1. TEORII GENERALE ALE FENOMENELOR ELECTROMAGNETICE. MARIMI ELECTRICE FUNDAMENTALE. TEOREME SI LEGI DE BAZA. 1.1.

INTRODUCERE

Electrotehnica se ocupa de studiul fenomenelor electrice si magnetice din punctul de vedere al aplicatiilor lor in tehnica. In linii mari, aplicatiile tehnice ale fenomenelor electrice si magnetice pot fi grupate in: a) aplicatii electroenergetice (de curenti tari) care se refera la producerea, transportul, distributia si utilizarea energiei electromagnetice; b) aplicatii de telecomunicatii, telecomenzi, electronica (curenti slabi) care se refera la producerea, prelucrarea, transmisia si receptia semnalelor purtatoare de informatii. Aceasta clasificare nu este exhaustiva deoarece instalatiile electroenergetice contin dispozitive din cea dea doua categorie, dupa cum si electronica de putere presupune instalatii de curenti tari. In principiu at t problemele de electroenergetica c t si cele de telecomunicatii si electronica pot fi studiate riguros in cadrul unor teorii ale c mpului electromagnetic. Exista insa o clasa larga de aplicatii ale celor doua categorii de probleme, care se pot studia in ipoteze simplificatoare, acceptabile din punct de vedere tehnic, in cadrul unei teorii mai simple denumita teoria circuitelor electrice. In comparatie cu teoria fenomenologica (macroscopica unde corpurile sunt presupuse a fi medii continue) a lui Maxwell si Hertz care presupune un sistem de opt legi generale, la care se adauga o serie de legi de material, descrise de ecuatii cu derivate partiale, teoria circuitelor electrice cu parametrii concentrati se elaboreaza numai cu ajutorul celor doua teoreme ale lui Kirchhoff, ecuatiile corespunzatoare fiind ecuatii diferentiale ordinare. Desi teoremele lui Kirchhoff sunt consecinte ale legilor electromagnetismului, problemele si metodele de calcul din cadrul teoriei circuitelor electrice sunt oarecum diferite de cele ale teoriei c mpului electromagnetic. Mai mult, se poate spune ca prelu nd concepte si metode ale stiintei sistemelor, teoria moderna a circuitelor electrice s-a indepartat si mai mult de teoria c mpului electromagnetic. In esenta teoria circuitelor electrice cu parametri concentrati este o teorie de retea si din punctul de vedere strict al analizei (determinarea raspunsurilor la excitatii si conditii initiale date si caracterizarea retelelor prin functii de retea c nd se cunoaste structura topologica a retelei, natura si caracteristicile elementelor de circuit) si sintezei (realizarea unor retele la excitatii si raspunsuri date) ea se poate in principiu elabora independent de teoria c mpului electromagnetic, postul nd drept legi, relatiile celor doua teoreme ale lui Kirchhoff. In sens topologic conceptul de retea este o structura algebrica, independenta de ecuatiile c mpului electromagnetic. Trebuie insa subliniat ca exclusiv ca teorie de retea, teoria circuitelor electrice cu parametrii concentrati nu reuseste sa explice unele fenomene, cum ar fi efectele de difuzie ale c mpului electromagnetic (efect pelicular, de proximitate, curenti turbionari) fiind necesara in aceste cazuri elaborarea unei teorii de c mp a circuitelor. In general insa, este de mai multa vreme acreditata ideea ca teoria circuitelor electrice poate fi studiata ca o teorie de retea. 1.1.1. Scurt istoric al dezvoltarii electrotehnicii Desi electricitatea si magnetismul erau cunoscute inca din antichitate (electrizarea prin frecare a chihlimbarului, numit electronin limba greaca, a fost descrisa de Thales din Milet in sec. al VI-lea i.e.n., iar magnetismul, in special cel natural, al oxidului de fier magnetita numit astfel ca se extragea din apropierea localitatii Magnezia din Asia Mica era cunoscut cu mult

inainte) prima lucrare care se referea la fenomenele electrice si magnetice, apare abia in 1600 fiind intitulata Despre magnetisi apartin nd medicului si fizicianului W. Gilbert. Dezvoltarea electrotehnicii este rezultatul muncii colective a numerosi oameni de stiinta, ingineri si tehnicieni din lumea intreaga. Totusi o trecere in revista a principalelor jaloane care au marcat ridicarea edificiului electrotehnicii actuale se impune. In 1785, Ch. A. Coulomb prin masurari efectuate cu balanta de torsiune, stabileste primele relatii cantitative ce caracterizeaza interactiunile dintre particulele incarcate electric, si prin analogie dintre polii magnetilor. In 1790 medicul L. Galvani descopera actiunea fiziologica a curentului electric care i-au permis fizicianului A. Volta construirea in anul 1800 a primei pile electrice. In 1919 C. H. Oersted studiind actiunea mecanica pe care o exercita un conductor parcurs de curent electric asupra unui ac magnetic stabilea o interactiune intre doua clase de fenomene considerate p na atunci cu totul distincte: fenomenele electrice si fenomenele magnetice. In 1820 A. M. Amp studiaza fortele electrodinamice dintre conductoare parcurse de re curenti electrici. In 1826 G. S. Ohm a stabilit relatia dintre U si I curentului electric pentru un circuit electric neramificat. In 1847 G. R. Kirchhoff a formulat teoremele care ii poarta numele, pentru rezolvarea distributiei curentilor electrici in circuitele ramificate. In 1831 M. Faraday a descoperit fenomenul de inductie electromagnetica si a introdus pentru prima data notiunea de c mpprin intermediul careia, se transmit in spatiu si in timp actiunile ponderomotoare, idee directoare care a permis explicarea corecta a fenomenelor electrice si magnetice constituind un pas hotar tor in dezvoltarea fizicii. Tot el a stabilit in 1834 legile cantitative ale electrolizei. In 1833 E. H. Lenz a formulat regula pentru determinarea sensului curentului indus iar in 1843 J. P. Joule a descoperit legea efectelor calorice ale curentului electric. Aplicarea ideilor lui Faraday in domeniul electromagnetismului s-au datorat lui J. C. Maxwell care, in celebra sa lucrare Tratat despre electricitate si magnetism(1873) a pus bazele teoriei macroscopice a electromagnetismului. Tot el a prevazut teoretic existenta undelor electromagnetice (puse in evidenta din punct de vedere experimental in 1888 de catre H. Hertz) a curentului de deplasare (1862) si a elaborat teoria electromagnetica a luminii (1865). Progresul cunostintelor despre fenomenele electrice si magnetice a fost insotit de o dezvoltare prodigioasa a aplicatiilor practice la care si-au adus contributia V. V. Petrov, H. Davy, A. N. Lod ghin, T. A. Edison, M. H. Jacobi, A. Pacinoti, W. Siemens, G. Terraris, N. Tesla, S. Morse, M. O. Dolivo-Dobrovolschi, G. Bell, A. S. Popov, G. Marconi, J. A. Fleming, Lee de Forest, A. Iliovici (cercetator rom n care a trait in Franta). Progresul electrotehnicii ram ne str ns legat de dezvoltarea bazelor ei teoretice la care, in afara de cei mentionati anterior, au contribuit: M. Lomonosov, B. Franklin, T. J. Seebeck, J. B. Biot, F. Savart, P. Laplace, O. Heaviside, W. Weber, P. N. Lebedev, A. Blondel, R. Becker, W. Rudenberg, E. Warburg, G. Kron (cercetator rom n care a trait in S.U.A.), V. K. Arkadiev, P. L. Kalantarov, A. Sommerfeld. In tara noastra au adus contributii importante la studiul teoretic si experimental al electrotehnicii: acad. N. Vasilescu Karpen, primul in lume care a repudiat existenta si utilizarea maselor magnetice la studiul magnetismului si a propus folosirea curentilor purtatori de inalta frecventa in telefonia la mare distanta; acad. C. Budeanu cu contributii in studiul regimului deformant, a puterii reactive si a factorului de putere in retelele electrice; prof. dr. D. Hurmuzescu, initiatorul invatam ntului electrotehnic; acad. St. Procopiu care a calculat primul in lume (1912) momentul magnetic al electronului (impropriu numit magnetonul lui Bohr acad. ); R. Radulet care a adus contributii deosebite la dezvoltarea teoriei c mpului electromagnetic in medii conductoare masive, definind parametrii tranzitorii intr-o forma generala, intemeietorul

scolii rom nesti de cercetare electrotehnica bazata pe teoria c mpului, presedinte al Comisiei Electrotehnice Internationale intre anii 1964 1967. 1.2. BAZELE FIZICE ALE ELECTROTEHNICII 1.2.1. C mpul electromagnetic 1.2.1.1. Conceptul de c mp electromagnetic Experienta a aratat ca, in anumite stari specifice, corpurile au proprietati a caror caracterizare necesita introducerea unor noi marimi, numite marimi electrice si magnetice. Experienta a mai aratat ca, atunci c nd se gasesc in asemenea stari, intre corpuri se exercita unele interactiuni (forte si cupluri) specifice numite electromagnetice. Conform conceptiilor moderne, acestea sunt efectul interactiunii corpurilor cu un sistem fizic distinct de ele, numit c mp electromagnetic, ce poate exista in interiorul si in afara lor si care permite transmiterea acestor actiuni din aproape in aproape in timp si spatiu. C mpul electromagnetic poate exista si independent de corpuri. El este intotdeauna purtator de energie si impuls, pe care le transmite cu o viteza foarte mare, egala cu viteza de propagare a luminii in mediul respectiv. In cele ce urmeaza se expune teoria fenomenologica (macroscopica) a c mpului electromagnetic, fundamentata prin lucrarile lui M. Faraday, J. C. Maxwell si H. Hertz. Aceasta teorie, care aproximeaza corpurile prin medii continue constituie baza electrotehnicii, adica a studiului fenomenelor electrice si magnetice din punctul de vedere al aplicatiilor tehnice. In cadrul teoriei fenomenologice a c mpului electromagnetic se disting urmatoarele regimuri de desfasurare a fenomenelor electromagnetice: Regimul static caracterizat prin faptul ca marimile nu variaza in timp si J=0 ceea ce inseamna ca nu au loc transformari energetice. Este singurul regim al c mpului electromagnetic, in care fenomenele electrice si magnetice se produc independent si se pot studia separat; Regimul stationar caracterizat prin aceea ca marimile nu variaza in timp, dar J0 deci in general au loc transformari energetice; Regimul cvasistationar caracterizat printr-o variatie in timp a marimilor, suficient de lenta, pentru a putea neglija fenomenul de radiatie electromagnetica; Regimul nestationar (dinamic) corespunde cazului cel mai general de variatie in timp a marimilor. 1.2.1.2. Marimile primitive ale teoriei fenomenologice Dupa modul in care se introduc in teorie, marimile fizice se impart in doua categorii: marimi derivate introduse pe baza unor relatii de definitie in functie de alte marimi considerate cunoscute si marimi primitive, introduse direct pe calea unor experiente idealizate, care evidentiaza anumite procedee de masurare a acestor marimi. In cazul unei teorii date alegerea marimilor primitive este relativa, dar numarul lor este invariant. In teoria fenomenologica a c mpului electromagnetic se folosesc urmatoarele marimi primitive: 1. intensitatea c mpului electric E ; 2. inductia electrica D ; q; 3. sarcina electrica 4. momentul electric

p;

5. densitatea curentului electric 6. intensitatea c mpului magnetic 7. inductia magnetica

J;
H;
B;

m . 8. momentul magnetic Principalele relatii de natura experimentala folosite la masurarea unora din aceste marimi primitive sunt:
F = qE
(1.1) (1.2) (1.3)

c = px E
F = q vx B

c= m x B (1.4) unde: F = forta exercitata de c mpul electric (fig. 1.1), respectiv magnetic (fig. 1.2);

c = momentul cuplului exercitat de c mpul electric respectiv magnetic asupra unui mic corp cu momentul electric p , respectiv magnetic m (fig. 1.3);

v = viteza cu care se deplaseaza corpul punctual fata de mediul inconjurator (presupus

un fluid sau practic aerul).

F E
q

F B
q

E ( B)
v
Fig. 1.1 Fig. 1.2

p( m )
Fig. 1.3

Dupa modul in care transmit prin contact starea de electrizare, corpurile se clasifica in: conductoare; izolanti (dielectrici); semiconductoare. Starea electrocinetica a conductoarelor, caracterizeaza prin densitatea J a curentului electric se poate recunoaste dupa efectele ce insotesc aceasta stare: mecanice, magnetice, electrice, calorice si chimice. Caracterizarea globala a starii electrocinetice in raport cu o anumita suprafata se face cu ajutorul intensitatii curentului electric de conductie definit ca integrala in raport cu acea suprafata a vectorului densitatii curentului electric. i= S

Jn d S

(1.5)

in care n este versorul normalei la suprafata.

n
dS (S) Fig. 1.4 1.2.1.3. Marimi derivate ale teoriei fenomenologice Se definesc in functie de marimile primitive ale teoriei. Ele caracterizeaza anumite proprietati obiective ale sistemelor fizice sau fenomenelor studiate. a) Densitatile de sarcina electrica. Daca corpurile incarcate electric au dimensiuni finite, caracterizarea starii lor de electrizare numai prin sarcina electrica totala se dovedeste nesatisfacatoare. Pentru caracterizarea locala a acestei stari, dupa cum sarcina electrica este repartizata in volumul, pe suprafata sau de-a lungul anumitor curbe ale corpurilor se definesc: densitatea de volum a sarcinii electrice v =

densitatea de suprafata a sarcinii electrice s =

q d q = v0 v dv lm i
lm i

(1.6)

densitatea de linie a sarcinii electrice l =

q d q = S d S S 0

(1.7)

in care q este sarcina ce revine elementului de volum v, de arie S sau de curba l. b) Tensiunea electrica. Fluxul electric. De obicei, fenomenele electrice nu se descriu cu marimi locale, care caracterizeaza c mpul intr-un anumit punct, ci cu marimi globale (integrale) definite in raport cu anumite domenii (volume, suprafete, curbe). Astfel tensiunea electrica se defineste ca integrala de linie a intensitatii c mpului electric de-a lungul unei curbe date C, intre doua puncte A si B (fig. 1.5). UAB(C)= A B( C )

q d q = l0 l dl lm i

(1.8)

E d l= E d lcos = E td l
A B( C ) A B( C )

(1.9)

Fig. 1.5

Fig. 1.6

Fig. 1.7

Tensiunea electrica intervine in numeroase expresii de exemplu in formula lucrului mecanic efectuat la transportarea unei sarcini electrice punctuale q pe parcursul mentionat: LAB(C) = A B( C ) A B( C ) Daca tensiunea se calculeaza de-a lungul unei linii de c mp ea capata forma mai simpla: UAB(C) = A B( C ) Daca c mpul electric este omogen (fig. 1.6) relatia (1.9) devine: UAB(C) = E d = Ed cos (1.12) Daca tensiunea se calculeaza de-a lungul unei curbe inchise ea se numeste tensiune electromotoare (t.el.m.) si se noteaza cu e (uneori cu Ue) careia i se ataseaza si un indice ce precizeaza curba de integrare: er =

F d l = q E d l = qU E dl

AB(C)

(1.10)

(1.11)

r E d l S D
nd S
=

(1.13)

Tot astfel se numeste flux electric in raport cu o anumita suprafata, integrala pe acea suprafata a inductiei electrice: S = S = DS cos (1.15) c) Fluxul magnetic. Tensiunea magnetica. Pentru caracterizarea globala a proprietatilor c mpului magnetic, prin analogie cu marimile electrice corespunzatoare se definesc. fluxul magnetic in raport cu o anumita suprafata, ca integrala pe suprafata respectiva a inductiei magnetice: S = tensiunea magnetica ca integrala de linie a intensitatii c mpului magnetic de-a lungul unei anumite curbe C, intre doua puncte oarecare A si B: Um AB(C) = A B( C )

S D

nd

(1.14)

S Bnd S = S Bn d S Hd l

(1.16)

(1.17)

Daca tensiunea magnetica se calculeaza de-a lungul unei curbe inchise, ea se numeste tensiune magnetomotoare (Umm). d) Intensitatea c mpului electric imprimat Experienta arata ca starea electrocinetica a conductoarelor este insotita de existenta in interiorul lor a c mpului electric, dar si a unei forme deosebite a c mpului, datorat in intregime neomogenitatilor de structura fizica si compozitiei chimice a materialului si caracterizat prin marimea numita intensitatea c mpului electric imprimat (Ei). Aceasta este astfel o constanta de material, marime vectoriala locala de natura neelectrica. Proprietatile globale ale c mpului electric imprimat in raport cu o anumita curba C sunt exprimate de integrala de linie a vectorului Ei intre doua puncte A si B ale curbei, numita tensiune electromotoare imprimata. ei = A B( C ) Tin nd cont si de eventuala existenta a unui c mp electric imprimat, tensiunea electromotoare in lungul unei curbe inchise se defineste in cazul general prin: er =

E id l

(1.18)

r ( E

+ E i)d l

(1.19)

1.2.1.4. Legile de material ale teoriei fenomenologice In structura unei teorii constituite, privitoare la un anumit domeniu al fizicii (electromagnetismul, de exemplu) se disting doua tipuri de relatii intre marimile ce descriu procesele studiate. O prima categorie o reprezinta legile relatii care exprima cele mai generale cunostinte despre fenomenele domeniului cercetat si au un caracter axiomatic, neput nd fi justificate prin analiza logica, ci numai prin abstractizarea si generalizarea unui mare numar de experiente, ca si prin verificarea in practica a tuturor consecintelor ce decurg din teoria construita pe baza lor. A doua categorie o reprezinta teoremele relatii ce se pot obtine deductiv din legi, prin particularizari privind regimul sau anumite conditii particulare de desfasurare a unor fenomene. Dintre legi, unele (numite de material) au un domeniu mai restr ns de aplicabilitate, fiind valabile pentru anumite regimuri ale c mpului electromagnetic sau pentru anumite proprietati specifice ale corpurilor. Principalele legi de material ale teoriei fenomenologice ale c mpului electromagnetic sunt urmatoarele: a) Legea legaturii dintre inductia electrica si intensitatea c mpului electric Pentru marea majoritate a dielectricilor folositi in mod curent (liniari si izotropi) este valabila urmatoarea lege de material: (1.20) unde factorul de proportionalitate este o constanta pozitiva de material, numita permitivitatea absoluta a materialului. In cazul vidului avem:

D = E

D = 0 E
unde: 0 =

(1.21)

1 [F / m 4 9 10 9

(1.22)

este permitivitatea vidului, constanta universala a teoriei.

Raportul r =

(1.23)

se numeste permitivitate relativa a materialului fiind o constanta de material adimensionala. b) Legea legaturii dintre inductia magnetica si intensitatea c mpului magnetic Pentru o clasa foarte mare de materiale magnetice (liniare si izotropice) este valabila relatia

B = H

(1.24) in care factorul de proportionalitate este o constanta magnetica a materialului. In vid relatia devine: (1.25) unde 0 = 410 [H/m] (1.26) este o constanta universala a teoriei, numita permeabilitate magnetica a vidului.
-7

B = 0 H

Marimea r =

(1.27)

se numeste permeabilitatea magnetica relativa a mediului si este o constanta de material adimensionala. c) Legea conductiei electrice Starea electrocinetica a conductoarelor este efectul existentei unui c mp electric in interiorul lor. Legea conductiei electrice (legea lui Ohm) stabileste relatia de dependenta dintre densitatea curentului electric de conductie si intensitatea c mpului electric in orice punct din interiorul unui conductor. Lu nd in consideratie si eventuala existenta a unui c mp electric imprimat, pentru materialele liniare si izotrope, aceasta relatie devine E + E i = J (1.28) in care factorul de proportionalitate este o constanta de material numita rezistivitate care depinde de anumiti factori fizici = 0 [1 + ( - 0)] (1.29) unde si 0 sunt valorile rezistivitatii la temperaturile si 0 iar este coeficientul de temperatura al rezistivitatii, constanta de material pozitiva (metalele) sau negativa (carbunele). Forma cea mai simpla a legii conductiei electrice este forma locala exprimata prin (1.28). Dintre formele integrale, cea mai importanta este cea valabila pentru conductoarele filiforme. La conductoarele filiforme, cu o foarte buna aproximatie se poate presupune ca are loc repartizarea uniforma a curentului electric pe sectiunea normala a conductorului. Conform relatiei (1.5): i= S

Jnd S rezulta i = SJ

(1.30)

1.2.1.5. Legile generale ale teoriei fenomenologice In structura oricarei teorii fizice cea mai mare importanta o au legile generale, adica acele legi ale caror valabilitate nu este restr nsa de nici un fel de considerente privitoare la regimul de desfasurare a fenomenelor sau la natura materialului. a) Legea inductiei electromagnetice In forma integrala legea se enunta astfel: Tensiunea electromotoare produsa prin inductie electromagnetica in lungul unei curbe inchise este egala cu viteza de scadere in timp a fluxului magnetic prin orice suprafata S ce se sprijina pe curba data (fig. 1.8).

Fig. 1.8 e = sau

d S dt

In regim electrostatic si in regim electrocinetic stationar (in curent continuu) in care masurile sunt invariabile in timp (

E d l=

d Bnd S d tS

forma denumita teorema potentialului electrostatic respectiv teorema potentialului electrocinetic stationar. b) Legea circuitului magnetic Forma integrala a legii se enunta astfel: Tensiunea magnetomotoare in lungul unei curbe inchise este egala cu suma dintre curentul total de conductie ce strabate orice suprafata S care se sprijina pe curba si viteza de crestere in timp a fluxului electric prin aceeasi suprafata (fig. 1.9). Umm = iS +

E d l= 0

d 0) relatia devine: dt
(1.33)

d S dt

(1.34)

Fig. 1.9

sau

Hd l = Jnd S + d t D
S S

nd S

(1.35)

In regim magnetostatic, densitatea curentului electric de conductie fiind nula ( J = 0) si marimile fiind invariabile in timp ( Umm =

numita teorema potentialului magnetostatic. Pentru

Hd l = 0

d 0) avem: dt
(1.36)

d 0 rezulta Hd l = dt
r

Jnd S numita teorema lui Amp re.

Sr

Aplicatia 1.

C mpul magnetic al unui conductor filiform rectiliniu foarte lung, parcurs de un curent electric de conductie i (fig. 1.10).

Hd l = H2 r = Jnd S = i
i 2 r

(1.37)

Fig. 1.10

H=

Aceste rezultat a fost stabilit si direct pe cale experimentala de J. B. Biot si F. Savart. c) Legea fluxului magnetic Experienta arata ca in orice moment fluxul magnetic prin orice suprafata inchisa Si este nul. Si = 0 sau Si Tin nd cont de faptul ca normala la suprafata inchisa este intotdeauna indreptata spre exteriorul suprafetei iar cea de la o suprafata deschisa se asociaza dupa legea burghiului drept cu sensul de parcurgere a curbei inchise ce o delimiteaza, se poate demonstra pornind de la relatia (1.5) ca fluxul magnetic prin orice suprafata deschisa ce se sprijina pe o aceeasi curba inchisa are aceeasi valoare. O alta consecinta a legii este aceea ca liniile c mpului de inductie magnetica sunt cu necesitate curbe inchise. d) Legea fluxului electric In forma integrala aceasta lege afirma ca fluxul electric printr-o suprafata inchisa oarecare Si este egala cu sarcina totala din volumul VSi inchis de aceasta suprafata Si = qVsi (1.41) sau Si Ca si in cazul fluxului magnetic, sensul pozitiv al fluxului electric este sensul normalei exterioare la suprafata inchisa considerata. Din enuntul legii rezulta ca atunci c nd c mpul electric este determinat de sarcina electrica, liniile c mpului sunt curbe deschise ce pornesc de pe corpurile incarcate pozitiv si se sf rsesc pe cele incarcate negativ. Intre ele se aplica formula lui Coloumb:

Bnd S = 0

nd S = q VSi

(1.42)

F 12 =

1 q 1q 2 3 R 12 = F 21 4 R 12

(1.43)

e) Legea conservarii sarcinii electrice In forma integrala, aceasta lege afirma ca intensitatea curentului electric de conductie ce iese dintr-o suprafata inchisa este egala cu viteza de scadere in timp a sarcinii electrice din interiorul suprafetei: iSi =

d q VSi dt

(1.44)

In regim static, J = 0 si marimile sunt invariabile in timp qVsi = constant. Conform acestui rezultat, suma algebrica a sarcinilor electrice ale unui sistem de conductoare fizic izolat este constanta in timp. In regim electrocinetic stationar (curent continuu) J 0, iar marimile ram n nd invariabile in timp relatia (1.44) devine: iSi = Si rezultat numit teorema continuitatii de curent. Aplic nd relatia (1.45) unei suprafete inchise ce inconjoara un nod N al unui circuit electric, adica un punct de ramificare a mai multor laturi de circuit (fig. 1.11) se gaseste ca suma intensitatilor curentilor din laturile incidente la acest nod este nula (prima teorema a lui Kirchhoff pentru circuitele de curent continuu). Fig. 1.11 k N I1 I2 + I3 + Ij Ik = 0 f) Legea transformarii de energie in procesul de conductie electrica Aceasta lege, a carei forma cea mai generala este forma locala, stabileste puterea cedata de c mpul electromagnetic, conductoarelor in stare electrocinetica. Ea afirma ca densitatea de volum a puterii cedate de c mp conductoarelor in procesul de conductie electrica este in fiecare punct egala cu produsul scalar dintre intensitatea c mpului electric si densitatea curentului electric de conductie: (1.47) Cu ajutorul expresiei (1.28) a legii conductiei electrice relatia se mai poate scrie: pj = J2 E i J (1.48) Se observa ca termenul: pec = J2 > 0 (1.49) corespunde efectului electrocaloric (Joule Lenz) reprezent nd densitatea de volum a puterii pierdute ireversibil de c mpul electromagnetic si transformata in caldura. (1.50) Termenul pg = E i J reprezinta densitatea de volum a puterii schimbate de c mpul electromagnetic cu sursele de c mp electric imprimat. In studiul circuitelor electrice este utila si o forma integrala a legii. Integr nd relatia (1.47), se obtine puterea totala primita de aceasta din partea c mpului electromagnetic in procesul de conductie electrica. Pj = V

Jnd S = 0

(1.45)

Ik = 0

pj = E J

p jd v = ( E J)( S nd l) = ( E d l)( S Jn ) = i E
V V

d l = Ufi

(1.51)

A B( C )

s-a luat aici dv = S n d l. Conform formei integrale (1.30) a legii conductiei pentru conductoare filiforme, se poate insa scrie: Pj = Ri2 ei (1.52)

unde termenul Pec = Ri2 > 0 (1.53) este puterea dezvoltata prin efect electrocaloric iar termenul Pg = ei este puterea algebrica cedata de sursa de c mp electric imprimat c mpului electromagnetic (puterea cedata sau primita dupa cum Pg > 0 sau Pg < 0). In regim electrocinetic stationar (c.c.) relatia (1.52) devine: Pb = UbI = RI2 EI (1.54) S-a inlocuit notatia Pj cu Pb puterea algebrica primita de conductor pe la borne. 1.2.1.6. Sisteme de unitati de masura Orice domeniu al fizicii este caracterizat de un sistem complet de marimi, primitive si derivate. Unitatile de masura ale unui numar minim dintre acestea, numite marimi fundamentale sunt suficiente pentru a putea determina unitatile de masura ale celorlalte marimi, numite secundare. Pentru un domeniu al fizicii, numarul marimilor fundamentale este fix, dar alegerea lor este arbitrara. In mecanica numarul lor este de trei, iar alegerea consacrata este urmatoarea: lungime m, masa kg si timp s. Sistemul de masura este MKS. Odata cu abordarea unui nou domeniu al fizicii, grupul marimilor fundamentale se largeste. O analiza arata ca numarul noilor marimi fundamentale ce trebuie introduse este egal cu numarul constantelor universale independente ale teoriei. In electromagnetism s-au introdus doua constante universale 0 si 0 dar intre ele se demonstreaza ca exista relatia: 00 = 1/c2 (c fiind viteza luminii) astfel ca una singura este independenta. Daca alegem 0 ca marime fundamentala este ales coulomb iar daca alegem 0 avem amperul. Cel mai folosit este A deci avem sistemul MKSA care este folosit in tehnica si se mai numeste si sistem international SI. In acest sistem, unitatile de masura ale marimilor primitive derivate (specific electrice si magnetice) introduse ca si simbolurile lor sunt urmatoarele: intensitatea c mpului electric (E) volt/metru [V/m]; 2 inductia electrica (D) coulomb/m [C/m2]; sarcina electrica (q) coulomb [C]; momentul electric (p) coulomb metru [Cm]; densitatea curentului electric de conductie J amper/m2 intensitatea curentului electric de conductie (i) amper intensitatea c mpului magnetic (H) amper/metru inductia magnetica (B) tesla momentul magnetic (m) amper metru2 tensiunea electrica (u, e) volt flux electric () coulomb tensiunea magnetica (Um) amper fluxul magnetic () weber permitivitatea () farad/metru permeabilitatea () henry/metru rezistivitatea () ohm metru rezistenta electrica (R) ohm conductia electrica (G) siemens

[]

[A/m2]; [A]; [A/m]; [T]; [Am2]; [V]; [C]; [A]; [Wb]; [F/m]; [H/m]; [m]; []; [S].

Mai sunt cunoscute si folosite (mai ales in fizica teoretica) si alte sisteme de unitati de masura grefate pe sistemul mecanic CGS (cm g s); CGS electrostatic; CGS electromagnetic si mai ales Gauss.