Avocatul copilului

"Avocatul copilului" este o institutie de sorginte europeana, care a depasit apoi granitele
Europei, existand in momentul de fata atat o tendinta de generalizare a institutiei in tot
mai multe tari si regiuni din lume, cat si o tendinta de unificare la nivel international.

La data redactarii acestui proiect de lege institutia "Avocatul copilului" este prezenta atat in tari care
sunt membre ale Uniunii Europene, cat si in alte tari europene, cum ar fi Norvegia (în fapt, tara
care a creat institutia), Rusia, Croatia sau Macedonia.
Consideram ca este nevoie de un departament special sau de o institutie independenta cu atributii
in monitorizarea drepturilor copilului la nivel national si cu putere de decizie si actiune pentru ca
problemele semnalate de copii sa fie intr-adevar luate in consideratie si rezolvate in conformitate cu
legislatia.     Â
Romania trebuie sa urmeze exemplul altor state europene care au inteles necesitatea unei astfel de
institutii si au creat Avocatul Copilului ca institutie distincta cu rol de monitorizare, aparare si
promovare a drepturilor si intereselor copilului.
Experienta pozitiva a tarilor care au adoptat aceasta institutie reprezinta nu doar un progres
incontestabil in domeniul monitorizarii, apararii si promovarii drepturilor si intereselor copilului, ci si
un factor indispensabil, in lipsa caruia nu se poate realiza bunastarea generala a copilului.
In cazul Rusiei exista de altfel cinci birouri regionale ale institutiei "Avocatul copilului", de
asemenea, in Belgia exista o institutie a "Avocatului copilului" pentru comunitatea flamanda si una
pentru comunitatea franceza (valona). Trebuie mentionat faptul ca institutia "Avocatul copilului"
este prezenta si in S.U.A. - in unele state federale, cat si in unele regiuni din Canada, neexistand o
reglementare unitara la nivel national, dat fiind ca atat statele federale americane, cat si regiunile
din Canada au autonomie legislativa.
Propunem ca departamentul pentru drepturile copilului sa se infiinteze in Romania in cadrul
institutiei Avocatul Poporului datorita unei necesitati vizibile pentru un departament suplimentar
specializat in drepturile copilului. Acest departament, care face obiectul acestei propuneri legislative,
reprezinta o realitate functionala de necontestat in peste jumatate din statele continentului
european, dar si peste ocean, in S.UA., in unele state federale si in Canada, in anumite regiuni sau
districte.
Acest departament pentru drepturile copiilor reprezinta nu doar un progres incontestabil in domeniul
monitorizarii, apararii si promovarii drepturilor si intereselor copilului, ci si un factor indispensabil, in
lipsa caruia nu se poate realiza bunastarea generala a copilului. Departamentul Avocatul Copilului ar
putea creste capacitatea autoritatilor statului din Romania de a monitoriza implementarea legislatiei
din domeniul drepturilor copilului prin crearea unui mecanism de comunicare intre principalii
responsabili in protectia drepturilor copilului Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor
Copilului ANPDC, Ministerul Public, organizatiile neguvernamentale, instantele de judecata si
barourile avocatilor.Â
Specializarea pe domenii a institutiei "Avocatul poporului" si crearea mai multor institutii la nivelul
unei tari este tendinta actuala ce deriva din constatarea faptului ca reprezentarea si aparareaÂ
drepturilor si intereselor diverselor grupuri sau categorii sociale este tot mai dificila intr-un cadru
general, cum este cel al "Avocatului poporului" la nivel national, astfel ca se impune o specializare,
in acest context aparand si "Avocatul Copilului"Â sau departamentul care sa apere si sa promoveze
drepturile si interesele copilului.Mare parte din actualele probleme din domeniul
implementariidrepturilor copilului sunt datorate si faptului ca nu exista o institutie care sa reprezinte
COPILUL si drepturile acestuia in relatia cu principala autoritate decizionala – Guvernul Romaniei.
Astfel desi s-a recunoscut ca specializarea judecatorilor si procurorilor este imperios necesara
pentru ca drepturile copilului sa nu ramana doar la nivel declarativ, tribunalele pentru minori
întarzie sa apara.

       Acest departament se ocupa cu promovarea intereselor copiilor fata de

autoritatile publice si private.        Conventia Natiunilor Unite privind
Drepturile Copilului a avut rolul sa lege institutia "Avocatul Copilului" de apararea si
promovarea drepturilor si intereselor copiilor la nivelul fiecarei tari. Dupa adoptarea
Conventiei, o serie de tari au adoptat, la randul lor, institutia "Avocatul copilului".
Conventia Natiunilor Unite privind Drepturile Copilului este instrumentul cu cea mai larga
ratificare in materia drepturilor omului din lume. Conventia subliniaza ca drepturile
copilului sunt drepturi ale omului. Aceasta afirmatie poate fi perceputa drept evidenta,
dar in practica adesea copiii raman invizibili si neauziti, iar interesele lor sunt rar
percepute in mod distinct. Ideea pe care o transmite Conventia este "copiii nu sunt mini-
cetateni cu mini-drepturi". Â Â Â Â Â Â Â Desi raman multe de facut, trebuie sa
recunoastem ca o data cu Conventia, drepturile copilului nu trebuie percepute ca o
favoare sau ceva optional. Ele genereaza obligatii pe care toti trebuie sa le
indeplineasca. Â
         Romania a adoptat in anul 2004 un pachet de legi ce reformeaza protectia
drepturilor copilului (Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului si Legea privind
regimul juridic al adoptiei). Legislatia nationala se completeaza cu multe instrumente internationale,
care prin ratificare de catre Romania, au devenit parte din dreptul intern (Legea 100/1992 privind
ratificarea Conventiei de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, Legea
15/1993 privind Conventia Europeana in materia adoptiei de copii, Legea 84/1994 privind ratificarea
Conventiei asupra protectiei copilului si cooperarii in materia adoptiei internationale, Regulile privind
standardele minimale pentru administrarea justitiei juvenile ale Natiunilor Unite- Regulile de la
Beijing, Liniile directoare ale Natiunilor Unite pentru prevenirea delicventei juvenile - Liniile
directoare de la Ryad, Regulile Natiunilor Unite pentru protectia minorilor privati de libertate si
Liniile directoare de actiune privind copiii din sistemul judiciar penal).
         Toate standardele impuse prin reglementarile internationale adoptate de
Romania cer un sistem orientat in folosul copilului, care trebuie recunoscut ca subiect distinct de
drepturi si libertati fundamentale, un sistem in care toate actiunile care privesc copilul sunt calauzite
in primul rand de principiul interesului superior al copilului.
       Totusi, in ciuda gamei largi de instrumente ce reglementeaza drepturile copilului, in
numeroase aspecte aceste drepturi nu sunt intotdeauna respectate sau luate in calcul, lipsind un
departament care sa actioneze deopotriva ca aparator, mediator si gardian in privinta acestor
drepturi. Este adevarat ca activitatea unuia dintre adjunctii Avocatul Poporului este specializata pe
drepturile unor categorii de persoane intre care se regasesc si copiii, fara a exista insa o specializare
exclusiv pe drepturile copilului.
Astfel, unul dintre adjunctii Avocatului Poporului este specializat pe drepturile copilului, ale familiei,
tinerilor, pensionarilor si persoanelor cu handicap.
       Se observa astfel ca activitatea acestui adjunct al Avocatului Poporului trebuie sa
acopere problemele mai multor categorii de persoane, altele decat copiii, atributiile sale nefiind
specializate doar pe drepturile copilului. Astfel, numarul prea mare de atributii afecteaza activitatile
legate de protectia drepturilor copilului.
       O alta problema de luat in calcul in privinta activitatii Avocatului Poporului este lipsa
personalului specializat in drepturile copilului, fapt care ingreunează apararea si promovarea
drepturilor si intereselor copilului.
Toate aceste neajunsuri pot fi remediate numai prin infiintarea departamentului Avocatului Copilului,
care sa fie un departament separat in cadrul institutiei Avocatul Poporului, specializata exclusiv pe
monitorizarea, apararea si promovarea drepturilor si intereselor copilului.
         Exista deja suficiente exemple de state care au creat institutia Avocatului
Copilului si fac in mod clar progrese in privinta protectiei minorilor. Recomandarea 1286 a Adunarii
Parlamentare asupra unei strategii europene pentru copii a urgentat puternic crearea unor
asemenea posturi la nivel naţional, cu garantarea independentei si profesionalismului necesar
pentru o imbunatatire reala in situatia copiilor. Aceste state pot servi drept exemplu pentru tara
noastra, chiar daca institutia trebuie adaptata la specificul si cerintele societatii romanesti.
Constitutia Romaniei a ridicat la nivel de principiu protectia ,,copiilor si tinerilor", in art.45
garantand libera dezvoltare a personalitatii umane, interzicerea exploatarii minorilor sau folosirea la
activitati care le pun in primejdie viaţa şi interzicerea angajării minorilor sub 15 ani. La 1
ianuarie 2005 a intrat in vigoare Legea 272/2004. Aceasta lege stabileste "cadrul legal privind
respectarea, promovarea si garantarea drepturilor copilului" este o lege cuprinzatoare care
abordeaza copilul ca fiinta umana unica si speciala, ce are dreptul de a primi o atentie si un
tratament special.
Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului reprezinta un progres din punct de
vedere legislativ. Este o lege moderna, europeana, armonizata cu prevederile Conventiei ONU cu
privire la drepturile copilului si cu alte tratate europene. Scopul ratificarii Conventiei, acela al
bunastarii copilului, se poate realiza, insa, prin implementarea acestei legislatii.
.        Pana la adoptarea Legii 272/2004, protectia copilului depindea strict de domeniul
administrativ, in mod centralizat din 1990 în 1997 si descentralizat ulterior, fiind de competenta
colectivitatilor teritoriale si a judetelor, incepand cu acea data. Aceasta descentralizare, prost
pregatita, aplicata fara mijloace suficiente, a provocat o criza institutionala in 1999.
Legea 272/2004 transfera o mare parte din atributiile Comisiei pentru Protectia Copilului puterii
judecatoresti prin introducerea instantei in procesul de protectie a copilului.
Specialisti din domeniul protectiei copilului, judecatori, avocati, procurori, asistenti sociali, psihologi,
reprezentanti ai ministerelor si agentiilor de specialitate au analizat noul cadru normativ, prin
prisma temelor evidentiate, elaborand mai multe concluzii i recomandari, printre care:
- in procesul de definitivare a proiectelor de legi nu au fost consultati specialistii, tehnicienii, cei care
au responsabilitatea aplicarii legii. Pentru acest motiv, in faza de implementare apar multe
neconcordante si neintelegeri;
- neintocmirea unui plan pentru faza de pregatire si apoi pentru cea de aplicare a legii, care se
refera la resursele umane, administrativ-tehnice i financiare, creeaza blocaje in sistemele de
asistenta sociala si juridica;
dispozitiile privitoare la copilul delincvent nu se pot pune in aplicare, neexistand institutii si servicii
specializate. Desi Legea 272/2004 in art. 84 al 2 prevede faptul ca vor fi aprobate prin hotarare de
guvern tipurile de servicii specializate, precum si standardele referitoare la modalitatea de asigurare
a acestor servicii, HG 1439/2004 privind serviciile destinate copilului care a savarsit o fapta penala
si nu raspunde penal - nu raspunde nevoii de protectie a acestui copil, datorita faptului ca aceste
servicii nu sunt bine structurate, neexistand o corelare intre toti actorii implicati in sistem;
- desi una din atributiile Ministerului Public este cea de aparare a drepturilor si intereselor minorilor,
atributie particularizata prin dispozitii speciale prevazute in codul de procedura civila, codul de
procedura penala, precum si in alte acte normative, nu sunt numiti procurori care, sa instrumenteze
numai cauze cu minori si nu sunt specializati in acest sens.

Desi legislatia actuala reglementeaza desemnarea judecatorilor care sa solutioneze cauze cu minori,
nu se prevede necesitatea specializarii acestora in problematica drepturilor copilului.
In strategia de reforma a sistemului judiciar aprobata de Guvern, Romania se angajeaza sa creeze
un sistem legislativ unitar in ceea ce priveste protectia drepturilor minorilor, justitia pentru minori si
responsabilitatile ONG-urilor care activeaza in acest domeniu. Toate acestea, in conformitate cu
Conventia asupra Drepturilor Copilului si cu principiile acquis-ului comunitar (suprematia interesului
superior al copilului, protectia copilului impotriva oricarui tip de abuz, de exploatare, respectarea
libertatii acestuia,etc).
Sarcina celor care lucreaza in interesul copiilor este complicata de globalizare, de complexitatea
relatiilor dintre state si de practica instituita de noile tehnologii. Se asteapta ca o retea de internet
europeana, ce leaga putinii mediatori pentru copii, care au fost deja numiti, sa raspunda incercarilor
de schimb de informatii si cooperare.
Raportul institutiei in anul 2004. Astfel, in anul 2004, au fost inregistrate 15 petitii referitoare la
problemele copiilor si tinerilor, in contextul urmatoarelor categorii de drepturi: dreptul la un nivel de
trai decent (art. 47 din Constitutia Romaniei); dreptul la ocrotirea sanatatii (art. 34 din Constitutia
Romaniei); dreptul la viata si la integritate fizică si psihica (art. 22 din Constitutia Romaniei);
dreptul la protectie speciala a persoanelor cu handicap (art. 50 din Constitutia Romaniei); dreptul la
invatatura (art. 32 din Constitutia Romaniei).Â
In anul 2005 Organizatia Salvati Copiii a primit 60 de petitii referitoare la incalcarea drepturilor
copilului (dreptul la identitate, forme grave de abuz sexual, delincventa juvenila, marginalizare
sociala, violenta domestica, inregistrare tardiva a nasterii, dreptul de a avea legaturi personale cu
copilul, trafic de fiinte umane, repatriere, indemnizatii maternale, discriminare, adoptie, rapire
civila, ajutor social, consimtamantul la deplasarea copilului in strainatate, incredintare copil, tutela,
dreptul copilului la timp liber, abuz fizic, pensie de intretinere).
In Croatia resursele materiale pentru activitatea Avocatului copiilor, a adjunctilor acestuia i a
departamentelor de servicii speciale sunt prevazute in bugetul de stat al Republicii Croatia. In
Franta, bugetul anual are ca sursa unica fondul anual votat de Parlament. In anul 2004, acesta a
fost de 1,9 milioane €, iar in anul 2005 suma a fost identica. In Irlanda de Nord, sursa de
finantare este 100% de catre guvern, in Islanda bugetul pentru 2005 a fost de aproximativ 310.000
€, dintre care 70% pentru salarii. Principalele surse de venit: acoperit in totalitate de subventii
guvernamentale si bineinteles ca exemplele pot continua.
In Romania actualmente sunt cheltuite resurse financiare pentru apararea drepturilor copilului de
catre Asociatia Nationala Pentru Drepturile Copilului, Avocatul Poporului dar si Ministerul Public,
institutii cu atributii in domeniu. Eficienta cu care sunt cheltuiti acesti bani publici este pusa la
indoiala de cel putin doua motive: conflictul de interese si nespecializarea institutiei doar in aceasta
problematica. Printr-o mai buna gestionare a acestor resurse realizata prin alocarea acestor bani
unui departament specilizat consideram ca s-ar atinge mai bine obiectivul final, bunastarea
copilului.
Analizand situatia concreta a copiilor din Romania, necesitatea infiintarii departmanetului "Avocatul
copilului" este evidenta.
Asociatia Nationala Pentru Drepturile Copilului este un organ al puterii executive, putere care are
prin excelenta atributii de administrare a resurselor in baza unui mandat (investitura) din partea
Parlamentului. Nici Guvernul, nici Parlamentul nu au atributii de monitorizare, functiile lor fiind, in
esenta, de administrare si legiferare. ANPDC nu are posibilitatea obiectiva de a monitoriza drepturile
copilului si de a se controla pe sine insasi in ceea ce priveste buna administrare a resurselor alocate
protectiei copilului.
Pe de alta parte, nu exista o subordonare intre administratia centrala si administratia locala,
datorita principiului descentralizarii, fapt ale carui aspecte pozitive primeaza, fara indoiala, dar acest
fapt creaza totodata un vid in privinta legaturii dintre implementarea drepturilor copilului.
Monitorizarea respectarii drepturilor copilului si crearea unei legaturi intre institutiile cu
responsabilitati in domeniul drepturilor copilului ar crea premisele functionarii unui sistem eficient de
protectie a acestor drepturi.
O astfel de legatura nu poate fi creata de ANPDC, care elaboreaza si implementeaza politicile din
domeniul drepturilor copilului.
Departmentul Avocatul Copilului apare ca o solutie care, datorita independentei acestui departmanet
si a atributiilor cu care va fi investit, va asigura atat monitorizarea drepturilor copilului, legatura
dintre institutiile cu responsabilitati in acest domeniu, precum si punerea in practica a interesului
superior al copilului in orice actiune implicand drepturile copilului.