Cand era flacau, Zaharia fusese chemat la curte de boierul Dimachi Marza din Pastraveni, ca sa gaseasca cel

mai potrivit loc pentru a sapa o fantana in poiana lui Vladica Sas, deoarece urma ca Voda Calimah sa vina la o
mare vanatoare domneasca, in acele locuri. Zaharia avea si acum asupra sa o cumpana din lemn de corn pe
care o mostenise de la "batranii cei vechi, care au fost tot fantanari". Cu aceasta cumpana el a reusit atunci sa
gaseasca in poiana locul unde sa fie sapata fantana, facand intelegere cu boierul Dimachi, prin care acesta se
obliga sa-i dea robi care sa sape, carausi sa aduca piatra si intocmind o "tidula la rates (han - n.n.) pentru
bautura", promitandu-i ca in scurta vreme ii va da sa guste din "lacrima pamantului".
Lita Salomia povesteste in continuare, veselindu-se, ca la vanatoarea domneasca, Zaharia trebuia sa-1
intampine pe Voda cu ulciorul cu apa rece, din care sa-i toarne in pahar, iar alaturi "sa steie un tigan cu
chiseaua cu dulceti si cu lingurita de argint pe tabla". Cand a sosit Voda Calimah, i-a iesit inainte "cuconu
Dimachi Marza cu cucoana dumnisale si cu fata", care "suspina si plangea". Voda o intreaba de ce e suparata,
dar taica-sau, incruntandu-se la copila, spune ca plange "de mare sfiala". Fata, "subtirica si frumoasa", era
indragostita de Ilies Ursachi, dar boierul se impotrivea acestei iubiri, il alungase pe tanar si de aceea copila
"nemaiavand nici o nadejde pentru dragostea ei, plangea". A doua zi in zori, Zaharia s-a dus la fantana ca sa-1
intampine pe Voda si o gaseste acolo pe copila cuconului Dimachi, care "plangea cu palmele Ia tample si
umbla bezmetica printre copaci". Ea ii destainuie fantanarului ca nu poate trai fara Ilies Ursachi asa ca se va
arunca in fantana, iar atunci cand va veni Voda, Zaharia sa-i spuna ca nu poate bea apa pentru ca "fata
boierului s-a zvarlit in fantana". Fata trimisese vorba lui Ilies sa vina aici, ca sa petreaca acest ultim ceas "ca
niste ibovnici fara grija". Zaharia o sfatuieste sa mearga Impreuna cu iubitul in "coliba de frunzar care este
randuita Domniei" si, dupa ce o sa bea paharul cu apa, Voda o sa intre in coliba si o sa-i gaseasca acolo pe cei
doi tineri indragostiti "ingenunchiati, cu capetele plecate, plangand si cerand iertaciune", o sa-i binecuvanteze,
iar boierul nu va avea cum sa se mai opuna unirii celor doi.
Intre timp, Voda aflase de la un slujitor de ce plangea copila, asa ca, dupa ce bau paharul cu apa, in loc sa
intre in coliba, chema la el pe boier si-i porunci s-o aduca pe fiica lui "la masa noastra de vanatoare". Cuconul
Dimachi era foarte incurcat, pentru ca aflase ca fata lui fugise din casa parinteasca si avea de gand sa-si faca
seama. Atunci, curajos, Zaharia scoate cumpana din chimir, prefacandu-se ca ea ii arata calea de a gasi fata,
deschise usa colibei si Voda vazu "pe tineri ingenunchiati si cu capetele plecate". Cu totii, si mai ales Voda, sau mirat "de intelepciunea cumpenei". Pe urma, Voda si Doamna au cununat pe cei doi tineri si a fost o nunta
mare cu veselie si s-au impacat cu totii, iar cand au pornit spre scaunul Domniei, "au jucat intai o toana aici, la
hanu Ancutei".
Comisul lonita de la Draganesti apreciaza povestea lui Zaharia fantanarul, insa este convins ca altii stiu
istorisiri "si mai frumoase si mai minunate"; oboseala ii rapune pe toti, ca "dupa o grea munca", fiecare
cautand un loc de odihna, unii adormind chiar unde se aflau, iar "comisul lonita insusi a uitat cu desavarsire
ca trebuie sa ne spuie o istorie cum n-am mai auzit".