Biblioteca Nag Hammadi

Evanghelia adevărului

Tradus de Willis Barnstone și Marvin Meyer

Această traducere originală a Evangheliei Adevărului (Nag Hammadi Codex I și
XII) este prezentată în Biblioteca Societății Gnostice cu permisiunea și sub licența Dr.
Willis Barnstone, care păstrează toate drepturile de autor. Traducerea Dr. Barnstone a
textelor lui Nag Hammadi este publicată în Biblia Gnostică , © 2003, Willis Barnstone &
Marvin Meyer.
Titlurile cu caractere aldine au fost adăugate textului pentru claritate de către
traducători.

Sursa: http://www.gnosis.org/naghamm/got-barnstone.html
_____________________________________

Bucură-te de cei care Îl știu pe Tatăl

Evanghelia adevărului este bucuria pentru cei care au primit de la tatăl adevărului
harul de aL cunoaște prin puterea cuvântului, care a venit de la plinătatea și care este în
gândul și mintea tatălui. Acesta este cel numit salvator, deoarece acesta este numele
lucrării pe care trebuie să o facă pentru răscumpărarea celor care nu au cunoscut pe
tatăl. Căci numele Evangheliei este revelația speranței, căci aceasta este descoperirea celor
care îl caută, pentru că tărâmul tuturor ia căutat de la care a venit. Vedeți, totul era în el,
acela indiscutabil, de neconceput, care este mai bun decât orice gând.

IGNORANȚA TATĂLUI ESTE EROARE

Această ignoranță a tatălui a adus teroare și frică. Și teroarea a devenit densă ca o
ceață, astfel încât nimeni nu a putut să vadă. Din această cauză eroarea a devenit
puternică. Dar ea a lucrat pe substanța ei materială în zadar, pentru că nu cunoștea
adevărul. Ea și-a asumat o figura în timp ce se pregătea, la putere și în frumusețe,
înlocuitorul adevărului.
Aceasta, deci, nu era o umilință pentru cea inimaginabilă, de neconceput. Căci ele
nu erau ca nimic, această teroare și această uitare și această falsă falsă, în timp ce adevărul
stabilit este neschimbat, neperturbat și complet frumos.
Din acest motiv, nu țineți prea greșit eroarea.
Din moment ce eroarea nu avea rădăcină, era în ceață în privința tatălui. Ea pregătea
lucrări, uitare și temeri, pentru ca, prin aceste mijloace, să-i smulgă pe cei din mijloc și să-i
facă captivi. Uitarea erorii nu a fost dezvăluită. Nu a devenit lumină lângă tată. Uitarea nu
exista cu tatăl, deși a existat din cauza lui. Ceea ce există în el este cunoașterea, care a fost
dezvăluită pentru ca uitarea să poată fi distrusă și ca tatăl să poată fi cunoscut. Din moment
ce uitarea a existat pentru că tatăl nu era cunoscut, dacă tatăl ajunge să fie cunoscut, din
acel moment, uitarea va înceta să existe.

1
 ISUS ESTE FRUCTUL CUNOAȘTERII
Aceasta este evanghelia celui pe care-l caută, pe care el la descoperit perfectului prin
îndurările tatălui ca mister ascuns, Isus unsul. Prin el el le-a luminat pe cei care erau în
întuneric din cauza uitării. El le-a luminat și le-a dat o cale. Și acea cale este adevărul pe
care la învățat. Din acest motiv eroarea era supărată pe el, așa că la persecutat. Ea a fost
tulburată de el, și ea a fost făcută fără putere. El a fost ucis într-un copac. A devenit un rod
al cunoașterii tatălui. El nu le-a distrus, totuși, pentru că au mâncat din ea. Mai degrabă a
făcut ca cei care au mâncat să fie bucuroși din cauza acestei descoperiri.
Cât despre el, el le-a găsit în el însuși și l-au găsit în sine, acel neimportant și de
neconceput, acel tată perfect care a făcut totul, în care este domeniul tuturor, și pe care
tărâmul tuturor lipsește, în el însuși perfecțiunea lor, pe care nu ia dat-o tuturor. Tatăl nu era
gelos. Ce gelozie, într-adevăr, există între el și membrii săi? Căci, chiar dacă ființa veșnică
ar fi primit perfecțiunea lor, nu ar fi putut să se apropie de perfecțiunea tatălui, pentru că și-
a păstrat desăvârșirea în sine, le-a dat-o ca o modalitate de a se întoarce la el și ca o
cunoaștere unică în perfecțiune. El este cel care a pus totul în ordine și în care au existat
toți și cărora le lipsea totul. Fiind unul dintre care unii nu au nici o cunoaștere, el vrea ca ei
să-l cunoască și să-l iubească. Ce le lipsea,

ISUS CA ȘI GHID
Isus a devenit un ghid, liniștit și în timpul liber. În mijlocul unei școli a venit și a
vorbit cuvântul ca profesor. Cei care erau înțelepți în estimarea lor au venit să-l pună la
încercare. Dar le-a discreditat ca niște oameni goi. L-au urât, pentru că într-adevăr nu erau
înțelepți. După toate acestea au venit și copiii mici, cei care posedă cunoștința tatălui. Când
au devenit puternici, au fost învățați aspectele feței tatălui. Au ajuns să știe și erau
cunoscuți. Ei au fost proslăviți și au dat slavă.

CARTEA VIEȚI ÎN INIMA COPIILOR MICI

În inima lor, cartea vie a celor vii era manifestată, cartea care a fost scrisă în gândul
și în mintea tatălui și, înainte de întemeierea tuturor, este în acea parte de neînțeles a lui.
Aceasta este cartea pe care nimeni nu a găsit-o posibilă, deoarece a fost rezervată
pentru cel care o va lua și va fi omorât. Nimeni nu putea să apară printre cei care au crezut
în mântuire atâta vreme cât cartea nu a apărut. Din acest motiv, Isus, plin de compasiune,
credincios, a fost răbdător în suferințele sale până când a luat acea carte, deoarece știa că
moartea lui a însemnat viață pentru mulți. Ca și în cazul voinței care nu a fost încă
deschisă, averea stăpânului decedat al casei este ascunsă, tot așa și în cazul tuturor celor
ascunse atâta timp cât tatăl tuturor era invizibil și unic în el însuși, în care fiecare spațiu își
are izvorul. Din acest motiv, Isus a apărut. A pus cartea. El a fost ucis într-o cruce. El a
aplicat edictul tatălui pe cruce.
O învățătură atât de mare! El se abătă chiar și până la moarte, deși este îmbrăcat în
viața veșnică. După ce sa despărțit de aceste cârpe perisabile, sa îmbrăcat în
incoruptibilitate, pe care nimeni nu l-ar putea lua de la el. După ce a intrat pe teritoriul gol
al temerilor, el a trecut înaintea celor care au fost dezbrăcați de uitare, fiind atât cunoaștere
cât și perfecțiune, proclamând lucrurile care se află în inima tatălui, astfel încât el a devenit
înțelepciunea celor care au primit învățătură. Dar cei care urmează să fie învățați, cei vii
înscriși în cartea celor vii, învață pentru ei înșiși, primind instrucțiuni de la tată, întorcându-
se din nou la el.
Deoarece perfecțiunea tuturor este în tată, este necesar ca toți să urce la el. Prin
2
urmare, dacă cineva are cunoștință, primește ceea ce îi aparține și îl atrage pe sine. Căci un
om care este ignorant este deficient și este o mare deficiență, deoarece îi lipsește ceea ce îl
va face perfect. Deoarece perfecțiunea tuturor este în tată, este necesar ca toți să urce la el
și pentru fiecare să primească lucrurile care sunt ale lui. El a scris mai întâi aceste lucruri,
pregătindu-le să li se dea celor care au venit de la el.

CEI CARE AU CUNOȘTINȚA TATĂLUL ÎI APELEAZĂ

Cei pe care îi cunoștea mai întâi numele au fost numiți ultima dată, astfel încât cel
care cunoaște este unul al cărui nume a fost pronunțat de tatăl său. Pentru cel al cărui nume
nu a fost vorbit este ignorant. Într-adevăr, cum să auzi cineva dacă un nume nu a fost
rostit? Căci oricine rămâne neștiut până la sfârșit este o creatură de uitare și va pieri cu
ea. Dacă nu este așa, de ce nu au nici un nume acești nenorociți, de ce nu au voce? Prin
urmare, oricine are cunoștințe este de sus. Dacă este chemat, acea persoană aude, răspunde
și se întoarce spre cel care a sunat. Acea persoană se urcă la el și știe cum este
chemat. Având cunoștință, acea persoană face voia celui care a chemat. Acea persoană
dorește să-i placă, găsește odihnă și primește un anumit nume. Cei care astfel vor cunoaște
de unde au venit și unde merg. Ei o cunosc ca pe cineva care,
A transformat mulți din greșeală. El sa dus înaintea lor în locurile lor, de unde au
plecat când au greșit din cauza profunzimii celui care înconjoară fiecare loc, în timp ce nu
există nimic care să-l înconjoare. A fost o mare minune că ei erau în tatăl fără să-l cunoască
și că puteau să plece de unul singur, deoarece nu erau în stare să-l țină și să-l cunoască în
care erau, căci într-adevăr voia lui nu a ieșit din l. Căci el a revelat-o ca o cunoaștere cu
care toate emanațiile sale sunt de acord, și anume, cunoașterea cărții vii pe care a revelat-o
în cele din urmă ființelor veșnice ca scrisori, arătându-le că acestea nu sunt numai vocale
sau consoane, le poate citi și se gândește la ceva lipsit de semnificație. Dimpotrivă, acestea
sunt scrisori care transmit adevărul. Ele sunt pronunțate numai atunci când sunt
cunoscute. Fiecare scrisoare este un adevăr perfect ca o carte perfectă, căci acestea sunt
scrisori scrise de mâna unității, deoarece tatăl le-a scris pentru ființele veșnice, pentru ca
prin scrisorile lor să vină să-l cunoască pe tatăl.

Fiul tatălui este Iisus al nefericirii

Înțelepciunea lui contemplă cuvântul,
învățătura lui o exprimă,
cunoștințele sale l-au dezvăluit,
onoarea lui este o coroană pe ea,
bucuria lui este de acord cu ea,
slava lui la înălțat,
imaginea lui a dezvăluit-o,
odihna lui a primit-o,
dragostea lui a întrupat-o,
încrederea lui a îmbrățișat-o.
Astfel, cuvântul tatălui merge în toate, fiind rodul inimii sale și exprimarea voinței
sale. Sprijină totul. Îi alege și ia tot caracterul tuturor și îi purifică, făcându-i să se întoarcă
la tatăl, la mama, la Isus de cea mai mare dulceață. Tatăl își deschide sânul și sânul său este
spiritul sfânt. El își dezvăluie sinele ascuns, care este fiul său, astfel încât, prin
compasiunea tatălui, ființele veșnice îl pot cunoaște, își pot încheia căutarea obositoare a
tatălui și se odihnesc în el, știind că aceasta este odihnă. După ce a umplut ceea ce era
3
incomplet, el și-a îndepărtat forma. Forma a ceea ce era incompletă este lumea pe care a
servit-o.
Căci acolo unde există invidie și necaz, există o incompletă; dar unde există unitate,
există o exhaustivitate. Din moment ce această incompletitate a apărut pentru că nu-i
cunoșteau pe tată, din momentul în care îl cunoșteau pe tatăl, incompletența va înceta să
existe. Deoarece ignoranța unei persoane dispare atunci când cineva câștigă cunoașterea și
când întunericul dispare atunci când apare lumina, tot așa și incompletența este eliminată
prin completitudine. Desigur, din acel moment, forma nu mai este manifestă, ci va fi
dizolvată în fuziune cu unitatea. Acum, lucrările lor se împrăștie. În timp, unitatea va
completa spațiile. Prin unitate, fiecare se va înțelege pe sine. Prin cunoaștere, unul se va
purifica de la multiplicitate la unitate, devorând materie în el însuși ca focul și întunericul
prin lumină, moartea prin viață.

ÎNCĂLZIREA DEȘEURILOR DEFECT ÎN MiȘCARE

Desigur, dacă aceste lucruri s-au întâmplat cu fiecare dintre noi, este potrivit pentru
noi, cu siguranță, să ne gândim la toate, astfel încât casa să fie sfântă și tăcută pentru
unitate. Ca și oamenii care s-au mutat dintr-o casă, dacă au niște feluri de mâncare care nu
sunt bune, sunt rupte. Cu toate acestea, gospodarul nu suferă o pierdere, ci se bucură, căci
în locul acestor feluri de mâncare defecte există acelea care sunt complet perfecte. Căci
aceasta este judecata care a venit de sus și care a judecat fiecare persoană, o sabie trasă cu
două tăișuri care taie de această parte și asta. Când a apărut cuvântul, care se află în inima
celor care-l pronunță - nu a fost doar un sunet, ci a devenit un corp - o mare tulburare a
avut loc între feluri de mâncare, pentru că unii au fost goliți, alții au umplut; unele au fost
prevăzute, altele au fost eliminate; unii au fost purificați, alții au fost spulberați. Toate
spațiile au fost zdruncinate și tulburate pentru că nu aveau nici un calm, nici
stabilitate. Eroarea a fost deranjată, neștiind ce ar trebui să facă. Era tulburată, se plângea,
era pe lângă ea, pentru că nu știa nimic. Când cunoașterea, adică abolirea erorii, se apropia
de ea cu toate emanațiile ei, eroarea era goală, deoarece nu era nimic în ea. A apărut
adevărul; toate emanațiile sale au recunoscut-o. Ei l-au salutat pe tatăl cu adevărat cu o
putere care este completă și care îi unește cu tatăl. deoarece nu era nimic în ea. A apărut
adevărul; toate emanațiile sale au recunoscut-o. Ei l-au salutat pe tatăl cu adevărat cu o
putere care este completă și care îi unește cu tatăl. deoarece nu era nimic în ea. A apărut
adevărul; toate emanațiile sale au recunoscut-o. Ei l-au salutat pe tatăl cu adevărat cu o
putere care este completă și care îi unește cu tatăl.

ADEVĂRUL ESTE UMANUL TATĂLULUI

Fiecare iubeste adevarul pentru ca adevarul este gura tatalui. Limba lui este Duhul
Sfânt. Cine atinge adevărul, atinge gura tatălui prin limba în momentul în care se va primi
Duhul Sfânt.
Aceasta este manifestarea tatălui și revelația lui față de ființele sale veșnice. El a
descoperit ceea ce este ascuns în el și la explicat. Cine este cine există, dacă nu este tatăl
însuși? Toate spațiile sunt emanațiile lui. Ei știau că provin din el ca și copii de la un bărbat
desăvârșit. Ei știau că încă nu au primit formă și nici nu primiseră încă un nume, fiecare
dintre care produce tatăl. Dacă în acel moment ei primesc forma cunoștinței sale, deși sunt
cu adevărat în el, nu-l cunosc. Dar tatăl este perfect. El cunoaște fiecare spațiu care este în
el. Dacă dorește, el îi dezvăluie pe oricine pe care dorește, dându-i o formă și dându-i un
nume; și el dă un nume și o cauză pentru a se produce. Cei care încă nu există nu cunosc pe
4
cel care la creat. Nu spun, atunci, că cei care nu există încă nu sunt nimic. Dar ei sunt în El,
care vor dori să existe când vor, ca un eveniment ce se va întâmpla. Pe de o parte, el știe,
înainte de a se dezvălui ceva, ce va produce. Pe de altă parte, fructul care nu a fost încă
dezvăluit nu cunoaște nimic, nici nu este nimic. Astfel, fiecare spațiu care, din partea sa,
este în tată vine de la cel existent, care, la rândul său, la stabilit de la inexistent. Căci
oricine nu are rădăcină nu are rod, dar, deși gândește: "Eu am venit", că cineva va
pieri. Din acest motiv, oricine nu există deloc, nu va exista niciodată. Pe de altă parte,
fructul care nu a fost încă dezvăluit nu cunoaște nimic, nici nu este nimic. Astfel, fiecare
spațiu care, din partea sa, este în tată vine de la cel existent, care, la rândul său, la stabilit
de la inexistent. Căci oricine nu are rădăcină nu are rod, dar, deși gândește: "Eu am venit",
că cineva va pieri. Din acest motiv, oricine nu există deloc, nu va exista niciodată. Pe de
altă parte, fructul care nu a fost încă dezvăluit nu cunoaște nimic, nici nu este nimic. Astfel,
fiecare spațiu care, din partea sa, este în tată vine de la cel existent, care, la rândul său, la
stabilit de la inexistent. Căci oricine nu are rădăcină nu are rod, dar, deși gândește: "Eu am
venit", că cineva va pieri. Din acest motiv, oricine nu există deloc, nu va exista niciodată.

ÎNCĂLZIRE ȘI CREȘTEREA CUNOAȘTERII

Deci, ce vrea el să gândească? "Sunt ca umbrele și fantomele nopții." Când vine
dimineața, acesta știe că frica pe care o experimentase nu era nimic.
Astfel ei au fost ignoranți față de tată; el este cel pe care nu l-au văzut. De vreme ce
frica și confuzia, lipsa de încredere și dublă gândire și diviziune au existat, au existat multe
iluzii pe care le-au conceput, precum și ignoranță goală - ca și când dormeau adânc și se
găseau pradă viselor tulbure.
Fie că fug de undeva, fie că nu au puterea de a scăpa atunci când sunt urmăriți. Sunt
implicați în lovituri, sau ei înșiși primesc vânătăi. Căzând din înălțimi, sau zboară prin aer,
fără a avea aripi. Alteori, este ca și cum unii oameni ar încerca să-i omoare, chiar dacă
nimeni nu-i urmărește; sau ei înșiși îi ucid pe cei de lîngă ei, și sînt vopsite de sîngele
lor. Până în momentul în care cei care trec prin toate aceste lucruri - adică cei care au
experimentat toate aceste confuzii - se trezesc, nu văd nimic, deoarece visele nu sunt
nimic. Prin urmare, cei care aruncă ignoranță de la ei ca și somnul nu consideră că este
ceva și nici nu-i privesc proprietățile ca fiind ceva real, dar ei renunță la ei ca un vis în
noapte și consideră că cunoașterea tatălui este zorii. Astfel, fiecare a acționat, ca și cum ar
fi adormit, în timpul ignoranței și astfel o persoană ajunge să înțeleagă, ca și cum ar fi
trezirea. Și fericit este cel care vine la el însuși și se trezește. Într-adevăr, binecuvântări
asupra celui care a deschis ochii orbilor.
Spiritul a venit la această persoană în grabă atunci când persoana a fost trezită. După
ce și-a dat mâna celui care a fost înclinat la pământ, el la pus ferm în picioare, pentru că
încă nu se ridicase. Acest lucru le-a dat mijloacele de a cunoaște cunoașterea tatălui și
descoperirea fiului său. Căci când au văzut-o și i-au ascultat, ia permis să ia un gust și să
miroasă și să-l prindă pe fiul iubit.

Fiul descoperă Cuvântul tatălui

Fiul a apărut, informându-i despre tatăl, pe cel neimportant. El le-a inspirat cu ceea
ce este în minte, în timp ce face voia lui. Mulți au primit lumina și s-au întors spre el. Dar
oamenii materiale erau străini pentru el și nu-i discercau aspectul și nici nu îl
recunosc. Căci el a venit în chip asemănător cu carnea și nimic nu și-a blocat calea pentru
că ceea ce este incoruptibil este irezistibil. Mai mult, în timp ce spune lucruri noi, vorbind
5
despre ceea ce este în inima tatălui, el a proclamat cuvântul fără de cuvinte. Lumina a
vorbit prin gura lui, și vocea lui a dat viață. El le-a dat gânduri, înțelegere și milă și
mântuire, și spiritul puterii derivat din infinitatea și dulceața tatălui. El a făcut ca pedepsele
și scursurile să înceteze, căci ei au făcut pe mulți care aveau nevoie de milă să se
răscumpere de El în rătăcire și în lanțuri - și le-a distrus cu putere și le-a înjunghiat cu
cunoștință. El a devenit o cale pentru cei rătăciți și cunoștință pentru cei care au fost
ignoranți, o descoperire pentru cei care căutau și un sprijin pentru cei care tremură, o
puritate pentru cei care au fost pângăriți.

FIUL ESTE PĂSTORUL OII PIERDUTE

El este păstorul care la lăsat în urmă pe cele nouăzeci și nouă de oi care nu s-au
îndepărtat și s-au dus în căutarea celui pierdut. El sa bucurat când a găsit-o. Pentru
nouăzeci și nouă este un număr exprimat cu mâna stângă. În momentul în care îl găsește,
tot numărul este transferat la mâna dreaptă. Astfel, cu el îi lipsește celălalt, adică întreaga
dreaptă, care atrage ceea ce este deficitară, o prinde din stânga și o transferă spre
dreapta. În acest fel, atunci numărul devine o sută. Acesta este simbolul sunetului
numerelor. Este tatăl.
El a lucrat chiar în Sabat pentru oile pe care le-a găsit căzute în groapă. El a salvat
viața acelei oi, ridicându-l din groapă, pentru a înțelege pe deplin ce este Sabatul, voi care
sunteți copiii înțelegerii inimii. Este o zi în care nu este potrivit ca mântuirea să fie
inactivă, ca să puteți vorbi despre acea zi cerească, care nu are nici o noapte și nici soarele
care nu se stabilește pentru că este perfectă. Spuneți apoi în inima voastră că sunteți această
zi perfectă și că în voi trăiește lumina care nu eșuează.

PUNEREA ÎN CUNOȘTINȚĂ ÎN PRACTICĂ

Vorbește despre adevăr, celor care o caută și despre cunoașterea celor care, prin
eroarea lor, au săvârșit păcate. Asigurați-vă că cei care se împiedică și întindeți mâinile
spre bolnavi. Hrăniți-i pe cei flămânzi și puneți la dispoziție pe cei care sunt
tulburați. Ridicați-i și treziți pe cei care dorm. Tu ești această înțelegere care te
prinde. Dacă cei puternici urmează acest curs, ei sunt chiar mai puternici. Întoarce-ți
atenția la tine înșine. Nu vă îngrijorați de alte lucruri, și anume de ceea ce ați aruncat de la
voi înșivă, ceea ce ați respins. Nu vă întoarceți să le mâncați. Nu fi mâncat de molii. Nu fi
mâncat de viermi, pentru că l-ai scuturat deja. Nu fi un loc al diavolului, căci l-ai distrus
deja. Nu vă întăriți ultimele obstacole, deoarece este condamnabil. Căci cel fără prihană nu
este nimic. El se rănește mai mult decât legea. Căci acesta face faptele sale pentru că este
un om fărădelege. Dar aceasta, pentru că este o persoană dreaptă, își desfășoară lucrările
printre altele. Atunci voia tatălui, pentru că sunteți de la el.

LUCRAREA TATĂLUI
Căci tatăl este dulce și voia lui este bună. El cunoaște lucrurile care sunt ale voastre,
ca să vă puteți odihni în ele. Căci prin fructe se cunoaște lucrurile care sunt ale voastre, că
ele sunt copii ai tatălui și că cineva își cunoaște aroma, că ați provenit din harul chipului
său. Din acest motiv, tatăl îi iubește aroma; și se manifestă în orice loc; și când se amestecă
cu materia, el dă aromă lumina; și în odihna lui îl face să se înalțe în orice formă și în
fiecare sunet. Căci nu urechile mirosesc aroma, ci spiritul care posedă simțul mirosului și-l
atrage pentru sine însuși și se scufundă în aroma tatălui. Astfel, spiritul îi îngrijește și îl
duce în locul de unde a venit, prima aromă care a devenit frig. Este într-o formă
6
psihică, asemănătoare cu apa rece care sa scufundat în sol care nu este greu, dintre care cei
care o văd gândesc: "Este pământul". După aceea se evaporă dacă o trage o suflare de vânt
și se încălzește. Aromele reci sunt deci din diviziune. Din acest motiv, credința a venit și a
distrus împărțirea și a adus plinătatea caldă a dragostei, astfel încât frigul să nu se mai
întoarcă, dar unitatea gândirii perfecte poate să prevaleze.

TATĂL REFORMEZĂ DEFICIENȚA CU PLINĂTATEA

Acesta este cuvântul Evangheliei despre găsirea plinătății pentru cei care așteaptă
mântuirea care vine de sus. Când speranța lor, pentru care ei așteaptă, așteaptă - cei ai căror
asemănare este lumina în care nu există nici o umbre - atunci atunci plinătatea urmează să
vină. Deficiența materiei, totuși, nu este din cauza infinității tatălui, care a venit să ofere
timp pentru deficiență. De fapt, nu este corect să spunem că cel nenorocit va veni în felul
acesta. Adâncimea tatălui este profundă, iar gândul de eroare nu este cu el. Este o chestiune
de a cădea în jos și de a fi ușor pus în poziție verticală la descoperirea celui care a ajuns la
ceea ce va aduce înapoi.
Această aducere înapoi se numește pocăință. Din acest motiv, incorupția a suflat. A
urmat pe cel care a păcătuit, pentru ca el să poată găsi odihnă. Iertarea este ceea ce rămâne
pentru lumina în deficiență, cuvântul plinătății. Pentru că doctorul se grăbește spre locul în
care există boală, pentru că aceasta este dorința medicului. Bolnavul este într-o stare
deficitară, dar nu se ascunde, pentru că medicul posedă ceea ce îi lipsește pacientul. În
acest fel deficiența este umplută de plinătatea, care nu are deficiențe și care a fost dată
pentru a umple pe cel lipsit, astfel încât persoana să poată primi har. Pentru că în timp ce
deficiente, această persoană nu a avut nici un grație. Din acest motiv a avut loc o diminuare
în care nu există nici un grație. Atunci când partea restrânsă a fost restaurată, persoana în
nevoie sa descoperit ca plinătate.

ANUNTAREA ALEGEȚILOR CU MERCA TATĂLUI

Din acest motiv, cei care au fost tulburați vorbesc despre Hristos în mijlocul lor,
pentru ca ei să primească o restaurare și să-i unge cu unguent. Unguentul este milă de tată,
care va avea milă de ei. Dar aceia pe care ia uns este aceia care sunt perfecți. Pentru vasele
pline sunt de obicei acoperite cu ceară de etanșare. Dar când stratul este ruinat, vasul se
poate scurge, iar cauza defectului său este lipsa de acoperire. Pentru că atunci o suflare de
vânt și puterea pe care o are îl pot face să se evapore. Dar din borcanul fără defecte nu se
îndepărtează nici un sigiliu, nici nu scapă. Dar ceea ce îi lipsește este umplut din nou de
tatăl perfect.
Tatăl este bun. El cunoaște plantațiile sale, deoarece el este cel care le-a plantat în
paradisul său. Paradisul lui este locul lui de odihnă.

TATĂLUL ESTE ÎNCEPUT ȘISFÂRȘIT

Paradisul este perfecțiunea în gândul tatălui, iar plantele sunt cuvintele reflecției
sale. Fiecare dintre cuvintele sale este numai lucrarea voinței sale, în revelația cuvântului
său. Din moment ce se aflau în profunzimea minții sale, cuvântul, care a fost primul care a
ieșit, le-a făcut să apară, împreună cu un intelect care vorbește cuvântul unic printr-un har
tăcut. A fost numită gândire, deoarece erau în ea înainte de a se manifesta. Atunci sa
întâmplat că cuvântul a fost primul care a ieșit în momentul de față plăcut voinței celui care
voia; și în voința tatălui se află în odihnă și cu care este mulțumit. Nimic nu se întâmplă
fără el, și nici nu se întâmplă nimic fără voința tatălui. Dar voința lui este de neînțeles. Voia
7
lui este pașii lui, dar nimeni nu-l poate cunoaște, nici nu le este posibil să se concentreze
asupra lor pentru a le poseda. Dar ceea ce el dorește are loc în momentul în care o dorește -
chiar dacă vederea nu-i place pe oameni înaintea lui Dumnezeu: este voința tatălui. Căci
tatăl știe începutul tuturor, precum și sfârșitul lor. Căci atunci când va veni sfârșitul lor, el îi
va saluta. Sfârșitul, vezi tu, este recunoașterea celui ascuns, adică a tatălui, de la care a ieșit
începutul și a cărui reîntoarcere îi va reveni pe toți cei care au venit de la el. Căci ele s-au
manifestat pentru slava și bucuria numelui Său. Sfârșitul, vezi tu, este recunoașterea celui
ascuns, adică a tatălui, de la care a ieșit începutul și a cărui reîntoarcere îi va reveni pe toți
cei care au venit de la el. Căci ele s-au manifestat pentru slava și bucuria numelui
Său. Sfârșitul, vezi tu, este recunoașterea celui ascuns, adică a tatălui, de la care a ieșit
începutul și a cărui reîntoarcere îi va reveni pe toți cei care au venit de la el. Căci ele s-au
manifestat pentru slava și bucuria numelui Său.

FIUL ESTE NUMELE ȘI REVELAREA TATĂLUI

Numele tatălui este fiul. Acesta este cel care la început a dat un nume celui care a
venit de la el, în timp ce el a rămas același și la conceput ca fiu. El ia dat numele care îi
aparține - el, tatăl, care posedă tot ce există în jurul lui. El posedă numele; el are fiul. Este
posibil ca fiul să fie văzut. Numele, totuși, este invizibil, pentru că numai acesta este
misterul invizibilului care urmează să vină la urechi complet umplut cu el prin intermediul
agenției tatălui. În plus, în ceea ce privește tatăl, numele său nu este pronunțat, ci este
descoperit printr-un fiu. Astfel, atunci numele este grozav.
Cine a putut apoi să-și pronunțe un nume, acest mare nume, cu excepția lui numai
căruia îi aparține numele și a copiilor numelui, în care numele tatălui se află în odihnă și
care, la rândul lor, sunt la odihnă în numele lui, din moment ce tatăl nu are nici un
început? Numai el la conceput pentru el însuși ca nume, la început înainte de a crea ființele
veșnice, ca numele tatălui să fie suprem peste ele - adică numele adevărat, care este sigur
prin autoritatea sa și prin puterea sa perfectă. Căci numele nu este extras din lexicon, nici
numele lui nu este derivat dintr-o denumire comună. Este invizibil. Numai tatăl ia dat fiului
numele, pentru că numai el la văzut și pentru că numai el putea să-i dea un nume. Căci cel
ce nu există nu are nume. Pentru ce nume i-ar da cine nu exista? Cu toate acestea, cel care
există există și cu numele său, iar el singur o cunoaște, iar numai tatălui ia dat un nume. El
este tatăl, numele său este fiul. Prin urmare, el nu la ascuns în secret, dar a intrat în
existență, iar fiul a dezvăluit numele. Numele, atunci, este acela al tatălui, la fel cum
numele tatălui este fiul iubit. Pentru altceva, unde ar găsi un nume, cu excepția tatălui? Dar
cineva va spune probabil unui prieten: "Cine ar da un nume cuiva care exista inaintea lui,
ca si cum intr-adevar, copiii nu si-au primit numele de la unul din cei care le-au
nascut?" iar fiul ia dezvăluit numele. Numele, atunci, este acela al tatălui, la fel cum
numele tatălui este fiul iubit. Pentru altceva, unde ar găsi un nume, cu excepția tatălui? Dar
cineva va spune probabil unui prieten: "Cine ar da un nume cuiva care exista inaintea lui,
ca si cum intr-adevar, copiii nu si-au primit numele de la unul din cei care le-au
nascut?" iar fiul ia dezvăluit numele. Numele, atunci, este acela al tatălui, la fel cum
numele tatălui este fiul iubit. Pentru altceva, unde ar găsi un nume, cu excepția tatălui? Dar
cineva va spune probabil unui prieten: "Cine ar da un nume cuiva care exista inaintea lui,
ca si cum intr-adevar, copiii nu si-au primit numele de la unul din cei care le-au nascut?"
Mai presus de toate, așadar, este potrivit să ne gândim la acest punct: care este
numele? Acesta este numele adevărat, numele care a venit de la tatăl, căci el este cel care
deține numele. El nu a văzut, cum se întâmplă, numele împrumutat, ca și în cazul altora,
8
care primesc numele care sunt alcătuite. Acesta este numele potrivit. Nu este nimeni altul
căruia ia dat-o. A rămas fără nume, fără nici un cuvânt, până în momentul în care cel
desăvârșit îl pronunță el însuși; și numai el putea să-și pronunțe numele și să-l vadă. Atunci
când ia plăcut tatălui, fiul său să fie numele său pronunțat, iar când cel care a venit de la
adânc dezvăluie acest nume, el a divulgat ceea ce era ascuns, pentru că știa că tatăl era o
bunătate absolută. Din acest motiv, într-adevăr, tatăl a adus acest lucru în parte,

LOCUL BENEFICIILOR
Fiecare va vorbi despre locul din care au ieșit și în regiunea de unde au primit ființa
lor esențială, ei se vor grăbi să se întoarcă din nou și vor primi din locul acela locul unde se
aflau înainte și vor gusta locul acela, să fie hrănit și să crească. Și locul lor de odihnă este
plinătatea lor. Toate emanațiile de la tată sunt, prin urmare, plinătăți și toate emanațiile
sale își au rădăcinile în cel care le-a făcut pe toți să crească de la sine. El și-a desemnat
destinele. Ei s-au manifestat în mod individual, astfel încât ei să poată fi perfecți în propria
lor gândire, pentru acel loc în care își extind gândirea este rădăcina lor, care le ridică în sus
pe toate înălțimile către tată. Ei ajung la cap, care este odihnă pentru ei, și rămân acolo
aproape de ea ca și cum ar fi spus că au atins fața lui prin intermediul îmbrățișărilor. Dar ei
nu fac acest lucru clar. Căci nici nu s-au înălțat, nici nu s-au diminuat slava tatălui, nici nu
s-au gândit la el ca fiind mici, nici amare, nici supărați, ci ca absolut buni, neperturbați,
dulci, cunoscând toate spațiile înainte de a fi în existență fără a avea nevoie de instruire.
Aceștia sunt aceia care posedă deasupra ceva din această măreață incomensurabilă,
pe măsură ce se îndreaptă spre acel Unic și perfect Cel care există acolo pentru ei. Și nu se
duc la Hades. Ei nu au nici invidie, nici gem, și nici moarte în ele. Dar ei se odihnesc în cel
ce se odihnește, fără să se obosească sau să se confunde cu adevărul. Dar ei, într-adevăr,
sunt adevărul, iar tatăl este în ele și ei sunt în tatăl, deoarece sunt perfecți, inseparabili de
cel care este cu adevărat bun. Nu le lipsește nimic, dar li se dă odihnă și se înviorează de
spirit. Și ei ascultă rădăcinile lor; ei sunt ocupați cu îngrijorări în care cineva își va găsi
rădăcinile și nu va suferi nici o pierdere sufletului său.
Acesta este locul binecuvântatului; acesta este locul lor. În ceea ce-i privește pe
ceilalți, să știe, în locul lor, că nu mă convine, după ce am fost în locul de odihnă, să spun
ceva mai mult. Acolo voi locui pentru a mă consacra, în orice moment, tatălui tuturor și al
adevăraților prieteni, celor cărora li se dăruiește dragostea tatălui și în care nu lipsește
nimic din el. Ei se manifestă cu adevărat, deoarece se află în acea viață adevărată și veșnică
și vorbesc despre lumina perfectă umplută cu sămânța tatălui, care este în inima și
plinătatea lui, în timp ce duhul său se bucură în el și îl glorifică în care era, pentru că tatăl
este bun. Și copiii săi sunt perfecți și vrednici de numele său, pentru că el este tatăl. Copiii
de acest fel sunt cei pe care îi iubește.