Razboaile daco-romane

Pe tot parcursul secolului I, strategia politicii romane dicta că amenințările

din partea statelor vecine Imperiului să fie eliminate cât mai repede. În
ciuda unei oarecare cooperări de natură diplomatică cu Domițian, după o
invazie anulată, Decebal a continuat să se opună Romei. Regatul
Dac rămăsese prin urmare considerat la Roma ca o puternică amenințare.
În acea perioadă, Roma avea de luptat cu problemele financiare provocate
de campaniile de cucerire din Europa, în parte datorate conținutului redus
de aur din monedele romane stabilit de împăratul Nero. Zvonurile
confirmate despre aurul dacic și despre alte bogații ale acestei țări au
contribuit și ele la conflictul romano-dac. Alt motiv a fost cel al poziției
strategice a Daciei. Ca urmare, noul împărat Traian, el însuși
un soldat și tactician experimentat, a început pregătirile pentru un război
decisiv împotriva Daciei.
La 25 martie 101, împăratul Traian a părăsit Roma și s-a îndreptat cu
forțele romane spre Moesia Superior, ce reprezenta baza de pornire a
operațiilor militare, după pregătiri de trei ani. Pentru a facilita concentrarea
trupelor și legăturile cu Pannonia, a întreprins lucrări. Pe malul drept al
Dunării, în clisura Cazanelor, a ordonat tăierea unui drum în stâncă. Pentru
a ușura legăturile pe Dunăre, împiedicate de cataractele de la Porțile de
Fier, a ordonat săparea unui canal de-a lungul malului drept, între
localitățile Șip și Carâtaș din Serbia.
Armata romană era alcătuită din patru legiuni panonice: I, II Adiutrix, XIII
și XIV Germina, două legiuni moesice din Moesia Superior: IV Flavia și
VII Claudia, trei legiuni moesice din Moesia Inferior: I Italica, V
Macedonica, XI Claudia, și altele aduse de la Rin, în total fiind 13-14
legiuni (70 000 de soldați), plus trupele auxiliare că alae și cohortele, dar și
formațiuni etnice din rândul altor popoare că mauri, palmireni, asturi.
Operațiunile de debarcare erau menținute de flota dunăreană, Classis
Flavia Moesica. În total, numărul celor care participau la forța de invazie
era de 150 000 de oameni. Comanda trupelor a fost încredințată unor
generali și ofițeri veterani, ca Iulius Sabinus, Terentius Scaurinus, Iulius
Quadratus Bassus, care vor fi guvernatorii Daciei.
Armata dacilor era alcătuită 50 000 de soldați, din călăreți ce luptau cu
arcuri și pedestrași înarmați cu paloșe curbe - siccae, săbii drepte sau curbe
- falces, și aveau că stindard balaurul-draco.
Decebal s-a coalizat cu bastarnii și sarmatii, ba chiar a trimis în dar un
sclav regelui Parthiei, Pacorus al II-lea. A trimis soli la nord de Marea
Neagră, la sarmați, roxolani și alani pentru a le cere sprijinul.
Armata romană a traversat un pod de vase pe Dunăre după ce au ieșit din
poartă cetății Viminacium, traversând Banatul spre Tibiscum. O a doua
coloană a armatei a pătruns în Dacia la Dierna-Orșova, înaintând pe valea
Cernei și a Timișului, întâlnind prima coloana la Tibiscum. A treia coloană
a pătruns prin Drobeta, traversând pe sub munți pe la Cătune, Vartu și
Porceni, , urcând apoi pasul Vălcan până la Sarmizegetusa. Erau construite
castre, drumuri și poduri pentru a menține siguranță armatei.
Armata romană înainta fără incidente, iar Decebal s-a decis să-i aștepte
într-un loc prielnic, la Tapae, unde dacii și-au stabilit tabăra. Conform lui
Cassius Dio, Traian primește un sol care îi aduce o ciupercă mare pe care
scria cu litere latine că romanii să se retragă. Traian a refuzat dur și a
continuat înaintarea. Bătălia decisivă s-a desfășurat la Tapae . Dacii au
rezistat în față ofensivei romane, dar, la izbucnirea unei furtuni, aceștia,
considerând-o un semn de la zei, au hotărât să se retragă.Din cauza
apropierii iernii, Traian a hotărât să aștepte primăvară pentru a-și continua
ofensiva asupra Sarmizegetusei. Decebal se retrage spre un cuib de vulturi
din munți și rezistă în cetățile întărite cu ziduri de piatră. Unele cetăți sunt
ocupate de romani.
În iarna 101-102, Decebal a organizat o diversiune. A trimis trupe dacice
împreună cu sarmați, roxolani și burii germanici asupra Dobrogei.
Atacurile au surprins garnizoanele romane, iar invadatorii prăduiesc.
Traian ordonă participarea la lupta numai a auxilierilor germani. Armata
dacă, împreună cu roxolanii și iazigii, a traversat Dunărea înghețată, dar,
deoarece nu era destul de frig, gheața s-a rupt sub greutatea lor și mulți au
murit în apa înghețată. Traian a plecat cu armata din munți, urmându-i pe
daci în Moesia. O prima ciocnire a avut loc în timpul nopții, cu pierderi
nesemnificative de ambele părți, și fără un rezultat decisiv. Călăreții
roxolani sunt înfrânți. Fiind atacați de pretutindeni, dacii sunt învinși.
Bătălia s-a desfășurat la Adamclisi pe locul unde împăratul va fonda
"Orașul Victoriei", purtând numele de Nicopolis ad Istrum. Tratativele
eșuează, iar luptele se reiau. Traian a ocupat munții intaritit și a găsit
armele, mașinile de război romane și stindardul lui Fuscus. Dacii sunt
copleșiți de armata romană, mai numeroasă și dotată cu o tehnică militară
adecvată pentru asedierea cetăților. Decebal a trebuit să accepte condițiile
impuse în schimbul păcii.
Condițiile păcii au fost următoarele: predarea armelor, mașinilor de război,
constructorilor, dezertorilor, distrugerea zidurilor cetăților, retragerea
trupelor dacice de pe teritoriul cucerit de romani (Banat, Oltenia), Decebal
să devină rege clientelar al Romei, se pierdea politică externă independenta.
Traian și-a staționat o oaste romană la Sarmizegetusa, precum și în castre
din Banat, Țara Hațegului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și în
sud-estul Transilvaniei. Adevărata intenție a lui Traian era să transforme
Dacia într-o provincie, și astfel, i-a ordonat arhitectului Apollodor din
Damasc să construiască un pod de piatră peste Dunăre, intre Drobeta și
Pontes, două castre. Decebal se pregătea în taină pentru revanșă,
inarmandu-și forțele și reconstruindu-și cetățile. A trimis soli la regele
parților, precum și la marcomani, cvazi, carpi și costoboci, bastarni,
sarmați și roxolani, cerând sprijin.Se estimează că cel mai probabil dacii au
avut mai puțin de 20.000 de oameni capabili de luptă împotriva invaziei.
Cel de-al doilea război
Decebal nu respectase acordul, și astfel, Senatul l-a decretat pe Decebal din
nou ca "inamic al Romei", iar Traian a pornit cu generalii la un nou război.
Trupele romane au părăsit Roma la 4 iunie 105, imbarcandu-se la
Brundisium. Traian este întâmpinat de o solie dacă, care îi cere pace.
Traian nu acceptă condițiile impuse de regele dac. Decebal însuși a întins o
cursa trupelor romane, gata să-l ucidă pe împărat, trimițând dezertori în
Moesia. Decebal l-a capturat pe comandantul unei legiuni, Longinus, și l-a
obligat să mărturisească planurile împăratului. Longinus nu i-a dezvăluit
nimic, iar Decebal a trimis din nou o solie împăratului pentru a cere bani și
înapoierea teritoriilor în schimbul eliberării lui Longinus. Traian i-a
răspuns prin vorbe îndoielnice că nici nu-l prețuiește, dar nu dorea să-l
piardă, dar nici să-l scape cu sarcrifii mari. Longinus se otrăvește, nu
înainte să trimită o scrisoare plină de rugăminți prin intermediul libertului
lui Traian. Decebal făgădui lui Traian că-i va da în schimbul libertului
trupul lui Longinus și zece prizonieri. Traian refuză să-l trimită pe libert
înapoi. Ostilitățile au reizbucnit. Decebal cere pace după ce a observat că
mulți nobili-comati daci au trecut de partea romanilor. Traian și trupele
romane au traversat Dunărea pe podul construit. În vara anului 105,
romanii au atacat Dacia în mai multe direcții: din vest, prin Banat până spre
Valea Mureșului și pe valea Apei Orașului; dinspre sud, de la Drobeta, prin
pasul Vâlcan, și apoi, pe valea Oltului. Ultimele cetăți sunt treptat cucerite
în vara anului 106, printre care și Sarmizegetusa, unde apărătorii rezistă cu
înverșunare. Primul atac a fost respins de apărători daci. Romanii au
bombardat orașul cu armele lor de asediu și, în același timp, au construit o
platforma pentru a ușura intrarea în cetate. Ei au încercuit orașul și cu un
zid circumvallatio. În cele din urmă, romanii au distrus conductele de apă
ale Sarmizegetusei și au obligat pe daci să se predea înainte că să dea foc la
oraș. Forțele romane au reușit să între în incinta sacră dacică, unde l-au
salutat pe Traian că împărat și apoi au nivelat (distrus) întreagă cetate.
Legiunea a IV-a Flavia Felix a staționat acolo pentru a păzi
ruinele Sarmizegetusei. Ca urmare a încheierii asediului, Bicilis, un
apropiat al lui Decebal, și-a trădat regele și a condus pe romani la comoara
dacică, ascunsă sub râul Sargetia.
Decebal și cei scăpați din încercuire sunt urmăriți. Decebal și mulți dintre
oamenii săi au scăpat de legiuni în timpul asediului. Ei au fugit spre est,
probabil spre fortificația de la Ranisstorum, a cărui localizare exactă nu se
mai știe astăzi, doar pentru a fi prinși de către cavaleria romană.
Cunoscând tratamentul adesea brutal pe care îl sufereau prizonierii de
război luați de romani, se sinucide, în timp ce era urmărit de cavaleria
romană, printre aceștia fiind veteranul Tiberius Claudius Maximus. Acesta
l-a decapitat. Capul lui Decebal și mâna să dreapta au fost apoi duse lui
Traian. Romanii au reorganizat Dacia că pe o provincie romană și au
construit o altă capitală la o distanță de 40 kilometri de vechea
Sarmizegetusa. Acest centru a fost numit Colonia Ulpia Traiana Augusta
Dacica Sarmizegetusa. Pierderile suferite în acest război de către daci au
fost uriașe, dar armata romană a avut și ea pierderi semnificative în timpul
cuceririi Daciei. Romanii distrug cetățile și sanctuarele lor pentru a înăbuși
orice rezistență. Victoria împotriva dacilor a fost sărbătorită cu fast la
Roma.