FACULTATEA DE INGINERIE CHIMICA SI PROTECTIA MEDIULUI

“CRISTOFOR SIMIONESCU”

CHIMIE ALIMENTARA SI TEHNOLOGII BIOCHIMICE

PROIECT

ASIGURAREA CALITATII PRIN

AMBALARE

TIPURI DE AMBALAJE

Coordonator:

Prof.dr.ing DanielaSuteu Student:Avadanei Iustina

 AMBALAJELE.

Pe piata exista un numar impresionant de produse cu diferite destinatii si functii, iar

numarul lor este in continua crestere. Fiecare prezinta la intrarea pe piata o serie de caracteristici
de calitatea care le dau dreptul de a circula liber fara a atenta la siguranta consumatorului sau a
mediului inconjurator.

Diversificarea productiei de bunuri si dezvoltarea comertului au determinat adoptarea

unor masuri pentru asigurarea calitatii produselor in procesul de transport, manipularea si
depozitarea, dar si pentru a facilita transportul, manipularea si depozitarea acestora. S-a ajuns
astfel la ambalarea produselor.

Ambalajul este definit ca un ansamblu de materiale, destinat protecţiei calităţii şi

integrităţii produselor şi facilitării operaţiilor de circulaţie tehnică a mărfurilor.Din punct de
vedere economic, ambalajul poate fi apreciat ca un produs finit oarecare, obţinut în urma unor
eforturi materiale, financiare.

Ambalarea este principalul mijloc de protective si asigurarea calitatii acestora pe intreg

lantul de la poarta productiei pana la locuinta consumatorilot finali respectiv pana in momentul
consumului total.

Prezenta lor este indispensabila pentru asigurarea calitatii produsului cat si a protectiei
consumatorului.

Ambalajele se clasifică în funcție de mai multe criterii, care sunt utilizate frecvent în
practică:

 după modul de folosire:

 de unică folosință
 refolosibile (returnabile)

 după materialul folosit în confecționarea ambalajelor:

 ambalaje din hârtie și carton;
 ambalaje din sticlă;
 ambalaje din metal;
 ambalaje din materiale plastice;
 ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn și împletituri;
 ambalaje din materiale textile;
 ambalaje din materiale complexe.

 după sistemul de confecționare:

 ambalaje fixe;
 ambalaje demontabile;
 ambalaje pliabile.

 după tip:
 plicuri;
 pungi;
 plase;
 lăzi;
 cutii;
 flacoane;
 borcane etc.

 după domeniul de utilizare:

 ambalaje de transport;
 ambalaje de desfacere și prezentare.

 după specificul produsului ambalat:

 ambalaje pentru produse alimentare;
 ambalaje pentru produse nealimentare;
 ambalaje pentru produse periculoase;
 ambalaje individuale;
 ambalaje colective.

 după gradul de rigiditate:

 ambalaje rigide;
 ambalaje semirigide;
 ambalaje suple.

 după modul de circulație al ambalajului:

 ambalaje refolosibile;
 ambalaje nerefolosibile – tip pierdut.

 după sistemul de circulație:

 sistem de restituire a ambalajelor;
 sistem de vânzare – cumpărare a ambalajelor.

 după sistemul de confecționare:

 ambalaje fixe;
 ambalaje demontabile;
 ambalaje pliante.

 după căile de transport:

 ambalaje pentru transport terestru;
 ambalaje pentru transport fluvial-maritim;
 ambalaje pentru transport aerian.

 după destinație:
 ambalaje pentru piața externă;
 ambalaje pentru piața internă.

Un ambalaj corespunzatoreste caracterizat de:

 conditii functionale: asigura pastrarea calitativa si cantitativa;

 caracteristici estetice au impact deosebit in vanzare;
 conditii economice: nu trebuie sa ridice foarte mult pretul final si ca orice produs
finit, el trebuie sa fie ieftin si reciclabili;
 conditii de mediu: este biodegradabil, recilabil sau refolosit.
 În condiţiile economiei de piaţă, ambalarea a devenit un instrument de marketing foarte
eficient. Ambalajul modern nu se mai limitează doar la protejarea produsului, ci constituie un
mijloc de comunicare între produs şi client, devenind un element strategic al întreprinderii pentru
comercializarea produselor proprii. Pentru a îndeplini acest rol de intermediar, ambalajul trebuie
să asigure o informare cât mai completă asupra produsului respectiv, contribuind la creşterea
sentimentului de încredere în calitatea oferită de producător. Un ambalaj estetic şi care este
purtătorul unor informaţii utile despre produs (caracteristici, mod de utilizare, termen de
valabilitate etc.) atrage atenţia cumpărătorilor şi favorizează luarea deciziei de cumpărare.

Pentru îndeplinirea funcţiei de promovare a produselor şi implicit de creştere a volumului

vânzărilor, ambalajul trebuie să îndeplinească anumite condiţii, precum:

 să atragă atenţia cumpărătorului potenţial care trebuie să identifice în mod clar şi

spontan produsul şi marca;
 să fie uşor de recunoscut prin formă, grafism, culoare, vizibilitate, lizibilitate
sugerând o idee precisă despre produs; s-a demonstrat că, în momentul vizualizării produsului,
cumpărătorul sesizează mai întâi culoarea, apoi desenul şi marca;
 în cazul mărfurilor alimentare, culoarea ambalajului, este bine să fie asociată cu
anumite caracteristici ale produsului; grafica trebuie să fie simplă, expresivă, compatibilă cu
produsul reprezentat punând în valoare unele elemente utile precum: denumirea produsului,
modalităţi de utilizare, marca fabricantului etc;
 forma ambalajului trebuie să ţină cont şi de modul de utilizare (consum) al
produselor, condiţiile de păstrare, modul de recuperare al ambalajului;
 să permită situarea produsului în grupa de referinţă căreia îi aparţine (produs
alimentar) cât şi în universul specific mărcii al cărei purtător este;
 schimbarea ambalajului trebuie să contribuie la creşterea încrederii clienţilor
tradiţionali, atrăgând totodată noi consumatori;
 să existe o perfectă concordanţă între ceea ce prezintă şi ceea ce conţine, pentru a
nu induce în eroare cumpărătorul;
 să nu creeze impresia unei cantităţi mai mari la cumpărare;
  să fie purtător clar al mărcii, etichetelor, textelor explicative, preţului şi imaginii
produsului pentru a realiza o bună şi facilă comunicare cu potenţialul cumpărător;
 să fie adaptat vânzării de masă, în cazul produselor oferite prin servire liberă;
 cantitatea ambalată este bine să fie dozată în funcţie de periodicitatea consumului
(porţii zilnice, săptămânale sau lunare) şi numărul persoanelor (cantitate consumabilă de către o
persoană sau de către o familie);
 să faciliteze transportul;
 să fie comod de utilizat (de ex: sistem de deschidere, eventual şi reînchidere
simplu, să aibă un coeficient de greutate corespunzător );
 să rămână în stare funcţională (bun container pentru alte produse) sau să fie uşor
de pliat, sau reciclat ecologic după utilizare.
 Funcţiile ambalajelor
 Importanţa ambalajului este evidenţiată de principalele funcţii pe care acesta
trebuie să le îndeplinească, şi anume: conservarea şi protecţia produselor in timpul
transportului, depozitării şi vânzării produselor; facilitarea manipulării; funcţia de informare şi
de promovare a produselor.
 a) Funcţia de conservare şi protecţie a produselor. Considerată funcţie
elementară a ambalajelor, aceasta constă în protejarea conţinutului de efectele mediului extern, în
cazul în care există o corelare perfectă între ambalaj-produs-metodă de conservare. Ambalajul
asigură protecţia produselor împotriva: a1.factorilor fizici (acţiuni mecanice, lumină,
temperatură, presiune). *Solicitările mecanice la care sunt supuse produsele ambalate; acestea au
efecte variabile, indezirabile. *Lumina poate produce decolorări şi degradări ale mărfurilor
(reacţii fotochimice, alterarea culorii, pierderea vitaminelor), rolul ambalajului, în acest caz, este
fie de a filtra lungimile de undă care produc deprecierea produselor, fie de a opri pătrunderea
luminii în interiorul ambalajului, *Variaţiile de temperatură ar putea provoca modificări
organoleptice, deformări etc. a2.factorilor chimici şi fizico-chimici (aer, apă, vapori, oxigen,
dioxid de sulf, dioxid de carbon). *Protecţia chimică se referă la protecţia produselor împotriva
anumitor substanţe chimice agresive; în acest scop, ambalajul joacă rolul de barieră: -la
transferul de gaze din exterior către interiorul ambalajului, şi anume la oxigen şi vapori de apă,
pentru protecţia produselor sensibile la acţiunea acestor factori (riscul dezvoltării mucegaiurilor
și bacteriilor aerobe); -împotriva substanţelor volatile, susceptibile de a antrena alterarea
proprietăţilor organoleptice ale produselor; -la transferul de gaze din interior către exterior,
pentru a evita pierderea aromelor specifice produsului; deshidratarea produsului; pierderea
amestecului gazos care a fost introdus în interiorul ambalajului în scopul conservării produsului;
a3.factorilor biologici (microorganisme, insecte etc.). Protecţia împotriva factorilor biologici are
drept scop menţinerea calităţii igienice şi microbiologice a produselor alimentare, asigurând:
*evitarea contaminării produselor; *limitarea schimburilor gazoase susceptibile de apariţia şi
dezvoltarea germenilor patogeni; *asigurarea unei etanşeizări față de germenii microbieni şi
asigurarea sterililității în cazul produselor care au fost supuse acestui tratament; *evitarea
contactului direct între produse şi persoanele care le manipulează; *evitarea riscurilor de
intoxicaţie alimentară generată de flora microbiană patogenă prezentă în produsele nesterilizate
(carne, peşte etc.).
 b) Funcţia de manipulare, transport şi depozitare. Funcţia de manipulare -
ambalajul facilitează manevrarea produsului prin formă, volum etc. În timpul manipulării
ambalajul trebuie să asigure o securitate maximă pentru operatori şi o bună stabilitate a
încărcăturii. Funcţia de transport - cerinţele faţă de ambalajul de transport se referă la:
necesitatea adaptării ambalajului la normele și specificul mijloacelor de transport; optimizarea
raportului volum/greutate; posibilitatea de adaptare a ambalajului la unităţile de încărcare
utilizate curent în transportul principal şi secundar (palete, vagoane de cale ferată, camioane
etc.). Funcţia de depozitare - în timpul depozitării, ambalajul preia presiunea rezultată în urma
operaţiei de stivuire a produselor; ca urmare, trebuie luate în considerare următoarele cerinţe:
ambalajul să fie uşor de aranjat în stivă; să fie precizate condiţiile în care poate fi depozitat şi
eventualele precauţii în manipulare; să reziste la variaţii de temperatură şi umiditate, atunci când
depozitarea are loc în spaţii deschise.
 c) Funcţia de informare şi de promovare a vânzărilor. Ambalajul este o
interfaţă între produs şi consumator. Rolul său nu se limitează numai la acela de a conţine şi
proteja produsul, ci şi de a promova vânzarea produselor. Funcţia de promovare a produsului se
referă la: identificarea şi prezentarea produsului; informarea cumpărătorilor; crearea unei
atitudini pozitive faţă de produs; modificări în mentalitatea şi obiceiurile cumpărătorului;
comunicarea cu clientul. Elementele prin care un ambalaj poate atrage atenţia cumpărătorului
asupra unui produs sunt: modul de realizare, eticheta, estetica ambalajului. Informaţiile pe care
le conţine eticheta permit: identificarea produsului și a mărcii sale, prezentarea caracteristicilor
sale şi a condiţiilor de utilizare. Forma ambalajului trebuie să ţină seama de locul şi modul de
utilizare a produselor, condiţiile de păstrare, modul de recuperare a ambalajului. Culoarea
ambalajului permite identificarea uşoară a produsului ambalat. Grafica ambalajului este un alt
element important utilizat în promovarea produsului. Se recomandă o grafică simplă, expresivă,
iar ilustraţia oferită trebuie să fie compatibilă cu produsul ambalat. O grafică modernă se
caracterizează prin sobrietate, echilibru, alegere judicioasă a caracteristicilor, cât şi punerea în
valoare a unor elemente ca: denumirea produsului, recomandări privind modalităţile de utilizare
etc. Adesea, singura verigă de legătură între producător şi consumatori, ambalajul trebuie să
acţioneze în sensul creării unei imagini favorabile produs.
 Termenii consacrati privitori la folosirea unor ambalaje care sa corespunda mijloacelor de
transport sunt:

Nr. Termenul Explicatii

crt.

1. S.W.P. ambalaj pentru transportul marfurilor pe mare;

acest ambalaj trebuie sa fie rezistent si
(Seaworthy packing)
executat din materiale adecvate transportului
maritim;

2. C.P. ambalaj pentru transportul terestru; acest

ambalaj trebuie sa corespunda transportului
(Continental packing)
terestru si conditiilor climatice ale principalelor
zone geografice pe care le parcurge marfa de
la expeditor la cumparator;

3. M.P. ambalaj executat cu masini speciale, care

pregatesc cutii, saci, baloturi, uniforme, ca
(Machine packing)
masa, marcare, etc.;

4. F.P. ambalaj mutat dupa forma si marimea

produsului;
(Fit packing)

5. S.P.P. ambalaj special, superior, mai scump,

executat la cererea cumparatorului;
(Special packing paid)

6. R.C. ambalaj caruia i se controleaza rezistenta, iar

rezultatele se concretizeaza într-o diafragma
(Resistence controlled)
pe baza normelor internationale de control al
ambalajelor;

7. S.C.P. ambalaj strict confidential, folosit de

cumparator pentru reexport; marcarea
(Strict confidential
coletelor se face numai cu numere.
packing)
 Tipuri de materiale utilizate pentru ambalaje
Materialele de bază din care se obţin ambalajele sunt: materialele celulozice, sticla,
materialele metalice, materialele plastice, lemnul, materialele textile.
a) Caracteristicile ambalajelor din materiale celulozice. În această grupă intră lemnul
și produsele din pastă de lemn / celuloză (hârtie, cartoane).
Lemnul, ca material de ambalare, este puternic concurat de cartonul ondulat şi materialele
plastice (răşini, substanţe tanante, uleiuri eterice, care pot influenţa caracteristicile organoleptice
ale produselor ambalate). Din cauza compoziţiei şi umidităţii, ambalajele din lemn constituie un
mediu prielnic pentru dezvoltarea microorganismelor. Principalele caracteristici ale materialului
lemnos sunt: rezistenţă bună la solicitări mecanice; rezistenţă bună la uzură; conductibilitate
electrică scăzută; este ecologic.
Lemnul este utilizat în special la confecţionarea ambalajului de transport.
Hârtiile utilizate în domeniul ambalajelor se pot clasifica după: gramaj, compoziţie,
destinaţie. Principalele tipuri de cartoane utilizate în ambalarea mărfurilor sunt: cartonul duplex,
cartonul triplex, cartonul ondulat (format din unul până la patru straturi netede şi unul sau trei
straturi ondulate din hârtie inferioară sau superioară de ambalaj, unite între ele cu un adeziv).
Cartonul ondulat poate fi combinat cu diferite materiale (lemn, materiale plastice), în scopul
obţinerii unor tipuri de ambalaje mai eficiente şi cu proprietăţi îmbunătăţite. Cartonul ondulat
este utilizat la: ambalarea produselor care necesită protecţie împotriva şocurilor şi presiunii
exterioare; confecţionarea cutiilor cu microcaneluri (la nivelul ambalajelor primare);
ambalajele secundare (cutii de prezentare); ambalajele terţiare (sub forma învelişurilor de
protecţie în jurul paletelor de transport încărcate). Cartoanele pentru lichidele închise ermetic
sunt cele mai răspândite şi utilizate în prezent, la ambalarea unei game largi de produse
alimentare. Principalele caracteristici ale hârtiei şi cartonului utilizate pentru obţinerea
ambalajelor sunt: masa volumică redusă; sunt apte pentru contactul cu alimentele; sunt inodore şi
insipide; permeabilitate scăzută (hârtia pergament); permeabilitate la aer foarte ridicată (hârtia
tip mătase).
Hârtia şi cartonul supuse unor tratamente specifice au proprietăți superioare
(crește rezistenţa la: grăsimi, gaze şi hidrocarburi, soluţii apoase, acizi slabi şi alcalini, la
radiaţiile ultraviolete etc.).
b) Caracteristicile ambalajelor din materiale plastice
 Materialele plastice au determinat o adevărată revoluţie în domeniul ambalajelor prin
posibilităţile noi oferite, comparativ cu materialele considerate tradiţionale (materialele
celulozice, metalice, sticlă).
Principalele produse obţinute din materiale plastice destinate ambalării sunt:
filme, folii şi materiale complexe: foliile flexibile, din care se obţin saci, pungi; foliile rigide
permit realizarea de pahare, tăviţe sau platouri; materialele complexe obţinute din diferite tipuri
de folii.
Ambalajele flexibile din PE (polietilenă), PP (polipropilenă), PVC (policlorură de
vinil), PET (polietilenă tereftalat), PA (poliamidă) sunt utilizate, în principal, sub formă de
straturi barieră sau lianţi în materialele complexe de ambalare. Materialele plastice utilizate în
domeniul ambalajelor prezintă o serie de avantaje: masă specifică redusă, impermeabilitate, sunt
inodore, rezistente la acţiunea agenţilor chimici, au o bună stabilitate dimensională etc.
Proprietăţile specifice ale foliilor şi filmelor de ambalaj sunt: transparenţă, rezistenţă la radiaţii
ultraviolete şi infraroşii, sudabilitate şi posibilitate de lipire, posibilităţi de imprimare.
c) Caracteristicile ambalajelor din materiale metalice
Ambalarea în cutii metalice reprezintă una dintre cele mai utilizate metode pentru
păstrarea produselor alimentare perisabile. Materialele utilizate în acest scop sunt: tabla de oțel
cositorită, aluminiul şi materialele combinate (cu materiale plastice, carton etc.). Stabilirea
tipului de ambalaj trebuie să se facă în funcţie de: caracteristicile produsului care se ambalează,
în special în funcţie de valoarea pH-ului; raportul masă/volum al produsului, termenul de
valabilitate la temperaturi specifice de depozitare; modalităţile de umplere a ambalajului (la cald,
la rece, sub presiune, temperatura, timpul de sterilizare); capacitatea, dimensiunile acestuia,
sistemul de închidere; materia primă pentru corpul cutiei, partea inferioară şi capac; tipul de lac
utilizat pentru suprafaţa interioară şi dacă acesta este compatibil cu produsul alimentar ambalat;
modul de imprimare al ambalajului; posibilitatea efectuării unor tratamente speciale.
Tabla cositorită răspunde exigenţelor impuse de procesele tehnologice din
industria alimentară, cât şi exigenţelor referitoare la calitatea produselor; siguranţa produselor şi
protecţia mediului înconjurător. Ambalajul metalic trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
prevenirea contaminării microbiologice şi chimice a produselor; conservarea caracteristicilor
produselor (inclusiv valoarea nutritivă); să fie economic şi sigur atât în fabricaţie, cât şi în
distribuţie; să nu prezinte riscuri pentru consumator; să fie reciclabil, degradabil (tabla
cositorită). La confecţionarea cutiilor metalice sunt utilizate şi alte materiale, cum ar fi: tabla din
oţel, acoperită cu un strat de fosfat de crom sau aluminiu; aluminiu (material netoxic şi
ecologic). Cutiile metalice sunt lăcuite în interior pentru a preveni: schimbarea gustului sau
pentru a preveni reacţii chimice datorate metalelor dizolvate în produs; decolorarea produsului;
reacţiile chimice între metal şi produs, care pot cauza coroziunea sau formarea de hidrogen în
interiorul cutiei.
Foliile de aluminiu sunt folosite în special la ambalarea alimentelor sensibile, care
absorb arome din mediul exterior. În alegerea ambalajului din tablă de aluminiu trebuie să se ţină
seama de: caracteristicile produsului: valoarea pH-ului, masa, volumul, densitatea, durata de
conservare; metoda de ambalare, incluzând tipul de maşină de ambalare şi caracteristicile
acesteia. Alte cerinţe se referă la produsele puternic acide (pH < 3,5), la care folia de aluminiu
trebuie lăcuită. Foliile pentru ambalajul de aluminiu pot fi acoperite cu materiale plastice, cum ar
fi: polietilenă de joasă densitate (HDPE) sau polipropilenă (PP), aceasta din urmă când este
necesar să suporte temperaturi de aproximativ 120°C sau operaţia de vidare. Avantajele utilizării
foliei de aluminiu sunt următoarele: proprietăţi de barieră foarte bune; posibilităţi de tipărire; nu
este toxică (poate veni în contact cu produsele alimentare); este utilizată cu succes în combinaţie
cu materiale flexibile (pentru a asigura proprietăţi de barieră la substanţele volatile).
d) Caracteristicile ambalajelor din sticlă
Sticla este un material care deţine o pondere importantă în sectorul ambalajelor, fiind
utilizată cu precădere la ambalarea produselor lichide sau vâscoase. Este utilizată pe scară largă
în domeniul alimentar, dar şi în industria farmaceutică, la ambalarea produselor chimice etc.
Avantajele utilizării sticlei ca material de ambalare sunt următoarele: este impermeabilă la gaze,
vapori, lichide; este inertă din punct de vedere chimic faţă de produsele alimentare şi nu pune
probleme de compatibilitate cu produsul ambalat; este un material igienic, uşor de spălat şi care
suportă sterilizarea; nu transmite şi nu modifică gustul alimentelor; este transparentă, permiţând
vizualizarea produselor; poate fi colorată, aducând astfel o protecţie suplimentară a produsului
împotriva radiaţiilor ultraviolete; este un material rigid care poate fi realizat în forme variate; are
o bună rezistenţă la presiuni interne ridicate, fiind utilizată la ambalarea unor băuturi ca:
şampanie, cidru etc.; este reciclabilă. Utilizarea sticlei ca material de ambalaj prezintă şi
dezavantaje legate de: rezistenţa mică la şoc mecanic, rezultând dificultăţi în transport şi
depozitare; rezistenţă scăzută la şoc termic. Având în vedere faptul că sticla intră în contact
direct cu mărfurile alimentare, ambalajele din sticlă fac subiectul unor prevederi obligatorii în vederea
protecţiei sănătăţii consumatorilor. Aceste prevederi indică valorile limită admisibile pentru cantităţile
de plumb şi cadmiu din compoziția sticlei.
e) Materiale complexe de ambalare
Ambalajele mai pot fi realizate dintr-o combinaţie de materiale ca, de exemplu:
carton/folie de aluminiu/mase plastice; servesc uzual la ambalarea produselor granulate sau sub
formă de pulberi (lapte praf, cacao, cafea instant, sucuri concentrate). Avantajele utilizării acestor
materiale: cutiile pot fi încălzite la temperaturi de până la 130°C; au greutate mică, ceea ce
conduce la scăderea costurilor de transport, impermeabilitate la vapori de apă şi la diferite gaze.
Principalele dezavantaje sunt: preţul ridicat, termenul de valabilitate de 12 luni poate fi garantat
numai pentru anumite produse, rezistenţă mecanică mai scăzută. În funcţie de materialele folosite,
ambalajele complexe se pot clasifica în: *materiale complexe pe bază de aluminiu (au ca strat
intern polietilena de joasă densitate şi, ocazional, polipropilena. În alegerea stratului intern
trebuie să se ţină seama de compatibilitatea dintre material şi produsul ambalat. Ca material de
acoperire pentru stratul exterior pot fi folosite următoarele materiale: celofan, folii de poliester şi
de polipropilenă. Domeniile de utilizare: ambalarea produselor sensibile la umiditate (în acest
caz se folosesc complexe de tipul celofan + aluminiu + polietilenă) şi ambalarea lichidelor şi a
produselor vâscoase); *materiale complexe pe bază de hârtie şi carton (răspund unor cerinţe
legate de: transparenţă, impermeabilitate la grăsimi, posibilităţi de termosudare. Cartoanele
acoperite cu mase plastice, cum ar fi complexul carton-polietilenă, sunt utilizate pe scară largă la
ambalarea produselor alimentare. Cartonul caşerat cu polietilenă asociat cu folie de aluminiu este
utilizat la confecţionarea formelor tetraedrice, paralelipipedice pentru lichidele alimentare
sterilizate UHT. Acest sistem de ambalare se numeşte Tetra-Pak); *materiale complexe pe bază
de materiale plastice (sunt utilizate pentru ambalarea produselor în vid, a produselor lichide şi
congelate. Procedeele moderne de sterilizare la temperatură ridicată au condus la necesitatea
realizării unor materiale complexe rezistente la temperatura de 135°C. Astfel de materiale conţin:
polipropilenă şi poliamidă sau poliester cu sau fără inserţie de folie de aluminiu). Cerinţele pe
care trebuie să le îndeplinească materialele destinate confecţionării ambalajelor pentru produse
sterilizate sunt: termosudabilitate, barieră faţă de oxigen, permeabilitate la vapori de apă, care
se poate reduce prin asociere cu filme de aluminiu. Astfel de ambalaje sunt suficient de
performante pentru a asigura alimentelor ambalate o conservare pe o perioadă mai mare de un
an).
f) Alte materiale de ambalare
Ambalajele din materiale textile au o utilizare restrânsă, deoarece au dezavantaje precum:
constituie un mediu prielnic dezvoltării microorganismelor şi sunt atacate de rozătoare, insecte şi
nu rezistă la foc. Alte caracteristici sunt specifice fie materialelor celulozice (când materialele
textile sunt din fibre vegetale – huse și saci din cânepă, iută etc.), fie maselor plastice (când
materialele textile sunt din fibre sintetice – saci de polipropilenă).

Metode de ambalare a mărfurilor

a) Ambalarea colectivă şi porţionată. Ambalarea colectivă este metoda care permite
gruparea într-o singură unitate de vânzare a mai multor produse. Materialele utilizate sunt:
cartonul şi foliile contractibile. Ambalarea colectivă se poate realiza şi prin gruparea produselor
preambalate în hârtie Kraft1, celofan sudabil etc., obţinându-se pachete paralelipipedice
paletizate. Ambalarea porţionată este procedeul de ambalare în care cantitatea de produs care
urmează să fie cuprins în ambalaj este stabilită astfel încât să fie consumată la o singură folosire.
Pentru ambalarea porţionată pot fi folosite: folii contractibile, folii termosudabile din aluminiu
sau hârtii metalizate.
b) Ambalarea tip aerosol. Noţiunea de aerosol se referă la o dispersie de particule
solide sau lichide foarte fine, susceptibile de a rămâne timp îndelungat în suspensie în atmosferă.
Prin generator de aerosol se înţelege un ansamblu constituit dintr-un recipient nereutilizabil, din
metal, sticlă, material plastic, care conţine un gaz comprimat, lichefiat şi prevăzut cu un
dispozitiv ce permite ieşirea conţinutului sub formă de particule solide sau lichide aflate în
suspensie într-un gaz sub formă de spumă, pastă, pudră sau în stare lichidă. În cazul gazelor
comprimate, se utilizează: *azotul (gaz inert faţă de majoritatea substanţelor farmaceutice şi
alimentare; este incolor, netoxic, insolubil, neinflamabil, inodor); *dioxidul de carbon (este un
bun agent propulsor, netoxic, neinflamabil, protejează produsele contra oxidării, este
bacteriostatic);*butanul şi propanul (sunt netoxice, se combină uşor cu hidrocarburile lichefiate,

1
Denumire a hârtiei obținute prin procesarea chimică (procediul Kraft) a pastei celulozice (din lemn sau plante). Scopul tratării
chimice a pastei este eliminarea ligninei (partea lemnoasă din pastă). Fibrele celulozice rămase sunt folosite pentru realizarea
unei hârtii de culoare maroniu nedefinit, nefinisată, utilizată la realizarea de pungi de hârtie sau a cutiilor din carton. Materialul
brut astfel obținut se poate purifica în continuare, conducând la obținerea pastei de calitate superioară, pentru hârtie albă de scris
și tipărit.
dar sunt inflamabile şi devin toxice). În prezent, în domeniul ambalării tip aerosol se urmăreşte
sterilizarea accesoriilor de ambalare înaintea operaţiei de umplere, care elimină astfel o posibilă
recontaminare în timpul ambalării. Gazul propulsor utilizat trebuie să fie compatibil cu produsul, să
nu corodeze materialele ambalajului, să nu fie inflamabil, să nu prezinte riscul unei explozii şi să nu
irite pielea. Acest tip de ambalare este utilizat în domeniul alimentar, al produselor farmaceutice,
cosmetice etc.
c)Ambalarea în folii contractibile este o metodă de ambalare a produselor în bucăţi
mici, uniforme, prin aşezarea lor pe o placă-suport, având alveole termoformate, urmată de
închidere prin acoperire cu folie şi termosudare. Prin folie contractibilă se înţelege o folie din
material plastic, etirată (întinsă cu tensiune) în momentul fabricării sale, cu tensiuni interne fixate
prin răcire şi care în momentul încălzirii revine la poziţia iniţială. Materialele întrebuinţate sunt:
polietilenă termo-conductibilă, policlorură de vinil, policlorură de viniliden, polipropilenă etc.
Ambalarea în folii contractibile se utilizează pe scară largă în domeniul produselor cosmetice,
medicamentelor, obiectelor din sticlă sau porţelan. Se caracterizează prin uşurinţa în manipulare,
având un impact pozitiv asupra consumatorului. Ambalarea tip skin este un procedeu de
ambalare a produselor, prin aşezarea lor pe o placă–suport plană, urmată de închidere prin
acoperire cu folie transparentă şi termosudare. Prin acest tip de ambalare la produsele alimentare
se urmăreşte obţinerea unei permeabilităţi ridicate faţă de oxigen, ceea ce permite de exemplu
păstrarea aspectului cărnii prin formarea oximioglobinei. Ambalarea tip blister, este un procedeu
de ambalare a produselor prin aşezarea lor pe o placă–suport plană, urmată de închidere prin
folie transparentă, având alveole termoformate şi închidere prin termosudare lipire sau capsare.
d) Ambalarea aseptică constă în introducerea unui produs sterilizat, destinat
comercializării, într-un vas sterilizat, în condiţii aseptice, urmată de închiderea vasului, astfel
încât să fie prevenită contaminarea produsului cu microorganisme. Termenul aseptic
desemnează, prin urmare, absenţa microorganismelor, iar termenul „ermetic" este folosit pentru a
indica proprietatea mecanică a unui ambalaj sau material de a nu permite pătrunderea gazelor,
vaporilor de apă, a microorganismelor în ambalaj. Ambalarea aseptică este deci o metodă care
garantează securitatea microbiologică a alimentelor, fără ca acestea să-şi piardă caracteristicile
nutritive şi organoleptice. Operaţiile de pasteurizare şi sterilizare folosite în ambalarea aseptică
sunt următoarele: *pasteurizare HTST - high temperature short time (procedeu ce constă în
încălzirea rapidă a produsului până la maxim 100°C (de regulă 72 – 75°C) şi menţinere 15 – 60
secunde, urmată de o răcire bruscă la temperatura camerei. Intregul proces se desfășoară într-un
sistem închis, aseptic. Produsul rezultat este stabil din punct de vedere microbiologic. Acest tip
de tratament se aplică produselor puternic acide care se menţin sterile la temperaturi scăzute-vin,
bere, sucuri); *sterilizare UHT -ultra high temperature (acest procedeu, numit și
ultrapasteurizare, presupune încălzirea produselor lichide în intervalul de temperatură 135-
150°C, timp de două – patru secunde, urmată de răcire bruscă la temperatura camerei. Limita
superioară de temperatură este utilizată pentru produse cu vâscozitate mică - exemplu, lapte-, iar
cea inferioară pentru produse cu vâscozitate mare); *pasteurizare LTLT - low temperature long
time (proces de încălzire la o temperatură de 63°C, timp de 30 de minute). Ambalajul aseptic
constă dintr-o folie unică, multistratificată, care combină cele mai bune caracteristici ale hârtiei,
materialului plastic şi aluminiului pentru a alcătui un recipient cu performanţe ridicate. Cutiile
pentru băuturi sunt alcătuite în proporţie de 70% din hârtie, care oferă rigiditate şi rezistenţă.
Polietilena deţine o pondere de 24% din cutie şi este utilizată în scopul etanşeizării ambalajului.
O folie subţire de aluminiu, reprezentând 6% din ambalaj, formează o barieră împotriva aerului
şi luminii, care pot degrada substanţele nutritive şi aroma alimentelor. Straturile componente (în
număr de şase) ale cutiei aseptice sunt: polietilenă; hârtie; polietilenă; folie de aluminiu;
polietilenă; polietilenă. Avantajul deosebit de important al ambalării aseptice îl constituie faptul
că produsul devine steril înainte ca temperatura ridicată să-i modifice caracteristicile nutritive şi
organoleptice. Tetra Rex, Tetra Pak sunt cele mai cunoscute ambalaje destinate produselor
pasteurizate, care sunt sterilizate cu apă oxigenată în combinaţie cu radiaţii ultraviolete. Sistemul
Tetra-Rex prelungeşte durata de conservare a produselor lactate la 60 de zile şi între 60 şi 120 de
zile pentru sucuri de fructe. Alte variante ale ambalajelor Tetra-Pak sunt: Tetra Standard, Tetra
Aseptic, Tetra Brik, Tetra Brik Aseptic, Tetra King.
e) Ambalarea în vid. Unele produse, cum ar fi carnea şi preparatele din carne sunt
sensibile la acţiunea oxigenului. Chiar dacă ambalajul este impermeabil, cantităţi mici de oxigen
rămase în ambalaj pot reacţiona cu produsul. Pentru a evita acţiunea oxigenului se face
ambalarea sub vid. Ambalarea în vid constă în introducerea produsului într-un ambalaj
impermeabil la gaze şi scoaterea aerului suprimând astfel oxigenul, principalul agent responsabil
de o eventuală alterare a produsului. Dezavantajele utilizării metodei sunt următoarele: produsele
sensibile la presiune pot fi deteriorate sau distruse din cauza presiunii exercitate asupra lor;
deprecierea produselor care conţin grăsimi, dacă în timpul ambalării în vid acestea sunt supuse
unor temperaturi mai mari decât temperatura de topire a grăsimilor. Pentru ambalarea în vid a
brânzeturilor, cărnii, mezelurilor se pot utiliza pungi tip Cryovac. Operaţia de ambalare Cryovac
cuprinde următoarele etape: umplerea pungilor Cryovac cu produsul de ambalat; eliminarea
aerului din ambalaj prin aspiraţie; răsucire şi închidere automată cu un clips de aluminiu;
introducerea ambalajului şi produsului timp de o secundă într-un recipient cu apă la temperatura
de 92-97ºC. Materialele utilizate în această tehnică de ambalare sunt: materiale termosudabile,
impermeabile, din carton pentru ambalajul exterior şi folii din materiale complexe de ambalare.
f) Ambalarea în atmosferă modificată
Această metodă presupune modificarea atmosferei din interiorul ambalajului pentru a
evita acţiunea oxigenului. Ea se realizează prin procedee precum: *Ambalarea în atmosferă
controlată „CAP" (Controlled Atmosphere Packaging) poate fi definită ca reprezentând
închiderea produsului într-un ambalaj impermeabil la gaz, în care gazele şi vaporii de apă au
suferit modificări şi sunt controlate selectiv. Această metodă de ambalare este mai puţin întâlnită
în practica comercială. *Ambalarea în atmosferă modificată MAP (Modified Atmosphere
Packaging) constă în închiderea produsului într-un ambalaj în care atmosfera din interior este
modificată, prin introducerea azotului şi dioxidului de carbon. Aplicarea acestei metode permite
controlul reacţiilor chimice, enzimatice sau microbiene, în scopul reducerii sau eliminării
proceselor de degradare ale mărfurilor. Principalul scop al introducerii azotului care înlocuieşte
oxigenul este de a reduce oxidarea grăsimilor. Azotul este inert, inodor şi puţin solubil în apă şi
grăsimi. Dioxidul de carbon este un agent „bacteriostatic" şi „fungistatic", poate încetini faza de
creştere exponenţială şi poate reduce viteza de multiplicare a bacteriilor aerobe şi a
mucegaiurilor. Dioxidul de carbon este foarte solubil în apă şi grăsimi, de aceea este absorbit de
aliment. Oxigenul este în general evitat în procesul ambalării, există cazuri în care este utilizat
drept component în amestecul gazos. De exemplu, la ambalarea cărnii, în amestecul gazos se
utilizează şi oxigen, care are rolul de a menţine culoarea roşie a cărnii, peştelui, în scopul evitării
apariţiei germenilor patogeni anaerobi. Temperatura este cel mai important factor care
influenţează calitatea produselor ambalate în atmosferă modificată. Menţinerea calităţii
mărfurilor este posibilă în condiţiile în care temperatura este menţinută şi controlată în timpul
depozitării.
Bibliografie.

1. Daniela Suteu- Calitatea produselor si protectia consumatorului, Editura PERFORMANTICA

2010, Iasi.

2. Metodologia marfurilor alimentare.

Site : https://conspecte.com/Merceologia-marfurilor-alimentare/definirea-si-clasificarea-
ambalajelor.html

3. Gabriela Rotaru- Controlul si asigurarea calitatii produselor alimentare, Curs Universitatea

Dunarea de jos Galati 2007.

4. Document word Ambalarea si etichetarea produselor alimentare.