Consilier de conturi Domnica Baghina, Curtea de Conturi a Romaniei

Seminar: 20-22 octombrie 2004, Bucuresti

1. Definirea şi rolul bilanţului

Bilanţul reprezintă un instrument contabil de mare importanţă în
procesul conducerii, fiind necesar atât pentru fundamentarea
deciziilor privind alocarea, finanţarea, utilizarea şi recuperarea
fondurilor, cât şi pentru organizarea controlului asupra realizării
deciziilor luate, precum şi pentru stabilirea unor drepturi şi obligaţii
şi a unor răspunderi şi cointeresări provenite din activitatea de
gospodărire şi dezvoltare a patrimoniului.
Conducerea eficientă a activităţii oricărui agent economic şi
cunoaşterea rezultatelor obţinute, inclusiv a aspectelor legate de
rezultatele finale, sunt posibile în activitatea curentă prin analiza
datelor asigurate de evidenţa economică, în cadrul căreia locul cel
mai important îl ocupă evidenţa contabilă, însă în cea de perspectivă
acest deziderat se poate realiza numai prin analiza informaţiilor pe
cale le oferă bilanţul contabil.
Bilanţul se întocmeşte începând cu apariţia contabilităţii, iar
denumirea sa provine, după mai multe opinii, din latinescul „bilanx”,
care înseamnă „cu două talgere” sau din cel de „billancium”, care
semnifică un cântar, însă prin noţiunea de bilanţ se înţelege o
balanţă cu două talere, aflate într-un echilibru permanent.
Totodată, se reţine că dicţionarul explicativ al limbii române
defineşte bilanţul contabil ca un „tablou contabil al activului şi
pasivului unui agent economic sau al unei activităţi financiare pe
o anumită perioadă de timp”.
Bilanţul contabil poate fi definit ca reprezentând documentul
de sinteză cel mai important, care asigură centralizarea şi
generalizarea datelor agenţilor economici şi instituţiilor publice, într-o
formă sintetică şi unitară, care permite o prezentare de ansamblu,
o analiză detaliată şi un control al activităţii derulate şi rezultatelor
obţinute la sfârşitul fiecărei perioada de gestiune.
Datorită posibilităţilor sale informative, bilanţul constituie un
instrument deosebit de important în procesul de fundamentare a
deciziilor pe care le adoptă organele de conducere în vederea dirijării
activităţii curente şi îndeosebi a celei de perspectivă, precum şi
pentru efectuarea îndrumării şi a controlului privind modul de
îndeplinire a prevederilor de natură economică şi financiară.
Condiţia fundamentală pe care trebuie s-o îndeplinească
bilanţul o constituie reflectarea realităţii privind elementele de activ
şi de pasiv existente la dispoziţia agentului economic. În acest scop
este necesar ca operaţiile economice să fie înregistrate integral
corect şi la timp, pe baza documentelor justificative în care au fost
consemnate. Se impune, de asemenea, compararea (confruntarea)
periodică a operaţiunilor din conturi cu situaţia de pe teren, cât şi
verificarea exactităţii înregistrărilor din conturi, pentru care se
folosesc procedeele contabilităţii şi în speţă inventarierea şi balanţele
de verificare.
Pentru asigurarea conţinutului real al bilanţului contabil este
foarte important să se calculeze cât mai exact costul efectiv, iar
evaluarea indicatorilor raportaţi să se facă la aceste costuri sau la
preţuri efective, după caz, ceea ce determină stabilirea corectă a
rezultatelor financiare finale şi respectiv a volumului total real al
elementelor de activ şi a celor de pasiv.
Bilanţul contabil trebuie să prezinte datele după un sistem
unitar, după aceleaşi norme metodologice, ceea ce reprezintă o altă
condiţie necesară pentru îndeplinirea rolului său şi totodată pentru
aprecierea corectă şi comparativă a activităţii şi pentru realizarea
centralizării la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului
financiar de stat şi la alte organisme interesate.
Calitatea bilanţului contabil se apreciază, de asemenea, prin
caracterul său simplu şi clar, deziderat necesar pentru analiza
activităţii fiecărui agent economic de către cei interesaţi, operaţiune

2
 care să poată efectua cu uşurinţă şi care să conducă la aprecieri în
deplină concordanţă cu realitatea.
Informaţiile sau indicatorii din bilanţ se impune să fie prezentate
simplu şi clar în vederea analizei lor cu uşurinţă în scopul
documentării necesare pentru elaborarea prevederilor pentru anii
următori.
O condiţie sau cerinţă impuse bilanţului şi cea privind caracterul
său complet, în sensul că trebuie să conţină toate formularele cerute,
iar aceste să fie completate cu toţi indicatorii pe care-i conţin.
O altă cerinţă o constituie respectarea metodologiei de
determinare a indicatorilor şi a corelaţiei între aceştia. Astfel,
concluziile la care se ajunge în urma analizei acestora redau corect
atât aspectele pozitive cât şi cele negative existente în activitatea
desfăşurată de agenţii economici, ceea ce permite luarea deciziilor
corespunzătoare care să înlăture deficienţele constatate.
Prin întocmirea şi prezentarea bilanţului contabil la termenele
stabilite se contribuie la asigurarea conducerii, controlului şi analizei
activităţii desfăşurate, în mod operativ şi eficient, precum şi la
asigurarea centralizării datelor la termenele prevăzute.

2. Conţinutul bilanţului contabil

Bilanţul contabil propriu-zis asigură prezentarea, la un moment
dat, a tuturor elementelor de activ şi de pasiv grupate după
destinaţie şi, respectiv, provenienţa lor.

STRUCTURA ACTIVULUI:

Elementele de activ cuprind bunurile economice sau mijloacele de

care dispune agentul economic, astfel:
• Active imobilizate sau fixe,
• Active circulante,
• Conturi de regularizare şi asimilate.

• Activele imobilizate sau fixe, denumite şi imobilizări sau bunuri

imobile, cuprind toate acele valori economice de investiţie a căror perioadă
de utilitate şi lichiditate este mai mare de un an. Ele sunt destinate să
servească o perioadă îndelungată în activitatea unităţii patrimoniale, fără a
se consuma la prima utilizare.

3
 Activele imobilizate se diferenţiază la rândul lor, în trei grupe:
imobilizări necorporale, imobilizări corporale şi imobilizări financiare.

• Imobilizări necorporale - denumite şi active intangibile,

cuprind toate acele valori economice de investiţie care nu îmbracă fizic
forma de bunuri materiale concrete. Ele sunt reprezentate de cheltuielile
de constituire, cheltuielile de cercetare aplicată şi dezvoltare, concesiune,
brevete, licenţele, mărcile de fabrică şi alte drepturi similare, alte imobilizări
necorporale.
a) Cheltuielile de constituire, cuprind cheltuielile cu înfiinţarea,
dezvoltarea şi fuzionarea unităţilor patrimoniale, cum sunt cele privind
taxele şi alte cheltuieli de înregistrare şi înmatriculare, cheltuieli privind
emiterea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, cheltuieli de prospectare a
pieţei şi de publicitate.
b) Cheltuielile de cercetare şi dezvoltare includ resursele
economice alocate pentru tehnologii noi, produse noi şi investiţii utile şi
eficiente în raport cu activitatea viitoare a unităţii patrimoniale.
c) Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile de fabrică şi alte
drepturi similare cuprind toate cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea
drepturilor de exploatare a unui bun, activitate sau serviciu, în cazul
concesiunilor, a unui brevet, a unei mărci de fabrică şi alte drepturi
similare.
d) Alte imobilizări necorporale cuprind programele informatice
create de unitate sau achiziţionate de la terţi, cheltuielile cu descoperirea
rezervelor de substanţe minerale, precum şi alte imobilizări necorporale.

• Imobilizări corporale - denumite şi active tangibile reprezintă

bunurile materiale de folosinţă îndelungată în activitatea unei întreprinderi.
Ele se găsesc sub formă de terenuri şi mijloace fixe (clădiri şi construcţii,
maşini de forţă şi utilaje energetice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru,
aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare, mijloace de transport,
animale de muncă, plantaţii, unelte, dispozitive, instrumente, mobilier şi
aparatură birotică şi alte active corporale). Potrivit legislaţiei din ţara
noastră, sunt considerate mijloace fixe, obiectul singular sau complexul de
obiecte ce se utilizează ca atare şi îndeplineşte cumulativ următoarele
condiţii: are o valoare mai mare decât limita stabilită de lege şi o durată
normată de utilizare mai mare de un an.

4
 • Imobilizări financiare - denumite şi investiţii
financiare sau de portofoliu cuprind valorile financiare investite de
agentul economic în patrimoniul altor societăţi sub forma titlurilor de
valoare (acţiuni, obligaţiuni), creanţelor imobilizate şi altor imobilizări.

• Activele circulante, denumite şi active curente, cuprind toate

valorile economice sub forma stocurilor şi producţiei în curs de execuţie,
creanţelor, titlurilor de plasament şi disponibilităţilor băneşti.
Activele circulante se diferenţiază la rândul lor, în trei grupe: stocuri,
alte active circulante şi titluri de plasament.

Din punct de vedere economic şi financiar, activele circulante se află

într-o continuă fluenţă valorică, ele schimbându-şi forma materială şi
utilitatea (marfă, creanţă, bani) în cadrul circuitului economic al
patrimoniului. Active circulante sunt înlocuite continuu cu exemplare noi de
aceeaşi speţă. Astfel, în faza de aprovizionare, activele circulante sub
formă de bani se transformă în stocuri de materii prime şi materiale, în faza
de producţie, stocurile de materii prime şi materiale se consumă integral,
rezultând stocuri de producţie în curs de execuţie, care după ultima
operaţie de prelucrare, devin produse finite, iar în faza de desfacere sunt
vândute clienţilor, operaţie care generează drepturi faţă de aceştia.
Sub aspectul lichidităţii, caracteristica de bază a activelor circulante
este aceea că, perioada de rotaţie este mai mică de un an. Ele intră şi
ies din întreprindere de mai multe ori sau cel puţin o singură dată în cursul
unui exerciţiu financiar.

• Activele de regularizare şi asimilate reprezintă cheltuielile

înregistrate în avans şi cheltuielile de repartizat asupra mai multor exerciţii.

• Cheltuielile în avans sunt cheltuieli înregistrate în anul curent

dar transferate asupra rezultatului anului următor. În această situaţie se
află chiriile plătite anticipat, primele de asigurare plătite anticipat şi alte
cheltuieli efectuate în avans.
• Cheltuielile de repartizat asupra mai multor exerciţii cuprind
cheltuielile pentru reparaţii capitale efectuate în anul curent dar transferate
în timp asupra rezultatului perioadelor, până când se efectuează o nouă
reparaţie.

5
 STRUCTURA PASIVULUI:

Elementele de pasiv reprezintă sursele de finanţare a

bunurilor economice sau drepturi şi obligaţii ca elemente patrimoniale
cu valoare negativă.
Clasificarea surselor de finanţare în funcţie de modul de
constituire (finanţare proprie, finanţare străină) şi exigibilitatea lor
(termenul de decontare mai mare sau mai mic de un an).

După modalitatea de finanţare, pasivul patrimonial se împarte

în:
• Capitaluri proprii,
• Datorii,
• Provizioane (fonduri) pentru riscuri şi cheltuieli,
• Pasivele de regularizare şi asimilate.

• Capitaluri proprii, corespund finanţării proprii a bunurilor

economice aflate în circuitul patrimonial al agentului economic. În mod
concret, ele se delimitează prin capitalul individual sau social, primele
legate de capital, diferenţele sau plusvalorile din reevaluare, rezervele,
rezultatul reportat, rezultatul exerciţiului, subvenţiile pentru investiţii,
provizioanele reglementate şi fondurile proprii cu scop determinat.

Capitalurile proprii se diferenţiază la rândul lor pe grupe: capital

individual sau social, prime de capital, diferenţe din reevaluare, rezerve,
subvenţii pentru investiţii şi provizioane reglementate.

• Capitalul individual sau social are un caracter avansabil. El

se constituie la înfiinţarea întreprinderii, fiind o condiţie a existenţei şi
funcţionării acesteia. La întreprinderile individuale, constituirea capitalului
are loc pe calea aportului personal al proprietarului, iar la societăţile
comerciale, prin aportul în numerar sau în natură al asociaţilor şi
acţionarilor.
Capitalul social se diferenţiază în capital subscris nevărsat (nedepus)
şi capital subscris vărsat (depus).
a) capitalul subscris nevărsat este capitalul pe care proprietarii
întreprinderii s-au angajat să-l pună la dispoziţia unităţii patrimoniale cu
ocazia înfiinţării acesteia.

6
 b) capitalul subscris vărsat reprezintă partea din capitalul
subscris care a fost fizic, pusă de către proprietari la dispoziţia unităţii
patrimoniale.

Capitalul se poate majora prin aporturi noi în bani şi/sau în natură şi

prin operaţiuni interne (încorporarea de rezerve, capitalizarea rezultatului
exerciţiului precedent, transformarea de acţiuni în obligaţiuni etc.).
Reducerea capitalului se efectuează prin rambursarea către acţionari
sau asociaţi a unei părţi din acesta sau prin acoperirea de pierderi suferite
în exerciţiile financiare anterioare.

• Primele de capital corespund capitalului adiţional creat ca

excedent între valoarea acţiunilor la preţ de emisiune sau valoarea în
natură stabilită prin evaluare şi valoarea nominală (de referinţă) a acţiunilor.
• Diferenţele din reevaluare reprezintă plusurile create prin
reevaluarea imobilizărilor materiale şi a celor financiare. Cu ocazia
reevaluării, valoarea acestor active creşte faţă de valoarea contabilă
anterioară, creşterea fiind considerată sigură şi durabilă.
• Rezervele reprezintă în principiu, profitul capitalizat în mod
durabil de întreprindere, până la o decizie contrară a organelor
competente. Rezervele sunt destinate protecţiei capitalului social împotriva
pierderilor şi finanţării unor investiţii.
• Subvenţiile pentru investiţii sau subsidiile de capital sunt
obţinute de la buget sau de la agenţii economici interesaţi, fiind destinate
achiziţionării sau creării activelor imobilizate sau de a finanţa activităţi pe
termen lung.
• Provizioane reglementate sunt fonduri create prin prelevări
(preluări) din rezultate, fiind destinate regularizării în timp a creşterii –
micşorării profitului ca urmare a fluctuaţiilor privind rata dobânzii, rata de
curs valutar şi a preţurilor.

• Datoriile exprimă fondurile sau capitalurile furnizate de terţi,

pentru care unitatea trebuie să acorde o prestaţie sau un echivalent valoric.
Este vorba de creditele contractate de la bănci sau instituţii financiare,
împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni, precum şi datoriile create în
cadrul relaţiilor de decontare ale unităţii patrimoniale cu alte persoane fizice
şi juridice.

7
 Persoanele juridice şi fizice de care unitatea are obligaţiuni băneşti
sunt denumite generic creditori. Creditorul reprezintă persoana care în
cadrul unui raport patrimonial a avansat o valoare economică şi urmează
să primească un echivalent valoric sau o contraprestaţie.
Datoriile, ca sursă de finanţare sunt prezentate şi funcţionează din
momentul naşterii obligaţiunilor faţă de terţi şi până în momentul
rambursării (în cazul creditelor) şi plăţii lor (în cazul datoriilor generate de
relaţiile de decontare). Toate datoriile cu termen de scadenţă mai mare de
un an sunt purtătoare de dobândă. De asemenea, sunt purtătoare de
dobândă creditele primite de la bancă sau alte instituţii financiare, chiar
dacă sunt pe termen scurt.

Din masa patrimonială a datoriilor, mai semnificative sunt

următoarele structuri: datorii financiare, credite primite de la bancă,
împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, datorii comerciale, datorii fiscale,
salariale şi sociale, datorii faţă de asociaţi şi creditori diverşi.

• Datorii financiare exprimă creditele primite de la bancă şi alte

instituţii de credit, precum şi împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni.
• Credite primite de la bancă şi alte instituţii de credit cuprind
creditele pe termen lung şi mijlociu şi cele pe termen scurt, numite şi
credite de trezorerie. Ele sunt destinate finanţării investiţiilor şi cheltuielilor
curente privind activitatea de exploatare. Aceste credite sunt purtătoare de
dobândă şi garantate prin activele agentului economic.
• Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni reprezintă
fondurile pe termen lung asigurate prin vânzarea de titluri de credit
negociabile către public. Vânzarea se face, de regulă, prin intermediul unor
instituţii financiare, fără a fi exclusă şi posibilitatea vânzării către public,
chiar de către societatea comercială. Titularul de patrimoniu care emite un
astfel de împrumut se angajează să ramburseze, la termen sau eşalonat,
ratele scadente şi să plătească o dobândă sub forma cupoanelor ataşate
titlurilor de credit.
• Datoriile comerciale se creează în cadrul relaţiilor de
decontare cu furnizorii pentru aprovizionări de bunuri, lucrări şi servicii
primite. Ele se delimitează patrimonial sub forma furnizorilor şi efectelor de
plată. Furnizorii reprezintă datoriile echivalente valorii bunurilor materiale,
lucrărilor şi serviciilor primite de la terţi, în curs de decontare.
Efectele de plată reprezintă titlurile de valoare care atestă obligaţia
de plată a agentului economic în cadrul relaţiilor de decontare cu furnizorii.

8
 • Datoriile fiscale, salariale şi sociale cuprind în ordine, obligaţiile
din impozite şi taxe faţă de bugetul statului, salariile şi alte drepturi
asimilate datorate angajaţilor, obligaţiile privind contribuţia la asigurările
sociale şi la fondul de şomaj (protecţia socială), precum şi datoriile
intermediare, create în cadrul relaţiilor de decontare cu angajaţii prin
reţinerea din salariul cuvenit a contribuţiei personalului pentru pensia
suplimentară şi a celei pentru fondul de şomaj. Aceste contribuţii se reţin
din salarii de către agenţii economici şi urmează să fie decontate organelor
în drept.
• Datoriile faţă de asociaţii reprezintă obligaţiile faţă de acţionari
sau asociaţi pentru capitalul de rambursat, dividendele de plată, precum şi
datoriile în cadrul grupului privind fondurile puse direct sau indirect pe
termen scurt la dispoziţia agentului economic.
• Creditori diverşi cuprind toate obligaţiile care prin natura lor nu
se includ în categoriile prezentate. În această situaţie se află datoriile
privind achiziţionarea de plasament, sumele încasate şi necuvenite.

• Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt fonduri constituite

prin prelevări din rezultatele destinate acoperirii unor cheltuieli sau pierderi
probabile în perioadele următoare sau certe în perioadele următoare dar
nedeterminate ca mărime. Constituirea lor se efectuează prin mărirea
cheltuielilor curente, iar utilizarea prin transferarea lor la venituri în
perioadele următoare, când cheltuielile şi pierderile probabile devin certe
sau determinabile ca mărime. Cazurile cele mai tipice de provizioane sunt:
pierderile probabile din litigii, amenzi, penalizări, despăgubiri, daune şi alte
datorii incerte; cheltuielile probabile legate de remedierea defectelor
produselor şi serviciilor livrate prin clauza de acordare a garanţiei; pierderi
probabile din diferenţele nefavorabile de curs valutar; cheltuielile cu
reparaţiile capitale planificate eşalonate potrivit programului pe mai multe
perioade.

• Pasivele de regularizare cuprind veniturile înregistrate în avans

adică venituri realizate în anul curent (încasarea anticipată de chirii, taxe,
dobânzi etc.) care sunt transferate asupra rezultatului anului următor.

Ecuaţia economică a bilanţului contabil se numeşte egalitate

bilanţieră.
ACTIV = PASIV
sau
UTILIZĂRI = RESURSE

9
 Bilanţul

tablou sau
situaţie

care
evidenţiază

Patrimoniul

în expresie la un moment
valorică dat
prin echilibru
dintre

bunuri surse de
economice finanţare
precum
şi

pierderea profitul

sau

Rezultatul activităţii

10
 STUDIU DE CAZ:

Societatea Comercială „X”, la data de 31 decembrie 2004

dispune de următoarea situaţie patrimonială.

Se cere să se întocmească bilanţul contabil respectându-se

principiul dublei reprezentări:

Materiale 1.000.000 lei

Terenuri 1.000.000 lei
Furnizori 2.000.000 lei
Casa 5.000.000 lei
Efecte comerciale de primit 1.000.000 lei
Efecte comerciale de plătit 2.000.000 lei
Capital social 1.000.000 lei
Impozit pe salarii 1.000.000 lei
Clienţi 2.000.000 lei
Mijloace fixe 8.000.000 lei
Cheltuieli de constituire 1.000.000 lei
Rezerve 1.000.000 lei
Personal-remuneraţii datorate 6.500.000 lei
Credite bancare 4.000.000 lei
Conturi curente la bănci 1.200.000 lei

Bilanţ contabil întocmit la 31 decembrie 2004

ACTIV PASIV
Active imobilizate Capitaluri proprii
Cheltuieli de 1.000.0 Capital social 10.000.
constituire 00 000
Mijloace fixe 8.000.0 Rezerve 1.000.0
00 00
Terenuri 1.000.0 Datorii
00
Active circulante Credite bancare 4.000.0
00
Materiale 1.000.0 Furnizori 2.000.0
00 00

11
Clienţi 2.000.0 Efecte comerciale de 2.000.0
00 plătit 00
Efecte comerciale 1.000.0 Impozit pe salarii 1.000.0
de primit 00 00
Conturi curente la 12.000. Personal-remuneraţii 6.500.0
bănci 000 datorate 00
Casa 500.000
TOTAL activ: 26.500. TOTAL pasiv: 26.500.
000 000

Analizate prin prisma efectului lor asupra ecuaţiei generale a

bilanţului: A = P şi asupra structurii şi mărimii valorice a elementelor
patrimoniale din bilanţ, operaţiile economice şi financiare determină
următoarele tipuri de modificări:
a) în ambele părţi ale bilanţului, când un element de activ
creşte, concomitent şi cu aceeaşi sumă va creşte şi un element de
pasiv:
A+ x = P+ x

b) în ambele părţi ale bilanţului, prin scăderea unui element de

activ, concomitent cu aceeaşi sumă va scădea şi un element de
pasiv:
A−x = P−x

c) numai în activul bilanţului, creşterea unui element de activ

are lor concomitent cu scăderea altui element de activ:

A+ x−x = P

d) numai în pasivul bilanţului, creşterea unui element de pasiv

are lor concomitent cu scăderea altui element de pasiv:

A= P+x−x

12
 Pentru a calcula şi comunica informaţia privind profitul şi
pierderea se întocmeşte contul de rezultate, denumit în ţara noastră
contul de profit şi pierdere.

Acesta reprezintă un tabel recapitulativ (centralizator)

privind mărimea cheltuielilor şi veniturilor, clasificate în raport
de diverse criterii. De regulă, aceste criterii sunt cel al naturii
sau al destinaţiei cheltuielilor şi veniturilor.

Cheltuielile, după destinaţia lor, sunt grupate pe feluri de

activităţi:
de exploatare,
financiare,
extraordinare.

În cadrul lor se diferenţiază pe elemente primare în raport de

felul resurselor utilizate (materii prime, materiale şi mărfuri, lucrări şi
servicii primite de la terţi, cheltuieli cu personalul, impozite, taxe şi
vărsăminte asimilate, amortizări şi provizioane, dobânzi plătite,
sconturi de decontare acordate etc.).

Veniturile, după natura lor, sunt grupate pe feluri de activităţi:

de exploatare,
financiare,
extraordinare.

13
 În cadrul lor se diferenţiază în funcţie de natura rezultatului
(vânzări de produse, mărfuri şi lucrări, venituri din producţia stocată şi
nevândută, venituri din producţia proprie de imobilizări, venituri din
dobânzi şi dividende, venituri din vânzarea mijloacelor fixe etc.).

Contul de rezultate construit în raport de natura veniturilor şi

cheltuielilor, se prezintă astfel:

Contul de profit şi pierdere

Indicatori Realizări
An precedent An curent
• Venituri din exploatare
(-) Cheltuieli de exploatare
= Rezultatul din exploatare
• Profit sau
• Pierdere
• Venituri financiare
(-) Cheltuieli financiare
= Rezultatul financiar
• Profit sau
• Pierdere
= Rezultatul curent al exerciţiului
• Profit sau
• Pierdere
• Venituri extraordinare
(-) Cheltuieli extraordinare
= Rezultatul extraordinar al exerciţiului
• Profit sau
• Pierdere
• Impozitul pe profit
A. Total venituri
B. Total cheltuieli

14
= Rezultatul exerciţiului A-B
• Profit sau
• Pierdere

Contul de profit şi pierdere este proiectat (elaborat) ca un

tablou (formulat distinct) în cadrul căruia se face următoarea
delimitare sau grupare privind rezultatele exerciţiului.
Rezultatul curent este constituit din rezultatele activităţilor de
exploatare şi rezultatele activităţilor financiare.
Rezultatul extraordinar împreună cu rezultatul curent determină
rezultatul brut. La rezultatul brut se aplică cote de impozit pe profit şi
se obţine rezultatul net al exerciţiului încheiat.
Având în vedere faptul că în reglementările legale în vigoare se
face o delimitare riguroasă între activitatea de exploatare curentă,
elementele financiare şi elementele extraordinare, contul de profit şi
pierdere este structurat în câte două grupe pentru fiecare dintre
acestea, o grupă pentru veniturile şi o altă grupă pentru cheltuieli,
care, la rândul lor, sunt delimitate pe categorii sau feluri de venituri şi
respectiv de cheltuieli.

„Venituri de exploatare” - conţine următorii indicatori: Vânzări

de mărfuri şi Producţia vândută, care împreună constituie Cifra de
afaceri, precum şi Producţia stocată, Producţia imobilizată, care
însumate reprezintă Producţia exerciţiului, după care sunt înscrişi şi
indicatorii: Subvenţii de exploatare, Alte venituri din exploatare.

„Cheltuieli pentru exploatare” - sunt înscrişi indicatorii

privind: costul mărfurilor vândute; cheltuielile materiale (materii prime
şi materii consumabile; combustibil, energie şi apă); impozite, taxe şi
vărsăminte asimilate; cheltuieli cu personalul (salarii personal;
asigurări şi protecţie socială); alte cheltuieli de exploatare.

Rezultatul exerciţiului (profitul sau pierderea) din exploatare

se determină prin compararea totalurilor veniturilor cu cheltuielile din
exploatare.

„Veniturile financiare” - sunt constituite din: titluri şi creanţe

imobilizate; titluri de plasament; diferenţe de curs valutar; venituri din
dobânzi şi comisioane; alte venituri financiare.

15
 „Cheltuieli financiare” - sunt formate din: creanţe imobilizate;
titluri de plasament; diferenţe de curs valutar; dobânzi; alte cheltuieli
financiare.

Veniturile şi cheltuielile din exploatare împreună cu veniturile şi

cheltuielile financiare se iau în calcul şi pentru stabilirea rezultatului
curent al exerciţiului financiar.
Veniturile extraordinare şi cheltuielile extraordinare conţin
cheltuielile din calamităţi naturale şi alte evenimente extraordinare.
Rezultatul extraordinar al exerciţiului (profit sau pierdere) se
stabileşte prin compararea veniturilor extraordinare cu cheltuielile
extraordinare sau invers după cum se obţine profit şi respectiv
pierdere.
Un alt element sau indicator distinct al contului de profit şi
pierdere îl constituie impozitul pe profit, ce reprezintă o cotă
procentuală aplicată asupra rezultatului exerciţiului încheiat în
perioada curentă.

Contul de profit şi pierdere, aşa cum s-a putut observa, nu

are forma unui cont obişnuit, el prezintă veniturile şi cheltuielile
într-o anumită succesiune şi pentru toţi indicatorii sau elementele din
structura sa conţine date de la finele exerciţiului financiar încheiat,
precum şi de la sfârşitul celui precedent.
Prin compararea datelor exerciţiului financiar încheiat cu datele
exerciţiului financiar precedent se poate concluziona dacă
activitatea agentului economic este rentabilă sau nerentabilă.
De asemenea, se poate analiza care dintre indicatorii realizaţi
au influenţat pozitiv sau negativ activitatea agentului economic.

16
17