Nu ne mai putem ntoarce niciodat la pretinsa inocen i frumusee a societii nchise. Visatul paradis nu poate fi realizat pe pmnt.

Odat ce am nceput s ne bizuim pe raiune i s facem uz de facultile noastre critice, odat ce am simit chemarea responsabilitilor personale i, mpreun cu ea, responsabilitatea de a contribui la progresul cunoaterii, nu ne mai putem ntoarce la o stare de implicit supunere fa de magia tribal. Pentru cei ce au gustat din pomul cunoaterii, paradisul e pierdut. Karl Raimund Popper (nascut la 28 iulie1902 la Viena si decedat la 17 septembrie 1994 la Londra) a fost un filozof englez de origine austriaca, considerat unul din cei mai mari filozofi ai stiintei din secolul al XX-lea. Fondator al rationalismului critic mpotriva determinismului istoric, pozitia autorului la aceasta problematica este de a se opune oricarei forme de scepticism, conventionalism si relativism n stiinta si n activitatea umana n general, el a sustinut ideea unei societati deschise (Open society), adversar implacabil al totalitarismului sub orice forma. Karl Popper s-a nascut ntr-o familie ebraica convertita la protestantism, fiu al unui avocat, cu preocupari de filozofie si cultura clasica, care a transmis fiului sau interesul pentru fenomenele sociale si politice. Dupa absolvirea gimnaziului, se nscrie n 1918 la Universitatea din Viena, unde studiaza matematica si fizica, apoi obtine si titlul de Doctor n Filozofie (1928). l intereseseaza Teoria relativitatii, respinge nsa marxismul si psihanaliza, considerndu-le lipsite de fundament stiintific. Din aceste confruntari cu temele cel mai mult dezbatute n acel timp se cristalizeaza preocuparile care vor forma centrul activitatii sale ulterioare, anume metodologia critica a stiintei. Devine un sustinator consecvent al rationalismului si adversar ahotart al neopozitivismului cunoscut si ca empirism logic dominant n miscarea filozofica cunoscuta sub numele de "Wiener Kreis" (Cercul vienez), ai carui principali reprezentanti erau Moritz Schlick si Rudolph Carnap.

n 1937, sub amenintarea infiltrarii nazismului, Popper se stabileste n Noua Zeelanda, unde ramne pna n 1945 ca profesor la Canterbury University din Christchurch.n 1946 se ntoarce n Europa si, pna la obtinerea titlului de emeritus (n 1969), Popper preda n calitate de profesor de logica si de metodologia stiintei la School of Economics din Londra, care devine un renumit centru international de cercetari n domeniul teoriei stiintelor.n anii saizeci, mpreuna cu Hans Albert, a fost principalul combatant n disputa cu pozitivsmul reprezentat de "Scoala din Frankfurt" (Frankfurter Schule). n 1965, Karl Popper a fost nnobilat ("Knight of the British

Empire"), devenind "Sir". A primit titlul de "doctor honoris causa" de la mai multe universitati din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii si Noua Zeelanda.

n opera sa de filozofie sociala, "The Open Society and Its Enemies" ("Societatea deschisa si dusmanii ei", 1945) Popper apara democratia mpotriva oricarei forme de totalitarism, combatnd att conceptia lui Platon asupra societatii ct si materialismul istoric al lui Karl Marx. Progresul stiintific este favorizat numai de acele societati n care sunt garantate libertatea gndirii si libera confruntare a ideilor. Acestea sunt societatile deschise, n contrast cu cele nchise, n care domneste autoritarismul politic pe baze ideologice contrare rationalismului critic. Pe aceasta linie, Popper critica ceea ce el numeste "Istoricism" ("The Poverty of Historicism", "Mizeria Istoricismului", 1957), conceptie, dupa care evolutia istorica a umanitatii ar fi predeterminata pe baza unor reguli intrinsece. Se recunoaste aici doctrina lui Marx asupra socialismului stiintific, care paraseste terenul unei analize formulate de el nsusi, pentru a se face profetul unei societati viitoare, legitimnd regimurile autoritare.

S-a nascut la Viena, la 28 iulie 1902. A publicat prima sa carte in 1934: Logik der Forschung (aparuta si in traducere romneasca: Logica cercetarii, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1981). Pentru Popper trasatura distinctiva a teoriei stiintifice este failibilitatea. Logica este logica invatarii din greseli. In tineretea sa, Karl Popper a fost membru al Partidului Social-Democrat Austriac, care era pe atunci marxist (austro-marxist). In 19191920 a inceput sa se indoiasca insa profund de marxism. A ramas membru, inactiv, al social-democratiei; simtea ca nu poate teoretiza public vederile sale antimarxiste; in Austria acelor vremi, orice slabire a ideologiei social-democratiei ar fi facut jocul teribililor ei dusmani. Dupa venirea la putere a fascistilor, Popper a fost nevoit sa emigreze, intre 19361946, in Noua Zeelanda. Din 1946, s-a stabilit in Anglia, unde a predat, ca si un alt mare ganditor austriac, Fr. Hayek, la London School of Economics. A murit in 1994. Societatea deschis este definit de filozoful austriac Karl Popper ca o societate n care "indivizii se confrunt cu decizii personale."[1](p.198 n ediia n limba romn) ntr-o asemenea societate, deciziile politice pot fi luate n mod raional, n urma unor discuii argumentate. Popper identific unele principii importante care stau la baza unei societi deschise:

Umanismul - compasiunea pentru semenii notri Individualismul - indivizii sunt mai importani decit grupul sau statul din care fac parte. Drepturile individuale nu vor fi sacrificate n favoarea intereselor de stat sau de grup. Egalitarismul - indivizii trebuie s fie egali n faa legii, iar legea trebuie s nu discrimineze indivizii dup apartenena la un grup sau altul Protecionismul - funcia principal a statului ar trebui s fie protejarea indivizilor mpotriva abuzurilor care ar putea veni din partea unor indivizi mai puternici sau mai bine narmai dect alii Contractualismul - statul ar trebui sa funcioneze ca o inelegere ntre indivizi care i garanteaz reciproc drepturile

Conceptul de societate deschis este descris n cartea "Societatea deschis i dumanii si"[1]. n aceast carte, Karl Popper critic totalitarismul fascismul, naionalsocialismul i comunismul, ideologii care au la origine filozofia lui Platon, a lui Hegel i a lui Karl Marx, mai ales afirmaia lor privind caracterul de lege a evoluiei istoriei (vezi istoricism). Conceptul de societate deschis este opusul celui de societate nchis. Societatea nchis este definit ca o societate n care oamenii nu se consider responsabili pentru deciziile lor personale. Deciziile personale snt luate potrivit unor credine magice, a unor credine de "grup," i a unor credine n predestinare. [1](p.197) ntr-o societate deschis, instituiile pot fi modificate n urma unor decizii raionale. Experimentnd prin schimbri treptate, oamenii pot nva s reformeze instituiile statului fr s cauzeze suferine inacceptabile semenilor lor. ntr-o societate nchis, schimbrile se ncearc s fie oprite sau controlate potrivit unor idei despre care se crede c ar guverna schimbrile din societatea uman. Cel mai bun regim politic dup Popper este democraia, pe care Popper o redefinete ca un regim unde este posibil ca cei care conduc statul s fie schimbai prin mijloace panice. Aceasta, i nu afirmaia conform creia majoritatea ar avea dreptate, este cel mai mare atu al democraiei. Statele industrializate occidentale sunt mai apropiate de conceptul unei societi deschise dect alte state. Opusul societii deschise n modernitate este totalitaritarismul.

In lucrareaSocietatea deschisa si dusmanii ei, K.R.Popper analizeaza dificultatile cu care se confrunta civilizatia contemporana, care aspira spre umanism si rationalitate, spre egalitate si libertate. Aceasta civilizatie se afla, dupa cum considera filosoful, la varsta copilariei si continua sa creasca in ciuda faptului ca a fost de atatea ori tradata de liderii intelectuali ai omenirii. Aceasta civilizatie nu si-a revenit inca pe deplin din socul nasterii sale, al tranzitiei de la societatea inchisa sau tribala supusa unor forte magice la societatea deschisa care elibereaza potentele creatoare ale omului. Socul tranzitiei este unul din factoriicare au facut posibila nasterea acelor miscari reactionare ce au incercat si inca mai incearca sa naruie civilizatia. Filosoful isi propune prin aceasta lucrare sa contribuie la intelegerea totalitarismului precum si la intelegerea insemnatatii pe care o are lupta impotriva acestuia. De asemenea analizeaza principiile reconstructiei sociale democratice care incearca sa inlature unele din obstacolele ce stau in calea abordarii rationale a problemelor. Aceasta o face prin critica filosofiilor sociale care sunt raspunzatoare de atitudinea potrivnica fata de reforma democratica. Printre aceste filosofii se afla istoricismul. Popper afirma ca Societatea deschisa si dusmanii ei reprezinta un fel de introducere critica in filosofia societatii si a politicii, pentru ca istoricismul este o filosofie sociala, politica si morala (imorala) care a exercitat o puternica influenta asupra societatii de la inceputurile civilizatiei noastre pana in prezent. Este imposibil sa comentezi istoria fara a discuta in acelasi timp problemele fundamentale ale societatii, ale politicii si ale moralei. In alegerea problematicii, preferinta personala exista intr-o masura mai mare decat in cazul unui tratat stiintific. Deoarece o stiinta nu este doar un corp de fapte, ci ea este o colectie dependenta de interesul celui ce a cules respectivele fapte, adica un punct de vedere determinat de o teorie stiintifica. O scoala de filosofi ai metodei stiintifice au ajuns la concluzia ca stiinta totdeauna rationeaza circular si ca ne aflam in situatia cainelui ce alearga ca sa apuce propria sa coada cum afirma Eddington, deoarece nu putem scoate din experienta noastra factuala decat ceea ce am pus noi insine in ea sub forma teoriilor noastre. Acest rationament deoarece in general este perfect adevarat, nu este valid, desi in general este adevarat ca nu selectam decat

fapte care au relevanta fata de o teorie preconceputa, si nu este adevarat ca selectam numai fapte care confirma teoria. Metoda stiintei consta in cautarea de fapte care ar putea sa infirme teoria, aceasta numindu-se testarea unei teorii pentru a vedea daca nu descoperim un neajuns in ea. Nu putem spune ca poate exista o teorie sau o ipoteza care sa fie in acest sens o ipoteza de lucru si sa ramana neschimbata. Pentru ca nici o teorie nu este definitiva si fiecare teorie ne ajuta sa selectam si sa ordonam anumite fapte. Pana aici pozitia istoriei este analoaga celei a stiintelor naturii, de exemplu a fizicii. Daca comparam insa rolul pe careil joaca un punct de vedere in istorie cu cel pe care il joaca un punct de vedere in fizica vom constata o mare deosebire, si anume in fizica punctul de vedere se prezinta ca o teorie fizica pe care o putem testa cautand fapte noi, iar in istorie problema este mult mai complicata. Rolul teoriei intr-o stiinta a naturii, cum este in fizica, este de a indeplini sarcini interconexate care ajuta la unificare stiintei, la explicare si predictia de evenimente. A da o explicatie cauzala unui anumit eveniment inseamna a deriva deductiv un enunt( prognoza) ce descrie acel eveniment folosind drept premise ale deductiei anumite legi universale alaturi de anumite propozitii singulare sau specifice, in calitate de conditii initiale. Intr-un exemplu se aplica mai multe ipoteze : 1. 2. ipoteza cu caracter de lege universala a naturii ; enunturi specifice ( conditiile initiale) privitoare la evenimentul particula in chestiune.

O anliza a explicatiei cauzale a unor evenimente conduce la urmatoarele idei: 1. nu putem vorbi niciodata de cauza si efect intr-un mod absolut, un eveniment fiind cauza altuia, care este efectul sau numai relativ la o lege universala sau alta; 2. folosirea unei teorii in scopul prezicerii unui eveniment specific nu este decat un alt aspect al folosirii ei pentru explicarea unui asemenea eveniment. Testarea unei teorii se realizeaza

comparand evenimentele prezise cu cele efectiv observate ceea ce conduce la ideea ca teoriile pot fi testate. In stiintelor teoretice sau generalizatoare (fizica, biologia, sociologia) ne intereseaza cu precadere legile sau ipotezele universale, adica validitatea acestora. Daca vrem sa stim ca sunt adevarate si cum nu ne putem asigura in mod direct de adevarul lor adoptam metoda eliminarii celor false. Stiintele generalizatoare pure si aplicate sunt preocupare de testarea de ipoteze universale si de predictia unor evenimente specifice, dar si de a explica un eveniment specific sau particular. Stiintele istorice sunt manifesta un interes pentru evenimente specifice precum si pentru explicarea acestora. Pe istorici ii intereseaza evenimentul particular si nu legile istorice universale. Generalizarea se inscrie pe o alta directie de interese, net diferite de interesul pentru evenimente specifice si pentru explicarea lor cauzala cu care se ocupa istoria. Interpretarile generale nu pot fi confirmate prin concordanta lor cu toate documentele disponibile specifice pentru ca nu trebuie sa uitam de circularitatea lor si nici de faptul ca vor exista intotdeauna un numar de alte interpretari care concorda cu aceleasi documente. Nu putem spune ca poate exista o istorie a trecutului asa cum a fost in fapt , dar pot exista numai interpretari istorice dintre care nici una nu este definitiva. Fiecare generatie are dreptul de a-si fauri o istorie proprie, aceasta fiind chiar si o obligatie. Interpretarea istoricista poate fi comparata cu un proiector indreptat spre noi insine, din cauza caruia ne este greu sau imposibil sa vedem in jur, actiunile fiind paralizate. Sensul acestei metafore este ca istoricismul ca noi suntem cei ce selectam si ordonam faptele istoriei. Istoricismul crede ca istoria insasi sau istoria omenirii ne determina prin legile ei inerente pe noi, problemele noastre, viitorul nostru si chiar punctul nostru de vedere. Popper considera ca interpretarea istorica trebuie sa raspunda unei nevoi ce se naste din problemele si decizile practice cu care ne confruntam. El arata ca istoricismul crede in dorinta noastra de interpretare istorica si ca prin contemplarea istoriei putem sa descoperim taina sau esenta destinului omenirii. Istoricismul isi propune sa descifreze calea pe care omenirea este sortita sa mearga si totodata urmareste sa descopere cheia istorie sau sensul istoriei.

Apare urmatoarea problema cheie : Exista un sens al istorie ? La aceasta intrebare Popper raspunde : istoria nu are un sens. Istoria in sensul min care majoritatea oamenilor vorbesc de ea pur si simplu nu exista. Nu exista o istorie a omenirii, exista numai un numar indefinit de istorii care vizeaza diferite aspecte ale vietii umane. Unul dintre acetea este istoria puterii politice, care este ridicata la rangul de istorie a lumii. Aceasta istorie a luptelor pentru putere Popper o numeste istoria crimei internatioanale si a asasinatelor in masa. Multi istorici ai scris sub supravegherea imparatilor, a generalilor si a dictatorilor. Din punctul de vedere al dogmei crestine, Dumnezeu se dezvaluie in istorie, istoria are un sens; sensul ei este telul lui Dumnezeu. Referitor la aceasta viziune Popper o considera curata idolatrie si superstitie, el arata ca in spatele acestui istoricism teist se afla versiunea hegelianacare priveste istoria politica, ca pe o scena sau ca pe un fel de lunga piesa shakesperiana, ai carei eroi sunt marile personalitati istorice. Popper nu neaga faptul ca aspiratiile occidentale umanitarismul, libertatea, egaliatea le datoram influentei crestinismului. El considera ca singura atitudine ratioanala si crestineasca fata de istoria libertatii este ca noi insine suntem raspunzatori de ea in acelasi sens in care suntem raspunzatori de propriile noastre vieti si ca doar constiinta noastra poate sa ne judece si nu succesul nostru lumesc. Macmurray implica cultul succesului si ideea ca dreptatea va vi de partea celor umili pentru ca vor vi in tabara invingatoare. Aceasta traduce marxismul, teoria morala istoricista a lui Marx in limbajul unei prishologii a naturii umane si al profetiei religioase. Critica facuta de Kirkegaard lui Hegel, ofera un sprijin puternic ideii ca istoricismul este incompatibil cu crestinismul. Desi Kierkegaard nu s-a eliberat niciodata pana la capat de traditia hegeliana in care fusese educat. Popper desi sustine ca istoria nu are sens, dar facand aceasta afirmatie, el nu vrea sa spuna ca trebuie sa contemplam inmarmuriti istoria puterii polotici si sa o privim ca pe un spectacol

sangeros. El sustine ca putem interpreta istoria puterii politice din punctul de vedere al luptei noastre pentru societatea deschisa, pentru domnia ratiunii, pentru dreptate, libertate, egalitate si pentru prevenirea nelegiuirilor internationale. Desi istoria nu are scopuri sau sens, noi ii putem impune aceste scopuri ale noastre si ii putem conferi un sens. Oamenii sunt cei care introduc scop si sens in natura si in istorie. Desi oamenii nu sunt egali putem decide sa luptam pentru drepturi egale. Istoriei putem sa-i conferim drept scop si sens lupta noastra pentru societatea deschisa si impotriva dusmanilor ei. Asemeni jocurilor de noroc, istoricismul s-a nascut din disperarea noastra in ce priveste rationalitatea si responsabilitatea actiunilor noastre, istoricismul este o speranta degradata, o credinta degradata, incompatibil cu orice religie care predica importanta constiintei morale, deoarece aceasta va trebui sa puna accentul pe responsabilitatea noastra suprema pentru actiunile noastre si pentru repecursiunile lor asupra mersului istoriei. Istoria poate fi facuta aparand si consolidand acele institutii democratice de care depinde libertatea si cu ea progresul. Istoria trebuie justificata ca un lucrul de care ea are mare nevoie. In conceptia lui Popper predictiile sunt posibile doar pentru sisteme bine izolate, stationare si recurente, ceea ce nu este si nu poate fi cazul cu societatea umana unde printre factorii de capetenie care determina dezvoltarea se numara propriile noastre decizii de a reactiona intr-un fel sau altul la situatia in care ne gasim. Astfel de exemplu tehnologia care a ajuns sa exercite o influenta atat de puternica asupra societatii contemporane, nu poate fi prezisa nici macar in principiu cu un secol in urma. Popper considera ca optiunea si responsabilitatea raman inevitabil ale indivizilor, nu putem avea niciodata suficiente temeiuri pentru a spune : societatea nu poate sa evolueze decata in cuate mod indiferent daca membrii ei o vor sau nu. Pentru Popper in chestiuni practice ca si in cele teoretice nu putem fi niciodata siguri ca detinem raspunsurile corecte. Ceea ce il face sa pledeze pentru o cat mia mare libertate de a critica si experimenta, democratia fiind in viziunea sa un sistem, unde conducatorii ale caror solutii la problemele societatii nu se mai dovedesc a fi cele mai promitatoare, pot fi inlocuiti pe cale non violenta. Pentru el problema cruciala nu este cine trebuie sa detina puterea, ci in ce mod

poate fi impiedicat abuzul de putere practicat in interesul unei dogme sociale sau politice, ori pentru avantaje personale. Popper a insistat si asupra concordantei dintre logica liberala a stiintei care accepta concurenta tuturor teoriilor pentru ca acestea sa fie supuse probei controlului empiric si societatile liberale sau deschise in raport cu societatile inchise(societatile comuniste) bazandu-se pe explicatii totalizatoare si de nerespins asupra lumii. Reflectia epistemologica da nastere in acest caz unei etici a adevarului propriu societatilor democratice. K. Popper propune omenirii un mod de viata activ, pentru a da un sens istoriei : In loc sa pozam drept profeti, trebuie sa devenim ziditori ai destinului nostru. Trebuie sa invatam sa facem lucrurile cat mai bine cu putinta si sa ne descoperim greselile, iar cand ne vom fi lepadat de ideea ca istoria puterii va fi judecatorul nostru, cand vom fi incetat sa ne intrebam cu ingrijorare daca istoria ne va da sau nu dreptate, atunci poate ca vom izbuti intr-o buna zi sa aducem puterea sub controlul nostru Karl Popper, in cartea sa, Societatea deschisa si dusmanii sai, descrie societatile deschise ca fiind caracterizate prin: suprematia legii; respectul pentru drepturile omului, minoritati, diversitate de opinii; guverne alese democratic; economii de piata in care afacerile si guvernarea sunt evident separate; o societate civila activa care ajuta la mentinerea controlului asupra abuzurilor oficiale