Profesia de avocat - necesitate, artă,

talent, vocaţie

Societatea românească are nevoie de o

justiţie puternică, credibilă şi
transparentă, aceasta realizându-se prin
toţi cei care concură la înfăptuirea ei -
judecători, avocaţi, grefieri, jurişti,
notari, executori judecătoreşti,
procurori, poliţişti - pentru care voinţa
politicului este cea determinantă, alături,
bineînţeles, de o armonizare a tuturor intereselor ce se leagă de cei
implicaţi în a înfăptui o justiţie adevărată şi puternică.

Societatea modernă a înregistrat o dezvoltare accentuată în toate

domeniile vieţii. Chiar şi problematicile litigioase au căpătat un grad
ridicat de dificultate, de o complexitate aparte.

Studierea fenomenul, aflarea căilor şi modalităţilor de rezolvare a

litigiilor îl poate pune pe potenţialul justiţiabil în faţa unor situaţii de
fapt cărora nu le va putea face faţă în lipsa unei pregătiri continue,
adecvate la noile cerinţe ale societăţii. De multe ori ştii că ai
dreptate, dar acesta nu-ţi este recunoscută de cel care
trebuie, din lipsa puterii de a convinge pe cel în drept să
stabilească adevărul prin mijloacele şi modalităţile specifice.

De aceea, o justiţie modernă - de tipul celei la care tindem şi noi -

nu se va putea realiza (pe lângă un corp de magistraţi de elită) fără
-1-
un corp de jurişti în general şi în mod deosebit de avocaţi, care sunt
atraşi şi trebuie să contribuie la înfăptuirea actului de justiţie, fapt ce
presupune un înalt profesionalism, debarasarea de mentalităţile
învechite ce au ţinut de o justiţie limitată şi, nu în ultimul rând,
devotament, conştiinţă şi bună-credinţă.

La prima vedere putem afirma că pentru a profesa cu succes

avocatura este nevoie de talent, însă practica dovedeşte că talentul
este perfecţionarea continuă a înzestrărilor existente în
fiecare dintre noi şi îndeosebi a inteligenţei.

Deși avocații au o formare juridică generală, complexitatea tot mai

mare a aspectelor de drept, generată de evoluția societății, a impus
specializarea acestora pe diferite ramuri de drept (drept comercial,
drept civil, drept penal, drept fiscal etc) sau pe categorii de activități:

• avocați de consultanță care acordă consultații cu caracter

juridic;
• avocați pledanți care asistă sau reprezintă persoanele fizice
sau juridice în fața instanțelor judecătorești.

Exercitarea profesiei de avocat este guvernată de anumite

principii, şi anume:

• de principiul legalităţii,

• de principiul libertăţii şi egalităţii tuturor oamenilor în

faţa legii,

• de principiul independenţei justiţiei, a autonomiei şi

descentralizării,

• principiul păstrării secretului profesional.

-2-
 Cunoştinţele şi înalta pregătire a avocatului, îl ajută mai mult sau
mai puţin la derularea procedurilor şi a respectării principiilor ce
guvernează judecata cauzelor, la demonstrarea şi convingerea cu
privire la dreptul pierdut, în contextul general pe care judecătorul
trebuie să-l respecte, cel al imparţialităţii şi al unui rol activ
echidistant şi nepărtinitor.

Practica a demonstrat totuşi, ca o excepţie de la regulă , că în

unele situaţii, e drept mai simple, deşi părţile implicate nu aveau
pregătire juridică, acestea au ştiut să-şi apere interesul şi chiar să
colaboreze cu instanţa potrivit procedurilor, în vederea stabilirii
adevărului, Aceeaşi practică judiciară a demonstrat că în procesele cu
un grad ridicat de dificultate şi complexitate nu pot face faţă decât
adevăraţii profesionişti, care sunt avocaţii .

Cel mai important scop al exercitării acestei profesii îl reprezintă

promovarea şi apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime
ale persoanelor fizice şi ale persoanelor juridice, avocatul
supunându-se în primul rând legii şi statutului profesiei sale.

În exercitarea dreptului la apărare, drept recunoscut şi garantat

de Constituţie, de lege, prevăzut de pactele şi tratatele la care
România este parte, avocatul are atât dreptul cât şi obligaţia de a
asigura prin toate mijloacele legale şi procesuale, liberul
acces la justiţie, un proces echitabil, indiferent de natura
cauzei sau calitatea părţilor , fără nici o discriminare.

Avocatul din zilele noastre, pentru a-şi construi o carieră juridică

de succes, trebuie să-şi perfecţioneze continuu calităţile
-3-
personale având în vedere evoluţia şi dinamica actuală a economiei
naţionale, înţelegerea perfectă a mecanismelor fenomenului juridic,
dezvoltarea continuă a cunoştinţelor şi competenţelor în
domeniul comunicării şi al relaţiilor interumane, flexibilitate
şi rapiditate în activităţile curente, descoperirea de noi moduri de a
crea şi de a oferi servicii şi consultanţă de valoare, analizarea şi
verificarea constantă a activităţii desfăşurate, a calităţii strategiilor
abordate.

Îndatoririle avocatului, în exercitarea profesiei sale, sunt, conform

statutului, exerciţiul liber al profesiei, demnitatea, conştiinţa,
independenţa, probitatea, umanismul, onoarea, loialitatea,
delicateţea, moderaţia, tactul şi sentimentul de

confraternitate , care constituie principii esenţiale ale profesiei de

avocat. Avocatul este obligat să respecte aceste principii în
activitatea sa profesională, precum şi în viaţa privată.

-4-
 Publicitatea formelor de exercitare a profesiei este
destinată să asigure publicului informaţii cu privire la
activitatea desfăşurată de acestea . Publicitatea trebuie să fie
veridică, să respecte secretul profesional şi să fie realizată cu
demnitate şi prudenţă . Indiferent de mijlocul de publicitate
utilizat, toate menţiunile laudative sau comparative şi toate
indicaţiile referitoare la identitatea clienţilor sunt interzise.

Avocatul are obligaţia să poarte robă în faţa tuturor

instanţelor judecătoreşti, să poarte insignă şi să deţină
legitimaţie de avocat.

Misiunea avocatului trebuie să se bazeze pe respectul faţă de

această profesie şi faţă de colegi, precum şi pe căutarea perfecţiunii.
Atitudinea avocatului din zilele noastre trebuie să fie una cat mai
competitiva , pentru că în această societate de consum se aşteaptă
atât servicii de maximă competenţă, cât şi cunoştinţe profesionale
temeinice.

Avocatul are un rol extrem de important în înfăptuirea actului de

justiţie, asigurând şi facilitând comunicarea specifică la nivelul
corespunzător dintre justiţiabilul fără pregătire adecvată şi
instanţă . Prestaţia calificată a avocatului pentru clientul său constă
în aceea că el ştie să preia forma brută a datelor, a
problematicilor, să le prelucreze şi să le înfăţişeze
judecătorului într-o formă nouă, elevată şi ştiinţifică, uşor
accesibilă şi de înţeles , făcându-le utile, concludente şi pertinente
cauzei. Utilitatea avocatului rezidă şi în faptul că judecătorul, în

-5-
imparţialitatea sa, se bazează pe sintagma „daţi-mi probele şi
vă voi da adevărul". Judecătorul, se limitează strict la a pretinde să
i se dovedească ce se cere, prin mijloacele cerute de lege.

Activitatea avocatului nu trebuie privită ca un lucru simplu. El

trebuie să-l ajute pe magistrat să descopere adevărul, uneori
foarte bine deghizat şi ascuns în hăţişul realităţilor socio-
economico-umane, de minciună ori rea-credinţă, interpu-
nându-se între problematica litigioasă a justiţiabilului şi lege .

Pe de o parte, avocatul trebuie să ştie ce vrea clientul său şi,

respectiv, ce cere şi poate da legea, pe de altă parte, el trebuie
să cunoască şi realitatea faptelor ce au determinat natura
litigioasă a cauzei deduse magistratului, chiar dacă nu este
prea avantajoasă pentru clientul său , pentru a se putea apoi
raporta la cea de a doua relaţie determinată de lege şi conştiinţa sa.

După cum afirmă şi domnul Tudorel Butoi în lucrarea sa „

Tratat universitar de psihologie judiciară” , avocatul nu este
doar un artist înzestrat cu o inteligenţă sintetică, ci şi un om de ştiinţă
cu aptitudini analitice şi, mai mult decât atât, un adevărat
profesionist.

Rezultatul muncii sale se regăseşte în comportamentul şi

atitudinea sa procesuală. Din momentul angajării sale de către
justiţiabil, avocatul preia „necazul" acestuia, cu trăirile şi
sentimentele pe care trebuie să le asimileze şi să le alinieze
propriilor sentimente şi trăiri. Totodată, între avocat şi parte se
naşte şi un conflict de interese, liber acceptat, prin faptul că
-6-
serviciile avocatului vor trebui plătite de parte -client - iar în
contul plăţii apărătorul trebuie să facă totul pentru ca, în cele
din urmă, clientului său să-i fie reparat sau recuperat dreptul
pierdut sau încălcat prin actul judecăţii.

Relaţiile dintre avocat şi clienţii se bazează pe onestitate,

corectitudine, sinceritate, loialitate şi nu în ultimul rând, pe
confidenţialitate.

Avocatul are obligaţia de a păstra secretul profesional

privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată .

Pentru asigurarea secretului profesional, avocatul are obligaţia

să se opună la percheziţionarea domiciliului, a sediului
profesional principal, secundar şi al biroului de lucru, precum
şi la percheziţia corporală, cu privire la actele sau lucrările cu
caracter profesional aflate în locurile susmenţionate sau
asupra sa. Avocatul este obligat să se opună şi la ridicarea
înscrisurilor şi bunurilor constând din acte şi lucrări cu
caracter profesional.

Avocatul trebuie să facă totul (obligaţia de diligenţă - de

mijloace) pentru a câştiga cauza dar numai folosind mijloacele
legale pe care le are la dispoziţie.

Avocatul nu trebuie să lase impresia clientul că va câştiga

procesul, când, în realitate, acest lucru nu se va întâmpla
pentru că astfel reputaţia avocatului va avea mult de suferit în astfel
de cazuri. Dacă avocatul va explica părţii, în funcţie de

-7-
probatoriile cauzei, că e posibil să piardă sau să i se admită în
parte pretenţiile sale, el va fi motivat atât faţă de client, cât şi faţă
de propria conştiinţă, pentru că anticiparea soluţiei este riscantă
deopotrivă pentru justiţiabil cât şi pentru prestigiul
avocatului.

Avocatul este - în acelaşi timp - artizan şi artist.

Este artizan în măsura în care foloseşte un ansamblu de procedee

şi de mijloace tehnice pentru exercitarea profesiei sale, iar artist este,
din punctul de vedere al creării, al compunerii de pledoarii, ce pot fi
considerate chiar opere literare, specii ale genului retoric menite să
convingă judecătorul asupra speţei în cauză.

Ca om de ştiinţă - ştiinţa dreptului fiind principala preocupare a

avocatului , ca artizan - avocatului îi este absolut necesară vocaţia,
dar şi ca artist , i se cere, sau mai corect spus, trebuie să aibă
talent, adică acea îndemânare, acea uşurinţă de a face mai
repede, mai bine decât poate să facă altul acelaşi lucru.

Atitudinea avocatului trebuie să fie una riguroasă în ceea ce

priveşte orice informaţie furnizată într-o cauză dată, fiecare în parte
trebuind cercetată amănunţit pentru stabilirea adevărului.

Clientul vede în avocat un mic judecător fără portofoliu ,

un veritabil salvator care îl poate ajuta să depăşească momentul greu
în care se află; în el îşi pune toată speranţa şi chiar credinţa; avocatul
nu trebuie să-l dezamăgească dar nici să-i creeze impresia că
totul este rezolvabil, mai ales că orice judecată presupune probe,

-8-
dovezi, convingeri, sau să-i lase impresia clientului său că îl
cunoaşte pe magistrat şi că va putea interveni în schimbul
unor facilităţi Această abordare este extrem de
dăunătoare/periculoasă pentru un avocat.

Relaţia care se creează între avocat şi client este

confidenţială şi de o anumită intimitate. Faza de judecată începe
o dată cu introducerea cererii la instanţa competentă, de către
apărătorul părţii, de multe ori însoţit fiind şi de către client.

Avocatul trebuie să-şi însuşească acele virtuţi ce constituie un

ansamblu de însuşiri, deprinderi şi atitudini care definesc structura
intelectuală, caracterul şi ţinuta morală a omului de ştiinţă. Astfel,
trebuie să aibă:

-capacitatea de a argumenta şi de a construi fundamentul

unui proces ;

-imaginaţie şi inventivitate pentru a descoperi noi argumente

şi - dacă este nevoie - pentru a modifica întregul aspect al procesului;

-spirit de sinteză - pentru a scoate în relief punctele esenţiale

ale procesului;

-spirit critic - pentru a putea combate argumentele adversarului,

şi nu în ultimul rând, un dezvoltat

-simţ psihologic , bazat pe un bagaj bogat de cunoştinţe de

psihologie a infractorului, a victimei, a omului în general, - necesare

-9-
pentru a putea determina sau înţelege anumite reacţii ale
auditoriului.

În instanţă avocatul care asistă ori îl reprezintă pe client trebuie

să adopte un gen de comportament specific, sub control procedural,
caracterizat prin ordine şi disciplină de natură să contribuie la
solemnitatea şedinţei de judecată. În această fază comportamentul
avocatului, dar şi al părţii apărate, se întâlneşte cu cel al adversarului,
poate şi al avocatului acestuia, se văd şi se simt, se speculează şi
dau viaţă principiului contradictorialităţii , când apar stările
emoţionale şi stresul activat, pentru fiecare parte şi apărător.
Importanţa intereselor urmărite de părţile aflate în litigiu accentuează
şi agravează uneori stările de spirit ale celor implicaţi.

- 10 -
 Faza dezbaterilor în şedinţele de judecată ridică uneori probleme,
şi pentru judecător, dar şi pentru avocaţi, apărători ai părţilor,
moment în care este generată şi pentru apărători o stare
emoţională negativă ce declanşează tendinţa ca în momentul
interogării inculpatului, a martorului, a părţii vătămate, avocatul
uneia din părţi,
de regulă cel al
părţii adverse, să
întrerupă, să
comenteze
agresiv, să
ameninţe sau să
jignească,
atitudine total
necorespun-
zătoare dar şi
total neprocedurală pentru un avocat ce se consideră profesionist,
atitudine ce nu face altceva decât să-i discrediteze pe cei implicaţi în
ochii celor care i-au ales să slujească actul de justiţie.

Credibilitatea avocatului creşte iar acesta se va bucura de

respect din partea justiţiabililor, dar şi din partea magistratului, dacă
va îmbina argumentul bazat pe lege, pe logica juridică ,
folosindu-se de probele pe care le are la îndemână în cauză indiferent
că apără un răufăcător, o parte vătămată, un reclamant sau un pârât
şi care în final priveşte adevărul în mod obiectiv şi nu părtinitor, fără

- 11 -
să-l traumatizeze în vreun fel. Acesta este un adevărat profesionist şi
se va bucura de un real prestigiu.

Susţinerea cauzei în faţa completului de judecată nu

trebuie să fie agresivă şi orice analiză trebuie abordată principial,
iar lupta pentru adevăr trebuie să se dea între idei, iar arma folosită
să fie argumentul, susţinut de forţa probelor , care trebuie
explicate prin mijloacele cele mai potrivite ale oratoriei, respectând
angajamentele faţă de clienţi şi, implicit judecătorul care reprezintă
autoritatea judecătorească.

Comportamentul avocatului, în exercitarea profesiei sale trebuie

să fie guvernat de seriozitate, demnitate şi fair-play .
Prezentarea în faţa instanţei, ţinuta avocatului, modul de adresare,
poziţia în timpul pledoariei sunt amănunte ce ţin de persoana şi
prestigiul avocatului şi care au importanţă în conturarea solemnităţii
şedinţei şi „ţinutei" înfăptuirii actului de justiţie. Prezenţa
avocatului trebuie să inspire încredere, să impună respect şi
să constituie un model pentru cei din jur, atât în profesie, cât şi în
afara ei.

Până îi vine rândul în faţa completului de judecată justiţiabilul

trece prin numeroase stări emoţionale dar în momentul când avocatul
său îi pledează cauza, starea lui emoţională atinge cote maxime,
aşteptând de la avocat totul: convingere, tact, implicaţie
emoţională, dăruire, pentru ca judecătorul să fie convins că el
are dreptate şi nu adversarul său.

- 12 -
 Dacă avocatul va intui, pe baza probelor din dosar, că nu va putea
să obţină ceea ce clientul său pretinde, este înţelept să-i spună
acestuia de la început că ceea ce el cere este imposibil sau că
se poate realiza parţial, întreaga apărare urmând să se
bazeze pe această înţelegere a situaţiei reale .

Avocatul care are talent va şti să apere şi o cauză în care clientul

său pierde, nu numai în care câştigă, şi mai ales trebuie să pledeze
tot atât de convingător atunci când ştie că va pierde ca şi
atunci când e convins că va câştiga cauza, dar numai în
respectul pentru adevăr, ca şi cum ar recunoaşte că adversarul
său a fost mai bun şi, datorită şansei, lui i-a aparţinut adevărul în
lupta procesuală.

Arta apărătorului constă în aceea de a contribui la

clarificarea situaţiei de fapt în care clientul său a pierdut, acesta
având o falsă reprezentare despre adevăr, edificându-se pe deplin şi
acceptând soluţia prin care a pierdut.

Argumentele avocatului care susţine nevinovăţia clientului său,

un răufăcător de înaltă clasă şi care poate primi pedeapsa maximă
sau capitală, trebuie să ţină seama de respectul pentru adevăr
şi ocrotirea valorilor morale şi de convieţuire socială,
deoarece dreptul la apărare nu-i poate fi luat/refuzat nici unei
persoane indiferent de gravitatea faptei de care este
învinuită, în condiţiile unei judecăţi adevărate, corecte.

Avocatul, în primul rând, trebuie să realizeze în ce stadiu pro-

fesional se află, câtă experienţă are şi în raport de aceasta să-şi
- 13 -
aleagă acţiunile şi chiar clienţii, pentru că din practică este
cunoscut că uneori mai dificili decât acţiunile lor sunt înşişi
clienţii. La preluarea unui dosar, avocatul nu trebuie să se
entuziasmeze, să ignore neprevăzutul ce poate apărea pe parcursul
desfăşurării procesului şi, să ia în calcul şi un posibil insucces, pentru
a putea prevedea sau a avea pregătite la îndemână anumite
modalităţi, căi, dar şi posibile probatorii, în vederea demonstrării
adevărului, nerecunoscut de altfel de partea adversă.

Pentru înţelegerea cauzei şi pentru a-şi putea face o imagine de

ansamblu asupra situaţiei de fapt, dar şi asupra viitorului client,
stărilor emoţionale ale acestuia, avocatul trebuie să dea dovadă
de foarte multă răbdare deoarece relatările clientului ar
putea fi incoerente şi dezordonate, dar nu trebuie să-l
întrerupă, dacă se poate deloc sau foarte rar.

În final viitorul apărător poate folosi diferite tipuri de întrebări

pentru a-şi realiza un plan strategic de apărare, care va
necesita investigaţii teoretice şi practice. Totodată, acesta va
putea să identifice secvenţele din situaţia de fapt care necesită
explicaţii, interpretări.

Pe timpul discuţiilor de început, dar şi al discuţiilor dintre

termenele de judecată, avocatul nu trebuie să critice cealaltă
parte, chiar dacă o cunoaşte dinainte de proces ori din timpul
procesului, pentru că astfel intră într-o rezonanţă comună emoţională
cu partea pe care o apără şi îşi poate pierde autoritatea şi
credibilitatea, în opinia şi în viziunea părţii (clientului), avocatul

- 14 -
apare ca o persoană ce este obligată, pentru onorariul primit,
să câştige procesul, indiferent de situaţie. Din păcate aceasta
mentalitatea, am întâlnit-o foarte des, si este prezentă în
continuare în mentalitatea multor cetăţeni care apelează la
serviciile unui avocat.

Păstrarea succesului şi a reputaţiei obţinute nu este un

lucru simplu, ci, dimpotrivă, reprezintă o luptă şi o zbatere
continuă , ce presupune pregătire şi autoperfecţionare.

Avocaţii sunt obligaţi să-şi actualizeze permanent pregătirea lor

profesională, prin menţinerea şi diversificarea cunoştinţelor în
domeniile în care îşi exercită profesia. Pregătirea profesională
continuă presupune lărgirea cunoştinţelor şi competenţelor în
noi domenii ale dreptului, de lărgirea cunoştinţelor în
domeniul procedurilor şi al legilor aplicate în Uniunea
Europeană, precum şi de dobândirea certificării pregătirii
profesionale continue la standarde compatibile cu pregătirea
profesională a avocaţilor din celelalte state membre ale Uniunii
Europene, precum şi prin specializarea impusă de diversificarea şi
extinderea aplicării dreptului în raport de evoluţia relaţiilor social -
economice contemporane.

Toate organele profesiei şi instituţiile ce îşi desfăşoară activitatea

sub autoritatea acestora sunt obligate să asigure condiţiile necesare
pregătirii profesionale continue a avocaţilor, în raport cu domeniile
profesionale de specialitate pentru care avocaţii optează. Obligaţia
priveşte în mod special şi domeniul dreptului comunitar

- 15 -
 european, însuşirea şi aplicarea deontologiei şi standardelor
profesionale în materie.

Formele de exercitare a profesiei de avocat

Formele de exercitare a profesiei de avocat sunt, la alegere:

• cabinete individuale ("CI");

• cabinete asociate ("CA");
• societăți civile profesionale (nu există o practică unitară,
folosindu-se următoarele prescurtări: "SCPA" sau "SCA"; de
asemenea, este des întâlnită expresia "Societate de Avocați");
• societăți civile profesionale cu răspundere limitată ("SCPRL").

În cabinetul individual își poate exercita profesia un avocat

definitiv, singur sau împreună cu alți avocați colaboratori.

Cabinetele individuale se pot asocia în scopul exercitării în comun

a profesiei; drepturile și obligațiile avocaților titulari ai unor cabinete
asociate își păstrează caracterul personal și nu pot fi cedate. În mod
corespunzător cabinetele individuale se pot asocia și cu societățile
civile profesionale. Cabinetele individuale se pot grupa pentru a-și
crea facilități tehnico-economice în vederea exercitării profesiei și își
păstrează individualitatea în relațiile cu clienții.

Societatea civilă profesională se constituie din 2 sau mai mulți

avocați definitivi. În societatea civilă profesională își pot exercita
profesia și avocați colaboratori sau avocați salarizați. Societatea civilă
profesională și avocații care profesează în cadrul ei nu pot acorda
asistență juridică persoanelor cu interese contrare.

Avocatul nu își poate exercita profesia, în același timp, în mai

multe forme de exercitare a acesteia.

Pentru a deveni avocat trebuie sa urmezi facultatea de drept

dupa terminarea liceului, apoi
trebuie dat examenul de admitere in Barou. Dupa asta trebuie
facuta stagiatura la un cabinet de
avocatura pe o perioada de doi ani. Dupa aceasta perioada se da
examenul de definitivat.
- 16 -
 Eu mi-am ales aceasta meserie pentru ca imi place foarte mult sa
fac dreptate oamenilor si sa ii ajut sa treaca peste necazuri. Aceasta
meserie ma pasioneaza de cativa ani si imi doresc foarte mult sa
ajung un avocat renumit. Pe langa acestea, o latura destul de
importanta a acestei meserii este valoarea castigului material ce nu
este deloc de neglijat si care ma atrage de asemenea.

- 17 -