Universitatea Babeş Bolyai

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Specializarea Kinetoterapie

Corectarea deficienţelor fizice

prin înot: scolioza în “S”

Student: Anghel Iulia

Anul II, Grupa 205
Profesor: Pop Horaţiu Nicolae
 SCURT ISTORIC

Folosirea apei in tratarea maladiilor sau a infirmitatilor dateaza din vremuri

stravechi.
Chinezii, prin doctrina atitudinilor si miscarilor (Confucius), si mai tarziu grecii si
romanii au pus bazele indicatiilor si aplicatiilor benefice ale exercitiului in apa (Euripide,
Galenus si Aurelianus).
Incepand cu sec. al XVIII-lea, cercetarile in domeniul hidroterapiei se intensifica,
anglo-saxonii (Hoffman 1712, Pressnitz 1830 si, putin mai tarziu, Kneipp) impulsionand
preocuparile pentru folosirea apei in scopuri terapeutice.
Dar hidroterapia se va organiza ca stiinta abia in sec. al XIX-lea si mai ales in sec.
XX, prin tratarea sechelelor poliomielitei.
Astfel, in 1924, C. Lowmann prezinta o metoda de tratare a paraliziilor, iar in
1931, Lausson publica un tratat pe tema utilizarii hidrogimnasticii in poliomielita.
In Franta, Leroy pune bazele tehnice si terapeutice ale kinetobalneoterapiei,
termen care defineste toate exercitiile executate in apa.

PROGRAMUL DE REEDUCARE IN APA

Prin deficienta se intelege “pierderea sau perturbarea cu caracter definitiv sau

temporar a unei structuri fiziologice, anatomice sau psihice; aceasta desemneaza o stare
patologica functionala, care afecteaza capacitatea de munca, deregland procesul de
adaptare si integrare in mediul natural si social.” (Teodorescu s.a., 2003).
Deficienta de postura (deficienta fizica) este definita ca fiind abaterea “de la
normal, in forma si functiile fizice ale organismului, care tulbura cresterea normala si
dezvoltarea armonioasa a corpului, modificand aspectul exterior, reducand aptitudinile,si
puterea de adaptare la efortul fizic, diminuand capacitatea de munca productive” (Fozza,
2002; Dominteanu, 2005).
Kinetoterapeutul dirijeaza tratamentul si tine sub observatie fiecare pacient, fiind
prezent pe parcurul intregii sedinte de reeducare, ce variaza in functie de starea
patologica, de varsta si de stadiul de recuperare a pacientului.
Dupa obisnuirea cu mediul acvatic urmeaza formele speciale de exercitii.
Se recomanda un numar restrans de exercitii intr-o sedinta, exercitiile usor de
invatat si de retinut de catre deficient, dar cu actiune clara, care sa se execute de mai
multe ori (acest fapt permite executarea lor si in timpul liber).
Obiectele plutitoare ajutatoare utilizate pentru executatrea mijloacelor corective
din inot (atunci cand este cazul) trebuie sa fie adecvate varstei subiectului, sexului, fazei
de tratament in care acesta se afla, etc.
Exercitiile pot fi efectuate individual sau in grup, ambele prezentand avantaje si
dezavantaje. Cele efectuate in grup prezinta avantajul ca dinamizeaza sedinta, aceasta
devenind mai putin monotona si crescand dorinta subiectului de a efectua miscarile
prescrise (se poate realiza numai in cazul in care mai multi subiecti au acelasi gen de
deficienta). Lucrul individual este mai monoton, dar da posibilitatea unei bune dozari a
efortului si unui control strict.
Durata programului si ritmului exercitiilor:
Programul de reeducare va respecta principiul progresivitatii, atat ca ingreunare,
cat si ca durata. Astfel, maxim 5 minute va dura imersia pentru acomodarea cu mediul
acvatic, apoi se va desfasura programul propiu-zis, care are initial 10-12 minute pe zi si
creste treptat pana la 30 minute, putand fi repetat chiar si de 2 ori pe zi.
In cazul persoanelor ce nu sufera de afectiuni grave, sedinta acvatica realizata prin
inot terapeutic poate dura aproximativ 45 minute- 1 ora, pentru obtinerea unui rezultat
stabil. Intregul tratament se poate intinde pe o perioada de timp foarte diferita, de la
cateva luni pana la cativa ani, insa o activitate cu larga recunoastere a benificiilor induse
cum este inotul trebuie sa continue pe intreg parcursul vietii.
Ritmul optim al exercitiilor acvatice este de 20-25 de minute, in cazul persoanelor
cu afectiuni minore si de 12-15 miscari pentru cei cu suferinte respiratorii sau cardiace
insemnate. Expiratia se face in timpul miscari, iar inspiratia in timpul scurt de repauz
dintre doua miscari.
Porgramul recuperator va fi mentionat in fise si va cuprinde urmatoarele date:
 Durata imersiei;
 Durata exercitiului(a reeducarii propiu-zis);
 Axele de miscare;
 Ritmicitatea;
 Gradul de dificultate ale elementelor (accesibilitatea);
 Momentele de crestere a gradului de dificultate;
Fisele cuprind atat date privind structurile motrice ce urmeaza a fi executate, cat si
date despre pacient:
 Starea genereala a acestuia;
 Varsta, sex, antecedente;
 Diagnostic medical;
 Stare psihica;
 Nivelul capacitatii sale fizice (conditia fizica);
 Gradul capacitatii functionale a bolnavului(in special a celui cadiac sau cu
afectiuni neuromotorii);
 Posibilele complicatii induse de practicarea efortului fizic etc.

Pozitiile initiale folosite in inotul terapeutic:

Orice miscare efectuata pe uscat sau in apa are ca punct de plecare o pozitie
initiala.
Pozitiile fundamentale folosite in hidrokinetoterapie sunt: stand, sezand,
culcat si atarnat.
Orice pozitie este caracterizata prin: baza de sustinere, punctele de sprijin,
pozitia centrului de greutate al corpului, echilibrul in general, pozitia segmentelor
in raport cu trunchiul si celelalte segmente, prin actiunea muschilor care ofera
stabilitate pozitiei trunchiului si a diferitelor segmente ale corpului.
 INOTUL PROFILACTIC, TERAPEUTIC, RECREATIV

In general, inotul reprezinta o tehnica locomotorie, o modalitate de deplasare prin

apa realizata prin miscari ciclice, alternative sau simultan-simetrice, ale segmentelor.
Aceste miscari asigura inaintarea, prin “gasirea sprijnului pe apa”, si mentinerea
corpului la suparafata.
Inotul terapeutic poate fi definit ca arta de a armoniza functiile aparatului
respirator cu miscarile coordonate ale segmentelor, intr-un mediu atipic fiintei umane
-apa, pentru a asigura propulsia corpului si echilibrul pe o suprafata instabila.
Importanta terapeutica, igienica si recreativa a inotului, efectele favorabile pe care
le exercita asupra organismului sunt asigurate in principal prin asocierea cu factorii
naturali de mediu – aer, apa, soare – contribuind la inbunatatirea starii generale de
sanatate.
Datorita influentelor pe care le exercita asupra organismului, inotul este
considerat unul dintre cele mai importante mijloace de realizare a obiectivelor educatiei
fizice si sportului, dar si ale kinetoterapiei.

Conditiile de aplicare a kinetobalneoterapiei

Bilanturile:

Notate pe o fisa invelita cu un material impermeabil, bilanturile puncteaza

anamneza, diagnosticul si datele necesare pentru stabilirea tratamentului kinetoterapeutic
(amplitudinea miscarii articulare, forta musculara, starea pielii etc.).
La fiecare sedinta, kinetoterapeutul inregistreaza data la care se desfasoara asta,
precum si:
 Temperature apei;
 Exercitiile practicate;
 Durata sedintei;
 Progresele inregistrate;
 Reactiile pacientului la tratament;
 Durata pauzei.
Factorii ambientali:
 Temperatura aerului;
 Gradul higrometric;
 Temperatura apei.

Desfasurarea tratamentului:
Kinetoterapeutul trebuie sa prevada desfasurarea tratamentului, sa-l
dirijeze si sa-l tina sub observatie, fiind prezent in fiecare moment al sedintei de
reeducare, ce variaza in functie de starea patologica, de varsta si de stadiul de
recuperare a pacientului.
1. Pregatirea;
 2. Introducerea pacientului in apa;
3. Durata;
4. Ritmul;
5. Frecventa;
6. Odihna;
7. Instiintarea precautiilor.

Folosirea mijloacelor de inot, in cadrul tratamentului complex de kinetoterapie isi

dovedeste eficienta in corectarea deficientelor fizice, atat prin influentele pozitive
exercitate de procedeele tehnice adecvate, cat si prin cresterea obiectivitatii sedintelor de
corectare, la care subiectii participa cu un interes mai mare.

Deficiente fizice segmentare

Reabilitarea integritatii si conditiei fizice include evaluarea si diagnosticarea

pacientului din punct de vedere medical. Pe langa tratamentul clasic, practicat pe uscat si
prescris de catre clinician, in deficientele fizice, fie ele globale, fie segmentare, se
recomanda, datorita valentelor sale multiple, si recuperarea acvatica. Aceasta terapie in
mediul fluid se preteaza in corectarea deficientelor ortopedice, in conditiile in care sunt
respectate si parcurse 6 faze de recuperare.
Conform literaturii de specialitate, fiecare etapa incorporeaza o componenta
educationala si una fizica. Hidroterapeutul are astfel posibilitatea conceperii unui
program de tratatment unic pentru fiecare subiect. Ulterior sunt stabilite obiective pe
termen lung si scurt. Obiectivele acvatice trebuie sa fie asemanatoare celor fixate pentru
mediul terestru si chiar sa le completeze.

Scolioza in “S” dorsala dreapta si lombara stanga

 Scolioza in “S” este o deficienta a coloanei vertebrale ce presupune doua sau mai
multe deviatii in plan frontal, cu convexitatiile indreptate in lateral. Cea mai frecvent
intalnita forma este cea cu doua curburi, una localizata la nivelul segmentului dorsal si
alta la nivelul lombar. Ca in cauza oricarei deficiente fizice si aici se poate vorbi de o
deficienta structurala sau nestructurala, evolutiva sau neevolutiva.
Amintim ca exista si scolioze idiopatice, cu cauza necunoscuta, aparute inainte de varsta
pubertatii. O alta grupa a scoliozelor o formeaza cele statice, prin deformari ale bazinului
sau inegalitati ale membrelor inferioare. Scoliozele patologice pot fi determinate si de
afectiuni ca: rahitism, traumatisme ale corpurilor vertebrale, poliomielita si reumatism.

Scopul exercitiilor corective:

 Formarea reflexului corect si stabil de atitudine a coloanei vertebrale si a corpului

in intregime;
 Tonifierea in conditii de scurtare a grupelor musculare din partea convexitatilor;
 Tonifierea in conditii de lungire a grupelor musculare din partea concavitatilor;
 Integrarea elementelor centurii scapulare si ale centurii pelviene in atitudinea
normala generala a corpului;
 Dezvoltarea normala a toracelui prin corectarea asimetriilor sale.

Exercitii corective

1. Exercitii pe marginea bazinului:

 Din asezat, cu un baston sau cu o pluta diagonal la spate, apucat cu stanga
sus si dreapta jos, extensii si arcuiri ale trunchiului, coordonat cu
respiratia;
 Din aceeasi pozitie initiala, rasuciri si arcuiri ale trunchiului spre stanga si
spre dreapta;
 Din stand in genunchi cu un baston sau cu o pluta diagonal la spate,
apucat cu mana stanga sus si cu dreapta jos, extensia si arcuirea ampla a
trunchiului concomitent cu ducerea piciorului drept intins pe spate sprijin
pe varf;
 Pe genunchi cu sprijin pe palme inainte, ridicarea bratului stang sus
simultan cu extensia piciorului drept si arcuire;
 Din aceeasi pozitie, ridicarea bratului stang sus odata cu ducerea
genunchiului stang la piept cu arcuire.
 Alcelasi exercitiu cu ridicarea piciorului stang extins lateral.

2. Exercitii in bazin cu apa mica:

 Din stanga cu piciorul stang pe o treapta a scarii bazinului, cu o pluta la
spate, apucata diagonal cu mana dreapta jos si stanga sus, extensia ampla a
trunghiului cu inspiratie, revenire cu expiratie;
 Din aceeasi pozitie, indoiri si arcuiri ale trunchiului spre stanga.
 Aceeasi pozitie initiala, rasucirea triunchiului spre dreapta si extensia cu
arcuire;
  Aceleasi exercitii ca cele trei amintite anterior, dar cu sprijinul piciorului
stang cu o treapta mai sus;
 Exercitiile de indoire si arcuiriale trunchiului trebuie executate cu ambele
arcuiri;
 Din stanga cu fata la scara, cu bratele extinse, stanga sus si dreapta jos, cu
mainile apucate, ridicarea genunchiului stang spre suprafata apei;
 Din aceeasi pozitie initiala, extensia si arcuirea trunchiului si a capului.
 Mers pe varful piciorului stang, dreptul paseste normal pe talpa, cu mana
stanga sustinand un plutitor pe cap si cu cea dreapta pe sold;
 Mers cu ridicarea piciorului stang spre suprafata apei si cu mainile ca in
exercitiul anterior mentionat;
 Acelasi mijloc cu ridicarea genunchiului stang;
 Mers cu pas adaugat spre stanga, fandand doar piciorul stang, cu o pluta la
spate, apucata asimetric cu mana de partea cimvexitatiii jos, iar ceea de
partea concavitatii sus.

3. Exerctii in bazin cu apa mare:

 Din atarnat inegal la scara bazinului, cu mana stanga, sus si dreapta jos,
balansari laterale ale intregului corp; se poate executa cu fata sau cu
spatele la scara;
 Alcelasi exercitiu din atarnat doar cu bratul stang sus, dreptul fiind in apa
langa picior;
 Tot din atarnat inegal, cu spatle la scara ridicarea piciorului sau doar a
genunchiului stang spre suprafata apei;
 Din atarnat cu fata la scara, cu bratul stang sus si drept jos, extensia si
arcuirea trunchiului –inspiratie revenire-expiratie;
 Din aceeasi pozitie initiala extensia si arcuirea piciorului drept;
 Din impingere de la perete, plutire pe piept cu capul in extensie la
suprafata apei, cu bratul stang sus si dreptul jos langa coapsa;
 Din impingere, plutire pe spate cu bratul stang sus, celalalt jos, cu
genunchiul piciorului stang indoit peste nivelul apei;
 Plutire pe spate, cu o pluta tinuta in regiunea dorsala, ridicari repetate ale
trunchiului si bazinului;
 Picioarele procedeu craul, extensia trunchiului si a piciorului drept dupa
fiecare 6 batai de picioare;
 Picioare craul, cu fata in apa si cu bratul stang sus, dreptul jos, inspirand
inainte prin ridicarea fetei din apa;
 Picioare spate cu pluta la spate in regiunea dorsala indoirea genunchiului
stang la fiecare 6 batai de picioare;
 Picior craul cu un brat sus -stangul- si celalalt jos;
 Alunecare craul sau spate cu pluta tinuta sus, vaslind numai cu bratul
drept;
 Alunecare craul sau spate, fara pluta, vaslind doar cu bratul drept, bratul
stang intins sus; la craul se va inspira lateral dreapta (pe prima parte al
drumului aerian al bratului);
  Alunecare craul, vaslind doar cu bratul stang, bratul drept intins jos; se va
inspira prin ridicarea bratului, lucru realizabil prin intensificarea batailor
de picioare;
 Alunecare in procedeul spate, vaslind doar cu bratul stang, bratul drept
fiind jos langa picior, sau indoit la spate;
 Inot in tandem (cate doi unul langa celalalt, cu mainile din interiorul
cuplului prinse) in procedeele spate si craul; se lucreaza bilateral.

Indicatii metodice:

Atitudinile scoliotice sunt provocate de pozitii defectuoase mentinute timp

indelungat. Acestea apar ca urmare a oboselii. Scoliozele prin deprindere sunt atitudini
scoliotice durabile caracterizate prin mobilitate redusa a coloanei, corectarea facandu-se
doar partial.
Corectarea scoliozei in “S” impune fixarea unei curburi in pozitie corecta sau
hipercorecta si mobilizarea redusa a celeilalte. Dintre mijloacele recomandate amintesc:
 Exercitii dinamice efectuate in sens corectiv si hipercorectiv:
- pentru trunchi – indoiri laterale pe segmentul dorsal sau lombar in partea
convexitatii; rasuciri laterale si extensii pe segmentul lombar sau dorsal in partea
concavitatii; extensii globale ale coloanei vertebrale; intinderi in axul
longitudinal;
- pentru membrele superioare – structuri asimetrice: bratul din partea convexitatii
se coboara, iar cel din partea concavitatii se ridica peste nivelul umerilor;
- pentru membrele inferioare – structuri asimetrice, care amplifica miscarile
trunchiului, piciorul din partea convexitatii se ridica inainte sau lateral, iar cel din
partea concavitatii se ridica inapoi sau in exterior.
Scoliozele se constata prin examinarea clinica a subiectului, din stand, complet gol.
Se marcheaza apofizele spinoase ale vertebrelor, ceea ce edifica asupra tipului scoliozei.
Se urmareste echilibrul bazinului si aspectul picioarelor. Examinarea cu firul cu plumb,
indica directia in care s-a produs curbura, stanga, dreapta sau alternativa. Radiografia
completeaza si precizeaza rezultatul.

Indicatii. Contraindicatii.

Indicatiile kinetobalneoterapiei in patologia aparatului locomotor sunt foarte largi,

tehnicile specifice fiind puse in aplicare abia dupa explorarea clinica, radiological si de
multe ori chiar biologica a pacientului.

In general, efectele urmarite sunt:

- dobandirea partiala si progresiva a independentei;
- cresterea mobilitatii articulare;
- facilitarea miscarilor si a gesturilor la persoanele cu handicap sever;
 - relaxarea musculara;
- calmarea durerilor;
- vasodilatatia secundara in urma unor bai calde;
- reeducarea functionala motorie a unui segment;
- reantrenarea segmentara sau globala la efort.
Contraindicatiile sunt putin numeroase si destul de simplu de stabilitit. Astfel, putem
retine:
- orice boala in faza ei acuta;
- hipertemia;
- inconstientele sfincteriene;
- cardiopatiile decompensate;
- hipertensiunile arteriale;
- insuficientele respiratorii, in conditiile unei capacitati vitale foarte reduse;
- bolile active (tuberculoza);
- plagile infectate sau necicatrizante, ulcerele, orice boala de piele contagioasa;
- hidrofobia.

Apropierea afectiva, vocea calma, palcuta, atentia kinetoterapeutului indreptata

permanent spre subiect sunt conditii esentiale in derularea programelor de miscare in apa.
Integrarea copiilor si tinerilor cu cerinte educationale speciale este mult mai eficienta
cand terapia acvatica este initiata timpuriu. Aceasta forma de tratament trebuie sa vina in
intampinarea cerintelor diferitelor grupuri de tratament sau persoanelor cu astfel de nevoi
speciale. Ea va completa terapia a sec si va avea ca obiectiv prioritar induziunea si
reabilitarea sociala. Ele trebuie sa isi poata valorifica intregul potential, avand aceleasi
drepturi ca si ceilalti membrii ai comunitatii.
Bibliografie:

1. Elemente de hidrokinetoterapie si înot terapeutic, Laurenţiu Szatmáry, Horaţiu

Nicolae Pop, Elena Zamora , Editura Risoprint – Cluj Napoca – 2005
2. Înot pentru sǎnǎtate, Luciela Vasile – Editura didacticǎ si pedagogicǎ, R.A.,
Bucureşti, 2007
3. Kinetoterapie activă, F. Plas, E. Hagron, Polirom 2001
4. Hidroterapie, Krausz Ludovic, Krausz Ludovic – Tibor, Editura Syryus Téka –
Miercurea Ciuc – 2007
5. Ghid metodologic pentru corectarea deficienţelor fizice prin înot, Valeria Bălan,
Editura didactică şi pedagogică, R.A., 2007