You are on page 1of 12

Axa prioritara 2, Sector managementul deseurilor /

reabilitarea terenurilor poluate istoric

Toader Cătălina
Grupa 5, EIAE
Programul Operaţional Sectorial de Mediu reprezintă unul
dintre cele mai importante programe operaţionale din punct de
vedere al alocării financiare şi reprezintă cea mai importantă
sursă de finanţare pentru sectorul de mediu, fiind finanţat din
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul
de Coeziune (FC). Programul a fost aprobat de Comisia
Europeană în data de 11 iulie 2007.

Obiectivul global al POS Mediu : îmbunătăţirea standardelor


de viaţă ale populaţiei şi a standardelor de mediu, contribuind
substanţial la îndeplinirea angajamentelor de aderare a
României la UE cu privire la protecţia mediului.
Axe prioritare:

• Axa prioritară 1, Sector apă / apă uzată – acest sector beneficiaza de cea
mai mare parte din fondurile europene alocate POS Mediu (60%).
Investiţiile au în vedere extinderea/modernizarea reţelelor de apă şi
canalizare, construirea/modernizarea staţiilor de tratare a apei potabile şi
a staţiilor de epurare, precum şi creşterea calităţii serviciilor publice de
apă şi canalizare, în condiţiile unor tarife acceptabile pentru populaţie.
• Axa prioritară 2, Sector managementul deşeurilor / reabilitarea terenurilor
poluate istoric - crearea de sisteme integrate de gestionare a deşeurilor la
nivel regional, în paralel cu închiderea depozitelor de deşeuri neconforme.
Se vor finanţa măsuri de colectare, sortare, transport, tratare şi depozitare
a deşeurilor menajere combinate cu măsuri de reducere a cantităţii de
deşeuri, conform cu principiile şi practicile Uniunii Europene în domeniu.
• Axa prioritară 3, Sector termoficare - educerea emisiilor provenite de la
centralele municipale de termoficare. Proiectele de investiţii se vor realiza
în localităţile în care centralele municipale reprezintă sursa cea mai mare
de poluare a mediului
• Axa prioritară 4, Sector protecţia naturii - asigurarea unui
management corespunzător al ariilor protejate şi, implicit, stoparea
degradării biodiversităţii şi a resurselor naturale.
• Axa prioritară 5, Sector protecţia împotriva inundaţiilor şi
reducerea eroziunii costiere - protejarea populaţiei şi a bunurilor
materiale de efectele devastatoare ale inundaţiilor.
• Axa prioritară 6, Asistenţă tehnică - cresterea capacitatii de
absorbtie a fondurilor Uniunii Europene, prin finantarea activitatilor
de monitorizare, evaluare si control a proiectelor, respectiv actiuni
de publicitate si informare pentru POS Mediu. Beneficiarii
proiectelor sunt Autoritatea de Management si Organismele
Intermediare.
Axa Prioritara 2 “Dezvoltarea sistemelor de management integrat al
deseurilor si reabilitarea siturilor contaminate istoric” – POS MEDIU

Obiective

• Cresterea gradului de acoperire a populatiei care beneficiaza de colectarea


deseurilor municipale, si de serviciile de management de calitate corespunzatoare si
la tarife acceptabile;
• Reducerea cantitatii de deseuri depozitate;
• Cresterea cantitatii de deseuri reciclate si valorificate
• Infiintarea unor structuri eficiente de management al deseurilor
• Reducerea numarului de situri contaminate istoric.

Principalele aspecte legate de mediul sunt:

- 97,8 % din reţeaua hidrografică a României este cuprinsă în bazinul fluviului


Dunărea;
- Aproximativ 38% din lungimea Dunării se află pe teritoriul României;
- Cu o medie de numai 2660 m3 de apă/loc/an, faţă de media de 4000 m3 de apă/
loc/an în Europa, România se situează în categoria ţărilor relativ sărace în resurse de
apă;
- 79% din apele uzate ajung neepurate sau insuficient epurate în receptorii
naturali;
- Numai 52% din populaţia României beneficiază atât de servicii de alimentare
cu apă, cât şi de canalizare;
- 363 milioane tone de deşeuri au fost generate în 2004 - aproximativ 326
milioane tone provin din industria extractivă, aproximativ 29 milioane tone
reprezintă alte deşeuri de producţie şi circa 8 milioane tone reprezintă deşeuri
municipale;
- Materialele reciclabile reprezintă aproximativ 40% din deşeurile urbane, din
care 20% pot fi recuperate; în prezent doar 2% din materialele reciclabile sunt
recuperate;
- Aproximativ 16 milioane tone de deşeuri au fost generate în 2004 de industria
energetică ;
- 252 de depozite de deşeuri municipale au funcţionat în 2004, din care 234 nu
se conformează standardelor de mediu; există aproximativ 2686 locuri de
depozitare în zonele rurale (dumping sites);
- Ecosistemele naturale şi semi-naturale reprezintă 47% din teritoriul ţării;
- Suprafaţa zonelor naturale protejate acoperă în prezent aproximativ 8% din
teritoriul ţării.
Domeniul major de intervenţie 2.1. Dezvoltarea sistemelor integrate de
management al deşeurilor şi extinderea infrastructurii de management
al deşeurilor

Operatiunile ce se vor derula in cadrul acestui domeniu major de interventie


vor finanta urmatoarele activitati indicative:
– Achizitionarea si instalarea sistemelor de colectare selectiva ;
– Constructia facilitatilor de sortare, compostare si reciclare;
– Achizitionarea vehiculelor de transport al deseurilor;
– Constructia statiilor de transfer si a facilitatilor de eliminare a deseurilor
municipale;
– Recuperarea gazului provenit din depozite, acolo unde este cazul;
– Construirea unor facilitati adecvate pentru deseurile periculoase (deseuri
medicale, deseuri provenite din echipamente electrice si electronice, etc) si
alte tipuri specifice de deseuri (deseuri provenite din constructii si demolari,
etc.);
– Inchiderea depozitelor neconforme;
– Asistenta tehnica pentru pregatire de proiecte, management si
supervizare, publicitate si campanii de constientizare a publicului (in
legatura cu colectarea selectiva, sortarea, reciclarea, compostarea),
imbunatatirea guvernarii institutionale, licitarea si contractarea operatorilor
de servicii de salubritate.
Domeniul major de intervenţie 2.2. Reabilitarea zonelor poluate istoric

Operatiunile ce vor fi derulate in cadrul acestui domeniu major de


interventie vor finanta urmatoarele activitati indicative:

– reabilitarea si ecologizarea terenurilor prin utilizarea masurilor


adecvate pentru categorii specifice de situri contaminate;
– asistenta tehnica pentru pregatirea de proiecte, studii de optiune,
management si supervizare si publicitate.
Alocarea financiară

• Pentru perioada 2007-2013, fondurile alocate pentru finanţarea


proiectelor din Axa prioritară 2 a POS Mediu, domeniul major de
intervenţie “ Dezvoltarea sistemelor de management integrat al
deşeurilor şi extinderea infrastructurii de management al deşeurilor”,
se ridică la aproximativ 991,5 milioane Euro, din care
aproximativ 793 milioane Euro reprezintă finanţare din FEDR şi
aproximativ 198,5 milioane Euro cofinanţare de la Bugetul de stat.

• Pentru perioada 2007-2013, fondurile alocate pentru finanţarea


proiectelor din Axa prioritară 2 a POS Mediu, domeniul major de
intervenţie “Reabilitarea zonelor poluate istoric”, se ridică la
aproximativ 176,7 milioane Euro, din care aproximativ 141 milioane
Euro reprezintă finanţare din FEDR şi aproximativ 35 milioane Euro
cofinanţare naţională (de la bugetul de stat şi bugetele locale).
Sursa:www.erd.ro
Bibliografie

• http://www.fonduri-structurale.ro/Detaliu.aspx?t=mediu
• http://eufinantare.info/po/mediu/Document-cadru-pos-mediu-versiun
ea1-noi07.pdf
• http://www.erd.ro/Care_este_cea_mai_verde_tara
• http://www.fonduri-structurale-europene.ro/posmediu/deseuri-situri-i
storice.html
• http://www.fonduri-ue.ro/upload/Ghid%20solicitant%20deseuri.pdf
• http://www.scribd.com/doc/55601293/Axa-2-POS-MEDIU

You might also like