COD DE PROIECTARE

PENTRU
PLANSEE DALE SI
PLANSEE CIUPERCI
DE BETON ARMAT

REDACTAREA a 2-a
- REDACTAREA FINALA-
 DECEMBRIE 1998

COD DE PROIECTARE PENTRU

PLANSEE DALE SI PLANSEE CIUPERCI
DE BETON ARMAT

REDACTAREA a 2-a
- REDACTAREA FINAL~ -
UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCTII BUCURESTI
FACULTATEA DE CONSTRUCTII CIVILE, INDUSTRIALE SI AGRICOLE
Catedra Constructii de beton armat

CR 2 PROIECTAREA STRUCTURILOR DIN BETON

Subprogram CR 2-01-A
PLANSEE DALE SI PLANSEE CIUPERCI
Faza: Redactarea a 2-a – finala

Contract nr. 160 din 23.10.98

Beneficiar M.L.P.A.T.

Rector: Prof. dr. ing. Petre Patrut

sef catedra: Prof. dr. ing. Liviu Crainic

Responsabil lucrare: Prof. dr. ing. Marius Gabor

 DECEMBRIE 1998

UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUC|II BUCURE}TI

FACULTATEA DE CONSTRUCTII CIVILE, INDUSTRIALE SI AGRICOLE
Catedra Constructii de beton armat

CR 2 PROIECTAREA STRUCTURILOR DIN BETON

Subprogram CR 2-01-A
PLANSEE DALE SI PLANSEE CIUPERCI
Faza: Redactarea a 2-a – finala
 DECEMBRIE 1998

Contract nr. 160 din 23.10.98

Beneficiar M.L.P.A.T.

CR 2 PROIECTAREA STRUCTURILOR DIN BETON

Subprogram CR 2-01-A
PLANSEE DALE SI PLANSEE CIUPERCI

Faza: Redactarea a 2-a – finala

Lista elaboratorilor

UTCB: Prof. dr. ing. Marius Gabor

As. ing. Andrei Sendroiu
As. ing. Adrian Todeila
Ing. Dan Adrian
Ing. Camelia Chirimeaca

Responsabil lucrare:

Prof. dr. ing. Marius Gabor

 COD DE PROIECTARE
PENTRU
PLANŞEE DALÃ ŞI PLANŞEE CIUPERCI DE BETON ARMAT

CUPRINS

1. GENERALITÃŢI 3
1.1. Domeniul de aplicare al Codului 3
1.2. Definiţii 4
1.3. Clasificarea planşeelor dală şi a planşeelor ciuperci
5
1.4. Acte normative complementare 5

2. ALCÃTUIREA DE ANSAMBLU 5
2.1. Forma şi alcătuirea planşeului 4
2.2. Distribuţia stâlpilor
7
2.3. Pereţii de compartimentare şi de închidere
7

3. CONDIŢII GENERALE DE PROIECTARE 7

3.1. Condiţii de rezistenţă 8
3.2. Condiţii de rigiditate 8
3.3. Condiţii privind deschiderea fisurilor 8
3.4. Condiţii privind mecanismul structural de disipare a energiei la acţiuni seismice
8

4. PROIECTAREA PRELIMINARÃ 9
4.1. Predimensionarea grosimii plăcii 9
4.2. Predimensionarea capitelurilor 10

5. CALCULUL EFORTURILOR
5.1. Schematizarea planşeelor pentru calcul 10
5.2. ÎÎncărcări 11
5.3. Calculul eforturilor îîn grupări fundamentale de încărcări
11
5.4. Calculul eforturilor în grupări speciale de încărcări
12

6. VERIFICAREA PLANŞEELOR DALÃ ŞI PLANŞEELOR CIUPERCI LA

STÃRILE LIMITÃ ULTIME 12
6.1. Stabilirea eforturilor de calcul 12
6.2. Dimensionarea la moment încovoietor 13
6.3. Verificarea la forţă tăietoare
14
6.4. Verificarea la străpungere
15

7. VERIFICAREA LA STAREA LIMITÃ DE DEFORMAŢII 19

7.1. Grupări fundamentale de încărcări
19
7.2. Grupări speciale de încărcări 20
7.3. Deformaţii limită 20
8. ALCÃTUIRE ŞI ARMARE 20
8.1. Grosimi minime de placă 20
8.2. Armarea planşeelor dală 21
8.2. Armarea planşeelor ciuperci 22

Anexa 1 Stabilirea eforturilor în planşee dală şi planşee ciuperci prin metoda directă
25

Anexa 2 Stabilirea eforturilor în planşee dală şi planşee ciuperci prin metoda cadrelor
32
 COD DE PROIECTARE
PENTRU
PLANŞEE DALÃ ŞI PLANŞEE CIUPERCI DE BETON ARMAT

1. GENERALITÃŢI.

Prezentul Cod cuprinde prevederi referitoare la proiectarea planşeelor dală şi

a planşeelor ciuperci de beton armat monolit ale clădirilor.

Planşeele dală sunt alcătuite din plăci rezemate direct pe stâlpi; rezemarea se
poate face şi pe grinzi marginale sau, local, pe pereţi structurali de beton armat sau
zidărie.
Planşeele rezemate pe stâlpi prevăzuţi cu capiteluri sunt denumite planşee
ciuperci.

1.1. Domeniul de aplicare al Codului

(1) Prezentul Cod se aplică la proiectarea următoarelor tipuri de planşee de tip

curent:
• planşee dală cu placă de grosime constantă sau cu grosimi variabile în
trepte;
• planşee ciuperci având capiteluri cu forma în plan ortogonală sau circulară
şi elevaţia ca în fig. 1.2.

(2) Planşeele dală şi planşeele ciuperci de tip curent sunt rezemate pe stâlpi
dispuşi într-o reţea ortogonală, la care distanţele între axe (lX şi lY, fig. 1.1), respectă
condiţiile:
lX / lY = 0,5 ÷ 2.0 1.1
lXmax / lXmin ≤ 1.2 1.2
lYmax / lYmin ≤ 1.2 1.3
Se admite deplasarea centrului secţiunii stâlpului faţă de intersecţia sistemului
de axe ortogonale cu cel mult 10% din deschiderea cea mai mică.
Se recomandă ca raportul între deschiderile lX şi lY să respecte limitele:
lX / lY = 0,66 ÷ 1.5

(4) Prevederile se referă cu precădere la proiectarea unor construcţii noi; cu titlu

informativ, ele pot fi utilizate ca elemente de referinţă în evaluarea unor construcţii
existente.

lY2

lY1

Fig. 1.1
lX1 lX2

3
 1.2. Definiţii

1.2.1. Se consideră planşee dală planşeele cu placa de grosime constantă şi

planşeele cu placa de grosimea variabilă în trepte, la care variaţia grosimii plăcii
respectă simultan condiţiile (fig. 1.2):

hH / hp ≤ 0,66 1.4
0,15 ≥ lHx / lx ≤ 0,25 1.5
0,15 ≥ lHy / ly ≤ 0,25 1.6

a
Secţiunea 1-1
b
1 1

hp
hH
ly

lHx

lHy

lx

Fig. 1.2. Planşeu dală cu placă plină de grosime variabilă în trepte

1.2.2. Se consideră planşee ciuperci planşeele din plăci rezemate pe stâlpi

prevăzuţi cu capitel (fig. 1.3) şi la care nu se respectă condiţia 1.4.

hp
hH
a b

c d

Fig.1.3. Tipuri de capiteluri

1.2.3. În sensul prezentului Cod sunt consideraţi stâlpi elementele portante

verticale la care raportul între dimensiunile secţiunii transversale (a şi b în fig.1.1)
respectă condiţiile:

a / b = 0,4 ÷ 2,5 1.7

a / lX ≤ 0,25 1.8
b / lY ≤ 0,25 1.9

4
 1.3. Clasificarea planşeelor dală şi a planşeelor ciuperci

Clasificarea planşeelor dală şi a planşeelor ciuperci se face în funcţie de

criterii care determină diferenţieri privind aplicarea prezentului Cod, după cum
urmează:

1.3.1. După destinaţie:

• planşee la nivelurile curente sau de acoperiş ale clădirilor;
• fundaţii tip radier din planşee dală sau planşee ciuperci.

1.3.2. După modul de distribuţie al stâlpilor:

• planşee cu stâlpi dispuşi la nodurile unei reţele de axe ortogonale;
• planşee cu reţea de stâlpi dispuşi în poziţii oarecare.

1.4. Acte normative complementare.

Prezentul Cod de proiectare se va utiliza împreună cu prevederile din actele

normative care precizează aspecte specifice de calcul şi alcătuire, cum ar fi (lista nu
este exhaustivă):
• STAS 10107/0-90 Construcţii civile şi industriale. Calculul şi alcătuirea
elementelor din beton, beton armat şi beton precomprimat.
• STAS 10101/1-91 Acţiuni în construcţii. Greutati tehnice şi încărcări permanente.
• STAS 10101/2A1-91 Acţiuni în construcţii. Încărcări datorite procesului de
exploatare.
• STAS 10107/1-91 Construcţii civile, industriale şi agricole. Calculul şi alcătuirea
planşeelor din beton armat şi beton precomprimat. Prevederi generale.
• STAS 10107/2-91 Construcţii civile, industriale şi agricole. Planşee curente din
placi şi grinzi din beton armat şi beton precompromat. Prescriptii de calcul şi
alcătuire.
• STAS 10107/3-91 Construcţii civile, industriale şi agricole. Planşee cu nervuri
dese din beton armat şi beton precomprimat. Prescriptii de calcul şi alcătuire.
• STAS 3300/2-85. Calculul terenului de fundare în cazul fundării directe.
• Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinte, social-
culturale, agrozootehnice şi industriale. Indicativ P100-92.
• Normativ privind proiectarea şi executarea lucrărilor de fundaţii directe la
construcţii. Indicativ P10-86.
• Normativ pentru executarea lucrărilor din beton şi beton armat. C 140-86.

Lista actelor normative complementare se va actualiza în raport de revizuirea

sau modificarea acestora.

2. ALCÃTUIREA DE ANSAMBLU

2.1. Forma şi alcătuirea planşeului

2.1.1. Planşeele dală pot fi alcătuite ca plăci pline cu grosime constantă (fig.
2.1.a), plăci pline cu grosimea variabilă în trepte (fig. 1.2), sau ca planşee cu nevuri
dese (fig. 2.1.b).

Planşeele ciuperci sunt alcătuite din plăci pline cu grosime constantă.

5
 a) b)

hp h1p hp

lx

Fig. 2.1.

2.1.2. Forma în plan a planşeelor dală şi a planşeelor ciuperci va respecta

condiţiile generale de alcătuire din codurile de proiectare P85-1998 (pct.2.2) şi NP
007-97 (pct. 2.1).

2.1.3. Goluri în placă

Golurile în placă se clasifică funcţie de dimensiunile lor relative.

(1) Se consideră goluri mici, golurile a căror dimensiuni cumulate nu depăşesc
20% din lăţimea fâşiei de placă în care sunt practicate (fig.2.2).
(2) Golurile în placă care nu respectă condiţiile (2) se consideră goluri mari.
Planşeele dală şi planşeele ciuperci cu goluri mari nu pot fi considerate de tip
curent.
(3) În interiorul perimetrului critic de străpungere al planşeelor dală se admite
dispunerea unui singur gol, cu dimensiunea maximă lgmax, dacă sunt respectate
condiţiile:

lgmax ≤ d / 4 2.1
lgmax ≤ b/10 (b ≤ a) 2.2

Verificarea la stăpungere se va face luând în considerare prezenţa golurilor.

lry lcy lcx

≤ lcx/5

≤ lrx/5 lrx
≥ 6d
≤ lry/5
lgy1+lgy2 ≤

Fig.2.2. Goluri mici în placă; condiţii privind dimensiunile maxime ale golurilor.

2.2. Distribuţia stâlpilor în plan.

6
 2.2.1. Distribuţia stâlpilor în planul plaşeului se recomandă să fie uniformă, la
intersecţiile unei reţele de axe ortogonale. Distanţele interax pe cele două direcţii
principale ale reţelei, lX şi respectiv lY, se recomandă să respecte condiţiile 1.1, 1.2 şi
1.3.
Se recomandă ca rigidităţile şi capacitatea de rezistenţă a structurii la forţe
orizontale orientate pe direcţiile principale să fie cât mai apropiate.
Plăcile în consolă sunt admise cu condiţia evitării unor interacţiuni
necontrolate cu pereţii de compartimentare sau de închidere.
2.2.2. Construcţiile la care distribuţia stâlpilor în planul planşeului nu respectă
condiţiile de la pct. 2.2.1 pot fi admise în condiţiile utilizării metodelor generale de
calcul de la pct. 5.4.3. În aceste situaţii de alcătuire, prevederile prezentului Cod se
aplică cu titlu informativ.

2.3. Pereţii de compartimentare şi închidere.

Pereţii rezemaţi direct pe placa planşeelor dală vor fi alcătuiţi ca elemente

uşoare fără rigididitate şi rezistenţă semnificative la încăcări orizontale din acţiuni
seismice.
Planşeele dală şi planşeele ciuperci se vor verifica la acţiunea verticală,
rezultată din comportarea pereţilor ca elemente rezistente la acţiuni orizontale,
conform metodologiei prezentate în fig. 2.3.
Nu sunt admise soluţiile de alcătuire care, urmare a conlucrării pereţilor de
compartimentare sau de închidere cu stâlpii şi planşeele, pot determina eforturi de
întindere în planşeele dală.

Perete de compartimentare
sau de închidere.

Fv,max forţa asociată capacităţii

de rezistenţă a peretelui.

Fig. 2.3.

3. CONDIŢII GENERALE DE PROIECTARE

(1) Condiţiile generale de proiectare precizează cerinţele de performanţă

structurală ale planşeelor dală şi planşeelor ciuperci care asigură o comportare
favorabilă sub încărcările gravitaţionale şi seismice.
(2) Îndeplinirea condiţiilor generale de proiectare se realizează prin:
a). Concepţia generală de proiectare menită să asigure alegerea unor sisteme
structurale adecvate condiţiilor funcţionale şi de execuţie ;
b). Respectarea prevederilor prezentului Cod de proiectare şi a actelor
normative complementare privind calculul şi alcătuirea planşeelor dală şi planşeelor
ciuperci;
c). Utilizarea metodelor de calcul structural adecvat sistemului de planşeu
utilizat şi condiţiilor de solicitare;
d). Respectarea prevederilor specifice de proiectare privind asigurarea
durabilităţii pe perioada de exploatare anticipată.

3.1. Condiţii de rezistenţă

7
(1) Planşeele dală şi planşeele ciuperci vor fi dimensionate sau, după caz,
verificate la stările limită ultime (de rezistenţă) în conformitate cu prevederile
prezentului Cod, cap. 6, precum şi din acte normative aplicabile domeniului.
(2) Verificarea la stările limită ultime se referă, în cazurile curente, la următoarele
tipuri de solicitări şi secţiuni caracteristice de calcul:
• momente încovoietoare (fâşii de reazem şi fâşii de câmp);
• forţă tăietoare (fâşii de reazem şi fâşii de câmp);
• străpungere pe diferite perimetre de cedare posibile în dreptul stâlpilor de
reazem;
• transmiterea momentului încovoietor în îmbinarea stâlp-planşeu.
(3) Enumerarea stărilor limită şi a secţiunilor de calcul dată mai sus nu este
exhaustivă; dacă este cazul, la proiectarea planşeelor dală şi planşeelor ciuperci se
vor considera şi alte verificări la stările limită ultime (de exemplu, străpungerea plăcii
în zonele cu încărcări concentrate, verificarea planşeelor ca diafragme orizontale
etc.).
(4) Planşeele dală nu vor fi utilizate în situaţiile în care încărcările verticale pot
determina fenomenul la oboseală (încărcări repetate).
(5) Verificarea la stările limită ultime este obligatorie în toate cazurile de
proiectare.

3.2. Condiţii de rigiditate

(1) Respectarea condiţiilor de rigiditate se asigură prin verificarea deformaţiilor

(săgeţilor) determinate de încărcările verticale de exploatare.
Planşeele dală şi planşeele ciuperci asigură, de regulă, respectarea condiţiilor
de rigiditate necesare pentru construcţiile curente.
(2) Situaţiile în care verificarea la starea limită de deformaţie este necesară se
stabilesc de proiectant funcţie de condiţiile de exploatare ale planşeelor.
(3) Verificarea la starea limită de deformaţie se face conform pct. 7 din prezentul
Cod şi a prevederilor din STAS 10107/0-90.

3.3. Condiţii privind deschiderea fisurilor

(1) Verificarea deschiderii fisurilor se face conform prevederilor din STAS

10107/0-90.
(2) În cazurile în care planşeele ciuperci sau planşeele dală sunt utilizate ca radier
general, condiţiile privind verificarea deschiderii fisurilor sunt specifice acestor
elemente.

3.4. Condiţii privind mecanismul structural de disipare a energiei la acţiuni

seismice

(1) Construcţiile cu planşee dală sau planşee ciuperci amplasate în zonele

seismice A÷E, definite conform normativului P100/92, şi construcţiile cu mai mult de
3 niveluri amplasate în zona seismică F, vor fi prevăzute cu pereţi structurali capabili
să asigure preluarea în întregime a acţiunilor seismice orizontale.
(2) În situaţiile în care sunt admise structuri formate numai din stâlpi şi planşee
dală, se vor prevedea plăci cu grosimi variabile
(3) Construcţiile cu planşee dală la care forţele seismice orizontale sunt preluate
de pereţi structurali vor fi proiectate astfel încât deformaţiile plastice potenţiale să fie
dirijate în stâlpi.

8
(4) Dirijarea articulaţiilor plastice în stâlpi este realizată prin respectarea condiţiilor
3.1 şi 3.2 pentru orice direcţie de acţiune seismică:

Mcap T nod ≥ 1,3(M*cap S sup + M*cap S inf) 3.1

şi
(M*cap P st + M*cap P dr) ≥ 1,3(M*cap S sup + M*cap S inf) 3.2
unde:
Mcap T nod = momentul capabil al îmbinării planşeu-stâlp; cu relaţia 6.3;
*
M cap S sup = momentul capabil în stâlpul superior;
M*cap S inf = momentul capabil în stâlpul inferior;
M*P st şi M*P dr = momentele în fâşiile de reazem, stabilite din condiţia de
echilibru
a nodului, conform fig. 3.1;
* *
M cap P st şi M cap P dr = momentele capabile în fâşiile de reazem.

M stâlp
M planşeu (fâşie de reazem)

MP st M*P st
Mcap S sup
M*cap S inf

M*cap S sup Mcap S inf

M*P dr MP dr

Fig. 3.1.

4. PROIECTAREA PRELIMINARÃ

(1) Stabilirea unor dimensiuni preliminare ale capitelului sau a grosimii plăcii
conform pct. 4.1 şi 4.2 are caracter orientativ şi nu asigură respectarea de la sine a
condiţiilor generale de proiectare date în prezentul Cod.

4.1. Predimensionarea grosimii plăcii

Stabilirea preliminară a grosimii de placă (d calculat în mm) se poate face cu
relaţiile:
• planşee dală cu placa de grosime constantă:
2
⎛ a + b ⎞ 125V a + b
d= ⎜ ⎟ + − 4.1
⎝ 12 ⎠ τ dt 12
• planşee ciuperci:
d = 0,03 • lmax + 4(q −5) 4.2
2
unde: q = încărcarea de calcul pe planşeu [kN/m ]
lmax = distanţa maximă între axele stâlpilor [mm].
a şi b = dimensiunile secţiunii transversale a stâlpului;
V = reacţiunea maximă transmisă de planşeu la stâlp [kN]

4.2. Predimensionarea capitelurilor

9
(1) Stabilirea dimensiunilor preliminare ale capitelului are ca scop asigurarea
condiţiilor de preluare a efortului de străpungere prin dimensionarea perimetrului
secţiunii critice şi a înălţimii secţiunii.
(2) Dimensiunile efective ale capitelului de tip b, c şi d (fig. 1.3) pot fi stabilite
funcţie de dimensiunile minime relative obţinute din fig. 4.1şi valoarea coeficientul kc:
50 B c
kc =
q
unde: q = încărcarea de calcul pe planşeul ciupercă [kN/m2]

0.00 0.05 0.10 0.15

x
lx ⋅ ly
kc= 80 60 50 40 30 20

15
0.05 10

0.10

0.15
30 mm

z
lx ⋅ ly
Fig. 4.1. Dimensiuni minime pentru capiteluri tip b, c şi d (fig.1.3).

5. CALCULUL EFORTURILOR

5.1. Schematizarea planşeelor pentru calcul

(1) Planşeele dală şi planşeele ciuperci de tip curent pot fi schematizate pentru
calcul prin una din metodele:
• metoda cadrelor - calculul elastic;
• metoda directă (metoda coeficienţilor) - calcul plastic;
• metoda generală - metoda elementelor finite / diferenţelor finite.

(2) Planşeele dală şi planşeele ciuperci care nu pot fi considerate de tip curent se
vor calcula prin metode generale. Calculul se poate efectua în ipoteza comportării
elastice a materialelor. Procedeul de calcul este aplicabil cu programe automate
specializate.

(3) Planşeele dală şi planşeele ciuperci care nu pot fi considerate de tip curent
datorită nerespectării condiţiilor 1.2 şi 1.3 pot fi calculate cu metoda cadrelor.

5.2. Încărcări.

10
(1) Acţiunile verticale pe planşee în grupările fundamentale de încărcări se
stabilesc în condiţiile prevăzute în normele în vigoare (STAS 10107/0-90, STAS
10101/0A-91, STAS 10101/1-91, STAS 10101/2-91, STAS 10101/2A1-91, STAS
10101/21-91 etc).
(2) Schemele de încărcare considerate în calculul eforturilor în planşee se
stabilesc, funcţie de condiţiile de exploatare, astfel încât să fie determinate solicitările
maxime în secţiunile caracteristice ale fâşiilor de reazem şi ale fâşiilor de câmp.

5.3. Calculul eforturilor în grupări fundamentale de încărcări

Calculul eforturilor în grupări fundamentale de încărcări consideră acţiunile

verticale pe planşee. În situaţiile în care sunt îndeplinite condiţiile de la pct. 1.1-
planşeu de tip curent - calculul eforturilor se poate face prin metoda cadrelor sau prin
metoda coeficienţilor.

5.3.1. Calculul prin metoda cadrelor

(1) Metoda cadrelor schematizează planşeele prin cadre dispuse pe direcţiile

principale ale acestuia. Procedeul de calcul este aplicabil numai pentru planşee de
tip curent sau care nu pot fi considerate de tip curent prin neîndeplinirea condiţiilor
1.2. şi 1.3.

(2) Calcul prin metoda cadrelor poate admite următoarele ipoteze:

• Structura este considerată alcătuită din cadre plane dispuse după direcţiile
principale.
• Încărcarea verticală pe riglele cadrelor plane, de pe fiecare din cele două direcţii
principale, este dată de încărcarea totală de pe planşeu:
qx = q ly 5.1
qy = q lx 5.2
• Riglele cadrelor plane, de pe cele două direcţii, se pot considera, de regulă, cu
noduri fixe (se neglijează efectele deplasărilor laterale asupra eforturilor în
planşeu);
• Cadrele încărcate predominant nesimetric sau la care efectele depasărilor laterale
sunt semnificative se vor considera în calcule cu noduri deplasabile.

(3) La cadrele etajate, se poate calcula separat fiecare nivel, neglijindu-se

influenţa deformaţiilor unui nivel asupra stării de eforturi în celelalte niveluri.

(4) În situaţiile în care rezultă eforturi semnificative ca urmare a deformaţiilor

impuse (variaţii de temperatură, tasări de fundaţii etc.), la dimensionarea elementelor
planşeelor se vor considera şi aceste acţiuni.

(5) Calculul eforturilor în planşee dală şi planşee ciuperci cu metoda cadrelor

echivalente este prezentat în Anexa 2.

(6) Se pot adopta şi alte modele de calcul verificate.

5.3.2. Calculul prin metoda directă (a coeficienţilor) poate fi aplicat la planşee

de tip curent dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
(a) Planşeul are cel puţin 3 deschideri pe fiecare direcţie;
(b) Acţiunile pe planşeu sunt încărcări gravitaţionale uniform distribuite;
(c) Încărcările temporare de exploatare nu depăşesc valoarea încărcărilor
permanente de exploatare.
11
(1) Calculul eforturilor se face pe baza principiului echilibrului limită exprimat în
fiecare panou al planşeului şi pe fiecare din direcţiile principale ale acestuia; condiţia
de echilibru este exprimată prin momentul de bază;

(2) Momentele încovoietoare în placa planşeului se obţin prin repartizarea

momentului de bază în secţiunile caracteristice (câmp, reazem) şi între fâşiile de
reazem şi fâşiile de câmp, pe baza coeficienţilor;

(3) Calculul eforturilor în planşee dală şi planşee ciuperci cu metoda directă este
prezentată în Anexa 1.

5.3.3. Calculul cu metode generale (metoda elementului finit)

În situaţiile de alcătuire a planşeelor care nu permit clasificarea acestora în

planşee de tip curent, conform pct. 1.1 din prezentul Cod, eforturile se vor determina
prin calculul cu metoda elementelor finite sau a diferenţelor finite, cu utilizarea de
programe automate specializate. Se admite utilizarea de modele de materiale cu legi
constitutive liniare (materiale cu comportare elastică).

5.4. Calculul eforturilor în grupări speciale de încărcări

(1) În situaţiile de utilizare a planşeelor dală şi a planşeelor ciuperci ca elemente

structurale proiectate antiseismic, admise la pct. 3.4 din prezentul cod, calculul
eforturilor din acţiuni orizontale se va face prin metoda cadrelor sau metode
generale.
(2) Calculul eforturilor din acţiunile seismice verticale se va efectua în toate
cazurile, pe baza prevederilor din Normativul P100/92. În cazul planşeelor de tip
curent se admite determinarea eforturilor din acţiunile seismice verticale şi prin
metoda coeficienţilor.
(3) În situaţiile în care, la acţiuni seismice orizontale, pereţii de închidere sau de
compartimentare pot interacţiona cu planşeele, se vor considera la proiectare şi
solicitările rezultate din acest efect.

6. VERIFICAREA PLANŞEELOR DALÃ ŞI A PLANŞEELOR CIUPERCI LA

STÃRILE LIMITÃ ULTIME

Verificările la stările limită ultime considerate în continuare se referă la

condiţiile date la pct. 3.1.

6.1. Stabilirea eforturilor de calcul

Eforturile de calcul considerate în verificarea se vor considera astfel:

(a) momentele încovoietoare în secţiunile caracteristice ale fâşiilor de reazem şi ale
fâşiilor de câmp se consideră cu valorile rezultate din calculul efectuat conform
pct. 5.4 din prezentul Cod; valorile momentelor de calcul în fâşiile de reazem pot
rezulta şi prin aplicarea relaţiei 3.2 (pct. 3.4);
(b) forţele tăietoare în secţiunile caracteristice ale fâşiilor de reazem şi ale fâşiilor de
câmp se consideră cu valorile obţinute din calculul static; în cazul calculului prin
metoda coeficienţilor, valorile forţei tăietoare se obţin, funcţie de momentele
repartizate fâşiilor de reazem sau câmp şi de încărcările pe planşeu, pe baza

12
 condiţiei de echilibru static; valorile de calcul ale forţelor tăietoare în fâşiile de
reazem nu pot fi mai mici decât cele stabilite pe baza relaţiei 3.2 (pct. 3.4);
(c) forţele considerate în calculul la străpungere corespund situaţiilor de încărcare
care determină reacţiunile maxime ale planşeelor, corespunzătoare grupărilor
fundamentale sau speciale de încărcări.

6.2. Dimensionarea la moment încovoietor

6.2.1. Fâşii de reazem şi de câmp.

(1) Dimensionarea armăturilor la moment încovoietor se face conform STAS
10107/0-90.
(2) Armătura dispusă la parte de jos a secţiunii plăcii se dimensionează la
momentul maxim din deschidere.
Armăturile de la partea superioară a planşeului rezultă din calculul în secţiunile
critice indicate în Anexa 2 (fig. A2.4), sau orice altă secţiune solicitată cu moment
negativ, în care înălţimea utilă d este variată în trepte.
(3) Cantitatea minimă de armătură intr-o secţiune va fi cel puţin egală cu cerinţele
privind armarea minimă (pct. 8, pct. 6.2.2).

6.2.2. Momente minime în placa planşeelor dală.

(1) Verificarea la străpungere a planşeelor dală conform pct. 6.4 din prezentul cod
este condiţionată de dimensionarea armăturilor longitudinale la momentele
încovoietoare minime mSdx şi mSdy.
(2) Momentele încovoietoare mSdx şi mSdy se determină cu relaţiile:

mSdx = ηx VSd 6.1

mSdy = ηy VSd
unde: mSdx şi mSdy sunt definite pe unitatea de lungime (moment/metru) şi se
consideră pe
lăţimea fâşiilor de placă indicate în fig. 6.1 şi tabelul 6.1;
VSd = forţa de calcul la străpungere (reacţiunea planşeului pe stâlp);
ηx şi ηy sunt coeficienţi adimensionali cu valorile minime date în tabelul 6.1.

Tabelul 6.1. Valori minime ale coeficienţilor ηx şi ηy.

Poziţia ηx pentru calculul ηy pentru calculul
stâlpului -mSdx +mSdx lăţimea fâşiei -mSdy +mSdy lăţimea fâşiei
Interior -0,125 0 0,30 ly -0,125 0 0,30 lx
Margine (x)* -0,250 0 0,15 ly -0,125 +0,125 lx
Margine (y)* -0,125 +0,125 ly -0,250 0 0,15 lx
Colţ -0,500 +0,500 ly -0,500 +0,500 lx
Notă: (x)* marginea planşeului este paralelă cu axa x;
(y)* marginea planşeului este paralelă cu axa y.

(3) Armăturile longitudinale minime în placă vor corespunde valorilor maxime

rezultate din calculul la încovoiere conform prevederilor de la pct. 6.2.1 şi 6.2.2.1; se
vor respecta prevederile privind armarea minimă a plăcilor dată la pct. 8.

mSdy x
x 0.30 ly x
mSdx

y 13 y
ly
B

0.15 lx
0.30 lx
B

0.15 ly B
 lx

Fig. 6.1.

6.2.3. Verificarea îmbinării dală-stâlp la moment încovoietor.

(1) Momentele transmise de planşeu la stâlp (Mnod) se determină din calculul

static sau sunt obţinute prin aplicarea condiţiilor de la pct. 3.4.
Se va respecta condiţia

Mnod ≥ 0,2 Mo 6.2

unde: Mo = momentul de bază (Mox sau Moy), calculat conform Anexei 1, pct. A2.

(2) Momentul capabil al nodului dală-stâlp (Mcap T nod) se determină cu relaţia

1,5τ rd − τ V
Mcap T nod = Ip 6.3
γx
unde: τV = efortul tangenţial mediu calculat cu relaţia 6.17;
Ip = momentul de inerţie polar al secţiunii critice de cedare la străpungere,
calculat în
raport de axa de încovoiere, normală la stâlp, care trece prin centrul secţiunii
critice;
x = distanţa de la perimetrul critic de străpungere la centrul secţiunii critice;
1
γ =1− 6.4
2 a + 3d
1+
3 b + 3d

(3) Verificarea îmbinării planşeu-stâlp la moment impune respectarea condiţiei:

Mcap T nod ≥ Mnod 6.5

6.3. Verificarea la forţă tăietoare

Verificarea la forţă tăietoare a planşeului se face conform prevederilor de

calcul din STAS 10107/0-90.

6.4. Verificarea la străpungere

6.4.1. Generalităţi.
(1) Verificarea la străpungere se referă la zonele de rezemare ale planşeelor dală,
considerată ca o situaţie particulară de solicitare cu forţă tăietoare.

14
(2) Verificarea la străpungere poate considera şi situaţia plăcilor cu încărcări
concentrate aplicate pe o arie relativ mică, denumită suprafaţă de transmitere a
încărcării (suprafaţă de încărcare).
Modelul general de verificare la străpungere este dat în fig. 6.2.
(3) Verificarea la străpungere implică verificarea la forţă tăietoare pe un perimetru
critic definit funcţie de aria de transmitere a încărcării şi înălţimea utilă a secţiunii (d).
(4) Verificarea plăcii la încovoiere se face în conformitate cu 6.2.
(5) Armăturile longitudinale întinse minime, dispuse pe cele două direcţii
principale x şi y în perimetrul de străpungere al plăcii, corespund unui procent de
armare de 0,5%:
ρx ≥ 0,005; ρy ≥ 0,005 6.6

6.4.2. Domeniu de aplicare şi definiţii.

6.4.2.1. Suprafaţa de transmitere a încărcării

(1) Calculul la străpungere este aplicabil pentru suprafeţe de încărcare:
(a) de formă circulară, cu diametrul mai mic sau egal cu 3,5d;
(b) de formă dreptunghiulară cu perimetrul mai mic sau egal cu 11d şi raportul
laturilor 0,5 ≤ a/b ≥ 2;
Pentru suprafeţe de încărcare de formă dreptunghiulară, la care condiţia (b) nu este
respectată, perimetrul critic de străpungere se determină conform fig. 6.3 (relaţiile 6.2
şi 6.3).
(2) Calculul la străpungere este aplicabil dacă aria de transmitere a încărcării nu
este atât de apropiată de zone cu încărcări concentrate încât perimetrele lor ctitice să
se suprapună.

arie perimetrul critic

β β d h

β = arctg(2/3)=33.7 1.5d 1.5d sectiunea critica

suprafata de transmitere
a incarcarii
zona de dispunere a
armaturii transversale
pentru strapungere

sectiunea critica
1.5df 1.5df

df hf

β β

Fig. 6.2.

b1/ 2
a
a1 < 2b (6.7)
1.5d
b 5.6d – b1

b (6.8)
b1/ 2 b1 <
2.8d
B B

15
B B

a1/ 2 a1/ 2
B B

a>b
B B

perimetrul critic
 Fig. 6.3.

6.4.2.2. Perimetrul critic.

(1) Perimetrul critic (u) pentru suprafeţe de încărcare dreptunghiulare sau

circulare interioare, la care se respectă condiţiile (a) sau (b) de la pct. 6.4.2.1, este
determinat ca perimetrul ce înconjoară suprafaţa de încărcare la distanţa de 1,5d (fig.
6.4).
(2) Pentru suprafeţe de încărcare situate la distanţă mai mică de 6d de marginea
unui gol, perimetrul critic se reduce cu distanţa între tangentele la gol care trec prin
centrul suprafeţei de încărcare (fig. 6.5).

1.5 d 1.5 d 1.5 d

1.5 d

Fig. 6.4. Perimetrul critic (u) pentru stâlpi interiori.

≤6d l1< l2

l = l2
l l2 dac` l1 > l2 Æ l = l1l 2
Gol [n plac`
1.5 d Perimetrul
critic

Fig. 6.5. Stabilirea perimetrului critic (u) în apropierea golurilor în placă.

(3) Perimetrul critic corespunzător suprafeţelor de încărcare situate la marginea

planşeului se stabilişte ca valoarea minimă rezultată din schema dată în fig. 6.6 sau
condiţiile (1) sau (2).
Limita planseului Limita planseului

Perimetrul
1.5 d 1.5 d 1.5 d critic
Perimetrul
critic
1.5 d

Fig. 6.6. Stabilirea perimetrului critic (u) în zonele de magine ale planşeului.
6.4.2.3. Aria critică.

Aria critică este aria limitată de perimetrul critic.

Verificarea radierului la străpungere poate considera şi efectul favorabil al
presiunilor transmise de teren pe aria critică.

6.4.2.4. Secţiunea critică.

16
(1) Secţiunea critică este secţiunea determinată de perimetrul critic (u) extins pe
înălţimea utilă (d), normală pe suprafaţa întinsă a plăcii.

(2) În verificarea la străpungere a planşeului se va considera orice secţiune critică

posibilă (perimetru critic posibil). Situaţiile de alcătuire care conduc la variaţii ale
parametrilor care determină secţiunea critică împun considerarea mai multor
perimetre critice (de exemplu, perimetrul critic determinat de întreruperea armăturilor
transversale sau de trecerea de la secţiune de placă plină la planşeu casetat).

(3) În cazul plăcilor cu înălţime variabilă secţiunea critică se stabileşte (fig. 6.7)
astfel:

a). Stabilirea secţiunii critice dacă lH ≤ 1,5 hH (fig. 6.6.a):

- secţiuni circulare dcr= 0,5a + lH + 1,5d 6.9
- secţiuni dreptunghiulare l1 = a + 2lH1 6.10
l2 = b + 2lH2 6.11
l1 ≤ l2
⎧1,5d + 0,56 l1l 2
d cr = min ⎨ 6.12
⎩ 1,5d + 0,69l1
Înălţimea de calcul a secţiunii critice este d.

b). Stabilirea secţiunii critice la plăcile la care lH ≥ 1,5 hH (fig. 6.7.b), se face
considerând valoarea minimă corespunzătoare străpungerii prin placă (dcr,ext , d) cât şi
prin capitel (dcr,ext, dH):
dcr,int = 0,5a + 1,5(lH + d) şi înălţimea secţiunii dH 6.13

dcr,ext = 0,5a + lH + 1,5d şi înălţimea secţiunii d 6.14

c). Pentru capitelurile la care 1.5 hH ≤ lH ≤ 1,5(hH + d), secţiunea critică se stabileşte
considerând:
dcr = 0,5a + 1,5 lH 6.15
şi înălţimea secţiunii critice = d
se ctiu n e a
dc r dcr critică

d β β d

hH β β
hH

l H < 1.5 h H l H < 1.5 h H

a). Stabilirea secţiunii critice dacă lH ≤ 1,5 hH:

17
 dcr,ext dcr,ext sec\iuni
dcr,int dcr,int critice

d β dH β d
dH
hH β hH
β

l H > 1.5(d + hH) l H > 1.5(d + hH)

b). Stabilirea secţiunii critice dacă lH ≥ 1,5 hH:

Fig. 6.7. Stabilirea secţiunii critice la plăci cu înălţime variabilă

6.4.3. Verificarea la străpungere.

6.4.3.1. Condiţia de verificare a planşeului la străpungere este:

τSd ≤ τrd,cap 6.16

unde: τSd = efortul unitar tangenţial de calcul

τrd,cap = efortul unitar tangenţial capabil

6.4.3.2. Efortul unitar tangenţial de calcul se determină:

VSd β
τSd = 6.17
ud
unde:
VSd = valoarea de calcul a forţei de străpungere (forţa aplicată pe secţiunea de
transmitere a încărcării;
u = perimetrul critic de cedare la străpungere;
d = înălţimea de calcul a secţiunii critice; în cazurile curente d este înălţimea
utilă a secţiunii de placă, considerată ca medie a înălţimilor utile dx şi dy
corespunzătoare direcţiilor principale x, respectiv y; dacă secţiunea critică este dată
de relaţia 6. (pct. 6.4.2.4.b), d se înlocuieşte cu valoarea dH.
β = coeficient determinat funcţie de momentul încovoietor (M) transmis de planşeu la stâlp:
γMdud cr
β = 1+ 6.18
QI p
Ip = momentul de inerţie polar al secţiunii critice;
Valorile minime aproximative ale coeficientului β se pot considera:
• 1,15 pentru stâlpi înteriori
• 1,40 pentru stâlpi marginali
• 1,50 pentru stâlpi de colţ
γ se calculează cu relaţia 6.4.

6.4.3.3. Efortul unitar tangenţial (τrd,cap) capabil se determină astfel:

(1) Pentru planşee fără armătură transvesală

τrd,cap = τrdk(1,2 + 40ρ) 6.19

unde: k = 1,6 – d (d este dat în metri);

18
 ρ= ρxρy ρ ≤ 0,015
ρx şi ρy reprezintă coeficienţii de armare pe direcţiile x, respectiv y.

(2) Pentru planşee cu armătură transvesală (Asw)

τrd,cap = τrdk(1,2 + 40ρ) + ∑ AswRatsinα 6.20
cu limitarea τrd,cap = 1,4τrdk(1,2 + 40ρ) 6.21

unde: ∑Asw = suma ariilor de armătură transversală dispuse conform prevederilor de

la pct. 8.1;
α = unghiul dintre armătura transversală şi planul plăcii.

7. VERIFICAREA LA STAREA LIMITÃ DE DEFORMAŢII

7.1. Grupări fundamentale de încărcări

(1) Verificarea planşeelor la stările limită de deformaţie se face conform STAS

10107/0-90, pct. 3.9.1 şi 3.9.2.
(2) Deformaţiile planşeului nu este necesar să fie calculate dacă sunt îndeplinite
condiţiile 7.1 şi 7.2:
aadm ≥ l / 250 7.1
unde: aadm = săgeata maximă admisibilă, stabilită funcţie de condiţiile de
exploatare;
l = distanţa între axele stâlpilor (valoarea maximă dintre lx şi ly).

400 A s.efect
d / l ≥ kw 7.2
f yk A s.nec
unde: l = distanţa între axele stâlpilor (valoarea maximă dintre lx şi ly);
kw = 30 dacă p%=0.5 şi
= 21 dacă p%=1.5; pentru valori p% intermediare se interpolează liniar;
As.efect = aria de armătură efectivă;
As.nec = aria de armătură necesară.

În verificarea la starea limită de deformaţie se poate considera comportarea

de ansamblu a planşeului prin însumarea valorilor deformaţiilor corespunzătoare ale
fâşiilor de reazem şi ale fâşiilor de câmp, după modelul din fig. 7.1.

αxr1
α xr1 + α xr2
α ymax = + α y,c 7.3
2
αy max αy,c

αyr1 α yr1 + α yr2

αyr2 α xmax = + α x, c 7.4
αx max αx,c 2
α + α ymax
α max = xmax 7.5
2
αxr2

Fig. 7.1. Stabilirea deformaţiei în centrul panoului de planşeu.

7.2. Grupări speciale de încărcări

19
 Verificarea deformaţiilor în grupările speciale de incărcări se face pentru
ansamblul structurii conform prevederilor din normativul P100-92.
In cazuri deosebite, la aprecierea proiectantului, se pot considera şi
deformaţiile planşeelor dală sau planşeelor ciuperci în grupările speciale de încărcări
(de exemplu, în cazul fundaţiilor tip radier).

7.3. Deformaţii limită

Valorile maxime ale deformaţiilor planşeelor se vor lua conform STAS

10107/0-90, pct. 3.9.2.

8. ALCÃTUIRE ŞI ARMARE

8.1. Grosimi minime de placă.

Se recomandă respectarea grosimilor mimime (relative) de placă date în

tabelul 8.1. Limitele din tabelul 8.1 sunt stabilite pe baza verificărilor la starea limită
de deformaţie. Se pot adopta grosimi mai mici de placă dacă verificările prin calcul la
stările limită (ultime sau ale exploatării normale) sunt îndeplinite.

Tabelul 8.1
Planşee dală Planşee ciuperci - planşee dală cu
Tipul de subdală
armătur Panou de margine
Panou
Panou de margine
Panou
ă Fără grindă Cu grindă
interior
Fără grindă Cu grindă
interior
de margine de margine de margine de margine
OB37 lmax/33 lmax/36 lmax/36 lmax/36 lmax/38 lmax/38
PC52 lmax/30 lmax/33 lmax/33 lmax/33 lmax/36 lmax/36
PC60 lmax/28 lmax/31 lmax/31 lmax/31 lmax/34 lmax/34

Grosimile mimime de placă (hp) sunt:

• planşee dală cu placa de grosime constantă hp = 150 mm
• planşee dală cu grosime variabilă în trepte hp = 140 mm
• planşee dală cu armături transversale (fig.8.1) hp = 200 mm
• planşee ciuperci la nivelul curent hp = 130 mm
• planşee ciuperci la nivelul acoperişului hp = 100 mm
Pentru planşeele ciuperci cu capitel de tip ”c” sau ”d” (fig. 1.3), grosimea minimă a
plăcii se poate reduce cu 10 mm faţă de valorile de mai sus.

8.2. Armarea planşeelor dală

8.2.1. Armarea longitudinală.

(1) Distanţa maximă între armăturile de rezistenţă este 2 d.
(2) Armăturile perpendiculare pe marginea planşeului vor avea asigurată
ancorarea corespunzătoare; marginea liberă a plăcii se armează în lung cu cel puţin
3 bare (fig. 8.1).
(3) Lungimile minime ale armăturilor de rezistenţă sunt date în tabelul 8.2.
(4) Se vor respecta prevederile privind armăturile minime în secţiune (STAS
10107/0-90).

20
 Linnadire

Fig.8.1. Armarea plăcii la marginea planşeului.

8.2.2. Armarea transversală.

(1) Armăturile transversale din secţiunea critică de străpungere se dispun ca în
fig. 8.2. Se recomandă armarea transversală cu bare înclinate; se admite armarea
transversală cu bare verticale (”etrieri”) dacă distanţa între armături este cel mult d/3.

Asw x ≤0,5d ≤ 0,25 d

≥ 200 mm
≈2d Asw y

Fig. 8.2. Dispunerea armăturii transversale în secţiunea critică de străpungere.

Tabelul 8.2. Lungimi mimime ale armăturilor şn planşee dală.

Procent din

Planşeu dală cu grosime

armătură
armăturii

Planşeu dală cu subplacă

constantă
Poziţia
Fâşia

50% 0.30lo 0.30lo 0.33lo 0.33lo

sus 50% 0.20lo 0.20lo 0.20lo 0.20lo

de reazem

lo lo lo

jos 100%
de câmp

0.25lo 0.25lo 0.25lo 0.25lo

sus 100%

21
 50%
jos
max. 0.15 l max. 0.15 l
50%

Reazem Reazem interior Reazem

marginal marginal

notă: lo = distanţa liberă între stâlpi (lumina);

l = distanţa între axele stâlpilor.

8.3. Armarea planşeelor ciuperci

8.3.1. Armarea plăcii.

Se vor respecta condiţiile (1), (2) şi (4) de la pct. 8.2.1. privind armătura în
placă.
Schema de dispunere a armăturilor de rezistenţă şi lungimile minime sunt date
în fig. 8.3.

8.3.2. Armarea capitelurilor.

Modelul de armare şi barele minime care se dispun în capitel sunt date în fig.
8.4.

l l l
0.25 l 0.2(l+dc) 0.2(l+dc) 0.2(l+dc) 0.2(l+dc)

0.4 l 0.4 l 0.4 l 0.4 l

Armarea fasiei de reazem

0.25 l 0.2 l 0.40 l

0.25 l 0.40 l

0.20 l 0.40 l 0.40 l 0 20 l 0 25 l

0.20 l 0.25 l 0.25 l 0.20 l

Armarea fasiei de camp.

Fig. 8.3. Dispunerea armăturilor în planşee ciuperci.

Minim φ 10 Minim φ 10 Retea minim

φ 8 la 100 mm
22
Fig. 8.4. Armarea capitelului.

23
Anexa 1

Determinarea eforturilor in planşeele dalǎ si planşeele ciuperci prin metoda

directǎ

A1. Aplicarea metodei directe (a coeficienţilor) pentru determinarea eforturilor în

planşee implicǎ urmǎtoarele etape de calcul:
1) Determinarea momentelor de bazǎ pe direcţiile principale în fiecare panou al
planşeului;
2) Repartizarea momentelor de bazǎ îîn secţiunile caracteristice (de reazem şi de
câmp) ale planşeului;
3) Repartizarea momentelor din secţiunile caracteristice ale planşeului între fâşiile
de reazem şi fâşiile de câmp;
4) Determinarea momentelor încovoietoare în stâlpi.

În general, solicitarea cu forţǎ tǎietoare nu este semnificativǎ pentru verificarea

planşeului la starea limitǎ ultimǎ; de la caz la caz proiectantul va decide dacǎ
condiţiile de alcǎtuire sau solicitare specifice împun şi aceastǎ verificare. În fâşiile
de reazem, forţele tǎietoare se determinǎ funcţie de momentele încovoietoare şi
încǎrcarea qx sau qy.

A2. Stabilirea valorii momentului de bazǎ (Mo).

(1) Valoarea momentului de bazǎ în calculul pe direcţia x (Myo, fig. A1.1) este:

ql y l 2xc
M ox = A1.1
8
unde:
q = încǎrcarea de calcul pe planşeu;
ly = distanţa pe direcţia y între axele stâlpilor; dacǎ distanţa între axele
stâlpilor
diferǎ între deschideri, ly se considerǎ cu valoarea cea mai mare;
lxc = deschiderea de calcul pe direcţia x a planşeului, consideratǎ la
planşeele
dalǎ egalǎ cu lumina între stâlpi; la planşeele ciuperci deschiderea
de calcul se considerǎ ca în fig. A1.2.
La planşeele dalǎ rezemate pe stâlpi cu secţiuni transversale circulare sau
poligonale, lxc se mǎsoarǎ pânǎ la marginea secţiunii pǎtrate de arie egalǎ.

ly1
lx
ly2 ≥ ly1
Mxo

lxc
ly1/2 < ly2/2
ly2/2

Fig. A1.1.
24
 lxc lxc
≥45o

lxc lxc

Fig. A1.2.

(2) Valoarea momentului de bazǎ în calculul pe direcţia y (Myo) este:

ql x l 2yc
M oy = A1.2
8
unde:
q = încǎrcarea de calcul pe planşeu;
lx = distanţa pe direcţia x între axele stâlpilor; dacǎ distanţa între axele
stâlpilor
diferǎ între deschideri, ly se considerǎ cu valoarea cea mai mare;
lyc = deschiderea de calcul pe direcţia y a planşeului, stabilitǎ în condiţiile
date
pentru calculul valorii Mxo.

(3) Dacǎ încǎrcarea pe planşeu nu este strict uniform distribuitǎ, valorile Mxo şi
Myo se determinǎ pentru încǎrcarea realǎ ca moment maxim în câmpul unei grinzi
simplu rezemate cu deschiderea de calcul lxc respectiv lyc.

(4) Momentele încovoietoare capabile ale stâlpilor trebuie sǎ fie cel puţin 0,2Mo
pe fiecare direcţie principalǎ a planşeului.

A3. Stabilirea momentelor în secţiunile de reazem şi de câmp ale planşeului.

(1) Valorile momentelor încovoietoare în secţiunile de reazem şi în câmp ale

panoului de planşeu se obţin prin repartizarea momentelor de bazǎ.

(2) În panourile interioare ale planşeului momentele încovoietoare din secţiunile

de reazem (Ms) şi din câmp (Mc) se determinǎ, pe fiecare direcţie principalǎ x sau
y, cu relaţiile:

Ms = 0,65 Mo A1.3
Mc = 0,35 Mo A1.4

(2) În panourile de margine ale planşeului momentele încovoietoare din

secţiunile de reazem (Ms.ext şi Ms.int, fig A1.3) şi din câmp (Mc) se determinǎ, pe
fiecare direcţie principalǎ x sau y, cu relaţiile:

25
 0,65
Ms.ext = Mo A1.5
1
1+
αc
⎛ ⎞
⎜ ⎟
Ms.int = ⎜ 0,75 − ⎟M
0,1
A1.6
⎜ 1 ⎟ o
⎜ 1+ ⎟
⎝ αc ⎠

⎛ ⎞
⎜ ⎟
= ⎜ 0,63 − ⎟M
0,28
Mc A1.7
⎜ 1 ⎟ o
⎜ 1+ ⎟
⎝ αc ⎠

În relaţiile A1.5÷A1.7 valorile Mo şi αc corespund direcţiilor x sau y; Mo se

determinǎ conform pct. A1.2.

Ms.int Ms Ms
Ms.ext

Mc Mc
Fig. A1.3

Coeficientul αc reprezintǎ raportul dintre rigiditatea echivalentǎ a stâlpului şi

rigiditatea panoului de planşeu, placǎ şi eventual nervurǎ sau grindǎ dispusǎ pe
direcţia de calcul (αc = ∞ pentru încastrare perfectǎ). Valoarea coeficientul αc
se determinǎ cu relaţia:

K ec
αc = A1.8
Ks + Kb

Termenii care intervin în relaţia A1.8 au urmǎtoarele semnificaţii:

(i) Kec = rigiditatea la rotire de nod a stâlpului echivalent, determinatǎ din

K ec =
∑Kc A1.9
1+
∑ Kc
Kt

unde: Kc = rigiditatea la rotire de nod a stâlpului din reazemul marginal (sus sau
jos);
4EI c
Kc = (pentru stâlp dublu încastrat) A1.10
lc

26
 Ic = momentul de inerţie al secţiunii transversale a stâlpului corespunzǎtor
direcţiei de calcul;
lc = lungimea de calcul a stâlpului, mǎsuratǎ de la faţa planşeului pânǎ la
intradosul planşeului sau limita înferioarǎ a capitelului;
∑ K c = suma rigiditǎţii la rotire de nod a stâlpilor din reazemul marginal;
Kt = rigiditatea la torsiune a fâşiei de margine, perpendicularǎ pe direcţia de
calcul; dacǎ în reazemul marginal este prevǎzutǎ o grindǎ, rigiditatea la torsiune
se determinǎ considerând şi secţiunea acesteia; lǎţimea secţiunii fâşiei de placǎ
(bst) consideratǎ în stabilirea valorii Kt este egalǎ cu latura stâlpului sau
dimensiunea capitelului, pe direcţia de calcul a momentului Mo (fig. A1.4.a).

9EI t
Kt = 3
A1.11
⎛ bc ⎞
l y ⎜1 − ⎟
⎜ l ⎟
⎝ y ⎠

⎛ x ⎞ x3y
I t = ∑ ⎜⎜1 − 0,63 ⎟⎟ A1.12
⎝ y⎠ 3
unde: x şi y (x≤y) sunt dimensiunile dreptunghiurilor care compun secţiunea (fâşia
de placǎ cu lǎţimea bst şi grinda de margine, fig. A1.4.b);
ly = distanţa între axele stâlpilor, pe direcţia paralelǎ cu marginea
planşeului.
bc = lǎţimea reazemului (stâlp sau capitel) pe direcţia transversalǎ (y).

bst bst ≤4hp

hp
hp

≤45o

a. Lǎţimea de calcul la torsiune b. Lǎţimea activǎ de placǎ în

a fâşiei de placǎ marginalǎ. calculul grinzii marginale.

Fig. A1.4

(ii) Ks + Kb (în A1.8) reprezintǎ rigiditatea la rotire de nod a panoului de planşeu

şi a grinzii sau nervurii de pe direcţia de calcul, cu secţiunea transversalǎ indicatǎ
în fig. A1.5.

ly1/2+ ly2/2
ly1/2+ ly2/2
ly1 ly2 ly1 ly2

a. Planşeu fǎrǎ nervurǎ/grindǎ. b. Planşeu cu nervurǎ/grindǎ.

Fig. A1.5. Secţiunea transversalǎ pentru calculul rigiditǎţii panoului de

planşeu.
27
A4. Stabilirea momentelor în fâşiile de reazem şi de câmp ale planşeului.

Împǎrţirea planşeului în fâşii de reazem şi de câmp este indicatǎ în fig.

A1.6. Fâşia de reazem este centratǎ pe axul stâlpilor. Fâşia de câmp este
cuprinsǎ între fâşiile de reazem.

(1) Lǎţimea de calcul pe direcţia x (bcx) a fâşiei de reazem este

⎧ l y1 + l y 2
⎪
bcx = min ⎨ 4 A1.13
⎪ lx
⎩ 2
iar pe direcţia y:
⎧ l x1 + l x 2
⎪
bcy = min ⎨ 4 A1.14
ly
⎪
⎩ 2

(2) Momentele încovoietoare din secţiunile caracteristice ale panoului de

planşeu (câmp şi reazem) se repartizeazǎ între fâşiile de reazem şi de câmp.
Coeficienţii pentru repartizarea momentelor încovoietoare în fâşiile de reazem se
considerǎ conform tabelelor A1.1, A1.2 şi A1.3.

Coeficienţi pentru repartizarea momentelor pozitive din câmp în fâşia de reazem.

Tabelul A1.1.
ly ly ly ly
αx = 0,5 = 1,0 = 2,0
lx lx lx lx
0 0.60 0,60 0,60
≥1 0,90 0,75 0,45

Coeficienţi pentru repartizarea momentelor negative din reazeme la fâşia de

reazem într-o deschidere interioarǎ.
Tabelul A1.2.
ly ly ly ly
αx = 0,5 = 1,0 = 2,0
lx lx lx lx
0 0.75 0,75 0,75
≥1 0,90 0,75 0,45

Coeficienţi pentru repartizarea momentelor negative din reazeme la fâşia de

reazem într-o deschidere marginalǎ.
Tabelul A1.3.
ly βt ly ly ly
αx = 0,5 = 1,0 = 2,0
lx lx lx lx
0 0 1,00 1,00 1,00
0 ≥2,5 0.75 0,75 0,75
≥1 0 1,00 1,00 1,00
≥1 ≥2,5 0,90 0,75 0,45
În tabelele A1.1÷A1.3, pentru valori intermediare se interpoleazǎ liniar.

28
 y

fasie de
fasie de fasie de camp fasie de fasie de fasie de fasie de fasie de

camp
reazem marginala reazem reazem camp reazem camp
LY

fasie de
reazem
bx bx bx

marginala
LY

fasie de
Lx/4 Lx/4 Lx/4 Lx/4 Lx/4 Lx/4 Lx/4
camp
marginala
fasie de
reazem

Lx Lx Lx

a) Lx = Ly

y
L2y/4
L2y/4
b1y

bx bx
Lx/4 Lx/4 Lx/4 Lx/4 Lx/4
L2Y

L2y/4
b1y

L1y/4
L1Y

b1x
L1y/4 L1y/4 L1y/4 L1y/4
L1y/4

Lx Lx

a) L1y < L2y , Lx = L2y

Fig. A1.6.

29
 În tabelele A1.1÷A1.3, coeficienţii αx şi βt reprezintǎ:

αx = raportul între modulul de rigiditate la încovoiere al grinzii (EbIb) şi

modulul de rigiditate la încovoiere al plǎcii (EsIs). Dacǎ valorile modulilor de
elasticitate sunt egale, rezultǎ
I
αx = b A1.15
Is

EbIt
βt = A1.15
2E s I s

A1.5. Momente încovoietoare transmise stâlpilor.

(1) Momentele încovoietoare transmise stâlpilor se pot determina funcţie de

momentele neechilibrate din reazeme. Dacǎ nu se efectueazǎ o analizǎ a stǎrii de
eforturi pentru ansamblul structurii, momentul concentrat transmis stâlpilor în nod
(Mc) se poate determina cu relaţia:

g
M sto − M dro
q
Mc = 0,65 A1.16
1
1+
αc

unde: g = încǎrcarea permanentǎ de calcul;

q = încǎrcarea totalǎ de calcul;
αc = coeficient calculat cu relaţia A1.8.

În cazul stâlpilor de margine, pe direcţia perpendicularǎ pe latura liberǎ a

planşeului, rezultǎ
Mc ≥ Ms.ext
unde: Ms.ext este dat de A1.5

(3) Momentele încovoietoare capabile ale stâlpilor trebuie sǎ fie cel puţin 0,2Mo
pe fiecare direcţie principalǎ a planşeului.

30
Anexa 2

Determinarea eforturilor în planşeele dalǎ şi planşeele ciuperci prin metoda

cadrelor

A1.Aplicarea metodei cadrelor echivalente pentru determinarea eforturilor în

planşee implicǎ urmǎtoarele etape de calcul:
5) Determinarea caracteristicilor geometrice şi de rigiditate ale elementelor care
formeazǎ cadrele dispuse pe cele douǎ direcţii principale ale planşeului;
6) Determinarea eforturilor secţionale în secţiunile caracteristice ale cadrelor;
7) Repartizarea momentelor din secţiunile caracteristice ale planşeului între fâşiile
de reazem şi fâşiile de câmp;

A2. Stabilirea caracteristicilor geometrice şi de rigiditate ale elementelor

cadrelor.

A2.1. Schema de dispunere a cadrelor echivalente.

Riglele cadrului echivalent sunt formate din fâşii ale planşeului, dispuse pe
direcţiile principale, în lungul axelor. Acestea, împreunǎ cu şirul de stâlpi din axele
respective, formeazǎ cadrele plane echivalente (fig. A2.1).

Cadrul marginal – direc\ia

ly1
ly1/2

(lx2+ lx1)/2

ly2
Cadrul interior – direc\ia

ly1
(ly1+ ly2)/2
lx1/2
x
lx1 lx2 lx2 lx1

Fig. A2.1. Cadre plane echivalente - lǎţimea de calcul a riglelor.

A2.2. Caracteristicile geometrice ale riglelor.

(1) Deschiderile riglelor se considerǎ ca fiind distanţa între axele stâlpilor.
(2) Rigla este compusǎ din placa planşeului şi eventual grinda sau nervura
dispusǎ, în lungul fâşiei, între axele stâlpilor. În vecinǎtatea reazemelor se
considerǎ în secţiunea activǎ a riglei şi îngroşarea plǎcii (subplaca) sau capitelul

31
stâlpilor. Lǎţimea secţiunii de placǎ este egalǎ cu distanţa între axele panourilor
adiacente (fig. A2.1).
(3) Pe lǎţimea reazemelor (stâlp sau capitel, fig. A2.2) momentul de inerţie al
secţiunii transversale a riglei (Isc) se considerǎ:
I sr
Isc = 2
A2.1
⎛ bc ⎞
⎜1 − ⎟
⎜ l ⎟
⎝ y ⎠

unde: Isr = momentul de inerţie al sectiunii de la faţa reazemului;

ly = distanţa între axele stâlpilor, pe direcţie transversalǎ (y);
bc = lǎţimea reazemului (stâlp sau capitel) pe direcţia transversalǎ riglei (y).

2 1 Sec\iunea 1- hp

2 1 (ly1+ ly2)/2
ac
Sec\iunea 2- hp
lx

bc hH

(ly1+ ly2)/2
Isc Isr Ip Isr Isc

Fig. A2.2. Caracteristicile geometrice ale riglei cadrului echivalent - momente de

inerţie

A2.3. Caracteristicile geometrice ale stâlpilor.

(1) Înǎlţimea stâlpului se mǎsoarǎ între planurile mediane ale planşeelor
consecutive.
(2) Secţiunea stâlpului se considerǎ înfinit rigidǎ pe zonele cuprinse în
grosimea planşeelor şi pe înǎlţimea capitelului (fig. A2.3).

hp/2
I=∞

Ixc (Iyc) lc

I=∞
hp/2

Fig. A2.3. Caracteristicile geometrice ale stâlpului cadrului echivalent.

(3) Rigiditatea de calcul a stâlpilor (∑Kc) dintr-un nod este echivalatǎ cu

valoarea Kec care ia în considerare efectul de torsiune din planşeu, determinat de
limitarea perimetrului de contact stâlp-riglǎ.
Rigiditatea la rotire de nod a stâlpului echivalent (Kec) este

K ec =
∑Kc A2.2
1+
∑ Kc
Kt

32
unde: ∑K c = suma rigiditǎţii la rotire de nod a stâlpilor de deasupra şi de sub
nodul de
cadru;
Kc = rigiditatea la rotire de nod a stâlpului de sus sau de jos;
Kt = rigiditatea la torsiune a fâşiei de margine, perpendicularǎ pe direcţia de
calcul; dacǎ în reazem este prevǎzutǎ o grindǎ, rigiditatea la torsiune se determinǎ
considerând şi secţiunea acesteia;
9EI t
Kt = 3
A2.3
⎛ bc ⎞
l y ⎜1 − ⎟
⎜ l y ⎟⎠
⎝
It = momentul de inerţie la torsiune (relaţia A1.3) al secţiunii solicitatǎ la
torsiune;
(fâşia de placǎ cu lǎţimea bst şi grinda de margine, fig. A1.4.b);
ly = distanţa între axele stâlpilor, pe direcţie transversalǎ (y);
bc = lǎţimea reazemului (stâlp sau capitel) pe direcţia transversalǎ (y).

A3. Încǎrcǎri pe riglǎ.

(1) Încǎrcarea pe rigla cadrelor echivalente este datǎ de suma încǎrcǎrilor de

pe lǎţimea riglei:
qx = q (ly1+ ly2)/2 (încǎrcarea totalǎ, qx=gx+px) A2.4
gx = g (ly1+ ly2)/2 (încǎrcarea permanentǎ)
px = p (ly1+ ly2)/2 (încǎrcarea temporarǎ)

(2) Distribuţia încǎrcǎrilor pe riglǎ (gx şi px) se stabileşte corespunzǎtor celor

mai defavorabile situaţii de solicitare ale cadrelor.

(3) Dacǎ încǎrcarea temporarǎ respectǎ condiţia

px ≤ 0,75 gx A2.5
se admite considerarea în calcul a unei singure situaţii de încǎrcare gravitaţionalǎ
(qx).

A4. Stabilirea eforturilor în cadrul echivalent.

(1) Eforturile în secţiunile caracteristice rezultǎ din calculul static al cadrelor

echivalente (diagrame de eforturi înfǎşurǎtoare).

(2) Cadrele echivalente încǎrcate gravitaţional pot fi calculate considerând

etajele izolate (o riglǎ şi stâlpii aferenţi). Calculul cadrelor solicitate şi cu forţe
orizontale se face pe toatǎ înǎlţimea construcţiei.

(3) Secţiunile de calcul ale armǎturilor pentru preluarea momentelor negative

din reazeme se considerǎ ca în fig. A2.4. Distanţa din axul stâlpului la secţiunea
de calcul nu poate fi mai micǎ de 0,175 l.

33
A4. Stabilirea momentelor în fâşiile de reazem şi de câmp ale planşeului.

(1) Rigla cadrului echivalent se împarte într-o fâşie de reazem (centratǎ pe axul
stâlpilor) şi fâşii de câmp (fig. A2.5).
(2) În rigla de pe direcţia x, lǎţimea fâşiei de reazem (bcx) se ia:
⎧ l y1 + l y 2
⎪
bcx = min ⎨ 4 A2.6
⎪ lx
⎩ 2
iar pe direcţia y:
⎧ l x1 + l x 2
⎪
bcy = min ⎨ 4 A2.7
ly
⎪
⎩ 2
(3) Momentele încovoietoare din secţiunile caracteristice ale riglei (câmp şi
reazem) se repartizeazǎ între fâşiile de reazem şi de câmp. Coeficienţii pentru
repartizarea momentelor încovoietoare în fâşiile de reazem se considerǎ conform
tabelelor A2.1, A2.2 şi A2.3.

M M

x x
2 2 x

a. Reazem marginal b. Reazem interior

Fig. A2.4.

Fasie de camp (1/2)

ly2

bcx
(ly1+ ly1)/2
Fasie de reazem

ly1 Fasie de camp (1/2)

lx
Fig. A2.5.

34
Coeficienţi pentru repartizarea momentelor pozitive din câmp la fâşia de reazem.
Tabelul A2.1.
ly ly ly ly
αx = 0,5 = 1,0 = 2,0
lx lx lx lx
0 0.60 0,60 0,60
≥1 0,90 0,75 0,45

Coeficienţi pentru repartizarea momentelor negative din reazeme la fâşia de

reazem într-o deschidere interioarǎ. Tabelul A2.2.

ly ly ly ly
αx = 0,5 = 1,0 = 2,0
lx lx lx lx
0 0.75 0,75 0,75
≥1 0,90 0,75 0,45

Coeficienţi pentru repartizarea momentelor negative din reazeme la fâşia de

reazem într-o deschidere marginalǎ. Tabelul A2.3.

ly βt ly ly ly
αx = 0,5 = 1,0 = 2,0
lx lx lx lx
0 0 1,00 1,00 1,00
0 ≥2,5 0.75 0,75 0,75
≥1 0 1,00 1,00 1,00
≥1 ≥2,5 0,90 0,75 0,45

În tabelele A2.1÷A2.3, pentru valori intermediare se interpoleazǎ liniar.

Coeficienţii αx şi βt sunt definiţi în Anexa 1 (relaţiile A1.15 şi A1.16).

35