You are on page 1of 4

Mihai Eminescu - Epigonii Cnd privesc zilele de-aur a scripturelor romne, M cufund ca ntr-o mare de visri dulci i senine

i n jur parc-mi colind dulci i mndre primveri, Sau vd nopi ce-ntind deasupr-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori n frunte, verzi dumbrvi cu filomele, Cu izvoare-ale gndirii i cu ruri de cntri. Vd poei ce-au scris o limb, ca un fagure de miere: Cichindeal gur de aur, Mumulean glas de durere, Prale firea cea ntoars, Daniil cel trist i mic, Vcrescu cntnd dulce a iubirii primvar, Cantemir croind la planuri din cuite i pahar, Beldiman vestind n stihuri pe rzboiul inimic. Lir de argint, Sihleanu, - Donici cuib de-nelepciune, Care, cum rar se ntmpl, ca s mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomat? S-au dus toi, s-au dus cu toate pe o cale ne'nturnat. S-a dus Pann, finul Pepelei, cel iste ca un proverb. Eliad zidea din visuri i din basme seculare Delta biblicelor sunte, profeiilor amare, Adevr scldat n mite, sfinx ptruns de-neles; Munte cu capul de piatr de furtune detunat, St i azi n faa lumii o enigm n'explicat i vegheaz-o stnc ars dintre nouri de eres. Bolliac cnta iobagul -a lui lanuri de aram; L-ale rii flamuri negre Crlova otirea cheam, n prezent vrjete umbre dintr-al secolilor plan; i ca Byron, treaz de vntul cel slbatic al durerii, Palid stinge-Alexandrescu sunta candel-a sperrii, Descifrnd eternitatea din ruina unui an. Pe-un pat alb ca un linoliu zace lebda murind, Zace palida vergin cu lungi gene, voce blnd Viaa-i fu o primvar, moartea-o prere de ru; Iar poetul ei cel tnr o privea cu mbtare, i din lir curgeau note i din ochi lacrimi amare i astfel Bolintineanu ncepu cntecul su. Murean scutur lanul cu-a lui voce ruginit, Rumpe coarde de aram cu o mn amorit, Cheam piatra s nvie ca i miticul poet, Smulge munilor durerea, brazilor destinul spune, i bogat n srcia-i ca un astru el apune, Preot deteptrii noastre, semnelor vremii profet.

Iar Negruzzi terge colbul de pe cronice btrne, Cci pe mucedele pagini stau domniile romne, Scrise de mna cea veche a-nvailor mireni; Moaie pana n coloarea unor vremi de mult trecute, Zugrvete din nou, iari pnzele posomorte, Ce-artau faptele crunte unor domni tirani, vicleni. -acel rege-al poeziei, vecinic tnr i ferice, Ce din frunze i doinete, ce cu fluierul i zice, Ce cu basmul povestete - veselul Alecsandri, Ce-nirnd mrgritare pe a stelei blond raz, Acum secolii strbate, o minune luminoas, Acum rde printre lacrimi cnd o cnt pe Dridri. Sau visnd o umbr dulce cu de-argint aripe albe, Cu doi ochi ca dou basme mistice, adnce, dalbe, Cu zmbirea de vergin, cu glas blnd, duios, ncet, El i pune pe-a ei frunte mndru diadem de stele, O aeaz-n tron de aur, s domneasc lumi rebele, i iubind-o fr margini, scrie: "visul de poet". Sau visnd cu doina trist a voinicului de munte, Visul apelor adnce i a stncelor crunte, Visul selbelor btrne de pe umerii de deal, El deteapt-n snul nostru dorul rii cei strbune, El revoac-n dulci icoane a istoriei minune, Vremea lui tefan cel Mare, zimbrul sombru i regal. ........................... Iar noi? noi, epigonii?... Simiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi, inimi btrne, urte, Mti rznde, puse bine pe-un caracter inimic; Dumnezeul nostru: umbr, patria noastr: o fraz; n noi totul e spoial, totu-i lustru fr baz; Voi credeai n scrisul vostru, noi nu credem n nimic! i de-aceea spusa voastr era sunt i frumoas, Cci de mini era gndit, cci din inimi era scoas, Inimi mari, tinere nc, dei voi suntei btrni. S-a ntors maina lumii, cu voi viitorul trece; Noi suntem iari trecutul, fr inimi, trist i rece; Noi n noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i strin! Voi, pierdui n gnduri sunte, convorbeai cu idealuri; Noi crpim cerul cu stele, noi mnjim marea cu valuri, Cci al nostru-i sur i rece - marea noastr-i de nghe, Voi urmai cu rpejune cugetrile regine, Cnd, plutind pe aripi sunte printre stelele senine, Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergi.

Cu-a ei candel de aur palida nelepciune, Cu zmbirea ei regal, ca o stea ce nu apune, Lumina a vieii voastre drum de roze semnat. Sufletul vostru: un nger, inima voastr: o lir, Ce la vntul cald ce-o mic cntri molcome respir; Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat. Noi? Privirea scruttoare ce nimica nu viseaz, Ce tablourile minte, ce simirea simuleaz, Privim reci la lumea asta - v numim vizionari. O convenie e totul; ce-i azi drept mine-i minciun; Ai luptat lupt deart, ai vnat int nebun, Ai visat zile de aur pe-ast lume de amar. "Moartea succede vieii, viaa succede la moarte", Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, alt soarte; Oamenii din toate cele fac icoan i simbol; Numesc sunt, frumos i bine ce nimic nu nsemneaz, mpresc a lor gndire pe sisteme numeroase i pun haine de imagini pe cadavrul trist i gol. Ce e cugetarea sacr? Combinare miestrit Unor lucruri n'existente; carte trist i-nclcit, Ce mai mult o ncifreaz cel ce vrea a descifra. Ce e poezia? nger palid cu priviri curate, Voluptos joc cu icoane i cu glasuri tremurate. Strai de purpur i aur peste rna cea grea. Rmnei dar cu bine, sunte firi vizionare, Ce fceai valul s cnte, ce puneai steaua s zboare, Ce creai o alt lume pe-ast lume de noroi; Noi reducem tot la pravul azi n noi, mini n ruin, Proti i genii, mic i mare, sunet, sufletul, lumin, Toate-s praf... Lumea-i cum este... i ca dnsa suntem noi. 1870, 15 august

a) Tema poeziei este exaltarea trecutului literar glorios si critica prezentului literar decazut. Este o tema romantica construita pe contrastul dintre "zilele de aur a scripturilor romane" si "Noi in noi n-avem nimica, totu-i calp totu-i strain". Ideea este ca valoarea textului literar este data de inaltimea idealurilor incorporate (,Voi pierduti in ganduri sante convorbeati cu idealuri"), de frumusetea mesajului social si national ("Si de-aceea spusa voastra, era santa si frumoasa"), de frumusetea spirituala a celor care au scris ("Caci de minti era gandita, caci din inimi era scoasa") Compozitia este romantica fiindca are la baza o antiteza. in prima parte se arata evolutia poeziei romane pana la Vasile Alecsandri iar in partea a doua secritica lipsa de mesaj,/de har, de inspiratie, de patriotism a poetilor din a doua jumatate a secolului al XlX Iea; Ca specie literara este o meditatie pe tema poetul si poezia utilizand ca si punct de plecare lepturariul romanesc al iui Aron Pumnul, elegia Ieremiade de Schiller, in care acesta deplange decaderea poeziei in Germania si Die Epigonen al lui Karl Immerman, de unde ia titlul poeziei. Imaginea evolutiei literaturii romane este realizata prin sintagme - modul, adica expresii poetice, alcatuite din metafore, ce definesc contributia unor scriitori mai putin cunoscuti: ;,Chichindeal gura de aur", "Mumulean glas cu durere", "Lira* de argint Sihleanu", "Donici cuib de-ntelepciune". !Scriitorii mai importanti sunt evocati prin referire la o creatie reprezentativa. Asfel Anton Pann este evocat prin Povestea vorbei, Iancu Vacarescu prin Primavara amorului, Ion Heliade Radulescu prin poemul cosmogonic Anatolida, Cezar Bolliac prin poezia Clacasul, Grigore Alexandrescu prin elegia Anul 1840, Vasile Carlova prin poezia Marsul ostirii romane, Dimitrie Bolintineanu prin elegia O fata tanara pe patul mortii, Andrei Muresanu prin poezia Un rasunet, Costache Negruzzi prin nuvela Alexandru Lapusneanul. Pentru Vasile Alecsandri poetul are o atentie deosebita acordandu-i trei strofe si numindu-1 "rege-al poeziei". El este evocat prin aluzii la volumele: Doine ("Ce din frunze iti doineste"), Lege de ("Vremea/tui Stefan cel Mare"), Pasteluri ("Visul apelor adance si al stancilor carunte"), Margaritarele ("Sau visand o umbra dulce cu de-argint aripe albe"), Dridri ("Cand o canta pe Dridri"). b) Conceptele de poet si poezie alcatuiesc esenta temei poeziei, care va fi mereu reluata de-a lungul celor saptesprezece ani de creatie literara. Conceptul de poet - constiinta nationala este exprimat prin intreaga generatie de la 1848 ("Voi pierduti in ganduri sante convorbeati cu idealuri") iar poezia este o emanatie a acestei constiinte nationale ("si de-aceea spusa .voastra era santa si frumoasa"). Este un concept apropiat de estetica realista. Conceptul de erou romantic transfigureaza poetul intr-un inger ("Sufletul vostru un inger") iar poezia este o transfigurare a realitatii ("Strai de purpura si aur peste tarana cea grea"). Conceptul de catharsis devine esenta intelegerii clasiciste a poetului coborat din Parnasul poeziei: "Voi urmati cu rapejune cugetarile regine,/ Cand plutind pe aripi sante printre stelele senine, / Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergeti". El realizeaza un univers conceput dupa un model clasicist: "Ochiul vostru vede-n lume de icoane un palat", adica idealizat. Cpnceptul de mimesis insemna a vedea lumea ca pe o scena, poetul este un actor, (bare joaca un rol, ca in estetica de factura baroca: "Masti razande, puse bine pe-un caracter inimic;" iar poezia este o dezvoltare a conceptului de lume ca joc de factura baroca: "Voluptos joc cu icoane si cu glasuri tremurate", o delectiire. Poetul respinge poezia retorica, goala, fara aspiratii, fara sentimente: "Noi carpim (cerul cu stele, noi manjim marea cu valuri", contrafacuta, regizata de conventii sociale arbitrare: "O conventie e totul; ce-i azi drept, mane-i minciuna", pe care o pune in contrast cu poezia romantica autentica: "Ramaneti dara cu bine, sante firi vizionare, / Ce faceati valul sa cante, ce puneati steaua sa zboare". Epigoniii sunt urmasii nedemni, poetii contemporani cu Eminescu care realizau o poezie minora, intimista, retorica, degradand-o pana la maculatura, de cea mai joasa calitate, asa cum o criticase Maic;escu in Directia noua in poezia si proza romana. Este o meditatie pe tema poetul si poezia dar si pe tema fortuna labilis, asa cum o putem remarca din versul final: "Toate-s praf Lumea-i cum este si ca dansa suntem noi". Aceasta nota de sceptica amaraciune venea din contactul sensibilitatii poetului cu o realitate sociala dura, care-i ranea inima.

You might also like