Ai fost al casei credincios

Şi te-am ţinut cu drag,

Prindeai uşor de sus un os
Şi te-aşezai pe prag.

Pe ploaie, pe ninsoare sau pe vânt,

Ne săreai înainte,
Şi îţi plăcea să te alint,
Spunându-ţi dulci cuvinte.

Erai însă neiertător,

Şi turbai de mânie,
Când îndrăznea vreun trecător,
De poartă să se ţie.

Dar într-o noapte neuitată,

Ţi-au dat “prietenii” otravă
Credinţa ta n-o mai voiau,
Dar n-au făcut mare ispravă.

Azi curtea e stingheră fără tine,

Gina crede c-o să mai revii,
Nu te-am înlocuit cu nimeni,
Deşi nopţile ne par pustii.