, despre care se considera ca
distruge patura de ozon).
Din anul 1995 s-a interzis utilizarea CFC in aerosoli (cu exceptia catorva aerosoli
medicali).
Organizatia Internationala de Standardizare (ISO) a emis standardele ISO 14.000
referitoare la marcarea ecologica a produselor si serviciilor, prin aplicarea carora se
realizeaza evaluarea caracteristicilor ecologice ale produselor si informarea
consumatorilor asupra caracteristicilor respective.
Conform acestor standarde, pot fi aplicate 3 tipuri de marcare ecologica:
marcarea ecologica tip I, realizata de o terta parte (organism
guvernamental sau neguvernamental), prin care se stabilesc si criteriile de evaluare;
marcarea ecologica tip II, efectuata pe baza declaratiei pe propria
raspundere a producatorului, importatorului, distribuitorului sau altor parti interesate,
realizata prin simboluri grafice mentionate pe ambalaj sau pe produs, ori un inscris
care sa insoteasca produsul;
marcarea ecologica tip III, ce contine informatii cuantificabile despre
produs, realizate pe baza unor indici predeterminati.
Toate aceste tipuri de marcare ecologica au drept scop urmatoarele deziderate:
- evaluarea caracteristicilor produsului luand in considerare efectele posibile asupra
mediului, in fiecare etapa a ciclului de viata;
- utilizarea legislatiei in vigoare referitoare la metodele de testare a produselor
autohtone si a celor de import;
- asigurarea transparentei necesare privind caracteristicile produselor.
Standardele ISO 14.021 / 1999 Declaratii si etichetare de mediu se refera
la problema ambalajelor si a declaratiilor de mediu, aplicate voluntar pe produse,
introducand obligativitatea prin care declaratiile de mediu nu trebuie sa induca in
eroare consumatorii, prezentand informatii clare, precise si verificabile.
In anul 1990, 95 de societati comerciale din Germania au fondat compania
Duales System (Sistemul Dual) care opereaza in paralel cu reteaua publica de
colectare si triere a ambalajelor uzate. Sistemul Dual are ca scop finantarea si
colectarea ambalajelor, (inclusive a celor provenite din import), cu integrarea
consumatorului in procedura de integrare stabilita de industrie1. Pentru a fi acceptate
in cadrul sistemului de colectare DS, ambalajele respective vor trebui sa poarte, in
mod obligatoriu, marca DER GRNE PUNKT (Punctul verde). Atribuirea punctului
verde de catre DS se efectueaza in baza unui contract incheiat cu utilizatorul, prin
care se impune o descriere detaliata a ambalajului (inclusiv compozitia), o declaratie
exacta a datei limita de consum a produsului, o prezentare a volumului vanzarilor,
greutatea ambalajului si tipul de material utilizat. Costul marcii depinde de toate
aceste elemente si se regaseste in pretul de vanzare al marfii.

32

Fig. 10.7 Marca ecologica Punctul Verde

Peste 18.500 de companii (autorizate) platesc taxe de licenta pentru utilizarea
punctului verde, finantand, astfel, colectarea, sortarea si reciclarea separata a
ambalajelor.
Prin intermediul Punctului verde se intentioneaza promovarea
managementului ecologic si managementului resurselor economice.
1
.Voicu, Oana Luminita-Etichetarea alimentelor in spatiul european, Ed.Bren, Buc.2003
10.3.5 Functiile marcilor
10.3.5.1

Functia comerciala

Prestatorul de servicii (organizatia) va putea fi cunoscut printre consumatorii de

marca, ce se manifesta ca un simbol viu al intregii activitati.In luarea deciziei de
cumparare a unui produs, marca ofera cumparatorului un reper important, devenind
astfel, pentru organizatie, un element essential al strategiei tehnologice si comerciale.
Prin urmare, produsul este ceea ce organizatia produce, iar marca este ceea ce
clientul cumpara.
10.3.5.2

Functia de comunicare

Efectul produs de marca este unul publicitar, fiind utilizate diferite mijloace de
publicitate (afise, postere, pliante, reviste, videoclipuri publicitare la radio si TV),
pentru care se cheltuiesc sume mari in ce priveste produsele oferite spre valorificare.
Astfel, se incearca creerea unui efect psihologic asupra cumparatorilor si un mit legat
de o anumita marca. Informatiile cu privire la caracteristicile de calitate ale
produselor, nu trebuie sa induca in eroare cumparatorii si sa fie corecte, intrucat, o
publicitate neloiala poate prejudicial organizatiile si marcile lor.
10.3.5.3 Functia de diferentiere
Indiferent de categoria careia ii apartine: de organizatie comerciala, de produs sau
servicii, simpla sau complexa, figurativa sau sonora, individuala sau colectiva, marca
este utilizata pentru diferentierea produselor sau serviciilor.
Marcile de produs contin anumite caracteristici ale calitatii ce fac diferentierea intre
produse diferite ale ale aceleiasi organizatii (de ex. , marcile bauturilor racoritoare
Coca-Cola, Fanta, Sprite ale firmei Coca-Cola se deosebesc intre ele, dar, difera fata
de alte marci de bauturi racoritoare ca American Cola, Frutti fresh, produse de firma
European Drinks).
In majoritatea cazurilor, marfurile sunt comparate de catre consumatori numai dupa
marca, potrivit caracteristicilor de calitate ale produselor, neinteresandu-i firmele ce le
fabrica.
10.3.5.4

Functia de garantare a calitatii

Rolul marcii il constituie simbolul garantiei si calitatii, mai ales, daca sunt desemnate
produse de varf ca realizare tehnologica. Nerespectarea acestor calitati este
sanctionata de comparator prin abandonarea produsului.
33

10.3.5.5

Functia de a indica originea sau provenienta produselor

Notiunea de indicatie geografica a fost introdusa dupa 1990, ca urmare a negocierilor

internationale, servind la identificarea produsului originar al unei tari, regiuni sau
localitati dintr-un stat , daca acea zona este caracterizata prin calitatea unui produs.
In special, aceste marci sunt folosite pentru produsele agroalimentare (branzeturi,
cascavaluri, bauturi alcoolice, cafea, etc.).
10.3.5.6

Functia de reclama

Este determinata de rolul marcii in personalizarea unui produs sau serviciu,

combinatia de semne si culori, eleganta si distinctia oferita produsului.
La elaborarea marcii, pentru a indeplini aceasta functie, se apeleaza la specialisti,
lingvisti, experti in comunicare, psihologi ce creeaza, testeaza si interpreteaza
impactul si efectele muncii noi create.
Se stie ca vanzarile cresc, prin intermediul marcii, datorita publicitatii si reclamei,
stimulandu-se, astfel, fabricarea de serie mare, diversificarea gamei de produse, ce
duc la reducerea pretului de cost.
Daca cele sase functii ale marcii sunt percepute de consumatori, se considera ca
suntem in prezenta unei marci de notorietate (complete). In caz contrar, este vorba
despre marca superficiala.
10.3.6 Caracteristicile marcii
Pentru a fi competitiva, o marca trebuie sa raspunda urm. cerinte:
sa aiba o semnificatie legata de produs sau de activitatea pe care o reprezinta;
sa aiba o grafica usor de descifrat, moderna;
sa fie concise si usor de inteles, in cadrul marcilor compuse din mai multe
cuvinte;
sa fie usor de pronuntat si de memorat;
sa aiba un caracter distinctiv, pentru a nu fi confundata cu alte marci;
sa poata fi utilizata pe plan international;
sa nu reprezinte steme, drapele, embleme de stat, sigilii oficiale, blazoane deja
existente ( de ex. emblema UE nu se foloseste ca marca);
sa nu induca in eroare consumatorul asupra provenientei geografice sau a
calitatii produselor.
In Romania, Legea nr.84/1998 stabileste ca nu pot fi inregistrate marcile care:
- sunt de natura sa induca in eroare publicul cu privire la originea geografica
sau calitatea produsului;
- sunt lipsite de caracter distinctiv si de noutate;
- sunt compuse din semne sau indicatii deja uzuale in practicile comerciale
constante si loiale;
- sunt constituite exclusiv din forma produsului care este impusa de natura
produsului sau este necesara obtinerii unui rezultat tehnic, sau, care da o valoare
substantiala produsului;
- sunt constituite exclusiv din semne sau indicatii ce pot servi in comert
pentru a stabili calitatea, valoarea, cantitatea, destinatia sau originea geografica, sau
alte caracteristici ale produsului (serviciului);
34

- sunt constituite avand o indicatie geografica pentru produse care nu-si au

originea in spatiul geografic indicat, putand induce in eroare publicul cu privire la
adevarata origine a produsului;
- contin o indicatie geografica, identificand vinuri sau produse alcoolice de
consum, care nu sunt originare, din spatiul geografic indicat contravin bunelor
moravuri si ordinii publice;
- contin, fara consimtamantul titularului, imaginea sau numele patriotic al
unei persoane care se bucura de renume in Romania;
- reprezinta imitatii de steme, drapele, embleme de stat, sigilii oficiale de
control, blazoane care apartin tarilor din UE si nu pot face obiectul unor simboluri
pentru marci;
- in situatia in care marca este identica cu o marca anterioara protejata, daca
exista un risc de confuzie pentru public;
- daca marca este identica sau similara cu o marca notorie din
Romania pentru produse identice sau similare, la data producerii cererii de inregistrare
a marcii.

Fig. 10.8 Simboluri pentru marci

10.4. Codificarea marfurilor. Importanta codificarii in expertizarea marfurilor
Codul se defineste (cf. Dictionarului de Merceologie) ca fiind o combinatie de
elemente simbolice prin care se reprezinta o informatie. Aceste elemnte pot fi litere
(cod alfabetic), cifre (cod numeric) sau litere si cifre (cod alfa numeric).
Codificarea este definite ca fiind: operatiunea de transpunere in cod a elementelor
definitorii ale unei multimi de obiecte, servicii, fenomene, etc.. Alaturi de marcare,
codificarea reprezinta un instrument important de promovare a marfurilor pe piata,
prin evidentierea si regasirea automata in sistem informatizat a acestora.
Principalul obiectiv al codificarii, care determina si functia sa de baza, este
identificarea elementelor unei multimi date.
O alta functie importanta a codificarii este functia de reprezentare a clasificarii
elementelor, in cazul in care se preiau si semnificatii ale relatiilor existente intre
elementele unei multimi date.
10.4.1 Clasificarea codificarilor

35

Legislatia in vigoare propune 3 grupe de clasificari:

10.4.1.1. Clasificari sistematice (neflexibile)- utilizate in practica economica.
In cazul acestor clasificari, codificarea este dependenta de ordonarea multimii
produselor pe categorii, suprapunandu-se functia de identificare a codului cu functia
sa de reprezentare a clasificarii. Cea mai mare parte a clasificarilor sistematice
elaborate sunt clasificari ierarhice, pe trepte (niveluri) de detaliere (agregare),intre
care exista relatii de subordonare, adica, treptele superioare se obtin prin agregarea
celor inferioare, derivate din ele. Gruparile (categoriile) de produse corespunzatoare
acestor trepte se numesc, in mod diferentiat: clase, grupe, subgrupe, sectiuni,
diviziuni, etc. Continutul acestor categorii difera semnificativ pentru acelasi nivel de
agregare, de la o clasificare la alta, pentru aceleeasi produse. In merceologie, o
clasificare sistematica are la baza clase (familii) de marfuri, grupe, subgrupe, articole
si sortimente.
Clasa (familia): cuprinde un grup de marfuri care au aceeasi origine si
prezinta caracteristici similare;
Grupa: reprezinta o selectie dintr-o clasa de marfuri cu aceeasi destinatie si
tehnologie, avand caracteristici similare;
Subgrupa: este o diviziune a grupei in functie de material prima;
Articolul: este o unitate specifica; articolele se deosebesc intre ele prin mai
multe proprietati lor;
Sortimentul: este o subdiviziune a articolului; sortimentele se deosebesc intre
ele printr-o singura proprietate
Sistemul de codificare sistematica este eficient numai daca exista o structura
unitara a criteriilor de clasificare si se stabileste un numar optim de nivele de
detaliere, pentru a nu se ajunge la un cod de lungime prea mare. Avantajul acestor
clasificari este ca se da posibilitatea de prelucrare electronica a incadrarii produsului,
cu aplicabilitate universala.
In practica economica, pentru delimitarea categoriilor corespunzatoare tteptelor
superioare ale acestor clasificari, se utilizeaza, de regula, criterii generale, cum sunt:
ramura industriala (ind.alimentara, ind.textila, ind.electronica, etc), gradul de
prelucrare, natura materiilor prime, destinatia procesului tehnologic, etc. Pe treptele
terminale se utilizeaza o mare diversitate de criterii de clasificare, unele dintre acestea
reprezentand caracteristici de calitate, specifice diferitelor categorii de marfuri.
10.4.1.2 Clasificarile nesistematice, sunt acele clasificari in care
produsele se identifica, de regula, printr-un cod secvential, acordat in ordinea
numerelor naturale.
Solutia prezinta avantajul unui cod de lungime mica, datorita utilizarii tuturor
combinatiilor posibile ale caracterelor numerice; dezavantajul consta in faptul ca
reprezentarea codificata nu poate sugera nici o informatie privind categoria din care
face parte produsul (de ex., la nivel national este utilizata Clasificarea Unitara a
Produselor si Serviciilor din Romania-CUPS).
10.4.1.3 Clasificarile combinate folosesc un sistem de codificare
ierarhizat-secvential, codul avand o zona de ordonare corespunzatoare clasificarii
ierarhice, urmata de o zona secventiala. Aceste clasificari asigura ordonarea
36

produselor pe un anumit numar de categorii omogene in cadrul carora se realizeaza, in

continuare, o clasificare nesistematica a elementelor componente. Deci, in clasificarile
combinate, functia de identificare a codului este combinata partial si cu functia de
reprezentare a clasificarii. Lungimea codului este cu atat mai mare cu cat clasificarea
cuprinde un numar mai mare de niveluri de detaliere. In aceasta varianta se urmareste
gasirea unui raport optim intre zona de clasificare si zona secventiala a codului.

10.4.2 Sisteme de codificare a marfurilor utilizate la nivel microeconomic

Clasificarile nesistematice si combinate au capatat o larga utilikzare la nivel
microeconomic, in multe tari urmarindu-se, in principal, rezolvarea eficienta a
codificarii marfurilor, potrivit cerintelor sistemelor informatice proprii ale
intreprinderilor. In conditiile proliferarii unei mari diversitati de clasificari de acest
fel, a devenit necesara gasirea unor solutii de uniformizare a lor, pe piata
internationala, obiectiv atins prin elaborarea urmatoarelor sisteme:
codul universal al produselor (Universal Product Code UPC);
codul european al articolelor (European Article Numbering-EAN).
Atat sistemul UPC, cat si sistemul EAN utilizeaza codul cu bare.
10.4.2.1 Codul cu bare. Elemente de definire.
Codul cu bare este o modalitate de reprezentare grafica a caracterelor numerice sau
alfa numerice, prin alterarea unor bare de culoare inchisa, cu spatii albe de dimensiuni
definite. Tehnologia codului cu bare se bazeaza pe recunoasterea acestor combinatii
de bare si spatii, prin utilizarea unor echipamente informatice specializate. Tehnologia
de aplicare a codului cu bare s-a dovedit de mare interes atat in productia bunurilor de
larg consum, cat si in comertul cu amanuntul, in prezent, reusind sa cuprinda aproape
toate domeniile din activitatea economica. Aceasta tehnologie a evoluat spectaculos,
astfel incat, de la procedeul electrostatic de citire a codurilor, simbolizate prin
purtatorii de date cu cartele sau taloane perforate, s-a ajuns la lectura magnetica si, in
final, la metoda citirii optice, care sta la baza sistemelor perfectionate de astazi, de
culegere a informatiilor cuprinse in coduri.
10.4.2.2 Tipuri de coduri cu bare
In functie de sistemul de codificare al informatiilor, exista 2 categorii de coduri de
bare:
Coduri liniare: in care informatia este codificata pe o singura directie, de
regula, pe orizontala;
Coduri bidimensionale: in care informatia este codificata atat pe orizontala,
cat si pe verticala; codurile bidimensionale au o capacitate mare de cuprindere,
comparativ cu cele liniare, cea mai performanta varianta fiind varianta matriceala. In
practica economica, codurile liniare sunt mult mai raspandite decat cele
bidimensionale (SUA utilizeaza codul bidimensional, denumit Maxi Code).
Codurile cu bare liniare sunt cele mai raspandite, fiind prezente pe etichetele
ambalajelor individuale, secundare si tertiare (ambalajele de transport). In functie de

37

caracteristicile sirului de caractere, pe care il codifica, exista mai multe tipuri de

coduri liniare:
-

coduri cu bare numerice, care pot reprezenta numai cifre (de ex.
codurile cu EAN si UPC);

coduri alfa numerice, care pot reprezenta atat cifre, cat si litere (de ex.
codul 39 si codul 128).

Indiferent de tipul lor, codurile cu bare liniare au aceeasi structura generala,

caracterizata prin urmatoarele elemente:

dimensiunea (modulul): reprezinta latimea barei sau a spatiului celui mai

ingust; este o caracteristica foarte importanta, de care depinde lungimea codului,

siguranta de citire si, uneori, inaltimea codului;

zona libera (zona de liniste): este o zona de margine neimprimata, plasata la

inceputul si la sfarsitul codului de bare care asigura o citire corecta prin evitarea
erorilor datorate unor semne grafice aflate in vecinatatea codului; zona libera are o
latime de minimum 10 ori dimensiunea codului;

elemente de start si de stop: sunt combinatii specifice de bare si spatii cu

care incepe, respectiv, se termina, codul cu bare. Aceste elemente permit

echipamentului de citire-de codare sa identifice inceputul si sfarsitul codului, precum
si sensul de citire;

codul in clar: reprezinta corespondentul codului cu bare, format din

caractere lizibile, de catre om. Acest cod permite introducerea manuala in sistemul
informatic de prelucrare a codului produsului, atunci cand nu este posibila citirea
automata. Prezenta lui, alaturi de codul cu bare, este obligatorie.

caracterul de control (cifra de control): este necesar pentru depistarea

eventualelor erori si se bazeaza pe un algoritm specific fiecarui tip de cod. Se

foloseste pentru reconstituirea unor coduri deteriorate.

38

Fig. 10.9 Structura generala a codului de bare

Elementele specifice functionarii sistemului de codificare cu codul de bare,
constau in modalitatea de reprezentare grafica a literelor si cifrelor dintr-un sir
numeric sau alfa numeric, metoda de imprimare, echipamentul de imprimare, cititorul
optic si decodorul utilizat. Metoda de imprimare a codului cu bare se alege in functie
de destinatia si tipul produsului, de gradul de informatizare al firmei si trebuie sa
permita citirea in diferite spatii si, totodata, mentinerea caracteristicilor codurilor.
Pentru a preveni distrugerea codului se acorda o importanta deosebita
urmatoarelor aspecte: tehnologia de imprimare, cerneala si culorile utilizate,
contrastul intre fond si simbol, materialul din care este confectionata eticheta,
adezivul utilizat, pozitia etichetei pe ambalaj. Codul cu bare liniare poate fi aplicat
direct pe ambalaj sau pe etichete preimprimante de catre producator sau ambalator
sau, in alte situatii, imprimarea se face odata cu textul, marca si grafica ambalajului.
Prin reglementarile actuale, in vederea imprimarii codului cu bare, etichetele trebuie
sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa permita o aplicare rapida si comoda, care sa nu lase urme sau zgarieturi pe
suprafata ambalajului;
- pentru a impiedica falsificarile, eticheta sa nu poata fi reconstituita dupa
desprindere;
- adezivul etichetei sa permita aderenta la suprafata diferitelor materiale de
ambalare;
- materialul din care este confectionata eticheta, precum si cerneala de
imprimare, sa reziste la actiunea factorilor de mediu.
Sistemul de citire a codurilor cu bare este reprezentat de un echipament electrooptic,
care permite luminarea simbolului, masurarea parametrilor luminii reflectate si
transformarea informatiilor in semnale care pot fi prelucrate de decodor. Cele mai
utilizate sisteme de citire optica sunt:
- citirea de contact: presupune o distanta foarte mica intre cititorul optic si
simbol, utilizandu-se creionul optic deplasat de operator de-a lungul codului ;
- citirea fara contact: permite citirea etichetelor reflectorizante de la
aproximativ 10 metri distanta, cu ajutorul cititoarelor cu laser (scanner) fixe
sau mobile; scannerele fixe sunt conectate la un system de calcul (calculator,
casa electronica de marcat) in punctele de vanzare.

39

Fig. 10.10 Modalitatea de citire a codurilor de bare

10.4.2.3 Codul universal al produselor (UPC)
Acest cod a fost infiintat in SUA de catre Consiliul pentru codificarea produselor in
1972. Sistemul UPC se bazeaza pe un cod cu 12 caractere numerice: prima cifra
reprezinta o cheie a clasificarii (Key number) proprie UPC, urmatoarele 5 cifre
identifica producatorul, apoi, alte 5 cifre identifica produsul si ultima este cifra de
control.
In prezent, cca.95% dintre produsele comercializate in SUA sunt codificate prin
sistemul UPC.

Fig. 10.11 Structura codului UPC

10.4.2.4 Codul european al articolelor (EAN)

Sistemul EAN este coordonat de Asociatia europeana a codificarii
articolelor cu sediul la Bruxelles. Acest sistem se bazeaza pe un cod cu 13 caractere
numerice, cu urmatoarea semnificatie: primele doua reprezinta tara de origine (de ex.
Belgia-54, Franta-30-37, Germania-40-42, Anglia-50, Japonia-49, etc.); urmatoarele 5
cifre identifica producatorul, alte 5 cifre identifica produsul, iar ultima este cifra de
control.

40

Fig. 10.12 Structura codului EAN

Din anul 1981 functioneaza Asociatia internationala a codificarii articolelor
(PAN), care urmareste respectarea unor principii de baza in vederea asigurarii
compatibilitatii sistemelor nationale de codificare ale produselor. Utilizand un cod
nesemnificativ, usor de manipulare, sistemul EAN are o capacitate de cuprindere
pentru un numar foarte mare de produse (cca.10 miliarde). Sistemul EAN a fost
preluat de un numar foarte mare de tari de pe toate continentele, utilizarea lui
prezentand o serie de avantaje, atat pentru producatori, cat si pentru comercianti, prin
facilitarea urmaririi si gestionarii rapide a produselor, pe parcursul lantului de
desfacere. Astfel, producatorii se pot informa rapid in legatura cu modificarile
calitative, ce pot apare in distributia produselor, avand ca avantaj largirea sau
restrangerea gamei sortimentale sau retragerea produselor greu vandabile.
Comerciantii sunt avantajati de sistemul EAN, deoarece se pot gestiona, mai
eficient, stocurile de produse si se poate face reinnoirea operativa a stocurilor. In
sistemul de desfacere al marfurilor, prin utilizarea caselor de marcat electronice
(prevazute cu dispozitiv de citire optica a codului cu bare EAN), se asigura o
inregistrare operativa, fara erori a datelor referitoare la produsele vandute. Utilizanduse calculatoare interconectate la furnizor, se pot realiza comenzi automate ale
produselor si se pot urmari rezultatele actiunilor promotionale. Transpunerea unui cod
din clasificarea EAN 13 in sistemul de cod cu bare este prezentata in fig. 10.14.

Fig. 10.13 Transpunerea unui cod din clasificarea EAN13 in sistemul de cod cu bare
41

Cumparatorii sunt avantajati de utilizarea sistemului EAN, deoarece se reduce

foarte mult timpul de asteptare la casa; prin citirea automata a codurilor, pe bonul
eliberat clientului sunt trecute in mod clar denumirea exacta si pretul pentru fiecare
produs achizitionat, fiind exclusa posibilitatea aparitiei unei erori. Utilizarea
sistemului EAN s-a extins in domeniul activitatilor administrative, bancare,
codificarea publicatiilor, etc.
In Romania, problema codificarii produselor romanesti este abordata in contextual
cerintelor de aliniere la standardele europene. Codificarea EAN a produselor sau
articolelor, presupune o codificare la producator si o codificare interna la comerciant.

Fig.10.14

La producator se utilizeaza doua versiuni pentru aplicarea sistemului EAN:

versiunea generala care rezerva 9 pozitii numerice pentru identificarea
produsului;
versiunea scurta care rezerva 4 cifre, astfel incat codul va avea doar 8
caractere
numerice si nu 13, ca in primul caz. Versiunea scurta (EAN 8) se foloseste pentru
produsele de mici dimensiuni, la care ambalajul nu prezinta un spatiu sufficient pentru
a se utilize versiunea EAN 13. In versiunea EAN 13, codificarea produselor se face
sub forma unor spatii albe si negre insotite de sirul de litere sau cifre si litere, avand
urmatoarea semnificatie:
prima grupa identifica tara de origine (Romania are indicativul 594,
atribuit de Asociatia internationala de numerotare a articolelor EAN);
a doua grupa de 9 cifre identifica produsul si este structurat in felul
urmator:
- Codul National al Producatorului (CNP) atribuit de EAN Romania si
alcatuit din 4 cifre;
- Codul Interfata al Produsului (CIP) alcatuit din 5 cifre;
a treia grupa reprezinta cifra de control, calculate in functie de cele 12
cifre precedente.
Codul EAN 13 trebuie sa fie unic pentru fiecare articol si varianta de articol,
comercializat in orice stat al lumii. Elementul care asigura unicitatea articolului este
prefixul EAN UCC (Uniform Code Council) format din grupele 1 si 2.
Sub licenta EAN international, in Romania, s-a stabilit structura codului numeric de
identificare a produselor (gestionat de EAN Romania).

42

Fig. 10.15 Structura codului numeric de identificare a produselor gestionat de EAN

Romania
Asociatia Romana pentru Containetizare si Paletizare (ARCP) asigura unicitatea
codurilor prin acordarea unei specificatii care are ca prefix codul international al
Romaniei (stability conform STAS 12208/1990). Pentru ambalajele individuale se
aplica simbolistica EAN 13, intr-un spatiu special destinat acestui cod, fara includerea
altor informatii destinate consumatorului. Pe ambalajele collective (pachete, baxuri,
cutii, etc.) se ataseaza o eticheta pe care este mentionata cifra zero, inaintea sirului de
13 cifre ale codului si se face transpunerea in cod cu bare, folosind simbolistica Cod
39.
Codul 39 este un cod de simbolizare alfa numerica, discontinuu in care fiecare
caracter este alcatuit din 9 elemente (5 bare si 4 spatii), iar cifra de control este
facultativa. Sistemul de codificare EAN, pentru produsele aflate in circulatie, poate
utiliza una din cele doua versiuni (generala sau scurta), existand o diferenta intre
articolele vandute la bucata si articolele cu greutate variabila (preparate din carne,
preparate din peste, branzeturi, carne de vita, porc, oaie, legume si fructe prospete,
preambalate, s.a), vandute en-gros si en-detaile.
Codificarea produselor cu greutate variabila trebuie sa respecte reglementarile EAN
Romania, prin care se aloca fiecarei categorii de produs un prefix si un cod national
de produs. Pe eticheta acestor produse, trebuie sa se specifice masa neta (in
kilograme) cu trei zecimale si cifra de control. Produselor cu greutate variabila nu li
se pot repartiza coduri decat in momentul livrarii, inscriptionandu-se in cod, fie
greutatea pachetului, fie pretul lui (stabilit prin inmultirea greutatii cu pretul unitar).
Prefixul codului difera in functie de codificarea greutatii sau a pretului. Astfel, EAN
Romania recomanda, pentru codificarea legumelor si fructelor proaspete, utilizarea
prefixului 29 avand mentionat pretul, si a prefixului 289, pentru codificarea ce
contine greutatea pachetului.

Fig. 10.16 Structura codului pentru produse cu greutate variabila

10.4.2.5 Alte tipuri de coduri cu bare

43

Pe langa sistemele EAN si UPC, in practica economica se folosesc si alte tipuri de

coduri cu bare, care permit codificarea informatiilor numerice sau alfa numerice si
care pot fi grupate in sisteme de simbolizare continue si discontinue. De ex.:
Codul 93 este un sistem de simbolizare continuu, in care fiecare caracter este
reprezentant prin 9 module, repartizate pe 3 bare si spatii. Codul are doua cifre de
control (CK) care asigura obtinerea unei densitati mari de caractere. Acest cod
permite reprezentarea celor 128 de caractere ale normei ASC II.
Codul 128 este un sistem de simbolizare continuu, utilizat pentru reprezentarea
caracterelor ASC II.
Fiecare caracter este simbolizat printr-un ansamblu de 11 module repartizate pe 3 bare
si 3 spatii. Codul are o cifra de control, asigurand obtinerea unei densitati mari de
caractere.
Codul CODABAR reprezinta un sistem de simbolizare discontinuu, care permite
reprezentarea a 16 caractere (10 caractere numerice si 6 caractere speciale).
Fiecare caracter este simbolizat cu ajutorul a 7 elemente (4 bare si 3 spatii).
O varianta a codului de bare o reprezinta Codul CALRA, realizat de japonezi,
descifrabil in sistem optic, mult mai ieftin decat sistemul EAN. Acest cod poate fi
aplicat si pe etichete speciale, direct la locul de vanzare; este format din siruri de
patrate, fiecare fiind divizat in alte 4 patrate, carora le corespunde un numar: 1,2,4 sau
8.

Fig. 10.17 Codul japonez CALRA

Prin innegrirea numerelor respective se obtin 10 cifre de la 0 la 9, la care se adauga
inca 6 litere, de la a) la f), obtinandu-se mai multe semne decat la codurile liniare si,
deci, un volum superior de informatii.
Un cod foarte performant este considerat Codul DATA MATRIX, deoarece
raspunde cerintelor actuale de codificare a unui numar tot mai mare de informatii,
intr-un spatiu cat mai restrans. Prin comparatie cu codul cu bare, care poate contine de
la 8 la 22 de caractere numerice, intr-un spatiu de 25 mm, codul DATA MATRIX
poate contine 500 de caractere intr-un spatiu de cca. 1,3 mm. Ca aspect, codul DATA
MATRIX se aseamana cu o tabla de sah, fiind format din patrate minuscule, de
aceeasi dimensiune, ce simplifica imprimarea si citirea lui. Aplicat direct pe ambalaj,
el poate ocupa un spatiu cuprins intre 1 cm si cateva zecimi de cm, iar citirea lui se
poate realiza sub un anumit unghi de rotatie cu ajutorul unei camere de luat vederi
bidimensionale.
10.5. Metodologia expertizarii marfurilor aflate in litigiu datorita ambalarii,
etichetarii si marcarii

44

Modalitatea de efectuare a expertizelor, privind deteriorarea ambalajelor, a etichetarii

sau marcarii cu repercursiuni asupra calitatii marfurilor nu se deosebeste, essential,
sub raport metodologic, de modul de efectuare al altor tipuri de expertise.
Pentru a solutiona, in mod correct, expertiza ce a fost incredintat, expertului ii
revine misiunea de a reconstitui conditiile reale in care a circulat lotul de marfa, pana
in momentul semnalarii degradarilor generatoare de litigi.
In acest scop, pe baza documentelor din dosarele litigiilor, a datelor furnizate de
beneficiar (si de expeditor, daca este cazul), precum sip e baza utilizarii
corespunzatoare a altor mijloace de documentare, expertul poate aproxima cauzele si
imprejurarile care au generat litigiul si proportia degradarilor.
Pentru evaluarea corecta a faptelor, expertul trebuie sa constituie cu exactitate
traseul parcurs de marfuri, caracteristicile spatiilor de depozitare mobile sau fixe,
conditiile de depozitare a loturilor in aceste spatii, precum si conditiile de manevrare
si manipulare a marfurilor, pana la depozite si, in interioriul depozitelor.
Nu se vor neglija influentele factorilor externi si ai mediului inconjurator pentru
fiecare segment al traseului. Expertul va folosi rezultatele masuratorilor si tuturor
investigatiilor, efectuate la locul de depozitare, privind realizarea conditiilor optime
de pastrare. Daca va fi necesar, el va realize reconstituirea fidela a conditiilor reale cu
care au fost confruntate marfurile, in timpul depozitarii sau pe perioada transportului,
si va mentiona cauzele care au generat degradarile, respectiv, imprejurarile in care
acestea s-au produs.
Expertul va trebui sa evidentieze, in mod obligatoriu, factorii care au actionat
asupra ambalajelor, producand deteriorarea lor, deteriorarea etichetelor sau a
elementelor de marcare a loturilor. Trebuie sa se tina cont de eventualele manipulari
sau amplasari gresite ale loturilor in mijloace de transport sau in depozite, fara a se
respecta recomandarile specifice grupelor de produse. Expertul va mentiona daca
nerespectarea conditiilor de stivuire, a conditiilor de vecinatate admise sau situatiile
de neprotejare a ambalajelor higroscopice, fata de mediul umed, au condus la
deteriorari partiale sau totale ale ambalajelor (etichetelor, elementelor de marcare) si,
implicit, ale marfurilor.
Dupa examinarea loturilor (in totalitate sau prin esantionare), expertul poate stabili
proportia de ambalaje degradate. El va face descrierea avariei, localizarea avariei pe
ambalaje, caracterul si gradul deteriorarii si va explica, amanuntit, cauzele care au
generat deprecierile constatate. Ambalajele afectate vor fi individualizate, se va
preciza lotul din care provin acestea (inclusiv ambalajele de transport sau colective) si
se va recomanda reconditionarea (in functie de gradul de deteriorare), reetichetarea
sau aplicarea unor noi elemente de marcare, daca este cazul.
Raportul expertului va fi inaintat organului care a solicitat realizarea expertizei.

45