You are on page 1of 2

Pesimism

Nici în străinătate nu e totul perfect. Nici vorbă. În Franţa disciplina rutieră e


şleampătă, infinit mai rea decît în Germania; portofelul îţi poate fi furat oriunde pe
glob; şmecheri şi obraznici se găsesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump şi
prost e mereu posibilă; unele locuri sînt murdare; blocuri dizgraţioase s-au
construit, mai ales în anii 60, peste tot; companiile aeriene occidentale oferă
servicii mediocre, provoacă întîrzieri, nu te scutesc, la o adică, de pierderea
bagajelor. Pe scurt, oriunde te-ai afla, poţi întîlni numeroase prilejuri de
indispoziţie.
La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educaţie, nesimţirea,
ilegalitatea, aproximaţia, mă rog, toată ornamentica - milenară - a ţărişoarei
ilustrează o tradiţie durabilă. Nu e vorba de accidente, de "din cînd în cînd"-uri
tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil. Fundalul a ocupat
avanscena. Şi e esenţialmente dezagreabil. E muşchiulos, vital, indestructibil.
Turcii vin şi pleacă, fanarioţii vin şi pleacă, ruşii vin şi pleacă, comuniştii vin şi
pleacă. Noi rezistăm fălos, fudul, chefliu şi dîrz. Dăm vina pe ei, pe toţi, şi ne
vedem de treabă. NATO încearcă să ne organizeze, UE încearcă să ne
domesticească. Degeaba. Apa trece, pietrele rămîn, avem şapte vieţi în pieptul de
aramă, românul nu piere. Nu moare şi nu se transformă. Se adaptează. Se descurcă.
Ţine cu dinţii de specificul lui naţional. Şi tocmai de aceea, sînt pesimist. Cred că
nu ne vom schimba niciodată. Vom continua să stăm în calea tuturor binefacerilor
şi noroacelor, fără să luăm decît caimacul de primă instanţă. În rest, vom dospi,
somnolenţi, în dulcele borş autohton, cu mici accese de enervare tandră.
Străzile vor rămîne mereu betege, pline de gropi şi asfaltate cu gumilastic,
autostrăzile, dacă vor exista, vor fi nişte şantiere perpetue, şoferii - profesionişti
sau amatori - vor conduce bezmetic, isteric, mitocăneşte. Îşi vor parca maşinile în
poarta ta, în curtea ta, în sufletul tău şi, dacă protestezi, te vor înjura exterminator
sau vor zîmbi suveran, de la înălţimea limuzinei proprii. Justiţia va fi mereu o
loterie, ziarele vor evita orice urmă de decenţă şi de nobleţe. Limba se va strica zi
de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare şi trivialitate. Laura Andreşan e
doar începutul. Oricine va putea striga în piaţa publică orice despre oricine.
"Relaţiile", pilele, bacşişul vor fi la fel de greu de înlăturat ca şi cîinii vagabonzi,
politicienii vor perora obscen despre patrie şi se vor gîndi strict la găştile de partid
şi la conturile personale. Toate scursurile vor ajunge vedete, toţi derbedeii vor
deveni campioni ai dreptăţii. Vom fi sufocaţi de proastă creştere, de incultură, de
muzică proastă şi de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea
putere. Aerul se va umple de invidie, ură şi băşcălie. Comunismul va reînvia, roz şi
cochet, cu sprijinul unor băieţei de bani (şi idei) gata, semidocţi şi trendy, netrăiţi,
iresponsabili, grăbiţi să găsească înainte de a căuta. În schimb, icoanele vor fi
evacuate din viaţa publică, în numele unei libertăţi de conştiinţă care nu ştie încă
nici ce e libertatea, nici ce e conştiinţa. Manelele se vor multiplica, urbanistica va
intra în colaps, vom avansa trudnic printre răgete şi scuipături. Şi vom vota, o dată
la patru ani, în funcţie de clubul sportiv care ne place.
Cum vedeţi, sînt pesimist. Ba pot pentru ca să spun că sînt apocaliptic. Totul a
început cînd, întors la Bucureşti după o vacanţă agitată pe alte meleaguri, am
constatat două lucruri: mai întîi că e mai cald decît în restul Europei, mai cald decît
la Mediterana şi apoi că singura scară rulantă care urcă de la autobuze la ghişeele
de control-paşapoarte nu funcţionează.
Am urcat gîfîind, cu mireasma patriei în nări. Sînt prea pesimist? Să dea
Dumnezeu. De-abia aştept să fiu contrazis.