Aripi de înger

Printre atâtea suflete ,

Atâtea minţi murdare ,
Simt cã mã sufoc
Toate uşile mi se închid ,
Aici jos, toate se închid .

Doar o uşã, o poartã ,

Gândul mã duce la ea ,
Însã …
Al meu înger, de exişti ,
Vreau sã ajung la tine
Sã mã desprinzi ,
De acele amintiri ce stau lanţ de mine .
Vreau sã plutesc
Sã gândesc, cã trãiesc
Cã trãiesc ca şi cum aş avea ,
Aş avea „aripi de înger“ .
 Poem închinat ţãrii

Frunzuliţã şi-o lalea

Frumoasã e ţara mea
Nu e mare dar bogatã
Cum n-a fost ea nici odatã .

Cu câmpii şi şesuri line

Ape limpezi cristaline
Munţi bogaţi, falnici bogaţi ,
Cu mantie, verde-mbrãcãt .

Sate mândre şi bogate

Cu ogoarele-ncãrcate ,
Ce dau ţãrii noastre pâine
Din trecut şi azi şi mâine .

Şi-n oraşe vezi uzine

Fabrici, teatre, şcoli, cãmine ,
Ce se-nalţã cãtre soare ,
Fãlnicie impunãtoare .

Noi cu drag te vom iubi ,

Libertatea-ţi vom pãzi ,
Neclintitã fii sub soare ,
Ţarã scumpã-nfloritoare .
 Eternitate

Întinde-ţi braţele tu mamã Românie ,

Ca sã-ţi întâmpini fii sub veşnica ta glie
Fiii acestui neam neînfricat
Ce viaţa sus pe baricade ei şi-au dat .

Ei au murit ca noi liberi sã fim

Sã împlinim al neamului nostru destin
Sã spunem fãrã fricã şi teroare
Tot ce pe noi ne apasã, ne doare .

Martori ai acestui neam de viteji ,

Noi vom veghea de-a pururea treji ,
Vom veghea libertatea acestu-i pãmant ,
Ce somnul cel veşnic al vostru
Sã fie liniştit în mormânt .
 Cântec de ţarã

Ţarã scumpã şi iubitã

Şi în lume renumitã
De la Decebal-Traian ,
La Bogdan şi la Ştefan .

Mircea s-a luptat cu tine

Baiazid la Rovine
Şi-ai ieşit învingãtor
Spre mândria tuturor .

Cu Ţepeş şi cu Mihai
Ce au mers cu mult alai ,
Sã urneascã-n veci spre bine ,
Pe cele trei ţãri Romane .

Lângã Milcov şi Focşani ,

Şi muntean şi moldovean ,
Şi-au dat mâna-ntr-o unire
Pentru a ţãrii fericire .

Plaiul tãu frumos bogat ,

Şi de mulţi poieţi cântat ,
Ce-au cântat în versul lor ,
Vitejia tuturor .

Eminescu, Sadoveanu
Cu, Coşbuc şi cu Rebreanu ,
Mândrii ei ne-au mai cântat
Plaiul nostru minunat .

Ţarã scumpa şi iubitã

Astãzi fiii tãi te cântã ,
Te cântã cu bucurie
Într-o nouã Românie .
Nu am preţuit

Pe mama şi pe tatãl meu

Nu-i ascultam cã-i tare greu ,
Mereu la piept ei mã strângeau ,
Şi mereu mã alintau .

Mama îmi spunea mereu

Sã mã rog la Dumnezeu ,
Tata sfaturi îmi dãdea
“Ai grija fetiţa mea” .

Aşi vrea sã plâng, dar

Nu am cu cine
Aşi vrea sã râd
Dar nu e bine .

De câte ori încerc sã râd

Mã opresc şi încep sã plâng ,
Nimeni nu ar putea sz inţeleagã
Ce îi pierderea de tata .

Acum roata s-a schimbat

Mama mea tot a plecat …
Tatãl meu m-a pãrãsit …
In mormânt ei s-au gãsit .
Viaţã tristã amãgitoare
Eu credeam cã eşti o floare
Dar acum m-am înşelat
Tu pe tata mi lai luat .

Pâng şi aud de atunci mereu

Vorbele tatãlui meu
“Ai grijã fetiţa mea
Tata te va ajuta”
Dragi copiii din lumea asta
Ascultaţi de sfatul meu ,
Cât aveţi pãrinţi în viaţã
Oreţuiţii tot mereu .

Cã eu nu am preţuit
Pe pãrinţi i-am umilit ,
Astãzi plâng neîncetat
Cã am pierdut ce avea mai drag .

Sfarsit de toamna
de T. Arghezi

Oaspetii caselor noastre, cocostarci si randunele,

Parasit-au a lor cuiburi s-au fugit de zile rele;
Cardurile de cucoare, insirandu-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmarite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde campie acu-i trista, vestezita,

Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita;
Frunzele-i cad, zbor in aer, si de crengi se dezlipesc
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru parti a lumei se ridica-nalt pe ceruri,

Ca balauri din poveste, nouri negre plini de geruri
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un card de corbi iernatici prin vazduh croncanitori.
Ziua scade; iarna vine, vine pe crivat calare!
Vantul suiera prin hornuri raspandind infiorare.
Boii rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc,
Omul, trist, cade pe ganduri si s-apropie de foc.

A SOSIT TOAMNA

de Lucia Cojocaru Damsa

Peste codru, peste iarba, A cazut o bruma alba.

Frunza rosie galbuie,
Pana sus la cer se suie.
Pe fuioarele de vant,
Se aseaza la pamant,
Iar se suie, iar coboara,
Fluturand haihui, hoinara,
Libera, dar ofilita,
E de toamna pacalita.

Intr-un fag, o veverita,

Cu sort si basma pestrita
De cu zori culege jir.
Un paianjen fir cu fir
Leaga panza printre ierburi.
Un bondar cuprins de treburi
Bazaie prin luminis.
Stupu-i plin la urdinis
De albine lucratoare,
Incarcate cu ulcioare.
Fluturi falfaie prin flori.

Mii de greieri cu viori

Sustin ultimul concert.
O furnica duce-un sfert
Dintr-un bob de strugure
Fara sa se tulbure.
Un arici de ace plin
Umple cupele cu vin
La bodega din padure
Pentru doua capre sure,
Iar marmota le imbie
Sa guste si din plachie
Ca e proaspata si buna.
Ursul inca mai aduna
Fructe dulci si aromate,
Zemoase si bine coapte.
Toamna-i darnica si plina!
Poate iarna sa tot vina!