AVICENNA

Cel mai strălucit spirit al civilizaţiei musulmane s-a născut în anul 980 în satul Qishlak
Afshona de lângă Buhara (astăzi în Uzbekistan), pe atunci capitala dinastiei persane a
Samanizilor care au domnit în Asia Centrală şi provincia Khorasan.

Din fericire pentru el, Avicenna s-a născut într-o familie de înalţi funcţionari iranieni de
origine turcă, astfel încât a beneficiat încă din fragedă pruncie de o educaţie aleasă şi de atenţia
unor părinţi care au sesizat devreme potenţialul intelectual al copilului.

Spiritul independent al copilului era încununat de o inteligenţă şi o memorie uluitoare,

care i-a permis ca la vârsta de doar 14 ani să-şi întreacă profesorii. După cum nota în
autobiografia sa, Avicenna învăţase deja tot ce exista la acea vreme în lume sub formă de
cunoştinţe scrise, până să împlinească 18 ani.

De fapt, conform aceleiaşi autobiografii, copilul supradotat memorase deja toate surele
Coranului până să împlinească 10 ani.
Educaţia şi cercetările sale ulterioare au fost marcate de un enciclopedism debordant.

„Devorează” complet toate scrierile despre gramatica arabă, geometria, fizica, dreptul
islamic, teologia şi medicina.
Devine foarte atras de unul dintre geniile date de Grecia Antică, şi anume Aristotel. Se avântă cu
un patos nemaivăzut în studierea operei marelui gânditor grec. Citeşte cu nesaţ de patruzeci de
ori Metafizica lui Aristotel, până când memorează fiecare cuvânt, dar conştientizează cu tristeţe
că nu reuşeşte să înţeleagă sensurile şi tainele din spatele cuvintelor.

Eşecul nu-l face decât să se ambiţioneze mai mult. Timp de peste un an şi jumătate
îşi petrece timpul citind, studiind şi rugându-se la moschee pentru iluminare. Aceasta
vine doar după ce, într-un moment de inspiraţie, cumpără pe o sumă derizorie, dintr-o
piaţă, comentariile şi tratatul filozofului musulman Al-Farabi asupra Metafizicii.

Astfel, fericit, la doar 16 ani înţelege pe deplin spiritul şi viziunea ilustrului său maestru
din Grecia Antică, pe care, evident, nu l-a întâlnit niciodată în viaţă. Fire sensibilă la suferinţele
şi bolile semenilor, Avicenna se ataşează şi de ştiinţa medicinei. La vârsta de doar 18 descoperise
deja că:

„Medicina nu este o ştiinţă grea şi aspră precum matematicile şi metafizica, deci am

făcut progrese mari. Am devenit un medic iscusit şi am început să-mi tratez primii pacienţi cu
ajutorul unor leacuri aprobate”. Tânărul ajunge în scurt timp faimos, nu doar datorită succesului
tratării pacienţilor, ci şi datorită faptului că, asemenea sfinţilor fără de arginţi din universul
creştin, Avicenna îşi trata pacienţii fără să le ceară bani.

Când el avea 22 de ani, tatăl său moare brusc. Evenimentul traumatizant s-a suprapus
peste tulburările politice şi sociale ale vremii, astfel încât tânărul se vede prins într-un adevărat
carusel al unor peregrinări constante.
Medic, călător, iluminat

Pentru a-şi exercita meseria de medic, el se instalează după cum îl duc aventurile politice
ale diverselor dinastii musulmane în slujba cărora s-a aflat la un moment dat. Ajunge să trăiască
în marile oraşe ale Persiei, precum Ravy (lângă Teheran), Hamadan sau Ispahan, unde intră în
serviciile emirilor buyizi şiiţi şi unde ajunge la un moment dat chiar să devină mare vizir (cumva
echivalentul unui prim-ministru de azi).

Prima sa slujbă a fost aceea de medic personal al unui emir. După ce l-a vindecat pe
acesta de o afecţiune îndelungată, emirul recunoscător îi oferă o sumă mare de bani. Avicenna a
refuzat-o politicos, cerându-i în schimb accesul nelimitat la bibiloteca şi arhivele oficiale ale
dinastiei Samanizilor. Cum succesul aduce deseori şi necazuri, Avicenna nu este ocolit de bârfe,
invidii, duşmănii făţişe sau ascunse, precum şi de calomnii.

Viaţa sa a fost agitată şi din cauza simpatiilor sale şiite, care l-au pus de multe ori în
primejdie. Cu toate acestea, nu s-a dat bătut în calea sa spre cunoaştere. Într-atât de mare a fost
dedicarea sa pentru ştiinţă, încât pe perioada celor patru luni cât a fost întemniţat (căci viaţa sa a
avut şi asemenea coborâşuri) Avicenna s-a folosit de timpul petrecut între patru pereţi pentru a
scrie tratatul despre afecţiunile coronariene.

Cea mai celebră şi influentă lucrare a sa a fost Canonul Medicinei (al-Qanun fi al-Tibb).
Monumentala lucrare, scrisă iniţial în 5 volume, este, conform Enciclopediei Britanice, ”cea mai
importantă carte din istoria medicinei, scrisă vreodată în Occident şi Orient”.

Timp de peste 600 ani, Canonul Medicinei lui Avicenna a fost cartea de bază din multe
şcoli de medicină şi spitale din Europa. Chiar şi în prezent, lucrarea sa este manualul standard de
referinţă pentru practicienii medicinei Unani. Cu toate că sistemul său medical se baza pe unele
din conceptele lansate de Hipocrate şi Galenus, Avicenna a adoptat în scrierile sale medicale o
perspectivă universală, colectând, „distilând” şi sintetizând toată cunoaşterea medicală care
exista în acele timpuri.

Avicenna a călătorit, a citit, a aplicat şi a studiat diferite sisteme medicale tradiţionale

precum cel grec, egiptean, persan, hindus, chinez şi tibetan., după care a concluzionat că, în afara
diferenţelor superficiale, toate aceste sisteme se confruntau cu aceleaşi realităţi şi teme comune.

Spre sfârşitul vieţii sale, persecuţia împotriva musulmanilor şiiţi se înteţeşte sub ordinele
sultanului Mahmud din Ghazna, un sunnit fanatic.

Avicenna s-a văzut silit să-şi găsească refugiul în Hamadan. În anul 1023, a fost nevoit să
fugă în Ispahan, unde şi-a petrecut ultimii 14 ani din viaţă sub protecţia emirului Alaaddowleh,
care l-a însărcinat să facă noi cercetări în domeniul astronomiei. Moare tot la Hamadan, în luna
lui iunie (august, după alte surse istorice), anul 1037, pe când avea doar 57 ani.