UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

„ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA: I.E.A.

PROIECT LA

MANAGEMENTUL STRATEGIC AL UNEI

PLANTATII VITICOLE

ÎNDRUMĂTOR:
UNGUREANU GEORGE STUDENT : Amariței Vlad
GRUPA: 456
 2015

CUPRINS

CAP I CONCEPTE DE BAZĂ ALE MANAGEMENTULUI PRODUCŢIEI

AGROALIMENTARE

1.1. Locul şi rolul industriei alimentare in economia unei ţări

1.2. Locul şi rolul întreprinderilor moderne de producţie
1.3. Structura industriei alimentare
1.3.1. Industria de prelucrare a strugurilor

CAP II ASPECTE GENERALE PRIVIND S.C. ABV INVEST. S.R.L.

2.1. Obiectul de activitate

2.2. Obiectivele proiectate
2.3. Capacitatea de prducţie
2.3.1. Productia realizata
2.3.2. Producţia prognozată
2.3.3. Proiectarea costului de producţie şi a preţului de livrare
2.4. Justificarea necesităţii şi oportunităţii realizării producţiei proiectate

CAP III STABILIREA AMPLASAMENTULUI UNEI ÎNTREPRINDERI

AGROALIMENTARE

3.1. Legăturile dintre transport şi amplasarea întreprinderii

3.2. Etapele procesului de amplsare
3.3. Metode de amplasare
3.4. Fundamentarea elaborării planului general de organizare a întreprinderii
3.5. Calculul dimensionării suprafeţei necesare pentru producţie
 CAP I CONCEPTE DE BAZĂ ALE MANAGEMENTULUI
PRODUCŢIEI AGROALIMENTARE

1.1. LOCUL ŞI ROLUL INDUSTRIEI ALIMENTARE ÎN

ECONOMIA UNEI ŢĂRI

Această ramură este strâns legată de agricultură şi participă nemijlocit la ridicarea

nivelului de trai al populatiei. Materiile prime ale industriei alimentare sunt de origine
vegetală (grâu, orz, orez, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, trestie de zahăr etc.), animală
(carne, lapte, ouă etc.) şi minerală (sarea). Este foarte variată şi prezintă pe aproape întreg
globul. Are o pondere destul de mare în productia industrială globală (9,5%, locul III) (A.P.
Gorkin, 2008).
De regulă, activitatea ei poartă, în mare măsură, un caracter sezonier, deoarece este
legată de recoltarea produselor agricole industrializabile. Industria alimentară se împarte în
două grupe de subramuri: industrii primare şi industrii secundare. Industriile primare fabrică
semiproduse (faină, pudra de cacao, carne congelată, lapte praf, unt etc.), utilizate mai apoi
de subramurile industriilor secundare la confectionarea produselor finite, adică a
alimentelor de consum. În unele cazuri întreprinderile industriale alimentare pot fi mixte,
adică fabrică atât produse primare, cât şi finale.
Întreprinderile industriei alimentare apartin preponderent grupurilor nationale şi doar
în unele subramuri există societăti transnationale ce au sediul în tările dezvoltate. Drept
exemplu, pot servi companiile Nestle, Perrier, Procter & Gamble, Pepsi, Unilever, Coca
Cola etc., care, pe lăngă întreprinderile din tara de bază, au un număr mare de filiale şi
unităti de productie în multe state ale lumii.
Industria alimentară din statele dezvoltate concentrează toate fazele de transformare a
materiilor prime, iar specializarea lor internatională depăşeşte cu mult posibilitătile
agriculturii proprii. În statele în curs de dezvoltare, industria alimentară, cu toate că
reprezintă una dintre ramurile de bază ale industriei, are o specializare îngustă. În
dependentă de materia primă prelucrată şi de produsele fabricate industria alimentară se
împarte în peste 20 de subramuri, din care mai principale sunt: industria zahărului si
produselor zaharoase, industria uleiurilor si grăsimilor, industria cărnii si produselor din
carne, industria laptelui si produselor lactate, industria de prelucrare a pestelui, industria
băuturilor alcoolice, industria băuturilor nealcoolice, industria de prelucrare a fructelor si
legumelor, industria morăritului si panificatiei, industria produselor de tutungerie, industria
produselor gustative, industria concentratelor alimentare ş.a.

1.2. LOCUL SI ROLUL INTREPRINDERILOR

MODERNE DE PRODUCTIE

Prin intreprindere se intelege orice forma de organizare a unei activitati economice,

autonoma parimonial si autorizata potrivit legilor in vigoare sa faca acte si fapte de comert,
in scopul obtinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respetiv prestari servicii, din
vanzarea acestora pe piata, in conditii de concurenta.
Întreprinderea industriala reprezinta o unitate economica de baza în cadrul economiei
nationale. Ea este veriga primara, de baza a economiei, la nivelul careia se desfasoara
activitatile de productie specifice profilului ei.
Întreprinderea de productie industriala este veriga organizatorica unde are loc
fuziunea dintre factorii de productie (resurse umane si material-organizatorice) cu scopul
de a produce si desface bunuri economice în structura, cantitatea si calitatea impusa de
cererea de pe piata si obtinerea de profit.
Scopul principal al unei întreprinderi consta în fabricarea de bunuri, executarea de
lucrari sau prestarea de servicii pentru a satisface cerintele pietei, în conditiile unui context
relational economic client-furnizor, în care întreprinderea joaca alternativ unul sau altul din
aceste roluri. Prin obiectul activitatii ei, o întreprindere industriala are rolul de a administra
cu eficienta maxima mijloacele de care dispune, de a asigura îndeplinirea ritmica si
integrala a productiei prevazute, ridicarea calitatii produselor, folosirea completa a
capacitatilor de productie, modernizarea proceselor tehnologice, cresterea productivitatii
muncii, reducerea continua a cheltuielilor de productie si sporirea pe aceasta baza a
profiturilor.
Rolul activ al întreprinderii industriale în procesul de dezvoltare a economiei
nationale se realizeaza prin atributiile sale în domeniile: activitati de personal, cercetare-
dezvoltare, financiar-contabil, comercial, productie, controlul îndeplinirii sarcinilor.
 1.3. STRUCTURA INDUSTRIEI ALIMENTARE

Pe aceasta structura a sectorului agricol ce avantajeaza Romania si o pozitioneza

alaturi de state ale Uniunii Europene precum Franta, Polonia, Spania si Italia, s-a construit o
industrie alimentara bine articulata in perioada economiei socialiste, aceasta fiind principala
contribuitoare la plata integrala a datoriei statului roman pentru imprumuturile externe din
anii 70.
Din nefericire, aceasta industrie se prabuseste imediat dupa 1989 urmarind de aproape
faramitarea marilor exploatatii agricole de stat, subfinantarea incurajarii lucrarii individuale
a loturilor si a neincurajarii procesului de asociere libera a acestora. Primele care se vor
prabusi vor fi depozitele de cereale plasate de obicei in apropierea garilor, urmate de
pepinierele pomicole si statiunile de cercetare, ambele care vor accelera declinul
contributiei agriculturii si industriei alimentare in PIB. Au urmat céntrelele de morarit din
mediul rural, sectoarele industriale de panificatie si conservare a fructelor si legumelor.
Odata cu declinul sectorului industriei alimentare romanesti, si celelalte ramuri industriale
vor intra in declin, pronind de la industria constructoare de masini, industria chimica pana la
infrastructura feroviara odata cu reducerea fluxului de navetisti si in final la degradarea unor
medii sociale precum cel rural si urban mic si mediu agro-industrial.Industria alimentara din
Romania a inregistrat o cifra de afaceri de aproape 9,76 miliarde de euro in 2010, avand o
contributie de 8% in Produsul Intern Brut (PIB) si asigurand locuri de munca pentru
aproape 185.000 de angajati, potrivit datelor Federatiei Patronale Romane din Industria
Alimentara - Romalimenta. Ramura de procesare a carnii detine cea mai importanta
contributie in sectorul industriei alimentare, cu o cifra de afaceri de 1,3 miliarde de euro,
urmata de panificatie, cu 1,1 miliarde de euro, si de bauturile racoritoare nealcoolice, cu un
miliard de euro. De asemenea, cu o pondere de 840 de milioane de euro in total industrie
alimentara se afla ramura de productie a carnii, iar produsele lactate inregistreaza o cifra de
afaceri de 800 de milioane de euro.

Tinand cont de codurile CAEN, industria alimentara poate fi grupata in urmatoarele

subramuri:
PROCESARE CARNE
Productia si conservarea carnii
Prelucrarea si conservarea carnii de pasare
Fabricarea produselor din carne
PROCESARE PESTE
Prelucrarea si conservarea pestelui, crustaceelor si molustelor
FABRICARE CONSERVE VEGETALE
Prelucrarea si conservarea cartofilor
 Fabricarea sucurilor de fructe si legume
Prelucrarea si conservarea fructelor si legumelor
Industria alimentara
Analiza economică a industriei alimentare
Riscuri Profesionale Zero în Industria Alimentară
PROCESARE GRASIMI
Fabricarea uleiurilor si grasimilor
Fabricarea margarinei si a altor produse comestibile similare
PROCESARE LACTATE
Fabricarea produselor lactate si a branzeturilor
Fabricarea inghetatei
MORARIT- PANIFICATIE
Fabricarea produselor de morarit
Fabricarea amidonului si a produselor din amidon
Fabricarea painii; fabricarea prajiturilor si a produselor proaspete de patiserie
Fabricarea biscuitilor si piscoturilor; fabricarea prajiturilor si a produselor conservate
de patiserie
Fabricarea macaroanelor, taiteilor, cus-cus-ului si a altor produse fainoase similare
FABRICARE DULCIURI, CEAI, CAFEA, ALTE ALIMENTE
Fabricarea zaharului
Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei si a produselor zaharoase
Prelucrarea ceaiului si cafelei
Fabricarea condimentelor si ingredientelor
Fabricarea de mancaruri preparate
Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate si alimentelor dietetice
Fabricarea altor produse alimentare
FABRICARE HRANA PENTRU ANIMALE
Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de ferma
Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de companie
FABRICARE BAUTURI
Distilarea, rafinarea si mixarea bauturilor alcoolice
Fabricarea vinurilor din struguri
Fabricarea altor bauturi nedistilate, obtinute prin fermentare
Fabricarea berii
Fabricarea maltului
Productia de bauturi racoritoare nealcoolice; productia de ape minerale si alte ape
imbuteliate
 1.3.1. INDUSTRIA DE PRELUCRARE A STRUGURILOR

Managementul procesării strugurilor –

obţinerea vinului

Tehnologia folosită după strivirea strugurilor

diferă în funcţie de modul cum se face separarea
lichidului. Astfel se constată că:
- pentru vinurile albe separarea se face prin
simpla stoarcere şi mustul obţinut
se numeşte must ravac;
Prin tehnologiile folosite şi prin tipurile de prese folosite, tehnicile de presare, mustul
se poate diferenţiaîn conţinutul de glucide, azot, săruri minerale fiind: must la început,
mijloc sau la sfârşit. Mecanizarea face posibilă spălarea strugurilor care intră la vinificaţie
zvântarea, efectuarea unor tratamente pe flux, limpezirea mustului prin centrifugare, filtrare;
- pentru vinul roşu separarea lichidului nu se face decât după ce a avut loc
fermentaţia fie prin simpla scurgere fie cu ajutorul presei
Din cauză că mustul este în contact pe o perioadă mai mare mare cu cojile şi
ciorchinii de struguri, în vinul roşu se găsesc o serie de substanţe care nu se întâlnesc în
vinurile albe. Plecând de la struguri negri se poate obţine vin roz dacă timpul de contact cu
cojile este scurt.

Managementul procesării industriale

a strugurilor

Procesarea strugurilor pentru producerea

vinurilor albe pentru consum curent
Din grupa vinurilor albe pentru
consumul curent fac parte următoarele
sortimente: vin de masă, vin de masă superior
şi vin de regiune. Pentru producerea acestor
vinuri cu 4 g/l zaharuri strugurii sunt procesaţi
vor proveni din soiurile de Galbenă de
Odobeşti, Zghihară, Mustoasă de Măderat.
 Culesul strugurilor - se va executa atunci când conţinutul mustului în zahăr va fi:
- 136 g/l pentru vinul de masă;
- 153 g/l pentru vinul de masă superior;
- 170 g/l pentru vinul de regiune.
Transportul strugurilor – strugurii vor trebui să ajungă la centrele de prelucrare
după cel mult 6 ore după recoltare, să nu fie zdrobiţi.
Recepţia strugurilor - se va face atât cantitativ prin cântărire cât şi calitativ prin
determinarea conţinutului în zahăr (refractometric sau denstmetric) pe baza probelor medii
ce se prelevează de la fiecare transport ce se efectuează la centrul de prelucrare.
Prelucrarea strugurilor – începe imediat după ce aceştia au fost preluaţi şi constă în:
- sulfitarea strugurilor cu doze de dioxid de sulf în funcţie de sănătate (60-80
mg SO2/kg pentru strugurii sănătoşi, 120-150 mg SO2/kg pentru strugurii atacaţi de
mucegaiuri);
- zdrobitul şi desciorchinatul se execută cu egrafulopompe sau zdrobitoare-
desciorchinătoare în cazul separării mustului prin folosirea de linuri orizontale;
- scurgerea mustului revac se execută cu camera scurgătoare metalică cu şnec;
- presarea boştinei se realizează cu ajutorul presei continue care asigură o
calitate bună mustului, se diminuează oxidarea iar randamentul este ridicat.
Prelucrarea mustului, cuprinde o serie de operaţiuni:
- asamblarea mustului în acelaşi recipient pentru;
- vinurile de masă şi masă superioară;
- must vrac + must de stuţul I şi al II-lea;
- limpezirea musturilor în cazul vinurilor de consum curent se execută
limpezirea gravitaţională prin decantarea mustului după 6-8 ore, înainte de începerea
fermentaţiei alcooloce;
- corecţii de compoziţie atunci când mustul are o aciditate mai mică de 4 g/l în
acid sulfuric prin adaos de acid tartric sau adaos de zahăr în anii cu condiţii nefavorabile.
Fermentarea mustului cuprinde următoarele acţiuni:
- umplerea recipienţilor de fermentare;
- însămânţarea cu maia de drojdie pentru declanşarea rapidă a fermentaţiei în
proporţie de 3-5%;
- conducerea fermentaţiei ce se realizeazăprin controlul temperaturii de
fermentare pentru fermentarea completă a zaharurilor.
Îngrijirea vinului prevede următoarele operaţii ce trebuie executate:
- plinul vinului după terminarea fermentaţiei tumultoase ce se execută periodic
până la tragerea vinului de pe drojdie;
- tragerea vinului de pe depozit se execută astfel:
- la vinurile din recolte sănătoase după 10-15 zile de la terminarea fermentaţiei
alcoolice;
- la vinurile din recolte compromise imediat după terminarea fermentaţiei
alcoolice;
- sulfitarea vinului se face la 6-7 zile după terminarea fermentaţiei în doze de
80-100 mg/l SO2;
- pritocitul se execută în lunile ianuarie-februarie dacă vinurile nu s-au introdus la
condiţionare;
- egalizarea vinurilor se execută după separarea de pe pitroc sau depozitul de
drojdii;
- centrifugarea se execută pentru vinurile care nu sunt suficient de limpezi;
- betonizarea se execută după tragerea vinului de pe drojdie sau a pritocitului.
Stocarea vinului până la condiţionare şi îmbuteliere se vor respecta următoarele
condiţii:
- durata de condiţionare de până la un an începe imediat după separarea vinului
de pe depozitul de drojdii;
- recipienţii de stocare vor fi: cisterne, butoaie;
- temperatura de păstrare 10-140C;
- se va asigura plinul la vase;
- se face controlul periodic al SO2.
Condiţionarea vinurilor se va avea în vedere:
- stabilizarea tartrică când livrarea se execută în sezonul rece prin refrigerare sau
adaos de acid metatartric;
- pasteurizarea dacă vinul are o încărcătură mare de germeni activi;
Îmbutelierea vinului se execută prin tragerea în sticle în vederea punerii în
consum acţiune ce presupune controlul calităţii – testarea stabilităţii tartrice şi proteice

Aprecierea vinurilor

Vinul constituie prdusul alimentar cel mai disecat

de analişti datorită faptului că în compoziţia sa intră peste
500 de compuşi care în bună parte pot fi determinaţi prin
analize de laborator, dar este imposibil ca un vin să fie
cunoscut numai pe baza analizelor fizice şi chimice. Calităţile unui vin însă nu pot fi
înţelese decât cu ajutorul organelor de simţ ale omului prin degustare sau printr-o analiză
senzorială. Deşi degustarea este o analiză subiectivă, este singura metodă în măsură să ofere
o imagine de ansamblu asupra vinurilor, să la determine clasa să
le judece în mod sintetic, în toată complexitatea lor.
 CAP II ASPECTE GENERALE PRIVIND
S.C. ABV INVEST S.R.L.

2.1. OBIECTUL DE ACTIVITATE

SC AVB Invest SRL cu domiciliul in localitatea Holboca jud. Iaşi inscris la Oficiul
Registrului Comerţului cu nr. J22/297/1999, Cod unic de inregistrare RO11806842, este
autorizat sa funcţioneze in baza Legii 440/2001 cu activitatea –Fabricarea vinurilor din
struguri prin autorizaţia nr.7 /01.06.1999 eliberata de Primaria Iaşi , jud. Iaşi.
SC ABV Invest SRL , s-a înfiinţat ca societate comerciala în luna iunie 1999 şi a mai
desfaşurat activitate în acest domeniu, activitate privată patru ani, timp în care s-a ocupat
de producerea vinului din via proprie,într-un sediu de fermă ,fost C.A.P., nemodernizat
după care s-a axat pe achiziţionarea de instalaţii moderne pentru întregul proces tehnologic
de producere şi prelucrare a vinului conform standardelor Uniunii Europene în acest
domeniu.

2.2. OBIECTIVELE PROIECTATE

În acest proiect vom avea în vedere achiziţionarea unei instalaţii de fermentare pentru
vinuri roşii care să contribuie la creşterea veniturilor firmei fiind o nouă linie de producţie
in cadrul acestei unităţi.
Constă în obţinerea deprinderilor de realizare în practică a schemelor tehnologice de
prelucrare a strugurilor, obţinere a vinurilor materie primă şi a utiliajului folosit în
vinificaţia primară. Practica de producere se realizează la întreprinderi cu tehnologii
avansate ale industriei fermentative de vinificaţie,precum şi la instituţii ştiinţifice dotate cu
utilaj modern, mijloace de automatizare şi mecanizare.

Caracteristicile principale ale construcţiilor intentionate a se realiza prin proiect:

 Proiectul presupune o hală de 1200 m cu teren 22000 m pentru spaţiu de producţie,
depozitare cu scopul realizării unui microclimat favorabil pentru obţierea şi fabricarea
vinurilor din struguri.
Construcţia va fi realizată pe structură metalică ( cadre din profile metalice , stâlpi
metalici, fundaţii din beton armat, închideri din panouri termoizolante sandwich – spuma
poliuretanică între două foi de tablă aluminiu, acoperiş tip şarpantă îin două pante din
acelaşi tip de panouri dar cu altă geometrie a secţiunii ( cu coaste de rigidizare), tâmplării
din PVC cu geamuri termoizolante).
Accesele în acest spaţiu vor fi diferenţiate şi amplasate în funcţie de importanţa lor şi
de funcţiunile pe care le deservesc. Astfel va fi un acces pe latura sudică a construcţiei,
acces care va deservi spaţiul de producţie propriu-zis şi un acces secundar pe latura estică
spre partea opusă, care asigură aprovizionarea necesarul de struguri.
Sunt necesare următoarele procese tehnologice:
-recepţionarea strugurilor,
-analiza calitativă şi cantitativă;
-zdrobirea şi desciorchinarea lor;
-tratarea mustului cu bioxid de sulf şi bentonită, tratareaboştinei;
-deservirea instalaţiilor de fermentare;
-tratarea termică, alcoolizarea, decantarea şi păstrareavinurilor brute;
-utilizarea sedimentelor, tescovinei, pregătirea vaselor pentru turnarea vinului,
procesele de spălare şi dezinfectare autilajului şi a vaselor, recepţionarea alcoolului etilic;
-realizarea mustului, vinurilor.
Hala va avea un aspect unitar, estetic, fiind funcţionala atât din punct de vedere al
fluxului tehnologoic cât şi a confortului termic.
La interior vor fi utilizate în funcţie de destinaţia fiecărei funcţiuni, placaje de gresie
şi faianţa în spaţiile în care normele sanitare şi de igienă impun astfel de finisaje, varuri
lavabile la pereţii din panouri de gipscarton, tâmplarie din PVC, pardoseli din beton
sclivisit. Structura de rezistenţa va fi realizată din profile metalice.
Infrastructura se va realiza din fundatii continui de tipul bloc de fundatie din beton
simplu si elevatie din beton armat, prevazuta la partea superioara cu centura.
Instalaţia de automatizare asigură microclimatul in hală prin ventilaţie longitudinală,
exhaustarea aerului pe frontonul halei, supraveghere pe calculator.
Sunt necesare urmatoarele instalaţii termice :
- instalaţii de încălzire în încăperile filtrului sanitar,
- instalaţii pentru realizarea microclimatului în hală, centrală termică pentru
încălzire.
Sunt necesare urmatoarele instalaţii sanitare:
- istalaţii de apă rece şi apă caldă în încăperile filtrului sanitar,
- instalaţii interioare de canalizare la filtru sanitar, centrală termică, racorduri
exterioare, camine de vizitare şi canalizare exterioară.
Parametrii constructivi şi de performanţă ai maşinilor, utilajelor şi echipamentelor
care se vor achiziţiona prin proiect:
 Utilajele specifice necesare fluxului tehnologic sunt instalaţii pentru firmele
producatoare şi importatoare de vin şi se vor procura din firmele de specialitate în
producţia de instalaţii viniviticole.

Instalaţii de fermentare pentru vinuri

Prezentare Rezervor pentru fermentare vin

Rezervor Galvin cu gestiune automatizată;

-realizat din oţel inoxidabil AISI 304 tip PI (plan înclinat);
-manta de refrigerare şi încălzire tip spirală;
-sistem de remontaj;
-panou electric de comandă;
-braţ extractor tescovină;
-diferite capacităţi şi accesorii la cererea clientuli;
 Prezentare UM1028 Fermentator HL 300
UM1028 Fermentator HL 300
Descriere: Recipient cu capat plan HL 300
Constructor: Cavalzani
Tipologie: Rezervor (Vinificator)
Materiale: AISI 304
Capacitate:300 HL
Accesorii: Uşă cilindrică d.420mm, supapă de descarcare parţială şi
totală din inox DN50, prelevare probe. Disponibil pentru instalare.

2.3. CAPACITATEA DE PRODUCTIE

De multe ori, determinarea stiintifica a capacitatii de productie este inlocuita cu

unele calcule empirice sau chiar cu o situatie de facto. 0 astfel de abordare exclude tot
posibilitatea descoperirii rezervelor interne pe capacitate, fapt ce nu permite o mai buna
folosite a factorilor de productie. (Dima I. C., Nedelcu M. V; 1999,pag. 101).

O alta interpretare data capacitatii de productie este identificarea ei cu productia

btinuta la nivelul locului lngust, interpretare ce anuleaza deja unele capacitati existente si
determina nefolosirea la intreaga capacitate a utilajelor conducatoare.

Exista o opinie care se bazeaza pe caracterul static al capacitatii,, ignorandu-se

realitatea care demonstreaza posibilitatea obtinerii unor rezultate diferite in acelasi interval
de timp. Prin esenta sa, capacitatea de productie are caracter dinamic, iar cunoasterea reala a
acestsia permite fundamentarea sarcinilor de productie, descoperirea si evaluarea corecta a
rezervelor interne, dimensionarea necesarului sau excedentului de factori de productie,
alegerea solutiei de orgamzare a productiei cea mal corespunzatoare.

Definitia aproape unitar acceptata considera capacitatea de productie ca fiind

productia maxima ce poate fi obtinuta intr-o perioada de timp pentru o anumita structura si
calitate a productiei, in conditiile folosiri depline, intensive si extensive, a factorilor de
productie, potrivit celui mai eficient regim de lucru si de organizare rationala a productiei si
a muncii.

In calculul capacitatii de productie se exclud o serie de. factori, ca de exemplu

existenta locurilor inguste, lipsa de desfacere, intreruperi accidentale in procesul de
productie etc. Capacitatea de productie evidentiaza posibilitatea maxima de productie in
conditiile folosirii depline, intensive si extensive, a factorilor de productie si se , exprima de
obicei prin volumul fizic al productiei finite a firmei (se masoara in aceleasi unitati: t, buc,
mp, mc. etc.).

Sunt si anumite exceptii: daca din aceeasi factori de productie prelucrati intr-o
instalatie rezulta un numar mare de sortimente de produse finite, cu structura variabila,
capacitatea de productie se exprima in cantitatea de factori materiali de productie supusi
prelucrarii, atunci cand productia se realizeaza intr-o. gama variata de sortimente, dar se
poate exprima intr – un produs echivalent, capacitatea de productie se va stabili in marime
echivalenta; pentru produsele sau grupele de produse care se compun din numar mare de
tipo - dimensiuni; a caror structura prezinta modificari insemnate in timp, capacitatea de
productie se exprima valoric; pentru firmele cu productie sezoniera, capacitatea de
productie anuala se stabileste pe durata campaniei de lucru realizata sau programata.

2.3.1. PRODUCTIA REALIZATA

Iordana este un soi cu perioadă lungă de vegetație, de 180 și chiar 210 zile, și de aceea
este indicat a se cultiva în locurile unde lunile septembrie și octombrie sunt călduroase și
secetoase, în general, pe pante însorite, cu expoziții sudice.

Este un soi cu coacere târzie, strugurii ajungând la maturitate deplină la sfârșitul lunii
septembrie și începutul lunii octombrie, când acumulează în medie 160-180 g/l zaharuri.
Producția de struguri realizată la hectar variază între 12.000 și 16.000 kg, dar poate ajunge
până la 20.000 kg. Vinul obținut din Iordană, când e tânăr, are o culoare galben-verzuie și
este foarte atractiv prin însușirile sale organoleptice. Cu un parfum de floră spontană,
desprins parcă din plaiurile istorice ale Transilvaniei, vinul se impune printr-o savoare
delicată, placută, asemănătoare cu cea a fructelor de pădure. Vioi, fructuos si cu multă,
multă prospețime, lasă, în general, un postgust persistent și foarte agreabil.

Fără a avea pretenția unui mare vin alb, atrage atenția și trezește interes amatorilor de
vinuri tinere și fructuoase. De obicei, vinurile au un conținut în alcool de 9-10%, dar se
remarcă printr-o aciditate totală ridicată, ce depășește ușor 5,0 g/l. De aceea, ele servesc
foarte bine la cupajare pentru vinurile de consum sau sunt folosite și chiar recomandate ca
materie primă pentru obținerea vinurilor spumante de calitate. Vinurile de Iordană se
folosesc și la obținerea distilatelor de vin învechite.
 2.3.2. PRODUCTIA PROGNOZATA

Eficienţa activităţii unei întreprinderi este determinată de gradul de previziune a

acesteia, care se derulează în trei etape:
1. prognoză;
2. planificare;
3. programare.
Rezultă că prognoza, planul şi programul sunt trei paşi care asigură coordonatele
desfăşurării activităţii oricărei unităţi economice. Prognoza şi planificarea, ca primii doi
paşi ai previziunii economice, constituie surse de reducere a incertitudinilor activităţii
economice.
Operaţionalizarea previziunii se desfăşoară prin intermediul programării producţiei.
Programul poate fi definit, în sens larg, ca un complex de scopuri operaţionale, pe
intervale de timp reduse şi subunităţi structurale dintr-o unitate industrială, rezultat din
strategii normative, sarcini, precum şi paşii care trebuie urmaţi şi resursele necesare, pentru
a îndeplini acţiuni în curs de desfăşurare, în condiţii eficiente.
Metodologia programării producţiei industriale constă în ansamblul metodelor, tehnicilor şi
instrumentelor utilizate, precum şi succesiunea lucrărilor necesare realizării obiectivelor
specifice acestei activităţi. Ca atare, realizarea obiectivelor specifice programării producţiei
industriale presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. elaborarea şi fundamentarea programelor lunare la nivel de întreprindere;
2. stabilirea şi corelarea cantitativă, calendaristică a programelor de producţie ale secţiilor;
3. elaborarea programelor operative de producţie în cadrul secţiilor.
Între multiplele strategii de planificare globală (agregat) care pot fi modelate, se
evidenţiază două strategii de bază denumite şi strategii pure. Aceste strategii pure sunt:
A. Strategii de urmărire a cererii.
B. Strategia de programare a unei producţii trimestriale constante, egală cu cererea
trimestrială medie.

Pentru ca organizaţia economicã sã obţinã rezultate prin care sã supravieţuiascã, în

ansamblul ei dar şi fiecare componentã, fiecare angajat trebuie sã ştie ce are de fãcut, iar
rãspunsul se obţine prin planificare.
 2.3.3. PROIECTAREA COSTULUI DE PRODUCTIE SI A PRETULUI DE
LIVRARE

Evoluţia oricarui fenomen în timp este

rezultanta unor influenţe de natură sistemică (trendul,
sezonalitatea,cicicitatea) şi a altora de tip aleator care
se manifestă sub forma unor abateri întâmplătoare de la
care şi evoluţia variabilei analizate.

Pe baza datelor din studiul de caz efectuat la

SC AVB Invest SRL , urmăresc să determin
prognozarea costului unitar pe produs şi a preţului de livrare al acestei societăţi. Costul şi
preţul sunt variabile dependente de variabila independentă: anul.

Pentru aceasta am ales ca metoda de prognozare a costului şi a preţului, metoda

analitică-trendul liniar.

Metodele analitice au la bază un model matematic, în care tendinţa centrală a

evoluţiei producţiei se exprimă ca o funcţie de timp:

y=f(t),în care:

t- reprezintă valorile variabilei independente;

y- valorile variabilei dependente.

Dupa alegerea funcţiei se propune estimarea parametrilor funcţiei utilizând metoda

celor mai mici patrate M.C.M.M.P.,prin care se urmăreşte minimizarea sumei pătratelor
abaterilor valorilor costurilor şi a preţurilor de la cele prognozate.

min  ( yi –Yi)2
 Tabel nr 4.16.
Vin alb Anii Vin rosu

Cost(lei/l) Preţ (lei/l) Cost(lei/l) Preţ (lei/l)

2014 2,6213 2,5014 2,7146 2,6974

2015 2,7142 2,8364 2,9341 3,1240

2016 2,8562 3,0318 3,0842 3,2854

Pentru aceasta folosesc metoda analitică liniară şi relaţia folosită este:

y = a·x+b

în care : x- anii codificaţi astfel: 2014-1,2015-2,2016-3

y- nivelul costurilor unitare

3
Z=  ( y  ax  b)
i 1
2

Z 3
 2 x  ( y  ax  b)  0
a i 1

Z 3
 2 ( y  ax  b)  0
b i 1

Rezultă sistemul de ecuaţii:

  3 2  3  3
a  x   b  x    xy
  i 1   i 1  i 1
 3
a x   bn 
3


  i 1   y
 i 1
Prognozarea costului unitar la produsul : VIN ALB

Tabel nr 4.17.
Anul xi xi2 yi xiyi

2014 1 1 26213 26213

2015 2 4 27142 54284

2016 3 9 28562 85686

TOTAL 6 14 81917 166183

Sistemul devine
14a  6b  166183 14a  6b  166183
 
6a  3b  81917 /* (2)  12a  6b  163834

Adunând cele două ecuaţii necunoscuta b se reduce iar ecuaţia pentru determinarea lui
a este:

2·a=2349 => a=1174.5

înlocuind pe a în prima ecuaţie se obţine:

16433+6·b=166183 =>6·b=14975 =>b=2945.8

Obtinând prin calcul valorile parametrilor a şi b, se poate scrie ecuaţia valorilor

ajustate care se va calcula în funcţie de valorile caracteristicii factoriale xi

Yi=2945.5 + 1174.5·xi .

Previzionarea costului unitar la vin alb pe următorii ani, pâna în 2017 se determină
după formula:

Y2012 = 2945.5 + 1174.5 ·4= 7643.5 lei/l

Y2013 =2945.5 + 1174.5·5= 8818 lei/l

 Y2014 =2945.5 + 1174.5 ·6=9992.5 lei/l

Y2015 =2945.5 + 1174.5 ·7= 11167 lei/l

Y2016 =2945.5 + 1174.5 ·8=12341.5 lei/l

Y2017 =2945.5 + 1174.5 ·9=11351 lei/l

Evoluţia costurilor unitare pentru produsul vin alb previzionate pentru perioada
2012-2017

2.4. JUSTIFICAREA NECESITATII SI OPORTUNITATII REALIZARII

PRODUCTIEI PROIECTATE

Vinul a fost şi este una din băuturile preferate ale oamenilor, datorită complexului de
senzaţiiolfactive şi gustative dintre cele mai variate şi mai fine pe care le oferă
organismului.În zilele noastre vinul este considerat un aliment şi ca orice aliment
trebuie consumat incantităţi moderateValoarea alimentară şi terapeutică a strugurilor şi
vinului a făcut ca viţa de vie să fie cultivată pe o suprafaţă mare, precum şi datorită aşezării
geografice şi reliefului variat al ţării noastre ceasigură condiţii naturale dintre cele mai
favorabile culturii viţei de vie şi obţinerii vinurilor decalitate.
Vinul conţine o serie de substanţe uşor asimilabile (glucide, alcool, acizi organici),
încantitate mică compuşi biologici activi (vitamine, enzime) indispensabile
alimentaţieiorganismului uman. Acizii din vin completează aciditatea insuficientă a sucului
gastric,accelerează digestia glucidelor, măresc secreţia glucidelor şi pancreasului, exercită o
acţiune bactericidă în organism. Elementele minerale din vin, aflate sub formă de săruri în
organism,constituie o sursă importantă pentru alcalinizarea sângelui, pentru
remineralizareaorganismului.
Puterea radioactivă a vinului contribuie la creşterea numărului de globule
roşii,stimulează procese de nutriţie.Vinurile albe au o acţiune laxativă şi vinurile
roşii o acţiuneconstipantă.Consumul moderat al vinului este recomandat în mod
terapeutic pentru bolile respiratorii(bronşite, bronchopneumonii), în unele boli
ale aparatului circulator (acţiune vasodilatorie şicardiotonică), în unele boli
digestive (diabet, colită diareică, constipaţie), în anemii, răceli, înformele uşoare
de astenie, covalescenţă în boli infecţioase.Acesta creşte puterea de rezistenţă
aorganismului în activitatea obişnuită şi contra bolilor.Toate aceste proprietăţi pozitive ale
vinului sunt valabile numai pentru vinurile sănătoase şicu compoziţie normală obţinute prin
fermentaţia naturală a mustului sau strugurilor fără adaos-uri străine, în afară de cele admise
prin lege.
 Datorită faptului că sondajele de opinie şi statisticele realizate în ultima perioadă de
timp au arătat o creştere a cererii de vinuri albe de calitate superioară, atat pe piaţa internă
cât şi cea externă, considerăm necesară realizarea unei producţii suplimentare.
Totodată considerăm că pentru început capacitatea de prelucrare a fabricii să fie de 1000
tone pe sezon, ca putând fi mărită ulterior dacă se va dovedi că acest lucru este necesar şi
oportun.
Valoarea alimentară şi gustul plăcut al strugurilor şi vinului au facut ca viţa-de-vie să
fie recunoscută şi folosită de foarte multă vreme, în ţara noastră via se cultivă pe o suprafaţă
de 350000 ha. Viticultura în ţara noastră este orientată pentru producerea soiurilor de
struguri pentru vin. Legea viei şi vinului stabileşte aceste orientări pentru fixarea anumitor
soiuri de viţă-de-vie, pentru vinuri de consum curent, pentru vinuri superioare cu denumire
de origine şi speciale, determinând aprofundarea lucrărilor de zonare şi microzonare a
soiurilor.
Procesul de prelucrare a strugurilor este concentrat în intreprinderile de stat, care
preiau pe bază de control sau liber recolta de la producător şi efectuiază în întregime
procesul tehnologic de prelucrare a strugurilor în vederea obţinerii vinului, a condiţionării şi
livrării acestuia. Industria vinului joacă un rol important prin valorificarea subproduselor de
vinificaţie: tescovină, drojdia din care se extrag o seama de produse: alcool, acid citric, etc.
Valoarea subproduselor de prelucrare se ridică la 25% din valoarea unei recolte anuale.
În concluzie, vinul este un aliment, stimulent, medicament sau reconfortant dar numai
atuncicând este consumat în cantităţi şi la perioade de timp judicioase.

CAP III STABILIREA AMPLASAMENTULUI INTREPRINDERII

AGROALIMENTARE

La înființarea unei afaceri, pe lângă toate celelalte aspecte legate de formalitățile

documentare, întocmirea planului de afaceri și acumularea surselor financiare pentru
lansarea firmei pe piață, antreprenorii ar trebui să țină cont și de un aspect destul de
important — alegerea amplasării întreprinderii.
Alegerea locului este, într-adevăr, una dintre problemele cele mai delicate pe care
viitorul comerciant trebuie să le rezolve. La luarea deciziei se va ține cont, în mod esențial,
de oferta care este propusă publicului, pentru că există produse care oferă garanția
succesului, chiar dacă punctul de vânzare se află într-o poziție aparent dezavantajoasă, dar
și altele care, pentru a se vinde, cer amplasări privilegiate.
 Obiectivul managementului strategic de amplasare îl reprezinta: minimizarea costurilor
combinate de productie, transport, comunicatii si a celor cauzate de factorii de mediu.

Într-o figura sugestiva (fig.1) au fost reprezentati principalii factori care trebuie luati în
considerare într-un demers strategic de amplasare.

Figura 1 – Principalii factori în amplasarea întreprinderilor

3.1. LEGATURILE DINTRE TRANSPORT SI AMPLASAMENTUL

INTREPRINDERII

În stabilirea tipurilor de planificare teritorială trebuie să se ţină cont de criteriul

metodei şi conţinutului folosit, dar şi a scopului de atins. În acest sens se conturează trei
nivele de planificare: nivelul spaţial, nivelul de detaliere şi planificare în funcţie de paleta
tematică (generală sau specială).
Analiza geografică a sistemului de transport trebuie să ia în considerare complexitatea
clasificării acestuia, deoarece curpinde o gamă largă de variable, precum: diferite căi de
comunicaţie, obiective diverse, infrastructura completă de transport, multitudinea
nivelurilor geografice, fără a se neglija şi alţi factori implicaţi.
 Transporturile constituie una dintre cele mai importante componente ale vieţii socio-
economice, conexiunea zonelor funcţionale ale oraşelor realizându-se prin intermediul
căilor şi mijloacelor de transport. Prin sistem de transport se înţeleg totalitatea mijloacelor,
instalaţiilor şi echipamentelor de transport, grupate după diverse criterii: tehnic, geografic,
organizatoric, obiectului transportului, integrării în procesul de producţie. Prin intermediul
sistemelor de transport, operatorii prestează servicii de transport la cererea clienţilor.
Definiţia sistemului de transport integrat se referă la acel serviciu de transport
accesibil, permiţând circulaţia liberă pe mai multe reţele, între care sunt posibile
corespondenţe situate în interiorul unei amenajări urbane sau teritoriale, concepute într-o
manieră globală. În ceea ce priveşte serviciile de transport, există un concept ce defineşte
foarte bine legatura dintre aşteptările clienţilor şi prestaţia serviciului. Conceptul îl
constituie nivelul serviciului (LoS – Level of Service).
Variabilele LoS sunt pentru transportul de marfă (preţ, timp de transport, regularitatea
serviciului etc.), şi pentru transportul de călători (preţ, durata călătoriei, frecvenţa
serviciului, regularitatea, etc.).

3.2. ETAPELE PROCESULUI DE AMPLASARE

Fundamentarea deciziei de amplasare a unității comerciale are loc în baza unui studiu al
zonei de interes. Acesta constă din mai multe etape de cercetare examinate mai jos:

1. Stabilirea limitelor teritoriale de activitate (cartier, sector, oraș, regiune).

Înainte de toate se va determina zona de atracție comercială a viitorului amplasament.
De exemplu, un mic magazin alimentar nu poate pretinde decât la o zonă comercială
de cartier, în timp ce un magazin de electrocasnice, de regulă, se poziționează la nivel
de sector de oraș (sau de oraș).

La nivel regional se poziționează marile centre comerciale amplasate în afara

localităților sau magazinele mari din orașe. De exemplu, un dealer de automobile are
o arie de atracție care, de regulă, depășește substanțial dimensiunile orașului de
localizare. La această etapă hărțile geografice, administrative, economice,
demografice sunt de o utilitate mare pentru cercetător.

2. Studiul datelor geo-demografice privind zona comercială.

Odată ce zona comercială a fost stabilită, urmează studierea minuțioasă a acesteia,
inclusiv:
  colectarea datelor socio-demografice pe baza surselor statistice sau a
sondajelor de teren (vârstă, ocupație, tipul de locuință, posesia automobilului
etc.);

 compararea datelor zonei de operare (de exemplu sector) cu datele entităților

teritoriale de nivel superior (oraș, regiune) pentru a identifica eventuale
diferențe (aspect important pentru segmentare).

3. Studiul traficului auto (în baza observării de teren):

 infrastructura de transport (drumuri, parcări);

 intensitatea fluxului de transport privat;

 intensitatea fluxului de transport public. Intersecțiile aglomerate cu flux de

transport intens au, de regulă, și un potențial comercial mai mare, cu condiția
existenței unor căi de acces pentru pietoni (trotuare, pasaje pietonale, scări) și
automobile (căi de acces, locuri de parcare).
4. Studiul traficului pietonal (în baza observării de teren):

 fluxul general de oameni;

 gradul de corespundere a caracteristicilor pietonilor cu cele ale locuitorilor din

zonă (pentru a depista fluxurile zilnice de migrare din alte zone teritoriale);
 barierele de trafic pentru pietoni (traversarea zonei de drumuri auto cu trafic
intens, zonele urbane în degradare, rețeaua de străzi pietonale și de trotuare,
precum prezența pasajelor subterane).

5. Studiul psiho-grafic și comportamental al populației locale și al pietonilor migranți

(în baza unui sondaj de teren):

 obiceiuri de cumpărare, valori, stil de viață, atitudini și preferințe față de

anumite produse și branduri;

 compararea datelor cu cele obținute în entitățile teritoriale superioare (pentru a

identifica eventuale segmente).

6. Studiul unităților concurente din zonă (în baza observării de teren):

 numărul și dimensiunea acestora;

 distanța dintre unități și aria de acoperire comercială;

  gradul de asemănare/diferențiere a ofertelor concurente.

7. Studiul unităților complementare (non-concurente) din zonă (în baza observării de

teren):

 unități de comerț și alimentație publică;

 unități de cultură și divertisment;

 unități de prestare a serviciilor (frizerii, unități medicale, ateliere de confecții

etc.).

8. Studiul perspectivei de dezvoltare a zonei (documentare la serviciul relații cu

publicul al primăriei locale și cercetări de teren):

 construcția de locuințe noi;

 construcția infrastructurii urbane noi;

 dezvoltarea afacerilor noi;

 evoluția populației după vârstă, venit, ocupație, stil de viață etc.

Examinând informațiile obținute conform criteriilor menționate mai sus, cercetătorul are
posibilitatea să aleagă o localizare optimă pentru unitatea sa de afaceri și chiar să elaboreze
o hartă a concentrării teritoriale a consumatorilor săi. Aceasta din urmă poate servi ca bază
pentru alte studii și activități de marketing.

3.3 METODE DE AMPLASARE

Lucrarile de specialitate prezinta mai multe metode prin care decizia de amplasare
poate fi optimizata:

- tabelul comparativ al principalilor factori de influenta

- metoda utilitatilor aplicata analizei amplasarilor

- analiza dimensionala a amplasarilor

 - metoda pragului de rentabilitate

- metoda centrului de greutate

- programarea lineara, algoritmul de transport.

Analiza dimensionala în amplasarea întreprinderilor

În general când avem de rezolvat o problema multidimensionala se poate utiliza

metoda elaborata de Bridgeman [4]. Sa presupunem ca avem de ales între mai multe
variante de amplasare i = (1..m) carora putem sa le asociem o serie de costuri de tip scor
datorate unor factori de influenta j = (1..n). Aceste costuri sunt echivalente cu Oi1, Oi2, ., Oij,
., Oin.

Fiecare factor are un coeficient de importanta de tipul W1, W2, ., Wj, Wn.

Meritul, sau valoarea, pentru fiecare varianta de localizare se obtine prin formula:

În aceste conditii se compara variantele doua câte doua:

Concluzia este stabilita de rezultatul raportului:

- daca MA/MB>1 se alege varianta B.

- daca MA/MB<1 se alege varianta A.

Metoda pragului de rentabilitate

Universalitatea pragului de rentabilitate face posibila utilizarea analizei cantitate - cost

si pentru a compara economic alternativele de amplasare.

Problema se poate rezolva grafic sau algebric si comporta etape bine precizate:
 1. Se determina CF - costurile fixe si CV - costurile variabile pentru fiecare
varianta de amplasare. În faza initiala pentru fiecare varianta de amplasare se
determina costurile fixe CFi care sunt independente de cantitatea executata si
costurile variabile CV = cV x Ng dependente de cantitatea executata Ng.

Apoi vom determina CT costurile totale pentru fiecare varianta i.

2. Pe o diagrama cumulativa vor fi reprezentate variatiile cheltuielilor totale CTi

pentru amplasamentele propuse.

3. Printr-o analiza a rezultatelor obtinute se selecteaza localizarile care au

costurile totale cele mai scazute asociate unei productii precizate. Se obtin mai
multe variante fezabile în functie de cantitatea de produse executate, rezultate care
vor fi interpretate si valorificate dupa o procedura logica.

De exemplu: sa presupunem ca un întreprinzator a identificat trei posibile localizari

A,B,C pentru fabrica sa de injectat mase plastice situate în zone geografice diferite (Oradea,
Târgu-Mures, Ploiesti). Pentru fiecare localitate a determinat cheltuielile fixe C F si
cheltuielile variabile cV raportate la unitatea de produs executata, si exprimate în unitati
monetare (u.m.) conform tabelului 6.6.
Metoda pragului de rentabilitate
Tabel 6.6
Cheltuieli fixe si cheltuieli variabile
Amplasarea Cheltuielile
CF (u.m./luna) cV CT=CF + cV
(u.m./buc.)  Ng
(u.m./luna)
A 30.000 65 95.000
B 60.000 45 105.000
C 80.000 35 145.000

Pentru a determina cheltuielile totale ale fiecarei variante de amplasament, s-a adoptat
Ng = 1000 buc./luna, valoare cu care se pot construi cele trei reprezentari a cheltuielilor
totale pe o hârtie milimetrica identificând cât mai exact punctele de intersectie (fig. 6.3):
 Figura 6.3 - Reprezentarea grafica în metoda pragului de rentabilitate

Pentru o acuratete mai mare în identificarea valorilor pragurilor de optiune a

variantelor, algebric obtinem:

- pentru pragul X, intersectia variantelor A si B:

- pentru pragul Y, intersectia variantelor A si C

- pentru pragul Z, intersectia variantelor B si C

Diagrama permite sa vizualizam si sa analizam complexitatea situatiilor posibile:

1. Între 0 - 1500 buc / luna se va prefera varianta A variantei B si bineînteles

variantei C

2. Pentru Ng = 1500 buc / luna variantele A si B au aceleasi rezultate mai

favorabile variantei C; între variantele A si B va conta perspectiva de viitor: daca se
prevede o crestere a cantitatii se va alege varianta B iar daca se prevede o
descrestere a cantitatii se va alege varianta A.
 3. Între 1500 - 1666 buc / luna se va prefera varianta B, de la valoarea Ng >
1666 varianta C este preferabila variantei A

4. Pentru Ng = 2000 buc / luna, variantele B si C au aceleasi rezultate

economice, oricare dintre ele fiind preferabile variantei A

5. Pentru Ng > 2000 buc / luna se prefera varianta C.

3.4. FUNDAMENTAREA ELABORARII PLANULUI GENERAL DE

ORGANIZARE A INTREPRINDERII

Prin planul general de organizare a unei intreprinderi se intelege lucrarea de

proiectare prin care se stabileste amplasarea corespunzatoare a procesului tehnologic, a
tuturor cladirilor si constructiilor in stransa coordonare cu relieful, necesitatea de amenajare
a terenului cu mijloace de transport care, la un loc, trebuie sa asigure functionarea rationala,
tehnica si economica a intreprinderii.

Planul general de organizare a intreprinderii este format din planuri pe probleme:

a. incadrarea in zona sau platforma industriala;
b. zonarea teritoriului intreprinderii;
c. reteaua cailor ferate normale si inguste;
d. caile rutiere carosabile si de pietono;
e. alte retele de transport;
f. lucrarile de terasament necesitate de intreprindere;
g. instalatiile sanitare de alimentare cu apa, canalizare, etc;
h. instalatiile energetice;
i. instalatiile electrice;
j. instalatiile si amenajarile speciale: furnizori de aer comprimat, acetilena, transport
pneumatic, etc;
k. amenajarile spatiilor verzi, de plantatii, a zonelor de odihna si protectie;
l. organizarea lucrarilor de executie, pregatirea terenurilor de constructie si de
depozitare;
m.amenajarile privind protectia si tehnica securitatii muncii in interiorul intreprinderii.

Pentru o coordonare unitara in conditiile amplasarii intreprinderilor pe o platforma

sau zona industriala, se recomanda executarea lucrarilor de constructii – montaj de catre o
singura organizatie de constructii – montaj, cu un antreprenor general, care sa lucreze pe
baza unui proiect de organizare coordonator.

Cerintele de baza ale elaborarii planului general de organizare a intreprinderii

Pentru organizarea si amenajarea optima a unei intreprinderi trebuie avut in vedere o
serie de cerinte de baza, care, in raport cu continutul lor, pot fi incadrate in urmatoarele
grupe principale:
a. grupa cerintelor privind procesul tehnologic;
b. grupa cerintelor privind circulatia materialelor si a oamenilor;
c. grupa cerintelor privind alimentarea cu energie electrica;
d. grupa cerintelor impuse de conditii naturale, climatice, geologice si topografice;
e. grupa cerintelor de ordin arhitectonic, urbanistic, constructiv;
f. grupa cerintelor privind protectia contraincendiilor;
g. grupa cerintelor privind conditiile tehnico – sanitare.

Datele de baza necesare elaborarii planului general:

A. Profilul de fabricare a intreprinderii;
B. Procesul tehnologic;
C. Fluxurile tehnologice;
D. Structura constructiilor intreprinderii;
E. Nivelul de specializare si cooperare;
F. Perspectivele de dezvoltare a intreprinderii.

Cunoasterea profilului de fabricare a intreprinderii este punctul de plecare a analizei

pentru elaborarea planului general. Pentru aceasta, e necesar sa se cunoasca exact
nomenclatorul produselor ce urmeaza a fi executate, cantitatea de executat din fiecare
produs, precum si calitatea produselor.
Pe baza datelor referitoare la programul de productie al intreprinderii se elaboreaza
procesul tehnologic si se apreciaza fluxurile de materiale si de oameni. Prin planul general
de organizare, pe langa procesul tehnologic general, se vor elibera si procese tehnologice
partiale sau de detaliu.
Procesul tehnologic general poate fi definit ca reprezentand totalitatea operatiilor
necesare de prelucrare a materiilor prime, din momentul iesirii din depozit si intrarii in
procesul de prelucrare si pana in momentul iesirii din fabricatie sub forma de produs finit.
Procesul tehnologic partial sau de detaliu reprezinta totalitatea operatiilor care se
efectueaza in interiorul unei sectii sau al unui atelier, deci pe o anumita faza a procesului
tehnologic.
Prin planul general de organizare, procesul tehnologic este reprezentat grafic printr-o
schema a procesului tehnologic sau schema a fabricatiei, care va arata drumul pe care il
parcurg materiile prime, semifabricatele si produsele finite in procesul de fabricatie, precum
si legaturile functionale care se stabilesc intre diferitele unitati de productie ale
intreprinderii.
Caracteristica esentiala a unei astfel de scheme de fabricatie o constituie faptul ca ea
reprezinta grafic numai procesul tehnologic pe faze, fara a implica si desfasurarea spatiala,
concreta pe teritoriul intreprinderii, sau a reprezenta la o anumita scara, unitatile de
productie.
Elaborarea planului general necesita, de asemenea, cunoasterea si precizarea
fluxurilor tehnologice si de oameni.
Fluxul tehnologic este drumul parcurs de diferite materiale in decursul prelucrarilor.
In raport cu specificul procesului tehnologic pot fi adoptate trei tipuri de fluxuri
tehnologice:
a. flux tehnologic orizontal;
b. flux tehnologic vertical;
c. flux tehnologic mixt.

3.5. CALCULUL DIMENSIONARII SUPRAFETEI NECESARE

PENTRU PRODUCTIE

În urma analizei modului de organizare a procesului de producţie poate rezulta

necesitatea unor modificări de fluxuri tehnologice sau de amplasări sau reamplasări de
utilaje.
În acest caz este nevoie să se facă o dimensionare judicioasă a suprafeţelor de
producţie.
Pentru aceasta se folosesc mai multe metode dintre care mai utilizate sunt următoarele:
a. metoda pe bază de calcul;
b. metoda prin elaborarea unui proiect sumar;
c. metoda pe baza tendinţei coeficienţilor şi a extrapolării.

Metoda consta in stabilirea necesarului de masini, instalatii, utilaje; stabilirea

necesarului de suprafata pe fiecare tip de masina, instalatie sau utilaj in parte. Necesarul de
18218t1916s suprafata se numeste "norativ de suprafata".

Pe baza acestor 2 elemente se calculeaza suprafata pe total grupa utilaje inmultind

normativul de suprafata cu numarul de utilaje de acelasi tip. Suprafata totala a unitatii de
productie se calculeaza: adunand la suprafata de productie de baza ocupata de utilaje
suprafetele necesare serviciilor auxiliare si de servire.
 1. Determinarea necesarului de masini, instalatii, sau utilaje se face folosind
urmatoarele relatii:

Pt utilajele care lucreaza cu saptamana intrerupta

Nu=necesar utilaje

Qj=cant de produs

Tnj=timp pt prod o unit de prod j

Knj=coef de indeplinire a normelor

Td=timp disponibil (ore) al utilajului

Utilaje cu sapt neintrerupta

Tc =tipm calendaristic = 365

Tn= timp nominal = Tc-(sambete+duminici+sarbatori)=365-52-52-6=255

Td(zile)= Tn-Treparatii

Td=Td(zile)*ns*dc

Ds= durata schimb

Ns= numar schimb

Gnp= greutatea mat prime incarcate in utilaj la o sarja

Kp= coef de transformare din materie prima in produs finit

Ds= durata eleborare sarja

Ts= dimpul disponibil

Metodilogia de calcul a timpului disponibil pt utilaje cu functionare continua:

Tc= Tn= 365 zile

Dd= 365-Trep

Td(ore)=(365-Trep)*24

Calcul suprafete necesare pt fiecare utilaj in parte:

St= supraf tottala de prod pt un utilaj

Ss=supraf statica pe care se aseaza efectiv utilajul, putandu-se calcula in f de

dimensunile sestuia

Sg= suprafata de gravitatie e necesara pt servirea loculuide munca si depozitarea

materialelor

N= numarul de laturi dinspre care poate fi servit utilajul

Se= suprafata de evolutie e necesara pt deplasarea muncitorilor si pt efectuarea

transporturilor

K= coef (0,05-3) in f de specificul locului de munca

St=Ss+Sg+Se

Sg=Ss*N

Se+(Ss+Sg)*K