ARGOUL

Ion Pachia Tatomirescu:

“ argoul este un mod de exprimare nonliterar,

specific anumitor grupuri sociale „certate cu
legea“ şi cu „codul manierelor elegante“ – grupuri
alcătuite din vagabonzi, delincvenţi, dar şi din
elevi, studenţi, militari ş. a. –, care şi-au format
un „vocabular special“, cuprinzând cuvinte „cu
sensuri deturnate“, din limba comună, ori din
sfera regionalismelor, neologismelor etc .”
 Exemple:
1. marfă, meseriaş,
2. valabil, vrăjeală,
3. trombonist, trotilat,
4. a se da rotund,
5. a zemui, venit cu pluta (sau plutaş),
6. căzut odată cu ploaia,
7. venit cu roata de caşcaval pe dunga gardului,
8. e groasă, măcăne,
9. bişniţări, a drincui (din engl. (to)drink),
10. şmenar („persoană care înşală în schimbarea
ilegală a banilor“),
11. a şpăgui (< şpagă) .
 Argouri recente
 ŞMECHER

 Cuvant polsemantic: verbul a şmecheri în construcţie

tranzitivă, a şmecheri pe cineva sau ceva înseamnă „a
înşela; a truca, a falsifica“; iar ca reflexiv – a se şmecheri
– are sensul „a deveni (mai) abil“ „e, ne-am şmecherit! “

 Familie lexicala: şmechereşte , şmecherie, şmechereală,

şmecherlâc , şmecherit („fercheş, puţin neserios, puţin
şmecherit)

 Camp lexical: cuprinde acţiuni generale – a se învârti, a

se descurca, a se orienta, a se prinde, a fenta, a
îmbârliga –, strategii punctuale – mişculaţii (mişcoraţii),
combinaţii, manevre, lipeli, mistreţuri, moşmande –,
simulări – trucaje de Buftea, figuri, la şto, la ciuciu –,
mijloace verbale – papagal, texte, vrăjeli, caterinci,
abureli etc.
 II. MARFA

Substantivul capata valoare substantivala si adverbiala (uneori

superlativa):

 „O tipă cu totul superbă – marfă!“

 „Unul peste alta, băutură peste băutură, a fost «marf㻓
 Marfă bună „se spune, depreciativ, despre un om şmecher
sau imoral“
 “Marfa de marfa” a cumparat (calitate).
III. Expresia colocviala “De cartier” intalnita azi in
toate mediile, pornind din muzica pana in paginile
ziarelor.

 băieţii de cartier ;
 viaţa băieţilor de cartier ;
 şmenar de cartier ;
 limbaj de cartier ;
 muzică de cartier ;
 viaţa de cartier ;
 gaşca din cartier.
IV. Expresia ’’băiat de băiat ’’ - expresie tautologica

 băiat cu ochi albaştri,

 băiat de băiat,
 băiat de ghindă,
 băiat deştept,
 băiat de traseu,
 băiat salon,
 băiat solvabil.
V. Mişto este folosit mai ales în calitate de adjectiv şi
adverb ca echivalent pentru „bun“, „bine“, „frumos“,
„potrivit“ etc.

Un sens cu totul diferit presupune construcţia fixă a lua la

mişto „a-şi bate joc“ (unde mişto este tratat ca substantiv).
Prin analogie cu expresia sinonimă din vorbirea familiară a
lua peste picior, a lua la mişto se modifică în a lua peste
mişto. Cu acelaşi sens se foloseşte şi a face mişto (de…).

Un derivat, recent s-ar părea, al lui mişto este miştocar,

folosit cu sensul „ironic, batjocoritor, zeflemist“ (deci
semantic, de­rivatul are ca punct de plecare expresiile a lua
la mişto, a face mişto).
VI. Expresie argotică „Aşa vrea
muşchii…“destul de recentă, a cunoscut un
succes rapid.

 „m-a ghicit că mi-e milă de tagma martalogilor,

nu numai de muşchii mei“

 „noi, cu muşchii de oţel / la cules de muşeţel .

 VII. A se lasa cu…

 Verbul a se lăsa se foloseşte, impersonal, cu

sensul „a se produce, a se întâmpla; a fi iminent“:
„se lasă cu nori dinspre U. S. “;

„…se lasă şi pentru bietu' Gigi cu un week-end

scurt“
„Se va lăsa oare cu epurări la Interne? “

 Când verbul are un subiect – sensul său este „a

produce, a avea ca efect“ .
 VIII. Sufixul familiar-argotic -ar:

 prietenar,
 ciumecar,
 şmenar,
 găşcar,
 giolar,
 (mi)ştocar
 străinar,
 jupânar.
 IX. Derivat (din Sufixul -ist) : ist cu
temă neologică:

 alarmist,
 analist,
 colonist,
 congresist,
 miniaturist,
 propagandist,
 romanist etc.,
 fripturist,
 zeflemist,
 bonjurist.
 X. Sufixul –an de origine slavă :

 merţan,
 lungan,
 grăsan,
 beţivan;
 bădăran,
 ghiorlan,
 modârlan,
 topârlan,
 barosan.
 XI. Sufixul -os:

 lexic de bază (bărbos, ruşinos, băşcălios, bătăios,

pontos, pricinos, drăcos, lenevos, ţâfnos );

 neologisme (dubios, religios) ;

 formaţii populare şi familiar-argotice (păgubos,

haios).
 „Zicea că i-am vrăjit nasol, / că fac mişto la parastase / ...
mă tot miram ce-o gâdilase / de-a dichisit-o-n ochi un trol. //
Şi mi-a suflat-o, mă... de-a gata, / călca-i-ar dricu'
arătarea... / Cântai, cântai, dar vezi, cântarea / mi-a încălzit
doar beregata. // Mă arde sub cămaşă coasta, / mă seacă
dur, prea dur, abraşa, / sau bă... m-o fi durând cămaşa / şi
eu nu ştiu nimic de asta. // Sunt şmecher, eu ? Eu, mă ? Ce
zici... / C-aşa-mi turnă la-nghesuială... / Dar vezi, m-am
prins: e pe gineală, / c-o arde-n muscă d-un carici. // M-a
uns cu găinaţ de zână / şi tocmai cine... O cartoafă, / o
ştoalfă talciocară, oafă... / Ei şi ? De-o gâdilă... rămână ! //
Ochitul, vorbele îi put, / Dar dă-o-n suflet de gagică / ....... /
Ai oasele la tine, Gică ? / Te fac pe zece un barbut...

Nichita Stănescu, “La Calul Bălan, cârciumă şi han

”.
 Bibliografie :

1.Valeria Guţu – Romalo. Corectitudine şi greşeală. Limba

română actuală

2.Rodica Zafiu. Diversitate stilistica in romana actuala.

Bucuresti, 2003

Material: Nae Roxana