You are on page 1of 4

Problema 6: Cheltuieli cu dobânzile

SC Oceanus SA dispunea la 1 ianuarie 2016 de un capital propriu


de 100.000 lei. La finalul exerciţiului financiar, nivelul capitalurilor
proprii era de 150.000 lei.
Datoriile pe termen lung la instituţiile bancare erau de 70.000 lei.
Pe parcurs s-au rambursat datorii de 20.000 lei şi s-a contractat un credit
obligatar în valoare de 40.000 lei.
Cheltuielile cu dobânzile aferente creditelor contractate de la alte
entități decât societățile bancare și instituțiile financiare pentru anul 2016
au fost de 7.000 lei.
Presupunem că nivelul ratei dobânzii respectă prevederile din codul
fiscal.
Să se stabilească dacă cheltuielile cu dobânzile aferente creditelor
contractate de la alte entități decât societățile bancare și instituțiile
financiare sunt deductibile sau nu, din punct de vedere fiscal.

Problema 8: Cheltuieli cu perisabilităţile


SC Red SRL transportă roşii şi a înregistrat o pierdere de 400 lei la
un transport de 50.000 lei. Limita admisă de perisabilitate este de 0,5%.
Care este cheltuiala deductibilă?

Problema 10: Ajustări pentru deprecierea creanţelor


SC Speranța SA a vândut materii prime în valoare de 1.000 lei la
data de 8 martie 2015, urmând să încaseze creanţa în 40 de zile. La
sfârşitul anului, creanţa nu era încasată şi SC Speranța SA a estimat că
există o probabilitate de 50% ca banii să nu mai fie încasaţi. La data de
28 august 2016, creanţa a fost catalogată irecuperabilă prin hotărâre
judecătorească.
Care sunt înregistrările care trebuie să fie efectuate în contabilitate?

Problema 11: Cheltuielile aferente vehiculelor care nu sunt


utilizate exclusiv în scopul activității economice (norme
metodologice)
Exemplul 1. Determinarea valorii nedeductibile a cheltuielilor cu
întreținerea și reparațiile aferente unui vehicul care nu este utilizat
exclusiv în scopul activității economice
 cheltuielile cu întreținerea și reparațiile - 2.000 lei
 partea de TVA nedeductibilă - 200 lei
 baza de calcul al valorii nedeductibile a cheltuielilor cu
întreținerea și reparațiile - 2.200 lei (2.000 + 200)
 valoarea nedeductibilă a cheltuielilor cu întreținerea și
reparațiile - 2.200 x 50% = 1.100 lei.
Exemplul 2. Determinarea valorii nedeductibile a cheltuielilor
privind combustibilul aferente unui vehicul care nu este utilizat exclusiv
în scopul activității economice
 cheltuieli privind combustibilul - 1.000 lei
 partea de TVA nedeductibilă - 100 lei
 baza de calcul al valorii nedeductibile a cheltuielilor privind
combustibilul - 1.100 lei (1.000 + 100)
 valoarea nedeductibilă a cheltuielilor privind combustibilul -
1.100 x 50% = 550 lei.

Problema 12: Rezerva legală


SC Tina SRL are un capital social de 200.000 lei, rezerva legală
constituită în exerciţiile precedente este de 20.000 lei.
În anul 2016 a obţinut venituri totale de 250.000 lei, iar cheltuielile
totale au fost de 160.000 lei, din care cheltuieli cu impozitul pe profit
10.000 lei.
Societatea doreşte să repartizeze la rezerva legală suma maximă
neimpozabilă şi vă solicită să o calculaţi.

Problema 13: Impozit trimestrial


Pentru anul 2016 SC Infinity SRL raportează următoarele venituri
şi cheltuieli (cumulate în lei):

Venituri Venituri Cheltuieli Cheltuieli


Trimestru
totale neimpozabile totale nedeductibile
Trim. 1 220.000 30.000 120.000 30.000
Trim. 2 240.000 30.000 190.000 40.000
Trim. 3 310.000 60.000 310.000 40.000
Trim. 4 340.000 70.000 320.000 90.000

Calculul, declararea și plata impozitului pe profit se efectuează


trimestrial.
Calculaţi impozitul de plată trimestrial şi la sfârşitul anului şi
efectuaţi înregistrările contabile aferente.

Problema 14: Aplicaţie recapitulativă


SC Easy SRL prezintă următoarele informaţii privind veniturile şi
cheltuielile aferente semestrului I al anului 2016:
 venituri din vânzări de mărfuri 25.000 lei;
 venituri din prestări servicii 15.000 lei;
 venituri din lucrări executate 10.000 lei;
 venituri din dividende de la o societate română 250 lei;
 venituri din dividende de la o societate italiană 250 lei (SC Easy
SRL deține peste 10% din capitalul societății italiene și titlurile sunt
deținute de peste 1 an);
 venituri din reluări de provizioane care iniţial au fost deductibile
1.000 lei;
 venituri din reluări de ajustări care iniţial nu au fost deductibile
500 lei;
 cheltuieli cu mărfurile vândute 15.000 lei;
 cheltuieli cu serviciile prestate de terţi 5.000 lei;
 cheltuieli cu energia şi apa 1.000 lei;
 cheltuieli de protocol 1.000 lei;
 cheltuieli cu salariile 2.000 lei;
 cheltuieli cu amenzile şi penalităţile datorate autorităţilor române
1.500 lei;
 cheltuieli cu penalităţile datorate unui client 500 lei;
 lipsuri neimputabile din gestiune 600 lei;
 cheltuieli de sponsorizare 2.000 lei;
 cheltuieli cu impozitul pe profit la 31 martie 2016 400 lei;
 Rezultat fiscal 2015: 2000 lei (profit).
Să se determine: nivelul cheltuielilor nedeductibile, mărimea
impozitului pe profit datorat la 30 iunie 2016 şi să se efectueze
înregistrările contabile aferente (nu se cere calculul sau înregistrarea
rezervei legale).

Problema 15: Aplicaţie recapitulativă


SC Silver SRL prezintă următoarele date la finalul exerciţiului
financiar al anului 2016:
 total venituri 90.000 lei, din care cifra de afaceri 60.000 lei;
 total cheltuieli 60.000 lei;
 venituri din dividende de la o societate română 1.000 lei;
 venituri din dividende de la o societate spaniolă 600 lei (SC
Silver SRL deține peste 10% din capitalul societății spaniole și titlurile
sunt deținute de peste 1 an);
 dividende plătite 400 lei;
 cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea activelor imobilizate
2.000 lei;
 venituri din reluări de ajustări pentru deprecierea activelor
circulante 1.200 lei;
 cheltuieli de sponsorizare 3.000 lei;
 capital social 10.000 lei, rezerva legală existentă 0 lei;
 raport capital împrumutat/capital propriu 3,07;
 cheltuieli cu dobânzile pentru creditele contractate de la alte
entități decât societățile bancare și instituțiile financiare 500 lei, cheltuieli
din diferenţe de curs nefavorabile 500 lei;
 cheltuieli de protocol 2.000 lei;
 cheltuieli cu impozitul pe profit până la 30 septembrie 2016:
1.000 lei;
 impozit pe profit plătit 800 lei;
 rezultatul anului 2015 3.000 lei (pierdere fiscală).
Să se determine: nivelul cheltuielilor nedeductibile, valoarea
impozitului pe profit datorat la sfârşitul anului şi să se efectueze
înregistrările contabile aferente.

Problema 16: Aplicaţie recapitulativă


SC Adina SRL a înregistrat în semestrul 1 (trimestrul 1 şi
trimestrul 2) al anului 2016, următoarele valori:
 venituri din prestări servicii 20.000 lei;
 venituri din lucrări executate 10.000 lei;
 venituri din vânzarea mărfurilor 60.000 lei;
 venituri din vânzarea produselor finite 10.000 lei;
 venituri din dividende de la o societate română 2.000 lei;
 cheltuieli cu materiile prime 5.000 lei;
 cheltuieli cu mărfurile 25.000 lei;
 cheltuieli cu servicii prestate de terţi 10.000 lei;
 cheltuieli de protocol 1.500 lei;
 cheltuieli de sponsorizare 1.200 lei;
 cheltuieli cu salariile 4.000 lei;
 cheltuieli cu amenzile datorate autorităţilor române 4.000 lei;
 cheltuieli cu impozitul pe profit la 31.03.2016, 300 lei.
Capitalul social al SC Adina SRL este de 100.000 lei. Rezerva
legală deja constituită este de 20.000 lei. Nu au existat pierderi de
recuperat din perioadele precedente.
a) Care este suma cheltuielilor nedeductibile?
b) Care este suma impozitului pe profit datorat la 30.06.2016?
c) Să se înregistreze impozitul pe profit în trimestrul 2 al anului
2016.
d) Să se determine profitul net.

You might also like