You are on page 1of 3

Dictionar de termeni tehnici

C.U - Certificatul de urbanism


Certificatul de Urbanism este un act public emis de Autoritatile administratiei publice locale,
prin care se fac cunoscute solicitantului elementele care caracterizeaza regimul juridic,
economic si tehnic al unui imobil, stabilite prin evidentele existente si documentatiile de
urbanism si amenajarea teritoriului - spre exemplu : caracteristicile zonei in care se gaseste
amplasamentul, cerintele urbanistice care urmeaza sa fie indeplinite (inaltimea maxima a
cladirii, procentul de teren ce poate fi ocupat de cladire, retragerile fata de limita
proprietatii, etc.), precum si lista avizelor si acordurilor necesare in vederea autorizarii
executarii lucrarilor de constructii.
Actele si documentele necesare obtinerii certificatului de urbanism:
cerere tip pentru emiterea certificatului de urbanism, cu precizarea scopului solicitarii
actului
documentul de plata a taxei de eliberare a certificatul de urbanism
plan de incadrare in zona ( scara 1:5000 ), eliberat pe suport topografic si vizat de Oficiul
judetean de cadastru, geodezie si cartografie
plan de situatie ( scara 1:1000, 1:1500) si memoriu de prezentare
act de proprietate sau alt titlu referitor la situatia juridica a terenului (optional)

C.U.T - Coeficientul de Utilizare al Terenului


Coeficientul de Utilizare al Terenului exprima raportul dintre Suprafata Construita
Desfasurata a tuturor nivelurilor (SD) si suprafata terenului (S).

P.A.C - Proiectul pentru Autorizatia de Construire


Autorizatia de construire este actul de autoritate al Administratiei publice locale, pe baza
caruia se asigura aplicarea masurilor prevazute de lege referitoare la amplasarea,
proiectarea, executarea si functionarea constructiilor si in baza caruia se pot executa lucrari
de constructii
Actele si documentele necesare obtinerii autorizatie de construire:
cerere pentru emiterea autorizatiei de constructie, inclusiv anexa
proiectul pentru autorizatia de constructie (arhitectura + specialitati conexe)
documentul de plata a taxei pentru emiterea autorizatiei de constructie
actul doveditor al titlului asupra imobilului, care sa-i confere solicitantului dreptul de
executie a lucrarilor de constructie
certificatul de urbanism
avizele si acordurile legale necesare, cerute prin certificatul de urbanism
declaratia pe propria raspundere privind inexistenta unor litigii juridice asupra imobilului

P.A.D - Proiectul pentru Autorizatia de Demolare


Autorizatia de demolare este actul de autoritate al Administratiei publice locale, pe baza
caruia se permite desfintarea integrala sau partiala a unui imobil, in vederea re-construirii si
re-proiectarii unei constructii noi. Autorizatia de desfiintare se emite in aceleasi conditii ca si
autorizatia de construire, in conformitate cu prevederile planurilor urbanistice si ale
regulamentelor aferente acestora, potrivit legii.

P.O.T - Procentul de Ocupare al Terenului


Procentul de Ocupare al Terenului exprima raportul dintre Suprafata Construita la Sol (SC) si
Suprafata Terenului considerat (S) inmultit cu 100 (exemplu: POT = 25%). P.O.T-ul genereaza
astfel suprafata construita la sol maxim posibila raportata la suprafata terenului (exemplu:
in cazul in care prin Certificatul de Urbanism se specifica un POT de 25%, atunci vom putea
construi pe sfert din suprafata terenului).
Procentul de Ocupare al Terenului se stabileste in functie de destinatia zonei in care
urmeaza a fi amplasata constructie si in functie de conditiile de amplasare in teren.
Procentul de Ocupare al Terenului se completeaza cu Coeficientul de Utilizare al Terenului
(C.U.T), cu Regimul de Aliniere la strada si cu Regimul de Inaltime, si formeaza un ansamblu
de valori obligatorii in autorizarea executarii constructiilor, de care orice proprietar si orice
arhitect trebuie sa tina cont.

P.U.D - Plan Urbanistic de Detaliu


Planul Urbanistic de Detaliu reprezinta de fapt documentatia aferenta Planului Urbanistic
General (P.U.G-ul) si Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z-ul), explicand si detailand continutul
acestor planuri, sub forma de prescriptii si recomandari, corelate cu conditionarile din
Certificatul de Urbanism, in vederea urmaririi si aplicarii lor. P.U.D-ul reprezinta
documentatia prin care se asigura conditiile de amplasare, dimensionare, conformare si
servire edilitara, a unuia sau mai multor obiective, pe o parcela, in corelare cu functiunea
predominanta si vecinatatiile imediate (se studiaza mai multe amplasamente, optiunea
pentru realizarea unei constructii compatibila cu functiile urbane). Este de fapt documentul
consultat de comisia de urbanism atunci cand este cerut un Certificat de Urbanism sau o
Autorizatie de Construire; daca nu exista P.U.D pentru terenul respectiv, primaria cere mai
intai intocmirea lui, pe baza P.U.G-ului si P.U.Z-ului.

P.U.G - Plan Urbanistic General


Planul Urbanistic General este un proiect care face parte din programul de amenajare a
teritoriului si de dezvoltare a localitatilor ce compun unitatea teritorial-administrativa de
baza. Planurile Urbanistice Generale cuprind analiza, reglementari si regulament local de
urbanism pentru intreg teritoriul administrativ al unitatii de baza (suprafete din intravilan,
cat si din extravilan). In acelasi timp, P.U.G-ul stabileste norme generale, pe baza carora se
elaboreaza mai apoi in detaliu, la scara mai mica, P.U.Z-urile si apoi P.U.D-urile.

P.U.Z - Plan Urbanistic Zonal


Planul Urbanistic Zonal este un proiect care are caracter de reglementare specifica detaliata
a dezvoltarii urbanistice a unei zone din localitate (acoperind toate functiunile: locuire,
servicii, productie, circulatie, spatii verzi, institutii publice, etc.) si asigura corelarea
dezvoltarii urbanistice complexe a zonei cu prevederile P.U.G-ului localitatii din care face
parte. Prin P.U.Z se stabilesc obiectivele, actiunile, prioritatile, reglementarile de urbanism
(permisiuni si restictii) necesar a fi aplicate in utilizarea terenurilor si conformarea
constructiilor din zona studiata (P.U.Z-ul reprezinta o faza premergatoare realizarii
investitiilor, prevederile acestuia realizandu-se etapizat in timp, functie de fondurile
disponibile).
 
D.D.E – Detalii de executie

You might also like