Traducerea numelor proprii intre arta si stiinta

Orice epoca (istorica, culturala, stiintifica etc.), orice descoperire are impact si asupra limbii. O anumita perioada de timp, unele cuvinte pot pastra semnificatia lor veche, in acelasi timp dezvoltand altele noi, care se arhaizeaza si ies din uz. Fenomenul mentionat nu este unul static, ci in permanenta evolutie, iar numele (si numele propriu), o categorie importanta a lingvisticii, este cel mai des supus influentelor timpului. Denumind ceva sau pe cineva, numele poseda o forta enorma, influentand din start caracterul si viziunile celui care il poarta. Nu exista nicio fiinta umana care sa nu fi fost blestemata si sa nu fi purtat nume. Totusi, este impresionant faptul ca multimea ce ne inconjoara, oamenii pe care-i intalnim pe strazile orasului nu prezinta niciun interes pentru noi, ne sunt aproape indiferenti (cu exceptia cazurilor de relatie centripeta). Ne-a interesat anume impactul numelui, care ne influenteaza de la nastere pana in ceasul final. Pentru a intelege semnificatia numelor proprii, este necesar sa se faca o conexiune intre lumea sen 434d38e zatiilor si lumea glotica in care oricine devine un membru si o personalitate. Deci, pentru ca cineva sa aiba acces la comunitate, el trebuie sa fie numit, sa poarte un nume propriu. Fiecare isi foloseste propriul nume ca autoreferinta mult mai tarziu decat numele altora.Numele impune purtatorul sa devina un anumit subiect in societate: numele determina individul (practica numelui este, asadar, un fel de enantimorfoza). Atunci cand este atribuit unui individ, numele devine un aforism care indica anumite calitati pe care le poseda sau nu persoana respectiva. Semnificatia numelor proprii este subiectul unor teorii controversate, lingvistii impartindu-se in doua tabere: cei care considera ca numele proprii sunt lipsite de semnificatie (1. in formularea lui John Stuart Mill numele par sa aiba doar denotatie si nu conotatie, spre deosebire de descrieri, care se refera la obiecte sau la unele proprietati ale obiectelor); si cei care sustin ca numele proprii poarta totusi o anumita semnificatie, deseori conotativa (2. Gottlob Frege sustine ca numele propriu nu poate fi introdus intr-o maniera independenta, spre deosebire de descrieri; mereu are nevoie de unele invocatii suplimentare care ar identifica referentul) [10,14; 4, 57]. Semantica numelui propriu nu pare deloc complicata, si totusi, relatiile care exista intre un nume propriu si un individ, purtatorul, apar ca paradigma relatiei de referinta. Uneori se sustine faptul ca numele proprii poseda un sens, care le permite de-a face referire, de a prezenta referentul lor intr-o anumita maniera [9, 235]. Frege declara ca toate numele au doua trasaturi semantice relevante: referent - obiectul desemnat de nume; sens - modul de prezentare a referentului, captat de oricine care este destul de familiarizat cu limba in cauza; sensul determina o referenta unica [4, 37]. Consultand o gramatica a limbii franceze, gasim urmatoarea definitie: "Numele propriu nu este un nume ca restul numelor, fiindca el are drept particularitati scrierea cu majuscula, de obicei, nu are plural, se utilizeaza fara un determinant si se defineste dupa faptul ca poseda o flexiune fixa" [3, 120]. Aceste criterii bine cunoscute sunt destul de divergente, existand numeroase nivele de analiza. Unele dintre ele sunt de ordin formal - numele propriu se scrie cu majuscula initiala, nu se traduce si nu

figureaza in dictionare; altele releva un nivel morfo-sintactic - numele propriu se construieste fara determinant si nu se declina; un domeniu semantic - numele propriu este privat de sens sau pragmatic - numele face trimitere la un anumit referent. Traducerea numelor proprii este una dintre cele mai importante si mai greu de rezolvat probleme pentru un traducator. Transferul numelor proprii intr-un alt mediu cultural-lingvistic duce la pierderi serioase, pierderi mai mult sau mai putin motivate. Transpunerea numelor proprii intr-o alta limba este, intr-un fel, transfer al cuvantului dintr-un sistem in altul. Aceasta problema este, in practica, rezolvata dupa criterii si metode dintre cele mai diverse: ele sunt traduse, transliterate in functie de tipul si de normele ortografice ale limbii de baza. Dificultatile difera in functie de numele propriu (de persoana, de tara, de rau, de munte, de hotel sau ambarcatiune). Volumul raului sau al lacului, cel al muntelui, masura in care ele sunt mai mult sau mai putin cunoscute dincolo de frontierele proprii trebuie avute si ele in vedere pe parcursul traducerii. Dificultatea problemei in discutie rezulta din faptul ca numele proprii ocupa un loc aparte in sistemul mijloacelor lexicale, avand o destinatie particulara fata de apelativele obisnuite in procesul comunicarii. Numele sunt cuvintele cele mai generale si "mai speciale" in acelasi timp: ele sunt cuvinte cu dublu caracter: international si national. Iata de ce traducerea lor impune o cunoastere detaliata a culturii si civilizatiei poporului din limba caruia se traduce. In limba originalului exista deja o serie de asociatii de nume care contribuie la realizarea unor expresii functionale si care nu trebuie pierdute in cazul traducerii, ci inlocuite prin asociatii avand aceeasi valoare in limba-tinta, astfel incat pierderile sa fie cat mai mici cu putinta. Numele proprii (al caror comportament este asemanator cu cel al termenilor stiintifici) sunt usor de imprumutat, intraductibile (in cea mai mare parte) si au o ortografie deosebita. Dificultatea traducerii lor vine din faptul ca exista, in fiecare nume propriu, un element semnificativ in sensul cel mai general. In virtutea acestei realitati fiecare nume are un anumit colorit semantic si stilistic, asociind numele unui anumit mediu propriu originalului. Ca si numele comune, numele proprii pot cunoaste o intrebuintare internationala, nationala si chiar locala. Si totusi, in ceea ce priveste scopul, numele propriidifera de celelalte in sensul ca ele se caracterizeaza printr-o suma de informatii asupra denotatului. Daca in cazul numelor comune exista o unitate bilaterala intre semnificant si semnificat, in cazul numelor proprii aceasta unitate este absenta. Sensul enciclopedic al numelui apare doar la nivel social si pentru a-l intelege el trebuie definit mai intai in campul onomastic. Sensul lexical al numelui apare in limbaj si se diferentiaza de la un camp social la altul, sensul enciclopedic al numelui coexistand simultan in mai multe campuri sociale. Cu cat campul social in care functioneaza numele propriu este mai vast, cu atat esenta lui este mai saraca. Exista factori limitativi ai timpului si ai spatiului, ai particularului si generalului care intervin in acest caz: daca la nivelul generalului (nivel obiectiv) se indica apartenenta numelui la un anumit camp semantic, la nivelul particularului denotatul este delimitat in campul onomastic (nivel subiectiv) - aceasta depinde de anumite operatii sociale ale individului, de simpatie sau antipatie, de gust etc. Cu timpul, numele proprii "saracesc" in anumite privinte, caci tind sa se individualizeze: multe elemente constitutive ale numelui dispar si, prin urmare, devin inutile din punctul de vedere al comunicarii. Daca un nume este folosit in scopuri comunicationale (intr-o opera literara), el trebuie "tratat" intr-un mod deosebit. Ne aflam, in acest caz, in fata unei conversii contextuale a numelui propriu sau, mai exact, in fata unei "acumulari" de sensuri care apropie numele de un apelativ existent (sau care a existat) in limba respectiva. Acestea sunt cazurile cele mai dificile pentru traducator, care trebuie sa faca dovada de initiativa si indemanare.

Conform spuselor lui L. Levitchi, o traducere buna este o parafrazare buna, adica redarea continutului ideilor, a structurii logice si emotive a textului-sursa in textul-tinta, cu cel mai inalt grad de fidelitate, astfel incat transformarea sa produca asupra cititorului acelasi efect ca si originalul [8, 59]. H. Cartledge a marcat o noua etapa in cercetarea traducerii, punand in discutie problema intraductibilitatii. Cercetatorul a propus o distinctie clara intre traducere si transfer, deoarece traducerea presupune o substitutie a sensului din limba-sursa cu cel din limba-tinta si nu transferul lor, care nu e altceva decat implantarea sensului din limba-sursa in limba-tinta [1, 112]. In orice limba exista un numar mare de nume proprii, nomina propria, si totusi apare mereu intrebarea cum am putea sa le decodificam. Multi trateaza numele proprii ca exemple de cuvinte, in timp ce lingvisti ca B. Pulgram, J. Searle declara ca numele proprii au un sens lexical diferit. Mai mult decat atat, daca numele proprii sunt utilizate intr-un context traditional, ele obtin noi conotatii si indeplinesc functii speciale [12, 27; 14, 117]. Principala problema cu care se confrunta traducatorul atunci cand ajunge la nume proprii (antroponime sau toponime) este de a le traduce sau nu. Numele geografice nu prezinta mari dificultati, iar numele proprii-antroponime pot fi traduse doar in anumite contexte, in care ele descriu un personaj, dar de obicei ele sunt pastrate intacte. C. Geerts si H. Geerts afirma despre traducerea numelor proprii intr-un text literar: "Daca traducatorul transfera nume de locuri sau nume de personaje dintr-un text literar in limba A, in timpul traducerii intr-o limba B, atunci el trebuie sa analizeze grupul de nume si mijloacele de formare a noilor nume in ambele limbi. Diferentele sistemului gramatical al ambelor limbi trebuie de asemenea profund examinat. La drept vorbind, abilitatile stilistice ale traducatorului sunt la fel de importante ca si cele ale autorului" [6, 211]. Un alt cercetator, Sahlin, propune o alta metoda de traducere a numelor de personaje din operele literare: trebuie de tradus tot ce se preteaza acestei operatii. Intentia autorului - atunci cand inventeaza un nume - este de a face cititorul sa creeze o legatura intre el si un spatiu exotic sau unul care ar fi similar celui in care locuieste. O ortografiere gresita a numelui propriu poate fi fatala. Cu cat traducatorul cunoaste mai bine autorul si contextul cultural pe care-l adopta, cu atat mai reusite vor fi traducerile [16]. In lucrarea Irinei Condrea Semiotica textului artistic tradus gasim urmatoarea opinie: "In cea mai mare parte, prenumele nu pot fi traduse, nici chiar in cazul cand se aseamana bine, datorita provenientei lor comune in diferite limbi" [2, 175]. Autoarea sustine ideea ca variantele de traducere sunt marcate cel mai frecvent de atitudinea pragmatica a traducatorului, de felul in care intelege, concepe textul original si de modul cum il transpune in alta limba. Metaforic vorbind, "cel care se apuca de o traducere, ia cu imprumut. Pentru a-l restitui, el trebuie sa plateasca aceeasi suma, dar cu alta moneda" si in cazul numelor proprii, moneda poate fi exact aceeasi, dar poate sa difere esential de original. Sa analizam niste exemple de nume de personaje din povestile rusesti, traduse in romana. De exemplu, este numele unui personaj din folclorul rusesc, care este in acelasi timp un element codificator, Ivan fiind prenumele cel mai frecvent la rusi, iar "tarevici" poate fi atribuit doar unui fiu de tar rus. S-au facut urmatoarele traduceri: Ivan, fiu de imparat, in care numele trimite la cultura rusa, in timp ce titlul, la orice alta cultura, si Ivan craisorul, in care conotatia specifica se pierde, deoarece al doilea termen desemneaza o realitate romaneasca. Mentinerea cuvintelor imprumutate din limba de origine este o solutie mai buna, la care recurg alti traducatori: Ivantarevici (transliterare) [2, 177]. Orice nume este un simbol care indica si desemneaza o singura persoana, un animal, un loc sau un obiect. De obicei, numele este utilizat pentru a defini trasaturi individuale, fara a lua in consideratie variatele caracteristici ale unui anumit lucru. Un nume propriu este deseori conceput ca o relatie intre simbol si referent. Desi un nume desemneaza un anumit obiect si are o anumita semnificatie, aici mai ramane loc pentru unele comentarii. Semnificatia numelui propriu este inca subiectul multor controverse teoretice. Lingvistii S. Ullman, A. Gardiner [15, 47; 5, 92] considera ca ele nu au sens

lexical si nu desemneaza niciun concept, in timp ce B. Pulgram, D. Schwartz [12, 63; 13, 143] declara ca numele proprii au un important si bine definit sens lexical. Conform lui B. Pulgram, vocativele indeplinesc un rol deosebit, deoarece la etapele timpurii ale limbii, primele cuvinte au fost numele si anume, numele proprii. Pulgram spune ca chiar si un om primitiv ar fi putut simti ca legatura dintre nume si lucru era destul de stransa. Adresarea frivola pe nume catre cineva putea sa semnifice o insulta, deoarece numele era sfant [12, 159]. Egiptenii, de asemenea, credeau in forta numelui propriu, care era considerat parte integranta a sensului vietii omului, chiar si dupa moarte. In Egipt se spunea ca un om traieste atat timp cat lumea ii repeta numele. Din cele mentionate mai sus devine clar ca numele propriu nu este lipsit de sens si poate sa ofere informatie importanta: in primul rand, numele dezvaluie originea celui care il poarta, fiindca numele sunt niste coduri care contin informatie despre statutul social, trasaturi de caracter, ocupatie. In legatura cu aceasta, putem sa-l citam pe D. Schwartz, care scria ca "oamenii, mai ales cei din Statele Unite ale Americii, unde se gaseste un evantai intreg de natiuni, isi demonstreaza originea datorita numelor pe care le poarta". De exemplu, numele Smith, care este intalnit destul de frecvent in America, vine de la nemtescul Schmidt, iar Johnson vine din Olanda, de la Joanis [13, 137]. In functie de sensul lor, Pulgram a divizat numele in 4 categorii: 1. 2. 3. 4. patronimice; ocupationale; descriptive; geografice.

Primul grup include astfel de nume precum Anderson "fiul lui Andrei" sau Collinson "fiul lui Nicolae". Numele proprii care desemneaza profesii, meserii, abilitati sunt incluse in categoria a doua: Salter "cel care face sarea". Numele de profesii si de hobbiuri care poarta informatie despre trasaturile, exteriorul oamenilor sunt incluse in categoria urmatoare: Sharp - o persoana desteapta si agera. Acelasi grup contine comparatii intre oameni si animale. Ultimul grup cuprinde nume proprii care au provenit de la diferite denumiri geografice, de exemplu, Simpson indica o familie care a locuit candva si a avut o casa intr-un vechi satuc numit Simpson, din Anglia [17]. In cazul traducerii si interpretarii textelor, este necesar sa se tina cont de mai multe informatii cu caracter semiotic, pe care le contin numele de persoana. S-a facut o clasificare pragmatica a numelor proprii - varsta (Rimma e un nume nou, in comparatie cu Elisaveta), provenienta (Albert), coloritul social (Marina - orasenesc, Iaroslav - princiar), nuanta stilistica (Mihailo este mai putin cult decat Mihail), gradul de frecventa, adica numele in voga, in opozitie cu cele rare (Andrei/Akaki) [2, 173]. Dupa cum a fost mentionat in definitie, de obicei numele proprii nu se traduc. Totusi, in atari situatii trebuie tinut cont de statutul translingvistic sau cel extralingvistic al numelui propriu. Exista nume proprii care au echivalente in alte limbi. Acesta este cazul denumirilor unor capitale sau tari, al unor nume de personalitati istorice (Charlemagne - Karl der Groe - Charles the Great - Carol Magnus), iar prenumele pot avea forme nationale sau regionale: Pierre - Pedro - Petru - Peter.

Astfel, filtrul fonetic al limbii duce la aparitia unor aproximatii care, in final, sunt acceptate drept traduceri. Traducerea are conexiune cu tipul numelui concret si cu personalitatea la care face referinta. Atunci cand numele propriu este transparent intr-un context literar (traducere), este important de evidentiat toate efectele ce tin de semnificatia numelui: "My Lord Turn-about" devine in franceza "Monseigneur Girouette" Transcrierea numelor, dupa S. Leroy, e mai degraba o problema a limbii-tinta decat a limbii-sursa. Dar nu este doar o problema lingvistica, ci are legatura cu responsabilitatea traducatorului, in general: ea tine de corectitudinea informatiei (atunci cand se ia in consideratie statutul numelui ca element textual); claritatea limbajului (atunci cand regulile fonetice si fonologice sunt aplicate); mesaj (atunci cand e inclus scopul pragmatic al varietatilor limbajului) [7, 11]. Motivele transformarilor numelor in traducere au fost studiate la diferite niveluri de analiza comparativa, dar le mentionam aici pe cele ce prezinta interes: specificul individual, cel al articularii si transcrierii, metoda individuala de transliteratie, stilul personal, lectura traducerilor sau ceea ce E. Nida numeste "lucru in echipa", atunci cand translatorul colaboreaza cu cei ce au publicat traduceri. Transformarea numelor in procesul traducerii este la fel de importanta ca si alegerea numelor pentru oamenii reali [11, 203]. Traducerea este o initiere - numele nu trebuie sa fie tratate ca niste nume-realitati, ci ca universalii notiuni universale ce caracterizeaza individualitatea. In traducere, numele sunt transformate in functie de legile culturale, fonetice si fonologice stabilite. Uneori, utilizarea traditionala a numelor personalitatilor istorice este inlocuita in uzul modern, astfel, transcrierea britanica sau americana substituie transliteratia latina. Aceasta poate fi interpretata ca o "rebotezare" intr-un context cultural modern. "Redenumirea" apare ca fiind echivalenta cu revizuirea istoriei, pentru a obtine efectul pozitiv al compatibilitatii culturale. Sa pronunti numele ar insemna sa-i dai viata "azi", intr-un context nou. Exista anumiti factori extralingvistici sau de natura sociolingvistica care sunt pertinenti la transcrierea numelor straine: explicarea lor se reduce, de obicei, la rolul si importanta traditiei. Traditia exista obiectiv si poate avea un puternic impact asupra faptului daca acceptam sau nu o anumita forma. Cele trei mecanisme - transcrierea, transliteratia si traducerea, in cadrul parametrilor culturali ai prezentului, poarta pragmatismul fonetic si fonologic, modelele de formare a cuvintelor si ideea de temporalitate si spatiu, adica ideea de "strainatate". Alegerea translatorului in ceea ce priveste mecanismele date depinde de motive lingvistice, semantice si pragmatice. Traducerea este o vizualizare sau o reducere a numelor la o imagine concreta. Creand o realitate, autorul numeste spatiile, lucrurile, evenimentele si lumea. Traducerea presupune crearea unei realitati in asa fel, incat atunci cand cititorul sesizeaza realitatea data, el este deja incadrat in "regatul realitatii autorului". Transformarea numelor depinde de factori extralingvistici de genul relatiilor interculturale, intentia autorului textului, intelegerea mesajului intr-un context axat pe diferite nivele, competenta lingvistica a traducatorului si a cititorului, creativitatea lingvistica.

Textele literare, ca si cele istorice, trec prin timp. Exista doua lucruri ce ar trebui sa se ia in consideratie atunci cand se urmareste obtinerea echivalentei in traducere: transferul cultural; dezvoltarea limbilor. Numele, ca cele mai importante cuvinte din text, sunt punctele de tangenta a valorilor si puncte de plecare spre o hiperrealitate care exista dincolo de textul concret al autorilor, functionand ca un eveniment lingvistic. Transformarea numelor in traducere nu se limiteaza la simpla operatie de verificare cu ajutorul dictionarului. Ea este profund inserata in contextul cultural al translatiei care include competenta fonetica si fonologica, morfologica, intelegerea perfecta a mesajului, atitudinea corecta fata de mesaj, respectarea traditiilor si valorilor culturale si responsabilitatea traducatorului, care, pe drept, poate fi numita arta [18].

Semiotica toponimenlor

Moto: Numele de locuri ale unei regiuni oarecare pot fi studiate din diverse puncte de vedere, dup preocuprile celui care le cerceteaz. Modul cum iau ele natere i rolul pe care l joac n via intereseaz deopotriv pe geograf, pe istoric, pe etnolog i pe lingvist. Aa se face c toi aceti specialiti s-au simit i continu s se simt atrai de toponimie n sensul larg al cuvntului. Acad. Iorgu Iordan Baraghina, vale cu pru n rn. Cahul, ncepe din nite zvoaie cu plantaii de salcmi la est de Crihana Veche i se deschide n lunca Prutului n partea de sud a comunei Manta. Altitudini: 160 m la obria vii, 65 m la gura vii. Lungimea: 10 km. Este notat pe hrile din sec. XIX -XX. Toponimul poate fi explicat prin apelativul regional baraghin salcm, cu formantul -a, onimul avnd semnificaia de origine valea cu salcmi. Nu se exclude i explicaia denumirii prin antrop. Baraghin (< reg.baraghin salcm), cu acelai formant -a, sensul iniial al toponimului fiind, n cazul dat, valea lui Baraghin. S se compare formaiile similare: Brustura, vale (< brustur), Carpna, moie (<carpen),Frasina, pdure(< frasin), Sngera, sat(<snger); Cpriana, sat (<Cprian, Chiprian), Crihana, sat (Crhan), Gangura, sat (< Gangur), Tlmaza, sat (<Talmaz). Btlani, lac n lunca Prutului, lng Pogneti (Hnceti), Btlnia, loc pe valea Nistrului, fost lac, la sud-vest de Tlmaza i la nord-est de Cioburciu (tefan-Vod). Hidronimul Btlani e menionat ca iezer n documentele din sec. al XVI-lea [1, p. 29]. Numele topice sunt vechi precum sunt vechi obiectele hidrografice pe care le desemneaz. Btlani este pluralul termenului ornitologic btlanpasre de balt, cu gtul, cu ciocul i cu picioarele lungi, cu pene cenuii i cu un mo de pene dat peste cap (Ardea ciperea), cuvnt de origine bulgar ( btlan), iar Btlnia reprezint derivatul cu suf.-i al aceluiai termen. Denumiri de lacuri i bli, care indic habitatul acestor psri, sunt frecvente n luncile inundabile ale Nistrului i Prutului i n Delta Dunrii: Btlnria, Btlnria, Balta Btlanilor, Japa Btlanilor. Bolata, ru n partea de nord a Republicii Moldova, afluent pe stnga al Cinarului. i are izvoarele prin nite vlcele i hrtoape din preajma satelor Visoca, Teleeuca i Ttruca Veche (Soroca); curge spre sud-est, apoi spre sud, mai departe iari spre sud-est, spre sud i spre sud-vest, pn la vrsarea sa n rul Cinar, lng comuna Cinarii Vechi (Soroca). Altitudini: 290-317 m la izvoare, 104 m la vrsare. Lungimea: 40 km. Aflueni: Valea Drcuilor, Valea Condrtetilor, Valea Iazului, Bolica (de dreapta), Valea Bdicenilor, Valea Potei (de stnga). Pe valea Bolatei nu se afl aezat nicio localitate. Mai multe sate sunt situate pe vile i vlcelele care se deschid n valea Bolatei: Slobozia Nou, Drcuii Noi, Bdiceni, Rublenia Nou, Bxani, Vanina Mic, Lugovoe. Hidronimul apare menionat pentru prima dat ntr-un document din 16 februarie 1570, prin care Bogdan Lpuneanu voievod ntrete lui Petru Albot, logoft, dou locuri de pustie la Cubolta i la Cinar. n hotarele acestor locuri se afla i rul Bolata [2, veacul XVI, vol. II, p. 219]. La 1606 (1607) rul e atestat mpreun cu satul Bolata [2, veacul XVII, vol. II, p. 111 -112], care, probabil, se afla situat pe valea acestui ru, dar despre care mai trziu documentele vremii nu mai amintesc nimic. n unele locuri numele rului este rostit Bolta, dar uneori i Bolota, cu a interconsonantic accentuat diftongat, genitivul avnd, de regul, forma bolii (Dealul Bolii, Faa Bolii, Valea Bolii). Hidronimul are la baz termenul entopic rom. bolat (boloat), nregistrat pe teren cu sensurile loc cu ap provenit din ploi; bltoac, mlatin, mocirl. Valea rului este ntr-adevr bltoas,

mltinoas, particularitate hidrografic ce, n ultim instan, a determinat denumirea vii. n limba romn entopicului i corespund urmtoarele sinonime, unele avnd un radical etimologic nrudit (balt-/ blt-/ bolt-): balt, blc, blcu, bltac, bltoac, blatin, boltu, bulhac, mlatin, mocirl, mociur, ochi, smrc, tioaln, tu [3, p.25]. Acest apelativ topic reprezint n limba noastr un mprumut din graiurile limbii ruse sau ucrainene. Cf.: rus. mlatin, smrc, mocirl, balt, ucr. noroi, glod, tin, mlatin, mocirl, balt. Brebariul, cu varianta local Bribariul, lac n lunca Prutului, la vest de Crihana Veche (Cahul). Hidronimul are la baz apelativul breb animal roztor nrudit cu castorul (Castor fiber), cuvnt de origine slav veche (, cu acelai neles). Numele topic reprezint un derivat cu suf. -ar al luibreb, la origine nsemnnd lacul cu brebi, habitatul brebilor. Animalul acvatic nu se mai ntlnete astzi n apele rurilor i lacurilor de pe teritoriul de la est de Carpai, toponimia servind n acest caz drept dovad a vieuirii n trecut n aceast regiune a brebului. Formaiile zoonimice cu suf. -ar sunt frecvente n toponimia noastr: Broscarul, Furnicarul, Gscarul, Hidrarul, Mnzrarul. Cf. i numele de familie: Brebu, Brebanu, Brebeanu, Brebulescu. Derventul, locuri n sudul Basarabiei: Derventul,cu varianta Dealul Dervent, nlime de teren la sud de Slobozia Mare (Cahul), oseaua Derventului, osea de la Slobozia Mare spre Clia-Prut (Cahul),Dervent, lac n lunca Dunrii, la vest de Satul Nou (azi Novoselskoe, rn. Ismail, reg. Odesa, Ucraina), nregistrat i de Dicionarul geografic al Basarabiei de Z. Arbore [4, p. 88]. Obiectele topografice sunt diferite, ceea ce face dificil explicaia lor printr-un etimon cu o singur semnificaie. Complexul sonor trdeaz o etimologie turcic a cuvntului etimon sau a numelui topic. Limba turc cunoate lexemulderbent cu nelesul trectoare n muni, strmtoare [5, p. 138]. S se compare numele orauluiDerbent, situat la trecerea ngust dintre lanul principal al Caucazului i Marea Caspic (n Rusia), oiconimul fiind explicat printr-un cuvnt turcopersan derbent ncuietoare, zvor, loc ngust, strmtoare [6, vol. I, p. 500; 7, p. 119]. n unele limbi turcice, cuvntul a dezvoltat i sensul de ngrditur, ntritur, cetate [8, p. 176]. Acest sens este apropiat de semnificaia de origine a toponimului Derbentul, deal n prile Cahulului, cu urme de ntrituri pe culmea sa. Denumirea laculuiDervent pare s fie motivat de entopicul dervent cu vechiul neles, aceast surs de ap lund fiin, probabil, prin ngustarea locului de vrsare a ei n Dunre. Cile de ptrundere a toponimului Derbent sau a entopicului derbent n zona de sud a Basarabiei au putut fi diferite: (1) limba turc sau ttaronogaic; (2) graiurile limbilor rus sau ucrainean. n localitile sudice termenul a fost atestat cu sensul deal nalt fortificat; cetate [3, p. 63]. Dubsari, ora n raionul Dubsari; Dubsarii Vechi, comun n raionul Criuleni. Oraul Dubsari este situat pe malul stng al Nistrului, la 50 km nord-est de Chiinu. Coordonate geografice: 4716 latitudine N, 2911 longitudine E. Comuna Dubsarii Vechi se afl pe malul drept al Nistrului, la 77 km nord-est de Chiinu i pe linie dreapt, la 15 km sud, de oraul Dubsari. Coordonate geografice: 4710 latitudine N, 2912 longitudine E. Dup cum ne sugereaz nsi denumirea respectiv, mai veche este localitatea rural Dubsarii Vechi. Dubsari este menionat ca ora, denumit iniial Dubsarii Noi, ncepnd cu anul 1795. Anterior a existat ca aezare rural, apoi ca localitate de frontier i punct de sprijin pentru armatele ruseti n campaniile militare contra turcilor, mai trziu a existat ca trg i, n sfrit, ca localitate urban, important centru economic i cultural. Cteva informaii asupra statornicirii i evoluiei acestui ora: 440 de case i 2.114 locuitori (1799); se deschide prima coal public (1813) i o coal parohial (1821); 681 de case i 5.905 locuitori, 2 biserici ortodoxe, o sinagog, spital, staie de pot, 10 ntreprinderi industriale, ntre care i 21 de mori; 3 iarmaroace pe an (1859); 13.466 de locuitori (1897); 4.600 de locuitori, 5 coli primare (1910); ora n plin dezvoltare: ntreprinderi industriale, instituii de menire social i cultural 6 coli medii i incomplete, coal de meserii, coal de arte plastice, coal de muzic, biblioteci, palatul culturii, cinematograf, spital, sanatoriu, circa 20 de fabrici i uzine, port fluvial, hidrocentral etc. (1924-1980); 21.700 de locuitori (2004) [9, vol. VI, p. 66-78]. Dubsarii Vechi ca localitate este amintit ntr-o hotarnic a moiei satului din vecintate, erpeni, care dateaz din 3 august 1470, document pe care istoricii l consider ndoielnic. Sigure sunt att

mrturiile cartografice din anul 1735 i de mai trziu, precum i un act de hotrnicire a moiei trgului Orhei, din 1761, care consemneaz printre reperele de hotar i Drumul Dubsarului. Sursele statistice ulterioare ne ofer urmtoarele date asupra satului: 37 de case, moia aparinnd hatmanului Dumitracu Sturza n 1772 [10, partea I, p. 91]; 161 de gospodrii rneti, ocina satului fiind stpnit de Roxana Mavrogheni n 1817 [11, p. 139]; 300 de case i 710 locuitori n 1870 [12, p. 91]; 542 de gospodrii rneti i 2.520 de locuitori, o coal ministerial i una de zemstv cu 2 clase, bibliotec, moar cu aburi n 1910-1912 [9, vol. VI, p. 83]; 4.442 de locuitori, dintre care 4.304 romni n 1930 [13, p. 462]; 2561 gospodrii individuale i 6.133 de locuitori n 1994 [14, vol. II, p. 425]. Documentele vremii nu amintesc despre o strmutare a locuitorilor din Dubsarii Vechi n Dubsariii de peste Nistru, ceea ce nu se poate exclude, pentru c despre asemenea strmutri ne vorbesc numele multor sate de pe un mal i de pe cellalt: Molovata, Corjova, Delacu, Speia, Cioburciu .a. Din vechile documente nu aflm aproape nimic despre proveniena numelui topic Dubsari, dei aceasta poate fi dedus din unele informaii cu privire la sistemul nostru rutier de alt dat. Vorba e c drumurile mari (leahurile) aveau la trecerile peste Nistru i Prut, n anumite locuri, poduri permanente fixe, construite de obicei din piatr i lemn, i poduri mobile, umbltoare, plutitoare, acestea fiind nite construcii de lemn, montate pe un ansamblu de ambarcaiuni, denumite astzibacuri sau pontoane, n vorbirea popular brudine, dubasuri. Vechile bacuri erau construite pe nite brci mari i lungi, denumite dubase sau dubasuri, de la care i-au luat numele vasele plutitoare respective. Aceste poduri mobile urmau un anumit traseu peste ruri, fiind direcionate de otgoane metalice, fixate pe un mal i pe cellalt, i puse n micare cu ajutorul unor vsle sau al prjinilor, iar mai trziu i cu nite motoare. La Dubsari i la Dubsarii Vechi funcionau pe vremuri asemenea poduri. Brcile acestea se fceau din brne de lemn i scnduri, unse apoi din belug cu smoal i dohot, sau se confecionau prin cioplire i scobire din trunchiuri mari de copaci, de obicei de stejar, n rusete, limba de origine a termenului, , de la care provine apelativul nostru dub (pl. dube) luntre mare folosit de pescari (cf. rus. stejar, i ac luntre mare). Meterii care construiau astfel de poduri se chemau dubsari (< dubas + suf. -ari) i tot aa li se zicea podarilor i paznicilor care supravegheau aceste poduri. Documentele vechi indic mai multe locuri la Nistru unde funcionau asemenea poduri, la Palanca, Crocmaz, Chicani, Gura Bcului, Delacu, Vadul lui Vod, Criuleni .a. Deci actualele localiti Dubsari reprezint la origine aezri de meteri dubsari sau de lucrtori la poduri umbltoare, construite pe dube (dubase) [9, vol. VI, p. 80-81]. Manta, comun n raionul Cahul, situat pe o colin cuprins ntre valea Prutului i o vlcea pe care localnicii o numesc Baraghina. Este o localitate veche, identificat de unii cercettori cu Gocimnetii i Mnetii din sec. al XVI-lea [15, vol. II, p. 7]. Cu denumirea Manta apare notat pe harta lui Dimitrie Cantemir din 1716, fiind atestat apoi n mai multe documente. Astfel, dintr-un act al cancelariei domneti din 25 mai 1733 aflm c au fost supui unor dri oamenii csai din Greceni, Baurcii, Paicu, Zrneti, Frumoasa, Crhana, Manta, Iscaul i Pelinii [16, vol. III, p. 42-43]. La 18 ianuarie 1742 este emis o carte de volnicie lui Manolache Costache vel sptar, lui Vasile Sturza vel stolnic i lui Scrltache Costache biv vel clucer ca s stpneasc moiile dumnealor sale Grecenii, i Vadul Isacului, i Manta, i Crhana, dup hotrrea ce s-au fcut [16, vol. II, p. 150]. Ulterior satul e menionat frecvent: 1772 cu 58 de ogrzi, moia aparinnd proprietarului Gheorghe Costache; 1774 cu 59 de case, 2 rufetai (breslai) i 57 birnici [10, partea I, p. 159; partea II, p. 215]. Apare fixat apoi pe hrile din 1770 (1774), 1812, 1856, 1878 .a. Oiconimul a fost explicat n mod simplist, prin apelativul mant hain lung i larg, purtat peste mbrcmintea obinuit. Chipurile, aici a trit unul care fcea mantale. n realitate, numele localitii provine din antroponimul Mnta (Mntea, Mntu, cu accentul pe a din prima silab), numele de familie al proprietarului de moie de pe vremuri sau al fondatorului aezrii umane. Acest nume de persoan se ntlnete rar n zilele noastre, dar e frecvent atestat n documentele vechi. S se compare:Manta, mare postelnic pe vremea lui Mihai Viteazul (1593), Manta Cmpineanu (din Cmpina), clucer, rud prin alian cu Cantacuzinii (1644), Manta, cpitan de lefegii (1711) .a. [17,

p. 69, 150]. Antroponimul Manta poate fi explicat prin numele de persoan grecesc Mantas (Mantos), la fel ca i bg. Manto, din care au rezultat derivatele din limba respectiv Mantov, Mantovschi. De menionat c un Manta postelnic e trecut n pomelnicul Mnstirii Arge printre grecii arigrdeni, ceea ce confirm ntr-un fel originea greceasc a numelor de persoan. Satul Manta, mpreun cu alte multe localiti de pe Valea Prutului Giurgiuleti, Goteti, Crihana, Frumoasa, Paicu, Zrneti .a. sunt vetre strvechi de istorie i tradiii romneti. Runcul, locuri n codrii Botnei: Runcul (Rusetii Noi, rn. Ialoveni), Valea Runculului (Hansca, rn. Ialoveni), Matca Runcului (Bueni, rn. Hnceti), Dealul Runcului (Pojreni, rn. Ialoveni). Runculdenumete un teren agricol de sub Pdurea Surucenilor, la nord-est de Rusetii Noi. Valea Runculuie o vlcea, ramificaie a vii ruleului Botnioara, pe care locuitorii din Bueni o numesc Matca Runcului. Dealul Runcului este un deal situat la sud de Pojreni, dinspre Valea Runcului. Deci rezult c au existat dou Runcuri principale, unul n prile Surucenilor i altul lng Bueni, acesta din urm dezvoltnd un cmp onimic, prin polarizare toponimic: Valea Runcului, Matca Runcului, Dealul Runcului. Ce fel de locuri s fi fost aceste Runcuri? Populaia din localitile respective nu cunoate un cuvntrunc. Acesta poate c s-a aflat n uzul local i apoi a trecut n lexicul pasiv, disprnd cu totul n cele din urm. Termenul nu a fost nregistrat nici ntr-o alt localitate din Basarabia. n mod obinuit, el se afl n circulaie n regiunile pduroase ale Carpailor, aici ntlnindu -se i numeroase nume topice:Runcu, Runculeul, Runcurelul, Runcuorul, Runcul Dornei, Runcul Frumos, Dealul Runcului, Valea Runcului .a. [18, p. 23; 19, p. 226]. Termenul figureaz n dicionarul academic al limbii romne i n unele lucrri de specialitate toponimic: runc poian ntr-o pdure, loc nclinat, acoperit cu pdure, cmp unde pasc vitele [20, vol. IX, p. 618]; runc curtur n muni sau pe dealuri, ima pe locul unei pduri arse [21, p. 67]; runc loc unde a fost pdure, acum servind ca pune [22, p. 57]. Din toate sensurile nregistrate se distinge unul de baz loc unde a fost tiat pdurea. Cu acest sens entopicul s-a aflat n folosin obinuit, probabil, n timpul defririi masive a pdurilor din Basarabia (sec. XVII-XIX), cnd lemnul de pdure i produsele obinute prin prelucrarea lemnului (materialele de cherestea, potasa, silitra, mangalul) deveniser marf de cumprare-vnzare pe piaa intern i extern. Apelativul topic este un cuvnt motenit din latin: runcus < runco, runcare a pri, a cura un teren de buruieni, de spini. Documentar apare menionat nc la 1473: do potoca runcului [23, p. 204]. l gsim folosit i n operele literare: La stnga se nal... un runc verde, ntia treapt a Ceahlului [A. Russo, dup 24, vol. III, p. 788]; Noi ne uitm de pe un runc i vedeam toate [M. Sadoveanu, 25, p. 697]. Lui i corespund n limba noastr sinonimele: arsur, corcitur, curtur, golite, laz, lumini, poian, rarite .a. n documentele din sec. XV-XVII, n arialul runc Runc, apar menionate toponimele: Runcul, Runcul Carpnului, Runcul cel Mare, Runcul lui Berchez, Runcul lui Bozie, Runcul lui Dan, Runcul lui Stan, Runcul Stnilor, Runcuorul [18, p. 23; 19, p. 221]. Terebna, ru, afluent pe stnga al Prutului, la sud-est de Cuconetii Vechi (rn. Edine). Izvorte la nord de comuna Terebna, trece prin aceast localitate i prin Cuconetii Noi (rn. Edine), avnd direcia spre sud-vest i apoi, nainte de vrsare, spre vest. Lungimea: 17 km. Altitudini: 2309 m la izvoare, 95 m la vrsare. Pentru prima dat apare menionat documentar la 17 aprilie 1429, cnd Alexandru cel Bun druiete lui Radul grmtic satele Zubricui i Ivancui la Terebne, cu hotarele lor vechi [26, vol. I, p. 86-87]. E atestat i mai trziu, la 1431, 1436 .a. [ibidem, p. 152-153, 222223]. Satul Terebna, n cea de-a doua jumtate a sec. al XVIII-lea, era nc foarte mic: 20 de ogrzi n 1772 [10, partea I, p. 145], 30 de gospodrii, cu 30 de birnici n 1774 [ ibidem, partea II, p. 159]. O anumit dinamic n demografia localitii se constat n secolele urmtoare: n 1817 92 de gospodrii, moia cu o suprafa de 960 de flci aparinnd proprietarului Stoian Solomon [11, p. 31]; n 1861 109 de ogrzi, 613 de locuitori [27, p. 65]; n 1875 836 de locuitori [12, p. 61]; n 1897 1143 de locuitori [28, p. 9]; n 1904 198 de case, 1227 de locuitori [4, p. 207]; n 1930 1890 de locuitori,

dintre care 1769 romni [13, p. 54]; n 1994 1709 locuitori, dintre care 1682 romni [14, vol. II, p. 581]. Dup toate probabilitile, localitatea a fost denumit dup rul la ale crui izvoare se afl situat. Hidronimul are la baz tema - a verbului slav , care nseamn a smulge, a cura terenul de copaci; a despduri. Cf.: v. rus. , ucr. , belr. , sloven.trebiti, ceh. tribiti, pol. trzebic, toate lexemele avnd acelai sens a despduri, a defria [6, p.45-46]. Deci semnificaia originar a hidronimului ar fi ru (pru) pe o vale unde a fost defriat pdurea. Formantul -n (<suf. adjectival -n- + elementul formativ feminin -a) deriv, de obicei, nume topice cu nsuiri asemntoare sau identice cu noiunea exprimat de etimon: Bolotna, Crapivna, Lesna, Lpuna, Lopatna, Rchitna. Hidronimele n -na/ -nea pstreaz vechile forme scurte adjectivale, crora n limba rus curent le corespund variantele pline: , , , a, , . Aceste nume au statut gramatical de substantive, la origine ns fiind adjective.

Polisemia cuvintelor ,,ochi'' si ,,mare''

CHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m. (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele dou organe ale vederii, de form globular, sticloase, aezate simetric n partea din fa a capului omului i a unor animale; globul mpreun cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. Loc. adv. Vznd cu ochii = repede. Ochi n ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii nchii = a) fr discernmnt; b) pe dinafar, pe de rost; foarte uor, fr dificulti. Expr. (A fi) numai ochi (i urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi uor, nelinitit; a dormi iepurete. Ct vezi cu ochii (sau cu ochiul) = ct cuprinzi cu privirea, pn la deprtri foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el nsui, a fi de fa la o ntmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea preri proprii, a judeca prin prisma altuia. A pzi (sau a ngriji) pe cineva ca ochii din cap = a pzi, a ngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenie. A arta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva n mod discret (pe cineva sau ceva), fcnd o micare uoar a ochilor n direcia voit. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult dect ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii dup cineva (sau dup ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plcea foarte mult cineva sau ceva, a ine mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi s vezi pe cineva = a fi mnios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau ri) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) naintea ochilor= a fi foarte suprat, a fierbe de mnie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a ntlni pe cineva (pe neateptate). A da cu ochii de cineva(sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care i iese ntmpltor n cale; a zri. A-i vedea visul cu ochii = a-i vedea realizat o dorin. E cu ochi i cu sprncene = e evident, e clar. A i se ntoarce (cuiva) ochii n cap (sau pe dos), se zice cnd cineva este n agonie, cnd moare. A(-i) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o arm) la ochi sau a lua la ochi = a inti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bnuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plcea cineva sau ceva; a pune sub observaie, a urmri. A face un lucru cu ochii nchii = a face un lucru foarte uor, fr dificultate, fr ezitare. ntre patru ochi = fr martori, n intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la fin i cu altul la slnin, se spune despre cel care: a) se uit cruci sau b)rvnete la dou lucruri deodat. (Muncete, lucreaz, alearg, se ferete, fuge etc. de ceva) de-i scoate ochii = (muncete, lucreaz etc.) ct poate, din rsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simul vzului, vedere; privire, uittur. Loc. adv. Cu ochi

pierdui = cu privirea neconcentrat, privind n gol; n extaz. Sub ochii notri = a) sub privirea noastr; b) acum, n prezent. n ochii cuiva = dup prerea cuiva, dup aprecierea cuiva, n contiina cuiva; n faa cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de form, pentru a salva aparenele. Expr. A privi cu ochi de piatr = a privi nepstor, rece, nmrmurit. A avea ochi = a se arta priceput n a aprecia un lucru dintr-o privire. A msura (sau a judeca, a preui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximaie, cu privirea, nsuirea unui obiect sau a unei fiine; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpra) pe ochi = a vinde (sau a cumpra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ine foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mnca (sau a nghii) cu ochii = a mnca cu mare poft; a pofti. ncotro vede cu ochii sau unde l duc ochii = indiferent unde, n orice direcie, fr int, aiurea. Fig. Putere de ptrundere, discernmnt; judecat, raiune. 3. (La pl.) Obraz, fa. Loc. adv. De la ochi sau (verde) n ochi = cu ndrzneal, fi, fr cruare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spaiile libere ale unei ferestre, n care se monteaz geamurile; panou de sticl care nchide fiecare dintre aceste spaii. Mic deschiztur nchis cu sticl, fcut ntr-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei ncperi. Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea i aerisirea podurilor, a mansardelor sau a ncperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Poriune de loc, n form circular, acoperit cu altceva (ap, nisip, zpad etc.) dect mediul nconjurtor. 3. S. n. ntindere de ap n form circular, n regiuni mltinoase, mrginit cu papur; loc unde se adun i stagneaz apa. Vrtej de ap, bulboan; copc. 4. S. n. i m. Orificiu fcut ntr-o pnz de nav, plas, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoar, o frnghie, un cablu; oche. Bucl format prin ndoirea unei sfori, a unei frnghii etc., petrecut cu un capt prin ndoitur; la. Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate ntre firele unei mpletituri, ale unor esturi, ale unor plase etc.; golul mpreun cu firele care l mrginesc. Fiecare dintre verigile din care se compune un lan; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioar a unei maini de gtit, pe care se aaz vasele pentru a le pune n contact direct cu flacra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mncare fcut din ou prjite n tigaie sau fierte fr coaj, astfel ca glbenuul s rmn ntreg (cu albuul coagulat n jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la via de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despritur ntr-o magazie, ntr-un hambar etc.; box. 9. S. n.Fiecare dintre petele colorate de pe coada punului. 10. S. n. Particul rotund de grsime care plutete pe suprafaa unui lichid.11. S. m. (n sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosete n special la aparatele de recepie radiofonic sau radiotelegrafic, ca s arate n ce msur este realizat acordul pe lungimea de und dorit; indicator de acord.12.S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cri de joc etc. 13. S. n. Fig. Pat de lumin, licrire, punct strlucitor. III. S. m.Compuse: ochi-depisic = a) disc de sticl sau de material plastic (montat ntr-o garnitur de metal) care reflect razele de lumin proiectate asupra lui i care este folosit ca pies de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe osele; b) varietate de minerale care, lefuite ntr-un anumit mod, capt o luminozitate neobinuit; ochi-de-ciclop = fereastr special care separ acustic ncperile unui studio, permind ns o vizibilitate bun; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescene mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiullupului = a) plant erbacee cu flori mici albastre i cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plant erbacee cu tulpina ramificat i cu florile dispuse n form de spice (Plantago indica);ochiipsruicii = plant erbacee cu frunze lanceolate i cu flori albastre, albe sau roii ( Myosotis palustris); b) nu-m-uita; ochiul-arpelui = a) plant erbacee cu frunze mici n form de rozet, acoperite cu peri albi mtsoi, cu flori albastre, rar albe, plcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mic plant erbacee cu frunze proase i cu flori mici, albastre nchis (Myosotis arvensis); ochii-oricelului = a) mic plant erbacee cu tulpini roietice, cu frunzele bazale dispuse n rozet, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-m-uita; ochiul-soarelui = vanilie slbatic; ochiul-punului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemntoare cu cele de pe coada punului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelaia Taurului. Lat. oc(u)lus.

MRE1, mari, adj. I. (Indic dimensiunea) Care depete dimensiunile obinuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate n mod absolut sau prin comparaie). Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al minii, care se opune celorlalte degete. Liter mare = majuscul. Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (ct cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenie. (Adverbial) Fin mcinat mare. (Despre suprafee) ntins2, vast. (Substantivat; n loc. adv.) n mare = a) pe scar ampl; dup un plan vast; b) n linii generale, n rezumat. nalt. Deal mare. Lung. Pr mare. ncptor, spaios, voluminos. Vas mare. (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoas a unei case rneti, destinat oaspeilor. Lat; adnc. Ap mare. II. (Indic cantitatea) 1. Care este n cantitate nsemnat; abundent, mult; numeros. (Despre ape curgtoare, viituri; de obicei n legtur cu verbe ca a veni) Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext., despre valori care se pot exprima numeric) Care este n cantitate nsemnat, ridicat. (Despre preuri) Ridicat. Loc. adj. De mare pre = foarte valoros, preios, scump. (Despre colectiviti) Numeros. III. (Arat rezultatul dezvoltrii fiinelor) Care a depit frageda copilrie; care a intrat n adolescen; care a ajuns la maturitate. Fat mare = fat la vrsta mritiului; virgin, fecioar. Expr. S creti mare! formul cu care se rspunde unui copil la salut, cu care i se mulumete pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori i mici i mari = toi, toate, toat lumea; (n construcii negative) nimeni. (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) n vrst. IV. (Indic durata; despre uniti de timp) De lung durat, ndelung, lung. Postul (cel) mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care preced srbtoarea Patilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indic intensitatea) 1. (Despre surse de lumin i cldur) Puternic, intens. Ziua mare = partea dimineii (dup rsritul soarelui) cnd lumina este deplin, intens. Expr. (Ziua) n (sau la) amiaza-mare = n toiul zilei, n plin zi, la amiaz. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. Expr. A vorbi (sau a striga) n gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certre, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, nprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de micare sau de deplasare) Care a depit viteza obinuit; crescut (ca vitez), mrit. 5. (Despre stri sufleteti, sentimente, senzaii etc.) Intens, profund, tare. Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, ruinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte mil (sau drag, ruine etc.) (Adverbial; pop.) Din cale-afar, peste msur. Grav. Greeal mare. VI. (Arat calitatea, valoarea) 1. De valoare, de nsemntate deosebit; important, nsemnat. Zi mare = zi de srbtoare; zi important. Strada mare = nume dat n unele orae de provincie strzii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de larg circulaie, care leag localiti importante. Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresioneaz sau deteapt mirare; b) lucru care nu reprezint nimic de seam, care reprezint prea puin, care este nesemnificativ; c) (n construcii negative d contextului valoare afirmativ i invers) n-a crede s (nu)... Hotrtor. Uimitor, extraordinar, impresionant. Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamaie) exprim uimire, admiraie etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.) Mare minune s (nu)... = ar fi de mirare s (nu)..., n -a crede s (nu)... Grav, serios. 2. Cu caliti excepionale; ilustru, celebru, renumit. Ieit din comun; deosebit. 3. Care ocup un loc de frunte ntr-o ierarhie; cu vaz. Socru mare = tatl mirelui; (la pl.) prinii mirelui. Soacr mare sau soacra cea mare = mama mirelui. Expr. A se ine mare = a fi mndru, seme, fudul. (Substantivat) A trage (sau a clca) mare = a-i da importan; a cuta s ajung pe cei sus-pui. La mai mare, urare adresat cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansri ntr-un post. Mare i tare sau tare i mare = foarte puternic, influent. (Substantivat) Mai-mare = cpetenie, ef. Superior n ceea ce privete calitile morale. Expr. Mare la inim (sau la suflet) = mrinimos, generos. Deosebit, ales2, distins. Mare cinste. Mare inut = mbrcminte sau uniform destinat pentru anumite solemniti. (Despre ospee, serbri) Plin de strlucire; bogat, fastuos, pompos. Probabil lat. mas, maris.

Semnificatia culorilor in lume

Culorile au impact asupra deciziilor pe care le luam. Reactia noatra la culori este instanta si genereaza o reactie sau o alta, dupa cum au dovedit o serie de teste efectuate de-a lungul timpului.

ALBASTRU Albastru este una dintre culorile preferate de multi, pentru ca este o constanta in viata noastra este culoarea cerului si a marii. Albastru simbolizeaza incredere, dependenta si angajament. Albastru este o culoare odihnitoare ce ajuta organismul sa se relaxeze, desi nu toate nuantele de albastru au acest efect. Nuantele de albastru electric si albastru aprins sunt culori care exprima exaltarea. Anumite tonuri sau folosire excesiva de albastru pot lasa impresia de raceala si nepasare.

Indigo o nuanta de albastru profund, simbolizeaza intelepciune, maiestrie si implinire spirituala. In timp ce albastru este culoarea comunicarii cu ceilalti, indigo-ul amplifica introspectia. Albastru nu are conotatii diferite pe genuri este o culoare la fel de apreciata si de femei dar si de barbati.

Albastru in lume: In cultura chineza, culorile corespund celor cinci elemente primare, de ghidare, si celor patru anotimpuri. Albastru este asociat cu lemn, est si primavara. Albastru, albastru-verde si verde sunt culori sacre in Iran, unde simbolizeaza paradisul. In India, zeul Krishna apare este intruchipat in diverse picturi ca avand pielea alastra. In Statele Unite, cutiile postale sunt de obicei albastre. In Mexic, albastru este culoarea de doliu. In cultura azteca, albastru simboliza sacrificiul. In Grecia, culoarea albastra este folosita pentru a indeparta spiritele rele. cei care cred in aceasta superstitie poarta adesea un colier sau o bratara albastra pentru protectie.

VERDE Verdele ocupa cel mai mare spatiu in spectrul vizual al unei persoane, comparativ cu orice alta culoare. Culoarea verde este ideala pentru designul interior, fiind o culoare omniprezenta in lumea naturala. Nuantele de verde, de la cele de padure, la cele de var sunt linistitoare si racoroase, cu un echilibru natural de rece si cald (combinatie de albastru si galben). Verdele este considerata culoarea pacii si ecologiei. Totusi, anumite nuante de verde (vedele murdar, malos) care sunt mai repede asociate cu boala si mizeria. Efetul principal al acestei culori este de relaxare, atat a corpului cat si a mintii. Mai mult, verdele ajuta la tratarea depresiei, nervozitatii si anxietatii lasand o senzatie de auto-control si armonie.

Verde in lume:

Peste tot in lume, verdele este asociat cu siguranta, protectia. In mai multe religii, verdele este culoarea asociata cu invierea si regenerarea. In Ghardaia si alte parti ale Mzab (regiune in Sahara), casele vopsite in verde indica faptul ca locuitorii au facut un pelerinaj la Mecca. Verde, albastru-verde si albastru sunt culorile sacre in Iran, si simbolizeaza paradisul. Fiind culoarea emblematica a Irlandei, verdele reprezinta dealurile verzi vaste ale zonei, precum si pe sfantul patron al Irlandei, St. Patrick. In Japonia, verdele este considerata ca fiind culoarea vietii vesnice. In cultura azteca, verdele a primit conotatii regale, deoarece a fost culoarea penelor de quetzal utilizate de catre capetenii. In China, pietre verde jad reprezinta virtute si frumusete. In Portugalia, verde este culoarea sperantei datorita asocierii sale cu primavara. In Scotia, oamenii obisnuiau sa poarte verde, ca un semn de onoare. Exista o superstitie potrivit careia cusutul cu fir verde in ajunul unei prezentari de moda aduce ghinion casei respective.

GALBEN

Galben este o culoare incarcata de optimism, lumina si fericire. Nuantele de galben auriu poarta promisiunea unui viitor pozitiv. Galbenul iese mereu in evideta dintr-o paleta de culoari si insufla optimism, energie, precum si ganduri creative. Culoarea galben stimuleaza procesele psihice, sistemul nervos, activeaza memoria si incurajeaza comunicarea.

Galben in lume: In cultura chineza, culorile corespund celor cinci elemente primare, de ghidare, si celor patru anotimpuri. Galbenul este asociat cu pamant si in centru (in ceea ce privete directia). Chinezii au pus oarecum monopol pe folosirea aceste culori, ea fiind mai proeminenta aici decat in orice alta parte a lumii. Galben a fost culoarea imparatilor atat in timpul dinastiei Ming cat si a dinastiei Qing. Huangdi, cunoscut sub numele de Imparatul Galben, este considerat a fi fondatorul civilizatiei chineze, datorita numarului imens de inventii care au avut loc in timpul domniei lui. In India, galbenul este culoarea fermierilor, si este culoarea pe care hindusii o poarta pentru a sarbatori Festivalul Primaverii. In timpul secolului al X lea, in Franta, usile tradatorilor si criminalilor erau pictate in galben. In Statele Unite, taxiurile si autobuze scolare sunt asociate cu culoarea galbena. In timpul Razboiului Dinastiilor din 1357, razboinicii japonezi purtau o crizantema galben ca un insemn de curaj. Evreii purtau banderole galbene in lagarele de concentrare naziste. In cultura azteca, galbenul simboliza produsele alimentare, deoarece a fost asociata cu porumbul produsul alimentar de baza al poporului aztec. In Grecia, galbeul simbolizeaza tristete, iar in Franta, gelozie.

PORTOCALIU Portocaliul, o culoare apropiata de rosu, este cloarea cea mai controversata dintre toate. Ea are fie conotatie puternic pozitiva, fie puternic negativa, fara cale de mijloc. Nuantele aprinse si jucause de portocaliu radiaza caldura si energie. Interesant este ca si anumite nuante de portocaliu (pecum teracota, piersica sau ruginiul) au un sarm aparte.

Culoarea portocalie stimuleaza activitatea, apetitul si incurajeaza socializarea.

Portocaliu in lume:

Amerindienii au asociat culoarea portocalie cu rudenia. Portocaliu este culoarea nationala in Tarile de Jos, inca de pe vremea Razboiului Olandez de Independenta. In Irlanda, utilizarea culorii portocalii dateaza de pe vremea domniei lui Wilhelm de Orania In China si Japonia, portocaliul simbolizeaza iubire si fericire.

ROSU Rosu are mai multe conotatii personale ecat orice alta culoare. Recunoscuta ca un stimulent, culoarea rosie este plina de entuziasm si cantitatea de rosu perceputa vizual este direct legata de nivelul de energie emanat de o persoana. Rosu atrage atentia si utilizarea acestei culori casi accent poate atrage imediat atentia asupra unui anumit element. Rosu stimuleaza entziasmul, energia si poate influenta presiunea sanguina, pulsul si respiratia. La nivel psihic, culoarea rosie confera incredere si incurajeaza actiunile, amplificand in acelasi timp sentimentul de pritectie impotriva temerilor si anxietatii.

Rosu in lume: In mai multe culturi, rosu reprezinta frumusetea. In cultura chineza, culorile corespund celor cinci elemente primare, de ghidare, si celor patru anotimpuri. Rosu a fost asociat cu focul, la sud, si vara. In Japonia, culoarea rosie este asociata indeaproape divinitatii iar statuile diversilor zei sunt imbracate in haine de aceasta culoare. In Suedia, culoarea rosu-falun (o nuanta de rosu provenita dintr-un pigment extras din mina Falun) era purtata doar de clasa privilegiata. In China, rosul este asociat cu noroc si avere. In Grecia, ouale de Pasti sunt vopsite in rosu. Tot aici exista o expresie piase kokkino (atinge rosu) care se foloseste atunci cand doua persoane spun acelasi lucru, in acelasi timp. Se crede ca o astfel de coincidenta este un semn ca cei doi se vor certa in viitor, iar acest eveniment neplacut nu poate fi intrerupt decat daca cei doi vor atinge cel mai apropiat lucru, obiect de culoare rosie. In Jamaica, rosu este un termen argotic popular pentru cineva care se afla sub influenta alcoolului sau este beat. In Anglia, cabinele de telefon sunt rosii, la fel si autobuzele cu etaj devenite embleme nationale. In India, un semn rosu pe frunte se spune ca aduce noroc. Pentru hindusi, rosu simbolizeaza bucurie, viata, energie, creativitate. Miresele islamice, hinduse si chineze sunt imbracate in mod traditional in rosu. In cultura azteca, rosu a fost asociat cu sangele. In Singapore, culoarea rosie simbolizeaza in mod traditional bucurie.

Anul Nou Chinezesc este sarbatorit prin purtarea de haine de culoare rosie si decorarea casei cu rosu. Plicuri rosii cu bani de noroc, sunt date copiilor si tinerilor necasatoriti, pentru a le aduce n oroc tot restul anului. Rosu simbolizeaza zilele de sarbatoare in biserica catolica. Despre puterea protectoare a culorii rosii se vorbeste pentru prima adta in folclorul chinez. Se spune ca Nian era o bestie antica ce se hranea cu oameni. In timp, oamenii au descoperit ca bestia se speria de zgomotele puternice si de culoarea rosie, si au inceput sa confectioneze tot felul de accsorii zgomotoase si sa-si decoreze casele si hainele cu rosu, pentru a se proteja.

VIOLET Violetul este o culoare de balanta intre rosul inflacarat si albastru calm. Aceasta dihotomie poate provoca multora tulburari sau neliniste, daca scopul lui nu este foarte clar definit moment in care culoarea violet preia calitatile culorii secundare. Cu un aer misterios si calitati regale, movul este adesea o culoare placuta si apreciata, in special de adolescentele excentrice si creative. Printre alte efecte ale culorii mov se numara si cel de calmare (a nervilor si mintii).

Violet in lume:

In Thailanda, violet este purtat de o vaduva in doliu dupa sotul ei. In america, distinctia militata Purple Heart (inima violet) reprezinta curaj. Purple Heart se acorda membrilor din fortele armate care au fost raniti in misiune. In Tibet, ametistul este considerat a fi sacru pentru Buddha. In Japonia, de culoarea mov semnifica bogatie si pozitie sociala. Violetul a fost culoarea regala a lui Cezar. In tradiatia ucraineana a vopsirii oualor, culoarea mov semnifica post, credinta incredere si rabdare. Movul denota virtute si credinta in Egipt. In timpul Dinastiei Tudorilor, movul era culoarea de doliu in Marea Britanie, precum si culoarea de fervoare religioas. In mod traditional, in Iran, violet este o culoarea viitorului. Un soare sau o luna in nuante de mov in timpul unei eclipse, prevesteste varsari de sange in cursul anului.

MARO

Culoarea maro sugereaza stabilitate, sustinere si accesibilitate. Maro este culoarea pamantului si este asociata cu tot ce este natural si organic.

La nivel psihic, maroul da o senzatie intreg si creeaza impresia de ordine.

Maro in lume

In Statele Unite, Ziua Recunostintei este reprezentata de maro si portocaliu. In janoneza nu exista un termen pentru maro. Japonezii exprima aceasta culoare prin sintagme descriptive, precum culoarea-vulpii, culoarea-frunzei-picate sau culoarea-ceaiului. In India, maro este culoarea de doliu, pentru ca este asociata cu frunzele moarte. Amerindienii cred ca maro este culoarea care reprezinta puterea de auto-disciplina.

ALB

Albul este culoarea care proiecteaza puritate, claritate si neutralitate. Doctorii poarta halate albe, mirii si miresele imbraca in mod traditional tinute albe si gardul alb imprejmuiest o locuinta veele si sigura.

Albul ajuta la lipezirea gandiri si ne incurajeaza sa depasim obstacole. Albul este o culoare care evoca puritatea gandurilor si actiunilor, si marcheaza un nou inceput.

Alb in lume

Albul este culoarea traditionala purtata de mirese in lumea occidentala. Albul este o culoare de doliu in China si in anumite parti din Africa. Obiceiul reginelor din Franta era sa poarte doliu alb. Albul, mai degraba decat negrul, a fost culoarea de doliu a reginelor medievale. Aceasta traditie a supravietuit in Spania pana la sfarsitul secolului al XV-lea. In cultura chineza, culorile corespund celor cinci elemente primare, de ghidare, si celor patru anotimpuri. Albul a fost asociat cu metal, spre vest, si toamna. Steagul alb este simbol universal de armistitiu. Japonezii au sase termeni diferiti pentru a defini alb. Grecii antici dormeau in haine albe pentru a visa frumos.

GRI

Gri este culoarea intelectului, a intelepciunii si cunostintelor. Acesta culoare este considerata clasica, demna, conservatoare, fara varsta si chiar asociata cu eleganta si rafinamentul. In anumite contexte, griul este o culoare autoritara. este perceput ca fiind de lung durat, clasic, elegant i ori de cte ori sau rafinat. Este o culoare care este demn, conservatoare, i poart autoritate.

Culoarea gri este adesea greu de remarcat si este considerata o culoare de compromis, poate pentru ca se afla intre extremele de alb si negru. Gri este un ton neutru perfect, motiv pentru care multi creatori de moda il folosesc pe post de baza. Ochiul uman poate identifica pana la 500 de nuante de gri dar adesea aceasa culoare este asociata cu impartialitatea si pesimismul.

Gri in lume

Publicatia New York Times este cunoscuta si ca Gray Lady (Doamna Gri) Creierul uman apare in lucrarile de specialitate sub denumirea de materie cenusie Gri este culoarea asociata cu Postul Mare, in crestinism.

NEGRU Negrul este autoritar si puternic; pentru ca negrul poate evoca puternice, iar prea mult poate fi coplesitor. Negrul reprezinta lipsa de culoare, vidul primordial, goliciune. Este o culoare clasica pentru imbracaminte, probabil pentru ca da o senzatie de suplete si sofisticat. La nivel psihic, egrul da senzatia de goliciune si de mister.

Negru in lume

In cultura chineza, culorile corespund celor cinci elemente primare, de ghidare, si celor patru anotimpuri. Negrul a fost asociat cu apa, la nord, si iarna. In cultura azteca, negrul reprezenta razboi, pentru ca sticla neagra era prelucrata ca lama a sabiilor. Negru este si un simbol religios, preotii imbracand doar haine negre.

In vest, negru este culoarea de doliu, dar obiceiul de a purta haine negre pentru doliu dateaza cel putin din vremea Imperiului Roman, cand cei acre tineau doliu purtau toga din lana, in culori inchise. In Anglia, taxiurile sunt negre, in mod traditional. In China, negrul este o culoarea traditionala de imbracaminte pentru baieti.

Semiotica
Semiotica (gr. semeion - semn, marc) Termenul apare mai nti la John Locke n sec. al XVII-lea, ulterior n cercetrile filozofului american din secolul al XX-lea C. S. Peirce. Este sinonim cu semiologia, disciplin iniiat de lingvistul elveian Ferdinand de Saussure la nceputul sec. al XX-lea, n Cursul de lingvistic general (1916). Semiotica i propune s studieze semnele de orice natur. Disciplina constituie un ansamblu de concepte, principii care ncearc s subsumeze tiinele n baza teoriei semnelor (lingvistica, logica, matematica, retorica, estetica).

Spre deosebire de alte stiinte al caror inceput se pierde in negura timpului, semiotica este o disciplina relativ noua, aparuta la inceputul secolului XX, prin contributia a doi cercetatori si anume: Ferdinand de Saussure si Charles Sanders Pierce. Ferdinand de Saussure, in lucrarea sa intitulata Curs de lingvistica generala vorbeste despre necesitatea dezvoltarii unei discipline pe care o numeste semiologie si care are ca obiect studiul semnelor si al sistemelor de semn e. Dintre sistemele de semne, cel mai important este limbajul. Saussure considera semnul drept o entitate psihica, asa incat considera ca semiologia este o ramura a psihologiei. Charles Sanders Pierce este unul dintre cei mai importanti ganditori americani. El teoretizeaza necesitatea unei stiinte care sa studieze semnele sub toate aspectele lor, stiinta pe care o numeste semiotica. Semiotica este disciplina care cerceteaz felul n care funcioneaz comunicarea i semnificarea i.e. relaiile dintre cod i mesaj, dintre semn i discurs. Unitatea fundamental semiotic este semnul. Obiectul investigaiei semiotice l constituie semnele i aciunea acestora. Semiotica sau semiologia ( semeion = semn, logos = tiin) este teoria general a sistemelor de semne i a legilor lor de funcionare. Semiotica modern s-a nscut la interferena dintre filosofie (logic, prin Charles Peirce) i filologie (lingvistic, prin Ferdinand de Saussure). ntemeietorul acestei discipline este considerat a fi Ferdinand de Saussure, care n cursurile sale de lingvistic general i-a pus problema specificitii lingvisticii n cadrul unei discipline care s studieze sistemele de semne, cum ar fi: limbajul vorbit, scrierea, alfabetul surdo-muilor, eticheta .a. o disciplin care s integreze semnele n viaa social. Printr-o sugestiv nuanare, am putea spune c semiotica este tiina prin care omul recunoate i asociaz sensuri adecvate imaginilor lumii, ale semenului su i chiar ale propriului su chip. Aceste imagini se reflect n "oglinda magic" a nelegerii i (re)semnificrii lumii, omul devenind cu adevrat capabil s neleag lumea care-l nconjoar i rolul lui n aceasta, prin intermediul a dou procese, expresie a logicii minii sau a logicii inimii, care pot fi exprimate prin intermediul a dou mituri construite de el nsui: mitul peterii (Platon) i mitul oglinzilor paralele (Dante). O important contribuie la apariia semioticii a reprezentat-o mecanismele de gndire i limbaj din Orient (n special China i India). Cea mai veche form a contiinei semiotice s-a nscut n China; cercetrile limbajului chinez au relevat faptul c acesta nu este abstract sau arbitrar precum limbajul modern, ci este motivat, pstrnd o anume legtur cu realitatea de referin. Astfel, contribuiile ulterioare la conturarea semioticii, fie ele din antichitate (de exemplu: Platon n Cratylos), fie ele din Evul Mediu (de exemplu: Sfntul Augustin n De Dialectica), fie ele din modernitate (precum cea a lui Fr. Bacon, G. Leibniz sau J. Poinsot) au fost impregnate de problema dual arbitrarietate motivaie a semnelor.

Semiotica ocup un spaiu al rspntiilor n care interfereaz lingvistica, antropologia, sociologia, psihologia social, filosofia i disciplinele comunicrii. Se vizeaz domenii i aplicaii dintre cele mai diverse, de la mitologia lui Circe i Proteu, la modelarea pasiunii (A. J. Greimas i semiotica pasiunii), la lectura modei fotografice sau a spaiului citadin (Roland Barthes i sistemul modei sau i problema urbanismului). i acestea nu sunt dect cteva dintre multiplele aplicaii ale sale.

Semiotica are trei ramuri: semantica sintaxa pragmatica

n opinia semioticianului francez Julia Kristeva, literatura exist doar ca text, semiotica literar interpreteaz doar sistemul de semnificaii al unui text i codurile sau conveniile utilizate n cadrul acestuia, cu scopul de a permite corecta lui nelegere (decodare). Textul este un cod i, respectiv, un inventar de semne sau un proces semnificativ. Un studiu important n domeniu este Elemente de semiologie publicat de Roland Barthes n 1965. Pentru teoreticianul francez, semiologia este o tiin a semnelor, dar una limitat numai la aspectul lor conotativ. Un alt specialist n semiotic este A. J. Greimas. Pentru el, semiotica e teoria tuturor sistemelor de semnificaie. Italianul Umberto Eco considera semiotica un domeniu al comunicrii i sensului (Tratat de semiotic general, 1976). n lucrarea O teorie a semioticii, Umberto Eco ncearc s construiasc o teorie general a semioticii pe baza teoriei codurilor, la care se adaug o investigaie asupra producerii de semne. O asemeanea teorie trebuie s poat s dea dea seam de toate funciile-semn. ntruct semnul are caracter de artefact, are ncrctur cultural n virtutea creia poate fi interpretat, acest lucru face din semiotic o teorie general a culturii[

Conform lui Ferdinand de Saussure, care alturi de Charles Sanders Peirce este pionier al semioticii moderne, limba este un sistem de semne ce exprim idei, comparabil cu alte sisteme omoloage precum codul morse, limbajul surdomuilor etc. El denumete prin termenul semiologie tiina care ar putea s studieze sistemele de semne, de la grecescul semeion. Ea ar putea s ne spun n ce constau semnele, ce legi le guverneaz. Deoarece nu exist nc, nu putem spune ce anume va fi; totui are dreptul la existen i locul ei determinat de la bun nceput. Ceea ce Charles Sanders Peirce numete semiotic este disciplina care are ca obiect fenomenele semiozice. n concepia lui Peirce, semioza este o relaie triadic ntre semn, obiectul su i interpretantul su, astfel nct aceast relaie nu poate fi redus la relaii diadice

Ca literatura are o dimensiune semiotica prin valoarea denotativa pe care o comporta este un truism. Ca literatura reprezinta un tip aparte de comunicare este iar evident. Acest tip special de comunicare este ceea ce R. Jakobson a numit literaritate, adica ceea ce face specificitatea textului literar. Tot Jakobson mentiona ca, Obiectul stiintei literare nu este literatura, ci literaritatea, adica ceea ce face

dintr-o opera data o opera literara; sau mai precis, tot cu cuvintele lui Jakobson, literaritatea reprezinta transformarea cuvintului in opera poetica si sistemul de procedee ce efectueaza aceasta transformare. Din perspectiva lui R.Jakobson, Literaritatea este situata la nivelul lingvistic al textului, ca rezultat al actiunii functiei poetice a limbajului, care directioneaza atentia asupra formei mesajului, prin proiectarea principiului de echivalenta de pe axa selectiei pe cea a combinatiei (Cf. Scanteie, M., Introducere in semiotica, Editura Pygmalion, 1996, pp. 86-93).

Semiotica literara prefera modelul lui Charles Morris (1939) de dimensionare a semnului, astfel adaugind la dimensiunea strict sintactica a lui Jakobson, dimensiunile semantica si pragmatica, ceea ce duce la considerarea a trei modalitati de literaritate: una sintactica, una pragmatica si una semantica.

Semiotica este un domeniu al cercetrii nc deschis att din punct de vedere conceptual, ct i ca metod i obiective, aflat ntr-o strns relaie cu cercetarea literar. Cele mai importante consecine ale perspectivei semiotice a literaturii este reevaluarea noiunii de text i a importanei sale.

procesul comunicrii interumane, care se constituie din urmtoarele elemente: a) emitorul (E), care poate fi un individ, un grup, o instituie etc.; b) receptorul (R), de asemenea, un individ, un grup, care primete: c) mesajul (M), adic informaii, coninutul comunicrii; d) codul (C), constituit dintr-un sistem de semne (lingvistice) sau de semnale sonore, vizuale, gestuale, n cazul diverselor tipuri de comunicare), cunoscut deopotriv de emitor i receptor i n care snt traduse semnificaiile mesajului e) canalul (C) de transmitere a mesajului codificat sau suportul fizic al comunicrii (cartea, ziarul etc.). Elementele specifice alctuiesc, mpreun, un sistem, sistemul comunicrii interumane.

Literatura, de asemenea, este un mesaj, care face parte din sistemul comunicrii literare i n care se mai conin subsistemele Autor, Lector / Receptor (care funcioneaz prin intermediul lecturii). Lectura presupune contactul cu o oper literar. Problema receptrii este una deosebit de important n tiina literaturii, fiind abordat nc de antici. La Aristotel, n Poetica, atestm ideea c prin receptarea tragediei, comediei trim sentimentul de catharsis (purificare). Renaterea i clasicismul francez remarc funcia hedonist a artei. Teoreticienii R.Wellek i A.Warren consider c unul dintre modurile de existen a operei literare este conceperea ei ca o strict relaie de lectur, n care percepia i interpretarea snt acelea care produc configuraia textului. n opinia lui Paul Cornea, lectura i receptarea anticip interpretarea care este o explicaie post factum a textului.

Lectura nseamn ntlnirea cu textul, adic cu un grup de semne organizate ntr-un anumit mod, n scopul producerii unui sens. Or, sensul textului nu este niciodat finit, el se produce la fiecare ntlnire cu lectorul / receptorul i depinde de experiena i cultura individului. Ideea transpare i din afirmaia lui Paul Cornea: Ea (lectura n.n.) se adapteaz scopului urmrit (vreau s studiez, s m amuz, s culeg informaii, s-mi a fantezia, s-mi intensific viaa interioar, s-mi calmez aprehensiunile etc.), n egal msur naturii textului (poezie, se adaug! manual literar etc.), dar nu mai puin circumstanelor (bun sau rea dispoziie, stare de vigilen sau oboseal, ambian zgomotoas ori solitar etc.). Lectorul este un factor esenial implicat n procesul comunicrii literare, conferind prin lectur ansamblului de semne un coninut de sens. Interesul pentru lector a variat ca intensitate de-a lungul timpului. Deplasarea de accent spre lector ( cititor / receptor) ca element component al trinitii comunicrii literare (Autor Oper Lector) devine evident prin dezvoltarea n anii 70 ai secolului trecut n Germania a esteticii receptrii. n opinia reprezentantului notoriu al colii de la Konstanz, Hans Robert Jauss, fiecare cititor posed un set de norme, cunotine despre literatur nsuite din lecturi anterioare i care constituie orizontul su de ateptare. Cu fiecare lectur, el nsuete norme noi, se adapteaz acestora i astfel i modific orizontul de ateptare. Orice text literar este unul codificat i pentru ca lectorul s se poat apropia de nucleul obiectiv al operei, trebuie s utilizeze cteva coduri. D. W. Fokkema distinge cinci coduri necesare n decodificarea mesajului unui text literar: codul lingvistic, codul literar, codul generic, codul perioadei sau sociocodul, codul ideolectal al autorului.

Semnificatul si semnificantul
Ferdinand de Saussure postuleaz, din punct de vedere lingvistic, arbitrarul semnului: Legtura ce unete semnificantul de semnificat este arbitrar sau, pentru c nelegem prin semn ntregul ce rezult din asocierea unui semnificant cu un semnificat, putem spune, mai simplu, c semnul lingvistic este arbitrar1. Semnul lingvistic poate fi reprezentat, cu cele dou aspecte psihice pe care le implic semnificant i semnificat , printr-o diagram:

Concept

Arbore

Imagine acustic

Arbor (lat.)

Fig. 2.3. (a)

Semnificantul este latura acustic a semnului, ceea ce receptorul aude, planul perceptiv al expresiei, n vreme ce semnificatul este conceptul la care trimite semnificantul planul conceptualizrii, al gndirii. Cuvintele auzite, scrise, rostite, citite sunt semnificani, iar conceptele, ca reprezentri mentale ale acestor cuvinte, sunt semnificaii. Semnul fiind arbitrar este considerat expresia conveniei sociale i, prin procesul numit referin, este asociat obiectelor (concrete sau abstracte). Astfel apare al treilea element numit referent. Dar semnul nu este singura convenie cu care opereaz tiina comunicrii. Vom urmri mpreun, n capitolele urmtoare, cum opereaz cteva dintre conveniile cele mai frecvent ntlnite. S spunem aici doar c, de fapt, conveniile constituie nsi baza comunicrii dintotdeauna. Este o chestiune de convenie colectiv stabilirea regulilor care leag conceptele de nelesurile lor. Saussure a adus n tiina comunicrii elemente indispensabile analizei coerente i complete a actului comunicaional. Identificarea corect a noiunilor utilizate n domenii conexe, precum n semiotic, lingvistic, psihosociologie, face posibil emergena unor noi teorii, mai complexe, mai pertinente. Lui Saussure i se datoreaz una dintre distinciile cele mai importante cu care aceste tiine opereaz cu regularitate: distincia ntre limb, limbaj, vorbire. S le analizm pe rnd. Vorbirea este alctuit din secvene irepetabile, mereu diferite, rennoite, rod al unei profunde contiine a individualitii. Limba este forma de manifestare a vorbirii: d contur unui coninut, unei substane, semnificailor i semnificanilor proprii actului de vorbire. Prin urmare, limba este un ansamblu de semne, de fonaiuni i semnficaii. Dar limba are un caracter absolut arbitrar pentru Saussure, care nu uit s menioneze faptul c pe de alt parte, limba
1

F e r d i n a n d d e S a u s s u r e Curs de lingvistic general, Polirom, Iai, 1998 (p.87)

este creativ. Muli lingviti au criticat teoria saussurian, imputndu-i un caracter circular. Aceast afirmaie conduce la concluzia c, n fapt, comunicarea este imposibil. Numai c aceti critici ignorau tocmai fundamentul scrierilor saussuriene, adic distana de la limb la vorbire, de la sens la semnificat, de la fonaiune la semnificaie. Revenind la limb i limbaj, iat ce noteaz Saussure n Cursul de lingvistic general: Pentru noi, ea (limba n.a.) nu se confund cu limbajul; ea nu este dect o parte determinat, esenial ce-i drept din el. Este, totodat, un produs social al facultii limbajului i un ansamblu de convenii necesare, adoptate de corpul social pentru a ngdui exercitarea acestei faculti de ctre indivizi. Luat n ntregul su, limbajul este multiform i heteroclit; intersectndu-se n acelai timp cu mai multe domenii: fizic, fiziologic i psihic, el aparine att domeniului individual ct i domeniului social () Limba, dimpotriv, este un tot n sine i un principiu de clasificare2. i autorul continu cu o afirmaie ce poate fi aplicat la comunicarea de mas: Limba nu este complet la nici unul, ea nu exist n chip perfect dect vorbit de mas. Limba, spre deosebire de vorbire, are un caracter social, pasiv, pe care individul nu l poate modifica, este o instituie social ce exist ca urmare a unui contract ntre membrii societii. Comunicarea, limba i vorbirea i subsumeaz caracteristicile indivizilor, fiind n acelai timp un act colectiv i individual, neputnd adic disocia comun icatorii, ca individualiti, de context. Comunicarea este transmitere de informaie printr-o constelaie de semnale i simboluri. Pentru a mprti ceva semenilor, oamenii au libertatea de a recurge la coduri. Dar alegerea codurilor este condiionat de limbajul n care se produce comunicarea. () tiina comunicrii a profitat prea puin i prea sporadic de teoria limbajului3. Dac aducem n discuie diferena dintre semn i simbol, constatm c simbolul nu poate fi conceput ca fiind totalmente arbitrar4. nsui Saussure nclin a concede c exist un rudiment de legtur natural ntre semnificant i semnificat. Aceast legtur poate fi privit i din perspectiv antropologic. Cercettorii structurilor simbolice au demonstrat, de mult vreme, c simbolul declaneaz un proces de evocare mult mai larg5, cci, fiind mai bogat n semnificaii, poate acroa zone ale incontientului i ale afectivitii. Exist, deja, studii care vizeaz funcionalitile sociale ale simbolului. Modelele lingvistice ale comunicrii sunt cele care aprofundeaz dimensiunea simbolic, urmrind codurile specifice acesteia. n lingvistic, a intrat n uz dubla dimensiune a mesajului, care nseamn c: a) mesajul este un element al circuitului comunicaional situaie informaional i b) mesajul poate fi un intermediar ntre o realitate i imaginea acestei realiti situaie simbolic. Mesajul apare, aadar, ca rezultat al tratrii realitii, al transformrii acesteia ntr-o imagine, adic ntr-un referent asupra realitii pre-existente.

2 3

I d e m (p.36) J. J. V a n C u i l e n b u r g tiina comunicrii, Ed. Humanitas, Buc., 1998 4 V a s i l e S e b a s t i a n D n c u Comunicarea simbolic, Ed. Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1999 (p. 8) 5 Cf. V.S. Dncu, (p.8)

Ferdinand de SAUSSURE Natura semnulul lingvistic

Semnul lingvistic unete nu un lucru cu un nume, ci un concept i o imagine acustic. Aceasta din urm nu este sunetul material, lucru absolut fizic, ci amprenta psihic a acestui sunet, reprezentarea pe care ne-o dau despre acesta simurile noastre; este senzorial, i dac ni se ntmpl s-o numim material, o facem numai n acest sens i n opoziie cu cellalt termen al asocierii, conceptul, care e n general mai abstract. Caracterul psihic al imaginilor noastre acustice este evident dac observm propriul nostru limbaj. Fr a mica nici limba, nici buzele, ne putem vorbi nou nine sau putem recita n gnd o poezie. i tocmai pentru c pentru noi cuvintele limbii sunt imagini acustice va trebui s evitm a vorbi despre fonemele din care sunt compuse. Acest termen, implicnd ideea de aciune vocal, nu poate conveni dect cuvntului rostit, realizrii n discurs a imaginii interioare. Vorbind de sunetele i de silabele cuvntului, evitm aceast nenelegere, cu condiia s ne amintim c e vorba de o imagine acustic. Semnul lingvistic este deci o entitate psihic cu dou fee, care poate fi reprezentat prin figura:

Aceste dou elemente sunt legate strns i se cer unul pe cellalt. Oricum, dac vom cuta fie sensul cuvntului latin arbor, fie cuvntul prin care latina desemnez conceptul de arbore, este clar c numai apropierile consacrate de limb ne apar conforme cu realitatea, i vom da la o parte orice altceva ne-am putea imagina.

Aceast definiie ridic o important problem de teriminologie. Numim semn combinaia conceptului cu imaginea acustic: dar n uzajul curent acest termen desemneaz n general numai imaginea acustic, de exemplu un cuvnt (arbor etc.). Se uit c dac arbor este numit semn, o facem pentru c poart conceptul de arbore, astfel nct referirea la partea senzorial implic totalul. Ambiguitatea ar disprea dac am numi cele trei noiuni prin cuvinte care s se aminteasc unele pe altele, opunndu-se n acelai timp. Propunem s se pstreze cuvntul semn pentru a numi totalul, i s se nlocuiasc concept i imagine acustic prin semnificat i, respectiv, semnificant; aceti ultimi doi termeni au avantajul de a marca opoziia care i separ, fie pe ei ntre ei, fie pe ei de totalul din care fac parte. n ceea ce privete semnul, dac ne mulumim cu acest termen, este pentru c nu tim cu ce l -am putea nlocui, cci limba uzual nu ne ofer alt cuvnt. Semnul lingvistic astfel definit posed dou caracteristici primordiale. Enunndu-le vom indica nsei principiile oricrui studiu de acest fel.

 2. PRIMUL PRINCIPIU: ARBITRARUL SEMNULUI Legtura care unete semnificantul de semnificat este arbitrar, sau, deoarece nelegem prin semn ntregul ce rezult din asocierea unui semnificant cu un semnificat, putem spune mai simplu:semnul lingvisic este arbitrar. Astfel, ideea de sor nu este legat prin nici un raport interior de irul de sunete s-o-r- care i servete drept semnificant; ar putea fi tot att de bine reprezentat prin oricare altul: ca dovad sunt diferenele dintre limbi i nsi existena limbilor diferite: semnificantul boeuf are ca semnificant b--f de o parte a graniei i o-k-s (Ochs) de cealalt parte*. Principiul arbitrului semnului nu e contestat de nimeni; dar adesea este mai comod s descoperi un adevr dect s-i acorzi locul ce i se cuvine. Principiul enunat mai sus domin ntreaga lingvistic a limbi; consecinele lui sunt nenumrate. Este adevrat c acestea nu apar toate de la nceput cu aceeai eviden: de -abia dup mai multe ocoliuri sunt descoperite, i, odat cu ele, este descoperit importana primordial a principiului. O remarc, n treact: cnd semiologia se va fi constituit ca atare, ea va trebui s se ntrebe dac modurile de expresie care se sprijin pe semne n ntregime naturale ca pantonima i revin de drept. Presupunnd c le nglobeaz, obiectul su principal va fi totui ansamblul sistemelor fondate pe arbitrarul semnului. ntr-adevr, orice mijloc de expresie acceptat ntr-o societate se sprijin n principiu pe o obinuin colectiv, sau, ceea ce este totuna, pe convenie. Semnele de politee, de exemplu, nzestrate adesea cu o expresivitate natural (s ne gndim la chinezi, care-i salut mpratul prosternndu-se de nou ori pn la pmnt), nu sunt mai puin fixate de o regul; tocmai aceast regul este aceea care ne oblig s le folosim, i nu valoarea lor intrinsec. Se poate deci spune c semnele arbitrare n ntregime realizeaz mai bine dect celelalte idealul procedeului semiologic; iat pentru ce limba, cel mai complex i cel mai rspndit ntre sistemele de expresie, este cel mai caracteristic dintre toate; n acest sens lingvistica poate deveni patronul orcrei smiologii, chiar dac limba nu este dect un sistem particular. Ne-am folosit de cuvntul simbol pentru a desemna semnul lingvistic, sau mai exact ceea ce numim semnificant. Acceptarea acestui termen prezint unele inconveniente tocmai din pricina primului nostru principiu. Simbolul are ca paricularitate pe aceea de a nu fi niciodat pe de -antregul arbitrar; nu e gol, exist un rudiment de legtur natural ntre semnificant i semnificat. Simbolul justiiei, balana, nu ar putea fi nlocuit prin orice o cru, de exemplu. Cuvntul arbitrar necesit de asemenea o remarc. El nu trebuie s dea impresia c semnificantul depinde de libera alegere a subiectului vorbitor (se va vedea mai jos c nu st n puterea individului s schimbe ceva la un semn, odat acceptat acesta de un grup lingvistic); vrem s spunem c este nemotivat, adic arbitrar n raport cu semnificatul, cu care nu are nici o legtur natural n realitate. n final, s semnalm dou obiecii care ar putea fi fcute la stabilirea acestui prim principiu: 1. S-ar putea invoca onomatopeele pentru a arta c alegerea semnificantului nu e totdeauna arbitrar. Dar ele nu sunt niciodat elemente organice ale unui sistem lingvistic. Numrul lo r este de altfel cu mult mai mic dect s-ar crede. Cuvinte ca fouet (bici) sau glas (dangt) pot frapa anumite urechi printr-o sonorietate sugestiv; dar, pentru a se vedea c ele n -au acest caracter de la origine, este suficient s mergem la formele lor latine (fouet derivat din fagus fag, glas din classicum); calitatea sunetelor lor actuale, sau mai degrab aceea care li se atribuie, este un rezultat ntmpltor al evoluiei fonetice. n ceea ce privete onomatopeele autentice (de tipul glou-glou, tic-tac etc.), nu numai c sunt puin numeroase, dar alegerea lor este ntr-o msur arbitrar, pentru c nu sunt dect imitarea

aproximativ i deja pe jumtate convenional a diferitelor zgomote (comparai fr. ouaoua cu germ. wauwau). n plus, odat introduse n limb, ele sunt mai mult sau mai puin antrenate n evoluia fonetic, morfologic etc. care atinge celelalte cuvinte (cf. pigeon din lat. vulg. pipio, derivat el nsui dintr-o onomatopee): dovad evident c au pierdut ceva din caracterul lor primar pentru a-l cpta pe cel de semn lingvistic n general, care este nemotivat. 2. Exclamaiile, foarte apropiate de onomatopee, prilejuiesc observaii asemntoare i nu sunt mai periculoase pentru teza noastr. Suntem tentai s vedem n ele expresii spontane ale realitii, dictate, ca se spunem aa, de natur. Dar pentru cea mai mare parte dintre ele se poate nega existena vreunei legturi necesare ntre semnificant i semnificat. E suficient s se compare dou limbi din acest punct de vedere ca s se vad ct variaz aceste expresii de la o limb la alta (de exemplu, franuzescului ae! i corespunde nemescul au!). Se tie de altfel c multe dintre exclamaii au nceput prin a fi cuvinte cu sens daterminat (cf. diable! Mordieu! = mort Dieu etc.). n rezumat, onomatopeele i exclamaiile sunt de importan secundar i originea lor simbolic e n parte contestabil. 3. AL DOILEA PRINCIPIU: CARACTERUL LINEAR AL SEMNIFICANTULUI Semnificantul, fiind de natur auditiv, se deruleaz n timp i are cara cterele pe care le mprumut de la acesta: a) reprezint o ntindere, i b) aceast ntindere este msurabil ntr-o singur dimensiune; este o linie. Acest principiu este evident, dar se pare c s -a neglijat totdeauna enunarea lui, fr ndoial pentru c a fost considerat prea simplu; totui el este fundamental, consecinele sale sunt incalculabile; importana sa este egal cu a primului principiu. Tot mecanismul limbii depinde de el (vezi p. 135)*. n opoziie cu semnificanii vizuali (semnalele marinreti etc.), care pot oferi complicaii simultane pe mai multe dimensiuni, semnificanii acustici nu dispun dect de linia timpului; elementele lor se prezint unul dup altul; ele formeaz un lan. Acest caracter devine evident imediat ce sunt reprezentate n scris i nlocuim succesiunea n timp prin linia spaial a semnelor grafice. n anumite cazuri aceast linearitate nu apare n mod evident. Dac, de exemplu, accentuez o silab, pare c acumulez pe acelai punct elemente semniflcative diferite. Dar este numai o iluzie; silaba i accentul ei nu constituie dect un act fonator; nu exist dualitate n interiorul acestui act, ci numai opoziii diverse cu ceea ce se gsete alturi [...].