Magda Bogheanu

A fost odată, tare

demult un împărat bătrân
care avea numeroşi slujitori
voinici ca ursul şi tari ca
piatra.
Aceştia aveau grijă de
sute de copile care mai de
care mai blânde şi mai
frumoase. Oamenii, l- au
numit Copac.
El sta de veghe toată
noaptea iar ziua, adapostea
pe trecători lăsându- i să
stea la umbra frunzelor
care erau...... Copilele sale.

Magda Bogheanu
 Slujitorii, după iscusinţa
lor aveau nume de ramuri.
Toţi formau împreună un
singur copac cu multe
ramuri şi frunze, un copac
bătrân de neîntrecut la
numărul anilor.
Ziua era tot mai zglobie
şi copacul juca diferite jocuri
cu ramurile şi frunzele care
trăiau în linişte şi pace.

Magda Bogheanu
 Intr-o zi se năpusti asupra lor un vânt tare şi
puternic de spărgea ferestrele oamenilor şi ridica în
slavă praful de pe drum.
Atunci, copacul tată- împărat chemă toate
frunzele fiice şi pe toţi slujitorii ramuri şi le spuse:
- Dragii mei, suntem în
pragul despărţirii, vântul suflă.
Nu se ştie care dintre voi va
avea mai multe zile sau care
va pluti şi se va aşterne covor
de rugină la poalele mele. Eu,
ca tată, vă sfătuiesc să vă
tineţi de frunza mamă şi să nu
vă dezlipiţi de ea. Magda Bogheanu
 Vorbele împăratului sunau tare
şi zgomotos.
Se auzea cum vântul trece prin
el ca o sabie, se vedea cum
tremură şi cât pe ce era să se
aplece la pământ cu toată
împărăţia.
Dar.... să vedem ce s- a
întâmplat mai departe.

Magda Bogheanu
 Mezina, o frunza neascultătoare dar
grijulie pentru împărăţiile din jur, se strecură
pe sub ramuri şi o lua din loc prin vecini să
ducă vestea vorbelor tatălui său- bătrânul
împărat copac, altor copaci împăraţi.
Merse ce merse şi vesti pe cei ce îi
ieşeau în cale, de primejdia ce avea să
urmeze.
Unul dintre împăraţi o opri din drum, o
lua de mână zicându- i:
- Draga mea copilă, am aflat ce vremuri
vor veni dar nu- ţi face griji si nu- ţi fie
teamă! Să ştii că va veni toamna.
Fata- frunză făcu ochii mari. Îşi
închipui că toamna este un monstru, o
sperietoare, ori un cântec, un leagăn, un
copil ...
- Ce- ar fi să- l intreb cum e toamna? îşi
zise în gând mezina frunză. Hotărâtă,
prinse curaj şi spuse:
• - Bătrânule unchi, ce este toamna?

Magda Bogheanu
 - Toamna este a treia
fiică a anului ce coboară
din înaltul cerului să- şi
aştearnă trena ei de
culoare galben- arămie,
iar voi, frunzele veţi fi
covor de rugină peste
întreaga natură. Sosirea
ei face răcoarea să
brăzdeze întinsul,
sămânţa se scutură.
Frunzele îngălbenite se
desprind de pe ramurile
copacilor şi se cufundă
într- un somn adânc.

Magda Bogheanu
 Bruma rece şi vântul sturlubatic sunt
prietenii nedespărţiţi ai toamnei. Împreună
saltă frunzele până în înaltul cerului şi le
coboară apoi pe pământ.
Voi, vă veţi apleca în faţa toamnei
părăsindu- vă tatăl copac ce v- a suţinut
atâta timp în adierea vântului slab.

Magda Bogheanu
Pentru oamenii
vrednici, toamna
este ca o pagină
din cartea vieţii lor,
sosirea ei vorbind
celor din jur de
hărnicia lor de
peste an. Astfel, de
cum o zăresc se
apucă să- i culeagă
veşmintele: perele,
merele, nucile,
gutuile pentru care
au muncit tot anul
sunt puse la
adăpost. Magda Bogheanu
 Ascultând cu luare aminte
toate cele spuse de copac,
frunza îl salută cuviincios pe
bătrânul copac. Înţelesese în
cuvintele lui care îi este rostul.
Cu lacrimi în ochi, istorisi
ce i s-a întâmplat părinţilor.
Cum termină de povestit
îşi aruncă privirea către
dealuri: frumoasa toamnă se
apropia de ea..... fructele îi
ţineau trena, coroniţa de flori îi
strălucea pe frunte, iar în calea
ei se aşezau frunze şi miresme
de flori.
Magda Bogheanu
 Cu încuvinţarea tatălui
împărat, frunza şi toate surorile
ei, copilele copacului, porni să se
aştearnă pe minunata trenă a
toamnei. Îşi îndeplinise rostul iar
acum urma să- i coloreze mantia.
Desprinsă de pe ram, frunza
plecă lasând în urmă dorul
părinţilor, lacrimi amare,
pustietate.
Doar o urmă a mai rămas, o
lacrimă de frunză şi roua ce se
aşeza pe copacul împărat.
El urma să stea de veghe şi
să adapostească în continuare
trecătorii ce poposeau la umbra
lui bătrână.
Magda Bogheanu
Magda Bogheanu