Hasmasan Gavril

Nu există iertare ?
Studiu pentru Scolile duminicale

1
Daruita tuturor iubitorilor de adevar
Lechinta BN Romania octombrie 2010

Nu există iertare ?
2
 Se vede că foarte uşor diavolul poate suci minţile oamenilor care cu lumina în faţă nu sunt în
stare să o vadă.

Printre frăţietate se răspândeşte tot mai des zvonul că Dumnezeu nu mai iartă persoanele care au
păcătuit cu voia sau au căzut de la credinţă. Mare erezie. Autorul acestei mari minciuni ştim cine este,
pentru că unul singur este tatăl minciunilor, dar şi al mincinoşilor. Şi ca să fie credibilă această teorie,
trebuie binenţeles să se bazeze pe un verset din Scripturi, deci să aibă o acoperire legală care să-i dea
acea credibilitate de nezdrucinat pentru minţile lesne crezătoare şi uşuratice.

Dacă privim în paginile Scripturii vedem că Satana, în nelegiuirea sa, vine chiar înaintea lui
Isus Hristos cu minciuna, ispitindu-l cu aruncarea de pe streşina templului, citând chiar el din paginile
sfintei Scripturi, şi dacă la Isus a venit nu va veni şi la noi? Problema este una singură: să-i dăm
răspunsul corect. Din această pricină bisericile s-au rupt şi s-au despărţit în mii şi zeci de mii de
denominaţiuni, de nu mai ştie bietul om ce să mai creadă şi cine de fapt are dreptate, cu alte cuvinte
unde este adevărul? Deviza este arhicunoscută din cele mai vechi timpuri, si totuşi nebăgată în seamă:
Împarte-i şi stăpâneşte-i.

Tot aşa de-a lungul timpului Satana i-a şoptit unuia şi altuia câte o idee de-a lui, şi unde
sămânţa lui a căzut într-un pământ bun ea a dat rod pentru dezbinare, ură, etc. Unuia i-a spus că este
profet, altuia Mesia, altuia evanghelist, sau că un anumit text are o cu totul altă interpretare, etc şi
fiecăruia i-a arătat ulterior şi metoda de a-şi duce planul la îndeplinire, şi anume: dezbinarea (în numele
adevărului şi a dreptăţii cică), zidirea de noi biserici unde să se propovăduiască adevărul absolut. Eu am
impresia că fiecăreia i-a descoperit Satana gaura la macaroană şi a fost în culmea fericirii. Mare
nebunie.

Dar să revenim la ceea ce am scris la început. În epistola către Evrei apostolul Pavel spune:

Evrei 6:4 Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului
Sfânt,5 şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor-6 şi care totuşi au
căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei,
pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.

Evrei 6:4 Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi
părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt, 5 Şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului
viitor, 6 Cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei
răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură.

Am folosit ambele Scripturi, si cea Catolică, pe care o folosesc protestanţii, dar şi cea Ortodoxă,
pentru a înlătura orice fel de dubii şi reinterpretări.

Putem spune despre acest cuvănt că nu este adevărat? Niciodată, pentru că am cădea sub
pedeapsa lui Dumnezeu. Este cuvântul dat prin apostol nouă de învăţătură şi lumină. Dar trebuie înţeles
corect, altfel vine şi peste noi mustrarea lui Isus care ne spune: vă rătăciţi cu Scripturile în mână. Din

3
cauza aceasta se întâmplă multe dezbinări şi neânţelegeri în biserici, pentru că nu se caută adevărul, ci
fiecare consideră că doar al lui este corect şi infailibil.

Astfel dacă analizăm corect datele problemei, vedem că ea are mai multe aspecte şi anume:

1. Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi

2. au gustat darul ceresc, şi

3. s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi

4. au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi

5. puterile veacului viitor.

Vedeţi? Sunt cel puţin cinci aspecte diferite ale aceleaşi probleme de fond, iar faptul că toate
sunt legate de un: şi, dovedeşte că toate aceste aspecte trebuie cumulate de o singură persoană. A doua
problemă este nivelul standardului ce poate fi atins, cum îl ştiu?, unde este?, veţi spune că este în
Scripturi, perfect, dar etaloanele sunt la Dumnezeu nu la oameni, pentru că după ele voi fi judecat şi
eu. Dumnezeu îmi arată calea pe care trebuie să o urmez şi ce trebuie să fac, dar aceste părtăşii (cele
cinci de mai sus) nu mi le dă nimeni, numai Dumnezeu. Nici un cult religios, nici o universitate din
lume sau orice altceva, nimeni, doar Dumnezeu. El stie cât mi-a dăruit din fiecare. El ştie ce a turnat
din fiecare dar al său sau slujire.

Oamenii îţi pot oferii slujbe, ranguri, dregătorii din cele mai felurite, pe drept sau nu, deoarece
depinde de ei, dar împuternicirea cu darurile cereşti nu o face decât unul singur, şi acela nu este Papa
de la Roma, Patriarhul Ortodox sau preşedintele vre-unui cult neoprotestant, ci Dumnezeul Cel
Preaânalt, prin jertfa de pe cruce a Fiului Său Isus Hristos şi puterea Lui mijlocitoare, şi Duhul Sfânt,
care lucrează totul în toate.

Dacă Dumnezeu îmi dă toate aceste calităţi, este normal că numai El ştie cât a turnat din fiecare
dar al Său. El şi numai El ştie exact, eu doar pot face o apreciere umilă a ceea ce Dumnezeu dăruieşte,
nicidecum o apreciere corectă. Şi atunci cum îşi permite cineva să spună că omul cutare sau cutare,
care a făcut cutare lucru grav, nu mai are dreptul la mântuire? Cine îi dă acest drept? Şi cu ce autoritate
hotăreşte el aceste lucruri? Să nu mă mai rog pentru fratele meu care a căzut în ispită, oricare ar fi? Să
nu mă mai rog pentru cei ce mă prigonesc sau mă batjocoresc? Doar pentru că sunt călcători flagranţi
ai Cuvântului lui Dumnezeu? Aş încălca porunca dată de însuşi Isus care mă învaţă să iubesc şi mă
rog pentru aproapele meu, aşadar nu trebuie făcută o rugăciune seacă ci plină de dragoste pentru ei,
pentru sufletele lor. Nu m-a pus Dumnezeu pe mine cu mântuirea, să-i judec eu pe fiecare asupra
nivelului de credinţă, ci să mă sfinţesc eu şi să vestesc şi altora sfinţirea. Când e vorba de altul tare
bine ştim judeca.

Chiar şi hula împotriva Duhului Sfânt este înţeleasă necorespunzător, pentru că nu orişice
nebun care vorbeşte aiurea despre Duhul Sfânt, de care habar n-are, va fi pedepsit pentru o veşnicie, ci
doar acela care ştie ce vorbeşte, ştie ce face şi o face conştient, în cunoştiinţă de cauză. Altfel nu ar
4
putea fi iertat nimeni, fiecare greşim într-un fel sau altul împotriva Duhului Sfânt. Pentru că orice
critică la adresa lucrurilor lui Dumnezeu este o hulă adresată direct Duhului Sfânt, El lucrează totul în
tot.

Omul are un potenţial extraordinar din care foloseşte foarte puţin, dar poate fi ajutat să-şi
folosească mai mult din potenţial. Chiar şi putere are, dar de care nu doreşte să se folosească, de
exemplu: ai puterea să nu minţi?, o ai şi de ce o faci?. Ai puterea să nu vorbeşti de rău pe aproapele tău
(bârfeşti)? O ai, de ce nu o foloseşti? Şi aşa mai departe. Vorbeam cu unii fraţi din adunare: tot cereţi
putere de la Dumnezeu mereu şi bine faceţi, dar de ce nu o folosiţi şi pe aceea care o aveţi? Dacă ai
putere să nu furi, şi nici nu eşti nevoit să o faci măcar, de ce o faci? Prin urmare avem putere, dar noi
dorim altceva, mai nou, mai deosebit, cu care să ne lăudăm înaintea tuturor, ei tocmai pentru asta nu
primim.

Acum să încercăm să analizăm pe rând toate aceste daruri descrise mai sus pentru a le putea
înţelege. Dar să nu uităm un aspect important: fără botezul şi pecetluirea cu Duhul Sfânt, niciunul din
toate aceste daruri nu intră în discuţie, pentru că doar Duhul Sfânt lucrează în fii oamenilor.

1.- Cei ce au fost luminaţi odată.

Isus Hristos spunea foarte frumos: „Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va
umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”( Ioan 8:12 ), dar şi: Voi Sunteţi lumina lumii. (Matei
5:14). Este clar acum: Isus este lumina lumii, dar El nu a dorit să ţină lumina doar pentru sine, altfel n-
ar fi coborât din cer, ci a dat-o celor ce Îl urmează, ca să poată fi şi ei la rândul lor lumini pentru alţii.
Ei nu au voie să meargă prin întuneric, pentru că au un lucru de un preţ deosebit cu ei: Lumina Vieţii,
prin urmare, chiar prin întuneric de ar umbla, lumina lor ar trebui să facă ca acest întuneric să lumineze
ca ziua, dacă nu o facem înseamnă că nu o avem şi ne înşelăm singuri.

Un alt aspect este că umblând în lumină lucrurile se văd foarte clar şi desluşit, nu este ca prin
întuneric unde fiecare lucru capătă o altă formă sau sunet deosebit de cel adevărat al său. Se poate
vedea clar ziua toate lucrurile pământeşti, dar prin Lumina Vieţii, nu se are în vedere lucrurile
pământeşti, ci cele cereşti, duhovniceşti, sfinte.

Cu Lumina Vieţii, toate aspectele vieţii, materiale şi spirituale se văd corect. Nu poţi crede
orice, nu poţi face orice, pentru că această lumină mă ajută să pot deosebi lucrurile plăcute lui
Dumnezeu de cele neplăcute până în cele mai mici amănunte, fără greşeală. Nu este doar vorba de
lucrurile pe care le poate deosebi orice om, deoarece fiecare are în el un etalon care îi spune dinainte
ce-i bun şi ce-i rău.

Cu Lumina Vieţii, nimeni nu mă poate înşela în ceea ce priveşte anumite versete din Scripturi,
căutând să le de-a o altă interpretare, nu mă poate amăgi cu: aici sau acolo-i Isus, doar pentru că
anumite semne îl însoţesc, iar altele îl dau de gol. Nu primesc orice învăţătură doar pentru că vine de la
cine ştie ce mare evanghelist, şi doar el are mai multă lumină. Absolut nimic din ceea ce nu a spus
Pavel: (Filipeni 4:8) Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este
drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi
5
orice laudă, aceea să vă însufleţească. Lumina Vieţii îmi desluşeşte totul şi mă ajută să văd clar toate
lucrurile.

2.- Au gustat darul ceresc.

Au gustat darul ceresc !!! după cum citim este vorba doar de unul singur. Chiar şi botezurile
sunt de mai multe feluri: în apă, cu Duhul Sfânt şi cu foc. Darurile, roadele, slujbele sunt şi ele mai
multe. Atunci despre ce dar ceresc poate fi vorba care să le susţină pe toate celelalte. Eu cred că este
vorba despre CREDINŢĂ.

Şi mă bazez pe două versete din Scriptură:

2 Timotei 4:7 M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

Luca 22:32 Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta

Sunt peste o sută referinţe în Scriptură referitoare la credinţă, mai ales că acesta este un dar pe
care nu-l am de la oameni, moştenire sau să fie primit la şcoli. Este darul lui Dumnezeu, şi are o
lucrare deosebită în viaţa creştinului prin Duhul Sfânt.

O analiză sumară a credinţei ne arată următoarele lucruri:

- Este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2:8), dăruit prin Duhul Sfânt (1 Cor. 12:9), si intră numai
prin auzire (Romani 10:17);

- Ea este în Dumnezeu (Romani 4:9; Gal. 3:6), Isus Cristos (Fapte 3:16; 20:21) şi în Sângele
lui Isus (Romani 3:25), nicidecum în fecioara Maria sau sfinţi.

- Ea este în strânsă legătură cu: dragostea (1 Cor. 13:2), dreptatea (Iacov 2:1), faptele noastre
(Iacov 2:14.....), adevăr (2 Tes. 2:13), har (1 Tim 1:14) şi cuget (1 Tim. 1:19)

- Ea are roadele ei: neprihănirea, vindecarea, mântuirea, iertarea, moştenirea, pacea, biruinţa,
zidirea, dragostea, răbdarea, mângăierea, îndrăzneala, osândirea dar mută şi munţii dacă
este nevoie.

- Ea poate fi: mare, mărită, zadarnică, răsturnată, călcată, nimicită, statornică, clătinată,
sinceră sau pierdută.

- Pentru un lucrător ea: poate întări, poate lucra în alţii, veghea asupra altora, poate mării
câmpul de luptă, şi chiar aduce laude celui ce o are.

- Dar ea poate lipsi (2 Tes. 3:2), având doar impresia că o ai.

Şi aceasta nu este totul despre credinţă, dar este separat un studiu despre ea, pentru că acum
trebuia doar importanţa şi calităţile ei deosebit de mari, nebănuite chiar de mulţi.

3.- S-au făcut părtaşi Duhului Sfânt.

6
 Duhul Sfânt, este acela care lucrează în fiinţele oamenilor încă din pântecele mamei lor, de la
procreere. El este acela care din momentul puterii de discernământ al omului îi arată acestuia calea
spre mântuire, singura uşă de trecere, şi îl călăuzeşte în tot lucrul bun şi plăcut lui Dumnezeu. El este la
început cu noi, dar apoi trebuie să fie neapărat în noi. Trebuie primite darurile şi slujbele, dar trebuie
aduse şi roadele.

Dar a te face părtaş Duhului Sfânt este o lucrare mai deosebită decât ne putem da seama, pentru
că atunci trebuie să devenim împreună lucrători cu Isus şi Duhul Sfânt. Pentru aceasta trebuie ca în
mine trebuie să fie o:

- ascultare deplină de Duhul Sfânt; odată îmbrăcat cu puterea Duhului Sfânt nu mai poţi
face tot ceea ce tu doreşti, pentru că nu mai ţii tu frâiele, şi nu mai comanzi tu, ci Dumnezeu care te
călăuzeşte şi te duce acolo unde are nevoie de tine, pentru a îndeplini sarcinile care le ai. El îţi
transmite mesajul despre locul şi misiunea pe care o ai de îndeplinit, iar dacă resursele tale nu sunt
suficiente, tot El pregăteşte resurse suplimentare. Nu dă nici o informaţie vagă (cam pe acolo, mai
întrebi tu...), ci totul dă cu exactitate şi chiar detalii dacă este nevoie.

- supunere deplină sub puterea Duhului Sfânt; supunerea nu este aceeaşi cu ascultarea,
pentru că dacă ţi se arată ceea ce ai de făcut şi totuşi nu ai de gând să faci, sau amâni, cârteşti,
neglijezi, etc, nu poţi spune că ai o supunere deplină. Dar atunci când ai primit mesajul prin Duhul
Sfânt şi ai şi pornit la executarea ordinului te poţi numi supus Domnului. Fără amânare, fără cârtire sau
altceva de acest gen. De exemplu dacă un om are nevoie de hrană a doua zi şi tu mergi după o
săptămână sau mai rău, o lună este corect? Să fi tu în situaţia celui în nevoie, cum te-ai simţi şi ce ai
spune? De aceea este interzisă amânarea în lucrare.

- ungere deplină dată de Duhul Sfânt; acesta este un proces treptat care se efectuează
pentru împuternicirea în lucrare. Pornind cu puterea pe care o ai Dumnezeu o modelează si adaugă altă
putere de la El, în cantitatea şi calitatea (scopul) de care ai nevoie. Nu se face risipă de aceasta, şi nici
nu se amestecă lucrările, pentru că nu eşti tu acela care dai puterea ci însuşi Dumnezeu, iar cântarele
Lui sunt perfecte.

- slujire deplină sub călăuzirea Duhului Sfânt, slujirea deplină se face prin depunerea
tuturor silinţelor (forţelor, capacităţilor) de care dispui în lucrare. Nu motivezi fiecare acţiune cu lipsa
de putere sau resurse, ci tot ce ai, capacităţile fizice, materiale şi intelectuale le pui la îndemâna
Domnului în lucrare, pentru că la urma urmei tot de la El le ai, şi dacă nu vrei să dai acolo unde îţi cere
porunca, dai în altă parte mult mai mult. Deci cred că este clar până acum: primesc mesajul de lucrarea
ce o am de îndeplinit, numai din singura sursă demnă de toată încrederea – Duhul Sfânt – mă pregătesc
pentru acţiune şi pornesc. Iar la locul faptei fac tot ceea ce Domnul îmi porunceşte, cu toată fiinţa dar
şi dragostea de care dispun, având şi ungerea şi puterea corespunzătoare. Nu vă faceţi probleme,
Dumnezeu nu trimite în lucrare pe cel ce ştie că nu va face nici o lucrare de treabă, cu alte cuvinte nu
se face de ruşine în lucrare cu cei slabi sau neascultători.

- răsplată deplină la sfârşitul alergării. După ce ai realizat toate aceste lucruri poţi spune ca
Pavel: (2 Timotei 4:7,8) M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De
7
acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel
drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. Pavel în lucrare nu a primit lauri
şi recunoştiinţă, funcţii sau ranguri preoţeşti, şi nici nu a căutat aşa ceva, avea privirea mereu
îndreptată spre cer şi răsplătirile de acolo. Şi numai acelea sunt singurele valabile şi adevărate.

4.- Au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu.

Efeseni 6:17 .... şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

Exact, Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu nu este altceva decât Sabia Duhului cu care fiecare
creştin trebuie să fie înarmat, şi fără de care nici un creştin nu poate porni la luptă, deoarece face parte
din armamentul din dotare a fiecărui soldat creştin. Mulţi au pornit la luptă fără de această sabie
(cuvânt), sau au crezut doar că o au în dotare, şi umblă ca nişte stele rătăcitoare neştiind acum unde
este adevărul şi care este rostul lor, iar altii au căzut cu succes înaintea examenelor ce le-au dat în lupta
împotriva vrăjmaşului, şi astăzi sunt de două ori dezrădăcinaţi, cum spune foarte frumos, dar trist
despre ei Scriptura.

O atenţie mare trebuie acordată faptului că această sabie are nişte calităţi deosebite astfel:

- are două tăişuri; loveşte şi înainte dar şi înapoi ( pe tine chiar de nu o şti manevra, sau îţi
permiţi să te joci cu ea, sau să tai numai ce-ţi place, unde sau cum îţi place)

- tăietura ei este deosebită de orice altă sabie. (Evrei 4:12) Căci Cuvântul lui Dumnezeu
este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte
sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. Câte inimi nu au fost
tăiate împrejur şi suflete eliberate din moarte şi păcat, ce instrument medical ar fi putut face toată
acestă lucrare în afară de Cuvântul Vieţii.

Dacă Duhul Sfânt este considerat Apa Vieţii, Cuvântul Domnului este Pâinea Vieţii, după cum
mărturiseşte însuşi Isus Hristos. Dar tot Isus este considerat Cuvântul cel bun a lui Dumnezeu şi
binenţeles Pâinea Vieţii. Ce minunat este.

Matei 4:4 ... Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese
din gura lui Dumnezeu.”

Ioan 6:48 Eu Sunt Pânea vieţii.

Ioan 1:1 La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

La revenirea pentru judecată a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, scrie că:
(Apocalipsa 19:15) Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea pe care le va
cârmui cu un toiag din fier. Deci va lovi neamurile ce nu au vrut să asculte, cu Cuvântul lui Dumnezeu
pe care l-au neglijat sau călcat cu toate avertismentele şi dovezile existente, aidoma poporului Israel
din vechime. Sabia Duhului sau Cuvântul cel bun a lui Dumnezeu este şi o pâine, aşa cum este scris în
Scripturi, de aceea cum ştim că avem nevoie de hrană pământească zilnic pentru a trăi, trebuie să ştim

8
că nu putem trăi fără a mânca şi din Pâinea Vieţii. Şi nu este acelaşi lucru să mergi la luptă cu o sabie
de lemn sau una japoneză care poate tăia glonţul în două, totul depinde de noi, acum când avem
aceasta posibiliate, pentru că este scris că se va lua.

5.- Puterile veacului viitor.

Dumnezeu ţine toată lucrarea numai prin puterea Lui cea mare, într-o ordine şi-o disciplină
desăvârşită, fără greşeală sau abatere. Noi nu cunoaştem toate aceste puteri cereşti şi nici nu cred că ne
este necesar acum. Dumnezeu ne-a dăruit tot ceea ce avem nevoie pentru noi pe acest pământ în scurta
noastră călătorie spre veşnicie: Duhul Sfânt, care va fi cu noi şi în noi până la sfârşitul veacurilor.

Totuşi în vremurile din urmă Cuvântul ne spune că puterile cereşti vor fi clătinate, şi mari urgii
se vor întâmpla şi în cer şi pe pământ, încât stelele vor cădea pe pământ ca smochinele toamna din
pom. Minune mare, urgie deosebită, sincer nu mi-aş dori să fiu de faţă la aşa ceva. Deci aceste puteri
ale veacului acesta, prin care Dumnezeu ţine tot universul, într-o zi ele se vor întoarce împotriva
creaţiei lor şi vor nimici totul. Ce putere deosebită poate fi? Luca 21:26 oamenii îşi vor da sufletul de
groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi
clătinate.

1 Petru 2:9 Voi însă Sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam Sfânt, un
popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a
chemat din întuneric la lumina Sa minunată; Deci noi, cei de acum (şi cei din vechime au făcut)
suntem chemaţi să vestim puterile minunate ale Dumnezeului nostru atotputernic. Puterile veşnice şi
adevărate.

Mulţi dumnezei sunt în ziua de azi şi fiecare se laudă cu puterile pe care ei susţin că le deţin, cu
toate că cunoaştem minciunile lor. Mulţi se laudă că au creat lumea şi au făcut una şi alta innebunind
de cap oamenii şi ducându-i într-o cu totul altă direcţie decât cea adevărată, şi autorul ei nu este altul
decât Satan cu armata lui. Dar va veni o zi când toate aceste minciuni vor fi date pe faţă şi toţi aceşti
mincinoşi vor fi făcuţi de ruşine, şi de ruşine vor rămâne şi cei ce i-au urmat. Atunci adevăratele puteri
cereşti se vor dezlănţui şi se va vedea că numai unul singur este Dumnezeul cel adevărat şi numai unul
este fiul Său: Isus Hristos.

Atunci Duhul Sfânt, care este în noi, ne va proteja de urgiile cele mari ce vor veni, pentru că
vom sta drepţi înaintea Celui Preaânalt nu prin puterea noastră ci prin puterea Lui Dumnezeu. Atunci
vom vedea adevărata putere a Duhului Sfânt în acţiune, şi de aceea Cuvântul ne învaţă să spunem
tuturor despre El, despre puterile Lui cele nemărginite, care acuma lucrează în dragoste, dar va veni
ziua când va lucra cu mare urgie şi fără milă. Pentru că va trebui să cureţe si să facă totul de la început,
după cum este scris.

Prin urmare, nu este suficient să ai botezul cu Duhul Sfânt şi atât, ci trebuie să fi îmbrăcat şi cu
acea putere lucrătoare, de acea ungere divină, prin care să poţi face semne şi minuni în mijlocul
poporului, ca să poţi dovedi slujirea ta, dar şi puterea Celui ce te-a trimis în lucrare, altfel în zadar.
Mulţi au primit botezul cu Duh Sfânt şi au tras pe dreapta mulţumiţi, alţii au mai continuat lupta puţin
9
primind şi darurile duhovniceşti de slujire, apoi au obosit şi s-au lăsat, dar puţini au fost cei ce au luptat
până la capăt. Binenţeles că şi răsplătirea va fi după slujire.

Taina acestei discuţii este ascunsă în cuvintele date: “ este cu neputinţă să fie înoiţi iarăşi „,
exact cum se aude, ei nu mai pot fi puşi din nou în starea iniţială în care au fost, adică nu mai pot fi
ridicaţi la nivelul de har de care au avut parte la momentul în care au căzut, dar ei nu sunt excluşi de la
mântuire, au dreptul la salvarea sufletului lor prin pocăinţă. Pilda fiului risipitor lămureşte foarte clar
acest lucru, el cu toate că era fiu (nu argat sau rob), si-a recunoscut vina şi a cerut să fie doar rob, nu
fiu. Dar tatăl său cum l-a primit?, dându-i haina şi inelul, dar noi suntem de multe ori ca fratele lui.

Nu trebuie eliminată din discuţia noastră nici celebra întâmplare a lui Petru de pe Via Appia,
când, fugind din Roma pentru a scăpa de martirajul cerut de împăratul roman Nero asupra tuturor
creştinilor, acesta are o vedenie în care îl vede pe Isus Hristos mergând în sens contrar. Mirat de ceea
ce vede îl întreabă pe Isus: „Domine, quo vadis?”, la care i se răspunde: „La Roma, să fiu din nou
răstignit”. Eu cred că această întâmplare ne vorbeşte mai mult decât ne putem noi gândi.

Acum când am încheiat acest studiu ne putem da seama cât de departe poate ajunge omul în
cunoştiinţa cea mare a lui Dumnezeu, iar limitele sunt nebănuite, pot spune despre cineva că a atins
nivelul maxim admis de iertare şi nu mai am voie să mă rog pentru el?, nu cred. Dacă cineva crede
altceva, eu cred că nu face parte din biserica lui Dumnezeu şi ar trebui să-şi revizuiască poziţia sa,
deocamdată: (1 Ioan 2:1) Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a
păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe
Isus Hristos, Cel neprihănit. (1 Ioan 1:9) Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca
să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

Pentru că va veni vremea să nu mai fie, şi atunci va veni ca judecător.

Astfel, azi cât mai putem să ne bucurăm de toate binecuvântările lui Dumnezeu, să iertăm noi
şi să-l rugăm pe Dumnezeu, ca prin Isus Hristos să ierte toţi oamenii de pe pământ. Lui Dumnezeu îi
pasă de fiecare om de pe pământ pentru că El la făcut pe fiecare după chipul şi asemănarea Sa, şi sunt
sigur că suferă pentru fiecare suflet pierdut. Dacă mai există milă în noi şi dacă noi avem nevoie de
milă de la Dumnezeu acum şi la judecată, eu zic să ne rugăm totuşi fără frică, din toată inima şi cu
dragoste, aşa cum ne-am ruga pentru noi.

DOAMNE DĂ-NE ACEASTĂ PUTERE.

10