Ambiguitatea

Este “mecanismul fundamental al poeticitatii” (Rodica Zafiu), o conditie esentiala a

limbajului poetic , “destinata sa stimuleze si sa orienteze capacitatea imaginativă” (I.
Coteanu). Ambiguitatea inseamna dubla posibilitate de echivalare a unor elemente
din limbajul poetic, rezultata din specificitatea constructiei acesteia, incat sa deschida
catre cititor o serie alternativa de conotatii posibile la aceeasi expresie a limbii. Intr-un
studiu de referinta, William Empson (1981) stabileste sapte tipuri de ambiguitate, dupa
cum rezulta din: polisemantismul lexical; din semnificatiile alternative; din simultaneitatea
semnificatiilor; din combinarea unor semnificatii neconcordante; dintr-o “confuzie
fericita” a autorului, care isi descopera ideea pe parcursul scrierii, creand nedumerirea
cititorului; dintr-o tautologie irelevanta; dintr-o contradictie totala a semnificatiilor, care
scindeaza mintea autorului. Ambiguitatea este fenomenul cu variabilitate si deschiderea
cea mai mare din poetica, generand practic spatiul nelimitat al imaginarului. Empson
insusi defineste ambiguitatea “o nedumerire, o incurcatura cu privire la ceea ce a vrut sa
spuna autorul”, incat Graham Hough identifica al optulea tip de ambiguitate, intre
semnificatia intentionata de autor si semnificatia realizata de cititor in timpul lecturii.

Sugestia

Este, in poezia moderna, o tehnica teoretizata mai intai de simbolisti, opusa

narativitatii, imagismului si discursivitatii poeziei traditionale. Se bazeaza pe stilul aluziv,
fragmentar, indecis, promovand vagul, clarobscurul, sinestezia, corespondenta dintre
sentimente si culori, muzicalitatea versurilor, eufonia, armoniile perfecte. Philippe van
Tieghen il citeaza pe Mallarme: “Asadar, poezia nu trebuie sa fie nici descriptiva, nici
narativa, ci sugestiva. A vorbi ca un poet inseamna a te multumi <<sa faci aluzie>> la
lucruri, <<sau sa le distragi calitatea care va incorpora vreo idee>>”.
 Expresivitatea

Expresivitatea este tocmai calitatea unei comunicari de a fi expresiva, de a transmite

mesajul nu numai exact, ci si plastic.
Referitor la o opera literara in versuri, expresivitatea denota unicitatea stilului poetic
al unui autor , noutatea si iventivitatea imaginarului sau poetic, selectarea unui lexic liric
anumit, capabil sa sustina ideea poetica si imaginile artistice in asa fel, incat sa-l
impesioneze pe cititor si sa-l faca sa recunoasca maniera specifica apartinand unui mare
scriitor.

Reflexivitatea

Tudor Vianu stabileşte în studiul “Dubla intenţie a limbajului”, caracterul limbajului

poetic: a) tranzitivitate limitată, b) reflecxivitate infinită.
Limbajul artistic este dominat de inefabil, iar cel matematic de explicabil, actul liric
este reflexiv, cel matematic este tranzitiv. În discursul poetic, semnificaţia lirică este
continuă.
Tudor Vianu distinge intenţia tranzitivă a limbajului prin care emiţătorul comunică
un mesaj, de intenţia reflexivă, prin care acelaşi emiţător se comunică, adică exprimă
atitudinea faţă de cele comunicate.