Universitatea “Dunărea de Jos”, Facultatea de Drept.

AVOCATUL
POPORULUI
Profesor îndrumător: Lect.univ.dr. Carmen Coşug
Student: Sprincean Nicolae, an II, gr. III

Galați, 2016.
 CUPRINS:
1. Avocatul Poporului în Constituţia României

2. Avocatul poporului- prezentare generală

3. Structura de organizare

4. Organizarea Instituției Avocatul Poporului

5. Atribuțiile Avocatului Poporului

6. Istoric – din 1997 până astăzi

7. Bibliografie

2
 1. Avocatul Poporului în Constituţia României1

ARTICOLUL 58: Numirea şi rolul

(1) Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor şi
libertăţilor persoanelor fizice. Adjuncţii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de
activitate.
(2) Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată,
cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
(3) Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică.

ARTICOLUL 59: Exercitarea atribuţiilor

(1) Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în
drepturile şi în libertăţile lor, în limitele stabilite de lege.
(2) Autorităţile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în
exercitarea atribuţiilor sale.

ARTICOLUL 60: Raportul în faţa Parlamentului

Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea
acestora. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură, pentru
ocrotirea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.

2. Avocatul Poporului – prezentare generală

1
Constituţia României 31/10/2003, Titlul 2, Capitolul IV, Publicat in Monitorul Oficial,
Partea I nr. 767 din 31/10/2003
3
 “ Într-un stat democratic, drepturile şi libertăţile cetăţenilor trebuie repectate inclusive de
instituţiile statale. Avocatul Poporului este instituţia care se asigură că în România cetăţenilor le
sunt respectate drepturile şi libertăţile în raportul lor cu autorităţile publice.” 2

Ombudsmanul3 are ca denumire constituţională în România – Avocatul Poporului.

Această decizie a fost luată în 1991, dar instabilitatea politică datorată căderii comunismului şi
proaspăta legislaţie constituţională a dus la adoptarea unei legi organice abia în 1997.

Instituţia Avocatul Poporului are ca reglementări juridice Constituţia României, legile şi

regulamentele. Potrivit acestora, mai concret, Legea nr. 35/19974 privid organizarea şi
funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cel numit în funcţie „coordonează activitatea
instituţiei Avocatul Poporului, primeşte şi repartizează cererile făcute de persoanele lezate prin
încălcarea drepturilor sau libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei publice şi
decide asupra acestor cereri; urmăreşte rezolvarea legală a cererilor priite şi cere autorităţilor sau
funcţionarilor administraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti, repunerea în drepturi a petiţionarului şi repararea pagubelor; formulează puncte de
vedere, la cererea Curţii Constituţionale; Poate sesiza Curtea Constituţională cu prinvirea la
neconstituţionalitatea legilor, înainte de promulgarea acestora; poate sesiza direct Curtea
Constituţională cu excepţia de ceconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor; reprezintă instituţia
Avocatul Poporului în faţa Camerei Deputaţilor, a Senatului şi a celorlalte autorităţi publice,
precum şi în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice; prezint celor două Camere ale
Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora5.”

2
Oana Băluţă, Instituții Interne si Internaționale, Editura Universității București,
2009 p.99

3
OMBUDSMÁN s. m. (în țările scandinave) personalitate independentă care are sarcina
să examineze plângerile cetățenilor împotriva administrației. (< fr. ombudsman), Marele
dicționar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

4
Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului
(publicata in Monitorul Oficial nr. 48 din 20 martie 1997)
4
3. Structură de organizare

Avocatul Poporului este conducătorul instituţiei cu acelaşi nume. Această instituţie este
public autonomă şi independent faţă de orice altă autoritate publică. Conform Legea 383/20076
funcţia de Avocat al Poporului este asimilată cu cea de ministru.

Avocatul Poporului este numit pe o perioadă de 5 ani ( art. 58, alin. 1 , Constituţia
României) în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului României( art. 65, lit. I).
Avocatul Poporului este propus de Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor, la
recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului României.

Legea 37/1997 , art. 6, alin. 27 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul

Poporului, persoana numită poate fi „orice cetăţean român care îndeplineşte condiţiile de numire
prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională”. Website-ul instituţiei8 menţionează însă
că Avocatul Poporului este ales „din rândul personalităţilor vieţii publice care îndeplinesc
condiţiile de numire prevăzute pentru judecătorii de la Curtea Constituţională.

55
Idem 2

6
LEGE nr. 383 din 28 decembrie 2007 pentru modificarea şi completarea art. 36 din
Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului,
republicată.

7
Legea 37/1997 , art. 6, alin. 2 Poate fi numit Avocat al Poporului orice cetăţean român care îndeplineşte
condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională.

8
www.avp.ro

5
 Funcţia de Avocat al Poporului sau adjuncţii acestuia, nu pot avea nicio altă funcţie public
sau privată, excepţie făcând funcţiile didactice din învăţământu superior (art. 58, alin. 2).

În condiţiile în care instituţia Avocatul Poporului apără drepturile şi libertăţile cetăţenilor

în raporturile sale cu autorităţile publice , Constituţia României, Legea 37/1997 ; art. 59, alin.2
conţine o prevedere utilă pentru buna derulare a activitţii instituţiei şi anume că autorităţile
publice sunt obligate să asigure sprijinul necesar Avocatului Poporului pentru exercitarea
atribuţiilor sale (art. 59, alin. 2). Acestea trebuie să comunice, să pună la dispoziţia Avocatului
Poporului, informaţiile, documentele sau actele pe care le deţin legate de cererile adresate
Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului răspunde doar în faţa Parlamentului României şi prezintă Camerei

Deputaţilor şi Senatului rapoarte anual sau la cerea membrilor acestora conform Constituţiei
României, art. 60. Aceste rapoarte sunt publice şi pot şi consultate şi pe website-ul 9instituţiei
Avocatul Poporului. Rapoartele conţin informaţii cu privire la activitatea instituţiei Avocatului
Poporului şi pot include recomandări privind modificarea legislaţiei sau alte măsuri menite să
protejeze drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Avocatul Poporului este asistat de adjuncţi, funcţie asimilată cu cea de secretar de stat
( Legea 383/2007). Adjuncţii sunt numiţi de birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi
Senatului la propunerea Avocatului Poporului, cu avizul comisiilor juridice ale celor două
Camere ale Parlamentului. Aceştia sunt specializaţi pe anumite domenii de activitate, astfel:
drepturile omului (egalitate de sex, cult religios, minorităţi naţionale); drepturile copilului,
famililiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap; armată, justiţie, poliţie, penitenciare;
proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe.

Avocatul Poporului are birouri teritoriale10 care îşi desfăşoară activitatea pe raza
teritorială de competenţă a curţilor de apel. În cadrul instituţiei funcţionează Consiliul
Consultativ compus din Avocatul Poporului, adjuncţii şi consilierii săi, secretarul general şi alte
9
http://www.avp.ro/ - Website-ul Instituției Avocatului Poporului.

10
Instituţia Avocatul Poporului va organiza birouri teritoriale, în vederea realizării atribuţiilor ce îi revin, potrivit
prezentei legi, conform anexei care face parte integrantă din prezenta lege. Preşedinţii consiliilor judeţene şi
primarii vor asigura spaţiile necesare pentru funcţionarea birourilor teritoriale.
6
persoane desemnate de Avocatul Poporului. Acesta se întruneşte o dată pe lună sau ori de câte ori
se consideră necesar.

Avocatul Poporului depune jurământul, înaintea începerii mandatului, în fata celor doua
camere ale Parlamentului. Mandatul Avocatului Poporului înceteaza, înainte de termen, în
urmatoarele cazuri:
a) în caz de demisie;
b) revocare din funcţie;
c) incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private;
d) imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiie mai mult de 90 de zile, constatate prin examen
medical de specialitate;
e) în caz de deces.

Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a

legilor se face, la propunerea Biroului permanent al Senatului, pe baza raportului Comisiei
juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, cu votul majorităţii senatorilor. Demisia,
incompatibilitatea, imposibilitatea de îndeplinire a funcţiei sau decesul se constată de către
Biroul permanent al Senatului în cel mult10 zile de la apariţia cauzei care determină încetarea
mandatului.

Instituţia Avocatul Poporului are buget propriu care face parte integrantă din bugetul de
stat.

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A INSTITUŢIEI AVOCATUL POPORULUI 11

11
http://www.avp.ro/linkuri/Organigrama.pdf
7
4. Organizarea Instituției Avocatului Poporului

8
 Avocatul Poporului este numit de către Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă
comună, pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit o singură dată. Avocatul Poporului este
ales din rândul personalităţilor vieţii publice care îndeplinesc condiţiile de numire prevăzute
pentru judecătorii de la Curtea Constituţională.

Acesta este asistat de adjuncţi specializaţi pe domenii de activitate, numiţi de către

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la propunerea Avocatului Poporului,
cu avizul Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.

Funcţia de Avocat al Poporului este asimilată cu funcţia de ministru, iar funcţia de adjunct
al Avocatului Poporului este asimilată cu funcţia de şef de departament din aparatul
Parlamentului.

Instituţia Avocatul Poporului îşi desfăşoară activitatea pe următoarele domenii de

specializare:

a) drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi
naţionale;

b) drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;

c) armată, justiţie, poliţie, penitenciare;

d) proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe.

În vederea realizării atribuţiilor ce îi revin potrivit legii, Avocatul Poporului organizează

birouri teritoriale12 care îşi desfăşoară activitatea pe raza teritorială de competenţă a curţilor de
apel.

5. Atribuțiile Avocatului Poporului

Avocatul Poporului are, potrivit legii, următoarele atribuţii principale13:

12
În prezent funcţionează cincisprezece birouri teritoriale: Alba Iulia, Bacău, Oradea, Suceava, Braşov,
Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Târgu Mureş şi Piteşti, Ploieşti, Timişoara, Slobozia.
9
 1. primeşte şi repartizează cererile făcute de persoanele lezate prin încălcarea drepturilor sau
libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei publice şi decide asupra acestor cereri;

2. urmăreşte rezolvarea legală a cererilor primite şi cere autorităţilor sau funcţionarilor

administraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, repunerea
în drepturi a petiţionarului şi repararea pagubelor;

3. formulează puncte de vedere, la cererea Curţii Constituţionale;

1. poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legilor, înainte de

promulgarea acestora;

5. poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi

ordonanţelor;

6. reprezintă instituţia Avocatul Poporului în faţa Camerei Deputaţilor, a Senatului şi a

celorlalte autorităţi publice, precum şi în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice.

Sunt supuse petiţionării actele sau faptele administrative ale autorităţilor publice prin
care s-au încălcat drepturile şi libertăţile persoanelor fizice. Sunt asimilate actelor
administrative tăcerea organelor administraţiei publice şi emiterea tardivă a actelor. Este vorba
aşadar de acte sau fapte administrative ce provin de la: administraţia publică centrală (ministere,
departamente, etc), prefecţi, serviciile publice descentralizate din teritoriu ale ministerelor şi ale
celorlalte organe centrale, administraţia publica locala (consilii locale, primari, consilii judeţene)
precum şi de la funcţionari ai acestor organe14.

Nu fac obiectul activităţii instituţiei Avocatul Poporului şi vor fi respinse fără motivare
cererile privind: actele emise de Camera Deputaţilor, Senat, Parlament;· actele şi faptele
deputaţilor şi senatorilor, Preşedintelui României,Guvernului, Curţii Constituţionale,
Preşedintelui Consiliului Legislativ şi autorităţii judecătoreşti.

Condiţiile pentru primirea şi examinarea cererii15 sunt:

· să fie formulată în scris ( poate fi transmisă prin poştă, inclusiv cea electronică, fax ori poate fi
depusă personal sau prin mandatar16);

· să fie semnată de petiţionar;

13
Art. 13 din Legea nr. 35/1997 republicată

14
De exemplu: eliberarea unei autorizaţii sau adeverinţe, a unui permis, etc; efectuarea unei înscrieri,
luarea in evidenta sau recunoaşterea unei calităţi prevăzute de lege; acordarea unor facilităţi si ajutoare
prevăzute de lege.
15
Cererea adresată Avocatului Poporului este scutită de taxa de timbru
10
· să conţină informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei, date despre
vătămările produse, autoritatea administrativă sau funcţionarul public în cauză, dovada întârzierii
sau refuzului administraţiei publice de a soluţiona cererea, potrivit legii, în termenul prevăzut;
menţiunea obligatorie dacă cererea face obiectul unei cauze aflate pe rolul unei instanţe
judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi; precizarea autorităţilor publice care au fost
sesizate anterior; se anexează orice acte care pot susţine cererea.

Situaţiile în care cererile nu pot fi luate în considerare sunt:

 nu sunt de competenţa Avocatului Poporului;

 sunt anonime sau făcute în numele altei persoane fără acordul acesteia;
 sunt adresate mai târziu de un an de la data la care încălcările s-au produs ori de la data
la care persoana în cauză a luat cunoştinţă de ele;
 pot fi respinse motivat cererile vădit nefondate.
Modalităţile de lucru în soluţionarea cererilor ale Avocatului Poporului sunt:

- Anchetele –prin care cere autorităţilor administraţiei publice orice informaţii sau documente
necesare, audiază şi ia declaraţii de la conducătorii autorităţilor administraţiei publice şi de la
orice funcţionar care poate da informaţiile necesare soluţionării cererii.

- Recomandările – care nu pot fi supuse controlului parlamentar şi nici controlului judecătoresc.

Prin recomandările emise, Avocatul Poporului prin care solicita organului administrativ ori
funcţionarului public în cauza să înlăture abuzul comis, să repare pagubele produse prin actul sau
faptul administrativ ilegal şi să repună persoana lezata în drepturile sale legitime.

- Rapoarte speciale – în cazul în care Avocatul Poporului constată, cu prilejul cercetărilor

întreprinse, lacune în legislaţie sau cazuri grave de corupţie, ori de nerespectare a legilor ţării,
va prezenta un raport, conţinând cele constatate, preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului sau, după caz, primului-ministru.

- Audienţele – sunt asigurate de personalul de specialitate al instituţiei. De asemenea, cetăţenii

pot fi primiţi în audienţă de către Avocatul Poporului şi de adjuncţii acestuia, în conformitate cu
prevederile legale.

Avocatul Poporului răspunde numai în faţa Parlamentului, răspundere ce se

materializează prin obligaţia prezentării de rapoarte. Raportul anual este bilanţul activităţii
instituţiei care se înaintează celor doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului şi poate cuprinde pe

16
Pentru motive temeinice, la solicitarea petiţionarului, acestuia i se poate încuviinţa să îşi prezinte oral
sau prin serviciul dispecerat cererea, care va fi consemnată de către personalul desemnat în acest scop,
pe formulare tip.

11
lângă prezentarea activităţii instituţiei pe anul respectiv şi recomandări de modificare a legislaţiei
sau propuneri de măsuri ce sunt utile în protecţia drepturilor omului.

6. Istoric – din 1997 până astăzi

În 1991, Constituţia României prevedea, în Titlul II, Cap. IV, înfiinţarea instituţiei,
stabilind totodată modalitatea de numire, rolul şi atribuţiile avocatului poporului. După cum
rezultă şi din dezbaterile Adunării Constituante, legiuitorul a conceput o instituţie care să
completeze în mod organic structurile unui stat modern, democratic, deschis civilizaţiei
occidentale.
Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului a fost
adoptată şi promulgată în luna martie 1997. Au urmat alegerea avocatului poporului de către
Senat, la 20 mai 1997 şi depunerea jurământului în faţa preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului României, la 18 iunie 1997.
Din acest moment, primele luni de activitate s-au concentrat în două direcţii principale:
elaborarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a noii instituţii, respectiv demersurile
pentru obţinerea unui sediu. Acestea au reprezentat prima etapă de organizare a instituţiei, în
vederea pregătirii funcţionării la parametri normali, conform atribuţiilor stabilite prin lege. În
toamna aceluiaşi an se fac şi primele angajări cu un minim de persoane necesare pentru primirea
şi înregistrarea cererilor, precum şi pentru gestionarea fondurilor alocate de Guvernul României
din rezerva bugetară.
La 1 decembrie 1997 sunt numiţi cei doi adjuncţi ai avocatului poporului, iar două zile
mai târziu, la 3 decembrie 1997, aceştia depun jurământul în faţa a doi vicepreşedinţi ai celor
două Camere ale Parlamentului României.
O dată cu aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul
Poporului de către Biroul Permanent al Senatului şi cu publicarea acestuia în Monitorul Oficial,
la 9 decembrie 1997, se poate spune că instituţia îşi începe oficial activitatea, în sensul propriu al

12
cuvântului. Astfel, printr-o fericită coincidenţă, 10 decembrie 1997, cea de a 49-a aniversare a
adoptării Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului a reprezentat şi data oficială de naştere a
instituţiei Avocatul Poporului. Cu toate acestea, primele solicitări la adresa avocatului poporului
aveau să sosească încă din mai 1997, la alegerea sa în funcţie, dată fiind rezonanţa deosebită a
acestui eveniment, amplu reflectat în mass-media.
Dincolo de volumul neaşteptat de mare de corespondenţă poştală, avocatul poporului a
avut de întâmpinat un număr considerabil de petiţionari, atât din Bucureşti cât şi din provincie,
care l-au contactat direct, în cadrul audienţelor acordate. Aşadar, activitatea avocatului poporului
a început cu mult înainte de cea instituţionalizată, de punerea la punct a structurilor
organizatorice şi de stabilirea atribuţiilor fiecărui post din schema instituţiei.
Din cele expuse mai sus rezultă o primă trăsătură caracteristică a începuturilor instituţiei
Avocatul Poporului, anume derularea în paralel a activităţii de organizare, pe de o parte, de
primire şi rezolvare a cererilor petiţionarilor, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, populaţia a început
să se adreseze avocatului poporului cu mult înainte ca instituţia să fiinţeze ca atare, ceea ce avea
să prefigureze volumul său de muncă, încă din primele zile de existenţă.
O altă trăsătură o constituie orizontul larg al aşteptărilor publicului în raport de
competenţa actuală a avocatului poporului, trăsătură care avea să se accentueze în cursul anului
1998.
Debutul în viaţa socială a instituţiei Avocatul Poporului a atras după sine o dificultate
majoră rezultată din lipsa de informaţie în ceea ce priveşte competenţa şi mijloacele juridice ale
avocatului poporului, dar mai ales limitele sale de acţiune. Ecoul deosebit al înfiinţării instituţiei
a fost însoţit de o necunoaştere la fel de mare a atribuţiilor sale. În consecinţă, Avocatul
Poporului a fost invadat de un număr considerabil de cereri formulate fie în scris, fie verbal în
cadrul audienţelor acordate, situate însă în afara competenţei, definită prin lege. Acest fapt a
sporit activitatea cu un material redundant, care trebuia totuşi analizat, clasat şi rezolvat. Uneori,
rezolvarea consta exclusiv în redactarea unei scrisori de răspuns către petiţionar, prin care i se
aducea la cunoştinţă că obiectul plângerii sale nu este de competenţa avocatului poporului. În
multe alte situaţii, pentru a veni în ajutorul celor care solicitau sprijinul, fie că plângerile
respective au fost trimise organelor competente, fie că petiţionarul în cauză a primit îndrumări, în
sensul solicitat de acesta, atunci când existau soluţii concrete.

13
 Activitatea suplimentară pe care a desfăşurat-o şi o desfăşoară în continuare, deşi nu se
încadrează strict în obligaţii, se înscrie totuşi într-o filosofie a instituţiei Avocatul Poporului.
Instituţia este chemată să contribuie la umanizarea relaţiilor dintre individ şi organismele statale.
De altfel, prima vocaţie a instituţiei este aceea de a fi în serviciul cetăţeanului, de a-l ajuta să-şi
cunoască drepturile şi îndatoririle faţă de instituţiile statului. În acest context, instituţia face
cunoscute cât mai larg rolul şi competenţa avocatului poporului, inclusiv prin citarea, în fiecare
scrisoare de răspuns, a textelor de lege care stabilesc scopul instituţiei, competenţa generală,
precum şi limitele impuse de cadrul legal în vigoare.

7. Bibliografie

1. http://www.avp.ro/ - Website-ul Instituției Avocatușui Poporului - prezintă rolul,

funcţionarea, legile aplicabile şi alte informaţii referitoare la Instituţia Avocatul
Poporului.

2. Constituția României, TITLUL II, CAPITOLUL 4 – Avocatul Poporului.

14
3. MURARU Ioan, TĂNĂSESCU Simina, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. 2,
Ed. All Beck, Bucureşti, 2004

4. Oana Băluţă, Instituții Interne si Internaționale, Editura Universității București,

2009.

5. SAFTA Marieta, Drept constitutional si institutii politice, vol.2, ed”Hamangiu”

Bucuresti, 2014

6. VALEA Daniela Drept constitutional si institutii politice- in dreptul roman si dreptul

comparat, ed. “Universul Juridic”, Bucuresti, 2014

15