Revista Biblos 2015-2016

Bibliotecă. Informaţie. Bibliotecari.
Locuri. Organizaţii. Selecta

Directori fondatori: Corneliu Ștefanache şi Nicolae Busuioc
Director onorific: Alexandru Călinescu
Redactor şef: Dan S. Stoica
Consiliu ştiinţific: Ingrid Bârleanu, Elena Bondor, Daniel Condurache, Marinela Covaci,
Vasile Docea, Alexandru Lăzescu, Bogdan-Petru Maleon, Mireille-Carmen Rădoi,
Constantin Sălăvăstru, Viorica Scutariu, Adriana Szekely, Radu Tătărucă
Redactori: Carmen Bonciu, Lăcrămioara Chihaia, Elena Cojocariu, Laura Guţanu, Gabriel
Plăcintă, Camelia Stumbea, Carmen Vițcu
Secretar de redacţie: Ionuț Acrudoae
Număr îngrijit de Ionuț Acrudoae, Camelia Stumbea, Viorica Scutariu
BIBLOS publică, pe bază de referat, lucrări originale despre biblioteci şi bibliotecari,

interviuri, discuţii pe teme de specialitate, traduceri din literatura de vîrf din domeniul
biblioteconomiei, ce se pot înscrie în următoarele rubrici: La Iaşi, în biblioteci şi nu numai -
Valori de patrimoniu - Tendinţe noi în biblioteconomie - „Causeries” - Biblioteci, cititori,
... lectură - „Meridian”: contacte externe – Miscellanea – Recenzii - Viaţa bibliotecarilor.
BIBLOS is a peer review journal, publishing original papers on libraries and

librarians, interviews, discussions on specialized topics, translations from the top literature in
librarianship, all under the following headings: In Iaşi, in Libraries But Not Only -
Patrimony Values - Trends in Librarianship - “Causeries” - Libraries, Readers, ...
Reading - “Meridian”: External Contacts - Miscellanea - Book and Soft Reviews -
Librarians’ Life.
BIBLOS publie, à la suite de comptes rendus favorables, des travaux originaux sur les
bibliothèques et les bibliothécaires, des interviews, des discussions sur des questions du
domaine, des traductions de la littérature de poids en bibliothéconomie, tout s’inscrivant dans
les thèmes représentés par les titres des rubriques: A Iaşi, dans les bibliothèques et non
seulement - Valeurs de patrimoine - Nouvelles tendances en bibliothéconomie -
“Causeries” - Bibliothèques, lecteurs, ... lecture - “Méridian”: Contacts externes -
Miscellanea - Présentation de livres - La vie des bibliothécaires.
(Rubricile nu sînt toate obligatorii pentru fiecare număr)
Coperta: Arhitect Mihai Mancaș

Imaginea din medalion este în legătură cu patronul revistei, Biblioteca Centrală Universitară
"Mihai Eminescu" Iași, grafică realizată de Irina Sandu.
Imaginea din poster este în legătură cu rubrica Valori de patrimoniu. În acest număr: pagină
de titlu a unei cărți din biblioteca lui Pavel Gore, cu semnătura proprietarului.
EDITORIAL
„Bibliotecarii se întorc!“
Confreria – altminteri discretă a – slujitorilor nesfîrşitului turbion al
informaţiei născătoare de cunoaştere îşi probează, la răstimpuri,
vivacitatea, în reuniuni remarcabile. Bibliotecarii din Biblioteca
Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi ţin permanent o
lumină aprinsă, asemenea unui far maritim, chemîndu-şi semenii şi îndrumîndu-
i în nevoia lor de a împărtăşi unii cu alţii ceea ce le-a atras atenţia şi le-a stîrnit
interesul. Se adună lumea din bibliotecile româneşti la Iaşi. Şi se aprind discuţii,
şi se lansează proiecte, şi se menţine spiritul de castă al minunatei profesii.
Această nouă apariţie a revistei BIBLOS salută o astfel de reuniune a
bibliotecarilor, petrecută acum doi ani, dar salută şi reuniunea la care Biblioteca
„Eminescu” i-a invitat pe bibliotecarii de pretutindeni la tradiţionala sărbătoare
Zilele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din acest noiembrie
2016. Pe cei din urmă cu doi ani îi salută prin publicarea contribuţiilor lor la
reuniunea ştiinţifică din 2014, pe cei care vin la sărbătoarea din 2016, îi salută
prezentîndu-le noul format al revistei.
Cititorii noştri ar mai trebui să ştie că întreaga echipă a revistei este
cuprinsă de entuziasmul pe care-l provoacă perspectiva de a vedea din nou
mulţime de bibliotecari şi de iubitori de biblioteci sosind la sărbătoarea
Bibliotecii „Eminescu”. Purtat de această stare de exaltare, mi-am adus aminte
de textul care anunţa apropiata reluare a difuzării serialului „Bibliotecarii”, text
pe care mi-l notasem undeva pentru că-mi suna bine. Îl redau mai jos, cu
speranţa că vor fi şi alţii care-l vor citi cu înţelesurile pe care am simţit eu că le-
ar avea.
Ei vă oferă o viaţă cu mister şi aventură.
Ei ne protejează, pe noi toţi ceilalţi, de farmece, de spaime şi nesomn.
Magia revine. Forţa supremă s-a regrupat.
Cea mai mare echipă din toate universurile posibile s-a regrupat.
Bibliotecarii se întorc!
Era şi timpul!
Dan S. STOICA
P.S.: Bibliotecarul nostru, Avram Iancu, a trecut, pînă la urmă, Canalul Mînecii.
După ce am rîs de el, îi fac şi o reverenţă. Realizarea lui nu are nimic legat de
lumea bibliotecilor sau a cărţii, în general, dar înţeleg că va dona banii cîştigaţi
prin cursa solitară unei cauze nobile şi pot socoti că asta merită o reverenţă.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 1
LA IAŞI, ÎN BIBLIOTECI ŞI NU NUMAI - Lăcrămioara Chihaia
Bronislav Irion (1903-195?) – Director al Bibliotecii

Centrale Universitare din Iași
Lăcrămioara CHIHAIA
(Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi)
Abstract: This paper aims to portray the life of Bronislav Irion

(1903-195?) who worked as a librarian and became the director
(1937-1948) of the Central University Library of Iasi after the
retirement of professor Karl Kurt Klein. Searching the old archival
documents we found out important things about his activity concerning the
modern reorganizing of the library and his commitment to the library in the
refuge period (1944-1945). Facing the most important historical events of the
last century, he witnessed the most political troubled postwar years. He was
arrested and died in the communist jails.
Cuvinte-cheie: Bronislav Irion; bibliotecar; documente de arhivă;

Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi.
Despre B. Irion nu s-a vorbit prea mult până în 1990, amintindu-se doar
faptul că era discipolul preferat al lui Karl Kurt Klein1 și că a continuat
reformele biblioteconomice introduse de acesta pentru modernizarea bibliotecii.
Abia în anii ’90, cercetătorii au început să îi ofere atenția cuvenită, încercând să
facă lumină mai ales în privința arestării și morții lui2.
1
Nicoleta Popescu, Liviu Papuc, Radu Tătărucă, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai
Eminescu”. Monografie, Iaşi, 1989, p. 139.
2
Cicerone Ioniţoiu (Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi. Dicţionar. Vol. 1:
A-B, Editura Maşina de scris, Bucureşti, 2000, p. 274-275) precizează că Bronislav, Irion [înscris
în dicţionar greşit la litera B, s.n.] moare în închisoarea din Aiud la 27 oct. 1949; Gh. Buluţă,
Victor Petrescu și Emil Vasilescu (Bibliologi români. Dicţionar, Bibliotheca, Târgovişte, 2011, p.
129) fixează data morţii în 1953. O atenție deosebită cronologiei evenimentelor o acordă Dănuţ
Doboş (Misterul unei morţi – Bronislav Irion, în Cronica, 32, nr. 4, sept. 1997, p. 2). De
elucidarea problemei s-a ocupat și publicistul Liviu Papuc. A fost adusă la cunoștința publicului o
copie-extras după sentința nr. 70 a Tribunalului Militar Iași, care l-a judecat și condamnat pe B.
Irion la 24 ianuarie 1949 la 10 ani de muncă silnică și 5 ani degradare civică și confiscarea averii
pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, precum și la 7 ani de închisoare corecțională, la o
amendă corecțională de 20.000 lei, 5 ani interdicție corecțională și confiscarea averii pentru
delictul de uneltire contra ordinii sociale. Agenții Siguranței l-au urmărit pe B. Irion în cele două
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 2

Născut la 4 februarie 1903, în comuna Drăgoești, județul Suceava, din

părinții Wendel și Suzana Irion3, Bronislav (Bronislaus) Irion va deveni, așa
cum îl caracteriza mentorul său, germanistul Karl Kurt Klein, un funcționar de
carieră și va conduce destinele Bibliotecii Universitare din Iași în una dintre
cele mai zbuciumate perioade din existența sa, 1937-19484. Licențiat în Litere la
universitatea ieșeană în 1932, intră în bibliotecă în 1933, fiind fixat definitiv pe
post în 1934. Între timp,
își trece doctoratul în
filosofie la Universitatea
din Marburg5. Probabil că
tot în aceeași perioadă o
cunoaște pe Elena
Moisuc, care făcea un
doctorat la Universitatea
din Leipzig și cu care se
căsătorește câțiva ani mai
târziu6.
Fig. 1: Corpul bibliotecar în perioada directoratului lui Karl Kurt Klein, 1932-
1938. Bronislav Irion: rândul 3, al doilea de la stânga (BCU, St. 2331-1)
perioade când acesta ar fi desfășurat presupuse activități legionare: 1940-1941, respectiv 1944-
1948.
3
Datele sunt menționate în tabelul cu personalul bibliotecii depus la Chestura Poliției
Municipiului Iași în vederea evacuării bibliotecii din Iași în anul 1944 (vezi Arhiva internă a
Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi, Dosar Corespondenţă 1944-1945.
Dosar 7).
4
După plecarea lui Karl Kurt Klein de la conducerea bibliotecii, B. Irion este director-delegat,
numirea oficială de director al Bibliotecii Universității fiind publicată în „Monitorul Oficial”, nr.
100 din 2 mai 1939. Începând cu 11 ianuarie 1949, în actele bibliotecii, în locul directorului
semnează V. Pogonat, iar cateva luni mai târziu, Eugenia Lucinescu, despre care nu se știu multe
lucruri, numele acesteia neapărând în actele bibliotecii până atunci (vezi și Nicoleta Popescu,
Liviu Papuc, Radu Tătărucă, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”. Monografie,
Iaşi, 1989, p. 139).
5
O listă cu doctorii care și-au echivalat diplomele este publicată în Anuarul Universităţii
Mihăilene, 1938/1939, p. 182.
6
Maria Elena Moisuc (căs. Irion) este numită asistentă la Catedra de Sociologie la 1 noiembrie
1936 (vezi Anuarul Universităţii Mihăilene, 1936/1937, p. 35) și asistentă suplinitoare la
Facultatea de Litere și Filosofie, Catedra de Etică și sociologie în perioada 1937-1942 (vezi
Anuarul Universităţii Mihăilene, 1937/1938, p. 114 și Anuarul Universităţii Mihăilene,
1938/1939, p. 152).
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 3

Fig. 2: Bronislav Irion, rândul 1, al șaselea de la stânga (BCU, St. 2331-2)
La bibliotecă se implică în toate activitățile de restructurare și

modernizare introduse de Karl Kurt Klein, ceea ce duce la numirea sa în funcția
de director-delegat la plecarea profesorului de la conducerea bibliotecii7. După
numirea oficială a lui B. Irion în funcția de director în 1939, Karl Kurt Klein se
adresează conducerii universității, insistând pe îmbunătățirea activității
bibliotecii din ultimii ani și în același timp caracterizându-l pe B. Irion ca fiind
singurul capabil să ducă la bun sfârșit modernizarea bibliotecii și transformarea
ei într-o instituție de prestigiu: „În fruntea Bibliotecii noastre am avut oameni
așa de celebri ca Hasdeu, Eminescu și actualul Ministru al Educației8 – pentru a
pomeni numai pe câțiva –; și încă o mulțime de nume cunoscute, profesori
universitari și intelectuali, se găsesc printre aceia care în calitate de bibliotecari,
subbibliotecari și custozi, și-au pus forțele lor în serviciul instituției. Totuși
îndrăznesc să spun că abia de la numirea actuală poate și trebuie să înceapă
evoluția nouă a Bibliotecii noastre. Căci pentru prima dată în cursul istoriei sale,
Biblioteca are la conducerea ei un funcționar de carieră, pe cineva care nu-i
7
Legislația prevedea că o persoană nu poate deține mai multe funcții, așa că la sfârșitul anului
1937, Karl Kurt Klein optează să rămână profesor la Catedra de germanistică.
8
Este vorba despre profesorul Petre Andrei.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 4

profesor, scriitor, sau simplu intelectual, ci care e bibliotecar de profesie. Și dat

fiind că, după părerea mea, cu această pregătire profesională întrunește calitățile
hărniciei, priceperii, talentului de organizare și iubirii pentru carte, fiindcă afară
de aceasta e încă tânăr și poate găsi o misiune care să-l captiveze ca muncă și
satisfacție sufletească, îndrăznesc să afirm că-mi par a fi întrunite multe condiții
care să ducă la succes”9.
Astfel, începând din 1938, când la cârma instituției se află B. Irion,
asistăm la continuarea îmbunătățirii activității bibliotecii: creșterea numărului
de cititori, a numărului de împrumuturi și creșterea numărului de fișe
dactilografiate pentru catalogul alfabetic10. În același timp, persistă problemele
de personal – număr insuficient de angajați comparativ cu bibliotecile similare
din Cluj și Cernăuți. Directorul își împarte activitatea între bibliotecă și
universitate, fiind lector la Facultatea de Litere și Filosofie, Catedra de Limba și
Literatura germană. Se implică personal în realizarea Expoziției Mihai
Eminescu, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea poetului național11,
publică articole în presa vremii, aducând în atenția publicului colecțiile și
realizările bibliotecii12 sau încercând să sensibilizeze opinia publică în legătură
cu perioada de grea încercare pentru activitatea bibliotecii – cutremurul din
194013. La zece ani de la demararea procesului de modernizare a organizării
bibliotecii și cu ocazia redeschiderii bibliotecii refăcute de pe urma
stricăciunilor cauzate de cutremurul din 1940, B. Irion furnizează mai multe
informații care apar în presa vremii sub semnătura lui Rudolf Suțu14: se
9
Arhiva internă a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi, Copie a
discursului lui Karl Kurt Klein în fața rectorului universității și a corpului profesoral, după
numirea oficială a lui B. Irion în funcția de director al Bibliotecii Universității, 1939.
10
B. Irion, Biblioteca Universității 1937/1938, în Anuarul Universităţii Mihăilene, 1937/1938,
p. 231-253; B. Irion, Biblioteca Universității 1938/1939, în Anuarul Universităţii Mihăilene,
1938/1939, p. 273-292.
11
Vezi Anuarul Universităţii Mihăilene, 1938/1939, p. 287-288.
12
[B. Irion] nesemnat, Biblioteca Universității din Iași 1932-1937: Înfăptuirile d-lui Karl Kurt
Klein, în Opinia, Iași, 26 martie 1939, p. 1-2; B. Irion, Cărți rare, în Moldova, Iași, IV, nr. 983, 6
dec. 1943, p. 3 (Rubrica „Din bibliotecile ieșene”).
13
Din articolul Lucrările de reparații de la Biblioteca Centrală a Universității Mihăilene,
publicat în ziarul Prutul, Iași, IV, 25 aprilie 1942, aflăm că, după cutremurul din noiembrie 1940,
lucrările de reparații au început la bibliotecă abia în toamna anului 1941, ele fiind amânate pentru
a nu stingheri activitatea din aripa veche a Universității și pentru că sala mare de lectură necesita
lucrări pregătitoare pentru a fi refăcut tavanul grav avariat. Chiar și în aceste condiții, la
Biblioteca Centrală a Universității rămăsese deschis Serviciul de împrumut cu un program redus,
dar care nu putea face față cererilor cititorilor, parte din depozite fiind blocate de reparațiile care
aveau loc în sediul universității.
14
Noua organizare și dezvoltare a Bibliotecii Universității ieșene. Problema personalului și a
localului Bibliotecii, în Evenimentul, Iași, 21 iulie 1942, p. 3.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 5

inventariaseră și se catalogaseră circa 100.000 de volume de cărți, fusese pus în

funcțiune catalogul alfabetic nou, care cuprindea 300.000 de fișe, fusese
organizată secția periodicelor și se înființase un atelier de legătorie. Personalul
era însă insuficient ca număr, mult mai puțin comparativ cu bibliotecile similare
din țară și sensibil împuținat prin plecarea bărbaților pe front: „Personalul de la
Biblioteca Centrală a Universității noastre a muncit, s-a zbătut, a răbdat, răbdare
moldovenească – pentru a putea conserva și valorifica tezaurul de cultură de la
Universitate”.
Cea mai dificilă situație – căreia directorul Irion nu numai că îi face față
cu brio, ci și o gestionează cu deosebit devotament instituțional, fiind un
exemplu de comportament pentru personalul bibliotecii – este perioada
refugiului. Evacuarea Universității din Iași începe la 25 martie 194415.
Facultățile, Rectoratul și bibliotecile au fost cantonate în diverse localuri de
școli din localități de pe lângă Alba Iulia. Biblioteca a rămas evacuată la Zlatna,
Micești și Cricău până în primăvara anului 194516. Ca urmare a Decretului din 8
octombrie 1944, completat cu prevederile din 24 noiembrie 1944, prin care
funcționarii din serviciile publice17 numiți și încadrați sau angajați între 20
februarie 1938 și 23 august 1944 puteau fi licențiați din serviciu și invocând
pericolul reîntoarcerii legionarismului în Universitate, rectorul Al. Myller
hotărăște ca epurările să se producă în refugiu18. B. Irion trece și el prin
audierile comisiei de purificare, formată din Al. Myller, Iorgu Iordan și Gh.
Zane, care își desfășura activitatea la București, și nu la Alba Iulia, unde se afla
Universitatea în refugiu. Independent de această comisie, funcționarii evacuați
erau verificați la revenirea la posturile lor la o propunere a Direcției
Administrației de Stat, înaintate ministrului de Interne la 8 noiembrie 194419. În
colecțiile bibliotecii se găsește o scrisoare20, adresată de Elena Irion profesorului
15
Vezi Gheorghe Iacob, Alexandru-Florin Platon (coord.), Istoria Universităţii din Iaşi, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2010, p. 513-516.
16
Pentru mai multe detalii referitoare la această perioadă, a se vedea Lăcrămioara Chihaia,
Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi în perioada refugiului (1944-1945), în Historia
Universitatis Iassiensis, nr. I, 2010, p. 251-270.
17
Decretul se aplica și cadrelor didactice din învățământul superior (vezi Gheorghe Iacob,
Alexandru-Florin Platon (coord.), op.cit., p. 516).
18
Ibidem, p. 518.
19
Sergiu Neculai Balanovici, Operaţia de evacuare din Moldova 1944, Universitatea „Alexandru
Ioan Cuza”, Iaşi, 2003, p. 194 (teză de doctorat).
20
Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, Scrisoarea Elenei Irion către Gh.
Agavriloaei, Fond Agavriloaei, cota Arh. 971-5.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 6

Gh. Agavriloaei21, prin care îl ruga să intervină în favoarea soțului ei, B. Irion,
și al cărei text îl dăm pentru prima dată la iveală:
Destinatar: D[omniei]sale D[omnu]lui Ghe. Agavriloaie

Str. General Lahovari, No. 905 bis, Bucureşti III
Personal, prin bunăvoinţă
Pe plic însemnarea cu creion: D-l Agavriloaie, va rog să mă chemaţi la

telefon no. 57211 la orele 7 ½ - 9 (seara). [...]uzulescu [?]
[1] Stimate Domnule Agavriloaie,

Nefiind sigură că te întorci din Bucureşti la sfârşitul săptămânii – aşa
cum spuseseşi – şi pe de altă parte, ştiind că în capitală e centrala de unde se
pot ţese şi destrăma toate firele ce duc către nenorocitele periferii ale ţării, m-
aş bucura dacă scrisoarea pe care ţi-o trimit prin bunăvoinţa Dlui C., te-ar mai
găsi încă acolo, în nădejdea că îmi vei face – în măsura în care îţi este posibil
(şi eu ştiu că îţi este posibil!) un mare serviciu prietenesc.
Iată despre ce este vorba: Şeful siguranţei din Iaşi, Dl. Schächter, a
trimis chesturei din localitate o telegramă prin care cere arestarea soţului meu
pentru a fi adus în faţa aşa numitei comisii de supraveghere care are de
cercetat şi triat persoanele suspectate politic. [2] După câte sunt informată,
s-ar fi constituit în toate oraşele, deci şi în Iaşi, nişte comisii care au de cercetat
anumite cazuri în vederea epuraţiei. Se pare că această comisie din Iaşi îşi face
cercetările independent şi indiferent de rezultatele comisiei de epuraţie
instituită de către Universitate. După câte ştiu – fireşte aici certitudine nu pot
avea, fiindcă rezultatul nu este oficial dat – comisia universitară n-a găsit nici
un capăt de acuzaţie atât de gravă încât soţul meu să fie epurat. Ceea ce ar
însemna că, rămânând mai departe în cadrul Universităţii, soţul meu se va
întoarce la Iaşi odată cu întreaga Universitate şi atunci va sta, dacă e cazul, şi
în faţa acelei comisii locale, care sper că nu va găsi vreun motiv de epurare,
după cum n-a găsit nici comisia aceasta universitară. Până atunci însă lipsa lui
de la serviciul şi de la datoria [3] lui de toate zilele s-ar resfrânge asupra
întregii activităţi bibliotecare care, acum în preajma pregătirilor de plecare
21
Gh. Agavriloaei (1906-1981), istoric literar român, profesor la Universitatea din Iaşi. Numit în
1933 asistent al lui Ibrăileanu la Catedra de Istoria Literaturii Române Moderne. Din 1949 până în
1968 va preda literatura română contemporană.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 7

spre Iaşi, îi reclamă mai mult decât oricând prezenţa lui aici. Mata care îl
cunoşti prea bine pe Bruno, cu felul lui de a se dedica total ocupaţiei
profesionale, îţi dai seamă mai bine decât Dl. Schachter, cât de necesar este el
aici. Şi te întreb dacă n-ai putea interveni ca Dl. Schachter şi comisia din Iaşi
(din cine o fi compusă?) n-ar putea să aibă puţină răbdare până se va întoarce
Universitatea la Iaşi? Desigur, dacă ai putea stabili legătura cu Dl. Schachter,
m-ar interesa şi motivele pentru care îl cer pe soţul meu la Iaşi.
În speranţa că vei voi vei putea face ceva pentru noi, cu multă
recunoştinţă şi cu cele mai bune sentimente,
Elena Irion
Probabil în urma intervenției făcute de profesorul Agavriloaei sau

datorită terminării acestei prime etape a epurărilor în vara anului 1945 odată cu
demiterea rectorului Al. Myller, B. Irion este absolvit de orice vină, dovadă
implicarea în acțiunile de aducere a Bibliotecii din refugiu la Iași, reașezarea ei
într-un spațiu nou, Palatul Fundației Ferdinand I, sediul Universității din Copou
fiind grav avariat, și redeschiderea pentru public. Meritele lui B. Irion sunt
afirmate public de Giorge Pascu: „Aduc la cunoştinţa moldovenilor că tezaurul,
poate cel mai de preţ al Iaşului, Biblioteca Universităţii, compus din vreo
450.000 de volume, a fost salvat în întregime graţie devotamentului şi curajului
D-lui Dr. Irion, distinsul director al Bibliotecii. [...] Meritul cultural al D-lui
Irion este considerabil. Fără munca D-sale istovitoare, mâne la Iaşi nu s-ar mai
fi putut lucra nimic!”22. În paralel cu activitățile de reparare a imobilului din
strada Păcurari nr. 4 și de despachetare a întregului fond sosit din refugiu,
directorul supraveghea și procesul de selectare a cărților apărute în perioada 1
ianuarie 1917 – 23 august 1944 care trebuiau scoase din circulație conform Art.
16 al Convenției de Armistițiu și ca urmare a Comunicatului din 17 decembrie
194423. Pentru a vedea stadiul lucrărilor de retragere a publicațiilor și pentru a le
urgenta, soseau la Bibliotecă inspecții din partea Comisiei Aliate de Control24.
Biblioteca s-a redeschis la 15 noiembrie 1945, oferind o sală de lectură cu 80 de
locuri și o bibliotecă uzuală de 20.000 de volume, o sală specială pentru corpul
didactic universitar cu 32 de locuri și 2.500 de volume la raftul cu uzuale25. Au
22
Giorge Pascu, Biblioteca Universităţii din Iaşi, în Moldova, Deva, VIII, nr. 300, 4 sept. 1944.
23
Publicat în Monitorul Oficial, nr. 68 din 23 martie 1945.
24
Gheorghe Iacob, Alexandru-Florin Platon (coord.), op. cit., p. 572.
25
Arhiva internă a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi, Dare de seamă
citită de directorul Irion în ședința Consiliului bibliotecii din 1946.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 8

frecventat biblioteca 26.790 de cititori, s-au consultat 11.615 titluri în 12.577

volume și s-au redactat 17.000 fișe. Ca obiective, erau fixate următoarele
activități: finalizarea așezării colecțiilor de ziare și reviste, recuperarea
împrumuturilor de dinainte de evacuare, evaluarea pierderilor de publicații în
timpul refugiului, reluarea legăturilor cu străinătatea, a schimburilor și
abonamentelor la reviste întrerupte, reluarea catalogului pe materii26. Tot acum
se duc tratative cu Fundația pentru preluarea întregii clădiri, Universitatea
obligându-se să repare și să întrețină clădirea, să organizeze și să pună în
valoare Biblioteca Fundației, să dea instituției numele ambelor biblioteci –
Biblioteca Centrală Ferdinand I a Universității din Iași – și să organizeze un
Centru de documentare asupra domniei regelui Ferdinand I.
Fig. 3: Bronislav Irion (BCU, St. 3717)
Preocupat și de soarta personalului de bibliotecă, B. Irion participă în

toamna anului 1945 alături de directorul Bibliotecii din Cluj, Ion Mușlea, la
formularea de sugestii în vederea modificării Codului Funcționarului public. În
opinia sa, personalul de bibliotecă trebuie încadrat pe grade (bibliotecar ajutor –
similar unui preparator –, bibliotecar de catedră, bibliotecar principal,
26
Arhiva internă a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi, Proces-verbal nr.
2, Ședința Consiliului bibliotecii din 3 iulie 1946.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 9

bibliotecar șef, primbibliotecar, director), și trebuie atent selectat, întrucât e

nevoie de oameni de calitate, licențiați: „Vom izbuti oare cândva să schimbăm o
mentalitate care ne stă în cale și care este, fără îndoială, cauza principală a
faptului că nu avem încă în țara noastră bibliotecile cu care se pot mândri alții?”
sau „Dacă Universitatea din Iași nu ar fi avut bibliotecari cu răspundere și care
să nu muncească peste puterile lor, tocmai în acești ani, această Universitate nu
ar mai avea astăzi bibliotecă centrală de jumătate de milion de volume și poate
nici alte biblioteci”27.
Pe fondul schimbărilor survenite pe scena politică, legile care aveau în
vedere purificarea administrației/comprimările profesorilor au continuat să
bulverseze familia Irion. După episodul din 1944 care îl viza pe Bronislav Irion,
în 1947, prin decizia nr. 266.979 din 14 octombrie 1947 semnată de ministrul
Educației, Ștefan Voitec, era înlăturată definitiv de la catedră Elena Irion, alături
de Gr. Scorpan, Șerban Cioculescu și alții28. În ciuda problemelor personale,
directorul Irion își petrece cea mai mare parte din timp la Bibliotecă pentru
rezolvarea problemelor curente și face drumuri dese la București în vederea
preluării, în decembrie 1947, a întregului local și a fondurilor de publicații ale
Fundației. După întoarcerea din refugiu și după înstalarea în sediul Fundației,
activitatea Bibliotecii s-a apropiat în unele compartimente de rezultatele
înregistrate în anii premergători războiului: 31.505 cititori (față de 35.767 în
1938) care au împrumutat 98.630 volume, creșterea colecțiilor prin depozit
legal, cumpărături, schimb și donații, redactarea a 25.995 fișe dactilo29.
Problemele de salarizare cu care se confruntau bibliotecarii au fost ameliorate
prin intrarea în vigoare a noului Statut al Funcționarilor Publici, la care și B.
Irion formulase propuneri încă din 194530.
Începând cu 10 septembrie 1945, Bronislav Irion reia întâlnirile
periodice ale bibliotecarilor, punând accent pe activitatea de perfecționare.
Deviza anului 1947, sub care se desfășurau toate întrunirile, era „A spera cu
toată tăria!”. Erau prezentate lucrări de specialitate pe diferite teme, așa cum se
obișnuia în timpul directoratului lui Klein: Bibliografia, Istoricul bibliografiei
27
Arhiva internă a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi, B. Irion,
Propuneri la Proiect de modificare a Codului Funcționarului Public, 1945 (ciornă).
28
Dănuț Doboș, Universitatea ieșeană în primele două decenii după cel de-al doilea Război
Mondial, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 1994, p. 113 (teză de doctorat).
29
Arhiva internă a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi, Proces-verbal nr.
1, Ședința Consiliului bibliotecii din 19 iulie 1947.
30
Arhiva internă a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi, Proces-verbal al
Ședinței de bibliotecă din 2 ianuarie 1947.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 10

românești, Cataloagele de bibliotecă, Redactarea fișelor31. Dorința lui B. Irion

era ca, din toate aceste lucrări cu caracter științific, să se concretizeze un manual
de biblioteconomie cum nu exista la acea vreme în țară: „Condiția noastră
profesională nu se bucură de apreciere. Totuși acest fapt nu e o fatalitate. Dacă
va surveni o schimbare în modul în care suntem priviți de opinia publică, se va
face de noi și prin noi!”32. Din însemnările fugare din procesele verbale ale
întâlnirilor, aflăm mai multe despre omul de bibliotecă Bronislav Irion: se
pronunța pentru introducerea termenului de „vedetă”, sublinia meritele școlii
americane de biblioteconomie și a serviciilor aduse în ceea ce privește
organizarea catalogului pe fișe de format internațional, nu era de acord cu
utilizarea în descrierea bibliografică a sintagmei sine loco, sine anno, ci milita
pentru căutarea datelor de apariție a publicației apelând la toate mijloacele de
documentare33. Era de părere că ideal ar fi ca cititorii să consulte publicațiile în
sala de lectură, nu acasă. Nu lipseau nici preocupările și grija pentru personal:
zile în plus la concediul de odihnă, program de lucru diminuat din cauza
lipsurilor cu care se confruntau în perioada postbelică.
Fig. 4: Semnătura lui Bronislav Irion

B. Irion a sperat cu toată tăria că lucrurile vor intra în normalitate. Mai
presus de orice, era conștient de ceea ce făcuse pentru bibliotecă și credea că
meritele îi vor fi recunoscute de posteritate: „Sunt zece ani, spunea B. Irion într-
o ședință34, de când am intrat ca director la această instituție, am o experiență pe
care niciunul nu o are și văd mai bine lucrurile ca toți ceilalți. Vă rog, deci, să
faceți efortul necesar pentru a putea funcționa ca oameni disciplinați, ca într-o zi
când se vor face conturile, să putem dovedi activitatea noastră. [...] Cum rezist
eu, trebuie să reziste și ceilalți. Trebuie să putem spune că nu am întrerupt, în
31
32
Ședinței de bibliotecă din 12 februarie 1947.
33
Acest lucru este tot mai des stipulat în toate normele internaționale de descriere bibliografică
standard revizuite în ultimii ani.
34
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 11

nicio zi, ci nicio singură oră lucrul; va fi un capitol care va folosi tuturora”. A
trebuit să treacă 40 de ani până când am început să punem mai multe întrebări și
să căutăm informații despre curmarea bruscă a activității lui Bronislav Irion.
Încă nu avem toate răspunsurile, dar credem că ceea ce a făcut el pentru
bibliotecă, pentru salvarea colecțiilor şi pentru organizarea ei modernă, dăruirea
și profesionalismul de care a dat dovadă cântăresc în favoarea lui.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 12

VALORI DE PATRIMONIU - Liviu Papuc
Completări la câteva date preliminare. Biblioteca

lui Pavel Gore
Liviu PAPUC
Abstract: The paper covers an addendum to the author’s previous

article about the impressive library of the noble Paul Gore from
Bessarabia. Most of the books are now in the Central University
Library in Jassy, and they carry the mark of their owner, who used
twelve types of ex-libris. Some of the copies contain signatures and other notes
belonging to the members of the Gore family.
Cuvinte-cheie: Paul Gore; bibliotecă; Basarabia; Biblioteca Centrală

Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi; ex libris.
Frumoasa bibliotecă a boierului basarabean Paul de Gore, cumpărată, în

cea mai mare parte, de Fundaţia „Regele Ferdinand I” de la Iaşi şi „vărsată”,
după al doilea război mondial, în fondurile Bibliotecii Centrale Universitare
„Mihai Eminescu”, a făcut, în ultimii ani, paşi mari spre intrarea în conştiinţa
publică. Înainte de 1989, situaţia politică făcea riscantă orice referire la
teritoriile ocupate (Basarabia, Bucovina), aşa încât până şi o bibliotecă, oricât de
valoroasă şi semnificativă din multe puncte de vedere ar fi fost ea, era preferabil
să nu fie pomenită.
În ultimele decenii s-au susţinut comunicări şi s-au scris articole, studii,
care au avut ca obiect fondul sau fracţiuni ale impozantei biblioteci (am trecut
în revistă, cu altă ocazie, mare parte din aceste contribuţii). Cea mai recentă
apariţie „pe piaţă” a unor ecouri privind biblioteca proeminentului român Pavel
Gore i se datorează cercetătoarei de la Chişinău Maria Danilov, în a cărei
temeinică lucrare: Carte, cenzură şi biblioteci în Basarabia. Inventarierea
surselor (secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea), apărută la
Chişinău în 2016, găsim şi ampla prezentare a corpusului gorean.
Avansarea pe calea cercetării aduce cu sine, inerent, noi date, noi
informaţii, care îmbogăţesc şi, în destule cazuri, modifică şi concluziile.
Revenim asupra bibliotecii lui Pavel Gore cu câteva aspecte (mai mult tehnice)
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 13

care ni s-au impus după parcurgerea a peste 300 de volume din impresionantul
fond.
Cartea ajunsă în biblioteca boierului basarabean capătă atribute ale unui
obiect de cult. Marea majoritate a exemplarelor beneficiază de o elegantă
legătură în piele, având imprimată pe cotor apostila: „P.G.”, însemn de
proprietate, fie cu caractere chirilice, în prima parte a vieţii, fie cu litere latine,
mai ales după Unirea din 1918. O notă aparte o dă splendida legătură în carton
acoperit cu pluş verde, cu motive florale şi zvastică, pe care este imprimat:
„Rumînija”.
Toate volumele poartă unul sau mai multe semne de apartenenţă: ex
libris etichetă sau ştampilă, timbru sec sau imprimat în fum, semnături cu
caractere chirilice sau latine, uneori cu data, locul achiziţionării şi preţul cărţii.
Pe unele exemplare figurează toate acestea, alături de care mai putem găsi
ştampile ale punctelor de desfacere a cărţilor: ştampila ovală şi cea rotundă a
magazinului „Obrazovanie”, cea ovală a magazinului „N.O. Şaha”, ambele din
Chişinău, aceea rotundă pe care scrie: „Mirovago sudi 1ga Uceastka goroda
Kişineva”. Apoi din Sankt-Peterburg: ştampilă ovală a magazinului de literatură
juridică „David Vissarionovici Cicinadze”, cea dreptunghiulară „Knigoved”,
aceea ovală a librăriei „Mele i Co”; mai departe – ştampila ovală a magazinului
„S.V. Kojarovskij” din Odessa-Pasaj, tot ovală: „Knijnîe magazinî I.A. Rozova
v Odesse i Kieve”, ştampilă rotundă „Biblioteka Sudebnago Otdel. Bessarabsk.
Gub. Zemsk. Upravî”, sau cea de proprietate: „Mihail Egorovici Feodosiu”
(socrul lui P. Gore).
Revenind la semnături, acestea conturează o întreagă familie iubitoare
de carte, de cultură: pe lângă Pavel (Paul) Gore, numeroase exemplare sunt
revendicate de tatăl acestuia, Gheorghe, de bunicul Spiridon, de unchiul Vasile
Gore, ba chiar şi de fiul său Valeriu, care-şi întocmeşte şi el un ex libris juvenil.
În total, luând în evidenţă şi diferitele culori întrebuinţate pentru aceeaşi
apostilă, ajungem, deocamdată, la 43 de variante de ex libris etichetă şi
ştampilă.
O altă categorie de interes o constituie dedicaţiile din partea autorilor,
cu care a (au) avut ocazia să se întâlnească, de-a lungul timpului. De la banalele:
„Dlui Pavel Gore”1, sau „Dlui Pavel G. Gore, în semn de recunoştinţă, Autorul,
1
Nicolae Smadu, pe cartea proprie Privire generală asupra organizării şi stării sanitare din
Basarabia, apărută în 1920 (cota BCU Iaşi: III-27.602).
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 14

18/11 1922”2, la formulări mai ample, ce denotă o intimitate pronunţată: „În

semn de deosebită dragoste şi stimă prietenului meu P. Gore, Dr. Cazacu, 16
sept. 1926, Iaşi”3, ori: „Natăngului şi din cale afară îndărăpnicului grecofil
Pavăl arhon Goris în loc de ou roş la S. paşti 1913 Apr. 14. G. Gonata”4. Alte
însemnări fac trimitere la momente precise din existenţa familiei, cum ar fi
aceea de pe Gramatica română (cursul inferior), a lui Gh. Ghibănescu, unde pe
pagina de titlu figurează: „P. Gorie, Am primit de la autorul dl. Gheorghie
Ghibănescu”, iar pe copertă: „Paulu Gorea, 1897 annul, Slănic”5.
Volumul Rumunija. Razkazî o Bessarabii, Bukovinî, Moldavii i Valahii,
c istoriceskimi ocerkami poartă însemnarea, cu creionul: „Odessa, B Tipografii
L. Nitce, 1868”, iar pe Cop. II completarea: „Vtoroi ............ u menija iz
biblioteki moego otţa G.S. Gore. Exempliar etoi knighi podarena mnoju
Rumânskoi Akademii Nauke. P. Gore”6. Din altă parte, aflăm că Repertoriul
dramatic, tom. II, Iassi, 1863, al lui Vasile Alecsandri, a fost achiziţionat de
Gheorghe Gore la puţină vreme după apariţie, şi încă din capitala Basarabiei, de
unde vedem că operele scriitorul nostru se bucurau de circulaţie: „Chişinău în
17 iulie 1867. Georges Goré”7, dar şi o dovadă a interesului boierului de peste
Prut pentru mersul culturii române. Cât priveşte trăirile în spirit naţional, stau
mărturie note şi sublinieri de pasaje pentru care un excelent exemplu se află tot
la BCU Iaşi8, în care ediţia din 1894 de Nuvele a lui Mihai Eminescu (pe pag. de
titlu: „P. Gorie, Iaşi, 1897 an”) se află în coligat cu Mişcarea românilor din
Ardeal la 1848 (completat cu cerneală: „de N. Bălcescu. Fragment din Istoria
Românilor”), unde este subliniat cu creionul: „Astăzi este învederat pentru tot
românul cu minte şi cu inimă că libertatea naţionalităţilor nu poate veni de la
curţile împărăteşti şi din mila împăraţilor şi a despoţilor, ci numai dintr-o unire
strânsă între toţi românii”, alături de care completarea: „Vorbe Sânte”.
Există şi mai multe exemplare destinate unor instituţii, dar al căror
parcurs a fost deturnat, al cărei edificator exemplu poate fi: Egunov, A.N. (red.),
Zapiski bessarabskago statisticeskago komiteta, tom. III, Chişinău, 1868, 256 p.
Pe pag. de titlu: „Societăţii Culturale a Românilor din Basarabia, de la
preşedintele ei P. Gore. Chişinău 1917. P. Gore” (caractere latine). Tot acolo:
2
Iustin Ştefan Frăţiman, pe Studiu contributiv la istoricul Mitropoliei Proilavia (cota BCU Iaşi:
III-28.120).
3
P. Cazacu, La verità storica sulla questione della Bessarabia (cota BCU Iaşi: III-32.218).
4
Pe cartea lui Th. D. Sperantia, Anecdote populare, vol. I (cota BCU Iaşi: II-39.799).
5
Cota BCU Iaşi: II-36.363.
6
7
8
Cota: II-36.676.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 15

„Paveli Gore, Kişinău, 1888 god” (chirilice). Sublinieri cu creion chimic şi roşu
passim, comentarii cu creion negru la p. 137-139. Tabel cu prenumeranţi9.
Un Dictionarium trilingue hoc est dictionum slavonicarum graecarum
et latinarum thesaurus..., (Moscova, Tipografia imperială, 170410) este
împodobit şi cu semnătura marelui genealogist şi heraldist Sever Zotta,
bucovineanul de la Iaşi înfrăţit cu basarabeanul de la Orhei şi Chişinău, care
oferă un „certificat” de valoare, cu creionul, pe fila de forsatz: „Este o carte
foarte rară şi cu siguranţă autorul ei este Spătarul N. Milescu. Mi s-a oferit acum
câţiva ani, pentru un exemplar cu legătură originală în piele, 2.000 lei de către
Cuperman anticar Iaşi. Valorează, cred, 5.000-6.000 lei. Sever Zotta, Chişinău,
8 apr. 1928” (exemplarul mai produce şi o ştampilă cu textul: „Biblioteka
Nikolaja Pavloviča Retvih”).
Să mai precizăm şi faptul că marea majoritate a lucrărilor în limba rusă
au caracterul de unicat pentru Biblioteca Centrală Universitară „Mihai
Eminescu” din Iaşi, ceea ce le creşte valoarea.
Un alt punct de atracţie îl constituie un carnet existent acum în fondurile
Bibliotecii ieşene11, din care desprindem o faţetă a preocupărilor tânărului „Paul
Gorea, student în drept de la Universitatea Imperială din Moscova” – după cum
apare într-un scris distinct pe mai multe file. Acesta face în 1897 o excursie la
Slănic-Moldova (am văzut deja, mai sus, un ecou al acestui drum, pe cartea lui
Gh. Ghibănescu), iar carnetul în cauză este una dintre mărturiile acestei
deplasări (mai există şi o fotografie reuşită executată în staţiunea respectivă). În
43 de file mici (format 70 x 42 mm), se îngrămădesc informaţii despre staţiune
(hoteluri existente, boli tratate), cunoştinţe făcute (magistratul Vespasian
Erbiceanu, prof. Beiu, cand. în drept la Paris Sion, poetul Rădulescu-Niger, ing.
Gafencu, privat docent Culianu ş.a.), dar şi ceva mult mai important: câteva
producţii literare româneşti traduse în limba rusă (din Al. Vlahuţă – Fericire şi
Pierdut, din G. Coşbuc – Noi vrem pământ, din Carmen Sylva – Jianu). Pagini
întregi sunt acoperite cu vocabularul român-rus folosit pentru fiecare piesă în
parte. Notaţiile din carnet sunt parţial în limba română, majoritatea în limba
rusă, dar există şi câteva rânduri de scrisoare care probează excelenta cunoaştere
a limbii franceze. Plus reuşite schiţe în peniţă ale unor chipuri omeneşti.
9
Cota BCU Iaşi: III-31.232.
10
Cota BCU Iaşi: C.R. II-114.
11
Cota: Ms I-65.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 16

Notesul lui Paul Gore este un punct de reper în devenirea unui tânăr
boier basarabean şi dovada unuia dintre primele demersuri de propagare a
culturii române în limba lui Puşkin.
ANEXĂ: Ex libris Pavel Gore
Fig. 1 Fig. 2
Fig. 3
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 17

Fig. 4 Fig. 5
Fig. 6
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 18

TENDINŢE NOI ÎN BIBLIOTECONOMIE - Ionela Burz
Servicii noi pentru biblioteci universitare moderne

Ionela BURZ
(Biblioteca Universităţii din Oradea)
Abstract: The aim of the present paper is to foreground the

importance that the university libraries have in facilitating access to
scientific data in the light of new information and communication
technologies.
For a long while, it was considered, even in the academia, that the
Internet would replace the library and that there would be no need to spend
large sums of money for the purchase of information resources. This
assumption has been lately invalidated, as it was shown that not all information
accessible on the Internet was free or relevant and that the users had to be
rather knowledgeable in the field of computer technology so as to be able to
select, to evaluate and to use the information correctly and effectively.
The proliferation of information resources led to the change of the
model of the university library which is built on its serviceability rather than on
data collecting. Digital technologies allow diversification and innovation in the
content and services offered here; the library turns into a space that is both
physical and virtual.
The relation between the library and its users is a key factor in the
modern library. New library services are generated by the current needs of the
public, of the public assisted. There is a gradual shift from the traditional model
of libraries based on document loans to the new model, that of providing
services.
The professional practices of the librarians get diversified through new
skills, added to the preserved traditional tasks. They become ”digital
mediators” who help the users the necessary information from the multitude of
the existing sources.
Cuvinte-cheie: biblioteci universitare; servicii noi de bibliotecă;

cultura informaţiei; biblioteci moderne; intermediar digital.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 19

1. Aspecte generale
Biblioteca reprezintă, conform Legii bibliotecilor 334/2002, „instituţia,
compartimentul sau structura specializată ale cărei atribuţii principale sunt:
constituirea, organizarea, prelucrarea, dezvoltarea şi conservarea colecţiilor de
cărţi, publicaţiilor seriale, a altor documente de bibliotecă şi a bazelor de date,
pentru a facilita utilizarea acestora în scop de informare, cercetare, educaţie sau
recreere; iniţierea, organizarea şi desfăşurarea de proiecte şi programe culturale,
inclusiv în parteneriat cu autorităţi şi instituţii publice, cu alte instituţii de profil
sau prin parteneriat public-privat; în cadrul societăţii informaţiei biblioteca are
rol de importanţă strategică”.
Biblioteca, printre altele, are drept scop furnizarea de informaţii pe

diferite suporturi materiale pentru cercetarea acestora de către toţi utilizatorii
care au ca fundal o formă oarecare de pregătire profesională, aparţinând
diferitelor domenii de activitate.
1.1 Conceptul de bibliotecă universitară

Online Dictionary of Library and Information Science (ODLIS)
defineşte biblioteca universitară ca fiind ,,parte integrantă a unei facultăţi, a
unei universităţi sau a altei instituţii de învăţământ superior [...] destinată să
răspundă nevoilor de informare şi cercetare ale studenţilor, cadrelor didactice şi
personalului acesteia.”1
Conform legii bibliotecilor nr. 334 din 31 mai 2002 (*actualizată*),
bibliotecile universitare sunt „parte integrantă a sistemului naţional de
învăţământ şi participă la procesul de instruire, formare şi educaţie, precum şi la
activitatea de cercetare din instituţiile de învăţământ superior; acestea pot avea
şi departamente proprii de cercetare ştiinţifică. Bibliotecile universitare asigură
suportul infodocumentar al tuturor disciplinelor predate în învăţământul
superior şi al domeniilor de cercetare ştiinţifică, achiziţionând periodic cele mai
importante şi necesare documente, indiferent de suport, şi baze de date
ştiinţifice”2.
Bibliotecile universitare din România sunt componente definitorii ale
sistemului naţional informational şi de învăţământ. Prin structuri, funcţionalităţi,
1
http://www.abc-clio.com/ODLIS/odlis_u.aspx [accesat: 31.10.2015]. În general, această
definiţie este valabilă pentru instituţiile de învăţământ superior, cum ar fi Biblioteca Universităţii
de Medicină.
2
LEGEA nr. 334 din 31 mai 2002 (legea bibliotecilor) (**republicată**)(*actualizată*).
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 20

servicii şi patrimoniu info-documentar, ele trebuie să răspundă cerinţelor

complexe şi variate de informare, studiu şi cercetare ştiinţifică ale studenţilor,
cadrelor didactice, cercetătorilor şi ale altor categorii socio-profesionale.
Ca instituţii integrate procesului de învăţământ şi de cercetare, ele
reprezintă o parte constitutivă esenţială a infrastructurii învăţământului
universitar şi a cercetării ştiinţifice româneşti. Fără biblioteci moderne, care să
ofere servicii noi pentru utilizatori, dotate cu echipamente performante şi
conectate la Internet, cu aplicaţii care să permită accesul rapid la informaţia
locală, naţională şi internaţională, fără resurse electronice care conţin cărţi,
periodice, articole, educaţia de calitate şi cercetarea ştiinţifică vor fi aproape
imposibile.
Obiectivul unei biblioteci este acela de a oferi accesul la orice tip de
informaţie, pentru oricine, oricând şi oriunde.
2. Rolul bibliotecii în reţeaua info-documentară

J. C. R. Licklider spunea: „Orice concept de bibliotecă care pleacă de la
cărți pe rafturi este în mod cert o eroare.”
Iar F. W. Lancaster susţine: „Suntem foarte aproape de ziua în care o
mare bibliotecă științifică poate încăpea pe o suprafață mai mică de trei metri
pătrați.”
Rolul bibliotecilor zilelor noastre nu se rezumă la păstrarea cărţilor şi
documentelor; biblioteca contribuie intens şi la răspândirea informaţiilor
cuprinse în publicaţii. Pentru aceasta sunt necesare crearea şi multiplicarea
canalelor de transmitere a informaţiilor dinspre bibliotecă spre cititor.
Scopul fundamental al oricărei biblioteci este satisfacerea cerinţelor
informaţionale şi de documentare ale utilizatorilor.
De la sfârșitul anilor 1990, răspândirea tehnologiilor digitale a schimbat
profund practica privind accesul la cunoaștere. Amplificarea surselor de
informații a determinat schimbarea modelului de bibliotecă universitară care se
construieşte, mai degrabă, în jurul conceptului de serviciu, decât de colectare.
Tehnologiile digitale permit diversificarea și reînnoirea conținutului și a
serviciilor oferite; biblioteca devine un spațiu care este atât fizic, cât și virtual.
Practicile profesionale ale bibliotecarilor se diversifică prin noi competențe,
păstrând în același timp si sarcinile tradiționale.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 21

3. Servicii noi de bibliotecă

3.1. Ce este un serviciu?
„Este serviciu tot ceea ce, în existența și activitatea bibliotecii, are loc
între unul dintre elementele organizației și public”, scrie B. Calenge3.
Raphaele Gilbert spune, folosind tipologia lui J. Gadrey, că un serviciu
este definit de două criterii: „produsul finit este intangibil, procesul de producție
presupune o apropiere și o interacțiune strânsă între furnizori și utilizatori până
la co-producerea rezultatului.”4
P. Eiglier și E. Langeard în Servuction: le marketing des services
„insistă pe producătorii serviciului și dimensiunea sistemică a acestuia”.
Serviciul este prezentat ca un set de interacțiuni între un furnizor (bibliotecarul),
un beneficiar (utilizatorul) și o ofertă (informaţia)5.
Spre deosebire de sistemul de producție și distribuție, prezența
beneficiarului este indispensabilă pentru producerea serviciului, în care el este
atât consumator, cât și coproducător.
3.2 Redefinirea rolului bibliotecii în societatea informaţională.

Relaţiile între utilizatori și bibliotecă reprezintă factorul cheie în
biblioteca modernă. Serviciile noi de bibliotecă se formează pornind de la
necesităţile publicului, ale utilizatorilor deserviţi. Se trece treptat de la modelul
tradiţional de bibliotecă, axat pe împrumutul documentelor, spre modelul nou –
cel al prestării de servicii.
Pe lângă împrumutul documentelor, bibliotecile moderne oferă: accesul
la distanţă la informaţie, asigurând astfel circulaţia rapidă de la sursa scrisă la
sursele electronice, cursuri de cultura informaţiei, programe privind iniţierea
utilizatorilor (studenţi, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice) în elaborarea
diferitelor programe de cercetare fundamentală şi aplicativă, baze de date
proprii (arhive deschise sau open access) care să reunească toată producţia
ştiinţifică curentă a universităţii respective: cursuri universitare, lucrări practice,
lucrări de disertaţie, teze de doctorat, articole ştiinţifice publicate de cadrele
didactice şi cercetători, sprjinind şi dezvoltând astfel activitatea de cercetare.
3
Bertrand Calenge, Accueillir, orienter, informer. L’organisation des services aux
publics dans les bibliothèques. Éd. du Cercle de la librairie, Paris, 1996, p. 22.
4
Jean Gadrey, Socio-économie des services, La Découverte, Paris, 2003.
5
Pierre Eiglier, Eric Langeard, Servuction: le marketing des services, McGraw-Hill,
Paris, 1991.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 22

Oferirea de servicii noi modifică şi statutul bibliotecarului, acesta

devine „mediator digital” şi ajută utilizatorul să-şi găsească informaţia necesară
din multitudinea de surse existente.
Aceste servicii noi modifică şi relaţiile dintre utilizatori şi bibliotecă,
redefinind totodată şi rolul pe care îl are biblioteca în societate.
4. Implementarea unui nou serviciu în bibliotecă

Când vrem să implementăm un serviciu nou trebuie să avem în vedere
următoarele aspecte:
→ Ce servicii oferim în prezent?
→ De ce organizăm un nou serviciu?
→ Când vom furniza acest serviciu?
→ Cine se va ocupa de furnizarea lui?
→ În ce măsură acest nou serviciu modifică relaţiile dintre bibliotecă şi
utilizatori?
→ Răspund aceste servicii noilor necesităţi ale utilizatorilor?
→ Biblioteca are infrastructura necesară pentru implementarea
acestor servicii?
→ Care sunt costurile acestor servicii?
→ În ce măsură aceste servicii vor asigura evoluţia modelului de
bibliotecă?
→ Evaluarea acestor serviciilor (feedback)
4.1. Elementele analitice privind descrierea serviciului de

bibliotecă: Formarea utilizatorilor-cultura informaţiei
Tabelul 1
Nr. Obiective Grad de aşteptare
crt. Specificaţie
Serviciu
1. Formarea Crearea deprinderilor de - conştientizarea necesităţii
utilizatorilor - căutare a informaţilor: de informare;
cultura informaţiei - în baza de date a - clarificarea noţiunii care
bibliotecii (catalogul on- stă la baza cercetării;
line); - identificarea surselor de
- în bazele de date informare;
ştiinţifice; - dezvoltarea unor strategii
- folosirea motoarelor de de căutare a informaţiei (în
căutare; special în mediul electronic:
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 23

motoare de căutare, baze de

Evaluarea informaţiilor date);
căutate în funcţie de: - evaluarea resurselor
- Autoritatea care este informaţionale identificate;
responsabilă de furnizarea - dezvoltarea unei gândiri
informaţiei; site aparţinând critice;
instituţiilor de educaţie şi - dobândirea unei capacităţi
cercetare, guvernamentale, de sinteză;
organizaţiilor etc.; - punerea în practică a
- Acoperire: stabileşte cât abilităţilor necesare
de adâncă/complexă este elaborării şi redactării
tratarea temei; corecte a lucrărilor
- Actualitate: urmăreşte ca (referate, lucrări de licenţă,
link-urile accesate să fie de disertaţie, teze de
active, data la care doctorat), din punct de
informaţia a fost vedere etic, evitând astfel
scrisă/plasată pe Web să fie plagiatul;
bine definită/revizuită; - valorificarea informaţiilor
- Obiectivitate: site-urile dobândite atunci când
trebuie să prezinte situaţia o impune.
informaţia ca atare, fără
nicio urmă de părtinire;
- Acurateţe: este dată de
capacitatea de
discernământ a
utilizatorului (abilitatea de
face deosebirea între un
fapt concret şi opinia
autorului asupra acestuia);
- Scop: stabileşte clar
intenţia cu care a fost
făcută publică informaţia
(contribuţia la sporirea
cunoştinţelor în domeniul
respectiv).
Folosirea corectă a
informaţiilor căutate:
- Citarea corectă a acestora
în text, respectând dreptul
de autor;
- Întocmirea bibliografiei;
Folosirea softurilor anti-

plagiat
- Identificarea lucrărilor
plagiate.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 24


bibliotecă:
Achiziţia resurselor electronice privind conceptele de informare-
documentare-programare-proiectare utilizate în pregătirea studenţilor,
masteranzilor şi doctoranzilor
Tabelul 2
crt. Specificaţie
Serviciu
Achiziţia resurselor - Achiziţia resurselor - Revitalizarea studiului

electronice privind electronice (cărţi, individual şi colectiv;
conceptele de periodice, articole etc.) - Pregătirea şi formarea
informare- necesare informării şi utilizatorilor (studenţi,
documentare- documentării masteranzi, doctoranzi,
programare-proiectare utilizatorilor din mediile cadre didactice) în
2. utilizate în pregătirea universitare: domeniile: învăţământ-
studenţilor, învăţământ-cercetare- cercetare-proiectare;
masteranzilor şi proiectare; - Studiul teoretic şi
doctoranzilor - Achiziţionarea aplicativ, în sălile
programelor privind special amenajate şi
iniţierea utilizatorilor dotate cu echipamente IT
(studenţi, masteranzi, performante, al
doctoranzi, cadre studenţilor,
didactice) în elaborarea masteranzilor şi
diferitelor programe de doctoranzilor în vederea
cercetare fundamentală pregătirii şi elaborării
şi aplicativă; materialelor ştiinţifice.
- Asigurarea accesului la
distanţă al utilizatorilor
la resursele electronice;
- Asigurarea logisticii
necesare pentru accesul
la distanţă al
utilizatorilor la resursele
electronice (servere
proxy, conexiuni etc.);
- Biblioteca să ofere pe
site-ul său «Instrucţiuni
de utilizare» pentru
fiecare baza de date în
parte.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 25

4.3. Elementele analitice privind descrierea serviciului de bibliotecă:

Digitizarea
Tabelul 3
Nr. Obiective Grad
crt. Specificaţie de aşteptare
Serviciu
Digitizarea - - Digitizarea cursurilor şi - Accesul liber,

transpunerea lucrărilor de laborator din neîngrădit la
informaţiilor anii anteriori; informaţiile
valoroase de pe - Digitizarea materialelor ştiinţifice, atât
suportul papetar, pe ştiinţifice de interes major în pentru utilizatorii
suportul numeric- pregătirea studenţilor, bibliotecii, cât şi
3. electronic masteranzilor şi pentru utilizatori
doctoranzilor: articole din alte
ştiinţifice, periodice de biblioteci;
interes ştiinţific, recenzii, - Accesul şi
teze de doctorat, anale circulaţia rapidă
universitare în vederea a informaţiilor
punerii în valoare a de la sursa scrisă
informaţiilor de interes la sursele
domenial; electronice.
- Descrierea analitică şi
indexarea materialelor
ştiinţifice digitizate pentru
căutarea şi regăsirea rapidă
a informaţiilor;
- Formarea unei baze de date
care să poată fi accesată pe
site-ul bibliotecii atât de
utilizatorii bibliotecii, cât şi
de persoane din afara
universităţii respective;
- Biblioteca să ofere pe site-
ul său «Instrucţiuni de
utilizare» pentru această
bază de date.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 26

4.4. Elementele analitice privind descrierea serviciului de bibliotecă:

Dezvoltarea serviciilor destinate cercetătorilor
Tabelul 4

crt. Specificaţie
Serviciu
Dezvoltarea serviciilor - Crearea unei baze de - Valorificarea

destinate date proprii (arhive publicaţiilor
cercetătorilor deschise sau open access) ştiinţifice;
care să reunească toată - Accesul liber,
producţia ştiinţifică neîngrădit la
curentă a universităţii informaţiile
4. respective: cursuri ştiinţifice atât pentru
universitare, lucrări utilizatorii
practice, lucrări de bibliotecii, cât şi
disertaţie, teze de doctorat, pentru utilizatori din
articole ştiinţifice alte biblioteci.
publicate de cadrele
didactice şi cercetători;
- Evaluarea publicaţiilor
ştiinţifice prin indicatori şi
studii bibliometrice;
- Descrierea analitică şi
indexarea materialelor
ştiinţifice pentru căutarea
şi regăsirea rapidă a
informaţiilor;
- Accesul la această bază
de date open access de pe
site-ul bibliotecii, atât
pentru utilizatorii
bibliotecii, cât şi pentru
persoane din afara
universităţii respective;
- Biblioteca să ofere pe
site-ul său «Instrucţiuni de
utilizare» pentru această
bază de date.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 27


bibliotecă: Software Antiplagiat
Tabelul 5

crt. Specificaţie
Serviciu
Software - Verificarea produselor - Respectarea
antiplagiat ştiinţifice din mediile dreptului de autor;
universitare: lucrări de - Produse ştiinţifice
licenţă, lucrări de disertaţie, curate, originale;
5. teze de doctorat, articole - Revitalizarea
ştiinţifice; cercetării ştiinţifice
- Evitarea plagiatului; originale.
- Simplificarea activităţii de
îndrumare şi verificare a
coordonatorilor lucrărilor de
licenţă, disertaţie, teze de
doctorat şi de abilitare.
Concluzii
Bibliotecile universitare, ca instituţii integrate procesului de învăţământ

şi de cercetare, reprezintă o parte constitutivă esenţială a infrastructurii
învăţământului universitar şi a cercetării ştiinţifice româneşti.
Rolul bibliotecilor zilelor noastre nu se rezumă la păstrarea cărţilor şi
documentelor; biblioteca contribuie intens şi la răspândirea informaţiilor
cuprinse în publicaţii.
Pe lângă împrumutul documentelor, bibliotecile moderne oferă
accesarea la distanţă a informaţiei, asigurând astfel circulaţia rapidă a acestora
de la sursa scrisă la sursele electronice.
Serviciile noi de bibliotecă se formează pornind de la necesităţile
publicului, ale utilizatorilor deserviţi. Se trece treptat de la modelul tradiţional
de bibliotecă axat pe împrumutul documentelor spre modelul nou, cel al
prestării de servicii.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 28

Bibliografie
Lucrări generale şi speciale
Alexandria Manifesto on Libraries, the Information Society in Action.

http://www.ifla.org/publications/alexandriamanifesto-on-libraries-the-
information-society-in-action [accesat: 3.11.2015].
Calenge, Bertrand, Accueillir, orienter, informer. L’organisation des
services aux publics dans les bibliothèques. Éd. du Cercle de la librairie, Paris,
1996.
Eiglier, Pierre, Langeard, Eric, Servuction: le marketing des services,
McGraw-Hill, Paris, 1991.
Gadrey, Jean, Socio-économie des services, La Découverte, Paris, 2003.
Gilbert, Raphaële, Services innovants en bibliothèque: construire de
nouvelles relations avec les usagers. www.enssib.fr/bibliotheque [accesat:
24.10.2015].
Gillot, Delphine, Offre de services, mise en espace et aménagement de
nouveaux services en fonction des usages en bibliothèque universitaire:
l.exemple des services communs du SCD du Havre www.enssib.fr/bibliotheque
[accesat: 21.10.2015].
Jeanson, Anne, Les services innovants liés au numérique: l’exemple des
bibliothèques universitaires. www.enssib.fr/bibliotheque-numerique [accesat:
20.10.2015].
Repanovici, Angela, Ghid de cultura informaţiei, ABR, Bucureşti,
2012.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 29

TENDINŢE NOI ÎN BIBLIOTECONOMIE - Elena Cojocariu
(De ce) este OPAC-ul opac? Cauze ale eşecului sau

ale ineficienţei în consultarea catalogului on-line
ALEPH (II)
Elena COJOCARIU
Abstract: As an accurate reflection of a library’s collections, the

online catalogues must be an effective instrument in the process of
information retrieval. Thus, they are supposed to satisfy some major
criteria: ease of access and use, logical, intuitive structure, attractive
design. We tried to analyse in this perspective the main features of ALEPH on-
line catalogue of „Mihai Eminescu” Central Universitary Library of Iaşi, alone
and in comparison with other library catalogues and modern solutions in
providing information.
Cuvinte-cheie: softuri de bibliotecă; OPAC; catalog online BCU „M.

Eminescu” Iaşi; usability; findability; user friendliness.
An information retrieval system will tend not to be used whenever it is

more painful and troublesome for a customer to have information than for him
not to have it.
Calvin Moeers
Site-ul unei biblioteci şi catalogul on-line reprezintă, în multe cazuri,

elementele cu care utilizatorul intră mai întâi şi cel mai frecvent în contact.
Evaluarea interacţiunii cu sistemul on-line este aşadar, în contextul căutării şi
regăsirii informaţiei, extrem de importantă. Factorul de eroare umană legat de
utilizator, inevitabil prezent, într-o măsură mai mică sau mai mare, afectează
eficienţa consultării catalogului on-line, dar nici sistemul nu este unul perfect, ci
mereu perfectibil. În această a doua parte a studiului nostru ne vom opri la
aspectele care ţin de suportul „tehnic” al acestei interacţiuni, şi vom evalua
OPAC-ul ca interfaţă ce ar trebui nu doar să reflecte pe deplin eforturile
specialiştilor din bibliotecă care contribuie la realizarea catalogului on-line, dar
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 30

mai ales să ofere utilizatorului, într-o formă cât mai accesibilă, mai eficientă şi
mai completă, rezultate corespunzătoare nevoilor sale.
Despre ALEPH
Sistemul integrat de bibliotecă (ILS) ALEPH 500 este un produs al Ex
Libris Group, firmă israeliană specializată în realizarea de software de
bibliotecă, care a mai dezvoltat, printre altele, programele Metalib şi SFX.
Construit pe o bază de date Oracle, ALEPH se caracterizează prin structura sa
modulară şi flexibilă, putând fi adaptat pentru a răspunde cerinţelor tuturor
categoriilor de biblioteci, de la cele de mici dimensiuni până la biblioteci
naţionale şi ale marilor universităţi. Este compatibil cu diverse sisteme de
operare, iar componenta Unicode permite codificarea şi conversia caracterelor
non-latine. Interfaţa poate fi şi ea îmbogăţită prin adăugarea de noi limbi, în
funcţia de publicul bibliotecii. Printre bibliotecile care au optat pentru acest soft
se numără Bibliothèque Centrale de l’École Polytechnique Paris, Harvard
University, Biblioteca Naţională a Rusiei, iar la noi în ţară Biblioteca Naţională
a României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară
„Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Biblioteca Centrală Universitară „Eugen
Todoran” Timişoara, Biblioteca Universităţii Tehnice „Gh.
Asachi” Iaşi.
În BCU Iaşi, ALEPH a fost implementat începând cu anul 1999, modul
cu modul: Circulation, Cataloging, Aquisitions/Serials, Web OPAC. În cadrul
proiectului MEBDIGIT, de scanare/digitizare a fişelor tradiţionale, a fost
utilizat modulul ADAM (Active Digital Asset Management).
Usability/findability
Progresele constante înregistrate în ultimele decenii în domeniul
tehnologiei informaţiei au avut drept rezultat dezvoltarea şi în cazul
programelor de bibliotecă a unor soft-uri din ce în ce mai complexe. Dar în ce
măsură această evoluţie facilitează şi demersul utilizatorului? Multiplele
facilităţi pe care sistemul le oferă sunt lipsite de valoare dacă acesta nu reuşeşte
să profite de ele din cauza dificultăţii de utilizare. Ajungem aici la un criteriu
extrem de important în evaluarea oricărui sistem on-line, şi anume usability.
Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) defineşte usability ca
„măsura în care un produs poate fi folosit de anumiţi utilizatori pentru a atinge
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 31

anumite scopuri, în mod efectiv, eficient şi satisfăcător într-un context de

utilizare dat”1.
Conform lui Jacob Nielsen2, utilizabilitatea unei interfeţe comportă 5
criterii calitative:
- Uşurinţa de învăţare – Pot utilizatorii să efectueze comenzi de bază de
prima dată când folosesc site-ul?
- Eficienţa – Odată familiarizaţi cu meniul, cât de repede pot efectua
utilizatorii comenzi?
- Uşurinţa de memorare – Când utilizatorii reaccesează site-ul, cât de
repede redevin ei eficienţi în căutare?
- Erorile – Cât de numeroase şi de grave sunt greşelile pe care le fac
utilizatorii? Le pot ei conştientiza şi corecta cu uşurinţă?
- Satisfacţia – Cât de plăcută este experienţa de utilizare?
Utilizabilitatea la nivelul unui site include arhitectura informaţiei,

formatul şi designul paginii, soluţiile de navigare şi căutare, sistemul de link-
uri, font-urile şi dimensiunile, template-urile, folosirea unor simboluri şi icon-
uri cunoscute şi evitarea limbajului strict specializat. Densitatea informaţiei din
majoritatea site-urilor este una destul de mare, ceea ce reduce semnificativ
„găsibilitatea” informaţiei. Peter Morville sugerează că findability este:
- calitatea de a fi localizabil sau navigabil
- măsura în care un anumit obiect este uşor de descoperit sau de
localizat, şi
- gradul în care un sistem sau un mediu suportă navigarea şi regăsirea
informaţiei3.
1
International Standards Organization. (1994). Ergonomic requirements for office work with
visual display terminals. Part 11: Guidance on usability (ISO DIS 9241-11). London:
International Standards Organization.
2
Jacob Nielsen, Usability 101: introduction to usability, disponibil pe
http://www.nngroup.com/articles/usability-101-introduction-to-usability/.
3
Apud Joseph R. Matthews, The Evaluation and measurement of library services, p. 215.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 32

ALEPH vs. ALEPH... şi nu numai
Fig. 1. Catalogul ALEPH al BCU Iaşi. Pagina de căutare de bază
Fontul textului este Arial Unicode MS, caractere clare, „aerisite”, în

diverse dimensiuni, cu anumite elemente scoase în evidenţă prin bold, underline
şi italics. Arhitectura este preponderent orizontală. Gruparea informaţiilor nu
pare una extrem de logică, pe acelaşi rând regăsindu-se, pe lângă link-urile de
conectare prin cont şi parolă, de încheiere a sesiunii şi spre fişa personală, cel
spre bazele de date disponibile; pe rândul următor, link-ul spre varianta în limba
engleză – o opţiune de personalizare a afişării care ar putea fi plasată în meniu
alături de „Preferinţe”.
Pe display-urile cu o rezoluţie mai mică de 1280×1024 pagina este
vizualizată în două secvenţe, informaţiile din partea inferioară (o parte din
„Trucurile de căutare”) putând fi citite doar dacă se derulează (scroll) în jos
pagina. Cromatica paginii, în degradé, cu nuanţele mai evidente în partea de sus,
nu favorizează nici ea orientarea atenţiei spre zona inferioară. Studiile de eye-
tracking efectuate pe utilizatorii site-urilor au sugerat cu claritate o „hartă” a
zonelor ecranului spre care se îndreaptă cel mai mult privirea, şi s-a ajuns la o
structură în forma literei „F”. Colţul din dreapta sus (unde se regăseşte link-ul
spre fereastra de asistenţă, „Ajutor”) este „scanat”, dar beneficiază de o atenţie
destul de redusă, privirea întorcându-se destul de repede spre partea stângă.
O opţiune utilă ar fi aceea de multi-window (deschidere în fereastră
nouă), astfel încât utilizatorul să poată vizualiza în paralel, în ferestre diferite,
înregistrările bibliografice complete ale mai multor publicaţii, să poată compara
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 33

informaţiile, fără ca pentru aceasta să fie nevoie să redeschidă catalogul într-o

nouă pagină şi să refacă căutarea.
Sunt prezente, bineînţeles, paradigmele majore de navigare într-un
catalog on-line: Searching („Căutare”) şi Browsing („Răsfoire”). Căutarea este
populară pentru că rezultatele sunt, în general, rapid obţinute în cazul unui
„known item”. Pe de altă parte, „răsfoirea” este utilă atunci când utilizatorul nu
reuşeşte să-şi formuleze cu precizie cererea, ci reperează informaţiile potenţial
utile abia atunci când îi apar în indexul de răsfoire. Catalogul oferă şi opţiunile
de utilizare a operatorilor booleni (ŞI, SAU, NU), de trunchiere („*”) şi de
aproximare („?”).
Lista de metadate care pot fi folosite drept criterii de căutare include
numeroase elemente, de la cele mai comune (Autor, Titlu, Anul publicării,
Locul publicării, Editură) până la diversele tipuri de subiecte (Subiect nume
comun, Subiect nume de persoană, Subiect nume geografic etc.), la CZU
(Clasificarea Zecimală Universală) şi la date de localizare internă (Barcode,
Număr de sistem, Filială, Cotă). Reflectând caracterul complet al descrierilor
bibliografice realizate în BCU Iaşi, această complexitate a criteriilor de căutare
tinde totuşi să depăşească graniţa utilităţii în favoarea utilizatorului obişnuit,
care nu va efectua o căutare după numărul de sistem ori după codul de bare. De
asemenea, spre a simplifica navigarea, câmpurile precum Colecţia ori Filiala,
puţin relevante în căutarea de bază, ar putea fi utilizate doar drept criterii de
rafinare a rezultatelor, cu includerea, eventual, a listelor de coduri valabile
pentru aceste câmpuri (STA, ALM, PAT etc. la Colecţie, BCU, FIL, GEO etc.
la Filiale) astfel încât utilizatorul să le poată folosi eficient.
Dacă setul de rezultate afişate în urma unei căutări simple conţine prea
multe înregistrări, nu toate corespunzând domeniului de interes al utilizatorului,
acesta poate recurge la o „Rafinare” a rezultatelor (Fig. 2), după aceleaşi
criterii. Sistemul oferă posibilitatea mai multor rafinări succesive, până se
ajunge la rezultatul dorit. În ceea ce priveşte opţiunea de „Filtrare” (Fig. 3), ea
apare ca destul de complicată, incluzând şi criterii ce ţin deja de căutarea în
limbaj de comandă.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 34

Fig. 2. Rafinarea rezultatelor

Fig. 3. Filtrarea rezultatelor
Pe lângă căutarea de bază, mai pot fi efectuate alte patru tipuri de

căutări: „Căutare multicâmp” (Fig. 4) (prin combinarea criteriilor de Subiect,
Autor, Titlu/Cuvinte din titlu, An şi Editură), „Căutare multibază” (Fig. 5)
(căutarea se efectuează în paralel în cele două baze de date însumând totalitatea
înregistrărilor bibliografice: Catalogul general BCU Iaşi (după 1995) şi
Catalogul tradiţional – fişe digitizate BCU Iaşi (înainte de 1995)) „Căutare
avansată” (Fig. 6) (simultan după trei criterii) şi „Căutare în limbaj comandă”
(Fig. 7) („pentru regăsirea unor cuvinte sau vedete concomitent în mai multe
indexuri diferite”).
Fig. 4. Căutare multicâmp
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 35

Fig. 5. Căutare multibază
Fig. 6. Căutare avansată
Fig. 7. Căutare în limbaj comandă
Cu excepţia căutării avansate, care este într-adevăr eficientă dacă

utilizatorul cunoaşte deja diverşi termeni precişi ai căutării sale şi vrea să îi
combine (ex. un autor cu un subiect şi cu o filială), considerăm că celelalte
tipuri de căutare nu fac decât să încarce un meniu de navigare deja destul de
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 36

complex. În practica de căutare, utilizatorul care cunoaşte toate datele unei

publicaţii (autor, titlu, editura, an), din bibliografia pe care o are la dispoziţie, nu
recurge la căutarea multicâmp, ci introduce simultan toate aceste date, în
căutarea de bază, în „Toate câmpurile”, ajungând la rezultatul dorit. Căutarea
multibază, care reflectă, într-adevăr, integral, fondul de publicaţii al bibliotecii
va deveni cu adevărat utilă abia odată cu finalizarea corectării bazei de date
BCU02 (fişe digitizate), când vor dispărea fişele dublate iar conţinutul celor
două cataloage nu se va mai suprapune. Până atunci, poate fi consultat
Catalogul general BCU Iaşi (după 1995), care include oricum şi un număr mare
de înregistrări bibliografice ale publicaţiilor apărute înainte de anul 1995, iar în
cazul neregăsirii documentului căutat, se va reface căutarea şi în Catalogul
tradiţional fişe digitizate.
Suportul de căutare este redundant, se poate ajunge la acelaşi rezultat
prin mai multe metode (ex. prin Căutare simplă cu Rafinare ulterioară sau prin
Căutare avansată, limitarea iniţială a Căutării simple prin criteriul de Format ori
selectarea unui catalog specific unui tip de colecţii – articole, periodice etc.),
atribut considerat pozitiv de către unii specialişti: „o interfaţă web trebuie să fie
clară şi aerisită, uşor de manevrat, şi să aibă o redundanţă integrată pentru a
corespunde diverselor stiluri de învăţare”4.
Studiile efectuate au indicat că, în general, în cataloagele on-line ale
bibliotecilor universitare predomină folosirea unui vocabular specific, în speţă a
jargonului biblioteconomic. O parte din dificultăţile cu care se confruntă
utilizatorii provin de aici – se aşteaptă de la ei să posede cunoştinţe de
specialitate şi li se „vorbeşte” într-un limbaj greoi, care nu le este decât în mică
măsură familiar. Catalogul ALEPH al BCU Iaşi nu face excepţie. Utilizatorul se
loveşte de termeni/formulări pentru care ar avea un nevoie de un glosar (inclus,
de ce nu, în pagina de căutare): „căutare permutată”, „trunchiere”, „cuvinte
adiacente”, ori i se dau indicaţii care sună complicat, departe de limbajul
natural: „Alegeţi operatorul boolean pentru intersectarea setului cu noul termen
de căutare”.
În privinţa operatorilor booleni SAU şi NU (ŞI este implicit), care pot
aduce multă precizie în căutare (nu doar după subiect), am observat că aceştia
sunt foarte rar folosiţi. Un utilizator vrea să găsească, de exemplu, ilustrări ale
mitului lui Don Juan, în afara pieselor clasice ale lui Molière şi Tirso de Molina.
4
Susan McMullen, Usability testing in a library web site redesign project, 2001. Librarian
Publications. Paper 5. Disponibil la adresa http://doc.rwu.edu/librarypub/5.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 37

Care ar fi probabilitatea ca el să scrie, în câmpul de căutare („Toate

câmpurile”), „Don Juan NOT Molière NOT Tirso de Molina”? Una extrem de
redusă. Altfel ar sta lucrurile dacă operatorii ar fi integraţi modului de „Căutare
avansată”, cum este cazul catalogului BNF (Fig. 8).
Fig. 8. Căutare avansată în catalogul on-line al Bibliothèque Nationale

de France, integrând operatorii booleni
Biblioteca Universităţii Tehnice Iaşi (Fig. 9), Biblioteca Academiei

Române, Biblioteca Centrală Universitară Cluj-Napoca, care folosesc tot
ALEPH, au optat pentru afişarea, în listele de înregistrări bibliografice, a
datelor privitoare la subiectul publicaţiei. Aceste informaţii sunt, bineînţeles,
disponibile în descrierea completă care poate fi vizualizată dacă se dă click pe
numărul de ordine al înregistrării, dar cum adesea utilizatorul se rezumă la a
derula paginile cu rezultate fără a accesa descrierea completă, considerăm că
această opţiune este utilă. Se pot evita astfel cazurile în care, înşelat de titlu şi
fără a cunoaşte profilul autorului, utilizatorul solicită o publicaţie care nu îi este
de folos în contextul specific al nevoii sale de informare. De exemplu, romanul
Dicţionarul onomastic al lui Mircea Horia Simionescu este adesea cerut de
studenţii care au nevoie de fapt, de un... dicţionar onomastic.
Fig. 9. Catalogul on-line al Bibliotecii Universităţii Tehnice Iaşi. Afişarea rezultatelor

căutării, incluzând informaţii despre subiectul publicaţiei şi tipul de document
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 38

Am mai evidenţiat, în figurile 9 şi 10, două modalităţi de a semnala, sub

două rubrici diferite, natura materialului care face obiectul descrierii
bibliografice (articol, carte, brevet etc.).
În catalogul BCU „Mihai Eminescu” Iaşi aceste informaţii nu sunt
afişate, ca şi în cazul subiectelor, decât în vizualizarea completă a înregistrării.
Pentru a economisi timpul utilizatorului, ideal ar fi ca acesta să ajungă la cât
mai multe informaţii relevante în cât mai puţini paşi.
Fig. 10. Catalogul on-line al Bibliotecii Academiei Române, Filiala Iaşi. Tipul
documentului este indicat printr-un icon.
Elemente grafice simple, intuitive, pot fi utilizate în locul cuvintelor. De

exemplu, în catalogul on-line al Harvard Library, opţiunea de afişare
Ascendent/Descendent a setului de rezultate (în ordine alfabetică sau în ordine
alfabetică inversă pentru autor şi titlu, în ordine cronologică sau în ordine
cronologică inversă pentru anul de apariţie) este sugerată prin prezenţa săgeţilor
(Fig. 11). Şi în catalogul BCU Iaşi această opţiune există, dar este mai puţin
evidentă. Faptul că titlurile respective de coloană sunt subliniate nu constituie
un indiciu suficient că ele ar reprezenta filtre active, în contextul unei
consecvenţe semantice, având în vedere că în ecranul superior sunt link-uri
active şi elementele subliniate („Conectaţi-vă”, „Sfârşitul sesiunii”) şi cele
nesubliniate („Preferinţe”, „Baze de date” etc.).
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 39

Fig. 11. Afişare set de înregistrări în catalogul on-line Hollis Classic al Bibliotecii
Universităţii Harvard
Biblioteca Universităţii Harvard se numără şi ea printre bibliotecile ce

utilizează ILS ALEPH. Interfaţa acestuia (catalogul Hollis Classic) este însă
mai prietenoasă, mai simplă şi personalizată (Fig. 12). Link-urile din partea
superioară sunt logic grupate (tipuri de căutare, opţiuni de căutare, feed-back şi
asistenţă) şi mai vizibile graţie spaţiilor albe dintre coloane. Informaţii
considerate importante (semnalarea unui nou instrument de căutare şi link-ul de
înregistrare utilizator) sunt evidenţiate prin highlighting cu galben. Link-ul spre
„Trucurile de căutare” este extrem de vizibil, şi sunt date exemple chiar sub
zona câmpului de căutare. În cadrul acestor Search tips, ne-a atras atenţia
posibilitatea utilizării căutării stricte („...”), devenită foarte populară graţie
motorului de căutare Google, şi care, ducând la aceleaşi rezultate, ar putea
înlocui cu succes opţiunea valabilă în catalogul ALEPH al BCU Iaşi, dar puţin
utilizată – „Cuvinte adiacente”. S-a evitat utilizarea termenilor prea specializaţi
şi chiar metalimbajul este redus la minim; registrul este unul „familiar”, simplu:
„Go to...”, „Have you tried...”, şi nu este vorba despre o subapreciere a
publicului unei biblioteci universitare, ci despre o încercare de a eficientiza şi de
a face cât mai plăcută şi mai accesibilă interfaţa unui sistem complex. Pagina de
„Trucuri de căutare” păstrează acelaşi stil concis, simplu, iar pagina de „Ajutor”
este şi ea personalizată, incluzând doar informaţii strict legate de structura
catalogului Harvard University, cu capturi de ecran exemplificatoare.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 40

Fig. 12. Catalogul on-line Hollis Classic al Bibliotecii Universităţii Harvard
Programul TinRead este folosit în câteva biblioteci universitare din

România, dar mai ales în multe biblioteci publice (judeţene şi municipale),
dintre care ne-am oprit la Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi. Modulul
OPAC oferă principalele facilităţi de regăsire a informaţiei, prin Căutare simplă,
Căutare avansată şi Răsfoire (numită Navigare), cu opţiuni de filtrare după
nivelul bibliografic şi tipul de material şi afişare în ordine alfabetică sau invers
alfabetică. Utilizatorul poate salva o înregistrare, o listă personală, poate rezerva
sau recomanda o publicaţie. O facilitate extrem de importantă pentru regăsirea
cu succes a informaţiilor căutate este aceea de „Căutare simplă în manieră
asistată” (similară instrumentelor de „stemming search” şi „fuzzy search” din
marile motoare de căutare):
Asistenţă prin lista de selecţie cu termeni apropiaţi
Pe măsură ce se introduc caractere în câmpul de căutare, programul
TinREAD sugerează cuvintele care există în câmpurile din care se obţin
rezultatele căutărilor.
Asistenţă prin sugerare
În situaţia în care utilizatorul greşeşte tastarea cuvântului sau cuvin-
telor pe care le caută programul oferă variante corecte.
În ajutorul utilizatorului care nu a formulat o căutare precisă, cu

„known-item”, vine şi „Afişarea faţetată (Rafinarea căutării)”: Odată realizată o
căutare şi afişat rezultatul acesteia, utilizatorii au posibilitatea să o rafineze
pentru a afla informaţiile de care au nevoie. Rafinarea căutărilor se poate
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 41

realiza prin selectarea diferitelor criterii de rafinare care sunt disponibile în

partea din stânga a ecranului.
Fig. 13. Catalogul on-line al Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” Galaţi. Afişarea
automată a subseturilor listei de înregistrări bibliografice
Discovery and delivery

În ultimii ani, din ce în ce mai multe biblioteci naţionale şi ale marilor
universităţi au completat sau chiar au înlocuit OPAC-ul tradiţional cu o variantă
mai nouă de sisteme de regăsire a informaţiei, şi anume programele de tip
„discovery and delivery” (descoperire şi furnizare).
Mari biblioteci de prestigiu precum British Library şi Biblioteca
Universităţii din Oxford au implementat Primo, un produs Ex Libris de
generaţie mai recentă. În ciuda complexităţii sale, a multiplelor tipuri de resurse
pe care le pune la dispoziţie şi a unei vaste reţele de interconexiuni între acestea,
nota de bază pare a fi orientarea către public, căruia i se oferă o interfaţă
intuitivă şi flexibilă.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 42

Fig. 14. Catalogul on-line al Bibliotecii Universităţii Oxford
Pe lângă afişarea faţetată, cu subseturi de înregistrări în funcţie de filtre

de rafinare ce merg de la suportul documentului la subiect, de la localizare şi
regimul de împrumut la limba documentului, ambele biblioteci oferă
utilizatorului şi posibilitatea de a contribui la eficienţa catalogului cu informaţii
complementare („Reviews and Tags” sau „Notes and Tags”), subiective poate şi
neintegrabile înregistrării bibliografice propriu-zise, dar folositoare celorlalţi
utilizatori. Din aceste review-uri rezultă şi un nou criteriu de rafinare a
rezultatelor căutării, şi anume „Popularitatea”. Catalogul British Library include
şi o opţiune de „Report Catalogue Error”, unde pot fi semnalate eventualele
omisiuni/ greşeli făcute de catalogator.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 43

Fig. 15. Catalogul on-line al British Library
În încercarea continuă de a ţine pasul cu evoluţia accelerată a

tehnologiei informaţiei, BCU „Mihai Eminescu” Iaşi, prima bibliotecă din
România al cărei fond de publicaţii s-a reflectat integral într-un catalog on-line,
pune la dispoziţia publicului său, începând din anul 2010, şi o interfaţă de tip
„discovery and delivery”, VuFind, sub forma catalogului MebFind, care rezolvă
în bună parte problemele pe care le-am semnalat referitor la utilizarea
catalogului ALEPH.
MebFind are un design mai prietenos, un meniu de navigare mai aerisit
şi intuitiv ce poate fi învăţat şi folosit cu mai mare uşurinţă. Utilizatorul poate
adăuga etichete (tags) şi comentarii şi poate prelua direct datele bibliografice, în
vederea citării în stil APA sau MLA. Alte avantaje sunt: afişarea faţetată,
sistemul de interconexiuni între înregistrările bibliografice, posibilitatea
ordonării după relevanţă, opţiunea de căutare strictă şi de „fuzzy search”,
precum şi integrarea operatorilor booleeni în meniul de căutare avansată.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 44

Fig. 15. Catalogul MebFind al BCU Iaşi
În concluzie, indiferent de soluţia aleasă de o bibliotecă pentru a-şi face

vizibile resursele, esenţială este permanenta orientare spre utilizator, spre
economisirea timpului şi a eforturilor acestuia. Practicile de căutare trebuie
observate în mod sistematic, pentru ca, din analiza acestora şi a feed-back-ului
obţinut de la utilizator, să se contureze variante de remodelare eficientă a
OPAC-urilor, mergând până la oferirea unor soluţii alternative de regăsire a
informaţiei, ca în cazul BCU Iaşi.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 45

Bibliografie

Barve, Sunita, An Evaluation of Open Source Software, chapter 3:
Evaluation Criteria defined for Evaluating Open Source Digital Library
Software (OSS-DL), disponibil la adresa
http://shodhganga.inflibnet.ac.in/bitstream/10603/3731/12/12_chapter%203.pdf.
Borgman, Christine L., Why are Online Catalogs Still Hard to Use?, în
Journal of the American Society for Information Science. Special Issue: Current
Research in Online Public Access Systems, July 1996, pp. 492-503.
Erich, Agnes, Târziman, Elena, Evaluarea calităţii şi performanţei
bibliotecilor digitale în România, în Studii de Biblioteconomie şi Ştiinţa
Informării, nr. 14/2010.
Hert, Carol A., User Goals on an Online Public Access Catalog, în
Journal of the American Society for Information Science. Special Issue: Current
Research in Online Public Access Systems, July 1996, pp. 504-518.
Matthews, Joseph R., The evaluation and measurement of library
services, Westport: Libraries Unlimited, 2007; chapter 13: “Evaluation of
online systems”, pp. 216-230.
McMullen, Susan, Usability testing in a library web site redesign
project, 2001. Librarian Publications. Paper 5. Disponibil la adresa
http://doc.rwu.edu/librarypub/5.
Nielsen, Jacob, Usability 101: Introduction to usability, disponibil la
adresa http://www.nngroup.com/articles/usability-101-introduction-to-
usability/.
Paleczna, Dominika, Problems With Usability in OPACs – Do the
Discovery and Delivery Solutions Solve Them?, disponibil la adresa
http://www.inforum.cz/pdf/2013/paleczna-dominika.pdf.
Polger, Mark Aaron, Student Preferences in Library Website
Vocabulary, în Library Philosophy and Practice (2011),
http://unllib.unl.edu/LPP/.
*** Ex Libris – Aleph: Staff User’s Guide. Web OPAC. Disponibil la
adresa http://savn.fo/documents/38631F5E-877F-48C4-A355-
01BE59A9D429.pdf.
http://www.netugc.com/criteria-for-selection-and-evaluation-of-library-
software-packages.
http://www.exlibrisgroup.com.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 46

Cataloage on-line
http://193.231.13.10:8991/F.
http://biblio.library.tuiasi.ro:8991/F.
http://85.186.121.42:8991/F/VHBJXIPUIUUU9PS7VFGL4HQMNL1
HGP541NGSF16EAK3NP8B3N8-31590?func=find-b-0.
http://aleph.bcucluj.ro:8991/F.
http://193.231.136.4/opac/search.
http://catalogue.bnf.fr/jsp/recherchemots_simple.jsp?nouvelleRecherch
e=O&nouveaute=O&host=catalogue.
http://lms01.harvard.edu/F/P811XLADDJ8LJUNNRHL4GIBE2L828Q
L9T573HFC8EJPAD5TNKH-20409?RN=955338843&pds_handle=GUEST.
http://solo.bodleian.ox.ac.uk/primo_library/libweb/action/search.do?vid
=OXVU1&fromLogin=true&reset_config=true.
http://explore.bl.uk/primo_library/libweb/action/search.do?dscnt=1&dst
mp=1445875254822&vid=BLVU1&fromLogin=true.
http://193.231.13.17/vufind/Search/Home.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 47

TENDINŢE NOI ÎN BIBLIOTECONOMIE - Olimpia Curta
Biblioteca între tradiție și modernitate
Olimpia CURTA
(Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca)
Abstract: Based on the library functions, the present paper focuses

on the changes that were made in the activities of the specialised
personnel and in the user services, occurred due to the introduction of
modern computing and communication technologies. All these aspects
are exemplified by applying them in the Central University Library of Cluj.
What the libraries can do in order to support the education and research system
is briefly presented, ideas that represent staring points for national level
projects. The conclusions can represent marks for people who unfold their
activities, but most of all for the people who can influence or even decide the
fates of these institutions whose importance is not fully appreciated.
Cuvinte-cheie: funcţiile bibliotecii; activităţile de bibliotecă; serviciile

pentru public; automatizarea bibliotecilor; biblioteci digitale; tehnologia
informaţiei şi comunicaţiilor; biblioteci universitare; BCU Cluj.
Cum au fost influenţate cele două funcţii ale bibliotecii în ultima

jumătate de secol, prin introducerea infrastructurilor TIC, şi ce activităţi sau
produse noi au rezultat, sunt întrebări la care se poate răspunde prin analiza a
ceea ce se întâmplă în marile biblioteci ale lumii, iar după 1990 şi în marile
biblioteci din România.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 48

1. Activități şi rezultate în biblioteci

Completarea colecţiilor unei biblioteci, cunoscută ca activitatea de
achiziţie cuprinde toate demersurile necesare obţinerii de documente noi (prin
cumpărătură, donaţie, depozit legal, transfer şi schimb interbibliotecar intern şi
internaţional) şi de întocmire a evidenţelor globale şi individuale aferente. Nu
întotdeauna documente noi înseamnă apariţii de ultimă oră, ele pot fi şi mai
vechi (mai ales cele provenite din donaţii), dar care vin să completeze existentul
la un moment dat. În cadrul acestei activităţi se poate include şi cea de control
periodice, care are menirea de a cumpăra periodice prin abonamente şi de a
urmări modul lor de primire. Pentru bibliotecile mari, schimbul interbibliotecar
poate constitui o activitate distinctă care stabileşte parteneriatele interne şi
externe şi urmăreşte trimiterile şi primirile de publicaţii conform acordurilor
încheiate.
Automatizarea acestor activităţi impune bibliotecarilor din
departamentul de achiziție să facă o precatalogare (catalogare sumară) a
viitoarelor documente care vor intra în bibliotecă (sau vor ieşi în cazul
schimbului interbibliotecar). Astfel că bibliotecarii din aceste departamente
trebuie să fie instruiţi privind regulile de catalogare şi standardele utilizate la
nivel instituţional.
Dacă privim din punctul de vedere al noilor tipuri de surse de informare
care se achiziţionează, putem spune că periodicele electronice, e-book-urile şi
mai ales bazele de date bibliografice cu text integral sau cele bibliometrice pun
serioase semne de întrebare în ceea ce priveşte evidenţa acestora. La acestea se
adaugă şi documentele obţinute prin digitizare.
Catalogarea, una dintre cele mai importante activităţi specifice, are
drept scop descrierea bibliografică (completă) a documentelor deţinute şi
constituirea diferitelor tipuri de cataloage. Acestea, parte a categoriei documente
secundare, sunt indispensabile pentru funcţia de acces la documente. Ele vor
arăta existentul dintr-o bibliotecă şi vor localiza precis documentul. În cadrul
descrierii bibliografice sunt incluşi indici de clasificare a conţinutului lucrării ce
permit alcătuirea unor cataloage sistematice şi facilitează regăsirea
documentelor pe domenii de interes.
Prin introducerea unor sisteme de bibliotecă performante, catalogatorii
vor fi obligaţi să cunoască, pe lângă standardele de descriere bibliografică, şi
standardele de înregistrare de tip MARC (Machine-Readable Cataloging), ce
vor asigura schimbul de înregistrări bibliografice între cataloage gestionate de
sisteme informatice distincte. Clasificatorii vor fi nevoiţi să cunoască, în plus
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 49

faţă de sistemul de clasificare zecimal utilizat în mod tradiţional, şi sisteme de

indexare utilizând un vocabular controlat sau cele de tip tezaur încorporate în
fişiere de autoritate.
Produsul final al acestor activităţi, catalogul online, va câştiga în faţa
cataloagelor tradiţionale prin multiplele puncte de acces pentru regăsirea
documentelor; ele fiind date de criteriile de interogare puse la dispoziţia
publicului. Sistemele moderne de gestiune a catalogului online au interfeţe
pentru public (OPAC-Online Public Access Catalog) cu componente web ce
asigură legătura între înregistrări catalografice pe diferite nivele ierarhice (ex.
mamă-copil, analitic-sursă) dar şi legături de tip link spre surse exterioare
(documente electronice integrale, descrieri din alte cataloage). La acestea se pot
adăuga opţiuni de tip alertă sau RSS, facilităţi de informare automată a
utilizatorului privind noutăţile intrate în catalog.
Circulaţia documentelor şi evidenţa cititorilor vor beneficia, prin
automatizare, de evidenţe exacte, iar utilizatorii vor avea posibilitatea de a
solicita online documentele aflate în depozite închise sau de a rezerva online
cele care sunt împrumutate. Prin interfaţa OPAC, după autentificare, utilizatorul
poate să-şi consulte fişa electronică personală cu împrumuturile curente şi cele
anterioare, precum şi să trimită ori să primească mesaje din partea
bibliotecarului. Comunicarea către utilizator a documentelor împrumutate care
au data scadentă depăşită se poate face în mediul electronic prin extragerea
automată a somaţiilor şi trimiterea lor la adresele de e-mail înregistrate sau prin
SMS.
Sistemele informatice care automatizează toate activităţile menţionate
mai sus se numesc sisteme integrate de automatizare a bibliotecii (Library
Information System – LIS). Ele sunt formate din module (aplicaţii) destinate
fiecărei activităţi specifice, la care se adaugă modulul OPAC şi au avantajul că
utilizează o singură bază de date bibliografică centralizată. Desigur că sistemul
va mai administra şi alte informaţii legate de furnizori, parteneri, cititori (de
obicei într-o bază de date administrativă) şi fişiere de autoritate necesare
indexării.
Cercetarea documentară are ca produse finale bibliografiile tematice,
ce fac parte din categoria documentelor secundare şi care contribuie
semnificativ la activitatea de cercetare în general. Bibliografiile semnalează (pe
cât posibil exhaustiv) apariţiile editoriale legate de tema propusă și care se
încadrează în limita de timp impusă, dacă aceasta este precizată. Faţă de
catalog, ele se mai deosebesc în ceea ce priveşte conţinutul prin faptul că în
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 50

bibliografii vor predomina descrierile analitice (studii şi articole de periodice).

Cum în bibliografii nu sunt localizate documentele descrise, utilizatorul trebuie
educat să caute în catalog cartea, când el doreşte un studiu, sau periodicul din
care face parte articolul.
İn cazul în care finalitatea activităţii de cercetare se doreşte a se
concretiza în baze de date bibliografice, se pot utiliza aplicaţii informatice
specializate, diferite de sistemele de automatizare a bibliotecii (ex. ProCite,
EndNote, Mendeley, Zotero ş.a.). Aceste sisteme monofuncţionale au facilităţi
de sortare pe 6 nivele şi creare de liste bibliografice cu indici complementari.
Dezavantajul utilizării unor astfel de aplicaţii specializate este că bazele de date
obţinute trebuie să fie transferate în alte sisteme pentru a fi puse la dispoziţia
publicului.
Serviciile de referinţe pentru utilizatori pot fi şi ele automatizate prin
aplicaţii specifice de tip ticketing, care permit o monitorizare a cererilor, precum
şi constituirea unor depozite informaţionale care răspund la cele mai frecvente
solicitări.
O activitate de mare importanţă care a apărut doar de puţin timp în
biblioteci este cea de digitizare a documentelor, care merită să fie explicată mai
în detaliu, într-un capitol separat.
Ca o concluzie, în ceea ce priveşte influenţa introducerii TIC în
biblioteci, se poate afirma că cele două funcţii de bază menţionate mai sus au
devenit tot mai complexe, cu o creştere în importanţă a funcţiei de acces la
documente (informaţii), iar controlul asupra lor necesită analize periodice ale
colecţiilor deţinute şi ale surselor electronice de informare
achiziţionate/licenţiate, ale activităţilor specifice, ale serviciilor oferite
publicului, dar şi sondarea tendinţelor pe plan extern.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 51

2. Digitizarea documentelor
Digitizarea documentelor presupune ca primă etapă scanarea lor cu un
scanner sau fotografierea cu un aparat foto-digital, având ca rezultat o imagine
(un fişier cu extensia jpg, gif, png, tiff ş.a). İn cazul utilizării scanerelor se pot
obţine direct fişiere PDF, dar în care nu se va putea face căutarea pe cuvinte
(nonsearchable).
Pentru scanarea documentelor de tip volum (manuscris, carte, volum de
periodic) se recomandă salvarea fişierului-imagine pentru fiecare pagină.
„Legarea” directă a acestor imagini într-un singur fişier va avea ca rezultat un
document electronic nonsearchable (ex. pentru manuscrise).
Fişierele-imagini pot fi prelucrate cu un program de recunoaştere texte
(OCR-Optical Character Recognision), caz în care documentul electronic
obţinut va fi de tip searchable, adică va permite căutarea internă pe cuvinte,
deoarece în spatele imaginilor se formează texte prin recunoaşterea fiecărui
caracter. Aceste programe (ex. Abbyy FineReader), la finalizarea procesului de
OCR-izare, dau posibilitatea operatorului să facă şi corectura textului. Există
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 52

scannere performante care funcţionează cu programe ce au incluse componenta

de OCR-izare astfel obţinându-se direct fişiere PDF de tip searchable.
Documentele „născute” în format electronic (ex. doc, xls, ppt) pot fi
transformate în PDF-uri cu convertoare simple, obţinându-se documente în care
se va putea face căutarea după cuvinte. Verificarea unui document PDF, pentru
a-i stabili categoria din care face parte, se face prin căutarea (CTRL+F) unui
cuvânt care se vede în imagine. Dacă rezultatul este nul, cititorul este obligat să
parcurgă întreg documentul pentru a căuta o informaţie.
În ultimii ani, în bazele de date ştiinţifice cu text integral au apărut

documente de tip HTML care permit traducerea automată în altă limbă şi/sau
citirea automată, opţiune foarte utilă pentru cei cu deficienţe de vedere.
De asemenea, au apărut documente cu extensia EPUB, deoarece ocupă
mai puţin spaţiu decât PDF-urile. Fişierele de acest tip sunt preferate de cititorii
care utilizează dispozitive gen Kindle, deoarece textul se ajustează uşor la
ecranul device-ului. Aplicaţia Abbyy FineReader v.12 permite salvarea unui
document OCR-izat în format EPUB. Aceste formate sunt utile pentru cărți și
reviste cu text pe o coloană, dar pune probleme în cazul în care documentul
original are text pe coloane sau conţine imagini, tabele ş.a.
Pentru a obţine o carte electronică, în adevăratul sens al cuvântului, sunt
necesare alte programe speciale de prelucrare, numite compilatoare de e-book-
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 53

uri, care permit înglobarea în document a opţiunilor de tip DRM (Digital Rights
Management) pentru controlul distribuţiei (copiere, printare, perioadă de
valabilitate, cheie de deschidere ş.a.).
Identificarea unică a documentelor digitale se face prin DOI (Digital
Object Identifier) care este un identificator unic (asemeni ISBN şi ISSN), nu se
schimbă niciodată, se asignează unui document de către editură înainte ca
documentul să fie publicat. El are forma prefix/sufix, unde prefixul identifică
editorul şi sufixul reprezintă identificarea obiectului la acel editor (ex.
10.1016/S0006-8993(00)02382-9). Cunoaşterea acestui identificator, permite
localizarea rapidă a documentului utilizând adresa http://dx.doi.org. Din modul
de construire a identificatorului DOI, reiese faptul că sistemul se aplică pentru
documentele electronice publicate prin edituri.
Obiectele digitale obţinute de o instituţie oarecare (vezi şi bibliotecile)
sunt nevoite să-şi definescă un sistem propriu de identificare (în general prin
atribuirea numelui de document după reguli precise), atât pentru documentul
final, cât şi pentru fişierele intermediare (copiile paginilor).
Metadatele asociate acestor documente electronice sunt cele de
descriere bibliografică după standardul ISBD(ER). La acestea se pot adăuga
metadate interne, incluse direct în document la crearea acestuia sau ulterior,
cum ar fi: autor, titlu, cuvinte cheie ş.a. Metadatele interne sunt foarte utile când
documentele sunt prezentate succint în pagini web, motorul Google regăsindu-le
după aceste elemente înglobate.
Documentele electronice pot fi distribuite pe CD/DVD-uri sau direct pe
Internet. Ele sunt semnalate publicului prin descrieri bibliografice, asemeni
altor documente primare, în cataloage, baze de date bibliografice sau direct în
pagini web (ca liste simple). Descrierea în cataloage ridică o problemă majoră
pentru titlurile de periodice şi conectarea la toate volumele digitizate care
aparţin acelui titlu. La această problemă, se mai adaugă şi cea privind căutarea
în textul integral al documentelor, ştiut fiind că majoritatea OPAC-urilor nu au
această facilitate.
Evitarea acestor incoveniente poate fi făcută prin gestionarea colecţiilor
digitale cu aplicaţii speciale, unde volumele periodicelor sunt descrise
individual (ex. Dspace, GreenStone). Este de dorit să se implementeze un
program care utilizează standarde de lucru şi de înregistrare a metadatelor
(XML, DublinCore) pentru a putea importa/exporta uşor înregistrări din/în alte
sisteme. De asemenea, dacă programul are funcţia discovery, el va organiza
automat rezultatele căutării după criterii precum: autor, dată şi subiect. Din
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 54

păcate, şi aceste sisteme ridică probleme la căutare, în cazul în care biblioteca

digitală înglobează volume întregi de periodice. Utilizatorul, de multe ori caută
după autor sau subiect, ori volumele de periodice nu au autori (eventual
redactorul şef/directorul revistei), iar subiectul este unul general pentru întreaga
revistă. Sigur că, se poate face căutarea în metadate şi în textul integral al
documentelor, dar rezultatele pot fi prea numeroase şi pot să nu conţină
informaţia dorită. Soluţionarea acestei mari probleme este descrierea analitică a
articolelor şi studiilor deţinute în documentele digitale, aplicând regului de
indexare apropiate celor din cataloagele online.
3. Realizări ale BCU Cluj

İn septembrie 1992 s-a creat Laboratorul de Informatică prin
constituirea unui grup de lucru de 5 persoane existente în bibliotecă, care aveau
formare sau specializare în domeniul IT şi prin alocarea unui spaţiu destinat
acestui compartiment.
La acea dată, biblioteca avea un calculator PC 386 primit donaţie şi
aplicaţia ProCite v. 1.4 cu care s-a început crearea de baze de date bibliografice.
De asemenea, s-au creat aplicații proprii pentru compartimentul de achiziție
(care a funcționat până in 2007) și pentru schimb internațional (care se mai
utilizează și acum pentru gestiunea trimiterilor).
Catalogul online s-a constituit în toamna anului 1994 prin
implementarea sistemului olandez VUBIS, iar din 1995 el a început să conţină
toate descrierile bibliografice ale documentelor care intrau în bibliotecă. Acel
catalog se putea consulta doar din sediul central al bibliotecii.
În august 1999, Vubis-ul a fost înlocuit cu sistemul integrat de
bibliotecă ALEPH 500, cu formatul de catalogare standardizat UNIMARC (un
format MARC adaptat de IFLA -International Federation of Institution and
Library Associations – din 1977) şi cu setul de caractere Unicode pe schema
UTF-8 (care conţine toate caracterele din limbile scrise).
Catalogatorii utilizează standardele de descriere ISBD, clasificarea
CZU şi indexează pe modelele RAMEAU şi LCSH, punând şi termenul în
engleză pentru vedetă.
Pe lângă intrările curente de documente, se face şi catalogarea
retrospectivă (retroconversie) a documentelor existente în bibliotecă înainte de
constituirea catalogului electronic (actualmente catalogul online cuprinde peste
650.000 de titluri şi 1.100.000 de exemplare).
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 55

Modulul pentru public, OPAC-ul, are incluse componente web ceea ce

permite efectuarea de căutări încrucişate, link-uri către paginile web ale
revistelor electronice, e-book-urilor din colecţiile abonate cu acces permanent,
cărţilor pe CD (copiate pe server) precum şi către obiectele digitale proprii.
Interfaţa oferă utilizatorului autentificat posibilitatea să-şi consulte fişa
electronică sau să-şi definească alerte şi RSS; acesta este accesibil la adresa
http://aleph.bcucluj.ro:8991/.
Din 2005, catalogul online al BCU Cluj a fost conectat la catalogul
virtual RoLiNeST, http://rolinest.edu.ro/V/, ceea ce a implicat achiziţia de
licenţe pentru protocolul Z39.50, care asigură conectarea sistemelor de
bibliotecă gestionate cu SGBD-uri diferite.
Integrarea lui în portalul EDS (Ebsco Discovery Service) din 2011 şi în
WorldCat din 2014 presupune o rigurozitate crescută în procesul de catalogare
şi indexare, precum şi încărcări periodice prin FTP (File Transfer Protocol) la
cele două mari companii care administrează aceste baze de date: EBSCO şi,
respectiv, OCLC.
Cataloagele tradiționale digitizate şi puse pe Internet a reprezentat unul
dintre obiectivele propuse la constituirea colectivului de digitizare. Fişele de
catalog de formate 12,5x7,5 cm se scanează cu scannere cu încărcător ADF care
permite încărcarea a unui număr de până la 50 de bucăţi. Pentru public, ele sunt
prezentate tot în grupuri de până la 50 de fişe, în pagini web cu o ordonare
alfabetică pe două nivele, http://www.bcucluj.ro/re/catalogold/.
Fişele de catalog de formate B5 sunt scanate individual şi sunt
prezentate alfabetic după numele colecţiei (pentru catalalogul vechi al
colecţiilor româneşti şi străine) sau după numele periodicului (la cataloagele de
periodice, calendare şi anuare).
Paginile web de prezentare a acestor cataloage au fost îmbunătăţite cu
scripturi ce permit utilizatorilor să facă solicitări online pentru documentele din
depozite sau de la Colecţii speciale. Solicitările online se listează în depozite
sau la CSP, se identifică la raft documentul şi se verifică dacă el se regăseşte în
catalogul online. İn cazul în care documentul este doar în catalogul tradiţional,
acesta este descris sumar în catalogul online, este împrumutat cititorului, iar la
restituire el este predat catalogatorilor pentru completarea descrierii
bibliografice, clasificarea şi indexarea de specialitate. În acest mod, procesul de
retroconversie devine unul controlat, iar documentele solicitate apar de a doua
zi în catalogul online, descrise complet.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 56

Cataloagele tradiţionale din sediul central al bibliotecii au fost digitizate

integral (este spre finalizare cel de anuare universitare), fiind scanate 2 milioane
de fişe. Din 2015 activitatea s-a extins şi la filiale.
Bazele de date proprii, dezvoltate începând chiar din 1992, sunt create
în programul specializat ProCite. Pentru a putea fi distribuite pe Internet s-a
utilizat un program suplimentar Reference WebPoster, începând din anul 2000,
care accepta maximum de 10 baze de date. Din ianuarie 2015, serverul aferent
nu a mai funcţionat, iar accesul pentru aceste baze de date este acum doar local.
O parte din aceste baze de date (Bibliografia istorică a României seriile
1994-1998, 1999-2004, 2005-2006, 2007-2008, 2009-2010, precum şi
Activitatea ştiinţifică la Universitatea „Babeș-Bolyai” seriile 2005-2010) au fost
transferate pe CD-ROM, cu o interfaţă creată în VisualFox.
Alte baze de date, precum Referinţele critice au fost extrase în
documente PDF şi incluse în biblioteca digitală.
İn prezent există 53 de baze de date bibliografice create în BCU Cluj
având peste 500.000 de înregistrări. Pentru prezentarea la public, s-a început
preluarea lor în Aleph (Referinţe critice 2005, AIR 2011 şi AIR 2012), ca a
doua bază de date bibliografică, accesibilă tot prin OPAC.
Bazele de date ştiinţifice externe au fost prezente în biblioteca noastră
din octombrie 1996, poate prea devreme pentru cititorii de atunci, care nu prea
ştiau să lucreze pe calculator.
Dacă se iau în considerare modul de achizție și cel de access, putem
afirma că aceste baze de date se împart în trei categorii:
- baze de date cumpărate, care sunt copiate pe serverul instituţiei
împreună cu aplicaţia de acces şi se actualizează periodic (pe bază de
abonament); ele vor îmbogăţi fondul informaţional al instituţiei şi, desigur, vor
contribui la funcţia de acces la informaţii, ex. LEX şi LEGIS;
- baze de date licenţiate (numite abonate) pentru care se plăteşte licenţă
de acces doar pe o perioadă de timp, de obicei un an; ele sunt doar pe serverul
companiei/agregatorului, deci nu vor intra în fondul informaţional al instituţiei,
această sursă de documentare dispare pentru utilizatori la încheierea perioadei
plătite (!!). Astfel, creşte în importanţă doar funcţia de acces la informaţii oferită
beneficiarilor bibliotecii. Această formă de achiziţie compensează prin faptul că
informaţia poate fi de ultimă oră, chiar înainte de apariţia în formatul print (ex.
Science Direct, Jstor, Ebsco, Proquest, SpingerLink ş.a);
- baze de date cu acces permanent, care conţin, în general, colecţii de
cărţi electronice stocate pe serverul companiei producătoare/agregatorului, dar
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 57

care pot fi accesate până la desfiinţarea instituţiei gazdă. Pentru astfel de colecţii
se recomandă solicitarea descrierilor bibliografice (în format MARC) şi
preluarea lor în catalogul online al bibliotecii, dacă sistemul care-l gestionează
permite acest lucru. La BCU Cluj a fost făcut un prim import de acest gen în
2010 pentru o colecţie de 1423 de ebook-uri de la SpringerLink. Surpiza a fost
că, datorită faptului că fişierul nostru de subiecte conţine termeni în engleză,
Aleph-ul a adăugat subiectele în limba română pentru cele la care s-a regăsit
corespondenţa (a se vedea: Zwart, Hub. Understanding Nature).
Accesul pentru public este, în general, restricţionat la reţeaua internă a
instituţiei care face achiziţia. BCU Cluj oferă acces din reţeaua internă de pe
calculatoarele bibliotecii şi de pe dispozitivele mobile conectate prin Wi-Fi.
Accesul de la distanţă pentru cititorii bibliotecii, care au permis valid de
bibliotecă, este un serviciu unic în bibliotecile din România; el este oferit prin
portalul EDS sau individual la o bază de dată selectată. Ultima variantă
presupune achiziţia protocolului eZproxy de la OCLC şi instalarea lui pe un
proxy server.
Accesul de la distanţă este oferit şi prin portalul consorţiului Anelis+,
dar pentru care utilizatorul trebuie să aibă un cont de email instituţional, iar
căutarea se face prin două platforme: EDS (pentru bazele de date EBSCO) şi
Summon (pentru restul bazelor de date abonate).
Deoarece fiecare bază de date are interfaţa proprie, este de dorit ca ele
să fie accesibile printr-un singur portal, o singură interfaţă de căutare, selectare,
grupare şi export de descrieri bibliografice, mai ales pentru bibliotecile
universitare, de cercetare şi cele specializate.
Portalul de căutare a fost implementat în 2011 cu ajutorul platformei
EDS, de la EBSCO. Beneficiul major oferit este cel de a fi punct unic de acces
la catalogul on-line și la bazele de date abonate, ulterior şi punct de acces de la
distanță la textul integral al documentelor din bazele de date EBSCO, din anul
2013, iar din 2014 şi la restul bazelor de date abonate. De asemenea, portalul
vine să suplinească interfaţa catalogului online prin: acces de pe dispozitive
mobile, export direct de descrieri bibliografice în aplicații de gestionare
bibliografii (Procite, EndNote, Zotero) şi partajare selecții, opţiune foarte utilă
pentru relaţia profesor-student, dar şi pentru cercetări în grup.
Bibliotecă digitală a fost imaginată din 2005 prin entuziasmul şi
însufleţirea unor persoane care şi-au dorit să pună în funcţiune scannerul primit
donaţie de la ETH Zurich, cu care s-a început digitizarea ziarului Gazeta de
Transilvania.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 58

Digitizarea, ca activitate distinctă, cu un număr de şase persoane, a

început în mod organizat în ianuarie 2008. S-au conturat două direcţii de lucru:
digitizarea cataloagelor tradiţionale, pentru scoaterea la lumină a fondurilor
bibliotecii, şi crearea bibliotecii digitale propriu-zise, având ca scop
prezervarea şi promovarea patrimoniului deţinut.
Constituirea colecțiilor digitale respectă criteriile de selecţie stabilite
încă din primele luni de activitate; ele fiind reprezentativitatea pentru
Transilvania și valoarea documentară a obiectelor de patrimoniu, iar la
periodice s-au adăugat gradul de solicitare şi colecţia cât mai completă, cu
respectarea legii copyright-ului. S-a constituit astfel colecţia digitală
Transsilvanica pusă la public prin pagini web: http://documente.bcucluj.ro/.
La acestea, s-au adăugat, mai târziu, lucrări din curricula universitară,
cele obţinute de la Biblioteca Naţională Széchényi (printr-un contract de
colaborare) şi cele obţinute în format electronic direct de la autori sau edituri (a
se vedea formularul aflat la adresa http://www.bcucluj.ro/doc/acord-publicare-
online.pdf). Mai trebuie menţionată problema digitizării documentelor aflate
sub copyright, pentru care nu există acord de publicare. Acestea pot fi puse la
dispoziţia publicului doar în condiţii speciale. În BCU Cluj ele sunt semnalate
în catalogul online printr-un cod distinct şi o notă privind accesul local în sala
multimedia. Pentru a asigura accesul, copiile digitizate ale cărţilor sub copyright
au fost copiate local, pe calculatoarele din acea sală la care s-a inhibat
mesageria şi copierea pe stick.
Biblioteca digitală integrală a fost pusă la public ca bază de date în
toamna anului 2009, cu ajutorul aplicaţiei open-source Dspace, cu interfeţe de
acces în engleză şi maghiară; din ianuarie 2010 s-a adăugat interfaţa română, iar
din vara anului 2015 şi cea în germană, http://dspace.bcucluj.ro.
Bogăţia bibliotecii digitale (peste 3100 de titluri, din care 90
manuscrise, 480 carte veche, 200 de periodice), valoarea documentelor
selectate, calitatea scanării şi a metadatelor documentelor obţinute sunt
apreciate atât în ţară, cât şi peste hotare; stau mărturie numeroasele solicitări şi
aprecieri primite. Aceste aspecte au stat şi la acceptarea integrării în Europeana
a bibliotecii noastre digitale; contractul fiind semnat în vara anului 2015, iar
transferul făcându-se prin intermediul agregatorului străin TEL (peste 50.000 de
documente).
O provocare la care BCU Cluj participă în prezent este cea de a OCR-
iza carte veche românească cu caractere latine şi chirilice şi de a contribui la
implementarea unei aplicaţii de căutare pe concepte din aceste cărţi, prin
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 59

proiectul MCVRO – PN-II-PT-PCCA-2013-4-2062 cu titlul Identificarea și

corelarea conceptelor din manuscrise și cărți vechi românești, cu ajutorul unei
aplicații informatice, în vederea dinamizării sociale prin valorificarea
producției culturale, coordonator Universitatea “Babeş-Bolyai”.
Sursele de informare şi documentare menţionate mai sus se conectează
între ele prin protocoale standardizate, ceea ce semnifică preluări directe (cele
cu linie continuă) sau prin transferuri, care necesită prelucrări intermediare (cele
cu linii întrerupte), iar cataloagele digitizate reprezintă o sursă valoroasă de sine
statătoare.
Bogatele colecţii interne şi externe sunt valorificate prin servicii pentru

public vizibile pe site-ul bibliotecii http://www.bcucluj.ro şi pe pagina de
Facebook https://www.facebook.com/bcuclujpage/.
Solicitările utilizatorilor de tip İntreabă bibliotecarul sunt gestionate cu
aplicaţia de tip ticketing Helpdesk.
Pentru persoanele cu dizabilităţi s-a încheiat, în 2006, o colaborare cu
Liceul pentru persoanele cu deficienţe de vedere, care s-a concretizat prin
crearea a două puncte de lucru dedicate acestor persoane dotate cu calculator şi
scanner. Studenţii solicitau documentele, le scanau şi le citeau cu aplicaţia
JAWS. Unele documente se salvau pe CD/stick şi erau imprimate în Braille la
liceu. Echipamentele fiind depăşite moral nu se mai utilizează, în schimb se
digitizează de către personalul bibliotecii unele documente solicitate sau se
împrumută centrului CATA-UBB, în vederea scanării.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 60

Introducerea infrastructurii TIC, care a diversificat foarte mult sursele

de informare şi serviciile oferite publicului, a determina necesitatea de a
organiza cursuri de formarea utilizatorilor, încă din anul 1999.
Pe lângă aplicaţiile specifice unei biblioteci, în BCU Cluj se mai
utilizează Google Office pentru evidență scanări, statistici filiale + biblioteca
centrală, chestionare de instruire a personalului, chestionare pentru utilizatori,
flux de prelucrare a donațiilor de resurse electronice şi pontajul personalului
din bibliotecă.
Google Analitics este inserat în pagina principală a site-ului şi alte
pagini web importante pentru obţinerea unor statistici complete de accesare a
acestor resurse.
Tot ce este stocat la nivel de bibliotecă necesită o organizare riguroasă
şi o protecţie pe măsură. În acest sens, putem aminti serverul de Firewall,
instalarea de programe antivirus pe toate calculatoarele şi copierea datelor (se
face periodic în funcţie de necesităţi, ex. modificările din Aleph sunt copiate în
fiecare noapte), iar de două ori pe an se face salvarea integrală pe benzi LTO4 şi
sunt duse la Arhivele Naţionale din Cluj.
Realizările enumerate sunt meritul personalului de specialitate din
bibliotecă. Implementarea şi utilizarea aplicaţiilor specifice a necesitat
organizarea de cursuri de formarea personalului. Pentru cele strict legate de IT,
membrii Laboratorului de Informatică au organizat şi instruit colegii bibliotecari
(pe teme anunţate din timp, cu serii de începători şi avansaţi) începând din
septembrie 1993 până în 1998 când a absolvit prima promoţie de studenţi ai
Şcolii de biblioteconomie. În continuare, cursurile IT au fost planificate pentru
temele solicitate de bibliotecari sau ca întâlniri de lucru/informare.
Pentru menţinerea la zi cu noutăţile sau regulile stabilite la nivel de
instituţie se utilizează pagina web de intranet şi două liste de discuţii, pentru
anunţuri şi pentru Aleph.
Din 1995, Universitatea „Babeş-Bolyai” a deschis Şcoala de
biblioteconomie la nivel de colegiu, facultate (din 1998), master şi specializări
IDD (din 2005), ceea ce a dat posibilitatea ca noii angajaţi ai bibliotecii să aibă
studii de specialitate (conform legii1/2001 art. 249, 250).
Nivelul profesional al specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în
biblioteca noastră a permis acreditarea instituţiei ca formator pentru cursuri de
calificare pentru bibliotecarii cu studii medii (deja au absolvit două serii de
cursanţi).
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 61

Instruirile periodice ale personalului sunt strict necesare în această era a

schimbărilor, bibliotecarii pregătindu-se să devină nu numai buni prelucrători ai
documentelor, dar şi ceea ce numim information seeking sau chiar cybrarian.
Toate adaptările provocate de dezvoltările TIC au menirea de a menţine
rolul bibliotecilor mari şi cu tradiţie ca piloni de încredere în procesul de
informare, de cercetare şi a celui de educare, deopotrivă.
4. Bibliotecile universitare – suport pentru educaţie şi cercetare

Fiecare bibliotecă trebuie să-şi definească precis obiectivele pe perioade
de 3-5 ani. Strategia de realizare a acestora va ţine cont de tipul şi de misiunea
instituţiei în cadrul societăţii, dar şi de tendinţele pe plan mondial.
Bibliotecile universitare vor avea în vedere, în primul rând, rolul lor în
sistemul educaţional, de cercetare şi cel cultural.
Biblioteca universitară, ca parte integrantă a sistemului de învăţământ
superior, îşi va îmbogăţi mereu colecţiile cu documente în corelare cu curricula
universitară. Pentru studenţii la nivel licenţă se vor face eforturi pentru a se
achiziţiona cursuri de specialitate în mai multe exemplare. Pentru studenţii
masteranzi şi doctoranzi, colecţiile tradiţionale vor fi completate cu baze de
date ştiinţifice specifice domeniului/domeniilor studiate. Cadrele didactice, dar
şi studenţii, vor fi invitaţi să facă propuneri de achiziţii prin completarea de
formulare online. Politica de achiziţie va fi analizată permanent şi adaptată în
funcţie de analiza documentelor împrumutate, analiză făcută pe domenii şi pe
limbi.
O altă soluţie este aceea de a digitiza documentele recomandate în
syllabusuri şi de a le pune la dispoziţia studenţilor în format electronic, pe bază
de cont şi parolă (dată de profesor) sau prin acces local controlat.
Varietatea surselor de documentare obligă biblioteca să organizeze
întâlniri cu studenţii din primul an de studiu pentru prezentarea colecţiilor
existente, serviciile oferite şi condiţiile de a obţine permis de bibliotecă (în
lunile octombrie şi noiembrie). Astfel de întâlniri ar fi de dorit să fie organizate
sistematic de îndrumătorii de an sau să fie invitat un bibliotecar la (cel puţin) un
curs de cultura informaţiei. Pe parcursul anului universitar, cursurile cu
utilizatorii se desfăsoară prin înscrierea la o adresă de email, formarea pe
grupuri mici (5-7 utilizatori) şi chiar diferenţiat pe studenţi şi cadre didactice.
Acest tip de cursuri sunt tematice (pe surse de documentare) şi pot fi alocate
mai multe şedinţe pe o temă.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 62

Indiferent de participarea sau nu la cursurile organizate în biblioteci,

studenţii şi cadrele didactice pot beneficia de asistenţă permanentă de
specialitate din partea bibliotecarilor la regăsirea informaţiilor, întocmirea de
bibliografii, tehnoredactare ş.a.
Sistemele moderne de gestionare a cataloagelor online au module
speciale pentru a sprijini procesul de învăţământ, numite course reading. Aceste
aplicaţii permit asocierea de înregistrări din catalogul online la anumite
discipline şi profesori. De asemenea, ele dau posibilitatea ca profesorul, după
autentificare în OPAC, să încarce în sistem materiale proprii (prezentări,
tutoriale, sinteze ş.a.) care se vor adăuga disciplinei pe care o predă. În acest fel,
studentul va face căutarea în catalog după disciplină sau profesor şi va obţine
lista documentelor din bibliotecă recomandate (pentru care va putea face
rezervări) şi va putea accesa materialele ataşate de profesor (pe bază de cont şi
parolă). În România, a fost testat un astfel de modul la BCU Timişoara, în
sistemul Aleph 500, dar nu s-a implementat în adevăratul sens în nicio
bibliotecă universitară.
Pentru bibliotecile centrale universitare din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi

Timişoara toate aceste activităţi de suport pentru sistemul de învățămât sunt
mai complexe şi mai complicate, mai ales cele de definire a politicilor de
achiziţii şi de digitizare. Aceste biblioteci deservesc întreg centrul universitar
din care fac parte, deci profilul lor este unul enciclopedic. Ele compensează la
completarea colecţiilor tradiţionale prin legea depozitului legal (cu excepţia
BCU Bucureşti), care va aduce în bibliotecă un exemplar din toate documentele
publicate în ţară. În acest fel, utilizatorul ia la cunoştinţă de noile apariţii,
poate face propuneri de achiziţii ulterioare şi poate consulta sau multiplica
parţial documentele de interes.
Achiziţionarea de resurse electronice care să acopere toate specializările
dintr-un centru universitar este imposibil să fie făcută la nivel de bibliotecă
centrală universitară, de aceea ele s-au asociat benevol din 2004 pentru
achiziţionarea unor baze de date ştiinţifice în comun. La înfiinţarea consorţiului
Anelis (2009), importanţa acestor biblioteci a fost recunoscută şi ele au fost
incluse ca parteneri egali, alături de universităţi şi institute de cercetare.
Când vorbim de cercetare ştiinţifică, din perspectiva instituţiilor
producătoare, putem să ne rezumăm la patru cuvinte cheie: productivitate,
vizibilitate, acces şi evaluare.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 63

Productivitatea reflectă cantitatea de documente ştiinţifice elaborate,

numite mai nou artefacte (cărţi, articole, studii, rapoarte de cercetare, patente,
înregistrări video ş.a), care vor consemna studiile, analizele, rezultatele, ideile
inovatoare şi aplicaţiile muncii de cercetare. Sigur că, ea se măsoară cantitativ,
dar va fi evaluată şi calitativ.
Vizibilitatea documentelor elaborate în urma cercetării este dată de
menţionarea acestora în cataloage şi bibliografii specilizate prin descrieri
bibliografice (metadate) sau prin metadate + text integral în reviste electronice,
baze de date ştiinţifice, depozite instituţionale şi biblioteci digitale.
Accesul la textul integral al documentelor poate fi deschis (modalitate
nu prea acceptată în România) sau limitat (mai ales la bazele de date ştiinţifice
abonate şi depozitele instituţionale). Se mai poate vorbi de acces din reţeaua
internă a unei instituiţii (intranet) sau de la distanţă (remote access) pe baza
unui cont şi a unei parole (a se vedea accesul la BD din BCU Cluj şi portalul
Anelis+).
Evaluarea este făcută prin metode bibliometrice sau scientometrice care
au determinat apariţia de baze de date specializate ce analizează revistele după
factorul de impact, articolele/studiile după numărul de citări, iar autorul cu
ajutorul unor indici de tipul h-index sau g-index (a se vedea bazele de date
Scopus şi Thomson).
Bibliotecile universitare şi cele specializate sprijină procesul de
cercetare prin crearea de bibliografii tematice în format tradiţional cu indici
complementari sau baze de date bibliografice care să permită regăsirea
informaţiilor după minim trei criterii. Un rol important îl are şi atribuirea de
indici de clasificare şi termeni de indexare foarte specializaţi în cataloagele
bibliotecilor. La cataloagele online, un rol important îl au fişierele de autoritate
care permit pentru autori să se precizeze diferitele forme de nume utilizate la
publicarea lucrărilor, datele biografice, specializarea şi chiar menţionarea
lucrărilor mai importante. La subiecte, utilizarea unui tezaur va permite
legătura în subiectul propriu-zis, alte variante sinonime, domeniul mai mare
din care face parte sau domeniile mai restrânse pe care le poate cuprinde. În
acest mod, activitatea de cercetare poate fi abordată din mai multe direcţii.
Biblioteca universitară care are un departament de cercetare
bibliografică şi documentare, va realiza bibliografii specializate de interes
pentru comunitatea pe care o deserveşte, dar poate oferi şi serviciul de
întocmire a unor bibliografii la cerere, acestea făcându-se prin consultarea
surselor tradiţionale, dar şi ale celor electronice.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 64

İn ceea ce priveşte catalogul online, pe lângă descrierile de documente

primare obişnuite, se pot face descrieri analitice pentru studii şi articole, cu
indicarea sursei din care provin şi cu indexarea conţinutului cel puţin pe două
nivele „de adâncime”. Preluarea în catalog a înregistrărilor MARC pentru
colecţiile de cărţi abonate cu acces permanent, va scuti cercetătorul de efortul
de a căuta şi în interfaţa proprie a instituţiei producătoare sau a agregatorului.
Crearea bibliotecilor digitale şi accesul de la distanţă la resursele
electronice oferite de instituţie sunt două modalităţi foarte importante pentru
cei care-şi dedică timpul liber informării şi cercetării.
Universităţile şi instituţiile de cercetare pot să-şi creeze depozite
instituţionale cu acces limitat la personalul instituţiei. Aceste depozite vor
permite o mai mare vizibilitate şi o mai bună valorificare a lucrărilor de
cercetare elaborate în acea instituţie.
Deoarece factorul de impact şi indicii h şi g reflectă mai mult cantitatea
decât calitatea lucrărilor ştiinţifice, tendinţa pe plan mondial este de a utiliza
metrici alternative, precum utilizarea (număr de clickuri, descărcări,
vizualizări, număr de exemplare în biblioteci), capturarea (număr de ataşări la
lista de bookmark-uri, de favorite, număr de cititori), menţionarea (postări în
bloguri, comentarii, recenzii, linii în wikipedia), medii sociale (+1s, likes,
shares, twets), citări în baze de date bibliometrice.
Depozitele instituţionale permit evaluarea lucrărilor după metrici
suplimentari de acest fel, o astfel de platfomă fiind PlumX,
http://plumanalytics.com/. Sigur, nu este foarte clar, în ce măsură lucrările
publicate doar în format print se supun acestor metrici. Pentru acestea se pot
contoriza numărul de taguri şi recenzii din cataloagele online care permit acest
lucru (vezi WorldCat).
Ar fi de dorit ca universităţile şi institutele de cercetare din România să
facă, din timp, pregătirile pentru a putea implementa aceste metode moderne de
evaluare, iar bibliotecile universitare şi cele specializate să se ralieze în acest
demers şi să contribuie la acţiunile pentru îmbunătăţirea vizibilităţii lucrărilor de
cercetare şi a autorilor acestora.
5. Proiecte la nivel național – de realizat

Informatizarea bibliotecilor din România s-a făcut de către fiecare
instituţie „din mers”, în măsura propriilor posibilităţi, neexistând nici o strategie
de informatizare la nivel naţional.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 65

Primul proiect de colaborare, uniformizare, prelucrare şi partajare de

descrieri bibliografice a fost Sistemul naţional unitar de informare şi
documentare ştiinţifică şi tehnică - unificarea sistemelor de biblioteci
(NUSIDOC-S&T) – care a avut ca rezultat crearea unui catalog naţional bazat pe
principiul bazelor de date distribuite RoLiNeSt –Romanian Library Network
Science&Technology, http://rolinest.edu.ro/V/. El are la bază aplicaţia Metalib
şi funcţionează pe un server găzduit de Politehnica Bucureşti.
Catalogul virtual permite instituţiilor participante să preia descrierile
bibliografice direct în modulul de catalogare a sistemului propriu, iar alte
instituţii pot prelua indirect înregistrări prin opţiunea de salvare (în format
standard, MARC21, EndNote ş.a.).
Acelaşi sistem Metalib a fost achiziţionat şi de Biblioteca Naţională a
României, probabil cu intenţia de a crea un catalog virtual naţional (aşa cum ar
fi de dorit).
Catalogarea partajată ar fi una din priorităţile de lucru în comun la
nivel de biblioteci. Astfel, am câştiga crearea unui catalog naţional cât mai
complet şi cu înregistrări uniforme, iar câştigul de timp al bibliotecarilor ar
putea fi utilizat în alte scopuri (ex. retroconversii, catalogare de resurse web,
catalogări de studii şi articole). În mai 2015 a avut loc o întâlnire la BNaR cu
tema de catalogare partajată şi s-a încercat să se ajungă la o înţelegere pentru a
începe catalogarea partajată pentru depozitul legal. S-au schiţat nişte paşi care
trebuiau să fie testaţi, dar în urma discuţiilor declanşate ulterior, nu s-a mai
făcut niciun progres.
Includerea catalogului naţional în WorldCat ar fi un punct (mare)
câştigat pentru vizibilitatea producţiei româneşti de cercetare. Se pune
întrebarea care va fi acesta: RoLiNeST sau cel administrat de BNaR sau un alt
catalog cumulativ (nu virtual)? Sigur că, prin misiunea ei, BNaR ar avea acest
drept şi obligaţie, dar ea este subordonată Ministerului Culturii, iar celelalte
biblioteci mari din ţară aparţin de Ministerul Educaţiei. Asta înseamnă că fără o
voinţă politică la nivel naţional, crearea catalogului naţional este imposibil de
realizat. În ipoteza optimistă că acesta se va realiza, pentru lucrul uniform sunt
obligatorii utilizarea de fişiere de autoritate supervizate permanent de
specialişti.
Dezvoltarea unui tezaur românesc de subiecte, sau finalizarea celui
tradus din RAMEAU sub conducerea BnaR, ar sprijini foarte mult procesul de
indexare, iar dacă s-ar introduce şi echivalentul vedetei în limba engleză,
utilizatorii străini ai acestor cataloage ar ajunge mai rapid la lucrările româneşti.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 66

Un alt obiectiv comun ce s-ar putea realiza ar fi crearea unui fişier de

autoritate pentru persoane fizice cât mai complet. Acesta ar permite
participarea la proiectul Virtual International Authority File, https://viaf.org,
care îşi propune să identifice unic persoanele fizice şi locurile; proiect dezvoltat
de 5 mari biblioteci ale lumii (Library of Congres, Deutch Library, British
Library, Bibliothèque Nationale de France, Swedish National Library - LIBRIS)
şi preluat apoi de OCLC.
Portalul unic de acces la resursele electronice abonate (licenţiate) de
marile instituţii din România a fost şi este unul din obiectivele consorţiului
Anelis+. İn momentul de faţă sunt puse la dispoziţia utilizatorului două
platforme de acces EDS (pentru bazele de date EBSCO şi Summon (pentru
restul bazelor de date abonate). Consorţiul are în curs de realizare un depozit
naţional de resurse electronice care va conţine, pentru început, arhivele de la
unele baze de date abonate şi colecţiile de ebook-uri cu acces permanent. Din
păcate, marea problemă rămâne controlul accesului. Deocamdată, soluţia
propusă este acceptarea utilizatorilor cu adresă de email instituţională, numai
de la instituţiile membre ale consorţiului.
Dezvoltarea unui national repository cu menţionarea lucrărilor de
cercetare româneşti ar permite o valorificare superioară a muncii depuse în acest
domeniu strict corelat cu dezvoltarea societăţii româneşti. Acest obiectiv este
dificil de realizat în următorii 10 ani, având în vedere că, în acest moment, pe
lista de priorităţi ale universităţilor nu apare crearea unui institutional
repository. La ultima întâlnire AG a Anelis+ s-a propus ca platformă pentru
gestionarea depozitelor instituționale să fie Dspace, care este utilizată şi pentru
depozitul naţional de resurse electronice iniţiat de acest consorțiu.
Pe modelul informatizării, adică al lucrului independent, se dezvoltă
acum bibliotecile digitale locale, fără o coordonare la nivel naţional. Mai mult,
agregatorul CIMEC (acum INP – Institutul Naţional al Patrimoniului),
desemnat de Ministerul Culturii, care trebuia să dea liniile directoare de lucru
pentru crearea unor biblioteci digitale de calitate (atât ca obiecte digitale, cât şi
ca metadate) pentru ca apoi să fie integrate în Europena, s-a ocupat în special de
muzee şi arhive, bibliotecile nebeneficiind de consultanţă de specialitate.
Crearea bibliotecii digitale naționale și apoi includerea ei în Europeana
ar fi de dorit să fie unul din proiectele prioritare ale BNaR. În acest fel, valorile
culturale românești ar fi mult mai vizibile, iar cercetarea lor ar aduce beneficii
substanțiale în plan cultural şi nu numai.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 67

6. Concluzii
Cele cinci legi enunţate de Ranganathan în 1931 (Five laws of library
science) rămân valabile şi în zilele noastre, cu mici modificări (extensii) privind
cartea (documentul) şi cititorii (utilizatorii) bibliotecilor.
A doua lege se referă la cititori arătând că fiecare membru a
comunităţii trebuie să aibă posibilitea de a citi o carte (un document) de care el
are nevoie, iar bibliotecile trebuie să facă efortul de a oferi ceea ce individul
caută.
Se ştie că utilizatorii sunt elemente-cheie pentru toate sistemele de
informare, ei sunt clienți pentru serviciile de informare și educare online,
precum şi producători de informații.
Ţinând cont de aceste principii şi de tendinţele din ultimele decenii,
bibliotecile sunt nevoite să-şi adapteze mereu strategiile şi obiectivele propuse.
İn acest scop, bibliotecile vor urmări cerințele utilizatorilor şi dezvoltările
tehnologice, utilizarea de standarde și identificatori unici, dinamizarea și
diversificarea serviciilor pentru public, desemnarea de personal specializat
pentru cercetare, perfecționarea periodică a personalului pentru activităţile
curente şi pentru altele noi, instruirea utilizatorilor, promovarea (agresivă) a
serviciilor prin marketing specializat şi cu respectarea brandului de bibliotecă,
cooperarea la nivel național și internațional cu alte instituţii de profil.
Asociațiile profesionale vor veni în sprijinul bibliotecarilor, dar și al
bibliotecilor prin activităţi de investigare şi analiză a nevoilor utilizatorilor şi a
instituțiilor, de identificare a standardelor specifice şi susținerea grupurilor de
lucru pentru elaborarea metodologiilor de aplicare, de organizare a instruirilor
personalului din biblioteci şi/sau de susţinere a specializărilor profesionale.
La nivel de reprezentare, asociaţiile contribuie la schimbările din
cadrul legislativ prin propuneri şi diseminarea noutăţilor, consultanţă la
ocuparea posturilor de conducere şi participare la întâlnirile profesionale
internaționale.
Pentru suplimentarea veniturilor instituţiilor şi a asociaţiilor, asociaţiile
pot deveni inițiatori și mediatori pentru proiectele de colaborare, pot milita
pentru eligibilitatea bibliotecilor ca beneficiari ai fondurilor europene, pot
susține și chiar să aplice proiecte cu finanțare europeană.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 68

Revenind la cele două mari categorii de biblioteci existente: biblioteci

tradiţionale şi biblioteci moderne, sunt necesare măsuri care să vină în
sprijinul fiecăreia.
Biblioteca tradiţională îşi va continua activităţile de achiziţie pentru
completarea colecţiilor cu documente primare tradiţionale şi se va preocupa de
menţinerea lor în bune condiţii, iar cele de patrimoniu vor fi conservate în
condiţii speciale. Exploatarea corectă şi cu responsabilitate a acestora elimină
pierderile (uneori irecuperabile) şi deteriorarea avansată. Valorile existente
aici pot fi promovate pe Internet prin cataloage online complete, cataloage de
fişe şi documente digitizate.
Biblioteca modernă va fi actualizată cu resurse electronice proprii şi
externe (achiziţionate în colaborare) şi menţinută cu echipamente performante şi
specialişti. Exploatarea ei eficientă şi în condiţii de securitate va spori
aprecierea şi încrederea utilizatorilor. Integrarea la nivel naţional şi internaţional
va aduce beneficii pe plan material şi uman.
Urmând aceste recomandări se poate afirma că biblioteca viitorului
este biblioteca hibridă, care va avea capacitatea de a răspunde nevoilor celor
mai exigenţi utilizatori şi de a menţine un echilibru între cele două funcţii de
bază: de constituire de fonduri şi de acces la documente (informaţii).
Honor the past and create the future! (Michel Gorman, fost preşedinte
ALA)
Bibliografie

Curta, Olimpia, Metode de informare documentară tradiţionale şi
moderne cu aplicaţie la Bibliografia istorică a României, Argonaut, Cluj-
Napoca, 2008.
Idem, Laboratorul de informatică şi profesioniştii săi, în
Hermeneutica bibliotecaria, vol. 4, 2009, p. 66-84; The IT Laboratory and Its
Professionals, în Philobiblon, vol 14, 2009, p. 674-695, EBSCOhost Database.
Curta, Olimpia, Hosu, Lucia, Bodnár, Robert, Digitization between
necessity and challenge, în The 6th International Conference on Information
Science and Information Literacy, Conference Proceedings, University
“Lucian Blaga”, Sibiu, 21-23 apr. 2015.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 69

Tratat de biblioteconomie, vol. 2. Partea 1: Managementul colecţiilor şi

serviciilor de bibliotecă, Asociaţia Bibliotecarilor din România, Bucureşti,
2014.
Surse web
http://www.bcucluj.ro/
http://www.britannica.com/
https://en.wikipedia.org/
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 70

TENDINŢE NOI ÎN BIBLIOTECONOMIE - Vasile A. DEAC et al.
Impactul cercetării ştiinţifice în dezvoltarea şi

inovarea serviciilor de protecţie a documentelor şi a
suporturilor de informaţie din biblioteci
Vasile A. DEAC, Ionela BURZ, Alexandru DEAC

(Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Oradea)
Abstract: The topic we propose for consideration is particularly

addressed to experts in libraries, museums and archives, responsible
for keeping the optimum conditions for the info-documentary
collections, but also to teachers and students majoring in
Librarianship, Bibliology and Computer Sciences, Museology and Archives.
The investigations and interventions on the conservation, restoration,
preservation, and digitization of the info-documentary collections of libraries
(archives and museums) takes on the modern scientific connotations, shaped by
the trends and offers of the present days, for a better understanding of the
future. This topic, so generous in fields, modules and analytical assumptions,
may generate discussions, and further scientific projects, which inevitably
converge towards the development and improvement of the services of info-
documentary protection in highly efficient libraries.
Cuvinte-cheie: cercetare ştiinţifică; conservare; restaurare;

prezervare; digitizare; protecţie info-documentară.
1. Impactul cercetării ştiinţifice în dezvoltarea serviciilor de

bibliotecă1
Bibliotecile deţin un fond valoros şi diversificat de informaţii din toate
domeniile de activitate umană. Din acest punct de vedere, bibliotecile reprezintă
cu adevărat memoria lumii, datorită mărturiilor păstrate de la primele urme
(scris, desene) ale existenţei umane, până în zilele noastre.
1
Vasile DEAC, Conservarea colecţiilor infodocumentare din biblioteci, muzee şi arhive.
Simptomatologia complexului de degradare, Editura Centrului de Pregătire Profesională în
Cultură, Bucureşti, 2009, p. 9-10.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 71

Astăzi, conform Legii bibliotecilor 334/2002, biblioteca reprezintă o

instituţie specializată care are ca atribuţii principale constituirea, organizarea,
prelucrarea, dezvoltarea şi conservarea colecţiilor de cărţi, publicaţii seriale, a
altor documente de bibliotecă şi a bazelor de date pe diferite suporturi
materiale, în scop de informare, cercetare, educaţie; iniţierea, organizarea şi
desfăşurarea de proiecte şi programe culturale, inclusiv în parteneriate cu
autorităţi şi instituţii de profil.
Conform acestei legi, biblioteca, printre altele, are ca scop furnizarea de
informaţii pe diferite suporturi materiale pentru cercetarea acestora de către
toţi doritorii care fac parte dintr-o formă superioară de pregătire profesională,
aparţinând diferitelor domenii de activitate. Or, după cum se ştie, atribuţiile
descrise de Legea bibliotecilor oferă un cadru generos pentru organizarea de
activităţi care urmăresc obiective precise în vederea înlesnirii accesului la
informaţii din diferite sfere ale cunoaşterii.
Toate aceste atribuţii sunt oportune, precum şi altele, care pot oferi un
sprijin real pentru ca biblioteca să fie abilitată în relaţia cu utilizatorii. Se pune
întrebarea firească: dacă biblioteca are ca atribuţie principală oferirea de
informaţii în scopul elaborării programelor, proiectelor şi temelor de cercetare
ştiinţifică toretică şi/sau aplicativă, de ce biblioteca nu are în portofoliul propriu
atribuţia de cercetare ştiinţifică în domeniul biblioteconomiei, bibliologiei şi
ştiinţei informării? Şi, păstrând aceeaşi nedumerire, constatăm că în această lege
a bibliotecilor s-a omis menţionarea digitizării documentelor valoroase
(transpunerea informaţiei valoroase de pe suportul organic-papetar, pe suportul
numeric-electronic).
Aceste omisiuni afectează în profunzime două agende moderne, mult
apreciate de publicul iniţiat: agenda cercetării ştiinţifice în domeniul
biblioteconomiei moderne şi agenda informatizată – care reprezintă primul
demers ştiinţific în formarea unei biblioteci virtuale. Două structuri cu impact
deosebit în transformarea şi promovarea bibliotecii − de la o instiuţie clasică,
unde atribuţiile şi serviciile sunt revolute, spre o bibliotecă modernă, în plină
ofensivă spre nou. Trebuie să înţelegem că aceste agende de lucru capătă
conotaţii ştiinţifice moderne, conturate în funcţie de tendinţele şi ofertele
prezentului, spre o mai bună cunoaştere a viitorului.
Cercetarea ştiinţifică biblioteconomică şi digitizarea valorilor din aceste
instituţii sunt generoase în câmpuri, module şi ipoteze analitice, care pot oferi
discuţii − în primă etapă, dar şi proiecte, respectiv servicii − în etapele
următoare, pentru politicile şi strategiile de dezvoltare ale bibliotecilor.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 72

Viziunea strategică care ar trebui să prospecteze nevoile, dar şi pârghiile

de dezvoltare a bibliotecilor prin implementarea serviciilor noi, trebuie să aibă
în vedere solicitările venite din partea marelui public şi mediului ocupaţional
(inclusiv cel anteprenorial) din care provine.
Situaţia serviciilor de bibliotecă reprezintă o tematică de cercetare care
aparţine structurii ştiinţifice integrată în calitatea actului managerial, mai
degrabă cel ştiinţific managerial, decât cel administrativ. Cercetarea ştiinţifică
în domeniul biblioteconomiei moderne este solicitată să identifice, prin
utilizarea metodelor comparative, principalele carenţe existente în structura
serviciilor de bază care, cu timpul, îşi pierd din interes, fiind depăşite ca
importanţă pe piaţa publică. Ca atare, cercetarea ştiinţifică, şi nu marketingul −
cum uneori se crede greşit –, trebuie să identifice noi structuri relaţionale în
raport cu utilizatorii avizaţi care să pună bazele unor servicii competitive, ţinând
cont de presiunea venită din partea utilizatorilor serviciilor de bibliotecă. Prin
urmare, cercetarea ştiinţifică din biblioteci, chiar dacă poate fi în multe cazuri
multidisciplinară, trebuie să formeze noi structuri care câştigă publicul prin
simplitate, eficienţă şi instrumentare tehnică modernă.
Deducem, deci, că cercetarea teoretică şi aplicativă cuprinzând proiecte,
programe şi teme de cercetare din domeniile de biblioteconomie modernă
(biblioteconomie, bibliologie, ştiinţa informării, protecţie info-documentară −
conservare, restaurare, prezervare, digitizare etc.) furnizează platforme
ştiinţifice moderne şi credibile, verificate în marketingul de bibliotecă, ce
reprezintă structuri ale viitoarelor servicii care obţin adeziuni ale publicului prin
eficienţă, creativitate şi inovaţie tehnică.
Viziunea strategică privind tendinţele de dezvoltare a bibliotecilor în
concordanţă cu solicitările venite din mediul ocupaţional al marelui public are la
bază analiza comparativă a serviciilor de bibliotecă, performanţele lor, dar şi
perspectivele acestora. Aceste direcţii reprezintă tot atâtea programe, proiecte şi
teme de cercetare din domeniul biblioteconomiei teoretice şi aplicative menite
să ofere soluţii viabile pentru prospectare, dezvoltare şi inovare
biblioteconomică.
Cercetarea ştiinţifică în domeniul protecţiei info-documentelor de
bibliotecă oferă spre analiză suportul ştiinţific de ipoteze, variante şi dispozitive
experimentale în teorie, dar mai ales în practica conservării şi restaurării
colecţiilor din biblioteci, muzee şi arhive, atât la Oradea, cât şi în alte
prestigioase biblioteci, arhive şi muzee ale României. Multe din aceste ipoteze
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 73

ştiinţifice au devenit instrumente de lucru care au primit girul ştiinţific al

conservatorilor şi restauratorilor români.
Prin urmare, suportul ştiinţific de prezentare are girul profesional
necesar pentru analize şi aprofundări care conturează o structură domenială
viabilă de servicii profesionale multiple şi utile inclusiv pentru deţinătorii
particulari de bunuri culturale.
Acţiunea factorilor fizici, mecanici, chimici şi biologici în locaţiile şi
colecţiile de bibliotecă reprezintă expresia simptomelor şi proceselor de
degradare iniţiate şi dezvoltate în funcţie de factorii exogeni şi endogeni, care
conferă condiţii optime de instalare şi dezvoltare pe diferite materiale suport de
text sau de imagine. Relaţia dintre aceşti factori şi mediile materiale organice
sau anorganice este extrem de dinamică şi interesantă, datorită complexităţii
legăturilor, unele de simbioză a factorilor, altele de antagonism total sau parţial
al factorilor implicaţi. Studiul relaţional al factorilor care produc degradarea
(deteriorarea, corodarea), într-un cuvânt bolile colecţiilor info-documentare din
biblioteci şi structura morfologică (fizică, mecanică şi chimică) a suporturilor
materiale, oferă multe secrete care aşteaptă a fi decriptate. Descifrând tiparele
intime, specifice proceselor criptice, ascunse, nevăzute şi nebănuite nici măcar
de ochiul format al specialistului, prin diferite analize speciale, expertul
conservator elimină o barieră între două lumi aparţinând aceluiaşi ecosistem
antropic (spre exemplu biblioteca), deconspirând procese şi fenomene, altădată
interzise ochiului şi minţii specialistului protecţionist. Ajutat fiind de
indispensabilul complex tehnic al mileniului trei − aliatul cel mai de preţ sau
duşmanul cel mai nemilos, după angajamentul profesional al specialistului
protecţionist în mânuirea tehnicilor moderne de laborator – acesta dispune de
ipoteze care în timp devin, într-o proiecţie ştiinţifică mai elaborată, instrumente
de lucru adaptate la particularităţile specifice ale colecţiilor şi spaţiilor de
bibliotecă.
2. Cercetarea, dezvoltarea şi inovarea biblioteconomică în derivă

Diagnosticarea viabilităţii cercetării ştiinţifice în domeniul
biblioteconomiei teoretice şi aplicative din România, utilizând ca instrument de
lucru studiul balanţei cauze-efecte (tabelul 1), a evidenţiat adevărata stare de
lucru prezentă în marile biblioteci ale României. Fără să avem pretenţii legate
de epuizarea argumentelor privind actuala stare de criză a cercetării ştiinţifice
biblioteconomice din bibliotecile României, considerăm că abordarea propusă
spre analiză reprezintă un câmp analitic argumentativ de la care se poate porni
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 74

spre o analiză complexă, benefică întregului demers ştiinţific pentru

biblioteconomia românească. Am analizat, punctual, cauzele şi consecinţele
care se produc pe termen scurt şi mediu în teoria şi practica biblioteconomică,
evidenţiind câteva dintre efectele imediate sau de durată.
Tabelul 1: Cercetarea, dezvoltarea şi inovarea din biblioteci: încotro?
Nr. Cauze-Specificaţie Consecinţe-efecte

crt.
1 Numărul redus de cercetători Lipsa serviciilor noi, a programelor,
ştiinţifici sau lipsa acestora proiectelor şi temelor de cercetare,
informare, educaţie
2 Sectorul Serviciilor Moderne (SSM) Impact negativ asupra competitivităţii
insuficient dezvoltat bibliotecilor fără activitate ştiinţifică în
domeniul biblioteconomiei
3 Nivelul redus de cultură ştiinţifică Numărul scăzut de programe şi proiecte
ştiinţifice autentice
4 Transfer limitat al rezultatelor de Dezvoltarea şi inovarea din biblioteci
cercetare ştiinţifică în sectorul prezintă o tendinţă de creştere
marilor servicii de biblioteconomie nesemnificativă, uneori fără niciun
modernă impact în teoria şi practica de bibliotecă
5 Gradul redus de cultură ştiinţifică Numărul scăzut de programe, proiecte şi
în domeniul biblioteconomiei teme ştiinţifice autentice în domeniul
biblioteconomiei, bibliologiei, ştiinţa
informării, cultura informaţiei,
conservării, restaurării şi digitizării
info-documentelor şi informaţiilor
valoroase
6 Lipsa strategiei naţionale de Interes scăzut din partea forţei de muncă
dezvoltare a cercetării ştiinţifice calificate; servicii de bibliotecă
domeniale în bibliotecile româneşti necompetitive pe piaţa circulaţiei şi
liberului schimb de produse şi servicii
info-culturale
7 Lipsa strategiilor pentru Izolarea bibliotecilor fără preocupări
dezvoltarea cercetării ştiinţifice în ştiinţifice în procesul dezvoltării şi
marile biblioteci din România, prin inovării serviciilor de perspectivă
acord de parteneriat naţional şi
internaţional
8 Lipsa dotărilor tehnice de laborator Degradarea şi pierderea colecţiilor de
pentru cercetările de protecţie info- info-documente din bibliotecile
documentară şi prezervare a României, care prezintă un laborator
informaţiei pentru conservarea acestor valori, are
loc din cauza lipsei de dotare tehnică şi
a produselor pentru efectuarea
tratamentelor în complex
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 75

9 Nevoia întăririi capacităţii Valorificarea potenţialului de cercetare,

administrativ-ştiinţifice a Autorităţii dezvoltare, inovare şi de asimilare a
de Management de Bibliotecă progresului tehnic în elaborarea şi
(AMB), în vederea recunoaşterii şi aplicarea serviciilor noi de
sprijinirii mediului ştiinţific, a biblioteconomie modernă
îmbunătăţirii infrastructurii
tehnico-ştiinţifice
a. Numărul redus de cercetători ştiinţifici sau lipsa acestora reprezintă

cauza principală care declanşează consecinţe negative, care induc cele mai
grave efecte în blocarea serviciilor, programelor, proiectelor şi temelor de
cercetare, informare şi educaţie. Şi cum ar putea fi altminteri, dacă actuala lege
a bibliotecilor omite ca atribuţii principale cercetarea ştiinţifică
biblioteconomică precum şi digitizarea − transpunerea informaţiilor valoroase
de pe suportul clasic (hârtie, pergament, piele) pe suportul numeric –
electronic, cu consecinţe foarte grave asupra implementării agendelor de lucru
de mare importanţă pentru viitorul acestor instituţii: agenda cercetării
ştiinţifice şi agenda digitizării documentelor valoroase. Ca atare, se impune, în
regim de urgenţă, ajustarea legii bibliotecilor în vigoare, cu menţionarea
activităţilor de cercetare ştiinţifică şi digitizare, ca fiind două noi atribuţii
principale ale bibliotecii de largă perspectivă şi cu o largă căutare.
b. Sectorul Serviciilor Moderne (SSM) insuficient dezvoltat. Serviciile

moderne de bibliotecă reprezintă pârghia managerială prin care se asigură
prezenţa activă a instituţiei pe piaţa serviciilor specifice instituţiilor info-
culturale. În acelaşi timp, sectorul serviciilor moderne reprezintă instrumentul
managerial în baza căruia are loc prospectarea pieţei info-culturale, prin
cercetarea cererii şi ofertei de produse info-documentare existente pe piaţă. Un
sector de servicii moderne insuficient dezvoltat prezintă un impact negativ
asupra competitivităţii bibliotecilor fără activitate ştiinţifică în domeniul
biblioteconomiei.
c. Nivelul redus de cultură ştiinţifică. Cultura ştiinţifică

biblioteconomică într-o instituţie de bibliotecă este caracterizată prin indicele de
creaţie ştiinţifică. Acest indice reprezintă indicatorul biblioteconomic expresiv
ce indică numărul de: programe, proiecte, teme ştiinţifice, brevete de invenţii şi
inovaţii, numărul de cărţi publicate, numărul articolelor ştiinţifice publicate,
numărul parteneriatelor ştiinţifice încheiate, sumă care se raportează la numărul
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 76

specialiştilor în biblioteconomie sau alte domenii conexe atribuţiilor de

bibliotecă. Acest nivel se poate calcula foarte simplu, cu ajutorul unui indice
care reflectă cât se poate de elocvent zestrea de cultură ştiinţifică, respectiv
acţiunea unei instituţii de bibliotecă de a crea produse ştiinţifice sub forma
prezentată în formula de mai jos:
ICS=
în care: ICS – reprezintă indicele de creaţie ştiinţifică; np1 – constituie

numărul de programe ştiinţifice; np2 – reflectă numărul de proiecte ştiinţifice;
nt – numărul de teme de cercetare ştiinţifică; nbi – numărul de brevete de
invenţii; ni – numărul de inovaţii; ncsp – numărul cărţi ştiinţifice publicate;
nasp – nr. de articole ştiinţifice publicate; nps – numărul de parteneriate
ştiinţifice; nts – numărul total de specialişti.
În tabelul 2 a fost evidenţiat un studiu de caz privind calculul şi analiza

indicelui de creaţie ştiinţifică (ICS), în funcţie de cuantificarea performanţelor
ştiinţifice în diferiţi ani.
Precizăm următoarele aspecte semnificative:

- datele au fost prelevate de la o bibliotecă publică în intervalul 2010-
2014;
- la interpretarea indicilor de creaţie ştiinţifică pe anii analizaţi sau ca
indice mediu pe cei cinci ani luaţi în studiu, trebuie să se considere că valorile
subunitare ale ICS sunt valori care reflectă o zestre ştiinţifică foarte mică, iar
preocupările de creaţie şi creativitate ştiinţifică sunt foarte
slabe/nesemnificative;
- la valori supraunitare, indicele de creaţie ştiinţifică creşte ca
semnificaţie pozitivă începând cu valori peste indicele 1,0;
- din punct de vedere statistic, valoarea indicelui de creaţie ştiinţifică
reprezintă încărcătura de preocupări ştiinţifice pentru fiecare specialist al
instituţiei apt să desfăşoare etapele pregătitoare, de parcurgere sau finale ale
unei cercetări specifice atribuţiilor principale de bibliotecă;
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 77

Tabelul 2: Studiu de caz privind calculul şi analiza indicelui de creaţie ştiinţifică (ICS) la nivelul unei biblioteci în funcţie de cuantificarea
performanţelor ştiinţifice obţinute în diferiţi ani (după V.A. Deac, Oradea, 2015)
Număr programe
articole ştiinţifice
ştiinţifice (np1)
ştiinţifice (np2)
brevete invenţii
cărţi ştiinţifice
ştiinţifice (nt)
Număr teme
Număr total
parteneriate
Nr. ICS
specialişti
publicate
ştiinţifice
publicate
de studiu
crt. calculat
proiecte
inovaţii
Număr
Număr
Număr
Număr
Număr
Număr
(nasp)
(ncsp)
(nps)
(nbi)
(nts)
(ni)
Nr.
1 2010 1 2 2 - 3 2 4 3 217:25
5 0,68
2 2011 1 1 1 - 2 1 2 2 310:32
2 0,31
3 2012 - - - - - 2 3 4 4 9:43
3 0,21
4 2013 - - - - 4 - 3 5 312:32
2 0,37
5 2014 4 8 16 - 7 4 6 3 248:28
8 1,71
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 78

- realitatea demonstrează că rolul determinant în realizarea tuturor

fazelor unor cercetări îl prezintă doar colectivele restrânse de cercetători
ştiinţifici care răspund de buna execuţie a fazelor tehnice, cât şi a celor
calendaristice − de raportare.
d. Transfer limitat al rezultatelor de cercetare ştiinţifică în sectorul

marilor servicii de bibliotecă. Esenţa cercetării, în general, este de a transmite
noul domenial acolo unde se simte motivaţia necesară în abordarea unor
secvenţe care să elimine structuri depăşite în toate sferele de activitate umană şi
înlocuirea acestora cu module viabile, care să dea un impuls nou unor atribuţii
profesionale de bibliotecă sau a unor secvenţe din aceste activităţi. Dezvoltarea
şi inovarea din biblioteci prezintă o tendinţă de revigorare, uneori fără impactul
aşteptat pentru îmbunătăţirea secvenţelor serviciilor clasice de bibliotecă
neperformante.
e. Gradul redus de cultură ştiinţifică în domeniul biblioteconomiei

teoretice şi aplicative determină prezenţa modestă a preocupărilor ştiinţifice
biblioteconomice din domeniul biblioteconomiei, bibliologiei, ştiinţei
informării, cultura informaţiei, conservării, restaurării şi digitizării info-
documentelor şi informaţiilor valoroase (programe, proiecte, teme, cărţi şi
articole publicate, brevete şi inovaţii, colaborări parteneriale etc.)
f. Lipsa strategiei naţionale de dezvoltare a cercetării ştiinţifice

domeniale în bibliotecile româneşti Atribuţiile principale ale unei biblioteci sunt
prevăzute în Legea bibliotecilor 334/2002: constituirea, organizarea,
prelucrarea, dezvoltarea şi conservarea colecţiilor de cărţi, publicaţii seriale, a
altor documente de bibliotecă şi a bazelor de date pe diferite suporturi
materiale, în scop de informare, cercetare, educaţie, iniţierea, organizarea şi
desfăşurarea de proiecte şi programe culturale, inclusiv în parteneriate cu
autorităţi şi instituţii de profil.
Aceste atribuţii sunt utile pentru bibliotecă în relaţia cu utilizatorii şi
instituţiile comunitare şi de învăţământ. Pentru prospectarea în mediile culturale
a cercetării ştiinţifice în domeniul biblioteconomiei, bibliologiei, culturii şi
ştiinţei informării, conservării, restaurării şi digitizării info-documentelor şi
textelor valoroase este nevoie de impulsurile (propunerile) venite din partea
celor două organizaţii profesionale care ar trebui să reprezinte interesele
bibliotecilor şi bibliotecarilor în raportul profesional cu autorităţile naţionale
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 79

şi/sau locale: ABR, respectiv ABPR. Ca atare, îmbunătăţirea structurii

atribuţiilor de bibliotecă, prin includerea cercetării şi digitizării, reprezintă o
necesitate venită din partea utilizatorilor, spre o mai bună conlucrare cu
beneficiarii serviciilor de bibliotecă modernă.
g. Lipsa strategiilor pentru dezvoltarea cercetării ştiinţifice în marile

biblioteci din România prin acord de parteneriat naţional şi internaţional.
Lipsa aceastei strategii produce efecte greu recuperabile din cauza izolării
bibliotecilor fără preocupări ştiinţifice în graniţele unei biblioteconomii
moderne. Care sunt efectele imediate?
- încetinirea sau anularea proceselor de dezvoltare şi inovare a
serviciilor de bibliotecă de perspectivă;
- lipsa interesului pentru parteneriate cu bibliotecile fără preocupări
domeniale manifestat de bibliotecile cu orizont ştiinţific consacrat şi conturat pe
programe, proiecte şi teme de cercetare.
h. Lipsa dotărilor tehnice de laborator pentru cercetările de protecţie a

documentelor şi a suporturilor de informaţie. Degradarea şi pierderea colecţiilor
de info-documente din bibliotecile României, care au un laborator pentru
conservarea acestor valori, are loc datorită lipsei de dotare tehnică şi a
produselor pentru efectuarea tratamentelor în complex. Prezenţa specialiştilor
cercetători în protecţia info-documentelor de bibliotecă, precum şi a
infrastructurii tehnice de laborator reprezintă condiţia de bază pentru elaborarea
programelor, proiectelor şi temelor de cercetare în domeniul protecţiei info-
documentare, precum şi în elaborarea şi aplicarea tehnologiilor de investigare şi
intervenţie în procesul de conservare a colecţiilor de info-documente de
bibliotecă.
i. Nevoia întăririi capacităţii administrativ-ştiinţifice a Autorităţii de

Management de Bibliotecă (AMB), în vederea recunoaşterii şi sprijinirii
mediului ştiinţific, a îmbunătăţirii infrastructurii tehnico-ştiinţifice. Pentru
valorificarea potenţialului de cercetare, dezvoltare şi inovare şi de asimilare a
progresului tehnic în elaborarea şi aplicarea serviciilor noi de biblioteconomie
modernă, Autoritatea de Management de Bibliotecă (AMB) este solicitată să
recunoască, să sprijine şi să încurajeze mediul ştiinţific din bibliotecă, să
îmbunătăţească infrastructura tehnică existentă, să încurajeze politicile de
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 80

diseminare a rezultatelor ştiinţifice prin: editări de cărţi şi articole ştiinţifice,

participări la diferite manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale.
Din păcate, toate aceste deziderate rămân în stadii de perspectivă.
Explicaţia este foarte simplă: lipsa de performanţă managerială a echipelor
manageriale instalate pe cu totul alte criterii decât cele profesionale. Această
tendinţă de non-performanţă la nivelul managerilor de bibliotecă se reflectă
asupra perspectivelor de dezvoltare a instituţiilor. Se poate vorbi de persistenţa
crizei de manageri de bibliotecă, blocaj care amână din nou poziţionarea
bibliotecilor spre nou prin viabilitatea serviciilor oferite publicului larg.
3. Programe de cercetare viabile la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe

Şincai” Oradea, Bihor
Activitatea de cercetare în cadrul organizat al Laboratorului de
conservare-cercetare de la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”, Oradea,
Bihor, se leagă de înfiinţarea laboratorului începând cu anul 1999.
În perioada 1999-2011, în cadrul Laboratorului de conservare-cercetare
au fost derulate teme de cercetare privind protecţia info-documentelor şi
igienizarea locaţiilor de bibliotecă. Practic, toate temele de cercetare privind
conservarea colecţiilor şi igienizarea locaţiilor de bibliotecă au reprezentat
sarcini de serviciu, iar încărcătura acestora în idei originale de rezolvare a
înlesnit elaborarea temelor de cercetare. Ca atare, în această perioadă s-a produs
o acumulare cantitativă a temelor de cercetare sub impulsul rezolvării sarcinilor
de serviciu privind protecţia bunurilor din bibliotecă. Principalele repere
ştiinţifice din această perioadă au fost:
- în perioada 2001-2004, la biblioteca orădeană s-a organizat, anual,
Simpozionul Naţional al Bibliotecilor Publice din România în domeniul
conservării documentelor bibliografice inspirat intitulat „Sănătatea cărţilor”;
- Cu această ocazie a fost elaborat şi publicat la Oradea buletinul
trimestrial de conservare „Sănătatea cărţilor”, cu apariţie trimestrială timp de 4
ani, fiind editate 12 numere;
- în anul 2009, la Editura Centrul de Pregătire Profesională în Cultură, a
apărut cartea Conservarea colecţiilor infodocumentare din biblioteci, muzee şi
arhive: simptomatologia complexului de degradare, autor: dr.Vasile A. Deac;
- în această perioadă de acumulări ştiinţifice foarte utile în domeniul
protecţiei–conservării colecţiilor info-documentare din biblioteci, un rol
deosebit l-au avut comunicările ştiinţifice anuale şi articolele publicate la
sesiunile ştiinţifice organizate de reţeaua muzeală din România.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 81

Cercetările ştiinţifice efectuate începînd cu anul 2012 în laboratorul de

conservare-cercetare de la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Oradea,
Bihor, se caracterizează prin acumulări calitative care au stat la baza elaborării
programelor, proiectelor şi temelor de cercetare evidenţiate în tabelul sinteză 3.
Câteva precizări privind această etapă productivă din punct de vedere ştiinţific:
- apariţia cărţii „Fauna de insecte din biblioteci, arhive şi muzee”, autor:
dr. ing. Vasile A. Deac, la Editura Universităţii din Oradea, 2013;
- în anul 2015, la Editura Universităţii din Oradea, a fost editată cartea
„Aeromicroflora din biblioteci, muzee şi arhive: investigaţii ştiinţifice”, autor
dr. ing. Vasile A. Deac;
- lucrări ştiinţifice susţinute şi publicate în revistele şi bazele de date de
specialitate din România şi Statele Unite (2 articole ştiinţifice în baza de date
EBSCO HOST Connection);
- atragerea agenţilor economici (S.C. Selenit SRL Oradea, S.C. Zeolitus
SRL punct de lucru Oradea, S.C. Exifarmaco Bucureşti, societate reprezentată
de adm. dr. Claudiu Untaru) reprezintă o abordare nouă, prin care agenţii
economici fac parte din structurile programelor de cercetare cu aplicabilitate în
instituţiile de interes comunitar;
- programele de cercetare elaborate, aplicate sau în curs de aplicare la
biblioteca publică orădeană, trebuie înţelese ca fiind un plan de activitate, în
care este stabilită ordinea desfăşurării proiectelor şi temelor de cercetare pentru
o perioadă dată;
- proiectul de cercetare constituie prima formă a unui program şi
reprezintă o lucrare ştiinţifică, riguros elaborată pe baza unei teme date, care
cuprinde foarte multe analize, calcule, investigaţii, tratamente, fotografii etc.;
- tema de cercetare poate reprezenta o idee principală care este tratată
într-o lucrare sau poate fi o sarcină tehnică de serviciu, care trebuie analizată şi
rezolvată prin abordări ştiinţifice noi, benefice pentru bibliotecă şi/sau publicul
utilizator;
- schema de funcţionare a feedback-ului unui program de cercetare în
domeniul protecţiei info-documentelor din biblioteci: sarcini profesionale →
teme → proiecte → programe; pe acest traseu profesional are loc procesul
ireversibil de acumulare a zestrei ştiinţifice care reprezintă chintesenţa
demersului ştiinţific nou, aducător de noi valenţe ale cunoaşterii în domeniul
biblioteconomiei moderne.
Biblioteca Judeţeană ”Gheorghe Şincai″, Oradea, Bihor
Laboratorul de conservare-cercetare
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 82

Tabelul 3: Activitatea ştiinţifică pentru anul 2015 – propuneri, programe,

proiecte şi teme de cercetare Dr. ing. Vasile Deac, cercetător ştiinţific gr. III;
Domeniul: Protecţia documentelor din biblioteci; Specializarea: Conservarea
colecţiilor de bibliotecă; Expert în conservarea colecţiilor de bibliotecă
Programe de
Nr.
cercetare; parteneriate; Proiecte de cercetare Teme de cercetare
crt.
perioada
1 2 3 4
1. Flagelul bio- - Indicatorii de - Studiul faunei de
degradărilor colecţiilor biodiversitate şi rolul insecte din biblioteci şi
din biblioteci, muzee şi acestora în aprecierea arhive.
arhive; evaluarea managementului
sistemului de protecţie dăunătorilor din - Fauna de lepidoptere
existent. biblioteci şi arhive. din biblioteci şi arhive.
Parteneri: Biblioteca - Cartarea faunei de - Fauna de rozătoare

Naţională a României – insecte şi rozătoare din din biblioteci şi arhive.
Laboratorul de patologie locaţiile de bibliotecă.
a cărţii; S.C. Selenit SRL
Oradea, prin ing. R.
Orbai – administrator.
Perioada: 2012-2018
2. Conservarea colecţiilor - Elaborarea metodelor - Cercetări privind
de documente din de laborator privind utilizarea produselor
biblioteci, muzee şi corectarea acidităţii naturale cu efecte
arhive; determinări de papetare prin expunere pronunţate privind
laborator privind şi spălare dirijată a reducerea
utilizarea produselor documentelor acide în semnificativă a
naturale pentru medii chimice naturale acidităţii suporturilor
tratamentele de controlate. papetare.
deacidifiere prin
spălarea documentelor - Elaborarea
în medii chimice naturale metodologiilor de
controlate. utilizare a pH-metrului - Elaborarea
Partener: S.C. NORONIX PHT 140, tehnologiilor de
ZEOLITUS SRL, prevăzut cu staţia laborator privind
reprezentată de portabilă cu electrod intervenţiile pe
administrator dr. de contact pentru documentele acide prin
Septimiu Câmpean măsurarea acidităţii, utilizarea produselor
electrod-senzor pentru naturale în diferite
Perioada: 2014-2020 determinarea concentraţii.
temperaturii, software
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 83

RS232 pentru stocarea şi - Cercetări privind

prelucrarea datelor on- testarea produselor:
line. zeolit, bentonită,
calcită şi dolomită,
pentru efectuarea
tratamentelor de
deacidifiere a
colecţiilor de
bibliotecă şi arhivă.
3. Controlul - Aeromicroflora din - Testarea, elaborarea
aeromicroflorei din mediile de bibliotecă, şi aplicarea tehnicilor
biblioteci: investigaţii şi investigaţii privind de intervenţie şi
intervenţii. încărcătura micotică. eradicare a factorilor
- Testarea, elaborarea şi micotici din mediile de
Partener: SC aplicarea tehnicilor de bibliotecă prin
EXIPHARMACO intervenţie şi eradicare a utilizarea produselor
Bucureşti, reprezentată factorilor micotici din de decontaminare a SC
prin adm. dr. Claudiu biblioteci. EXIPHARMACO
UNTARU Bucureşti: Thor Spray.
Perioada: 2014-
2018
4. Expertize privind starea - Expertiza stării de - Elaborarea tehnicilor

de conservare şi conservare şi igienizare pentru efectuarea
igienizare a colecţiilor a colecţiilor şi a spaţiilor sondajelor: prelevări
info-documentare şi a de bibliotecă. de date, stocarea
spaţiilor de bibliotecă. datelor, prelucrarea
- Controlul parametrilor datelor şi editarea
fizici microclimatici. lucrării finale.
- Investigaţii privind - Stocarea, prelucrarea
flora şi fauna şi interpretarea pe
microbiană din suport electronic a
biblioteci. informaţiilor
4. Servicii oferite de Laboratorul de conservare-cercetare de la

Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Oradea, Bihor, în domeniul
protecţiei documentelor şi a suporturilor de informaţie
Laboratorul de conservare-cercetare de la biblioteca orădeană oferă
servicii noi tuturor instituţiilor şi persoanelor fizice care deţin bunuri info-
culturale, cum ar fi: biblioteci, muzee, arhive, biserici, instituţii administrative
(primării), şcoli, grădiniţe, spitale, spaţii rezidenţiale şi turistice etc. (tabelul 4).
Contactele cu beneficiarii serviciilor laboratorului sunt multiple, în primul rând
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 84

prin folosirea surselor de telefonie mobilă şi e-mail. Pentru situaţii deosebite, se

asigură consultaţii gratuite în fiecare săptămână, în vederea efectuării
investigaţiilor şi intervenţiilor complicate. Beneficiarul serviciului (persoană
fizică sau instituţie) plăteşte materialele consumate din gestiunea laboratorului,
investigaţiile şi operaţiile de intervenţie sunt gratuite. Pentru deţinătorii de
bunuri info-culturale persoane fizice în vârstă sau în incapacitate de deplasare şi
la solicitarea acestora, personalul laboratorului se deplasează la domiciliul
indicat pentru efectuarea investigaţiilor şi intervenţiilor în regim de urgenţă. Din
acest sistem de dialog permanent cu deţinătorii de colecţii info-documentare sau
alte bunuri s-a născut ideea elaborării şi aplicării pentru prima dată în România
a programului de investigaţie şi intervenţie pentru neutralizarea acidităţii
bunurilor info-culturale pe suporturi materiale organice. Tratamentele în masă
pentru combaterea cancerului papetar (aciditatea suporturilor materiale
organice) efectuate în laborator începând cu anul 2015 prezintă un interes
deosebit, anunţându-se încă din acest an, un succes al laboratorului de
conservare-cercetare în ceea ce priveşte gradul de noutate ştiinţifică, eficienţa
produselor naturale utilizate precum şi a combinaţiilor de produse utilizate şi
propuse spre omologare.
Care sunt rezultatele obţinute prin utilizarea acestui program la scară
mare?
- salvarea info-documentelor pe suport papetar prin aducerea valorilor
de Ph (concentraţia ionilor de hidrogen din structura hârtiei) de la valori acide
sau foarte acide (Ph 5−6) ,la valori neutre (Ph 7.5−8);
- prelungirea duratei de utilizare a info-documentelor tratate cu cel
puţin 15 ani;
- diseminarea fazelor acestui program şi în alte judeţe limitrofe
Bihorului: Arad, Baia-Mare, Satu-Mare, Cluj.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 85

Tabelul 4: Servicii noi de protecţie info-documentară; conservarea colecţiilor şi igienizarea spaţiilor info-culturale şi de interes comunitar
Servicii de protecţie info-documentară: Beneficiari-persoane fizice, instituţii Obs.

conservarea colecţiilor info-culturale şi
Instituţii de interes comunitar
Nr. igienizarea locaţiilor şi a mobilierului
crt.
Persoane fizice
Sedii admini-
Rezidenţiale
Grădiniţe
Biblioteci
strative
Arhive
Spitale
Muzee
Spaţii
Şcoli
1. Consultaţii de specialitate la sediul          L; D; S;
laboratorului sau la adresa solicitantului
2. Investigaţii şi tratamente privind conservarea         Laborator
colecţiilor info-documentare şi a bunurilor
culturale
3. Investigaţii şi tratamente privind combaterea          Laborator
biodegradărilor specifice colecţiilor şi
bunurilor info-culturale
4. Decontaminarea locaţiilor, mobilerului,          Sedii;
colecţiilor şi bunurilor info-culturale domiciliu
5. Determinări şi tratamente pentru corectarea          Laborator
acidităţii documentelor
6. Investigaţii şi tratamente privind efectuarea         Sedii;
tratamentelor de igienizare în locaţiile info- domiciliu
culturale şi rezidenţiale
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 86

Bibliografie
Deac, Vasile A., Conservarea colecţiilor infodocumentare din

biblioteci, muzee şi arhive. Simtomatologia complexului de degradare, Editura
Centrului de Pregătire Profesională în Cultură, Bucureşti, 2009.
Idem, Fauna de insecte din biblioteci, arhive şi muzee, Editura
Universităţii din Oradea, Oradea, 2013.
Idem, Expertiza biblioteconomică privind starea de conservare şi
igienizare a colecţiilor şi locaţiilor Bibliotecii Universităţii de Medicină şi
Farmacie Tîrgu-Mureş, Oradea, 2014.
Idem, Aeromicroflora din biblioteci, muzee şi arhive: investigaţii
ştiinţifice, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2015.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 87

TENDINŢE NOI ÎN BIBLIOTECONOMIE - Valică MIHULEAC
Colecţiile speciale şi noile tehnologii ale informaţiei
Valică MIHULEAC
(Biblioteca Academiei Române Iaşi)
Abstract: Libraries have undergone massive transformations, under

the impact of the impressive development of new information
technologies. This study unravels some of the implications of this
aspect in terms of special collections. It points out the advantages of
electronic revolution, but it also focuses on the issues generated by new
information technologies from a technical, financial, juridical and ethical
perspective. Finally, a mention is made concerning the need to maintain
balance between the traditional and the electronic form of libraries.
Cuvinte-cheie: colecţii speciale; inovaţie informaţională; digitizare;

dreptul proprietăţii intelectuale; patrimoniu cultural.
Bibliotecile traversează o perioadă de ample transformări, sub impactul

dezvoltării impresionante a noilor tehnologii ale informaţiei. Despre „cotitura
informaţională” a societăţii şi despre schimbările ce se produc la nivelul
bibliotecilor s-a scris şi se scrie foarte mult1. Studiul de faţă urmăreşte unele
dintre implicaţiile acestui fapt asupra sectorului colecţiilor speciale.
1. Specificul colecţiilor speciale

Prin „colecţii speciale” sau „fonduri speciale”2 se înţelege, în genere, o
categorie de documente care nu se înscriu în colecţiile de publicaţii curente ale
unei biblioteci3, datorită valorii lor istorice, artistice, ştiinţifice sau documentare
deosebite. Cât priveşte sfera termenului, aceasta este populată în funcţie de
1
Academia Română a editat, în acest sens, un volum, sub coordonarea acad. Florin Gh. Filip:
Societatea informaţională – Societatea cunoaşterii, Editura Expert, Bucureşti, 2001.
2
Acesta este termenul pe care îl folosesc unii cercetători în biblioteconomie. A se vedea, în acest
sens, Brigitte Richter, Ghid de biblioteconomie, Editura Grafoart, Bucureşti, 1995, pp. 72-75.
3
Alice Prochaska, Colecţiile speciale din perspectivă internaţională, în Biblioteconomie.
Culegere de traduceri prelucrate, nr. 2, 2004, p. 82.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 88

politica fiecărei biblioteci. Într-o clasificare mai generală, aici sunt cuprinse
următoarele categorii de documente4:
I. Cartea bibliofilă:
1. cartea veche: incunabulele (lucrările publicate între 1457 şi 1501) şi
cărţile tipărite în diferite limbi până la 1800 (pentru cartea românească veche,
limita cronologică este 1830);
2. cartea rară: raritatea este un criteriu de bibliofilie cu motivaţii
intrinseci (ediţii limitate, ediţii princeps, tiraje de lux) sau extrinseci (tiraje
distruse, ediţii interzise, cărţi epurate etc.);
3. cartea cu formate excepţionale;
4. cartea cu ilustraţii de artă, imprimate pe materiale deosebite, cu
legături artistice deosebite;
5. exemplarele cu autografe ori adnotări ale autorilor sau ale unor
personalităţi de marcă, provenind din biblioteci renumite etc.
II. Manuscrisele literare, ştiinţifice sau istorice:
1. manuscrisele, documentele scrise sau semnate de scriitori sau de alte
personalităţi care au avut contribuţii importante într-un anumit domeniu;
2. jurnalele personale ale unor scriitori şi oameni de cultură, care se
impun prin informaţii inedite;
III. Corespondenţa: scrisori ale unor personalităţi sau scrisori care
reflectă un anumit eveniment istoric ori de importanţă naţională sau regională;
IV. Partiturile muzicale;
V. Atlasele, hărţile;
VI. Documentele de arhivă de toate felurile, care se disting prin
vechime sau prin emitent, provenienţă, conţinut etc.;
VII. Periodicele vechi – ziare sau reviste. Acestea sunt reunite în
colecţiile speciale în funcţie de politica bibliotecii deţinătoare: unele biblioteci
nu le separă de fondul periodicelor uzuale, altele selectează doar periodicele
foarte rare sau importante pentru istoria locală;
VIII. Ilustraţiile, fotografiile, cărţile poştale;
IX. Stampele;
X. Monedele;
XI. Medaliile;
XII. Sigiliile;
XIII. Timbrele;
4
Maria Micle, Colecţiile speciale – documente specifice, în Buletinul ABIR, nr. 4, 2002, p. 14.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 89

XIV. Tablourile, piesele de mobilier, diverse obiecte de artă, provenite

din donaţii, chiar dacă destinaţia lor ar fi trebuit să fie mai degrabă muzeul;
XV. Documentele multimedia (microfilme, microfişe, discuri, benzi,
diapozitive, casete audio şi video, compact-discuri etc.), în cazul în care acestea
nu sunt reunite separat într-o mediatecă.
Dincolo de această circumscriere generală, ceea ce dă specificitate
colecţiilor speciale este faptul că o bună parte dintre documentele pe care le
conţin aparţin patrimoniului cultural sau sunt susceptibile de a fi clasate aici5.
De fapt, colecţiile speciale au apărut în biblioteci tocmai din dorinţa de a proteja
şi conserva anumite valori documentare, cu regim patrimonial. Se poate spune
că, prin colecţiile speciale, bibliotecile îşi dezvoltă până la specializare una
dintre funcţiile lor – aceea de conservare a documentelor.
Colecţiile speciale ridică bibliotecilor probleme aparte legate de
organizarea, prelucrarea, conservarea şi valorificarea lor. În primul rând, ele
solicită o prelucrare separată pentru fiecare categorie de documente, acestea
prezentând particularităţi specifice de descriere biblioteconomică. În al doilea
rând, conservarea lor presupune un tratament diferit faţă de fondurile generale.
Având regim patrimonial, colecţiile speciale sunt depozitate în condiţii aparte,
protejate de factori externi de risc (umiditatea prea ridicată sau prea scăzută,
lumină sau temperatură excesive, praf, bacterii etc.) şi beneficiază de intervenţii
care să contracareze acţiunea factorilor interni de autodistrugere (vechimea,
defectele de preparare a hârtiei, cernelurile utilizate etc.) şi să le asigure
conservarea pe termen lung6. Din acest motiv, în al treilea rând, şi valorificarea
lor e diferită. În genere, consultarea are un regim special, accesul fiind restrâns
şi atent urmărit. Pentru publicul mai larg, comunicarea documentelor ce le
compun se face prin expoziţii tematice cu diferite prilejuri sau prin afişarea
unora dintre acestea în vitrine speciale ale bibliotecii. Prin aceasta, colecţiile
speciale îşi dezvăluie „funcţia muzeală” în cadrul bibliotecilor7.
Prin specificul lor, colecţiile speciale întreţin în viaţa bibliotecilor
tensiunea dintre două funcţii antinomice: funcţia de conservare (patrimonială) şi
cea de informare sau comunicare, prima legată de statutul mai vechi al
5
Maria Micle, op. cit., p. 13.
6
Mariana Lucia Nesfântu, Probleme privind depozitarea şi conservarea colecţiilor speciale ale
Bibliotecii Naţionale a României. Studiu de caz: depozitul de manuscrise, în Biblioteconomie.
Culegere de traduceri prelucrate, nr. 2, 1998.
7
Maria Micle, op. cit., p. 15.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 90

bibliotecilor, a doua de rolul lor modern8. Este tensiunea dintre „dezvoltarea

lecturii publice şi gestionarea moştenirii patrimoniale”9, sau, în termeni mai
generali, dintre orientarea conservatoarea şi cea liberală sau democratică a
bibliotecilor.
Noile tehnologii ale informaţiei par să fie soluţia acestei tensiuni, în
sensul armonizării funcţiei de conservare cu cea de informare, prin valorificarea
patrimoniului în acord cu obiectivele lecturii publice. Ele determină
transformări importante la nivelul politicilor de bibliotecă, rezolvând multe
probleme legate de managementul colecţiilor speciale. Pe de altă parte,
generează probleme noi, unele dintre acestea fiind mult mai complexe.
Unele aspecte ale întâlnirii dintre noile tehnologii ale informaţiei şi
colecţiile speciale este ceea ce voi urmări în cele ce urmează.
2. Avantajele revoluţiei electronice

Noile tehnologii ale informaţiei impun bibliotecilor restructurări majore
la nivelul funcţiilor şi serviciilor. Acest lucru pare să fie în avantajul colecţiilor
speciale.
În primul rând, automatizarea serviciilor de bibliotecă permite o
prelucrare mult mai complexă a documentelor cuprinse în colecţiile speciale, în
raport cu mijloacele tradiţionale. Informaţiile cuprinse în descrierile
bibliografice informatizate depăşesc cu mult ceea ce putea permite fişa
tradiţională de catalog.
În al doilea rând, prin intermediul cataloagelor online, oricine are
posibilitatea de a se informa cu privire la documentele existente în colecţiile
speciale ale unei biblioteci şi regimul acestora. Acest lucru este nu doar în
avantajul utilizatorilor, ci şi al bibliotecarilor, care au posibilitatea colaborării
tacite sau explicite în realizarea descrierilor bibliografice, lucru care nu poate să
ducă decât la îmbunătăţirea calităţii, eficientizarea muncii şi realizarea unei
unificări a informaţiei. De altfel, în acest sens, sunt nenumărate proiecte de
cataloage partajate, unele puse în operă, altele în derulare, prin cooperarea mai
multor biblioteci sau reţele de biblioteci10.
8
Valentin Orga, Introducere în biblioteconomie, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2004, pp. 46-
47.
9
Florence Belot, Tăceri şi reprezentări despre publicul patrimoniului, în Biblioteconomie.
Culegere de traduceri prelucrate, nr. 4, 2006, p. 17.
10
A se vedea, de exemplu, Adam Hegyi, MOKKA-R – catalogul digital partajat al tipăriturilor
vechi din bazinul carpatic, în Biblioteconomie. Culegere de traduceri prelucrate, nr. 1, 2007,
pp. 65-68.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 91

În al treilea rând, revoluţia electronică pune la dispoziţie un instrument

prin care se creează premisele pentru liberalizarea accesului la conţinutul
documentelor speciale, protejându-le în acelaşi timp. Este vorba despre
digitizare. El pare să fie visul împlinit al tuturor programelor şi proiectelor
derulate după jumătatea secolului al XX-lea în sensul accesului mondial la
documente şi informaţii11. Această nouă tehnică pare să fie soluţia mai multor
probleme, fără însă a fi ea însăşi lipsită de dificultăţi. Digitizarea va forma
obiectul unei bune părţi a acestui studiu.
În ultimul rând, dezvoltarea extraordinară a comunicării în reţea
înlesneşte atât descoperirea şi achiziţia de documente specifice colecţiilor
speciale, cât şi mai buna lor cunoaştere. Să nu uităm că bibliotecile deţin doar o
parte din documentele valoroase, multe altele aflându-se în muzee, arhive,
anticariate sau la colecţionari particulari. Site-urile cu care acestea sunt prezente
pe magistralele informaţionale reprezintă o sursă deosebită de informaţii pentru
bibliotecarii responsabili de colecţiile speciale. Se pot descoperi aici documente
de interes pentru completarea colecţiilor, se pot face tranzacţii, se poate stabili
valoarea unui document, se poate determina aria de răspândire a documentelor
ori starea lor de conservare în raport cu altele similare din alte locuri, se pot afla
informaţii ce lipsesc de pe anumite documente sau alte date necuprinse în
descrierile bibliografice.
3. Digitizarea – o soluţie dublă

Digitizarea este procesul tehnic prin care documentele în format
tradiţional sunt transferate în format digital (numeric) şi stocate pe un suport
adecvat: magnetic (disc, dischetă, bandă) sau optic (compact disc, CD-ROM,
DVD)12. Acest proces tehnic este diferit, în funcţie de tipul de documente.
Obţinerea documentului digital, stocarea acestuia, arhivarea şi accesibilizarea
lui presupun o activitate laborioasă, complexă, specializată13.
11
Aceste programe şi proiecte sunt prezentate în Mircea Regneală (coord.), Tratat de
biblioteconomie, vol. I, Asociaţia Bibliotecarilor din România, Bucureşti, 2013, pp. 349-367.
12
Olimpia Curta, Tehnologiile informării şi comunicării, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2006,
p. 100.
13
A se vedea, în acest sens, Nicoleta-Roxana Dinu, Biblioteca digitală şi digitizarea
patrimoniului cultural naţional, Bucureşti, 2012 (teză de doctorat)
(http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Decembrie/DINU%20NICOLETA%20R
OXANA%20-
%20Biblioteca%20digitala%20si%20digitalizarea%20patrimoniului%20cultural%20nat
ional/Rezumat%20teza%20de%20doctorat%20-%20Roxana%20Dinu.pdf).
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 92

Important, însă, este rezultatul: digitizarea pare să fie soluţia pentru

liberalizarea fără riscuri a accesului la patrimoniului cultural ascuns în colecţiile
speciale ale bibliotecilor sau ale altor instituţii. Fie că se regăsesc pe suporturile
pe care au fost transferate ori pe servere, în baze de date accesibile online,
copiile digitizate ale documentelor valoroase pot fi consultate de către orice
utilizator al bibliotecii (şi chiar de către mai mulţi simultan), fără precauţiile pe
care consultarea originalelor le impune. Astfel, materiale rare, unicate de mare
valoare, pe care doar privilegiaţii le puteau vedea, în baza unor permise
speciale, devin accesibile tuturor, iar datorită internetului, chiar la distanţă.
Accesul se modernizează, se simplifică, iar calitatea consultării creşte foarte
mult.
Ceea ce este extraordinar în legătură cu digitizarea e faptul că se prezintă
ca o soluţie dublă, capabilă să rezolve antinomia pe care colecţiile speciale o
întreţin în viaţa bibliotecilor. Astfel, pe lângă liberalizarea accesului, ea este
considerată o soluţie deosebită pentru problema conservării sau prezervării
documentelor originale – preocuparea principală a bibliotecilor posesoare de
colecţii speciale.
Până la digitizare, modalitatea cea mai uzitată pentru rezolvarea
problemei prezervării documentelor cu valoare specială a fost aceea a
transferului pe microformate: microfilme sau microfişe. „Microformatele au o
viaţă lungă şi pot beneficia de o arhivare de calitate; în schimb utilizarea lor
presupune mult timp. Cu toate că ajută la conservarea documentelor originale,
prin limitarea accesului la acestea, microformatele nu contribuie, în fapt, la
creşterea accesului la colecţii”14.
Digitizarea pare să rezolve această problemă, asigurând şi conservarea, şi
accesul. Am putea spune că digitizarea întoarce pe dos antinomia dintre
conservare şi acces: facilitând accesul, asigură o şi mai bună conservare.
Avantajele pe care le aduce digitizarea sunt: capacitate mare de stocare de
informaţii, suporturi mai puţin fragile decât microformatele, supleţe în utilizare,
rapiditate de acces15. La acestea se mai adaugă încă două foarte importante.
Primul este fidelitatea faţă de documentul original: „în timp ce o imagine
reprodusă de mai multe ori prin procedeele tradiţionale analoge se deteriorează
iremediabil, stocarea informaţiei în format digital permite copierea la infinit,
14
Kain M. Leifers, Noi modalităţi de conservare şi comunicare a colecţiilor de fotografii:
digitizarea, în Revista, nr. 1-2, 2007, p. 76.
15
Olimpia Curta, op. cit., p, 101.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 93

fără a atenta la integritatea documentului”16. Cel de-al doilea se referă la

adaptabilitate: digitizarea se poate aplica unei game mari de informaţii (muzică,
film, imagini statice etc.), în comparaţie cu microformatele. Acest lucru face ca
bibliotecile să digitizeze chiar şi microformatele, în scopul prezervării lor.
Şi din punct de vedere tehnologic, digitizarea este o formă avantajoasă, în
comparaţie cu microformatarea. Se simplifică aparatura, se câştigă timp, iar
calitatea creşte exponenţial.
Digitizarea realizează două lucruri deodată şi în ceea ce priveşte
conservarea: asigură păstrarea informaţiei valoroase în cópii digitale de mare
fidelitate şi, în acelaşi timp, contribuie la protejarea documentelor originale,
care, astfel, sunt mai puţin solicitate.
Pe lângă acestea, digitizarea este o soluţie foarte bună pentru valorificarea
fondurilor speciale, de patrimoniu. Pe de o parte, ea permite o promovare
extraordinară a valorilor de patrimoniu la nivel naţional şi internaţional. Pe de
altă parte, valorificarea poate avea chiar şi un aspect economic, în sensul că,
printre obiectivele proiectelor de digitizare, este trecută uneori chiar vinderea,
sub diferite forme, a informaţiei digitizate altor instituţii naţionale sau
internaţionale17.
4. Reversul medaliei
Cum orice medalie îşi are şi reversul, avantajele digitizării nu puteau să
rămână fără o contraparte negativă, provocatoare şi îngrijorătoare pentru
bibliotecile deţinătoare de colecţii speciale şi pentru toate instituţiile
responsabile de prezervarea memoriei culturale18.
Prima problemă care apare aproape imediat este legată de procedee:
digitizarea presupune deschiderea documentelor şi aşezarea lor pe scanere, lucru
care atrage mai multe riscuri de deteriorare datorate transportului, deschiderii,
foiletării, expunerii la lumină, diferenţelor de temperatură în timpul scoaterii din
depozite. Această problemă sporeşte, în mod firesc, dacă procesul de digitizare
trebuie repetat, din diverse motive tehnice. Astfel, ceea ce trebuia să fie o
16
Alain Carou, Originale şi copii: prezervarea documentelor audio-vizuale la Biblioteca
Naţională a Franţei, în Biblioteconomie. Culegere de traduceri prelucrate, nr. 4, 2006, p. 38.
17
Cf. Angela Repanovici, Gabriela Mailat, Conservarea, protejarea şi diseminarea documentelor
vechi pe suport electronic, în Buletin ABIR, nr. 4, 2003, p. 18.
18
Bernard Smith, Prezervarea memoriei de mâine: prezervarea conţinutului digital pentru
generaţiile viitoare, în Biblioteconomie. Culegere de traduceri prelucrate, nr. 2, 2002, p. 97.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 94

modalitate de prezervare a documentelor originale, poate să devină o sursă de

deteriorare a acestora19.
Dacă aceasta este tot mai mult o problemă minoră, datorită evoluţiei
tehnologiei de scanare şi a regulilor stricte impuse în proiectele de digitizare20, o
altă problemă, mult mai serioasă, apare imediat ce digitizarea documentelor s-a
efectuat: aceea a conservării sau prezervării cópiilor digitale. Altfel spus, odată
cu digitizarea, problema conservării se transferă de la original la cópii,
rămânând totodată şi la original. Pe scurt, aceasta pare să sporească, în loc să se
diminueze. Să vedem despre ce este vorba.
În primul rând, bibliotecile trebuie să înfrunte diferitele forme de „moarte
digitală”21. Suporturile digitale de stocare sunt supuse şi ele, la fel ca oricare alt
suport, procesului de învechire şi degradare, fiind dependente de condiţiile de
microclimat. Deşi li se prognozează o viaţă lungă (între 75 şi 200 de ani), nu
există norme stabilite pentru a li se măsura durata de viaţă22. „Testele de
îmbătrânire artificială făcute pentru CD-uri au demonstrat alterarea lacului
protector al stratului metalic, ce poate antrena oxidarea sa. Trebuie menţionat că
durata de viaţă a CD-urilor inscriptibile (utilizate ca suport de arhivare a
documentelor) este mult mai scurtă decât cea a unui CD pe suport de sticlă. Se
ştie, de asemenea, că discul gravat este mult mai fragil decât cel format în
matriţă (folosit pentru înregistrări sonore şi pentru multimedia)”23. Lucrurile
stau la fel sau poate chiar mai rău cu DVD-ul, succesorul CD-ROM-ului,
datorită densităţii mari a datelor pe care le stochează24.
Se poate observa că problemele tradiţionale legate de degradarea
suportului fizic al documentelor (ceramică, papirus, pergament sau hârtie)
reapar aici într-o altă formă. De aceea, deşi digitizarea pare o soluţie
revoluţionară, se recomandă a nu se elimina celelalte tehnici de prezervare –
microfilmarea şi fotografierea. Dimpotrivă, microfilmul pare să fie,
19
Cf. Olimpia Curta, op. cit., p. 57.
20
A se vedea http://www.bibnat.ro/dyn-doc/Ghid de digitizare_Pilonul
tematic_Biblioteci_versiunea01_25_11_2009.pdf.
21
Richard Wiggins, Prezervarea digitală: paradox şi promisiune, în Biblioteconomie. Culegere
de traduceri prelucrate, nr. 3, 2003, p. 111.
22
Elena Tîrziman, Conservarea – prezervarea – arhivarea documentelor electronice, în
Biblioteca, nr. 5, 2006, p. 147.
23
Aurelian Cătălin Popescu, Digitizarea – formă nouă de prezervare a fondului documentar, în
Biblioteca, nr. 2, 2004, p. 44.
24
Ibidem.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 95

deocamdată, cel mai longeviv suport, astfel încât echipamentele cele mai
performante de digitizare produc simultan atât cópii digitale, cât şi microfilme.
Pe lângă învechirea fizică a suporturilor, în universul digital apare o
problemă mult mai gravă, aceea a învechirii sau depăşirii morale datorată
progresului rapid al tehnologiei IT, care produce formate sau medii noi
(obsolescenţa tehnologică). Acest lucru sporeşte perisabilitatea informaţiei
digitale, specialiştii în IT avertizând asupra faptului că omenirea nu dispune,
încă, de un suport electronic care să reziste probei timpului, ferit de pericolul
„putrezirii digitale”25. Soluţia acestei probleme este copierea conţinutului digital
pe suporturi noi, pe măsură ce acestea evoluează, lucru care pare simplu la
prima vedere. În fapt, nu este simplu deloc. În afara faptului că presupune un
efort concertat, el este îngreunat de faptul că documentele digitale depind nu
doar de hardware ci şi de software, acesta din urmă fiind supus unei uzuri
morale mult mai rapide. Pentru a asigura conservarea informaţiei digitale, e
necesar fie să se conserve software-ul, fie să se adopte alte tehnici, prin care, la
transferul pe un nou suport, să fie asigurată conservarea informaţiei iniţiale. În
acest sens, se cunosc două tehnici26:
a) migrarea datelor, adică transferul periodic de pe un suport pe altul,
ceea ce implică trecerea într-un software nou;
b) emulaţia, adică definirea unei metode care să permită compatibilizarea
sistemelor informatice învechite cu sisteme noi; este ceea ce se numeşte un
„imitator de software” (software emulator). Gestionarea tehnică este complexă,
necesitând crearea unei arhive digitale prin intermediul căreia să poată fi
corelate informaţiile despre documente cu cele despre formate (adică evoluţia şi
transformările pe care le-au suferit în timp documentele), doar astfel fiind
posibil accesul ulterior27.
Iată o imagine a ceea ce însemnă prezervarea informaţiilor digitale:
„Trebuie să construim infrastructuri umane şi tehnologice pentru prezervarea pe
termen lung a informaţiilor pe suport digital. Nu este chiar atât de complicat.
Fişierul digital este cel care trebuie prezervat, nu suportul său media. Din acest
punct de vedere, este mai uşor decât în cazul conservării pe hârtie. Dacă faci o
25
Marius Jianu, Marea putrezire digitală: Generaţiile următoare nu vor şti nimic despre noi
(http://www.business24.ro/internet/stiri-internet/marea-putrezire-digitala-generatiile-urmatoare-
nu-vor-sti-nimic-despre-noi-1554586).
26
Richard Wiggins, op. cit., p. 111; Elena Tîrziman, op. cit., p. 147.
27
Julien Masanes, Prezervarea pe termen lung a documentelor digitale: aspecte tehnice, în
Biblioteconomie. Culegere de traduceri prelucrate, nr. 3, 2006, p. 56.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 96

copie unui fişier digital, obţii din nou originalul, în cazul în care copia s-a făcut
corect. Problema se leagă de software-ul care interpretează documentele
digitizate salvate, odată ce programele care le-au creat au devenit învechite şi
sistemele au fost modificate. Pentru a menţine ‘în viaţă’ informaţiile pe suport
digital şi pentru ca ele să fie accesibile în viitor, trebuie să se aibă grijă de
fişierele de documente prin convertirea lor în formate ce pot fi citite sau prin
aplicarea de software de imitaţie (emulation) în fişierele originale (...). La fel
cum este nevoie de profesionişti pentru a se ocupa de prezervarea şi conservarea
de manuscrise şi cărţi tipărite, va fi nevoie de experţi specializaţi în îngrijirea
documentelor şi publicaţiilor pe suport digital. Arhivele robot pe bandă (tape
robot) de astăzi, suplimentate prin mari sisteme de hard disk-uri, par a fi soluţia
cea mai ieftină, dar mâine vor apărea alte media. Toate formatele fişierelor
trebuie tratate individual şi trebuie decis cum şi când documentele ar trebui
convertite sau programele de imitaţie (emulation) implementate. Prin conversie,
fişierul original trebuie să fie păstrat pentru a putea face conversia fişierului
pornind de la varianta autentică şi în viitor”28.
Problema se complică, însă, dacă se insistă asupra ideii de prezervare. „În
mod tradiţional, prezervarea înseamnă păstrarea neschimbată”29. Suntem, astfel,
atraşi în dilemă: dacă informaţia digitală este păstrată fără modificări, accesarea
ei devine în timp tot mai dificilă, chiar imposibilă; dacă se aplică procedurile de
conversie continuă şi migrare pe noi formate, prezervarea este ratată.
La aceste probleme de natură tehnică, se adaugă cea economică: toată
această muncă de prezervare digitală, împreună cu realizarea tehnică iniţială
(digitizarea propriu-zisă) implică costuri mari, prohibitive, mult mai mari decât
cele pe care le presupune conservarea documentelor tradiţionale. În această
problemă se blochează, de regulă, cele mai multe proiecte de digitizare.
Tehnologia necesară este foarte scumpă şi are nevoie de un personal specializat,
ceea ce presupune, de multe ori, angajarea unei firme specializate în acest sens,
care sporeşte costurile. Acest lucru face ca finanţările să se acorde greu. Pentru
a putea derula proiecte de digitizare, bibliotecile se constituie în consorţii,
împărţind cheltuielile.
Digitizarea documentelor din colecţiile speciale mai atrage câteva
paradoxuri sau efecte perverse. Unul dintre acestea ar fi că preocuparea
(costisitoare) pentru digitizare şi pentru prezervarea cópiilor digitale poate duce
28
Jahan Mannerheim, Noua misiune a comunităţii bibliotecarilor: prezervarea documentelor
Web, în Biblioteconomie. Culegere de traduceri prelucrate, nr. 1, 2004, p. 85.
29
Bernard Smith, op. cit., p. 97.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 97

la neglijarea conservării colecţiilor originale şi, implicit, la accentuarea

degradării acestora. Un altul este că facilitarea accesului electronic la
documente de patrimoniu sporeşte dorinţa oamenilor de a vedea originalele,
ducând la creşterea cererii de acces la acestea30.
Toate aceste probleme pe care le-am semnalat nu trebuie considerate
obstacole care ucid iniţiative, ci repere ale politicilor de conservare. În condiţiile
în care peste 90% din informaţia prezentului este creată direct în format digital
şi comunicată prin mediile electronice, „prezervarea digitală este cea mai mare
provocare a societăţii”31 şi „trebuie să fie o prioritate politică şi existenţială
pentru instituţiile abilitate”32, lucru care se şi întâmplă33.
5. Unele dificultăţi juridice şi etice

Digitizarea generează şi o serie de probleme de ordin juridic şi etic, legate
de dreptul de proprietate intelectuală şi identitatea culturală a popoarelor. Ele se
înscriu în ansamblul problemelor de acest tip specifice societăţii informaţionale
(accesul neautorizat, confidenţialitatea datelor, criminalitatea informatică,
pirateria sofware, sabotajul şi spionajul informatic34, ajungând până la
inechitatea şi exploatarea informaţională35), ce solicită un nou cadrul juridic –
dreptul informatic şi o nouă etică – etica informaţională36.
Din punct de vedere juridic, digitizarea şi publicarea copiilor digitale
necesită o autorizare specială din partea autorului sau mandatarului acestuia37.
Aceasta pentru că dreptul de autor implică nu doar drepturi morale (dreptul la
30
Alice Prochaska, op. cit., p. 91.
31
Bernard Smith, op. cit., p. 98.
32
Ibidem, p. 99.
33
Sunt elaborate, la nivel mondial, standarde şi strategii de prezervare digitală. A se vedea, în
acest sens, „Ghidul de prezervare a patrimoniului digital” (Guidelines for the Preservation of
Digital Heritage) al UNESCO (http://unesdoc.unesco.org/images/0013/001300/130071e.pdf).
34
A se vedea Ştefan Iancu, Unele probleme sociale, economice, juridice şi etice ale utilizării
tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Ioana Vasiliu, Lucian Vasiliu, Probleme juridice ale
societăţii informaţionale, în Florin Gh. Filip (coord.), Societatea informaţională – Societatea
cunoaşterii, Editura Expert, Bucureşti, 2001.
35
Alexe Rău, Bibliotecile şi informaţia în pragul secolului XXI (I)., în Biblioteca, nr. 8, 1998, p.
244.
36
Un cadru al eticii informaţionale se poate găsi în Rafael Capuro, Provocările etice ale societăţii
informaţionale în secolul XXI, în Biblioteconomie. Culegere de traduceri prelucrate, nr. 1,
2002, pp. 8-26.
37
Alain Marter, Dreptul de autor şi documentele electronice, în Biblioteconomie. Culegere de
traduceri prelucrate, nr. 3, 2001, p. 74.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 98

respectarea numelui, dreptul la divulgarea operei, dreptul la respectarea

integrităţii operei, dreptul la retragerea operei), ci şi drepturi patrimoniale
(dreptul la reproducerea operei şi dreptul de comunicare a operei către public)38.
În general, dreptul de autor este reglementat printr-o serie de legi, adoptate la
nivel naţional şi internaţional. „Recomandarea Comisiei Europene din 24 august
2006 privind digitizarea şi accesibilitatea online a materialului cultural şi
prezervarea digitală (2006/585/EC)” prevede că materialele rezultate din
digitizare pot fi făcute disponibile online de către bibliotecile, muzeele şi
arhivele care organizează colecţii digitale, numai dacă documentele se află în
domeniul public sau cu acordul deţinătorilor de drepturi.
Multe dintre documentele bibliofile, prin vechimea lor, ies de sub
incidenţa dreptului de autor. Sunt, însă, şi documente care nu au acest statut.
Manuscrisele sau jurnalele, arhivele personale pot face parte, de exemplu, din
această categorie.
În ciuda justeţei dreptului de proprietate intelectuală, societatea
informaţională promovează şi un alt drept, aflat în conflict parţial cu acesta,
anume dreptul la informare. Dacă cel dintâi este de partea autorului (şi al
reprezentanţilor acestuia), cel de-al doilea îl apără pe utilizator. În condiţiile în
care informaţia a devenit principalul vehicul şi liant social, dreptul la informare
ar trebui, poate, să ducă la regândirea dreptului de proprietate intelectuală în alţi
termeni.
Pe de altă parte, noile tehnologii ale informaţiei au creat condiţiile
încălcării masive ale dreptului de proprietate intelectuală, determinând
înăsprirea măsurilor de protecţie. Toate acestea afectează bibliotecile, aflate,
prin menirea lor, de partea interesului public, susţinătoare ale dreptului la
informare, cunoaştere, educaţie. Prin astfel de măsuri, bibliotecile deţinătoare de
colecţii de patrimoniu sunt puse în dificultate. Sperând ca, prin digitizare, să
iasă din antinomia conservare-informare, ele se văd nevoite să restricţioneze din
nou accesul, de data aceasta la unele dintre copiile digitale.
Problema reproducerii digitale capătă o cu totul altă turnură atunci când
bibliotecile sau alte instituţii din ţările dezvoltate propun proiecte de digitizare a
patrimoniului cultural aflat în bibliotecile şi muzeele unor ţări slab dezvoltate,
care nu-şi pot permite acest lucru. Este şi cazul proiectelor de digitizare a
moştenirii culturale a Africii. În numele scopului nobil al prezervării şi
valorificării pentru marele public, o serie de instituţii europene şi americane
38
Michèle Battisti, Dreptul de autor, un obstacol în calea libertăţii de informare?, în
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 99

derulează proiecte de digitizare a documentelor africane39, speculând faptul că

în Africa nu există o tradiţie legislativă privind proprietatea şi protejarea
informaţiilor, concepţia dominantă aici fiind că informaţiile nu trebuie incluse
în dreptul de proprietate, ci trebuie să circule liber40.
Acest lucru generează o serie de interogaţii etice şi juridice majore
referitoare la dreptul de proprietate intelectuală, protejarea patrimoniului
cultural şi respectarea identităţii culturale, determinând să se vorbească despre o
nouă formă de „imperialism”41 sau, am putea spune, de o nouă formă de
exploatare culturală. Iată câteva astfel de interogaţii42:
- Cine are acces la aceste informaţii şi dacă accesul utilizatorilor africani
va fi gratuit?
- În ce măsură aceste informaţii vor fi controlate de comunitatea de la
care provin?
- Vor fi considerate comunităţile de origine drept creatori originali ai
produselor lor, acordându-li-se dreptul de a decide dacă anumite informaţii vor
fi difuzate sau nu?
- În ce măsură legile internaţionale vor proteja moştenirea culturală
africană şi vor preveni transformarea sa în proprietate privată?
- Vor fi recompensate popoarele Africii pentru punerea la dispoziţie a
acestor informaţii?
Soluţia pentru aceste probleme nu poate fi, în opinia autorilor mai sus
citaţi, decât stabilirea unei cadru moral care să poată servi drept fundament
pentru protejarea patrimoniului cultural. Acest cadru trebuie să pornească de la
ideea drepturilor colective ale popoarelor şi nu de la acordurile bazate pe
39
Cel mai cunoscut program de acest gen este CAMP (Co-operative African Microform Project –
Proiectul african de colaborare pentru microformate), desfăşurat în cadrul CRL (Centre for
Research Libraries) din Chicago. Africa Focus este un proiect al Universităţii Wisconsin-
Madison, Statele Unite, care oferă o selecţie de imagini şi înregistrări sonore cuprinse în colecţiile
prelucrate prin University’s African Studies Program (Programul universitar de studii africane).
Un alt proiect internaţional este Slave Trade Archives Project (Proiectul arhivelor comerţului cu
sclavi), iniţiat de UNESCO în cadrul programului Memory of the World. Unul dintre cele mai
importante este DISA (Digital Imaging Project of South Africa – Proiectul Sud-African de
Digitizare a Imaginilor), prin care au fost prelucrate, într-o primă etapă, aproximativ 40 de
periodice din perioada 1960-1990) (Cf. Johanes Britz, Peter Lor, Reflecţie morală asupra
digitizării moştenirii documentare a Africii, în Biblioteconomie. Culegere de traduceri
prelucrate, nr. 2, 2007, pp. 19-20).
40
Ibidem, p. 22.
41
Ibidem, p. 18.
42
Ibidem, p. 21.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 100

contracte şi licenţe, care duc la exploatarea creatorilor individuali şi colectivi de

informaţii. Principiile sale generale ar fi următoarele43:
- recunoaşterea drepturilor morale şi culturale: procesul de digitizare
trebuie să garanteze păstrarea identităţii culturale a popoarelor în cauză.
Materialele digitizate nu trebuie să fie utilizate sau prezentate într-o formă care
ar putea leza cultura de provenienţă. Popoarele respective trebuie să aibă dreptul
la o reprezentare corectă a patrimoniului lor cultural, ceea ce implică dreptul de
a fi identificate şi recunoscute drept creatoare ale acestui patrimoniu, precum şi
acela de a se pronunţa asupra priorităţilor în cadrul programelor de digitizare.
- recunoaşterea drepturilor de proprietate: legislaţia curentă privind
proprietatea intelectuală trebuie extinsă până la grupuri şi comunităţi, astfel
încât popoarele în cauză să aibă dreptul de proprietate asupra documentelor
aparţinând patrimoniului lor cultural.
- recunoaşterea interesului economic: popoarele în cauză trebuie să aibă
drepturi economice în ceea ce priveşte utilizarea şi schimbul de documente de
patrimoniu digitizate pe piaţa de bunuri.
- considerarea cunoştinţelor ca moştenire culturală comună: popoarele
respective au obligaţia morală de a pune documentele lor de patrimoniu la
dispoziţia întregii umanităţi.
- statuarea dreptului de a deţine controlul şi de a beneficia de mecanisme
de protecţie: popoarele al căror fond de patrimoniu este supus digitizării trebuie
să deţină controlul asupra acestuia, ceea ce implică, printre altele, dreptul de a
decide asupra documentelor care pot sau nu să fie făcute publice, inclusiv
dreptul de a respinge accesul la unele materiale digitizate.
6. Documentele digitale ca obiecte de patrimoniu

Prin specificul lor, colecţiile speciale cuprind – după cum am văzut în a
doua secţiune – documente cu particularităţi ce le deosebesc de cele aparţinând
fondurilor generale. Aceste particularităţi le conferă o valoare aparte, multe
dintre ele intrând în patrimoniul cultural.
Odată cu apariţia documentelor digitale şi în condiţiile în care cele mai
multe documente actuale se editează în mediul electronic, se pune următoarea
întrebare: prin ce anume ar putea fi unele dintre acestea trecute în categoria
obiectelor de patrimoniu? Pentru a răspunde la această întrebare, să vedem mai
întâi ce este un document digital sau electronic.
43
Ibidem, pp. 26-28.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 101

Într-o accepţiune mai largă, prin „document” se înţelege orice purtător

material de informaţie destinat a fi folosit într-un context informativ şi de
documentare44. Cele mai multe dintre documentele de până la apariţia mediului
electronic sunt scrise pe suport de hârtie.
Mediul electronic imprimă documentului o serie de caracteristici noi45:
- suportul nu mai este hârtia sau un alt material, ci mediul electronic.
Practic, el nu există decât ca o structură numerică sau digitală, doar prin
interpretare luând forma vechilor documente;
- este uşor de manipulat: conţinutul poate fi revizuit, reorganizat,
desfăcut;
- permite stabilirea de legături interne şi externe: se pot stabili legături
între el şi alte formate media (text, audio, imagine) şi chiar în interiorul său;
- îngăduie diversificarea (şi transformarea) formatului de citire: poate fi
receptat prin intermediul unui terminal, poate exista pe suport tipărit (prin
imprimare), pe un disc magnetic sau optic etc., putând trece dintr-o formă în
alta;
- redă transferul instantaneu: informaţia poate fi transmisă într-un timp
extrem de scurt către orice punct geografic, prin reţele de telecomunicaţie;
- poate fi multiplicat (replicat) la infinit, fără a fi afectat originalul.
Documentul electronic apare, astfel, drept un conţinut dinamic, flexibil,
nelinear, în comparaţie cu cel tradiţional.
O serie de particularităţi ale documentelor electronice sunt legate de
structura acestora46. În general, un document prezintă două aspecte structurale:
structura fizică (aspectul exterior de prezentare) şi structura logică (relaţiile
logice existente între elementele componente). Documentele tradiţionale sunt:
documente text, documente imagine, documente sunet sau mixturi ale acestora.
Multe dintre documentele electronice nu sunt decât reprezentări ale unor astfel
de documente. Altfel spus, toate caracteristicile unui document tradiţional pot fi
transpuse în mediu electronic. Organizarea electronică aduce, în plus, două
tipuri de structurare inexistente în mod tradiţional: hypertextul şi hypermedia,
fiecare cu câte o generalizare – hyperdocumentul, respectiv multimedia.
Hypertextul este „modalitatea de reprezentare a informaţiei textuale
într-o structură aleatorie ce presupune stabilirea de conexiuni între mai multe
44
Elena Tîrziman, Documentul electronic. O încercare de definire (I), în Biblioteca, nr. 3, 2003,
p. 79.
45
Ibidem.
46
Idem, Documentul electronic. O încercare de definire (II), în Biblioteca, nr. 4, 2003, p. 114.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 102

puncte informaţionale ce exprimă arhitectura unui document şi, în acelaşi timp,

constituie elemente de reper pentru utilizatorul interesat de conţinutul
informaţional al acelui document”. Prin generalizare, hyperdocumentul este
definit drept „orice conţinut informativ constituit dintr-o nebuloasă de
fragmente, al cărui sens este construit cu ajutorul unui mijloc informatic ce
realizează un traseu ghidat de un anumit model de lectură”47.
Spre deosebire de textul clasic, hypertextul are o structură aleatorie,
ceea ce înseamnă că elementele componente nu au o poziţie fixă. Se poate
vorbi, mai curând, de elemente reper pentru realizarea structurii sale. Punctul de
plecare într-un hypertext e ancora – o unitate semantică minimală ce contribuie
la iniţierea lecturii, la construirea sensului hyperdocumentului. Alte elemente
din structura virtuală a unui hyperdocument sunt nodul – o unitate semantică ce
exprimă o singură idee, şi linia sau legătura – ce permite utilizatorului să se
deplaseze de la un loc la altul în interiorul documentului sau în afara lui. Cu cât
documentul are mai multe noduri şi linii, el e mai flexibil, permiţând o
organizare non-secvenţială a acestuia. Arhitectura elementelor unui
hyperdocument este în general definită de utilizator, chiar dacă unele sunt
predefinite şi prezentate utilizatorului ca opţiuni. Altfel spus, organizarea
hyperdocumentului este interactivă48.
Un gen mai complex de documente electronice îl formează
documentele hypermedia şi multimedia49. Hypermedia, la fel ca şi hypertextul,
constituie un mod de reprezentare a datelor într-o arhitectură sub formă de
noduri conectate prin diverse legături. Diferenţa constă în faptul că datele nu
sunt doar textuale sau grafice, ci pot proveni din mai multe tipuri de media
(imagine, sunet, text, programe soft). Documentele multimedia cuprind, pe
lângă acestea, o componentă ce le diferenţiază – sincronizarea spaţio-temporală
– ce permite activarea (corelarea) mai multor elemente, astfel încât să se obţină
o reprezentare globală a conţinutului documentului50.
În legătură cu documentele electronice, un interes special trezeşte
cartea electronică (e-book), afectând sensibilitatea tuturor celor formaţi în
cultura tradiţională a cărţii. Legată secole de-a rândul de suportul fizic atât de
bine cunoscut, cartea se vede astăzi, datorită revoluţiei informatice, transpusă pe
alte medii, disociată de forma tradiţională şi redusă la un conţinut structurat ce
47
Ibidem.
48
Ibidem, p. 115.
49
Idem, Documentul electronic. O încercare de definire (III), în Biblioteca, nr. 5, 2003, p. 141.
50
Ibidem, p. 143.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 103

poate fi citi de pe web ori CD, prin intermediul computerului ori al unor
dispozitive portabile de lectură în formă de carte (sunt cunoscute deja câteva
produse de acest tip: Rocket eBook, Softbook, Everybook, Cytale etc.). Deşi
desparte informaţia de suportul de hârtie, cartea electronică e dublu dependentă:
de un hardware (PC sau dispozitiv de lectură), pentru a fi citită; de o aplicaţie
soft, pentru vizualizarea conţinutului pe un ecran. Desigur, în raport cu fixitatea
cărţii tipărite, cartea electronică e mobilă, putând fi uşor transpusă pe o mare
varietate de medii electronice sau chiar imprimată. Şi în privinţa conţinutului,
cartea electronică este mult mai mobilă. De cele mai multe ori, conţinutul ei este
unul de tip hypertext sau hypermedia, conectând cititorul la alte surse de
informare, transformând actul lecturii într-o explorare51.
Lăsând de o parte observaţiile şi argumentele de natură sentimentală
legate de apariţia documentelor electronice (care modifică modul de a percepe
actul lecturii, dislocând habitudini seculare), sau de cele etice şi juridice (legate
de accesul la informaţia electronică şi dreptul de autor)52, problema care ne
interesează acum este pe ce criterii pot intra documentele electronice în
colecţiile speciale şi în patrimoniul cultural?
Documentul tradiţional de patrimoniu este conservat pentru calităţile
sale speciale de a fi o mărturie exemplară cu privire la o comunitate sau
persoană, având o amplă conotaţie colectivă şi o dimensiune axiologică şi
simbolică53. Patrimoniul este o ipostază a memoriei unei comunităţi, conferind
acesteia identitate54. Doar comunitatea este cea care, direct sau prin
reprezentanţii săi, investeşte anumite obiecte cu valoare de patrimoniu, fiind, la
rândul ei, reprezentată prin acestea. În general, sunt investite cu valoare
patrimonială obiecte ce ies din obişnuit prin diferite particularităţi de ordin
intelectual, estetic sau moral. Am văzut, în a doua secţiune, o serie de criterii
(de vechime şi raritate) care sunt folosite pentru alegerea obiectelor care fac
parte din colecţiile speciale. Valoarea acestora este în primul rând simbolică,
aspectul pecuniar fiind secundar.
Prin specificul lor, documentele electronice pun probleme în acest sens.
În primul rând, fiind rezultatul tendinţei de liberalizare a informaţiei, ele sunt
51
Dina Stoica, Cartea electronică – cartea viitorului, în Biblioteca, nr. 6, 2001, p. 180.
52
În acest sens, a se vedea David Dorman, Cartea electronică: un plan irealizabil sau un
potenţial dezastru, în Biblioteconomie. Culegere de traduceri prelucrate, nr. 2, 2000, pp. 27-
34.
53
Michel Melot, Ce este un obiect de patrimoniu?, în Biblioteconomie. Culegere de traduceri
prelucrate, nr. 3, 2006, pp. 61-66.
54
„Patrimoniul transformă populaţiile în popoare şi teritoriile în naţiuni” (Ibidem, p. 61).
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 104

produse de masă (de serie mare). În plus, prin globalizarea tehnologiei

informaţionale, ele aparţin întregii umanităţi, neavând o reprezentativitate
anume. În epoca globalizării, se merge în direcţia imitaţiei la scară largă, fapt ce
pare să dizolve ideea de identitate culturală, atât de importantă în delimitarea
obiectelor de patrimoniu.
Trecând, însă, de acest obstacol şi acceptând ideea unui „patrimoniu
mondial”55, apare problema criteriilor. Care ar putea fi reperele în baza cărora să
fie trecute în sfera patrimoniului documentele digitale?
Desfăcând legătura indisolubilă pe care documentul tradiţional o
întreţine între conţinutul informaţional şi suportul fizic, documentul electronic
ne pune în dificultate. Mobilitatea (fluiditatea) sa îi afectează identitatea, de care
este nevoie pentru a-l putea transforma în obiect de patrimoniu. Având un
conţinut deschis, interactiv, el devine polimorf, atât în ceea ce priveşte structura
internă, cât şi mediile de stocare. Mobilitatea şi interactivitatea dăunează
paternităţii sale, foarte importantă în selecţia de patrimoniu. Toate acele
elemente care consfinţesc apartenenţa şi proprietatea (dedicaţii, note marginale,
ştampile) dispar în cazul său.
Generalizarea scrierii şi comunicării electronice duce chiar la dispariţia
treptată a unor categorii de documente, atât de preţioase în cadrul colecţiilor
speciale: manuscrisele, jurnalele, corespondenţa.
Lucrurile nu stau mai bine nici în ceea ce priveşte mediul de stocare.
Pentru documentele accesibile doar pe web, în reţea, ideea colectării speciale
(eventual în scop patrimonial) pare de neconceput dacă privim lucrurile din
perspectivă tradiţională, aceasta punându-se doar în legătură cu documentele
stocate pe suporturi fizice: CD-uri, DVD-uri, dispozitive de lectură a cărţilor
electronice. Cu toate acestea, prezervarea documentelor web începe să fie
considerată o nouă misiune a comunităţii bibliotecarilor, în condiţiile în care se
publică foarte mult pe web, iar printre sutele de milioane de pagini ce sunt
postate aici „există materiale valoroase, nu doar pentru cititorii de astăzi, ci şi
pentru generaţiile care vor veni şi care ar putea avea un interes de ordin istoric
faţă de activitatea noastră actuală”56, fiind parte a patrimoniului cultural.
Proiectele angajate în acest sens se lovesc, însă, de probleme imense, dintre care
cea a duratei scurte de viaţă (trei-patru luni, în medie) este cea mai serioasă,
făcând din prezervarea pe termen lung a documentelor web un ţel ce pare
imposibil de atins: „O pagină web nu poate fi prezervată pe hârtie sau
55
Ibidem, pp. 64-65.
56
Jahan Mannerheim, op. cit., p. 80.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 105

microfilm, deoarece hipertextul şi tehnicile multimedia asociate se vor pierde şi

nu vor putea fi regăsite niciodată. Legăturile vor trimite la goluri. Se va
prezerva doar o umbră a paginilor web, odată ce funcţionalitatea lor dispare”57.
Constituirea de colecţii digitale pe servere proprii este, în schimb, o
variantă viabilă pentru bibliotecile actuale, variantă de care se leagă toate
proiectele de biblioteci digitale. Ea vine, însă, însoţită de problemele specifice
prezervării digitale, de care vorbeam mai sus. În plus, cópiile de siguranţă se
fac, de obicei, pe suporturi fizice.
Revenind la documentele electronice stocate pe suporturi fizice,
ajungem la disc şi la ipostazele sale actuale. Problema discului ca obiect de
patrimoniu nu e nouă. Ea a apărut odată cu primele discuri ale vechilor
patefoane. Conservarea discurilor în colecţii speciale se loveşte de întrebări cu
răspunsuri dificile. În primul rând, „ce trebuie conservat”58, suportul sau
informaţia de pe el? Este clar că o bibliotecă are nevoie nu atât de suport, cât în
primul rând de informaţia de pe el. De fapt, discurile sunt, în general,
importante prin conţinutul lor, ele ca obiect neavând o valoare deosebită. Dar,
pentru a conserva informaţia, trebuie să conservăm suportul. Or, din acest punct
de vedere, fragilitatea discurilor este o problemă extrem de serioasă, chiar şi
pentru DVD-urile de ultimă generaţie. În felul acesta, suportul ajunge să fie
important şi să capete valoare. Dar el nu are valoare în sine, ci ca purtător al
informaţiei respective. Atunci, apare o nouă întrebare: „merită să fie prezervat
orice suport, ca mărturie a tehnicii, de exemplu cele al căror caracter efemer nu
mai permite să poată fi ascultate, precum discurile cu gravură directă sau
discurile pe acetat?”59.
Legat de întrebarea de mai sus, se naşte o altă serie de probleme. Am
văzut că discurile sunt dependente de un aparat de citire şi, în cazul celor
digitale, de un software adecvat. A conserva un disc înseamnă fie a conserva şi
aparatul de citire (cu software cu tot), fie a transfera periodic documentul vechi
pe un suport nou. În acest al doilea caz, vechimea lui se pierde cel puţin la
nivelul suportului, dacă nu şi la cel al părţii de software (atunci când transferul
presupune trecerea conţinutului într-un program nou). În aceste condiţii, ce este
de făcut? Va trebui oare conservat şi originalul, chiar cu riscul ca acesta să
devină în timp inutilizabil?
57
Ibidem, p. 84.
58
Gilles Pierret, Bibliotecile şi discul. Documentele audio ca obiect de patrimoniu, în
59
Ibidem.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 106

Spuneam că un disc e important în primul rând prin informaţia pe care o

conţine. Însă, informaţia în sine este oare suficientă pentru ca un disc să aibă
valoare specială? Documentele tradiţionale de patrimoniu, în special cărţile, au
valoare mai ales prin aspectul lor fizic: hârtie, cerneală, corpul literei, aşezarea
în pagină, legătura, coperta, formatul etc. Din acest punct de vedere, discurile
nu au multe atuuri, fiind destul de stereotipe. Singurele elemente exterioare ce
pot fi cosmetizate sunt faţa discului şi ambalajul sau carcasa. Există şi în
domeniul editărilor de discuri tiraje de lux, însă acest lucru „nu a reuşit să facă
din disc un veritabil obiect de patrimoniu”60, chiar dacă el a intrat foarte repede
în colecţiile speciale.
Apariţia CD-ului a sărăcit şi mai mult atuurile estetice. Deşi se încearcă
şi aici editări originale şi atractive, CD-ul nu a reuşit, se pare, să depăşească
statutul de obiect de consum. În comparaţie cu discul de vinil sau cu suporturile
mai vechi (discul de 78 de turaţii), CD-ul e puţin apreciat de colecţionari,
datorită faptului că e prea comun şi rece. În plus, are dezavantajul de a fi
înlocuit discul de vinil – suport ce a trezit (şi trezeşte şi mai mult prin dispariţia
sa) pasiunea multor colecţionari –, permiţând reeditarea acestuia cu ajutorul
tehnicii digitale şi devalorizând, treptat, colecţii care-şi pierd astfel raritatea şi
valoarea patrimonială căpătată cu greu61. Pentru a flata consumatorul nostalgic
al discului de vinil, editorii de CD-uri încearcă reeditări digitale care imită
ediţiile originale, dar aceste strategii comerciale nu fac decât să sporească
banalitatea CD-ului, scăzându-i şi mai mult şansele la o valoarea de
patrimoniu62.
Cât priveşte conţinutul CD-urilor, acesta ar putea conta ca valoare de
patrimoniu doar prin informaţie, aspectul editorial nemaiputând fi luat în
consideraţie, atâta vreme cât editarea electronică a devenit ceva comun, iar
conţinutul este flexibil şi interactiv.
În plus faţă de toate acestea, CD-urile (şi DVD-urile) vin cu probleme
proprii de conservare, uneori mai complicate decât cele ridicate de documentele
tradiţionale tipărite.
Argumente asemănătoare s-ar putea aduce, cred, în legătură cu e-book-
urile prezente pe dispozitive de lectură. Dacă acum, la început, par interesante
prin ineditul lor, ele se vor banaliza prin producţia de masă pentru care au fost
60
Ibidem, p. 89.
61
Ibidem, p. 91.
62
Ibidem, p. 93.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 107

concepute, contând probabil doar ca un moment anume în istoria scrisului şi a

cărţii.
Se poate conchide că documentele digitale sau electronice nu au, încă,
valoare de patrimoniu. Dacă în urmă cu cincisprezece-douăzeci de ani şi-au
aflat un loc în colecţiile speciale ale bibliotecilor, odată cu dezvoltarea erei
digitale, ele vor trece tot mai mult în zona colecţiilor comune. Este foarte
probabil ca viitorul să deceleze, şi în cazul lor, criterii în funcţie de care să se
poată distinge obiecte speciale, cu valoare deosebită. Până atunci, însă,
dificultatea de a clasa în patrimoniul cultural documente electronice este un
argument solid că documentele tipărite nu vor dispărea aşa de repede, cum se
grăbesc să afirme unii autori.
Un fel de concluzie
Toate aceste probleme, pe care întâlnirea dintre colecţiile speciale şi
noile tehnologii ale informaţiei le ridică, nu trebuie privite într-un ton pesimist.
Ele sunt o preocupare actuală şi de viitor, unele găsindu-şi, probabil, deja o
soluţie.
Viitorul bibliotecilor se va regăsi, cel mai probabil, în biblioteca
hibridă, în care documentele tradiţionale vor convieţui cu cele digitale.
Provocările actuale, pe care noile tehnologii le lansează, problemele pe care
acestea le generează nu sunt sau nu trebuie să fie obstacole, ci puncte de reper
pentru politicile de bibliotecă, jaloane în configuraţia planurilor manageriale.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 108

TENDINŢE NOI ÎN BIBLIOTECONOMIE - Adriana ULITA
Împrumutul interbibliotecar - beneficii, condiţii şi

tendinţe
Adriana ULITA
(Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” Timişoara)
Abstract: Inter-library loan is a service provided by the library

should the librarian not have all the documents requested by users.
This service is the most common method of sharing documents
between libraries. A fast form of sharing information is to digitize
documents and their electronic transmission. To make the inter-library loan
function efficient, rules must be implemented for all internal users and library
partners. The ideal situation when using the inter-librarian loan is the existence
of electronic catalogues accessible through a common portal. Across the world,
there are collective catalogues with integrated module for inter-library loan.
Cuvinte-cheie: împrumut interbibliotecar; reguli de împrumut

interbibliotecar; factori care influenţează ILL-ul; tendinţe ILL.
Biblioteca, în sensul său tradiţional, se defineşte ca o instituţie ce

depozitează, pentru a le pune la dispoziţia utilizatorilor săi, cărţi, reviste, CD-
uri, DVD-uri, baze de date în format electronic sau chiar accesul online la
acestea. În ziua de astăzi, însă, când informaţia abundă în toate domeniile, nicio
bibliotecă nu-şi mai permite să deţină toate informaţiile, indiferent de suportul
pe care le stochează. Astfel, biblioteca modernă a zilelor noastre este redefinită
ca locul în care utilizatorul obţine acces la informaţie în orice format, indiferent
daca biblioteca deţine sau nu respectiva informaţie.
Sectorul de activitate legat de circulaţia colecţiilor pune în valoare
întreaga activitate a bibliotecii. În acest sector se confirmă sau se infirmă
calitatea tuturor celorlalte activităţi de bibliotecă, precum şi imaginea pe care o
are organizaţia în ochii utilizatorilor săi. Activităţile ce se desfăşoară în sălile de
lectură sunt complexe şi de calitatea executării acestora depinde şi buna formare
şi informare a utilizatorilor, precum şi îndeplinirea misiunii fundamentale a
bibliotecii, punerea în circulaţie a documentelor.
Bibliotecile şi-au dezvoltat, în timp, servicii care să pună în valoare
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 109

informaţia deţinută, fie ea pe suport hârtie sau non hârtie. Serviciile de

bibliotecă: evidenţa, catalogarea şi indexarea, conservarea colecţiilor, dar mai
ales circulaţia documentelor asigură realizarea unor procese de bibliotecă care
pun în valoare, prin tehnica informaţională, şi nu numai, întreaga colecţie a unei
biblioteci. Într-un context informaţional, condiţionat de o tehnologie din ce în ce
mai sofisticată, bibliotecile nu mai pot rămâne entităţi izolate care deservesc o
comunitate locală bine determinată. În scopul satisfacerii cerinţelor de lectură,
de studiu şi de informare a utilizatorilor, biblioteca are dreptul şi obligaţia de a
practica împrumutul interbibliotecar de publicaţii. Acesta se efectueazã în
situaţia în care biblioteca nu deţine în fondurile sale publicaţiile solicitate de
utilizator, iar utilizatorul nu are acces direct la bibliotecile care deţin
publicaţiile care îl interesează. Bibliotecile sunt obligate sã-i informeze pe
utilizatori asupra posibilitãţilor de a studia şi consulta publicaţii prin împrumut
interbibliotecar.
Împrumutul interbibliotecar are o lungă istorie, devenind în timp cea
mai comună formă de punere în comun a documentelor între biblioteci. Pe
măsura dezvoltării bazelor de date proprii ale bibliotecilor, sub formă de
cataloage electronice, căutarea unui anumit document a devenit tot mai facilă,
astfel informaţia a circulat mult mai repede în avantajul utilizatorului.
Activitãţile de împrumut interbibliotecar sunt procese care contribuie la
îmbunătăţirea accesului la documente pentru public şi, implicit, la circulaţia
informaţiei.
Utilizatorii sunt direcţionaţi spre serviciul de împrumut interbibliotecar
de către bibliotecarii de la circulaţia documentelor sau de la sectorul de
referinţe. În acest fel serviciul este făcut cunoscut utilizatorilor săi. Bineînţeles
că o promovare a serviciului nu trebuie axată doar pe aceste trimiteri, ea
trebuind făcută atât prin tehnicile de marketing ale instituţiei, cât şi prin
promptitudinea cu care se rezolvă solicitările.
Documentele solicitate prin împrumut interbibliotecar se supun
regulilor de împrumut ale bibliotecii furnizoare, astfel încât disponibilitatea lor
este dată şi de statutul documentelor solicitate în biblioteca furnizoare. În
funcţie de acest statut, cât şi de regimul sau frecvenţa cu care circulă
documentul, acesta poate fi sau nu împrumutat prin ILL. Pentru a veni în
întampinarea utilizatorilor, în cazul acestor documente, se poate oferi o
fotocopie a documentului sau o scanare a acestuia, astfel încât să respecte legea
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 110

copyright-ului1. O altă regulă la care se supune serviciul de împrumut

interbibliotecar este regula confidenţialităţii, regulă pe care, de alfel, o găsim şi
în codul deontologic al bibliotecarului din România2. Acest cod, în altă ordine
de idei, guvernează comportamentul oricărui bibliotecar profesionist. O regulă
specifică împrumutului interbibliotecar este aceea de a oferi spre consultare
documentul primit numai în regim de sală, astfel încât documentul nu este scos
din incinta clădirii, de preferat într-o încăpere amenajată ca sală de lectură cu
acces restrâns. Orice deteriorare sau prejudiciu este adus respectivului
document, aflat în împrumut interbibliotecar, este suportat de către biblioteca
beneficiară.
Cărţile aflate în împrumut interbibliotecar se pot prelungi ca timp de
împrumut numai cu acordul bibliotecii care a oferit publicaţiile spre împrumut.
În afară de satisfacerea dorinţelor de informare ale utilizatorului de
bibliotecă, acest serviciu are şi menirea de a economisi bugetul alocat pentru
achiziţia de publicaţii, precum şi pe aceea de a scuti loc de depozitare, în special
în cazul solicitărilor pentru documente ce prezintă interes pentru o categorie
restrânsă de utilizatori. Acest fapt, însă, nu înseamnă că serviciul de împrumut
interbibliotecar este un serviciu ce nu presupune costuri. În cele mai multe
biblioteci care oferă acest serviciu există un proces de management financiar
care prevede sume alocate pentru împrumut interbibliotecar. Bugetul alocat
serviciului de împrumut interbibliotecar are menirea de a achita contravaloarea
tranzacționării cărților (vouchere/taxe/poștă). De asemenea, pentru a face din
acest serviciu unul atractiv, unele biblioteci alocă o sumă pentru fiecare student
ce solicită serviciul respectiv, şi abia după ce studentul a făcut solicitări de
împrumut ce depăşesc respectiva suma, acesta (studentul) trebuie să suporte
costurile solicitării. De asemenea, toate formularele ce se întocmesc pentru
efectuarea unui împrumut interbibliotecar trebuie incluse pe lista de cheltuieli,
respectiv costuri. Chiar dacă evoluția tehnologică ajută mult serviciul de ILL
prin xeroxare/scanare/e-mail, costurile serviciului sunt în continuare mari.
Bibliotecile de acelaşi rang sau categorie, cum ar fi bibliotecile
universitare sau bibliotecile publice, pot semna convenţii prin care să-şi
împrumute reciproc un număr de cărţi fără a-i taxa serviciile reciproc sau în
baza unei sume plătită în prealabil. Acest tip de contract se pretează acolo unde
bibliotecile îşi oferă reciproc un număr mare de împrumuturi pe an sau pe o
perioadă dată.
1
Legea nr. 8/14 martie 1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe.
2
http://www.bcu-iasi.ro/pag/coduldeontologic.pdf.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 111

Pentru a veni în întâmpinarea nevoii de informare şi pentru o circulaţie

mai bună a informaţiei, există consorţii între biblioteci, astfel încât bazele de
date să poată fi consultate de către utilizatorii tuturor bibliotecilor semnatare. În
sprijinul serviciului de împrumut interbibliotecar există cataloage colective ale
bibliotecilor, chiar dacă acestea nu sunt deservite de către acelaşi soft de
bibliotecă, cum este şi catalogul colectiv ROLiNeST, care aduce sub acoperişul
său de căutare 12 biblioteci româneşti, 10 biblioteci naţionale şi 11 baze de date.
Cu ajutorul acestui catalog colectiv, găsirea unui document este mult mai
uşoară, căutarea făcându-se o singură dată, iar răspunsul fiind multiplu.
În lumea bibliotecilor există două forme de solicitări a împrumutului
interbibliotecar. Solicitările pot fi făcute pe suport de hârtie sau direct din bazele
de date, automatizat. Indiferent de modul în care se efectuează împrumutul
interbibliotecar şi de dotarea tehnică a bibliotecilor participante la acest
serviciu, există etape care trebuie urmate. Acestea sunt:
1. Completarea unei cereri cu solicitarea utilizatorului;
2. Verificarea înregistrărilor bibliografice în cataloage electronice, baze
de date, cataloage comune;
3. Identificarea potenţialilor furnizori pentru ducumentul solicitat;
4. Crearea unei solicitări către biblioteca furnizoare;
5. Trimiterea solicitării către biblioteca furnizoare;
6. Înregistrarea documentului solicitat la sosirea acestuia;
7. Împrumutarea documentului către utilizator;
8. Returnarea documentului de către utilizator;
9. Trimiterea documentului înapoi la biblioteca aparţinătoare.
De-a lungul acestui proces, pot fi trimise diverse comunicări între cele
două biblioteci. Chiar dacă documentele se găsesc online, nu sunt întotdeauna
ușor de găsit. Bibliotecarii de ILL dezvoltă tehnici proprii de găsire a
documentelor (liste cu surse folositoare, site-uri ale biblioteciilor, baze de date,
directoare, colecţii electronice majore).
Factorii care influențează activitatea serviciului de ILL sunt:
- calea facilă de a găsi articole, căutând pe Google și în baze de date
bibliografice;
- ușurința de a plasa o comandă de ILL;
- timpul de sosire al documentelor prin ILL;
- informarea utilizatorilor asupra existenţei unor contracte instituţionale
cu anumite reviste;
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 112

- creşterea numărului de jurnale din bazele de date;

- cercetătorii caută să publice cât mai multe articole;
- amplificarea numărului de studenţi din fiecare universitate;
- deținerea de jurnale electronice în universităţi;
- digitizarea full-text etc.
În mod concret, în cadrul Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen

Todoran” din Timişoara, serviciul de împrumut interbibliotecar face parte din
cadrul serviciilor oferite prin sectorul „Comunicarea şi conservarea colecţiilor”.
Datorită dotărilor tehnice de care beneficiază biblioteca, serviciul de împrumut
interbibliotecar are acces la catalogul colectiv ROLiNeSt, fapt ce face căutarea,
respectiv găsirea documentelor mult mai uşoară. Asemeni multor colegi din
breaslă, avem liste cu adrese web, baze de date, colecţii electronice pe care le
accesăm în căutările noastre.
Existenţa documentelor de tip e-book a speriat iniţial comunitatea
biblioteconomică. Ulterior, când soft-urile de bibliotecă au demonstrat că aceste
documente pot fi gestionate asemeni unor cărţi în format print, prin permisiunea
de accesare a cărţilor de către un singur utilizator (sau în funcţie de câte licenţe
au fost achiziţionate), prin blocarea descărcărilor fulltext a cărţilor sau a copierii
acestora, bibliotecile au început să achiziţioneze cu încredere şi astfel de
documente.
Digitizarea documentelor bibliotecii este o activitate tot mai întâlnită în
bibliotecile din lume și din țară. Accesarea acestora, însă, se poate face în
funcție de protocolul de vizualizare stabilit în fiecare bibliotecă. Chiar dacă la
prima vedere s-ar crede că acest fapt va duce la scăderea tranzacțiilor ILL, prin
respectarea normelor din Legea copyright-ului sau din respect pentru utilizatorii
plătitori de servicii de bibliotecă, aceste documente nu vor putea fi accesate de
la distanță decât cu acordul bibliotecii deţinătoare a documentelor. Aici poate
interveni un modul dedicat pentru ILL compatibil cu toate sistemele de
bibliotecă, precum NAVIS din AMICUS, Canada, care aduce la suprafaţă
documentul, indiferent de protocoalele bibliotecii deţinătoare. În Canada, sub
„acoperișul” catalogului colectiv național (AMICUS) sunt adunate mai mult de
1300 de biblioteci canadiene și peste 30 milioane de înregistrări bibliografice.
Modulul de împrumut interbibliotecar NAVIS a fost dezvoltat pentru prima dată
în 1990 ca un instrument de facilitare a împrumutului interbibliotecar. NAVIS
este capabil să primească solicitările și să trimită răspuns chiar și catalogului
OCLC. Bibliotecile canadiene care nu au un sistem pentru ILL compatibil cu
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 113

Amicus pot înregistra și trimite o solicitare prin e-mail atât bibliotecii nationale,
cât și altor biblioteci care dețin documente. Când o solicitare e direcţionată către
biblioteca națională, aceasta trece automat în Navis. Mai mult de 99% din ILL-
uri sunt recepţionate de Navis3.
Digitizarea cărţilor nu este un proces ce poate fi realizat de oricine şi
utilizând orice scaner obişnuit de birou. Deşi digitizarea fondului de carte este o
necesitate a prezentului – prin prisma asigurării accesului facil si rapid la
informaţie al cititorilor – ea trebuie gândită şi planificată cu responsabilitate.
Trebuie să luăm în considerare atât specificul fiecărei biblioteci (volumul de
carte, formatele, vechimea, gradul de deteriorare, conţinutul text-imagini), cât şi
bugetul şi personalul disponibil, eforturile şi durata necesară realizării întregului
proces. De aceea, când dorim digitizarea cărţilor unei biblioteci, avem
întotdeauna două opţiuni. O primă opţiune o constituie „achiziţia” de servicii de
digitizare din partea unei companii specializată în digitizare carte. A doua
soluţie ar fi realizarea internă a digitizării prin achiziţia de echipamente şi
aplicaţii software dedicate pentru digitizare şi crearea unei echipe specializate.
Ambele soluţii prezintă avantaje şi dezavantaje.
Printre avantajele utilizării unui serviciu extern putem enumera:
- nu necesită personal suplimentar;
- timpul de finalizare este scurt;
- aplicaţii software de distribuţie şi arhivare adaptate la cerinţele
bibliotecii;
- adaptabilitatea la buget;
- economie maximă mai ales în cazul colecţiilor reduse de cărţi.
Ca dezavantaje se pot enumera:

- manipularea improprie a cărţilor;
- recunoaşterea incorectă sau incompletă a textului;
- produs final cu deficienţe;
- compatibilitate limitată a aplicaţiei software;
- riscul alegerii unui prestator fără experienţă;
- riscul pierderii confidenţialităţii asupra documentelor scanate.
3
P. Kelsall, E. Onyszko, Interlibrary loan services at library and archives Canada, în
Interlending & Document Supply, 38 (1), 2010, p. 17-21
(doi:http://dx.doi.org/10.1108/02641611011025316).
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 114

Toate bibliotecile încearcă sau chiar derulează procese de digitizare a

fondurilor de carte prin eforturi proprii sau susţinute de colaboratori. Totuşi,
este indicată o cooperare între bibliotecile care au iniţiat astfel de proiecte.
Absenţa cooperării între bibliotecarii la nivel naţional duce la o calitate slabă a
serviciilor oferite utilizatorilor, care sunt restricţionaţi în a accesa materialele
altor biblioteci; adoptarea unor standarde diferite de catalogare (UNIMARC şi
USMARC) duce la incompatibilitatea dintre sisteme şi la dublarea efortului.
Bibliografie

Ahmadi, M., Dileepan, P. & Murgai, Predicting demand for inter-
library loan requests, The Bottom Line, S.R., no. 3, vol. 26, 2013, pp. 116-128.
E-books: Developments and Policy Considerations, Organisation for
Economic Cooperation and Development (OECD), Paris, 2012.
Hilyer, Lee Andrew, Interlibrary loan and document delivery, Haworth
Press, Binghamton, New York, 2006.
INTERLIBRARY loan. Document delivery and customer satisfaction,
Haworth Press, New York, 1996.
Kelsall, P., Onyszko, E., Interlibrary loan services at Library and
Archives Canada, în Interlending & Document Supply, no. 1, vol. 38, 2010,
pp. 17-21.
Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe - (Include
modificările aduse prin Legea nr. 285/2004, Ordonanta de Urgenta 123/2005,
Legea 329/2006 şi Legea nr.202/2010).
Regulamentul pentru împrumutul interbibliotecar din 12 noiembrie
2004, emis de Ministerul Culturii şi Cultelor şi Ministerul Educaţiei şi
Cercetării, publicat în Monitorul Oficial nr. 35/11 ianuarie 2005.
Sapp, Gregg, Access services in libraries, Haworth Press, New York,
1992.
Surse web
http://www.bcu-iasi.ro/pag/coduldeontologic.pdf.
Digital ILL and the Open Library – http://blog.librarylaw.com/
librarylaw/2007/10/digital-ill-and.html.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 115

TENDINŢE NOI ÎN BIBLIOTECONOMIE - Elena Zanet
Biblioteca și infrastructura informației
Elena ZANET
(Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi” Iaşi)
Abstract: A considerable effort has been invested by practitioners to

information field from various corners of the world in defining,
reviewing, and developing the concept of information literacy and
information infrastructure.
I will try to answer some questions by this paper: What are the
connections between culture and other infrastructure in information in the
library?
International library science literature will change in the future, the
definition of information literacy ? How do we apply the definition in all
environments research?
Library will coexist in the future in NII (National Information
Infrastructure) and global (GII) in all research and documentation undertaken
in the field of Librarianship and Information Science?
Cuvinte-cheie: infrastructură informațională; cultura informației;

IIN; IIG; TIC; competență informațională; fluență informațională; abilități
informaționale; agenții schimbării; conștiința informației.
Sintagma infrastructura informaţiei este adoptată metaforic, prin

analogie cu „infrastructurile” despre care se vorbeşte în legătură cu viaţa socio-
economică. Vom avea, aşadar, analog acestora, infrastructuri informaţionale
comunicaţionale de următoarele categorii:
a. Infrastructuri normative (sistem de principii, reguli, norme
prescriptive ori instrucţionale reglementând activităţile comunicaţionale);
b. Infrastructuri comportamentale prefigurate (ritualuri comunicative,
rutine, stereotipuri, obiceiuri, stiluri) – constând în complexe comportamentale,
declanşate de anumite condiţii;
c. Infrastructuri comunicaţionale instituţionale şi/sau materiale
(instituţii şi facilităţi destinate comunicării – care sunt cele de depozitare şi/sau
difuzare a informaţiilor – biblioteci, arhive, edituri, librării – sau mijloace de
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 116

comunicare – telefon, mass media, reţele informatice – împreună cu regulile lor

de utilizare).
Domeniul biblioteconomiei și științei informării este într-o continuă și
rapidă schimbare. De aceea, bibliotecarii, ca membri ai comunității educaționale
și specialiști în domeniul activității cu informația, trebuie să învețe să joace
rolul principal în asigurarea calităţii culturii informației.
Cultura informației și cultura digitală sunt punctele centrale de discuție
în științele informării. Ele adeseori sunt asociate cu sintagmele: învățare pe tot
parcursul vieții, managementul cunoașterii, infrastructura informației,
suprasarcina informației, moștenirea culturală a societății informaționale.
Spectrul infodocumentar este rezultatul manifestării concomitente a
două paradigme: informația pe suport hârtie și informația electronică.
Cultura informației tradiționale, ce durează de peste cinci secole, se
întrepătrunde cu cultura informației digitale, care s-a dezvoltat în doar câteva
decenii. Astfel, în conformitate cu misiunea ei de păstrare a memoriei culturale
a omenirii, biblioteca trebuie să facă față și apariției unor noi surse de
informare, care sunt foarte căutate de utilizatori și au un conținut valoros. Ca
atare, biblioteca mileniului III devine, ca şi bibliotecarul hibrid, o structură de
tip hibrid care integrează toate tipurile de documente pe toate tipurile de
suporturi și furnizează servicii atât local, cât și la distanță, folosind mijloacele
tradiționale, dar și electronice.
Biblioteca devine, astfel, doar unul dintr-o listă variată de furnizori ai
surselor de informare şi doar utilizatorul descoperă, prin setul propriu de
competenţe şi abilităţi, ce alege şi ce doreşte să cerceteze. Singurul lucru care va
conduce cititorul-utilizator către bibliotecă va fi calitatea culturii informaţiei
scrise şi cea a culturii digitale. Pentru aceasta, bibliotecile trebuie să se integreze
calitativ şi financiar în infrastructurile informaţiei cu produse şi servicii de
licenţă pentru a oferi comunităţii pe care o deserveşte ceea ce îşi doreşte.
Pentru că schimbările în domeniu au loc cu o rapiditate deosebită,
bibliotecarii mileniului III au la dispoziţie o varietate de programe/proiecte şi
activităţi culturale concrete, întâlniri ştiinţifice profesionale care subliniază şi
lărgesc pregătirea educaţională şi profesională a acestora, cu precădere către
ceea ce înseamnă cultura informaţiei şi cea digitală.
Un exemplu de proiect ce vizează competenţele culturii informaţiei este
proiectul SAILS1 (Project for the Standardized Assessment of Information
Literacy Skills) în care se pune accent pe dezvoltarea unui instrument
1
Project SAILS (http://www.projectsails.org/projectdescription.html).
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 117

standardizat pe care bibliotecarii îl pot utiliza în instituțiile educaţionale

avansate pentru a implementa programe specifice.
Documente internaţionale care susţin cultura informaţiei:

1. În SUA, s-a elaborat şi adoptat, prin „Telecommunication Act of
1996”2, o lege care a fost realizată pentru „a aduce viitorul până în pragul
caselor americanilor” spunea William Clinton3, prin deschiderea unor forme noi
de comunicare prin telefonie (cu şi fără fir), calculatoare, radio şi televiziune;
2. În UE, începând cu Cartea Albă a UE din 19934 şi Raportul
Bangemann „Europa şi Societatea Informaţională Globală”5 (Corfu - Grecia,
1994) şi terminând cu „eEurope – An Information Society for All”6 în 1999 ca
element cheie în strategia de modernizare a economiei europene, s-a aliniat
operativ la toate iniţiativele şi orientările promovate pentru consolidarea IIN
(Infrastructurii Informaţionale Naţională) şi IIG7 (Infrastructura Informaţională
Globală);
3. Deciziile UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite în domeniul
Educaţiei, Ştiinţei şi Culturii) în cadrul Programului Informaţie pentru Toţi8;
4. Organizaţii internaţionale şi Asociaţii ale Bibliotecilor din întreaga
lume (ALA9, IFLA10 etc.);
2
[http://www.gpo.gov/fdsys/pkg/PLAW-104publ104/pdf/PLAW-104publ104.pdf ] [accesat:
20.01.2015].
3
William Jefferson "Bill" Clinton, al 42-lea Preşedinte al Statelor Unite ale Americii (în perioada
20.01.1993 – 20.01.2001).
4
Growth, Competitiveness, Employment: The Challenges and Ways Forward into the 21st
Century - White Paper [http://europa.eu/documentation/official-docs/white-
papers/pdf/growth_wp_com_93_700_parts_a_b.pdf] [accesat: 20.01.2015].
5
Raport elaborat după numele domnului Bangemann, comisarul european responsabil cu
industria şi tehnologia informaţiei.
6
Europe - An information society for all - Communication on a Commission initiative for the
special European Council of Lisbon, 23 and 24 March 2000 /* COM/99/0687 final */.
7
IIG – a fost instituită în 1994, la sesiunea ITU (International Telecommunication Union) de la
Buenos Aires.
8
UNESCO – IFAP (Information For All Programme)
[http://www.unesco.org/new/en/communication-and-information/intergovernmental-
programmes/information-for-all-programme-ifap/] [accesat: 20.01.2015].
9
ALA – American Library Association (www.ala.org) [accesat: 20.01.2015].
10
IFLA – The International Federation of Library Associations and Institutions (www.ifla.org]
[accesat: 20.01.2015].
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 118

5. Jesús Lau11 - „Guidelines on Information Literacy for Lifelong

Learning” (Linii directoare privind cultura informaţiei şi instruirea de-a lungul
întregii vieţi);
6. Standardele IFLA privind cultura informaţiei: IFLA a inclus definiţii
de promovare a culturii informaţiei în multe dintre documentele sale, ca de exp.:
The IFLA Internet Manifesto12, The IFLA/UNESCO School Library
Manifesto13, The UNESCO Public Library Manifesto14;
Documente naţionale care susţin cultura informaţiei:

1. Strategia Naţională de Pregătire a Aderării României la Uniunea
Europeană15 în care se notează, prin consens politic naţional, că societatea
informaţională este definită ca obiectiv deziderabil în dezvoltarea ţării în acest
mileniu;
2. IIN – Infrastructura Informaţională Naţională este mai degrabă o
viziune, decât un produs sau sistem, având menirea să stimuleze economia şi
creaţia, asigurând avantaje competitive celor care dezvoltă şi aplică TIC
(Tehnologiile Informaţionale şi de Comunicaţie);
Beneficiile IIN şi IIG sunt imense, fiind menite să permită evoluţii
spectaculoase pe calea modernităţii în ţările care se vor alinia noilor orientări:
- Revoluţionează capacitatea de comunicare a omului, peste graniţele
naţionale, la nivel global;
- Conturează condiţii pentru realizarea de noi produse/servicii,
asigurând o dezvoltare economică durabilă, inclusiv prin noi locuri de muncă;
- Sprijină dezvoltarea unor tehnologii şi tendinţe actuale care permit
evoluţia societăţii prin asigurarea unor servicii digitale, a unui mediu inteligent,
făcând din cunoaştere un bun (asset) folosit în decizii şi inovare, ca o condiţie a
dezvoltării etc.
11
Jesús Lau, Chair at Information Literacy Section – IFLA (Federaţia Internaţională a
Asociaţiilor Bibliotecare) [http://www.jesuslau.com] [accesat: 20.01.2015].
12
IFLA. The IFLA Internet Manifesto, rev. 11 septembrie 2001 [http://www.ifla.org/III/misc/im-
e.htm] [accesat: 20.01.2015].
13
IFLA. The IFLA/UNESCO School Library Manifesto, rev. 16 februarie 2000
[http://www.ifla.org/VII/s11/pubs/manifest.htm] [accesat: 20.01.2015].
14
IFLA. UNESCO Public Library Manifesto, rev. 16 iulie 1998
[http://www.ifla.org/VII/s8/unesco/eng.htm] [accesat: 20.01.2015].
15
Strategia Naţională de Pregătire a Aderării României la Uniunea Europeană, partea a II-a,
Capitol B, Snagov, iunie 1995.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 119

Iniţiativele majore în realizarea IIN-ului (fiind considerat un catalizator

al dezvoltării moderne în SUA, UE şi unele ţări dezvoltate şi ţări din Asia de S-
E) parcurg paşi importanţi şi se remarcă la nivel global. În Europa este bine
cunoscut proiectul unei reţele de mare viteză, numită GÉANT16 (este o
„autostradă” paneuropeană de date, lungă de 50.000 km, care leagă 30 de reţele
naţionale academice pentru educaţie şi cercetare de pe tot teritoriul Europei). Se
urmăreşte crearea unei infrastructuri informaţionale paneuropene pentru
cercetare, cu scopul dezvoltării unor noi tehnologii specifice domeniului TIC,
precum şi altor domenii.
În România se impune o activitate de dezvoltare coerentă privind IIN şi
în cadrul acestei infrastructuri informaţionale se consideră că trebuie să se
alinieze şi biblioteca, indiferent de tipul acesteia, ca o nouă provocare a
mileniului III în ceea ce priveşte domeniul biblioteconomie şi ştiinţa informării.
Sublinierile pe care le voi face în această lucrare nu sunt decât o
invitaţie la cooperare şi discuţie, pentru că un factor determinant al creşterii
economice şi a standardului de viaţă este reprezentat de cunoaştere, educaţie –
transformată în produse şi servicii competitive – ce conduc la o regăsire a
sistemului naţional de cercetare-dezvoltare-inovare, de neconceput fără suportul
unei IIN de mare performanţă, acordată la infrastructurile similare în curs de
realizare la scară mondială.
Ambiguitatea conceptuală a termenilor:

Cultura Informaţiei (CI) - această sintagmă stă în centrul atenţiei
specialiştilor domeniului biblioteconomic şi este sursa unor interpretări diferite,
cum se întâmplă şi în cazul elaborării altor concepte din diverse domenii de
activitate. Astfel:
- Specialiştii din anii „70 ai secolului trecut susţineau: noţiunea de
competenţe informaţionale, echivalentul actualului termen de cultura
informaţiei, şi o defineau drept „capacitatea individului de a utiliza anumite
tehnici şi resurse informaţionale în scopul soluţionării unei probleme şi
modalitatea de învăţare a individului de a se angaja în procesul de utilizare
activă a informaţiei”;
16
În 2011, Comisia Europeană a sărbătorit cea de a zecea aniversare a GÉANT, reţeaua de mare
viteză dedicată cercetării şi finanţată de UE [http://www.geant.net], [accesat: 20.01.2015].
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 120

- ALA (aplicată nord-americanilor) în 198917 oferă următoarea definiţie:

„pentru o cultură a informaţiei, o persoană trebuie să fie capabilă să recunoască
când informaţia este necesară şi să aibă abilitatea de a localiza, evalua şi utiliza
în mod eficient informaţia dorită”;
- Grey W. Byerly/Brodie18 (1999): „cultura informaţiei înseamnă
capacitatea de a găsi şi a utiliza informaţia, fiind baza învăţării de-a lungul
întregii vieţi”;
- David Bawden19 (2001);
- D. Case20 (2002) prezintă o definiţie extinsă;
- Hannelore Rader21 (2002) definea termenul de competenţă
informaţională drept o alternativă, mai precis competenţa informaţională este un
alt mijloc de determinare a setului complet de abilităţi informaţionale ale
utilizatorilor;
- În 2003, Edward Owusu-Ansah22 a îndemnat comunitatea bibliotecară
spre o cultură a informaţiei, un produs al societăţii informaţionale, fiind cheia
pentru educaţia permanentă şi având o importanţă deosebită pentru instruirea
de-a lungul întregii vieţi;
- Lisa Campbell23 (2004): „Indiferent de semantică, vom prefera pentru
termenul cultura informaţiei definiţia acceptată de ALA, care este suficient de
largă pentru a cuprinde întreg spectrul de abilităţi şi deprinderi informaţionale,
de la cunoştinţele tradiţionale ale inuiţilor, până la motoarele de căutare high-
tech, şi este foarte probabil că această definiţie va fi utilizată pe parcursul mai
multor decenii.”;
17
American Library Association (ALA) Presidential Committee on Information Literacy. Final
Report, American Literacy Association, Chicago, 1989.
18
G.W. Byerly – associate professor, University Kent State (School of Library and Information
Science); Dr. Carlyn S. Brodie – professor, University Kent State (Ohio).
19
David Bawden – professor of Information Science la City University London. Vezi detalii pe
blogul personal [http://theoccasionalinformationist.com], [accesat: 20.01.2015].
20
D. Case, Looking for Information: A Survey of Research on Information Seeking. Needs and
Behavior, Academic Press, New York, 2002.
21
Hannelore B. Rader, Teaching and Assessing Information Skills in the Twenty-first Century: a
global perspective, in Library Trends, 51, 2002, p.141-259.
22
E. Owusu-Ansah – assistant professor, Columbia University, Medical Center Information
Literacy and the Academic Library: a Critical Look at a Concept and the Controversies
Surrounding it, in Journal of Academic Librarianship, 29, 4 iul. 2003, p. 219-230.
23
Lisa Campbell – Digital Learning Services Librarian at University of Pittsburgh (School of
Information Sciences).
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 121

- La World Summit on the Information Society24 (2004) se specifica

următoarea definiţie: „...pentru a construi o dezvoltare centrată pe oameni -
societatea informațională orientată, în cazul în care oricine poate crea, accesa,
utiliza și împărtăşi informații și cunoștințe, care să permită persoanelor,
comunităţilor și cetăţenilor să-şi îmbunătăţească întregul lor potențial în
promovarea dezvoltării durabile a acestora și creşterea calităţii vieții...”;
- În 2010, doamna prof. Hermina Anghelescu a propus o altă definiţie:
„Cultura informaţiei presupune formarea unui ansamblu de cunoştinţe teoretice
şi abilităţi practice care permit identificarea unei nevoi informaţionale, urmată
de localizarea, evaluarea şi utilizarea informaţiei găsite, într-un demers de
rezolvare a unei probleme, de găsire a unui răspuns şi de comunicare a
informaţiei regăsite şi prelucrate, printr-un produs nou, cu valoare adăugată.”;
Astăzi, tânărul studios trebuie să-și dezvolte singur propria cultură a
informației pentru succesul învățării. Cetăţeanul deja competent (elev, student,
specialist sau muncitor) este capabil să-şi identifice singur nevoile sale
informaţionale (să obţină acces, să sintetizeze, evalueze, organizeze şi să
utilizeze informaţia).
În opinia dr. Jamie Mackenzie, individul cu o cultură a informaţiei
posedă următoarele abilităţi:
- Localizare: abilitatea de a găsi informaţia corespunzătoare, a analiza, a
sorta şi a selecta informația necesară;
- Interpretare: abilitatea de a transforma datele și informația în
cunoștințe, previziune și înțelegere;
- Generarea ideilor noi: dezvoltarea ideilor/ipotezelor noi25.
Contribuția biblioteconomiei în cultura informației:
În concepția instruirii biblioteconomice, o deosebită atenție se acordă:
- determinării locului documentelor de bibliotecă;
- axarea pe strategiile informaționale;
- descrierea procesului căutării informației și a competențelor
informaționale ale utilizatorilor.
Alte noțiuni care sunt incluse în cultura informației (CI):
- fluența informațională (prezența sau achiziționarea CI);
24
“World Summit on the Information Society. Plan of Action”, IFLA, Journal 30.01.2004, p.80-
81. [http://www.state.gov/documents/organization/27778.doc], [accesat: 20.01.2015].
25
J. Mckenzie – editor From Now On - The Educational Technology Journal Filling the Tool
Box: Classroom Strategies to Engender Student Questioning. Retrieved November 5, 1998
[http://fromnowon.org/toolbox.html#Class], [accesat: 20.01.2015].
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 122

- educarea utilizatorilor (abordarea globală în învățarea userilor de

informație);
- instruirea biblioteconomică (se concentrează pe deprinderile
biblioteconomice);
- instruirea bibliografică (instruirea utilizatorilor privind căutarea și
regăsirea informației);
- competențe informaționale (combinarea abilităților cu obiectivele CI);
- abilități informaționale (se concentrează pe activitatea practică);
- dezvoltarea abilităților informaționale (procesul de facilitare a
abilităților informaționale).
- alte concepte.
CI și instruirea pe tot parcursul vieții
Teoretic, individul poate să-şi propună ca scop să dispună de o CI mai

avansată, dar să nu urmeze acest scop toată viața sa. Și invers, scopul poate fi un
proces de educație permanentă pe tot parcursul vieții individului, dar fără
formarea preliminară a unei CI. Alegând doar una dintre aceste douǎ direcții,
persoana nu va putea să-și maximizeze potențialul său de „a învăța să învețe”.
1. Să găsești azi informația este ușor; dar să găsești cea mai bună,
relevantă și viabilă sursă de informare este dificil;
2. CI nu este un curs de studiu care trebuie acoperit într-un anumit
interval de timp în programa preuniversitară/universitară/postuniversitară. CI,
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 123

colaborarea între profesori și specialiștii bibliotecari este esențială pentru

construirea sau acoperirea acestui „curs” în viața individului;
3. Unele competențe și abilități specifice utilizatorului se adaugă ca
valoare adaugată prin: introducerea de către specialistul în biblioteconomie și
știința informării; prin profesorul de la școală/liceu/universitate înainte să
cunoască biblioteca; prin cooperarea acestora (bibliotecarul și profesorul).
CI este o abilitate esenţială a vieții tânărului. Ea promovează

fundamentul învățării pentru azi, mâine și pentru totdeauna. Aceste competențe
sunt necesare pentru îmbogățirea portofoliului personal/educațional/ și
profesional de mâine a tânărului utilizator, care va cunoaște în mod automat
nevoile de informare în momentul în care are toate piesele componente
necesare.
Procesul de învățare și procesul de căutare a informației este o oglindă
pentru fiecare; tinerii caută activ să construiască înțelesul din sursele de
informare pe care le găsesc în drumul lor de cercetare și să creeze produse care
permit și comunică înțelesul propriu-zis al acestora.
„Dezvoltând și mai mult expertiza în accesarea, evaluarea și folosirea
informației este de fapt, procesul de învățare autentic prin care educația
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 124

modernă de azi caută să o promoveze,” se susține în cartea: Information Power:

Building Partenerships for Learning26.
Viitorul bibliotecilor în infrastructura informației

Bibliotecile și bibliotecarii rămân ”agenți ai schimbării” în sfera
culturii informației și a infrastructurii informației la nivel global. Acest proiect
este de amploare și de durată, care merită îndelung cercetat, discutat și adaptat.
Respectivul demers este impus de mediul în care trăim, învățăm și profesăm și
confirmă legea lui Metcalfe27. Prin această lege se statuează că valoarea unei
rețele (în cazul de față, infrastructura informației) crește proporțional cu pătratul
componentelor pe care le conectează (calculatoare, oameni etc.) ajungând la un
coeficient de inteligență (IQ) mai mare decât cel care rezultă din însumarea IQ-
ului pentru fiecare componentă în parte.
Direcția ascendentă pe care o va lua biblioteca în infrastructura
informației în următorii ani se va comuta de la „a învăța” pe ceilalți, spre un
mijloc de lucru ce va utiliza și va localiza informația către alte segmente ale
terminologiei Culturii Informației, precum urmează:
a. Gândirea critică și „conștiința” informației: necesitatea concentrării
pentru o CI în dezvoltarea abilităților tinerilor de a identifica că informația este
motorul vieții, iar conștiința pentru anumite tipuri de informații este vitală,
indiferent dacă există sau nu un suport al informațiilor. În unele zone,
„gândirea critică” este parte componentă a definiției CI ce este inclusă în
curriculum-ul școlar.
b. Decodarea pachetului de informație: în mediul de imprimare,
ambalajul informațiilor, altul decât format text, solicită utilizatorului să aibă
aptitudini suplimentare pentru a utiliza informațiile. Interpretarea datelor
statistice, datelor spațiale și cartografice sau informațiile vizuale solicită
instrucțiuni specifice de CI suplimentare. Astfel, devine mult mai important
pentru populație să decodeze ambalajul electronic al informațiilor, astfel încât
să poată evalua autenticitatea și autoritatea informației pe care a identificat-o.
26
American Association of School Librarians and Association for Educational Communications
and Technology. Information Power: Building Partnerships for Learning, American Library
Association, Chicago, 1998.
27
Legea lui Metcalfe este o lege matematică care afirmă că valoarea unei rețele de comunicații
este proporțională cu pătratul numărului de utilizatori conectați la sistem (n2). Prima dată
formulată în această formă de către George Gilder în 1993 și atribuită lui Robert
Metcalfe, prezentată în original în anii 1980. Legea lui Metcalfe caracterizează multe din efectele
de rețea ale tehnologiilor de comunicații moderne.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 125

Ca atare, prerogativele creatorului de informație vor deveni mai mult o

provocare personală. De asemenea, mai multă informație este livrată vizual.
Fiecare text accesat prin intermediul internetului este acum afişat ca o imagine
pe întreg ecranul. Din cauza aceasta, abilitatea de a înțelege de ce o imagine este
prezentată într-un mod particular precum și impactul prezentarii vizuale asupra
privitorului vor deveni o piesă critică a CI.
c. Utilizarea adecvată a informațiilor: în cazul în care utilizatorii se pot
deplasa și modifica informațiile în mediul electronic amplifică o serie întreagă
de probleme sociale, etice, juridice și economice în jurul valorii de utilizare
adecvată a informațiilor. Persoanele din întreaga lume își găsesc informațiile
disponibile prin internet. Cultura informației unei națiuni va trebui să dezvolte,
printr-o campanie de informare, sensibilitatea variațiilor culturale. În mai multe
părți ale lumii se observă deja introducerea în cadrul legislativ a temei culturii
informației, adăugând un nou set de abilități în trusa de piese componente ale
CI.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 126

BIBLIOTECI, CITITORI, LECTURA – Carmen BĂDURĂ
Rolul bibliotecarului în societatea europeană

occidentală. O analiză comparativă
Carmen BĂDURĂ
Abstract: This study appeared as a result of the direct interaction

with librarians from several western countries (England, Sweden,
Spain and France), where I held a volunteer program for a few years.
My intention was to acquaint myself with librarians work, seeking to
identify what role they hold in the institution they serve and how they are seen
by the society in which they perform their duties.
I discovered that librarians have an important mission in the constant
development of the knowledge, skills, competences, and needs related to
training of the library users, in widening the range of services offered to the
community. They also have duties in promoting equal access to culture and
education and in lifelong learning because this profession is always changing,
the library services are professionalised and diversified. The library became
much more than a place where we have books and this is the reason why, in
surveys that aim the importance for the society of some professions, the
librarian is placed, many times, on the top side of the hierarchy, together with
the teacher, the doctor and the priest.
Cuvinte-cheie: rolul bibliotecarului; biblioteci din Europa

Occidentală; învățământ biblioteconomic; profesionalizarea carierei.
Scrierea acestei lucrări a apărut ca urmare a interacţiunii directe cu

bibliotecarii din câteva ţări occidentale, unde am desfășurat un program de
voluntariat pe o perioadă mai îndelungată, precum şi a unei interacţiuni
indirecte, pe care am putea-o numi livrescă, apărută ca rezultat al unui interes de
studiu. Acesta din urmă s-a concretizat în cercetarea articolelor şi lucrărilor de
specialitate, apărute în spaţiul românesc şi, mai ales, în cel străin, pentru a putea
ajunge la o analiză obiectivă asupra rolului jucat de bibliotecar în societatea
occidentală contemporană.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 127

Realitatea actuală pune în faţa bibliotecarilor sarcini tot mai diverse,

pentru realizarea cărora sunt necesare asigurarea unor condiţii favorabile pentru
studiu, informare şi documentare a numeroşilor utilizatori cu care interacţionăm
zilnic. Din acest motiv, rolul nostru în societate a crescut, chiar dacă părem a nu
fi mereu vizibili şi nu suntem recunoscuţi întotdeauna ca oamenii care „aduc
cartea”, sintagmă prin care înţelegem cunoaşterea, cu toate semnificaţiile ei
multiple.
Aşa cum am menţionat mai sus, am intrat în contact direct cu
bibliotecari din ţări precum: Anglia, ţară în care am lucrat o perioadă mai
îndelungată, fiind bibliotecar voluntar într-o bibliotecă publică dintr-un orăşel
englez; Suedia, unde, de asemenea, am lucrat şi studiat; Franţa şi Spania, în
urma unor vizite scurte, de maxim o lună, timp în care am vizitat marile
biblioteci, universitare sau publice, din Madrid şi Paris, pentru a mă familiariza
cu activitatea lor, căutând să descopăr ce rol au bibliotecarii occidentali în
organizărea instituţiei pe care o slujesc şi cum sunt priviţi de societatea în care
îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu. Pentru aceasta, am apelat şi la studiile
scrise, la articole apărute în presă, care aveau ca subiect prezentarea rolului
bibliotecii într-o comunitate mai mare sau mai mică, fiind vorba, de obicei, de
un eveniment mai deosebit pe care bibliotecarii îl organizau. De asemenea, am
realizat un chestionar, care a avut în vedere cunoaşterea percepţiei locuitorilor
unei comunităţi despre bibliotecari şi activitatea lor. Cum era de aşteptat, mulţi
dintre cei chestionaţi au dat răspunsuri relevante despre ceea ce înseamnă
activitatea de bibliotecă, dovedind cunoaşterea rolului unui bibliotecar în
comunitate, dar am primit şi răspunsuri dintre cele mai hilare, care reduceau
activitatea unui bibliotecar doar la ştampilarea cărţilor, intervievaţii crezând că
un bibliotecar îşi alege această profesie doar pentru că-i plac cărţile1.
În multe dintre ţările din Occident, ca să devii bibliotecar, trebuie să ai
studii universitare de specialitate, realizate pe o perioadă de 3-4 ani. Acest lucru
reprezintă o condiţie sine qua non a unei bune desfăşurări a activităţii de
bibliotecă, legislaţia de bibliotecă din ţările europene stipulând această condiţie.
De exemplu, în Finlanda, în legea bibliotecilor, se precizează că doi din trei
bibliotecari „trebuie să aibă la bază formare biblioteconomică la nivel
1
Avem în vedere publicarea şi interpretarea acestui chestionar într-un studiu ulterior, pe care l-am
putea, eventual, compara cu un chestionar realizat în România, pornind de la aceleaşi întrebări şi
urmărind aceleaşi obiective.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 128

academic”, şi acest lucru se întâmplă chiar dacă este vorba de o bibliotecă

mică2.
În Anglia, nu este de ajuns să ai studii de specialitate, pentru că, cel mai
adesea, posturile sunt destul de puţine şi numărul absolvenţilor îl depăşeşte pe
cel al posturilor vacante. Se pune accent deosebit pe desfăşurarea unui program
de voluntariat, care se adaugă la perioada de practică de specialitate pe care
viitorul bibliotecar a efectuat-o în timpul facultăţii. De asemenea, o mare
importanţă o au recomandările pe care un viitor candidat le primeşte de la
profesorul mentor din timpul studiilor universitare, de la directorul sau
coordonatorul bibliotecii unde şi-a desfăşurat activitatea de voluntar sau de la
alte personalităţi din mediul academic. Aceste referinţe cântăresc destul de mult
când este vorba de angajarea unui candidat pe perioadă nedeterminată. La
acestea, se adaugă întotdeauna abilităţile şi competenţele sociale ale candidaţilor
şi experienţa lor în realizarea unor programe la nivel social, mai ales, când ei
urmează să lucreze pe un post care presupune a desfăşura activităţi cu publicul3.
În Suedia, am apreciat că într-o bibliotecă publică din Stockholm,
bibliotecarii de la referinţe, care intrau în contact cu utilizatori veniţi din diferite
ţări ale lumii, în special ţări arabe, africane, dar şi din Rusia, Franţa sau Spania,
vorbeau două sau trei limbi străine (limba engleză este cunoscută de toată lumea
care lucrează în serviciile publice din Suedia) şi se adresau utilizatorilor cel mai
adesea în limba lor sau într-o limbă pe care aceştia o cunoşteau foarte bine.
Când am întrebat de unde vine această deschidere către studiul limbilor străine,
mi s-a spus că una dintre condiţiile pentru care ei sunt acceptaţi să lucreze pe un
post la Serviciul pentru Relaţii cu Publicul este tocmai cunoaşterea a două limbi
străine şi că societatea suedeză urmăreşte să vină cât mai mult în sprijinul
cetăţenilor ei şi să-i integreze cât mai bine pe acei oameni care pot deveni
„suedezi”. Acest deziderat nu se poate realiza decât prin şcoală (se organizează
cursuri de învăţare a limbii şi cursuri de perfecţionare continuă, oferite gratuit
de către stat) şi prin bibliotecă, instituţia a cărei responsabilitate principală
devine aceea de a desfăşura învăţarea continuă a oamenilor, după ce aceştia au
absolvit şcoala. În Suedia, ca şi în celelalte state nordice (Danemarca,
Norvegia), predomină mai mult un învăţământ biblioteconomic universitar de
factură umanistă, în detrimentul celui tehnic, care este mai răspândit în
2
Raluca Man, Sistemul de biblioteci din Finlanda: portal de cunoaştere şi cultură (I),
Începuturile bibliotecilor în Finlanda, în Biblioteca, anul 23, nr. 2, 2012, p. 56.
3
Kelly Rose, English Librarian (http://library.osu.edu/documents/humanresources/ jobs/English
_Librarian_PD .pdf). [accesat: 20.10.2014].
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 129

Finlanda. Dacă instituţiile universitare din Finlanda oferă o arie curriculară mai
generală, în alte centre din Scandinavia, studiul biblioteconomic este mult mai
specializat, dar se păstrează componenta lui umanistă4.
Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în Franţa, unde avem poate cel mai
specializat învăţământ biblioteconomic din Europa. Astfel, pe lângă bibliotecari
şi bibliografi, aici vom găsi documentarişti (asistent-documentarist, inginer-
documentarist sau expert-documentarist), profesori documentarişti, arhivari,
animatori multimedia, animatori socio-culturali, informaticieni, conservatori şi
restauratori de carte, ludotecari etc. Toate aceste specializări se efectuează în
timpul studiilor universitare, varietatea lor ţinând cont de realităţile existente în
Franţa, unde într-o bibliotecă se pot întâlni activităţi dintre cele mai diverse,
pornind de la cele de deservire a cărţilor şi informaţiilor, până la cele dedicate
întreţinerii copiilor prin jocuri şi manifestări educative5.
În Spania, am întâlnit o situaţie mai deosebită, care mi-a fost transmisă,
mai întâi, pe cale orală, de către o doamnă bibliotecar, şi care, apoi, mi-a fost
confirmată de studiile scrise. Mi s-a vorbit de o criză a bibliotecarilor şi a
bibliotecilor, pornită de la pregătirea de specialitate a acestora. Discuţia a vizat
faptul că unor bibliotecari specialişti spanioli nu li se pare corect ca statul şi
conducerea bibliotecilor să încurajeze venirea în această instituţie a unor
persoane care nu au urmat decât nişte cursuri de biblioteconomie, desfăşurate
într-o perioadă scurtă (de la câteva luni la maxim un an), în comparaţie cu
ceilalţi angajaţi care au studii biblioteconomice de lungă durată, masterate şi
chiar doctorate în domeniu. Noii veniţi au acelaşi salariu, se bucură de aceleaşi
drepturi şi vor deveni specialişti abia după o lungă perioadă de activitate în
bibliotecă. Din aceste motive, stârnesc nemulţumirea celor dintâi, uneori în mod
just6.
În ţările occidentale, bibliotecarii sunt susţinuţi financiar de stat, un
bibliotecar debutant are un salariu cuprins între 1500 şi 1600 € în Franţa şi
Spania, 1700 £ în Anglia şi 16000-18000 SEK, în Suedia. Fireşte că aceste
4
Raluca Man, Sistemul de biblioteci din Finlanda: portal de cunoaştere şi cultură (VI), în
Biblioteca, anul 23, nr. 8, 2012, p. 252.
5
Jean Palomba, La bibliothèque publique aujourd’hui : nouveaux services, nouvelles
competences (http://www.acim.asso.fr/spip.php?article298) [accesat: 10.09.2014].
6
Evolución de la imagen del bibliotecario (http://bibhuma.pbworks.com/w/
page/7107960/Evoluci%C3%B3n%20de%20la%20imagen%20del%20bibliotecario) [accesat:
21.10.2014]; Marcos Ros-Martin, La ¿crisis? de la profesión del Documentalista / Bibliotecario
en España. (http://www.documentalistaenredado.net/39/la-crisis-de-la-profesin-del-
documentalista-bibliotecario-en-espaa-1/) [accesat: 15.09.2014].
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 130

salarii cresc în funcţie de experienţa şi vechimea în muncă a unui bibliotecar, în

Marea Britanie ajungând la mai mult de 50000 £ pe an7. Ca să revin la un
exemplu din Finlanda, unde bibliotecile au trecut printr-o criză la începutul
anilor ’90, pot spune că bibliotecile nu primesc procente prestabilite de la
bugetul de stat, că au finanţare din veniturile fiscale, specifice fiecărei
comunităţi. Cu toate acestea, bibliotecile s-au dezvoltat în Finlanda şi în
comunele sărace sau slab dezvoltate pentru că atitudinea autorităţilor
comunitare şi a cetăţenilor a fost una de sprijinire a acestor instituţii prin orice
mijloace8.
În Occident, indiferent de specificul bibliotecii, se consideră că
utilizatorii trebuie să fie familiarizaţi cu procedeele specifice ale folosirii
resurselor existente în biblioteci într-un mod cât mai eficient. Pentru aceasta,
bibliotecarii explică mereu şi uneori ţin lecţii de utilizare a soft-urilor de
bibliotecă, astfel încât toţi utilizatorii să aibă acces la informaţie. Pe lângă
aspectele pozitive pe care le-am menţionat mai sus, aş mai adauga un lucru ce
poate fi plasat în categoria dezavantajelor, anume faptul că, în Occidentul
european, profesia de bibliotecar pare să fie exclusiv una feminină. Bărbaţii
bibliotecari sunt din ce în ce mai rari şi acest lucru nu poate fi decât în
dezavantajul bibliotecii, dacă ţinem seama numai de rolul pe care l-au avut
aceştia în formarea primelor biblioteci din Europa. De asemenea, consider că
uneori bibliotecarii vest-europeni tind să devină specializaţi doar într-o anumită
ramură a biblioteconomiei. Acesta nu este neapărat un aspect negativ, dar mulţi
dintre ei ajung să nu mai cunoască principiile de bază ale muncii de bibliotecar
şi activitățile pe care le desfăşoară colegii lor.
Bibliotecarii din societatea occidentală au un rol însemnat în
dezvoltarea constantă a cunoştinţelor, abilităţilor şi competenţelor şi în
satisfacerea nevoilor ce ţin de formarea şi informarea utilizatorilor bibliotecii, în
lărgirea gamei de servicii oferite comunităţii, în promovarea accesului egal la
educaţie şi cultură şi în învăţarea pe tot parcursul vieţii. De aceea, în sondajele
care vizează importanţa în societate a unor profesii, bibliotecarul este plasat, de
multe ori, pe un loc fruntaş alături de profesor/educator, medic și preot.
7
Academic librarian: Salary and conditions
(http://entreolasdeinformacion.blogspot.ro/2008/10/10-razones-para-ser-bibliotecario.html)
[accesat: 10.10.2014].
8
Raluca Man, op. cit, pp. 249-250.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 131

Bibliografie

Borună, Adriana, Tudor, Emil, Noi abilităţi şi competenţe ale profesiei
de bibliotecar, în Biblioteca, anul 25, nr. 3, 2014, pp. 89-90.
Enache, Ionel, Formarea şi perfecţionarea bibliotecarilor, în
Biblioteca, anul 21, nr. 12, 2010, pp. 356-358.
Fîntînaru, Teodora, Bibliotecarul: Faţa ianusiană a profeiei sau ”Who
is the master?”, în Biblioteca, anul 23, nr. 6, 2012, pp. 164-166.
Froissart, Françoise (coord.), Le métier de bibliothécaire: cours
élémentaire de formation professionnelle à l’intentions du personnel de
mèdiateque publiques, Éditions du Cercle de la Libraries, Paris, 1990.
Isail, Mariana, A fi bibliotecar, în Biblioteca, anul 17, nr. 6, 2006,
p.167.
Litră, Dorina, Profesia de bibliotecar între misiune şi pasiune, în
Biblioteca, anul 19, nr. 7, 2008, pp. 197-198.
Man, Raluca, Conferinţa ANBPR pe tema formării profesionale
„Învăţământul biblioteconomic şi formarea continuă a bibliotecarilor în Statele
Unite şi Canada”, în Biblioteca, anul 22, nr. 9, 2011, pp. 286-287.
Idem, Sistemul de biblioteci din Finlanda: portal de cunoaştere şi
cultură (I), Începuturile bibliotecilor în Finlanda, în Biblioteca, anul 23, nr. 2,
2012, pp. 56-58.
cultură (V). în Biblioteca, anul 23, nr. 7, 2012, pp. 216-220.
cultură (VI), în Biblioteca, anul 23, nr. 8, 2012, pp. 249-253.
Marinescu, Nicoleta, „Cartea ca profesie”: dialog cu Elena Leonte,
expert Şi evaluator european în infodocumentare, în Biblioteca, anul 23, nr. 5,
2012, pp. 158-160.
Idem, „Profesia a devenit element al identităţii personale”. Interviu
realizat cu Daniela Argatu, în, Biblioteca, anul 24, nr.10, 2013, pp. 318-320.
Micle, Maria, Pledoarie obsesivă pentru profesie, în Biblioteca, anul
22, nr. 11, 2011, pp. 321-322.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 132

Popescu, Cristina, Chemarea unei profesiuni – mărturisire de credinţă,

în Biblioteca, anul 23, nr. 5, 2012, p. 132.
Regneală, Mircea, Portret de bibliotecar: Teodora Fîntînaru, în
Biblioteca, anul 22, nr. 9, 2011, p. 283-284.
Vilău, Elena, Bibliotecarul, promotorul valorilor spirituale, în
Biblioteca, anul 11, nr. 6, 2000, p. 165.
Surse web
Academic librarian: Salary and conditions (http://entreolas
deinformacion.blogspot.ro/2008/10/10-razones-para-ser-bibliotecario.html)
[accesat: 10.10.2014].
Armstrong, Catherine, Working as a Librian (http://www.jobs.ac.uk/
careers-advice/non-academic-case-studies/618/working-as-a-librarian/)
[accesat: 21.10.2014].
Colnot, Agnès, Bibliothécaire, est-ce encore un métier aujourd’hui?
(http://bbf.enssib.fr/tour-d-horizon/bibliothecaire-est-ce-encore-un-metier-
aujourd-hui_64533) [accesat: 10.09.2014].
Cragg, Emma, Birkwood, Katie, Beyond books: what it takes to be a
21st century librarian (http://careers.theguardian.com/job-of-21st-century-
librarian) [accesat: 10.09.2014].
Diez razones para ser bibliotecario. (http://www.educaweb.com/
profesion/bibliotecario-150/) [accesat: 15.09.2014].
Et sinon, c’est comment, d’être bibliothécaire? Tu te laisses pousser le
chignon? (http://zalifalcam.com/2013/07/17/988/) [accesat: 21.10.2014].
Evolución de la imagen del bibliotecario (http://bibhuma.pbworks.com/
w/page/7107960/Evoluci%C3%B3n%20de%20la%20imagen%20del%20bibliot
ecario) [accesat: 21.10.2014].
Gamba, Claudio, La profesión del bibliotecario: perfiles de
organización y de competencia
(http://gredos.usal.es/jspui/bitstream/10366/119623/1/EB21_N170_P88-92.pdf)
[accesat: 21.10.2014].
Girard, Hélène, Qu’est-ce que le métier de bibliothécaire aujourd’hui?
(http://www.lagazettedescommunes.com/34570/quest-ce-que-le-metier-de-
bibliothecaire-aujourdhui/) [accesat: 11.10.2014].
How to Become a Librarian (http://www.wikihow.com/Become-a-
Librarian) [accesat: 21.10.2014].
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 133

Mission du métier: Bibliothécaire (http://etudiant.aujourdhui.fr/

etudiant/metiers/fiche-metier/bibliothecaire.html) [accesat: 15.09.2014].
Orozco, Aurelia, El bibliotecario profesional: cualidades y
características
(http://www.dgbiblio.unam.mx/servicios/dgb/publicdgb/bole/fulltext/volV1/bibl
iotecario.html) [accesat: 21.10.2014].
Palomba, Jean, La bibliothèque publique aujourd’hui : nouveaux
services, nouvelles competences (http://www.acim.asso.fr/spip.php?article298)
[accesat: 10.09.2014].
Regneală, Mircea, Rolul bibliotecarului în societatea contemporană
(http://www.lisr.ro/8-regneala.pdf) [accesat: 11.10.2014].
Idem, Bibliotecarul de ieri şi de azi (http://mfm.unitbv.ro/
site_OLD/pagini/proiecte_ro/ID_21AR/prezentari%20pdf/REGNEALA%20Mi
rcea.pdf) [accesat: 11.10.2014].
Rose, Kelly, English Librarian, (http://library.osu.edu/documents/
human-resources/jobs/English_Librarian_PD .pdf) [accesat: 20.10.2014].
Ros-Martin, Marcos, La ¿crisis? de la profesión del Documentalista /
Bibliotecario en España. (http://www.documentalistaenredado.net/39/la-crisis-
de-la-profesin-del-documentalista-bibliotecario-en-espaa-1/) [accesat:
15.09.2014].
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 134

BIBLIOTECI, CITITORI, LECTURA – Mariana BARNA et al.
Lecturi de vară în bibliotecile bihorene
Mariana BARNA, Delia PANTEA

(Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Oradea)
Abstract: The library is a key element in the constant development of

humanity, as it supports education, being also an important resource
for lifelong learning. Consequently, it needs to be in permanent
pursuit of new partners, in order to implement projects that
encourage reading, promote training and non-formal learning, motivate the
users, increasing their confiction in the act of reading and develop their
passion for literature. The Cultural Foundation of the "Gheorghe Şincai"
Library, in partnership with the Oradea "Gheorghe Şincai" County Library,
carried out the project "Summer Readings", which consisted of organizing and
achieving reading related activities, dedicated to pupils and students customers
in the Bihor libraries.
Cuvinte-cheie: proiecte; bibliotecă; lecturi de vară/sezon.
Bibliotecile publice bihorene derulează permanent programe de lectură

pentru elevi şi studenţi. De foarte multe ori, aceste evenimente nu se finalizează
cu o festivitate de premiere. Oportunitatea de a rezolva această problemă a
apărut odată cu deschiderea aplicaţiei Books4Youth a Fundaţiei ,,Mereu
Aproape”.
Fundaţia Culturală de pe lângă Biblioteca ,,Gheorghe Şincai”, în
parteneriat cu Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai” Oradea, a realizat
proiectul ,,Lecturi de vară”, ce a constat în organizarea şi desfăşurarea unor
activităţi de lectură în perioada verii, dedicate utilizatorilor elevi şi studenţi din
bibliotecile bihorene. Aplicaţia s-a materializat printr-o donaţie de 2000 de cărţi
din partea Fundaţiei ,,Mereu Aproape”, cărţi destinate premierii celor mai
merituoşi cititori în actul lecturii.
Punerea în practică a acestui proiect a avut în vedere:
- evidenţierea bibliotecii ca spaţiu de educaţie nonformală şi
consolidarea rolului ei în procesul educaţional;
- creşterea interacţiunii dintre bibliotecari şi tinerii cititori;
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 135

- atragerea şi implicarea în proiect a administraţiei locale, a şcolii şi a

altor instituţii;
- mediatizarea programelor de lectură şi a evenimentelor de premiere.
Prima dintre activităţi, demarată la începutul lunii iunie anul curent, a
fost aceea de lansare a invitaţiei de participare către bibliotecile publice din
Bihor. O bibliotecă a fost acceptată în proiect dacă s-a înscris cu un program de
lectură de vară pentru elevi şi studenţi. Au avut loc întâlniri cu bibliotecarii
pentru stabilirea modalităţilor de lucru, de monitorizare şi evaluare a
programelor individuale.
În cadrul acestui proiect, fiecare bibliotecă a avut libertatea să propună
programe de lectură avantajoase pentru comunitatea locală, singura condiţie
impusă era de efectuare a evidenţelor privind activităţile de lectură, completarea
fişelor de lectură cu numărul cărţilor citite, monitorizarea participanţilor, a
premianţilor, a partenerilor implicaţi în desfăşurarea activităţilor şi la
evenimentele de premiere, diseminarea rezultatelor proiectului (scrierea de
articole, publicarea acestora pe site-urile şi blogurile bibliotecilor, în presa
bihoreană).
În perioada iulie-august s-au derulat programele de lectură, fiecare
bibliotecă a realizat o festivitate de premiere pentru propria listă de câştigători,
în prezenţa reprezentanţilor Fundaţiei Culturale şi a Bibliotecii Judeţene
,,Gheorghe Şincai” Oradea.
Estimările de la începutul proiectului au fost depăşite ca număr, de la 15
programe de lectură planificate s-a ajuns la 30, derulate în următoarele locuri:
patru biblioteci municipale şi orăşeneşti, nouă biblioteci comunale, cu 13
proiecte desfăşurate. Biblioteca Judeţeană, cu şapte puncte de împrumut (trei la
sediu şi patru în filiale), a desfăşurat 17 programe în parteneriat cu şcoli, două
ONG-uri, voluntari sau utilizatorii ai bibliotecii. De la 700 participanţi înscrişi
în programele de lectură, s-a ajuns la 954 elevi şi studenţi, aproximativ 200
adulţi s-au implicat în activităţi şi în festivităţile de premiere. În general
premierea s-a realizat local, în prezenţa cadrelor didactice, a părinţilor şi a
presei.
Vizibilitatea bibliotecilor implicate a crescut la nivelul comunităţilor
locale, bibliotecile şi-au consolidat rolului de partener în procesul educaţional.
Sperăm într-o îmbunătăţire de atitudine a elevilor şi studenţilor implicaţi în
proiect, faţă de bibliotecă şi faţă de lectură în general, pentru că lectura este
importantă în formarea oricărui tânăr; bibliotecarii din alte biblioteci publice
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 136

bihorene vor beneficia de experienţa dobândită de noi, prin Caietul de bune

practici, ce va apărea în această toamnă.
Din lista programelor de lectură implementate, amintim:
- Concurs de lectură realizat la Biblioteca Orăşenească Săcueni,
Filialele: Felix, Ioşia, Decebal, Dacia ale Bibliotecii Judeţene ,,Gheorghe
Şincai’’;
- Educaţie literară realizată la Biblioteca Comunală Tinca, Biblioteca
Comunală Husasău de Criş, Biblioteca Comunală Bratca, Biblioteca Judeţenă
,,Gheorghe Şincai”, serviciul Comunicarea colecţiilor;
- Club de lectură realizat la Biblioteca Comunală Cefa, Biblioteca
Judeţeană ,,Gheorghe Şincai”, Secţia împrumut carte pentru copii şi tineret;
- Concurs de eseuri realizat la Biblioteca Orăşenească Salonta,
Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai”, Secţia împrumut carte pentru adulţi;
- Joc şi lectură realizat la Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai”,
Serviciul Comunicarea colecţiilor, Biblioteca Orăşenească Ştei, Biblioteca
Comunală Mădăras, Biblioteca Comunală Dobreşti, Biblioteca Orăşenească
Nucet.
S-au utilizat propriile mijloace materiale ale fiecărei biblioteci publice
sau ale partenerilor, în conformitate cu programul înscris în proiect: cărţi din
colecţiile proprii, resurse electronice pentru documentare şi scriere de articole
(calculatoare, programe, aparate foto, scanere) şi multă, multă imaginaţie.
Fiecare bibliotecă înscrisă în proiectul Lecturi de vară a lucrat cu
parteneri obişnuiţi: instituţii educaţionale, administraţie publică, ONG-uri locale
care au asigurat transportul cărţilor de la Biblioteca Judeţeană în localităţile
participante la proiect, s-au implicat în programul local de lectură sau în
evenimentul de premiere oferind sală, logistica necesară, promovare sau un mic
protocol.
Vorbind de vizibilitate în media, am contabilizat următoarele date:
- în spaţiul Internet au apărut 80 articole, pe două platforme principale:
Blogspot şi Facebook. Cele mai importante zone de publicare au fost Facebook
şi blogul Fundaţiei Culturale de pe lângă Biblioteca ,,Gheorghe Şincai”, 66 de
articole, cu aproximativ 1400 de accesări:
https://www.facebook.com/FundatiaCulturalaDePeLangaBibliotecaGhe
orgheSincai?ref=hl
- www.bibliotecibihorene.blogspot.com;
- http://fundatiaculturalaabibliotecii.blogspot.ro/.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 137

Alte articole au apărut pe:

- http://bibliotecacomunalamadaras.blogspot.ro/: blog-ul Bibliotecii
Comunale Mădăras; http://uniuneafemeilorbihor.blogspot.ro/: blog-ul Uniunii
Femeilor Bihor;
- http://bibliotecabratca.blogspot.ro/: blog-ul Bibliotecii Comunale
Bratca;
- www.facebook.com/groups/657787117590071/: pagina Facebook a
Clubului de lectură Prietenii carţii din Cefa;
- http://husasaudecris.blogspot.ro/: blog-ul Bibliotecii Comunale
Husasău de Criş;
- http://sectia-copii-bjbihor.blogspot.ro/: blog-ul Secţiei pentru copii şi
tineret a Bibliotecii Judeţene ,,Gheorghe Şincai” Oradea;
- http://www.bibliobihor.ro/: site-ul Bibliotecii Judeţene ,,Gheorghe
Şincai” Oradea şi în ziarele locale din Oradea şi din oraşul Salonta, în română şi
maghiară.
Participanţii au dat dovadă de multă maturitate în programele de
lectură. Claritatea exprimării (cu formularea limpede, logică şi coerentă a
ideilor, a gândurilor) a fost unul dintre criteriile de care trebuia să ţină cont în
realizarea eseurilor pe diferite teme:
1. Cărţile sunt adevărate cadouri. Faptul că au fost scrise, atinse,
simţite, concepute de o altă fiinţă umană le atribuie un caracter personal.
Cărţile sunt vii. Se nasc din lupta dusă în interiorul unei minţi, din pulsul
frenetic al unei inimi, din scârţâitul unei amintiri sau din moartea unui Eu.
Vieţi întregi se întruchipează în mod material, luând forma unor litere,
frumos aşezate pe un fundal alb, sugestiv pentru ideea de cunoaştere. Şi faptul
că aceste cadouri vii dedicate umanităţii sunt răspândite în bătaia vântului,
căutând persoana care să le înţeleagă şi care să le aprecieze este, după părerea
mea, una dintre cele mai spectaculoase minuni ale complicatei scheme de
destine, numită omenire.
Carina, 16 ani.
2. Cine nu-şi aminteşte emoţia primei cărţi citite? Fie din plăcere, fie
din obligaţie, prima carte ale cărei pagini le-am răsfoit ne rămâne în minte ca
fiind prima care ne-a permis să aflăm secretele unei alte lumi. Prima carte
deschide, pentru cei dispuşi să-l urmeze, drumul spre alte cărţi, spre alte lumi şi
poveşti care ni se descoperă. Astfel, pe măsură ce trece timpul, ajungem să
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 138

citim multe cărţi, unele mai interesante, altele mai puţin pe gustul nostru, dar
fiecare contribuind la dezvoltarea personală.
Sandra, 19 ani.
3. CARTEA rămâne un loc în care mă pot regăsi chiar şi atunci când

mă trădez pe mine însumi. Lumea cărţii, a imaginaţiei, este un muzeu al
purităţii unde regăsesc acea structură spirituală a sinceritaţii pe care mi-a
format-o lumea primelor cărţi şi care îmi susţine idealul atunci când sunt pe
cale de a-l pierde.
Bogdan, 15 ani.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 139

BIBLIOTECI, CITITORI, LECTURA – Mădălina Diaconu
Locul bibliotecii, între topologie fenomenologică

și heterotopie socială
Mădălina DIACONU
(Universitatea din Viena)
Abstract: Austria Library from Iasi, founded in 2010, is a valuable

cultural pole and a high spiritual bridge between Iasi and Vienna. The
paper, celebrating the activity of this library, stresses upon the idea of
the library as a physical, social, historical and symbolic space.
Although the library is regarded as the guardian of collective memory, it
maintains relationships with society: the books hide potential imaginary worlds
that are awakened to life through reading. A library is not only the shelter for
the books that form a cultural canon, but also the house of those that may lead
to social transformations. Examples of contemporary literature point out the
plurality of the library.
Cuvinte-cheie: Biblioteca Austria din Iaşi; lectură; fenomenologie;

aspecte teoretice.
Biblioteca Austria de la Universitatea din Iași are o dublă localizare: din

punct de vedere fizic și instituțional, ne aflăm în incinta Universității Alexandru
Ioan Cuza din Iași, dar conținutul bibliotecii, prin lumile imaginare închise între
coperțile cărților, se deschide către un alt tip de spațiu, cultural, care este cel al
Austriei. Pornind de aici, aș dori să urmăresc în continuare „locul” bibliotecii ca
spațiu fizic, social-istoric și simbolic, folosindu-mă de două metode
complementare și deopotrivă necesare: descrierea fenomenologică, pe urmele
lui Foucault, a instituției bibliotecii într-un context social-istoric și al lecturii.
Despre viața și moartea corpului de bibliotecă

De la bun început, biblioteca ne confruntă cu fenomenul polisemiei și al
politropiei: Conform definiției din DEX, biblioteca desemnează atât obiecte
materiale – un „dulap sau mobilă specială cu rafturi de ținut cărți” –, cît și un
spațiu funcțional – o „încăpere, sală în care se păstrează și se citesc cărțile“, atît
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 140

o „colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate”, cît și „instituția care

colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția
cititorilor”. În fine, biblioteca mai denumește uneori o serie editorială, cum a
fost în România celebra „Bibliotecă pentru toți”. Pentru a o deosebi de
conținutul său, mobila în care se păstrează cărți mai este denumită și „corp de
bibliotecă”. Doar ca mobilier, corpul său rămâne neînsuflețit, un simplu corp
fizic. Privite din afară, volumele de pe rafturi sînt pure obiecte, pentru cei care
le șterg de praf sau pentru analfabeți. Abia prin lectură, corpul de bibliotecă se
animă, devenind un corp viu sau, pentru a prelua o distincție fenomenologică,
un trup.
De asemenea, modul de amplasare a corpului de bibliotecă în spațiul
fizic numit bibliotecă presupune ocuparea unui loc după un principiu intern al
ordinii. Iar această ordine nu se reduce la una fizică, de genul recurențelor sau al
repetitivității cristaline, așa cum ni se prezintă „scheletul” bibliotecii, cu ritmica
mecanică a rafturilor plasate la intervale regulate unul lîngă altul, unul peste
altul. Dimpotrivă, ordinea imanentă bibliotecii este una umană, avînd un sens și
o funcție: de a facilita găsirea unei cărți. La fel, ordinea nu se bazează pe
asemănări exterioare – ce bibliotecă, cel puțin publică, repartizează cărțile după
culoarea sau dimensiunea coperții? –, ci pe conținutul lucrărilor, conform unei
sistematici de care se ocupă o știință particulară: bibliologia. O asemenea ordine
intelectuală corespunde caracterului de arhivă al oricărei biblioteci. Dacă corpul
de bibliotecă pare mai degrabă un schelet menit să susțină musculatura și
energia ideilor, biblioteca însăși ca spațiu fizic este în felul său un osuar sau,
dacă vrem, mausoleul frumoasei din pădurea adormită. Intrat în sala
cataloagelor de la Biblioteca Națională din Viena, Generalul Stumm von
Bordwehr din romanul Omul fără însușiri al lui Robert Musil mărturisește:
„[...] aveam impresia că pătrunsesem în interiorul unui craniu; jur-
împrejur, nimic altceva decît rafturi cu indicative pentru cărți și peste tot scări
ca să te urci pînă la cele de sus, și pe pupitre și pe mese, nimic altceva decît
cataloage și bibliografii, adică propriu-zis sucul însuși al științei și nicăieri o
carte ca lumea de citit, ci numai cărți despre cărți; mirosea de-a dreptul a fosfor
de creier [...]”1.
În urma modernizării bibliotecilor prin catalogarea electronică a
fondului de carte, această „Sfîntă a Sfintelor” dintr-o bibliotecă, după cum o
numește generalul, s-a retras între timp în spațiul virtual. Locul rezervat pe
1
Robert Musil, Omul fără însușiri, vol. 2, Univers, București, 1995, p. 195.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 141

vremea lui Musil bibliotecarilor a fost extins „democratic” asupra tuturor celor
înzestrați cu permis de cititor, iar prin conectarea la internet, catalogul a devenit
accesibil de la orice terminal, din interiorul sau din exteriorul bibliotecii. Spațiul
virtual al cataloagelor devine concret prin vizitarea site-ului, la modul unei
diseminări fizice în fiecare computer.
Bibliologia este, ce-i drept, știința ordinii, însă a unei ordini intelectuale,
iar nu militare, după cum constată generalul lui Musil, deși disciplina prescrisă
prin regulamentul de funcționare nu este mai puțin strictă. Iar acesta
disciplinează deopotrivă spațiul și timpul. Astfel, orice carte își are locul său
bine stabilit; orice îndepărtare a ei din locul „său” este provizorie și trebuie
restabilită prin repunerea ei în același loc. Cărțile din bibliotecă circulă precum
păsările lui Aristotel: ele revin întotdeauna în locul lor natural. Altfel spus,
ordinea artificială din bibliotecă, construită conform unuia din sistemele de
catalogare, manifestă o tendință de naturalizare, după cum frecventarea unei
biblioteci predispune la constituirea de ritualuri. Și după cum păsările revin
„acasă” la intervale mai mult sau mai puțin regulate, și împrumutul este limitat
în timp și nu poate fi extins decît prin reînnoirea contractului de împrumut.
Ordinea de catalogare este dublată de o ordine de utilizare.
Iar ceea ce în limbaj administrativ se numește „utilizare”, nu este
altceva decît actualizarea lumilor latente din bibliotecă prin lectură. Regăsim
aici deja una din caracteristicile heterotopiilor menționate de Foucault:
coexistența mai multor spații, în sine ireconciliabile, într-un singur loc2. Liniștea
fizică din bibliotecă este aparentă, camuflînd vacarmul vocilor autorilor și ale
personajelor, prinse în dialog cu cititorii. Corpul inert al bibliotecii ascunde
aventuri imaginare și spirituale, peripeții și crime, un plurivers de idei și
argumente, controverse, experiențe și senzații, emoții și convingeri, uneori chiar
limbi și culturi. Actul lecturii reprezintă pactul dintre o viață obiectivată între
coperțile unei cărți și viața lectorului, de aceea și viața curge prin canalul
lecturii în ambele direcții: cititorul insuflă viață semnelor grafice, dîndu-le o
sonoritate interioară și un sens, iar cărțile modelează, la rîndul lor,
subiectivitatea cititorului. Bibliotecile sînt repere ale biografiei intelectuale a
cititorilor, repere pe drumul gîndirii, pentru a-l parafraza pe Heidegger,
Wegmarken într-un Lebenslauf. Acum mai mulți ani voiam să lansez ideea unei
rubrici de revistă cu titlul Bibliotecile mele, în care, rînd pe rînd, mai mulți
intelectuali să descrie cîte o bibliotecă ce i-a marcat. Un asemenea gest era
2
Michel Foucault, Andere Räume, în Aisthesis. Wahrnehmung heute oder Perspektiven einer
anderen Ästhetik, hg. v. Karlheinz Barck et al., Reclam, Leipzig, 1990, p. 42.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 142

menit să repare nedreptatea ce li se face bibliotecilor de a nu-și găsi loc în nici

un CV, nici chiar în cel al cărturarilor, deci al cititorilor profesioniști. Căci
parcursul lor biografic include autorii comentați, universitățile frecventate și
profesorii coordonatori, dar niciodată locul în care aceștia și-au întîlnit obiectul
de studiu și care sînt de multe ori tocmai biblioteci publice. De fapt, orice
biografie intelectuală este ca un șirag pe care se înșiră, de-a lungul timpului,
biblioteca părinților, bibliotecile școlare și universitare, bibliotecile municipale
și naționale, pînă la biblioteca proprie. Cea de-a „doua bibliotecă, cea din cap”3,
nu este altceva decît imaginea mentală a cărților citite în bibliotecile fizice,
asimilarea lor cvasi-digestivă în materia cenușie în care se înmagazinează
memoria.
Pe scurt, bibliotecile au funcție educativă, după cum consideră și
sinologul Kien din romanul Orbirea al lui Canetti. După întîlnirea unui băiat
care privește cu nesaț vitrina unei librării, bibliofilul fanatic și posesorul celei
mai importante biblioteci particulare din oraș reflectă asupra efectelor benefice
ale bibliotecii:
„Frecventarea zilnică doar a spiritelor serioase, atmosfera înțeleaptă,
întunecată, estompată, obișnuirea încăpățînată cu ordinea cea mai scrupuloasă,
atît în spațiu cît și în timp – ce alt ambient s-ar potrivi mai mult pentru a le ajuta
unor astfel de creaturi delicate să treacă peste tinerețe?”4
Dar dacă bibliotecile sînt rezervoare de viață sau multiplicatori de viață,
aceasta nu înseamnă că toate cărțile dintr-o bibliotecă se și bucură de sărutul
dătător de viață al lecturii, ci pot rămîne perpetuu adormite, ca să nu spunem
într-o moarte clinică, în incinta bibliotecilor-mausoleu. Și același lucru este
valabil pentru librării. Unele cărți nu ajung niciodată să fie citite și aterizează
deja moarte în arhive sau anticariate. Iar aici nu este vorba despre marele
„secret“ care garantează ordinea din biblioteci și pe care ni-l deconspiră ironic
Musil, atunci cînd bibliotecarul îi spune generalului Stumm: „Vreți să știți cum
se face că eu cunosc fiecare carte? [...] pentru că eu nu citesc nici una!“ – cu
adaosul, după o pauză care sporește suspansul și totodată efectul comic: „cu
excepția cataloagelor”5. Nu aceasta este însă funcția bibliotecarilor, de a
cunoaște în amănunt cărțile pe care le administrează. Dimpotrivă, sarcinile sînt
clar repartizate: bibliotecarii facilitează accesul la cărți și urmăresc respectarea
regulamentului, de citit le revine însă celor care au statut de cititor. Și totuși,
3
Elias Canetti, Die Blendung, Fischer, Frankfurt am Main, 1991, p. 18.
4
Ibidem, p. 10.
5
Robert Musil, op. cit., p. 196.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 143

remarcă generalul Stumm, „aici e ceva fundamental care nu e în ordine!” 6 Nici
un individ nu poate citi toate cărțile dintr-o bibliotecă publică ce își merită
numele, uneori nici măcar dintr-una particulară. Orice bibliotecă trebuie să fie
ca un castel în care știi că poți descoperi oricînd noi și noi camere și cămăruțe.
Bibliotecile publice în particular sînt însă concepute tocmai pentru colectivități,
ceea ce presupune o corespondență de genul celei dintre două mulțimi
matematice. Altfel spus, ar trebui să existe măcar cîte un cititor pentru fiecare
carte.
Și totuși există „cărți moarte”, după cum există și „suflete moarte”. În
Sindromul de panică în Orașul Luminilor, Matei Vișniec imaginează o
comunitate a autorilor de cărți moarte, grupați în jurul enigmaticului editor
Cambreleng, care afirmă: „Niciodată în istoria lumii nu s-au scris atîtea cărți
moarte ca în ziua de astăzi [...].”7. Într-o lume în care toți vor să scrie, nimeni nu
mai citește, iar „cărțile agonizează, ca niște ființe vii, pe standurile librăriilor,
așteaptă ce așteaptă și apoi încep să se ofilească, încep să obosească, se
îmbolnăvesc de așteptare, se sufocă, simt că nu vor mai fi deschise de nimeni,
că nu vor mai fi cumpărate de nimeni...”8. În grupul lui Cambreleng se află, de
altfel, și un librar sensibil la „suferințele cărților”9. Domnișoara Faviola știa ce
înseamnă țipătul unei cărți. Ea auzea cu claritate aceste țipete disperate și atunci
se repezea la raftul de unde țipa cartea, o scotea, o curăța de praf și citea din ea
o pagină. În felul acesta cărțile muribunde se mai linișteau și acceptau să tacă o
vreme. Nu toate cărțile țipau însă în același fel. Domnișoara Faviola știa să facă
diferența dintre țipătul unei cărți comerciale căreia îi trecuse momentul și țipătul
unei cărți de valoare așteptînd cu răbdare redescoperirea10.
În urma unui accident survenit în cursul mișcărilor ei dezordonate prin
librărie pentru a „calma cărțile”, Faviola este obligată să-și angajeze un
suplinitor, pe care-l ghidează ce cărți trebuie citite. Și totuși, într-o bună zi,
inevitabilul se produce – înlocuitorul Faviolei rămîne prizonierul cărților din
librărie: „Cărțile din cele două mari vitrine erau înecate într-un fel de ceață
lăptoasă și zumzăitoare, ca și cum milioane de greieri ar fi invadat librăria.”11.
„Scurgeri” nu existau, pentru simplul motiv că, de fapt, „cuvintele din librărie
6
Ibidem, p. 193.
7
Matei Vișniec, Sindromul de panică în Orașul Luminilor, Polirom, Iași, 2012, p. 134.
8
Ibidem.
9
Ibidem, p. 137.
10
Ibidem, p. 249.
11
Ibidem.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 144

nu doriseră altceva decît să ocupe librăria”12. Dacă, în general, cărțile din

librărie „speră să fie scoase“” de acolo ca un „cîine care speră să fie luat acasă
de oricine, numai ca să scape de cușcă și să aibă un stăpîn”13, de data aceasta,
haosul cuvintelor care au ocupat locul prizonieratului lor ilustrează insurecția
cărților împotriva dependenței lor de cititor.
Și totuși, oare tristețea iremediabilă iradiată de cărțile scrise, publicate și
necitite să fie prima impresie pe care o avem atunci cînd trecem pragul
bibliotecilor ori al librăriilor? Nicidecum, ci o atmosferă aproape sacră, „așa ca
un fel de evlavie și ceva nefiresc“, după cum își amintește generalul lui Musil14.
Concentrarea, liniștea și reculegerea din interiorul bibliotecii induc, ca în cazul
militarului, aproape o stare de frică. Biblioteca pare să ascundă o taină, poate
chiar una cumplită, una sacră în sensul lui Rudolf Otto de mysterium
tremendum. Cei lipsiți de interese intelectuale însă desacralizează momentul
tremendum drept horror. Ca și generalul Stumm, menajera sinologului Kien
este convinsă că ceva nu este în ordine cu pasiunea lecturii și de aceea caută
febril în spatele cărților, sub covor și pretutindeni urmele unei crime sau ale
unui viciu ascuns ale intelectualului. O astfel de suspiciune a oamenilor simpli
sau a profesiilor practice față de patimile intelectualilor, culminînd cu
condamnarea frustă a bibliotecii drept „o casă de nebuni a cărților”15 și a
cititorilor drept nebuni ce trebuie puși sub curatelă pentru a nu-și mai risipi
averea, așa cum gîndește menajera Therese Krumbholz16, nu este, ce-i drept, cu
totul lipsită de temei. După cum vom vedea mai tîrziu, bibliotecile sînt suspecte
drept alternative la ordinea socială existentă.
Pentru a rămîne totuși la peisajul afectiv al bibliotecii, aici pot incuba
nu doar microbii unei patologice iubiri pentru cărți, ci și o erotică specifică:
iubirea pentru cărți și pentru oameni. Trebuie să distingem însă mai întîi între
cititorii „de nevoie“ și cei din pasiune. În prima categorie, Musil menționează
„elevii de la Academia Militară, cînd au de scris o temă” și care, cînd primesc
cartea, „încep s-o înjure nițel [...] că despre ce prostii sînt ei obligați să învețe”,
ori „domnul deputat care trebuie să întocmească raportul despre bugetul școlar
și [...] întreabă ce cărți și-a luat ca documentare domnul deputat care a făcut
12
Ibidem, p. 250.
13
Ibidem, p. 135.
14
15
Ibidem.
16
Elias Canetti, op. cit., p. 33.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 145

raportul anul trecut”17. Cititori așa-zişi de profesie sînt, dimpotrivă, cei care se
documentează ani de zile pentru un singur studiu ori care pur și simplu citesc de
plăcere, fără altă finalitate exterioară. Din acest punct de vedere, biblioteca
reprezintă un „biotop” social, un mediu social și un cadru de viață. De la polul
cititorilor de nevoie la cel al cititorilor pasionați cresc gradul de bibliofilie și
interesul strict intelectual. De multe ori, cititorii „profesioniști“ își formează ei
înșiși, în timp, biblioteci consistente, și dintre ei se recrutează și acei „frumoși
nebuni ai marilor orașe”, care vînează rarități prin anticariate cu pasiunea
colecționarului. Din aceeași categorie mai fac parte cititorii care nu suportă
ideea distrugerii sau a casării cărților și „salvează” cărți ce urmează să fie
aruncate din biblioteci publice ori chiar întregi biblioteci ale celor decedați, fără
a le citi. Pentru unii oameni, principiul „cărțile nu se aruncă” funcționează ca un
imperativ absolut, la fel cum alții postulează că „mîncarea nu se aruncă”.
Desigur, ca orice patimă, și cea pentru cărți poate atinge granița patologicului,
îndeosebi atunci cînd bibliofilia duce la dezumanizare. Astfel, pe Kien „soarta”
cărților „îl doare mai mult decît omul dispărut”, mai ales cînd este vorba despre
un analfabet, care de fapt nici nu merită să trăiască18. Astfel de oameni se
relaționează cu cei din jur după criterii specifice, spre exemplu, după modul în
care se raportează la cărți, ceea ce confirmă încă o dată caracterul de lume
aparte al bibliotecii, cu valori și norme proprii. După opt ani de zile, sinologul
Kien ajunge să-și remarce în sfîrșit menajera doar pentru că o surprinde cum
citește o carte cu mănuși, ceea ce îi lasă impresia că aceasta îi împărtășește
venerația pentru cărți și are, deci, un caracter nobil. Faptul este decisiv pentru a
o cere în căsătorie. Alte disfuncționalități psihologice în comportamentul social
puse pe seama lecturilor au fost descrise mai întîi chiar de scriitori, precum
donquijotismul ori bovarismul, atunci cînd contactul cu realitatea ajunge să fie
deformat de abuzul de lectură, de fapt, de o formă proastă de lectură.
Să revenim totuși la habitus-ul curent de a-i judeca pe ceilalți după
modul cum tratează cărțile din bibliotecile publice. Îndeosebi maltratarea
acestora prin sublinieri excesive, inestetice și iremediabile îl descalifică pe
predecesorul nostru în citirea aceleiași cărți. Cine citește o carte cu pixul în
mînă nu poate fi decât un barbar. Bibliotecile publice oferă astfel cadrul
instituțional de constituire a unei comunități de cititori, nu doar în mod
sincronic – cei ce frecventează în aceeași perioadă o anumită bibliotecă –, ci și
diacronic: grupul anonim al cititorilor interesați de aceleași cărți. Comunicarea
17
18
Elias Canetti, op. cit., p. 282 sqq.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 146

dintre autor și cititor, mediată de suportul fizic al cărții și atît de discutată în

teoria literaturii, este dublată de relația tot indirectă dintre cititori, mediată de
suportul fizic al aceluiași exemplar de carte. În bibliotecă, ambele relații, dintre
cititor și autor și dintre cititorii aceleiași cărți, rămîn discrete și anonime, spre
deosebire de librării, care ocazionează întîlniri directe în cadrul lansărilor de
carte, urmate de sesiuni de autografe.
Din nou, scriitorii sînt interesați de excepții. În scena cu care se
deschide romanul Ein sturer Hund (2003), de Heinrich Steinfest, un autor lipsit
de succes este plăcut surprins să descopere că un cititor se interesează de cartea
sa din Biblioteca municipală din Stuttgart. Intrigat, scriitorul îl urmărește pe
cititor pe drumul către casă și vede de afară cum, ajuns în locuință, cititorul este
decapitat cu o sabie ninja și cum capul îi aterizează într-un acvariu. Scena este
memorabilă prin ineditul situației, iar discrepanța dintre tihna bibliotecii și
brutalitatea crimei creează de la bun început o tensiune favorabilă continuării
lecturii.
Pentru a reveni totuși la registrul erotic, relația ideală dintre cititori ar
trebui să fie analoagă unui voyeurism colectiv, în care mai mulți spectatori
urmăresc simultan dama dintr-o cabină fără a se vedea unii pe alții, sau mai
degrabă ca o succesiune de uniuni, dat fiind faptul că utilizatorii pot intra doar
pe rînd în posesia aceluiași exemplar. În orice caz, lectura unei cărți este o
posedare pasională și exclusivistă, în care orice predecesor ar trebui măcar să
rămînă absent ori invizibil. Comentariile predecesorilor în paginile unei cărți
deranjează prin distragerea atenției și mutilarea grafică a cărții, deși la fel de
bine ar putea fi considerate un fel de blog avant-la-lettre. Situația se schimbă
totuși atunci cînd identitatea cititorului este cunoscută, fie că acesta este un
învățat de la ale cărui comentarii avem de învățat (cazul consultării bibliotecii
particulare a unei personalități), fie că uniunea cu cartea face posibilă o relație
erotică platonică. Ultimul este cazul generalului Stumm, care caută în sala de
lectură cărțile pe care și le rezervase Diotima:
„[...] și acum cînd mă mai duc la Bibliotecă, este întocmai ca o
adevărată nuntă tainică spirituală, și pe ici pe colo mai fac cu creionul, cu grijă,
cîte un semn pe marginea filei sau la cîte un cuvînt și știu că ea a doua zi are să
le găsească, fără măcar să-i treacă prin cap cine anume este chiar acolo, în capul
ei, cînd ea stă și se gîndește cam ce poate să însemne cutare lucru pe care-l
citește!”19. Gestul interzis de adnotare a cărților din bibliotecile publice este
19
Robert Musil, op. cit., p. 197 sqq.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 147

însoțit de plăcerea pe jumătate vinovată a penetrării minții persoanei adorate în
taină.
Bibliotecile universitare moderne pot deveni însă și locuri de rendez-
vous între colegi. Studentul Lucian Blaga și-a cunoscut viitoarea soție în sala de
lectură a Bibliotecii Universității din Viena. Biblioteca reprezintă astfel scena
unei erotici multiple, în care intră nu numai uniunea intelectuală cu autorul și cu
personajele acestuia (termenul „identificare”, folosit în mod curent în estetica
literară, neutralizează dimensiunea afectivă a lecturii, care ajunge pînă la
incandescență în cazul scriitorilor preferați sau al unor categorii „imature” de
cititori), ci și acea jouissance filtrată a comunicării cu alți cititori, precum și
amărăciunea iubirii neîmpărtășite resimțite de domnișoara Faviola.
Nu putem încheia însă aceste considerații despre viața și moartea
corpului de bibliotecă fără a arunca o privire asupra fragilității corpului însuși al
bibliotecii. Două sînt coșmarurile care îi urmăresc pe iubitorii cărților: orbirea,
respectiv distrugerea bibliotecii, de obicei în urma unui incendiu. La acestea se
mai adaugă spaima posesorilor unor vaste biblioteci particulare că, după
moartea lor, trupul viu al bibliotecii urmează să fie dezmembrat sau sfârtecat,
precum Orfeu, într-o orgie a distrugerii ordinii apolinice, pe care o simbolizează
de fapt biblioteca. Spaima față de arderea bibliotecilor are un temei real, care
poate lua însă forma unei obsesii iraționale. Și tocmai această obsesie explică,
de pildă, legenda despre distrugerea completă a Bibliotecii din Alexandria în
urma unui incendiu, cert fiind din punct de vedere istoric faptul că au existat și
prădări succesive în timpul Imperiului roman și apoi al extinderii Islamului 20.
Iar în literatură, într-o noapte, savantul Kien se scoală urlînd dintr-un coșmar în
care se amestecă incendierea Romei de către Nero, arderea unei biblioteci și o
Judecată de Apoi a cărților21. Episodul anticipează memorabilul sfîrșit al
volumului, în care, într-un acces de nebunie, Kien își incendiază propria
bibliotecă și, urcat pe vîrful unui turn de cărți, se sinucide printr-un grotesc
autodafé.
În epilogul unui alt roman, intitulat Zweiwasser oder Die Bibliothek der
Gnade (1993), Thomas Lehr imaginează o „bibliotecă a grației”, înființată în
1997 și destinată manuscriselor care n-au fost publicate niciodată. Numărul
acestora ajunge în anul 2014 la 143 de milioane de texte în biblioteca centrală și
în filialele acesteia. Totul funcționează cu succes pînă într-o bună zi a anului
20
Edward Alexander Parsons, The Alexandrian Library, Glory of the Hellenic World. Its Rise,
Antiquities, and Destructions, The Elsevier Press, Amsterdam, Londra, New York, 1952.
21
Elias Canetti, op. cit., pp. 37-40.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 148

2027, cînd cataloagele dispar brusc din computere, în timp ce textele depozitate
fizic în centrală dispar la fel de misterios, făcînd un scurt plop!, ca o bulă ce se
sparge, sub ochii uimiți ai bibliotecarilor. Flăcările fizice sînt înlocuite aici
simbolic de flăcăruile de pe ecranul computerului, ce marchează locul de unde
au pierit înregistrările electronice ale manuscriselor.
Însă nu doar bibliotecile sînt fragile, ci și ordinea socială. Să trecem,
așadar, în termeni freudieni, de la principiul plăcerii la cel al realității.
Despre fragilitatea ordinii

Am menționat deja că frecventarea excesivă a bibliotecii poate genera
tipuri inadaptate social, de la visători la excentrici, de la narcisiști la
individualiști asociali. Lectura devine însă un mod de viață în primul rînd pentru
intelectuali. Biblioteca este, într-adevăr, patria cărturarului, adeseori numit în
mod peiorativ chiar „șoarece de bibliotecă”. De altfel, metafora nu este cu totul
nejustificată, dacă avem în vedere faptul că intelectualii nu se disting în general
prin eroism și, din păcate, de multe ori, nici măcar printr-un curaj civic
neobișnuit. Unele heterotopii, scrie Foucault, au o funcție compensatoare,
creînd „un alt spațiu real, care este pe atît de desăvîrșit, de precis și de ordonat
pe cît de dezordonată, nereușită și confuză este lumea noastră”22. Tot astfel,
universul ordonat al bibliotecii atrage persoanele idealiste tocmai prin
promisiunea unui refugiu stabil împotriva turbulențelor istoriei și a nedreptăților
flagrante. Biblioteca te ajută să uiți lumea și să-ți păstrezi convingerile, crezînd
pe mai departe în posibilitatea unei ordini raționale atunci cînd întreaga
societate este cuprinsă de degringoladă și de anomie. Bibliotecarii și cărturarii
nu sînt de obicei nici oameni de acțiune, nici oameni de viață ori de lume.
Dimpotrivă, biblioteca le oferă un adăpost celor ce se sfiesc de lumina rampei și
de aplauzele ei, cautând umbra și liniștea. Bibliotecarul și arhivarul sînt opusul
intelectualului public, chiar dacă, după cum vom vedea, intelectualul public
trebuie să treacă prin biblioteci.
În particular, cititorii de literatură trăiesc prin delegație, fiind în felul lor
oameni de lume și protagoniștii unor peripeții, însă doar indirect. Cititorii
trăiesc în același timp mai mult și mai puțin decît cei ce se mulțumesc cu
experiențe first hand. Pe perioada lecturii, cititorul renunță la a-și trăi viața,
pentru a se cufunda în viețile altora. Altfel spus, cititorii de literatură, căci
despre ei este vorba aici în primul rînd, trăiesc vieți străine pe care nu pot, nu
22
Michel Foucault, op. cit., p. 45.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 149

vor sau se tem să le trăiască pe viu. Biblioteca poate alimenta astfel o
mentalitate escapistă și deveni heterotopia crizei sufletești, a devierii sau a
iluziei compensatoare, pentru a prelua terminologia lui Foucault. Ea reprezintă
locul unde – anticipînd cu mii de ani lumea virtuală a unui Second Life – poți
controla tot ceea ce ți se întîmplă și poți supraviețui nevătămat mii de decese,
este locul unde pare „să nu se întîmple nimic”, pentru că toate aventurile au loc,
respectiv, își au locul, în imaginație. Loc al unei erotici sublimate, biblioteca
poate deveni, printre altele, și refugiul împotriva sexualității. După cununie,
Kien se retrage în bibliotecă, unde se și află de altfel divanul pe care doarme.
„Amenințat” de Therese că revine în cîteva minute, Kien acoperă divanul cu
cărți și încearcă să se liniștească spunîndu-și:
„Da, aceasta este patria lui. Aici nu i se poate întîmpla nimic. [...] Evită
să privească în direcția divanului. Orice om are nevoie de o patrie, nu de una
cum o înțeleg patrioții primitivi ai pumnului, nici o religie, anticiparea gustului
fad al unei patrii în lumea de dincolo, nu, o patrie care adună laolaltă solul,
munca, prietenii, destinderea și capacitatea spiritului într-un întreg natural și
bine ordonat, într-un cosmos propriu. Cel mai înțelept este să țină femeile
departe de patria sa.”23
Inflexibilitatea în ultimă instanță nevrotică a lui Kien face ca ordinea
spiritului, întruchipată de bibliotecă, să se ciocnească ireconciliabil cu orice
dezordine a experienței nemijlocite. Pentru astfel de oameni, viața poate fi trăită
doar sub clopot de sticlă, în biblioteca transformată în buncăr, în care, ca în
romanul lui Canetti, pentru a cîștiga cît mai mult spațiu pentru cărți, dar și
pentru a nu fi distras de la munca intelectuală, toate ferestrele au fost zidite.
Opoziția rigidă dintre spirit, pe de o parte, suflet și corp, pe de altă parte, în
termenii antropologiei metafizice, este la fel de falsă precum cea dintre ființă și
nimic, dintre materie și subiectivitate la Sartre. Și pentru Sartre din perioada sa
fenomenologică, imaginația servește în cele din urmă evadării din realitate.
Nimic mai fals. Frecventarea imaginarului poate și trebuie să devină
constructivă, de pildă atunci cînd – așa cum subliniază Mikel Dufrenne – cărțile
ne deschid ochii pentru lumea din afara bibliotecilor și ne fac să vedem
realitatea într-o altă lumină. Viețile secunde care nu îmbogățesc viața trăită
nemijlocit sînt, în ultimă instanță, simple paliative și antinevralgice cu efect
limitat în maladia cronică a inadaptării, în loc să devină adevărate energizante.
Alternativa absolută dintre adevăr (respectiv știință) și viață (respectiv oameni),
așa cum o vede Kien, este deopotrivă falsă și periculoasă; căci nu te apropii de
23
Elias Canetti, op. cit., p. 57.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 150

adevăr prin recluziune perpetuă față de oameni, gîndind că „viața zilnică” nu

este altceva decât „o harababură superficială de minciuni”24. Biblioteca nu este
paradisul, ci doar un purgatoriu prin care trecem – iar în opinia umaniștilor
trebuie să trecem – pentru a ajunge cu adevărat la oameni și a mătura minciunile
din viața zilnică.
Ce-i drept, bibliotecile sînt heterotopii conform definiției lui Foucault:
spații reale particulare, care „suspendă, neutralizează sau inversează” spațiul
social25. Ele sînt, în felul lor, „utopii realizate, în care locurile reale din cultură
sînt totodată reprezentate, contestate și întoarse pe dos”26. Biblioteca se
înfățișează astfel drept o exclavă a societății și un mediu social în care sînt
valabile legi proprii și, adeseori, valori diferite de cele dominante în societate.
Obligația închiderii telefoanelor mobile în incinta bibliotecilor este dovada
peremptorie a suspendării relației cu lumea exterioară. În microcosmosul
bibliotecii, o sumedenie de lumi îți sînt deschise, cu o singură excepție: lumea
adevărată. Realitatea este pusă între paranteze; biblioteca este locul ideal al
reflecției fenomenologice.
De asemenea, regulamentul de funcționare este parazitat de reguli
informale, prin care iau naștere, pe termen lung și după criterii proprii, ritualuri
și ierarhii interne ale cititorilor; pentru a da un exemplu, unii cititori își cuceresc
un loc prin ocuparea acestuia vreme de decenii, zi de zi, precum în sălile de
lectură ale Bibliotecii Academiei din București. În termenii lui Michel de
Certeau: spațiul este apropriat prin practici specifice. Masa ocupată într-o
bibliotecă publică devine tacit un spațiu teritorial. Și cum într-o bibliotecă locul
propriu poate fi doar schimbat pe unul mai bun, nu însă și extins, pentru a
promova, este nevoie de decenii sau poate chiar, ca în Academia Franceză, de
decesul celui care l-a „ocupat” informal. „A face carieră” de cititor într-o
bibliotecă publică pretinde răbdare, perseverență și fidelitate. De asemenea,
frecventarea îndelungată a bibliotecilor duce la o contaminare de acel genius
loci al dezaccelerării. Cititorii rutinați au aerul că dispun de tot timpul din lume.
Agitația înfrigurată a vieții cotidiene le este străină, după cum în bibliotecă toate
simptomele vieții sînt reduse ca intensitate: gesturile sînt măsurate, vocea,
scăzută, mersul, agale.
24
Ibidem, p. 14.
25
26
Ibidem, p. 39.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 151

Heterotopia este indisolubil legată de o heterocronie27. Timpul fizic al
orelor de program deschide către adevărata temporalitate a bibliotecii, care este
contaminată de eternitate, căci biblioteca ideală își propune nici mai mult nici
mai puțin decît să obiectiveze memoria veșnică a umanității. După Foucault,
biblioteca face parte, împreună cu muzeul și arhiva, din categoria
„heterotopiilor timpului acumulat la infinit”28. Toate trei salvează producțiile
spiritului și sînt locuri ale memoriei colective. Și la fel cum memoria nu poate fi
decît selectivă, și biblioteca drept locul obiectivării memoriei sub formă de
manuscrise copiate, publicate ori salvate electronic trebuie să filtreze mai întîi
ceea ce merită să fie salvat de uitare și de distrugere, constituind patrimoniul
cultural. Registrul problemelor ce cad în sarcina biblioteconomiei se întinde, ca
atare, între funcția de principiu a bibliotecii de a salva patrimoniul cultural și
cea practică de administrare a cunoașterii obiectivate în fondul de carte. Celebra
Bibliotecă din Alexandria, considerată „cea mai mare bibliotecă din lume
înainte de inventarea tiparului”29, a salvat vreme de cîteva secole moștenirea
gîndirii grecești, dar și babiloniene, iudaice și chiar indiene, ba chiar a făcut ca
termenul alexandrin să rămînă pînă astăzi sinonim cu cunoașterea enciclopedică
și cu o hermeneutică de multe ori sofisticată. Mai mult, învățații din Alexandria,
a cărei bibliotecă era legată de universitate și de un muzeu, au elaborat liste cu
cele mai bune cărți pentru uzul studenților, așa-numitul Canon Alexandrin al
genurilor literare.
Însă limitarea accesului în bibliotecă vizează nu doar intrările de carte,
ci și eliberarea permiselor de cititor, specificînd astfel trăsătura generală a
heterotopiilor de a fi „un sistem de deschideri și închideri, care le conferă
deopotrivă izolare și permeabilitate”30. Mai departe, eliberarea permisului de
lectură – nota bene, întotdeauna la cerere, deci ca răspuns la formularea
explicită a dorinței de lectură – este condiționat informal de presupunerea
anumitor competențe (în primul rînd, de a putea citi), iar în mod formal, de
apartenența la o instituție, de cetățenie, profesie sau de locul de rezidență. Ca
atare, orice acces este practic limitat: permisele sînt eliberate individual,
nominal și cu caracter netransmisibil pe o perioadă de timp determinată și
uneori contra unei taxe de utilizare sau a unei cauțiuni. Caracterul democratic al
acestei instituții este demonstrat de faptul că permisele nu pot fi moștenite,
27
Ibidem, p. 43.
28
Ibidem.
29
Edward Alexander Parsons, op. cit., p. 203.
30
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 152

precum lojele de la Scala, și instituie egalitatea de principiu a tuturor

utilizatorilor. În practică, unele specificări ale regulilor de împrumut instituie
totuși anumite privilegii. Această clasificare a cititorilor atestă deja conectarea
bibliotecii la lumea exterioară, ierarhia nemaifiind imanentă, ci corespunzînd, în
cazul bibliotecilor universitare, rolurilor social-profesionale ale cititorilor.
Inegalitatea poate privi dreptul de împrumut acasă, numărul publicațiilor și
durata împrumutului ori blocarea unei publicații pentru a fi folosită pentru un
seminar. Și totuși în ansamblu, constituirea bibliotecilor publice este parte
integrantă a democratizării, atît în varianta restrictivă a democrațiilor antice, cît
și în cea modernă.
Un exemplu în acest sens se regăsește negativo modo în campania din
sec al XIX-lea din Europa Centrală împotriva bibliotecilor publice, numite pe
atunci Leihbibliotheken31. În tot secolul al XIX-lea, dar cu o virulență deosebită
în perioada Restaurației și în Vormärz, medici, pedagogi și duhovnici se întrec
în a vitupera la adresa viciului lecturii, numit Lesesucht sau Lesewuth.
Bibliotecilor publice li se reproșează faptul că șterg în mod periculos granițele
sociale, distrug sentimentul religios, subminează încrederea supușilor în
autorități și în genere distrag poporul de la îndeletnicirile practice și utile
societății. Lectura le face pe fete și femei să cadă în indolență și reverie inutilă
și să-și uite datoriile casnice. Tot astfel, ea corupe tinerii, prezentînd viciile într-
o lumină favorabilă și îndepărtîndu-i pe elevi de la obligațiile de studiu și de la
cerințele vieții. Librarii și bibliotecarii sînt anatemizați drept „vînzători de
otravă“ (Giftverkäufer, astăzi am spune „traficanți de droguri”), iar bibliotecile,
huiduite drept “bordeluri morale“32. Pe scurt, astfel de „instituții periculoase“33
ar trebui închise sau măcar controlat fondul lor de carte prin cenzură. De altfel,
controlarea strictă de către autorități a bibliotecilor de împrumut – cunoscută
drept Bücherpolizei – este documentată și istoric în Austria tereziană, urmată de
o relaxare a cenzurii în timpul lui Iosif al II-lea și de o reînăsprire a acesteia în
era Metternich, cînd Imperiul habsburgic ajunge să fie considerat un stat
„model” în ce privește cenzura. Șocul produs de Revoluția Franceză a dus la
desființarea bibliotecilor publice, reînființate abia după 1811, însă în număr
31
Cf. Wolfgang von Ungern-Sternberg, Leihbibliothek und Zensur im 18. und 19. Jahrhundert, in
Die Leihbibliothek als Institution des literarischen Lebens im 18. und 19. Jahrhundert.
Organisationsformen, Bestände und Publikum. Arbeitsgespräch in der Herzog August Bibliothek
Wolfenbüttel. 30. September bis 1. Oktober 1977, Hg. von Georg Jäger und Jörg Schönert, Dr.
Ernst Hauswedell & Co., Hamburg, 1980.
32
Apud ibidem, p. 265.
33
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 153

limitat și cu acces restrîns. În plus, acordarea concesiunii de deschidere a unei
biblioteci era condiționată de reputația individului, care trebuia să aibă o
„atitudine politică verificată și cultură literară”, precum și „o avere suficientă”
pentru a plăti cauțiunea impusă34. Evident, bibliotecarul se angaja să respecte
lista cărților cenzurate și regulile în ce privește alcătuirea fondului de carte,
decretul din 1811 enumerînd în detaliu cărțile considerate dezirabile de către
autorități. În fine, concesionarul se obliga să declare „literatura interzisă,
imorală sau periculoasă politic” și să țină cont de condițiile cu privire la
eliberarea permiselor de lectură35. Alte reglementări vizau excluderea tinerilor și
a studenților în general sau măcar a celor care nu beneficiază de încuviințarea în
scris a adulților responsabili pentru ei, precum și excluderea fetelor și a femeilor
necăsătorite, a personalului domestic și a mediului muncitoresc, împiedicarea
accesului populației rurale etc. Toate acestea nu exclud, desigur, faptul că în
practică se putea înfiripa o „anume complicitate între bibliotecar și client”, pînă
la înființarea unor cabinete de lectură secrete pentru cărțile interzise36.
De aici rezultă și ambiguitatea, tipică heterotopiilor, în relația
bibliotecilor cu societatea. Ce-i drept, la prima vedere, biblioteca este cadrul
unui mod de viață orientat către otium, iar nu către negotium, un loc în care
concurența din societate este sublimată în seducția unor lumi alternative și în
luptele de idei. Totuşi, biblioteca nu invită pur și simplu la destindere, precum
cultura de consum, contribuind la refacerea forței de muncă în timpul liber, fără
a pune sub semnul întrebării ordinea socială constituită. Însăși existența
bibliotecii indică posibilitatea unei alternative, iar acest lucru face ca retragerea
în bibliotecă să apară într-o altă lumină: căci retragerea, ca strategie militară,
urmărește replierea forțelor în vederea unui nou atac cu mai multe șanse de
succes. Retragerea în bibliotecă a celor care caută o lume secundă, fiind într-un
fel sau altul nemulțumiți de lumea actuală, poate semnifica astfel nu capitularea
necondiționată în fața principiului realității, ci pregătirea unui atac întemeiat, –
altfel spus, pe bază de argumente – la adresa stării prezente a societății sau
măcar tactica unei rezistențe surde. Șoarecii de bibliotecă nu trebuie
subestimați, căci ei nu sînt neapărat înfrînții sorții. Chiar dacă revoluțiile nu sînt
făcute strict vorbind de bibliotecari, ele sînt inspirate de autorii cărților și sînt
susținute ideologic, dacă nu chiar de pe baricade, de cititori (să ne amintim de
rolul studenților în revoluțiile moderne, inclusiv în Viena anului 1848).
34
35
Apud ibidem.
36
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 154

Sprijinul oferit de biblioteci acestor potențiali insurgenți se explică prin faptul

că în ele își găsesc locul nu doar cărțile consacrate și integrate în canonul
cultural, nici doar scrierile convențional-moralizatoare sau de propagandă, ci și
cele în care germinează sursele transformării sociale. Biblioteca nu este numai
locul ordinii intelectuale, ci și al destabilizării acesteia, al unei viitoare insurecții
sociale sau măcar, prin utopiile pe care le găzduiește, un laborator al lumii
viitoare. Ca atare, în unele regimuri, lectura este în sine un gest subversiv. Sau,
pentru a relua remarca generalului lui Musil: „aici e ceva fundamental care nu e
în ordine!”
Însăși existența unui „fond de carte secret”, cu acces mai limitat decît
accesul oricum în principiu limitat la o bibliotecă și în care se ține o evidență și
mai strictă decît cea ținută oricum, prin intermediul fișelor de împrumut a
cărților, este suficientă pentru a desființa mitul bibliotecii inofensive și
escapiste. Fixați pe căutarea esențelor, filosofii tind să uite adeseori evoluția
istorică a fenomenelor și faptul că ceea ce pare de la sine înțeles – de pildă,
faptul de a sărbători cinci ani de funcționare a Bibliotecii Austria la
Universitatea din Iași – ar fi fost imposibil în alt moment sau în alt loc. Pentru a
recurge din nou la un exemplu: pînă pe la mijlocul anilor șaizeci, gînditori
clasici nu puteau fi citiți în biblioteca Facultății de Filosofie din București sau le
era îngăduită doar lectura anumitor pagini, bibliotecarul patrulînd printre rînduri
pentru a se asigura că cititorii nu dau pagina pe ascuns. Pe atunci, dar chiar și
decenii după aceea, existența unei Biblioteci Austria nu numai în România, ci și
în multe alte țări, ținea de domeniul utopiei. A arunca o privire „dincolo” era ca
și cînd ai da pe furiș pagina permisă, pentru a ajunge la una interzisă. În calitate
de locuri ale memoriei, bibliotecile țin memoria trează, amintesc faptul că au
existat și mai există și alte lumi, unele mai bune, altele mai rele decît cea în care
trăim. Dacă Biblioteca Austria are în felul său statutul unui „trimis special” al
unei țări, respectiv al unei culturi, bibliotecile în general sînt purtătorii unui
mesaj de umanitate și conțin oferta unui pluralism al lumilor și al ideilor, prin
simpla diversitate pe care o găzduiesc. În ele își găsesc locul deopotrivă valori
consacrate și tinere promisiuni, clasicii și avangarda, reprezentanții
conformismului și emisarii transformării sociale. Biblioteca este locul
alternativei la aici și acum, nu neapărat pentru a oferi o viață-surogat, ci în
primul rînd pentru a modela viața reală într-un mod mai uman. Din toate aceste
motive, se cuvine să sărbătorim transformarea Bibliotecii Austria din Iași dintr-
o utopie într-o heterotopie.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 155

Bibliografie

Canetti, Elias, Die Blendung, Fischer, Frankfurt am Main, 1991.
Foucault, Michel, Andere Räume, in Aisthesis. Wahrnehmung heute
oder Perspektiven einer anderen Ästhetik, hg. v. Karlheinz Barck et al., Reclam,
Leipzig, 1990.
Lehr, Thomas, Zweiwasser oder Die Bibliothek der Gnade, Dtv.,
München, 2014.
Musil, Robert, Omul fără însușiri, vol. 2, Univers, București, 1995.
Parsons, Edward Alexander, The Alexandrian Library, Glory of the
Hellenic World. Its Rise, Antiquities, and Destructions, The Elsevier Press,
Amsterdam, Londra, New York, 1952.
Steinfest, Heinrich, Ein sturer Hund, Piper, München, 2003.
Ungern-Sternberg, Wolfgang von, Leihbibliothek und Zensur im 18.
und 19. Jahrhundert, in Die Leihbibliothek als Institution des literarischen
Lebens im 18. und 19. Jahrhundert. Organisationsformen, Bestände und
Publikum. Arbeitsgespräch in der Herzog August Bibliothek Wolfenbüttel. 30.
September bis 1. Oktober 1977. Hg. von Georg Jäger und Jörg Schönert, Dr.
Ernst Hauswedell & Co., Hamburg, 1980, pp. 255–310.
Vișniec, Matei, Sindromul de panică în Orașul Luminilor, Polirom, Iași,
2012.
Surse web
www.dexonline.ro [accesat: 18.02.2015].
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 156

BIBLIOTECI, CITITORI, LECTURA – Isabela-Gabriela Lipșa et al.
Biblioteca: de la clișeu academic la experiențe

creativ-umane
Isabela-Gabriela LIPȘA, Elena STAVARACHE

(Biblioteca Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion
Ionescu de la Brad” Iaşi)
Abstract: The Library of the University of Agricultural Sciences and

Veterinary Medicine (USAMV) of Iasi aims to extend its services to
areas specific to public libraries such as tutoring and volunteering,
starting from the need to regain presence in the lives of the student
users, which are the most in number, in the way they want and not according to
the image of the traditional library.
Three areas were identified as being both of interest to students and
compatible with specific activities of the library: tutoring and volunteering;
encouraging, coordination and allocation of library space for creative
activities; and Parlatory, a new concept for a new paradigm. Thus, the library
gains a new valence: it is perceived as part of the human experience which
becomes the catalyst of an academic experience having a significant cultural
component. It no longer appears mainly as an institution but as a space with
people for people and their experiences.
Cuvinte-cheie: Biblioteca UŞAMV Iaşi; parlatorium; tutoriat;

voluntariat.
Se vorbeşte frecvent de reforma bibliotecilor din România (implicit a

celor universitare), înţelegându-se prin reformă, de cele mai multe ori,
informatizarea acestora, adică sporirea serviciilor care au ca suport tehnologii şi
programe informatice.
Din perspectiva politicii de management a Bibliotecii USAMV Iaşi,
reforma şi-a propus extinderea serviciilor spre zone specifice în România, mai
mult bibliotecilor publice – tutoriatul şi voluntariatul – pornind de la nevoia de a
redeveni prezentă în viaţa utilizatorilor studenţi, cei mai mulţi ca număr, aşa
cum îşi doresc ei, şi nu conform cu imaginea bibliotecii tradiţionale.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 157

Studenţii zilelor noastre folosesc biblioteca doar atunci când au nevoie
de informaţii pentru redactarea unui referat, a unei lucrări sau pentru a-şi scrie
lucrarea de licenţă şi pentru a învăţa în timpul sesiunii. Ei nu mai privesc
biblioteca ca fiind un pion principal în dezvoltarea gândirii și personalităţii, ci o
privesc ca pe un loc în care îşi pot găsi strict informaţiile necesare. Din ce în ce
mai mult, în bibliotecile specifice a dispărut plăcerea lecturării unei cărţi
nespecifică domeniului de studiu. Trăind în era informatizată, utilizatorii
bibliotecilor şi-au redus vizitele în sălile de lectură datorită comodităţii găsirii
de informaţii pe internet. Cadrele didactice si cercetătorii au din din ce în ce mai
puţin timp la dispoziţie, de aceea consultă, în general, cataloagele online, bazele
de date disponibile în cadrul universităţii (Elsevier, SpringerLink, Scopus, etc.)
sau reviste şi cărţi electronice. În cadrul USAMV Iasi, independent de
bibliotecă funcționează platforma educațională Moodle (Modular Object-
Oriental Dynamic Learning Environment). Aceasta reprezintă un pachet
software dezvoltat pentru crearea și organizarea de cursuri online, precum și
coordonarea online a activității studenților. Este tipul de activitate care
îndepărtează de bibliotecă un număr semnificativ de utilizatori.
Aşa stând lucrurile, trei au fost direcţiile identificate ca fiind de interes
pentru studenţi şi compatibile cu activităţile specifice de bibliotecă:
a. Tutoriatul şi voluntariatul
b. Încurajarea şi coordonarea unor activităţi creative şi alocarea de
spaţiu, în bibliotecă, pentru astfel de activităţi
c. Parlatorium - un nou concept pentru o nouă paradigmă
a. Tutoriatul şi voluntariatul: integrarea studentilor străini în

comunitate
Punctul de pornire al integrării studenţilor străini în mediul studenţesc
academic şi socio-cultural este aderarea la Liga studenţilor. Odată intraţi, aceştia
participă în comun cu colegii români la desfăşurarea evenimentelor specifice
universitare sau interuniversitare (participarea la diferite manifestări culturale,
concursuri).
Pentru a facilita integrarea studenților, Biblioteca a iniţiat
implementarea unui sistem de tutoriat, practicat în universităţile din întreaga
lume. Astfel, tutoriatul reprezintă un program de sprijinire şi consiliere a
studenţilor străini, în scopul de a facilita integrarea lor în învăţământul
universitar și de a le oferi îndumare în activitatea didactică, culturală şi socială
specifică vieţii studenţeşti.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 158

Biblioteca a identificat studenţi, în majoritate străini, cu nevoi de

integrare atât în viaţa academică, cât şi în cea social-culturală, pe care i-a pus în
legătură cu studenţi români, colegi de an sau din ani mai mari, dispuşi să-i
insoţească si să-i consilieze inclusiv în problemele de limbă. Biblioteca
patronează si urmăreşte desfăşurarea acestor parteneriate tutore-tutelat, cu o
durată de maxim un an, până la finalizarea lor prin integrarea tutelatului în
comunitatea socio cultarală. Integrarea socio-culturală ni s-a părut a avea o
importanţă mult mai mare decât cea academică, cea din urmă fiind una implicită
programului specific.
b. Încurajarea şi coordonarea unor activităţi creative şi alocarea de

spaţiu, în bibliotecă, pentru astfel de activităţi
Biblioteca a lansat şi încurajat conceptul de educaţie bazată pe
experienţa creativă şi emoţională, pornind de la o nouă paradigmă a dezvoltării
personale, conform căreia creativitatea noastră şi frumuseţea relaţiilor noastre
cu noi înşine şi cu mediul înconjurător schimbă profilul identităţii noastre
personale şi implicit profilul identităţii noastre profesionale. Intervenind asupra
unui aspect al realităţii cotidiene, reinventând-o şi transformând-o în ceea ce ei
înşişi ar vrea ca aceasta să devină, studenţii înţeleg că au puterea de a schimba
realitatea şi mediul înconjurător. Pentru aceasta, este nevoie de imaginaţie, pe
care doar contactul cu experienţa creativă o poate dezvolta, de încrederea în
sine şi de voinţă pe care tipul acesta de activitate le-o poate stimula şi Biblioteca
le-a încurajat-o şi susţinut-o prin implicarea directă drept catalizator.
Prezenţa unor specializări cu real caracter creativ cum ar fi: Arhitectura
peisageră, Gastronomia tradiţională românească, Tehnologia si valorificarea
băuturilor, Valorificarea faunei cinegetice, Ambalaje şi design, Tehnici
culinare si produse de patiserie, Amenajarea agroturistică a teritoriului, ce
presupun activităţi creative, a pus biblioteca în faţa unei alte provocări: aceea de
a-şi pune spaţiile şi personalul la dispoziţia echipelor de studenţi organizatori de
expoziţii tematice (aranjamente florale şi cinegetice, origami, fructe şi seminţe
de toamnă, peisaje realizate din plante imortalizate) şi programe gastronomice
demonstrative, implicându-se într-un şir de experienţe creative modelatoare de
personalitate.
c. Parlatorium – un nou concept pentru o nouă paradigmă

Consecventă preocupării pentru dezvoltarea aptitudinilor de
comunicare, precum şi acelor social creative, biblioteca îşi propune
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 159

implementarea, în viitorul apropiat, a unui concept aplicat cu succes în ţările din
Vestul Europei, şi anume amenajarea unui Parlatorium într-un spaţiu deja
existent (Sala Media). Spaţiul va oferi studenţilor un loc dedicat interacţiunii,
neîngrădit de restricţiile impuse de liniştea unei săli obişnuite de lectură. Aici
studenţii vor putea pregăti diverse prezentări şi proiecte de grup, având la
dispoziţie nu doar accesul la internet şi la resursele bibliotecii, ci şi
oportunitatea de a face dezbateri şi simulări ale prezentărilor pregătite.
Concluzii
- ideea de a fi aproape si implicată ALTFEL în viaţa studenţilor a pus
Biblioteca într-o cu totul altă perspectivă. Pierzând din importanţa rolului său
auxiliar didactic, biblioteca surprinde o nouă valenţă: este receptată ca parte a
unei experienţe umane, care devine catalizatorul experientei academice cu o
semnificativă componentă culturală;
- neînsemnând obligatoriu numai lectură de specialitate sau de
divertisment, disjunctă de o practică generată de apetenţă pentru virtual, via
tehnologie digitală, biblioteca nu mai apare cu preponderenţă ca o instituţie, ci
ca spaţiul cu oameni, pentru oameni şi experienţele lor;
- stimulând experienţa creativă şi implicit experiența emontională,
biblioteca işi propune să ofere o punte între digital și real, transformând
virtualul în palpabil;
- ca Bibliotecă ALTFEL, dar fără a abdica de la caracteristicile specifice,
Biblioteca USAMV Iași va încerca, cu Parlatorium, să adauge experienței
conceptului de dezvoltare personală, și componenta comunicării socio-umane și
academice într-un spațiu neconvențional.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 160

MERIDIAN – Julien Roche
LILLIAD – Learning center Innovation

Julien ROCHE
(Bibliothèque Centrale Universitaire de Lille)
Rezumat: Este descris aici un proiect vizînd construirea unui spaţiu

al interacţiunii între publicuri diverse. Proiectul LILLIAD îşi propune
să creeze condiţii optime pentru interacţiunea dintre elevi de liceu,
specialişti din diverse industrii creatoare şi ceea ce s-ar numi publicul
larg, în condiţiile în care biblioteca în care se va aplica proiectul se găseşte
într-o poziţie favorabilă, la distanţă egală între trei poli ai vieţii universitare
europene: Paris, Londra, Bruxelles.
Cuvinte-cheie: LILLIAD; a dezvălui inovaţia; a favoriza inovaţia; a

gîndi; a practica inovaţia.
Le projet LILLIAD, qui ne s’appelait pas encore ainsi, a vu le jour en

2006, pour une ouverture prévue à la rentrée universitaire 2016-2017. 10 ans
donc de gestation, pour faire émerger le projet scientifique, réunir les soutiens
politiques nécessaires à sa mise en œuvre, écrire un programme fonctionnel
pour le bâtiment, sélectionner l’architecte, réaliser les travaux, ouvrir le
bâtiment au public. Si l’émergence de ce projet a nécessairement mobilisé un
nombre important d’acteurs et de partenaires, deux ont eu un rôle décisif. Le
premier, qui en sera l’utilisateur, est l’université Lille 1 – Sciences et
Technologies. En son sein, j’ai le privilège de porter le projet au plus près de la
présidence de l’université, en l’espèce le premier Vice-Président et le Président.
C’est ce portage politique fort qui a permis la concrétisation du projet. Second
acteur décisif, qui a participé à la construction du projet dès son origine, le
Conseil Régional Nord Pas de Calais, dont le Président a très tôt perçu
l’originalité et le potentiel.
Une des trois universités publiques lilloises, demain fusionnées en une
seule grande université, l’université Lille 1- Sciences et technologies, est
aujourd’hui forte de plus de 20000 étudiants et de près de 3000 personnes.
Pluridisciplinaire, elle est néanmoins à dominante sciences et technologies, avec
une forte composante sciences économiques, sociales et de gestion. Elle occupe
un grand campus vert de 200 hectares à l’extérieur de la ville, en bout de ligne
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 161

de métro, sur la commune de Villeneuve d’Ascq : la Cité Scientifique. La place
universitaire Lilloise est la plus importante au Nord de Paris, avec plus de
100.000 étudiants, dans une agglomération de plus d’un million d’habitants.
L’aire de chalandise de l’université de Lille, et partant de LILLIAD pour ce qui
est de la thématique « innovation » s‘étend donc entre 3 capitales, Paris au sud,
Londres au nord-ouest, Bruxelles au nord-est.
Le public traditionnel d’une bibliothèque universitaire est connu : les
étudiants de l’université et les personnels qui y travaillent. Ce public restera
évidemment le premier utilisateur de LILLIAD, dans sa composante
bibliothèque universitaire. La nouveauté tient à un élargissement des publics
dans trois directions nouvelles, qui marquent ainsi l’originalité du projet. Le
public lycéen tout d’abord, dans un double souci d’attractivité des futurs
étudiants vers l’université et de transition réussie entre le lycée et l’université.
Les entreprises et les acteurs de l’innovation, à qui il s’agit d’offrir un cadre de
rencontre privilégié avec le monde universitaire. Le grand public enfin, dans un
souci d’ouverture de l’université sur la Cité. Tous ces publics concourant à la
création d’un lieu inédit car fusionnant dans une alchimie nouvelle un ensemble
d’activités essentielles pour la vie de l’université au cœur du campus.
S’il est aisé de comprendre l’expression « learning center », qui désigne
simplement une bibliothèque moderne, la question de l’innovation mérite qu’on
s’y arrête. Au centre du projet, figure le souhait de l’université de créer en son
sein un lieu pour la diffusion et la culture de l’innovation. En effet, il ne suffit
pas de disposer de ressources documentaires, scientifiques et technologiques
pour les traduire en innovation et en croissance. Il faut que ces connaissances
circulent, qu’elles soient transmises, comprises, assimilées, appliquées et
exploitées, fonction première s’il en est d’une bibliothèque. Des lieux de
rencontre sont donc nécessaires pourrapprocher les différents acteurs et tisser
des réseaux de relation plus ou moinsformels, qui permettent de confronter et
d’échanger des idées. Il est de surcroît essentiel de sensibiliser les étudiants et le
grand public à l’innovation et d’en faire un élément constitutif des méthodes de
formation et d’apprentissage. Même à l’ère des technologies de la
communication, la proximité et les lieux de rencontre – physiques aussi bien
que virtuels – restent des facteurs essentiels pour favoriser les échanges qui
conditionnent fortement le processus d’innovation. Toutes ces raisons ont
conduit l’université à adjoindre à sa bibliothèque, repensée et modernisée, la
thématique de «innovation».
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 162

L’ambition en matière d’innovation tient en quatre axes, qui peuvent

s’incarner en quatre verbes d’action : montrer, favoriser, penser et pratiquer
l’innovation.
Montrer l’innovation. LILLIAD constituera une vitrine de l’innovation
qui se mène au sein de l’université, à travers des événements, des expositions,
des actions de promotion et de valorisation, menées en propre ou en relation
avec ses partenaires du monde socio-économique. Il offrira également un terrain
d’expérimentation et de démonstration aux laboratoires de l’université qui le
souhaitent, pour les projets de recherche qu’ils mènent et les prototypes qu’ils
développent à cette occasion et, partant, entendent tester.
Favoriser l’innovation. Parce qu’il est essentiel de développer
systématiquement et très en amont l’esprit d’innovation chez les publics
universitaires, LILLIAD offrira des espaces qui favoriseront les démarches
design, créatives et transdisciplinaires avec et entre étudiants. Il s’agit ainsi de
contribuer à promouvoir et de soutenir, au sein de l’université, l’innovation
comme état d’esprit, comme processus, comme culture. En outre, parce que
l’innovation ne se décrète pas, LILLIAD capitalisera tant sur ses espaces
formels – liens de rencontres – que sur la mise en œuvre d’espaces plus
informels, aptes à créer les conditions nécessaires à l’émergence de
l’innovation.
Penser l’innovation. LILLIAD s’appuiera, au sein de l’université, sur un
cercle de réflexion scientifique, qui a vocation à mettre l’innovation en
perspective, notamment par le prisme des enjeux globaux qu’ils induit et qu’elle
interroge – enjeux économiques, techniques et scientifiques, évidemment, mais
aussi et surtout enjeux éthiques, sociaux et sociétaux. En miroir, LILLIAD
offrira une programmation scientifique spécifique autour de l’innovation –
événements, rencontres, conférences, expositions, etc.
Pratiquer l’innovation. Le «learning center» est, étymologiquement, un
« lieu pour apprendre ». Il y a donc une évidence voire une nécessité à intégrer
cette dimension. LILLIAD comprendra un ensemble de salles de travail en
groupes, qui permettront aux usagers d’intégrer de nouveaux modes de travail
en commun, ainsi qu’une salle multi-fonctions. Pensée avec l’ensemble des
acteurs concernés au sein de l’université, elle offrira aux enseignants un lieu
propice à l’innovation pédagogique, aux chercheurs en sciences de l’éducation
un terrain idéal d’observation des pratiques pédagogiques émergentes.
LILLIAD comprendra également un espace dénommé Xperium, espace pour
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 163

montrer autrement la recherche menée dans les laboratoires, dans une
perspective pédagogique novatrice.
L’ambition de LILLIAD est donc singulièrement plus large qu’une
«simple» rénovation de la bibliothèque universitaire centrale. Véritable «adieu»
à la «BU», le projet permettra de transformer en profondeur les missions de
l’actuelle bibliothèque, enrichissant son offre de services et d’espaces. Le
nouvel équipement comprendra ainsi trois dimensions : la bibliothèque, qui en
constitue le cœur et l’essentiel en termes d’espaces, un espace événementiel, en
appui à la vie scientifique de l’université, et Xperium, un espace de promotion
de la recherche de l’innovation partenariales.
Trois dimensions qui n’ont pas vocation à être simplement juxtaposées,
mais bien articulées les unes aux autres. Symbole de cette articulation, le
système d’antivol de la bibliothèque sera positionné à l’entrée même du
bâtiment. C’est donc à une circulation des documents physiques à l’intérieur de
l’ensemble de LILLIAD que l’usager est invité. Quant au guichet d’accueil,
placé en face de l’entrée du bâtiment, il a vocation à accueillir et à orienter pour
l’ensemble des fonctions de LILLIAD.
La force du projet architectural tient à une organisation parfaitement
lisible des espaces de LILLIAD, dans leur spatialité comme dans leur
progressivité. Un hall d’entrée distribuera ainsi les espaces : à gauche Xperium,
à droite le complexe événementiel, en face les espaces de convivialité et de
bibliothèque. Avec un cheminement progressif depuis l’animation de l’entrée
vers le silence et calme du cœur de la bibliothèque.
La bibliothèque et les espaces de convivialité associés occuperont une
place de choix dans le nouveau bâtiment. Symboliquement tout d’abord,
puisqu’elle restera dans l’ancien bâtiment, rénové, les nouveaux services,
complexe événementiel et Xperium, intégrant l’extension. L’accueil sera
organisé à deux niveaux, orientation et renseignement. Si l’orientation trouvera
sa place à l’entrée même de LILLIAD, le renseignement nécessitera de rentrer
plus avant dans le bâtiment, au premier étage. Ce premier étage est organisé
autour d’un espace de sociabilité, un atrium central, qui distribue la circulation
des usagers vers les deux équipements principaux de cet étage : le café et
l’espace isolable de bibliothèque. Le premier étage est en effet pensé pour
permettre aux usagers de travailler – espace isolable de la bibliothèque – de se
détendre – espace de sociabilité – et de se restaurer – café – dans un même
périmètre. Il s’agit là du cœur de vie de LILLIAD, espace qui sera ouvert sur
des horaires larges. L’espace isolable de la bibliothèque formera une
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 164

bibliothèque en miniature, avec des espaces de travail ouverts, des salles de

travail en groupe, des collections documentaires, des espaces de consultation
internet, des imprimantes et des copieurs. Au total plus de 250 places de travail
qui accueilleront le public sur des horaires tardifs, lorsque l’affluence ne
nécessite pas d’ouvrir l’ensemble des places et des espaces de bibliothèque. Le
reste de la bibliothèque occupera l’ensemble du 2e étage du bâtiment, pour un
total de 850 places de travail et de plus de 100.000 documents en libre accès.
Parce que LILLIAD, dont les travaux sont en cours de réalisation,
n’ouvrira pas ses portes avant septembre 2016, l’université a souhaité préfigurer
dès 2014 l’un des espaces prévus dans le futur équipement : Xperium. Espace
complètement scénographié pour l’accueil de public et la présentation de
manipulations scientifiques, Xperium s’appuie sur une équipe d’accueil
composé d’enseignants-chercheurs de l’université et de doctorants qui
présentent les expériences développées par leur laboratoire. Valorisant les liens
entre l’université et les acteurs de l’innovation au sein du monde socio-
économique, Xperium montre la recherche scientifique en cours, à travers des
manipulations tant pédagogiques que « recherche ». La thématique choisie sera
renouvelée lors qu’Xperium migrera vers LILLIAD, en septembre 2016. Avant-
première de LILLIAD, Xperium en symbolise l’esprit.Projet inédit, Xperium
n’est ni un espace de vulgarisation scientifique, ni un lieu de promotion
culturelle, ni un outil de développement professionnel pour les enseignants du
secondaire. Il présente trois caractéristiques essentielles qui, combinées, en
constituent la signature originale : les expériences montrées sont révélatrices de
la créativité scientifique des chercheurs, ces expériences constituant un
« itinéraire » ; l’itinéraire comme les expériences elles-mêmes sont par nature
transdisciplinaires, favorisant et même recherchant les croisements entre
sciences et techniques, sciences humaines, sociales et économiques ;Les
expériences sont mises en relation avec les enjeux techniques, scientifiques,
éthiques, sociaux et sociétaux qu’elles interrogent, permettant ainsi une plus
forte mise en perspective et en actualités de la recherche.
Dernière composante de LILLIAD, un complexe qui, sur 1500m2 environ,
occupera toute la partie ouest de l’extension. L’intégration de ce lieu au sein
d’un ensemble plus vaste incluant une bibliothèque et des espaces de vie
participe d’une volonté affirmée de faire se rencontrer le monde socio-
économique et l’université dans toutes ses composantes : personnels,
enseignants et chercheurs en tête, bien sûr, mais aussi étudiants, qui
constitueront vraisemblablement le public majoritaire de LILLIAD en terme de
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 165

flux. Organisé autour d’un patio central – accessible – le complexe
événementiel constituera en outre un microcosme en soi, qui répond à
l’ambition de concentration réputée favorable à l’émergence d’une ambiance
propice à l’innovation : un grand et un petit amphithéâtres, totalement équipés,
gradiné pour le premier, à plat pour le second, deux salles de commission en
appui, un espace d’exposition / cocktail déjeuner, un espace enfin dit « de
promotion de l’innovation », dans lequel seront regroupés un ensemble de
services d’appui à l’innovation. Le complexe événementiel fonctionnera en
interaction avec le reste de LILLIAD : salle d’innovation pédagogique – en
proximité immédiate –, Xperium, autres salles de réunion, espaces de sociabilité
et de restauration, fonds documentaires enfin.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 166

MISCELLANEA – Jean-Michel Cantacuzène
EX-LIBRIS
Jean-Michel CANTACUZÈNE
Rezumat: Textul de faţă se referă la câteva ex-libris-uri şi gravuri

reprezentative dintr-o lucrare apărută la Veneţia în anul 1491. Printre
aceste gravuri sunt înfăţişate câteva teme biblice („Adam şi Eva
alungaţi din Paradis”, „Cain ucigându-l pe Abel”), dar şi oraşe din
perioada medievală, ca de exemplu Roma, Veneţia (în secolul al XV-lea),
Florenţa sau Marsilia.
Cuvinte-cheie: ex-libris; gravuri; oraşe medievale; istorie.
Cronicha de tuto el mondo vulgare, de frate Jacobo Philippo da

Bergamo, Bernardino Rizo de Novara, Venise, 1491 (in folio, 297 fol. chiffrés,
11 feuillets non chiffrés/titre, 9
f.index, registre/, 56 gravures sur
bois dont 4 grandes, reau estampée à
froid et ferrures époque).
Cette « Chronique de tout le

monde profane » publiée en 1491 en
langue italienne à Venise, est due au
moine augustin Frate Jacobo Philippo
da Bergamo; c’est la première
chronique imprimée connue, . La toute première édition de cette Chronique
italienne datée de 1483 avait été publiée en latin, Supplimentum Cronicarum,
également à Venise, mais sans aucune figure.
Les figures de la Bible, l’art de la gravure sur bois…
De très nombreuses gravures sur bois ornent cette splendide édition de

1491en langue italienne. L’iconographie débute par quatre grandes images de
l’Ancien Testament : En frontispice, fol.1 – après la page de titre et les 9
feuillets de la table des matières – la grande gravure représentant Les six jours
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 167

de la création du Monde, est suivie au fol. 3 de Adam et Eve chassés du
Paradis, puis par Cain tuant Abel au fol. 4, par La construction de la Tour de
Babel, au fol.8, et enfin par la destruction de Sodome et Gomorrhe, au fol. 12v.
Fol.3: Adam et Eve chassés du Paradis.
Fol.4: Cain tuant Abel
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 168

Les Villes…
A ces cinq sujets obligé du monde connus d’illustration de la Bible, se
succèdent tout au long des 297 feuillets de cette chronique qui s’arrête en 1490,
51 bois gravés représentant des villes connues à cette époque.
En très grande majorité les villes sont sont italiennes , de Milan,
jusqu’à Syracuse en Sicile. Quatre gravures sont de grandes taille, à demi-page,
et représentent avec précision des villes très connues à l’époque : Gènes; Rome;
Vérone; Venise.
Fol.60: Rome
Fol.172: Venise au
15è s.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 169

Les gravures sur bois de plus petite taille sont d’une autre main et
moins détaillées que les grandes, mais évoquent bien les villes représentées.
Aisi pour Florence on remarque les deux parties de la ville séparées la l’
Arno et ses ponts;
Fol.90: Florence
Pour Marseille, seule ville française représentée par une gravure, on

reconnait également N-D de la Garde surplombant la ville, ainsi que l’entrée du
port -aujourd’hui le Vieux Port.
Fol.66: Marseille
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 170

La chute Constantinople…
Il est étonnant de constater que de nombreuses villes d’Italie du Nord,
telles que Milan, Pavie, Bergamo ou Brescia, représentées par de petites
gravures, sont décrites comme étant en ‘France cisalpine’ tandis que Lodi est
située en Lotharingie française (Lorraine/, préfigurant les guerres d’Italie
menées par les rois de France au début du 16è siècle.
Si les villes de la péninsule italienne sont sur-représentés, cells de
l’étranger sont très rarement représentées; on note Epidaure en Albanie, Thèbes
en Egypte, Jérusalem en Judée, Raguse en Dalmatie, Antioche ‘en Asie’, Edesse
en Mésopotamie.
Cette toute première chronique éditée à Venise, a connu de nombreuses
éditions jusqu’à la fin du 16 siècle. Le choix des villes étrangères donnant lieu à
des illustrations gravées sur bois n’est pas évident; tout au plus peut-on penser
que les villes portuaires ont été privilégiés; ainsi pour la France, seule Marseille
donne lieu à une gravure au fol.66. Cela ne fait que ressortir l’absence
remarquable de quelque gravure que ce soit de Constantinople, la ville la plus
brillante jusqu’à sa dévastation par le Turc en 1453. Il est certain que les
dessins ou croquis de Constantinople ne devaient posa être très nombreux à la
fin du 15ème siècle; on connait aujourd’hui celui de 1422 du au moine-
géographe florentin Cristoforo Buondelmonti et Venise ne pouvait sans doute
pas envoyer un dessinateur au milieu de ces barbares seulement trente ans après
le bain de sang de la fin mai 1453.
Alors le chroniqueur ne se prive pas pour décrire la prise de
Constantinople par les Turcs .(fol.281v. & 282/
« Constantinople, ville très riche, chef lieu non seulement de la Grèce
mais de tout le Levant, ayant été assiégée 50 jours par Mahomet, prince des
Turcs, fut finalement prise le 27 mai /1452-sic/et pillée avec une cruauté comme
on n'en avait jamais vu. Et avant d'être prise, l'empereur de Grèce appelé
Constantin fut décapité et sa tête portée sur une lance dans toute la ville avec
des cris terribles. Et aussi pour une plus grande terreur, elle fut portée dans
tout le camp. Ensuite, une incroyable foule de Turcs pénétra dans
Constantinople et l'ayant pillée, viola surtout les églises avec toutes sortes
d'impuretés et pilla leurs ornements. Entre autres cruautés pour la grande
dérision des chrétiens, ils prirent notamment dans une église une très belle
image d'un crucifix et le portèrent dans leur camp et le firent frapper et
conspuer et couvrir d'infinies porcheries par toute la plèbe. Ils donnèrent
ensuite l'ordre que toutes les vierges et religieuses fussent enlevées de leurs
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 171

monastères et violées par toute la plèbe. Ils firent enlever les cloches de toutes
les églises. Le très noble temple de Sainte-Sophie fut rempli de cochonneries et
saletés. Il serait presque impossible de décrire les grandes cruautés dont usa ce
chien dans cette noble cité et pareillement, peu de temps après, dans Pera qui
était soumise aux Génois et était leur colonie. Ayant pris la tête de la Grèce, en
peu de temps il subjugua le Péloponnèse et toute la Grèce, l'Achaïe, l'Acarnanie
et encore une grande partie de la Macédoine. Il prit ensuite la Bulgarie et la
Rascie, la Serbie et ce qui se trouve depuis Alisann ou Andrinople jusqu'au
Danube, faisant craindre à cause de cela aux peuples de la Valachie de devenir
dans leur plus grande partie ses sujets » /Trad.: Matei Cazacu, de l’italien
mélangé de latin et d’espagnol/
…hier et aujourd’hui…
A la suite de nombreuses guerres contre des nations chrétiennes, d’une
guerre mondiale puis sous l’influence énergique d’AtaTurk, la nation turque
s’est mise au travail et s’est rangée parmi les nations industrieuses et ci vilisées.
Mais on observe, plus de 560 ans après la barbarie décrite dans cette chronique
sortant du moyen-age, exactement les memes actes de barbarie sur d’autres
continents : décapitations, rapts et viols de jeunes filles, , vociférations et
destruction haineuse de l’altérité. Comment peut-on expliquer cette répétition à
l’identique, à une telle distance spatio-temporelle?
Montesquieu en donne l’explication dans De l’esprit de Lois /1748/:
« La religion mahométane, qui ne parle que de glaive, agit encore sur les
hommes avec cet esprit destructeur qui l’a fondée » . A vrai dire, on aurait pu
tout aussi bien citer Montaigne, Bossuet, Beaumarchais, Voltaire, Condorcet,
Chateaubriand, Tocqueville, Vigny, Flaubert, Victor Hugo, ou meme Malraux.
Autant cette chronique éditée à Venise s’étend sur la conquete de
Constantinople par les Turcs ottomans, autant elle ne dit rien sur la conquête de
la meme vill par les Latins en 1204, c’est a dire par les Francs et les Venitiens
de la 4ème croisade. Car les détails de l’histoire de l’empire de Byzance n’ont
pas échappé au chroniqueur au service de Venise. c’est ainsi qu’à deux reprises
es cité le nom de Cantacuzène, à propos de ses relations avec le génois
Francesco Gatilusio et de l’ile de Lesbos /fol. 23v. & fol.261v./
Cette relation avec l’aventurier Gatilusio débute au printemps de 1335
lorsque Gatilusio et ses Genois attaquent, depuis la cote asiatique, l’ile de
Lesbos pour s’en emparer…Cantacuzène la récupère pour l’Empire…puis la
rend quelques années plus tard a Gatilusio…lequel finit par devenir le beau-
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 172

frère de JeanV Paléologue, les Gatilusio devenant alos seigneurs de Lesbos pour
un siècle, les Turcs récupérant en 1455 les iles grecques à leur profit, après la
chute Byzance
Fol.23v.: Mytilène, Cantacuzène et Gatilusio
Fol.261v.: Cantacuzène et Jean V Paléologue
L’invention de l’imprimerie
Bien d’autres faits importants sont mentionnés dans cette Chronique,
par exemple l’invention de l’imprimerie à caractères mobiles par Gutenberg,
grace au financement de Johannes Fust qui a fini par être propriétaire de
l’imprimerie.
« L’art d’imprimer les livres commença en ces temps /1458-sic/ en
Germanie, ou bien inventé par un autre et retrouvé par quelqu’un appelé
Conteburgo /sic/ de la ville de Argentina -Strasbourg-ou bien par un autre
appelé Fust » /fol.285.v/
L’information commence lentement à s’établir et à circler…
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 173

Le premier voyage de Christophe Collomb « De Insulis in India » ne

sera mentionné que dans l’édition latine de 1503 de cette Chronique, soit dix
ans après la lettre de Christophe Collomb, aux souverains espagnols Isabelle la
catholique & Ferdinand d’Aragon…
L’information, imprécise quant aux dates, aux noms et aux
circonstances , met un temps très long à se propager, mais elle se propage grâce
à une nouvelle technique, due aux Allemands, à des efforts intellectuels dus aux
moines et à des artistes toujours admirés. L’art de la chronique incunable,
synthèse des prouesses techniques de l’imprimerie, de l’information proche et
lointaine et des compositions artistique de valeur éternelle, touvera son apogée
incunable avec le Liber Chronicarum, la Chronique de Nuremberg de 1493. Et
l’on sait que cette première chronique imprimée vénitienne a servi de modèle à
celle de Nuremberg.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 174

MISCELLANEA – Jose Augusto Cardoso Bernardes
La Bibliothèque Générale, allégorie de l’Université
José Augusto CARDOSO BERNARDES

(Bibliothèque Générale de l’Université de Coimbra)
Rezumat: Plasînd Biblioteca într-o construcţie triadică, autorul

militează pentru salvarea ideii de spaţiu complex şi complet al
transmiterii şi perpetuării cunoaşterii. „Universitate-Bibliotecă-
Enciclopedie” este propunerea profesorului şi a directorului de
bibliotecă pentru a evita uitarea şi pentru a anima dorinţa de progres. Îi stă
drept exemplu o bibliotecă veche de cinci secole, Biblioteca Joanina, a
Universităţii din Coimbra.
Cuvinte-cheie: universitate; bibliotecă; enciclopedie.
1. A Coimbra, il existe un édifice de presque trois siècles1.

Conçu, à la base, comme bibliothèque, il est devenu, au cours des
dernières années, un lieu de forte attraction touristique, visité par plus de 200
mille personnes chaque année.
La grande majorité est charmée surtout par l‟apparat visuel : les dorés
recouvrant les colonnes et enveloppant le portrait de D. João V, 23 ème
monarque portugais qui donne son nom à la Bibliothèque et qui, aujourd‟hui
comme il y a trois cents ans, se fait contempler en pose de sereine majesté.
D‟autres touristes sont impressionnés par la grande quantité de bois (certains en
forme de retables) ou bien, élevant le regard, ils découvrent des figures
féminines et des inscriptions latines des plafonds. Il y a aussi un nombre
considérable de touristes qui se contentent aux histoires des chauves-souris. Des
chauves-souris dans une bibliothèque? En existe-t-il vraiment ou s‟agit-il d‟un
1
Je me réfère spécifiquement à l‟édifice de la Maison de la Librairie, communément connu
comme BibliotecaJoanina, construit entre 1717 et 1728. Sur la base d‟un document qui certifie
son entrée en fonctionnement le 12 février 1513, la Bibliothèque Générale de l‟Université de
Coimbra vient de célébrer 500 années d‟existence. Sur l‟histoire accumulée au long de ces cinq
siècles, un précieux travail a été récemment publié par trois bibliothécaires, coordonné par
António Eugénio Maia Amaral. La Bibliothèque Joanina a elle-même été récemment l‟objet d‟un
travail innovateur, alliant texte et photographie, de la responsabilité des Professeurs Carlos
Fiolhais et Paulo Mendes.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 175

simple tour de marketing? Quand nous leur assurons que ces mammifères
habitent les lieux depuis des siècles et ils se répartissent en deux espèces
différentes, réunies derrière les étagères et ils apparaissent quelquefois pendant
les concerts nocturnes, ils nous demandent combien ils sont, s‟ils mangent
seulement les larves et les papillons qui attaquent les livres ou bien s‟ils
dépassent aussi ces limites, question de varier leur menu. Finalement, il y a
encore des visiteurs qui posent des questions sur les livres: s‟ils sont encore lus
et, surtout, s‟ils coûtent beaucoup d‟argent.
Avec tous ces motifs de curiosité, les touristes finissent par oublier
qu‟ils se trouvent dans une bibliothèque universitaire, c‟est-à-dire qu‟ils se
trouvent à l‟intérieur d‟un édifice qui sert à garder des livres qui, au long des
siècles, ont constitué le socle du travail de tant de chercheurs, d‟enseignants et
d‟étudiants. Focalisant leur regard, les visiteurs pourront même vérifier qu‟ils
manquent des volumes dans les étagères. Le plus probable est qu‟ils se trouvent
en restauration ; mais il est possible tout simplement qu‟ils soient lus, en ce
moment même, dans un autre lieu par une autre personne.
En effet, même si ce bâtiment ne garde pas que des livres anciens
(nombre d‟entre eux écrits en latin et tous édités jusqu‟à l‟année 1801), il y a
encore des lecteurs qui les recherchent. En vérité, il est rare qu‟une journée se
passe sans que les fonctionnaires ne doivent pas parcourir une distance de 200
mètres entre cette bibliothèque ancienne et un autre bâtiment plus récent (ce
dernier inauguré en 1962), transportant de lourds volumes jusqu‟à la table des
lecteurs qui les ont demandés.
Mais l‟édifice auquel je me réfère (construit entre 1717 et 1728) ne sert
pas seulement à garder une partie des livres anciens. Outre cette fonction plus
évidente, il est également porteur d‟une doctrine pour l‟université comme un
tout.
La fonction première (garder les livres de manière ordonnée) fait
presque oublier cet autre message. Or, il suffit de connaitre un peu l‟histoire de
l‟université pour pouvoir „écouter‟ et surtout comprendre les principes qui
surgissent inscrits dans cette magistrale «maison parlante».
La Casa da Livraria (Maison de la Librairie) a été bâtie en songeant
aux étudiants et enseignants de cette époque spécifique. Mais ce propos ne perd
rien de son actualité si nous nous reportons au XXIème siècle. Bien au contraire:
on a la nette impression que, trois cents ans plus tard, le message garde toute sa
pertinence. En fait, cette sensation d‟anachronisme est particulièrement
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 176

révélatrice de la nature même de l‟université, institution absolument singulière

créée il y a huit siècles déjà en Europe, puis exportée dans le monde entier.
Cependant quelques traits particuliers qui varient d‟un lieu à un autre,
l‟université est aujourd‟hui reconnue en n‟importe quel endroit et on peut parler
d‟une culture universitaire qui se révèle de forme identique à Coimbra, à
Salamanca, à Harvard ou à Iasi.
Regardons alors les plafonds et observons les «arguments» qui y ont été
gravés, de manière séquentielle et articulée, afin d‟essayer d‟en dégager une
sémantique particulière même aujourd‟hui. Dès la première salle on voit que le
savoir de la bibliothèque vient des quatre coins du monde et non pas de la seule
Europe, où se concentrait, alors, la production des livres. Ce message reste tout
à fait d‟actualité, la bibliothèque et la connaissance concernent aujourd‟hui,
nous le savons, plusieurs types de supports, outre les livres imprimés. Ce qui,
autrefois, équivalait à la capacité de recevoir et de donner de la bibliothèque, il
correspond aujourd‟hui à son universalité matérielle et immatérielle.
On voit ensuite, dans la seconde salle, que l‟université n‟est pas
seulement un lieu de savoir. Loin de là... Elle doit allier la production de la
connaissance avec l‟observation de principes moraux: l‟Honneur, la Vertu, la
Gloire, la Fortune. On pourrait s‟arrêter à chacune de ces valeurs, établir sa
généalogie, identifier ses métamorphoses et interroger son degré d‟application à
l‟université de notre temps. Que représente aujourd‟hui la Gloire pour
l‟université? Pourquoi a-t-elle besoin d‟avoir des oreilles si saillantes?
En admettant une telle nécessité, la placerait-on, aujourd‟hui, au même
rang des trois autres valeurs? Quel type d‟Honneur et de Vertu vaut-il la peine
de préserver quand on parle d‟institutions? Et la Fortune, avec ses deux visages?
Imaginons que nous étions aujourd‟hui appelés à réécrire le dit message : en une
époque gouvernée par la Raison, songerions-nous à la Fortune?
Finalement, dans la troisième salle, le centre est occupé par
l‟Encyclopédie, entourée des emblèmes des différents savoirs offerts à
l‟université (Arts, Théologie, Astronomie, etc.). Donc, si mon interprétation est
juste, ce qui s‟y trouve dit c‟est que les savoirs spécifiques de chaque faculté
valent en eux-mêmes. Mais chacun d‟eux contribue aussi pour un autre type de
connaissance: la connaissance qui résulte du rapport produit entre les différents
domaines. Comme il est difficile, même aujourd‟hui d‟entendre et d‟accepter
cette vérité, bien estampée dans cet édifice de Coimbra! Comme il est difficile,
concrètement, d‟accepter la parité des savoirs dans le tout constitué par
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 177

l‟Université et de reconnaître la place de chacun d‟eux quand il s‟agit de penser
à l‟Université comme un tout.
Le propos du message est clair: il s‟agissait, au début du siècle des
Lumières, de dépasser une vision corporative de l‟université comme simple
somme des écoles, des maîtres et des étudiants. Ainsi montre-t-on l‟existence
d‟un point central, toujours figuré sous la forme du triomphe. La bibliothèque,
l‟université et l‟encyclopédie sont des variations de ce pôle agrégateur.
Comme j‟ai mentionné ci-dessus, il s‟agit d‟un discours daté, que l‟on
peut comprendre en fonction des fondements esthético-philosophiques qui
précèdent l‟Illuminisme. Vu dans sa globalité, ce message donne la réponse à
une des nécessités les plus constantes de l‟université de tous temps: l‟existence
d‟un ethos agrégateur, capable de construire une identité qui soit à la fois
composite et organisée. L‟observation de ce principe n‟a jamais été facile et, on
le sait, une telle difficulté est à la base des tensions que l‟on saisit aujourd‟hui
au sein des organes de gouvernement des universités. Par orgueil, ou par
faiblesse, chacune des cultures ou des micro-cultures qui habitent l‟Académie
s‟efforce à démentir la parité réfléchie dans ces plafonds, au nom d‟une
suprématie qui garantit plus de prestige, plus de pouvoir et plus d‟argent.
Si les savoirs ne garantissent pas tous le même effet de retour et s‟ils
participent à des niveaux différents au positionnement de l‟université dans les
rankings internationaux, pourquoi mériteraient-ils le même type de traitement
de la part de qui décide la distribution des ressources?
Je crains que ces questions et le type de réponse qu‟elles suscitent de
l‟intérieur et du dehors de l‟université ne constituent nullement un simple
accident de parcours. Bien au contraire: le genre d‟identité auquel je me réfère a
été et continue à être un problème majeur de l‟institution universitaire. Cela
peut sembler surprenant à nos yeux, mais au XVIIIe siècle la plus grande
réponse à cette question était d‟avoir un nom et une idée : le nom et l‟idée de
“bibliothèque”2.
Par son ampleur et par son prestige, la bibliothèque seule était reconnue
comme espace nécessaire à tous, la bibliothèque seule pouvait contribuer à
apaiser les tensions, neutralisant ou amoindrissant les effets des guerres de
culture qui se vérifiaient dans le sein de l‟université.
Ainsi s‟expliquent, dès lors, les arguments présentés à D. João V par le
Recteur de l‟époque, au moment où il a dû justifier la construction d‟un édifice
2
Sur l‟affirmation des bibliothèques en tant que locus central de l‟université, voir les chapitres 5,
6 et 7 de l‟œuvre de Barbier (2013) couvrant précisément la période 1547-1789.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 178

qui servait à proclamer l‟unité du savoir. Il ne s‟agissait guère plus

d‟accommoder en étagères contiguës les volumes qui versaient les différentes
matières, les attachant avec des chaînes pour qu‟ils ne soient pas volés ou mus
de leur ordonnance. L‟intention était plus ambitieuse et visait idéaliser et
glorifier l‟université en tant qu‟organisme global et métaphysique. Même
aujourd‟hui, selon des courbes variables de crainte et d‟enthousiasme, on
évoque les défis qui se posent aux bibliothèques universitaires, il est juste de
rappeler cet autre défi qui les atteignit il y a de cela trois siècles: celui de
s‟assumer en tant qu‟allégorie de l‟université elle-même3. Je ne connais pas de
défi plus difficile aujourd‟hui. À tel point qu‟il me semble que dans nombreux
cas l‟université semble avoir renoncé à cet idéal, récupérant (peut-être sans en
avoir totale conscience) le confort désorganisé du corporatisme médiéval.
2. Cinq décennies plus tard, la dite réforme pombaline4 devait apporter

à Coimbra un changement profond, traduit dans la valorisation de nouveaux
3
La lettre datée du 8 juin 1716 fut adressée par le Recteur Nuno da Silva Teles, demandant
l‟autorisation d‟acheter la bibliothèque de Francisco Barreto. Peu de temps après, le 31 juillet de
la même année, le Recteur envoya une nouvelle lettre, demandant expressément l‟autorisation de
construire un édifice. Les documents en cause ont déjà été l‟objet de l‟analyse de certains
historiens de l‟université. Voir plus précisément les considérations de Fernando Taveira da
Fonseca (op. cit., pp. 789-790).
4
Je fais référence à la Réforme de l‟Université commencée en 1770 et accomplie avec les
nouveaux Statuts du 28 septembre 1772. Dans une synthèse très expressive, Maria Eduarda
Cruzeiro rappelle ainsi la nature et l‟impact de la Réforme «Geste divin d‟un pouvoir absolu,
«illuminé», qui plus est, par une réforme qui touche l‟université comme de la foudre, avec ses
pouvoirs complémentaires de destruction et de révélation. C‟est comme s‟il ne devait pas rester
pierre sur pierre, comme si ce n‟était plus que sur les ruines de la ville maudite qu‟on pourrait
édifier la nouvelle Jérusalem. Ainsi vit le jour une des principales missions du Marquis: ce ne
furent pas seulement les maîtres antiques qui furent remplacés par d‟autres; ce ne furent pas
seulement les structures administratives obsolètes et eu visibles qui donnèrent la place à d‟autres,
plus rationnelles; les murs mêmes furent abattus, en tant que symboles d‟un pouvoir usurpateur
qui aspira la vie de l‟institution l‟avilissant, pour faire surgir de nouveaux espaces et de nouvelles
divisions, qui dans l‟ère nouvelle devraient constituer une marque matérielle, et symbolique d‟une
nouvelle existence. De fait, pour devenir effective, la réforme impliquait de grandes modifications
parmi lesquelles l‟adaptation et la création d‟établissement annexes aux Facultés «naturelles»
comme le Dispensaire Pharmaceutique, le Laboratoire Chimique, je Théâtre Anatomique, le
Cabinet de Physique dit «des Machines», etc. En vérité, cette nécessité matérielle, parfaitement
justifiée, se doublait d‟une autre dimension par laquelle on renforçait symboliquement l‟action
réformatrice. Le temps de l‟Université était venu, et le volontariat pombalin, étayé par la force de
l‟Etat absolu qui se consolidait, devait maintenant lui changer le profil.» (Cf. Cruzeiro, p. 182.
Notre traduction).
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 179

savoirs, de base expérimentale. Contre la suprématie de la méthode
scholastique, le Marquis de Pombal assuma comme priorité un effort de
refondation qui donna lieu à l‟apparition de laboratoires et des cabinets de
physique et de chimie et des jardins susceptibles de servir à l‟étalage et à la
protection d‟espèces exotiques.
Cette logique sectorielle a également été à l‟avènement des premières
bibliothèques spécialisées (Botanique, Sciences Juridiques, Astronomie, etc.).
Certaines de celles qui ont été alors créées à Coimbra sont arrivées jusqu‟à nos
jours amplement fournies5. Mais aujourd‟hui, la question est loin d‟être résolue:
les logiques de spécialisation et de couverture se succèdent l‟une l‟autre,
presque toujours dans un climat d‟exclusion mutuelle. Ceci se passe dans
l‟Université, en général; mais cela se vérifie également au sein même des
différentes cultures qui l‟intègrent, donnant origine alternativement à des
mouvements de synthèse trop réducteurs ou “micro-cultures” qui se font la
guerre entre elles, parfois de manière fratricide6.
Deux siècles plus tard, un nouveau vent de changement atteignit la ville
du Mondego. Cette fois, pourtant, le changement concerna surtout les espaces
physiques de l‟Université. Je me réfère à la profonde réforme infrastructurelle
de la cité universitaire qui date des décennies 40 et 50 du XXe siècle. Ce
changement se traduit dans la construction de plusieurs facultés et également
d‟un nouvel espace pour la bibliothèque.
On estimait alors que ce “nouveau” bâtiment (qui entra en pleine
fonction en 1962) devait durer 50 ans et accueillir environ un demi-million de
monographies. L‟édifice auquel je fais référence résulte de l‟adaptation de
l‟ancienne Faculté de Lettres mais il est juste de reconnaître qu‟il fut, à
l‟époque, doté des meilleures conditions : chauffage central, salle pour plus de
200 lecteurs, mobilier spécialement dessiné, enceintes nobles tels que la salle de
São Pedro, salle des réservés et un ensemble de presque une centaine
fonctionnaires, des bibliothécaires aux contínuos – nom qui désignait alors un
personnel polyvalent moins gradé.
5
En plus d‟un fonds riche et actualisé, certaines bibliothèques sectorielles conservent toujours
bon nombre de livres anciens. C‟est le cas notamment des Bibliothèques des Mathématiques, de
celles des Facultés de Droit ou de Médecine, confinées à des zones contigües et qui forment, dans
leur ensemble, la Bibliothèque des Sciences de la Santé.
6
Je pense concrètement aux trois cultures identifiées par le Professeur Jerome Kagan dans son
célèbre livre The Three Cultures. Natural Sciences, Social Sciences and The Humanities in the
21st Century, Cambridge University Press, 2009.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 180

Cette structure servait les environ 1770 étudiants inscrits dans les
années soixante à l‟Université (ce nombre atteint aujourd‟hui les 27 mille).
3. Préserver le fond qui s‟y trouve gardé, le rendre disponible aux

intéressés (de manière présentielle ou virtuelle), actualiser ce même fond,
découvrir de nouvelles manières d‟attirer les étudiants ou de faciliter la tâche de
ceux qui font de la recherche au plus haut niveau, sont toujours les
préoccupations majeures des personnes qui travaillent dans une bibliothèque
universitaire. Parce qu‟elles sont discrètes, ces missions ne sont pas toujours
dûment reconnues, ni appréciées à leur juste valeur.
La discrétion est très mal comprise de nos jours, même à l‟université
qui, en synchronie avec le monde “profane”, s‟est habituée à vivre de
“vedettariats” éphémères.
Ainsi, parle-t-on de la Bibliothèque surtout quand elle fonctionne moins
bien. Parfois, une petite contrariété suffit (un original qui, pour raison de
sécurité ne peut plus venir à la consultation, par exemple) pour que l‟utilisateur
consigne une plainte dans le Livre de Réclamations ou pour qu‟il écrive une
lettre à un journal, donnant une répercussion publique à son état d‟âme. On ne
peut pas faire grand-chose en ces circonstances. L‟important est de contrôler la
déception qui nous a été causée et d‟examiner en quoi notre manière d‟agir peut
être améliorée. Mais, dans la mesure où nous sommes une bibliothèque
universitaire, nous pouvons et nous devons interpréter cette attitude à la lumière
de l‟idiosyncrasie propre de l‟académicien ou du chercheur dont le travail se fait
sous le signe de la passion mais aussi de l‟anxiété, de la persévérance et, si
souvent, du sacrifice mal recomposé.
Accommoder livres et autres documents, attirer l‟attention sur eux et les
rendre disponibles à ceux qui les cherchent, dans des conditions de sécurité et
de commodité représente une vocation pérenne, qui va bien au-delà des
changements technologiques.
Si cela ne peut pas être oublié, il doit également rappeler, en même
temps, que la mission d‟une bibliothèque ne peut pas continuer à s‟accomplir de
la même manière. Les étudiants qui arrivent aujourd‟hui à l‟Université
appartiennent déjà à la catégorie des borndigital, celle-là même qui pratique la
lecture oblique et discontinue en écrans, limitée à des segments de 15 minutes.
Cette nouvelle réalité n‟épargne pas les bibliothécaires qui sont en
contact direct avec les étudiants. Est-ce que les professeurs ont conscience des
difficultés qui en adviennent pour ceux qui travaillent dans les bibliothèques?
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 181

La même réalité, on le sait, provoque des défis spécialement exigeants aux
enseignants. Il est légitime de demander alors: est-ce que les bibliothécaires ont
bien présenté les défis dramatiques que l‟on affronte aujourd‟hui dans les
amphithéâtres de la Faculté, en raison de ce changement?
Mon sentiment est que les uns et les autres ont besoin de mieux se
connaître. Appartenant à la classe des professeurs, travaillant tous les jours avec
les collègues de profession, mais aussi avec des bibliothécaires, je peux
témoigner de cette même difficulté de compréhension mutuelle.
Que peut faire la bibliothèque universitaire pour répondre à ces enjeux?
Doit-elle se préserver (ou se cacher), se convertissant en un sanctuaire
d‟érudits? Ou bien doit-elle résister, persistant dans sa tâche éducative? Dans ce
cas, on peut encore se demander: jusqu‟à quel point peut aller cet effort
d‟adaptation?
Je ne connais pas de réponses faciles et universelles pour de telles
questions. Nous observons d‟excellents exemples d‟adaptation de certaines
bibliothèques universitaires dans différents pays. Et quand j‟utilise l‟adjectif
«excellentes», je pense surtout aux résultats obtenus. Si une solution donnée
réussit à attirer maîtres et étudiants à la bibliothèque, nous devons, au moins,
vaincre les préjugés et envisager la possibilité d‟application à notre propre
réalité. Mais nous devons aller plus loin. Université et bibliothèque doivent aller
au-delà des ajustements dictés par les circonstances. Quelques uns considèrent
que c‟est le toit maximum de notre devoir: s‟adapter aux pratiques et aux
attitudes prédominantes. Suffira-t-il d‟écouter la réalité et de s‟y conformer? Et
si la réalité s‟avère insatisfaisante? J‟entends, de mon côté, que dans ce cas, la
bibliothèque et l‟université ne doivent pas hésiter : elles doivent aller jusqu‟à
corriger la réalité.
C‟est dans ce plan de résistance flexible que je me positionne.
L‟université et la bibliothèque n‟ont pas à répondre à toutes les pratiques et
tendances de leurs publics. Leur statut multiséculaire leur confère même une
responsabilité particulière dans la régulation de ces habitudes, d‟autant plus
qu‟elles ont eu dans le passé. Qui connait l‟histoire de l‟université sait bien
qu‟elle a été à l‟origine de nombreuses pulsions de résistance morale, au long de
son histoire.
A l‟image du début du XVIIIe siècle, la bibliothèque peut encore servir
d‟allégorie (ou de citadelle) de l‟université elle-même, comme un tout.
En tant que structure complexe, l‟université a encore vitalement besoin
de facteurs d‟agrégation. Or, ils n‟abondent pas dans nos universités, à défaut
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 182

d‟une multidisciplinarité saine et féconde7. Les organes même de gouvernement

de l‟université, qui, a priori, semblent portés à favoriser la cohésion entre les
différents savoirs, ont très peu fait pour éviter la méconnaissance mutuelle entre
les différentes facultés.
Plus que la cohésion, c‟est la méfiance qui, nous le savons, s‟accentue
aux moments d‟urgence budgétaire.
Faute d‟autres opportunités de contact, aussi bien au niveau de
l‟enseignement qu‟à celui de la recherche, la Bibliothèque Générale a,
aujourd‟hui encore, des conditions privilégiées pour continuer à être un pôle de
convergence, c‟est-à-dire une maison où toute la communauté académique peut
se retrouver et se connaître8.
Des études menées dans quelques universités européennes semblent
prouver ce que l‟on avait déjà intuition: les bibliothèques universitaires
jouissent d‟une haute estime de la part des communautés qu‟elles servent. C‟est
également le cas à Coimbra. Au long des 500 années de son existence, que nous
avons commémoré en 2013, nous avons reçu beaucoup de manifestations de
reconnaissance et d‟affection. Nombre d‟individualités nationales et étrangères
associent l‟Université de Coimbra à sa bibliothèque, valorisant surtout la
composante patrimoniale de celle-ci, incluant les livres qui peuvent aller des
pharmacopées les plus anciennes jusqu‟aux atlas d‟Astronomie ou d‟Anatomie,
des compendiums juridiques du XVIIe siècle à une première édition de trésors
de la Littérature tels Os Lusíadas (Les Lusiades) ou Mensagem (Message).
Mais je ne parle pas seulement de liens affectifs, même si ces derniers
ne doivent pas être méprisés. Je parle également de liens de nature intellectuelle
et scientifique, qui justifient une attention et une véritable incitation. Je
mentionnerai simplement quelques exemples. La Bibliothèque réalise une
moyenne de 8 Expositions par an, certaines avec Catalogue, sur des thèmes qui
vont de l‟Architecture à la Botanique, à l‟Histoire etc.
7
En une variation très particulière, cette fonction est, dans certains cas, assumée par les Collèges
universitaires. Je pense surtout à la tradition britannique qui continue à Oxford et à Cambridge.
Quoiqu‟à une échelle différente, cette tradition exista aussi à Coimbra, jusqu‟au début du XIXe
siècle. Par-delà leur fonction d‟accommodation de professeurs et d‟étudiants de plusieurs
disciplines, les Collèges possédaient également des bibliothèques amples et variées où se
croisaient des lecteurs de provenances diverses.
8
Cependant (quelques) pas dans le sens de l‟offre de formation et de recherche, l‟Université de
Coimbra ne peut pas encore se comparer avec certaines congénères américaines et européennes,
où la circulation des savoirs est déjà une pratique féconde.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 183

Pour ne mentionner que des cas récents, j‟en évoquerai un sur les
rapports de cinq siècles entre le Portugal et la Chine (exposition que nous avons
promue avec le Musée de la Science et l‟Archive de l‟Université). Une autre a
suivi, sur Søren Kierkegaard, qui a compté sur la collaboration de l‟Ambassade
du Danemark et la participation de Professeurs de Philosophie. Peu de temps
après, nous avons monté une exposition sur Peregrinação (livre de voyages
publié pour la première fois en 1614 et immédiatement traduit dans les
principales langues européennes). Elle a été accompagnée d‟un Colloque,
réalisé par un Centre de recherches et signalant les quatre-cents années de la
publication d‟un des livres les plus importants de la culture portugaise.
En 2015 nous débuterons l‟exposition de trésors bibliographiques,
essentiellement vouée à la communauté académique. Tous les samedis matins,
un livre précieux sera mis en exposition, en support imprimé et en support
digital à la fois. L‟explication de l‟importance de ce livre sera confiée à un
spécialiste. Il s‟agira d‟une présentation brève et accessible, de sorte à ce qu‟un
étudiant de Médecine ou de Droit puisse comprendre le sens d‟un traité de
Philosophie ou de Rhétorique. Dans chacune de ces sessions, il y aura aussi lieu
à l‟intervention d‟un bibliothécaire qui s‟occupera du livre en tant qu‟objet qui
parle à partir de sa matérialité: le papier dont il est fait, les caractères qui ont
servi à son impression, la typographie où il a été conçu etc.
Aucune de ces initiatives n‟est extraordinaire. On peut quand même
demander si elles pourraient être menées par une Faculté ou par un
Département. Sans doute que oui. Mais elle n‟aurait pas la même ampleur, et,
surtout, la même transversalité. Promues par une Section, un Département ou
même une Faculté, les expositions dont j‟ai parlé seraient comprises comme des
événements qui n‟intéresseraient pas à la communauté académique dans sa
globalité. Réalisées à la bibliothèque et avec la participation active de celle-ci, il
est possible d‟obtenir une plus grande largeur d‟impact. Concrètement, on attire
mieux l‟attention sur le fait que la rencontre entre l‟Occident et l‟Orient
n‟intéresse pas seulement les historiens; d‟un autre côté, l‟évocation du grand
philosophe danois, à l‟occasion de la célébration du bicentenaire de sa
naissance, ne doit pas contempler un seul secteur du savoir. Pareillement,
l‟exposition d‟un exemplaire de la première édition du livre de Fernão Mendes
Pinto attire l‟attention de toute l‟université sur un événement qui ne devrait pas
passer inaperçu dans un pays qui a vécu une partie de son histoire sous le signe
de la mer, de l‟aventure et du contact avec l‟Orient. Parce qu‟elle accueille et
parce qu‟elle promeut des manifestations de ce genre, une Bibliothèque
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 184

Générale accomplit une mission que d‟autres unités ne sauraient accomplir aussi
bien, contribuant au rayonnement d‟initiatives culturelles qui, même si elles
appartiennent à un domaine précis du savoir, finissent par convoquer tout le
campus académique, conférant tout son sens au mot université.
Pour conclure, permettez-moi d‟évoquer une autre fonction essentielle
que la bibliothèque universitaire est appelée à accomplir de nos jours. Je me
réfère au contact avec le livre, en tant qu‟unité de pensée et de discours. Par-
delà de ses métamorphoses matérielles, ce qui caractérise effectivement le livre
c‟est qu‟il constitue une unité, imputable à un auteur, même si ce dernier est
inconnu. Que ce soit sous la forme de rouleau ou de codex, que ce soit encore
sous un format électronique, le principal opposant du livre reste aujourd‟hui
l‟extrait et l‟information non validée par une source.
Même si elle conserve des fragments précieux (qui souvent sont restés
d‟un livre ou n‟ont pas réussi à se transformer en livre) et également des
journaux et des revues, des cartes, des gravures, des photos jusqu‟à des pièces
numismatiques, la bibliothèque garde, avant toute chose, des livres9.
Nous savons bien tous que notre temps favorise l‟extrait, soit sous la
forme du chapitre bref, soit sous la forme de la paraphrase, le tout très souvent
détaché de son auteur. Une telle mentalité, qui autrefois prévalait à
l‟Enseignement secondaire, a progressivement gagné les universités. Même
dans des domaines où l‟on peut espérer que son implantation sera plus difficile
(je pense surtout aux sciences sociales et aux humanités), il existe des signes
nets de cette tendance. L‟étudiant travaille aujourd‟hui en face d‟un écran (de
dimensions de plus en plus réduites), actionne des moteurs de recherche et se
crée l‟illusion que les données de la recherche qu‟il recueille en peu de temps et
sans effort représentent une connaissance fiable. Nous savons que de nombreux
enseignants découragent fermement ces pratiques ; mais nous savons également
que, parfois d‟une manière inconsciente, d‟autres font des concessions qui
augmentent d‟année en année. Il suffit de regarder la contraction des listes de
bibliographie de la plupart des matières. Je parle seulement des Lettres,
rappelant que dans mes années d‟étudiant les programmes étaient accompagnés
de longues listes d‟études (des livres, en grande mesure). Pour notre difficulté,
9
On n‟ignore évidemment pas l‟importance du fragment en tant que représentation mentale et
discursive de large tradition en Occident et en Orient. Mais malheureusement ce n‟est pas cette
“noble tradition” (remontant aux fragments d‟Arquiloque, aux Essais de Montaigne ou aux
Propos de Alain) qui fait la prédilection des étudiants.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 185

ces listes n‟étaient même pas présentées de manière hiérarchique10. Je me
rappelle, ensuite, de mon temps d‟Assistant (ce qui correspond aux premières
années de la décennie de 90), quand j‟avais la tâche de guider les étudiants dans
la masse bibliographique indiquée par le Professeur, ce qui épargnait la lecture
de presque la moitié des livres à ceux qui se contentaient de classifications
moyennes. Les instructions, en tout cas, allaient toujours dans le sens de créer
de durs remords chez ceux qui ne lisaient pas tout.
Actuellement, nous le savons bien, d‟autres habitudes prévalent. Les
bibliographies qui sont placées dans des plateformes digitales sont, dès lors,
réduites, contraintes aux limitations imparties (qui rarement permettent que
cette rubrique dépasse les cinq mille caractères). Très souvent, ces références ne
sont pas pour autant prolongées au long des cours. D‟abandon en abandon, on a
coupé le dialogue direct entre les étudiants et les Maîtres, chercheurs et
essayistes qui ont écrit des livres entiers et construisent du savoir en première
main. Quelques uns recherchent encore ce dialogue. Mais ils sont de moins en
moins nombreux.
Or, justement, promouvoir le contact avec le livre est assimilé à une
attitude de résistance de grand élan. Valoriser l‟œuvre et pas seulement l’extrait
signifie choisir une éthique pédagogique marquée par l‟exigence et par la
persévérance. Stimuler l‟étudiant à construire sa propre connaissance, c‟est le
rendre capable de la reconstruire à chaque moment de sa vie.
Une telle approche demande peut-être une inflexion concertée sur le
plan de l‟enseignement. Mais il sera bien plus réussi s‟il peut compter sur la
collaboration étroite de bibliothèques dotées et dynamiques où l‟optimisme doit
dépasser la mélancolie et le désenchantement11.
Au contraire de ce que l‟on puisse penser, l‟idée qui résulte de cette
culture fragmentaire et strictement informationnelle n‟est pas un phénomène
récent. Le temps des syllabus uniques (qui n‟est pas totalement disparu) était
déjà une expression de cette culture simplifiée et acritique. Mais on n‟a pas
10
Il y avait malgré tout des exceptions. Dans ces cas, les entrées bibliographiques étaient
précédées de 1, 2 ou 3 astérisque/s, selon le degré d‟importance.
11
Dans la seconde salle de la Bibliothèque Joanina, l‟université est justement représentée avec un
crible dans la main gauche, signifiant la capacité de différencier. Il s‟agit d‟un nouvel indice qui,
évoquant la réalité d‟antan se répercute jusqu‟à nos jours. Déjà au début du siècle suivant, dans un
texte écrit pour justifier la fondation de l‟université de Berlin, le philosophe allemand Joachim
Fichte signalait comme mission cruciale de l‟institution universitaire “l‟art de la critique, la
distinction entre le vrai et le faux, l‟utile et l‟inutile, la subordination du moins important au plus
important”. (Apud Llovet, p. 52).
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 186

oublié que la profusion des supports digitaux a largement contribué à

l‟intensification des illusions schématiques, ce qui entraîne aussi la substitution
du livre entier par des morceaux inorganiques, qui apparaissent (et
disparaissent) sur l‟écran, sans le temps de se fixer dans la mémoire et dans la
compréhension12. Finalement, il semble incontestable que la semestrialisation
de la période d‟enseignement qui a gagné la plupart des pays européens par la
voie de la dite « réforme de Bologne » (chaque semestre équivalant à douze
semaines de cours) n‟a pas favorisé le temps de la lecture et de la maturation.
Bien au contraire: confronté à l‟exigence de passer à l‟examen qui a lieu trois
mois à peine après le début des cours, l‟étudiant choisit invariablement pour des
synthèses déjà construites, renonçant ainsi à construire son propre savoir à partir
de sources plurielles13.
4. Même si elles restent des lieux d‟élection pour de nombreuses

personnes, il faut reconnaître que les bibliothèques universitaires sont des lieux
étranges pour une parcelle significative d‟étudiants et de professeurs14. Il est
assez facile de comprendre pourquoi: elles imposent le respect du silence, ce qui
représente une contrainte majeure pour la plupart des personnes qui vivent dans
le bruit et le zapping (et je ne parle pas seulement des plus jeunes générations).
Un livre de Physique ou un essai de Philosophie de 200 pages peuvent prendre
5 heures de lecture. Et nous savons bien que cinq heures de lecture consécutive
ou même intercalée dans la vie d‟un jeune lecteur est chose rare. Par ailleurs, la
lecture d‟un essai exige une continuité, et aussi des interruptions trop longues.
Et ce n‟est pas tout : après cet essai, il faudra en lire d‟autres, puisque une des
caractéristiques des bons livres c‟est d‟en appeler à la connaissance d‟autres
bons livres, dans un processus sans fin.
12
Sur les effets pernicieux qui résultent de la substitution du livre par le fragment digital, voir
les réflexions lucides et bien fondées de Olivier Larizza, de Robert Darnton (qui dans le même
volume signale un autre travail notoire à ce propos) et de Frédéric Saby (pp. 20 et ss.).
13
Surs les changements vérifiés en termes de temps et de posture d‟étude à partir de l‟entrée en
vigueur du “Modèle de Bologne”, voir les trois études qui intègrent le premier chapitre du livre
coordonné par Florence Roche e Frédéric Saby (pp.11-42).
14
En ce qui concerne la Bibliothèque Générale de l‟Université de Coimbra (qui coexiste avec 20
autres bibliothèques spécialisées, installés dans ce même campus), il importe de dire qu‟on
vérifie une augmentation de la fréquence et des emprunts de livres. Dans les trois dernières
années universitaires (entre 2010/2011 et 2013/2014), notamment, le volume annuel de lecteurs a
augmenté de 19372 à 22199, et le nombre d‟œuvres empruntées a encore augmenté
remarquablement de 20517 à 41826.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 187

Ce qui éloigne véritablement les jeunes du contact avec les livres
(surtout avec les livres grands et difficiles) rejoint un autre aspect, moins
souvent évoqué: c‟est qu‟on n‟insiste plus sur la récompense qui peut advenir
d‟une telle tâche. S‟agissant d‟une activité qui va à la rencontre des tendances
naturelles (tous mérites réunis, le livre reste une invention humaine, avec tout ce
que cela comporte d‟imperfection); s‟agissant aussi d‟un processus qui contrarie
les rythmes installés dans la vie de nos jours, la lecture de recherche ne vaut pas
la peine et ne se justifie que si elle débouche sur une fin immédiate15.
Pour ma génération, cette fin a été au bout du fil et a toujours été
considérée suffisante. Mais cela ne se vérifie guère de nos jours. C‟est pourquoi
il est important de ne pas renoncer à la morale qui fait du livre (quel que soit
son support) un moyen irremplaçable pour atteindre la récompense du savoir. Je
veux dire le savoir passager et humble, celui que l‟on trouve dans un traité, dans
un essai ou dans un roman et qui sera dépassé par d‟autres traités et d‟autres
romans qui nous accompagnent et nous aident à grandir.
5. Je reviens, pour terminer, à la Bibliothèque Joanina d‟où je suis parti

pour cet exposé. Je voudrais à présent attirer votre attention sur un micro-espace
qui s‟y trouve et que peu de personnes remarquent. Je songe spécifiquement aux
cabinets de 3 mètres carrés qui se trouvent à gauche quand on entre. Ils sont trop
petits pour les tendances et les habitudes d‟aujourd‟hui, mais ils offrent d‟autres
avantages : ils ouvrent une vue sur un bosquet et le fleuve Mondego et ils sont
équipés d‟une chaise rase et d‟une table à couvercle incliné. Il faut entrer et
s‟installer pour confirmer tous les avantages qui nous sont offerts: l‟exigüité de
l‟espace nous impose, dans la pratique, de nous concentrer sur le livre que nous
lisons. La vue nous permet de petites intervalles de l‟esprit, si nécessaires à
l‟assimilation de ce qu‟on lit; la contemplation du cours des eaux attire
l‟attention à ce qu‟on ne devrait jamais oublier quand on travaille avec le savoir:
qu‟il y a des mouvements qui nous viennent de loin et que le temps continue
son cours indépendamment du monde (extérieur et intérieur).
Le petit cabinet ne manque pas d‟étagères. Certes, elles sont petites. On
me dit qu‟autrefois elles l‟étaient davantage. Cette circonstance est un autre
bénéfice inappréciable: elle prévient la dispersion qui reste l‟un des ennemis les
15
Dans son long essai, Steiner mentionne deux formes de résistance mentale au livre: le
“pastoralisme radical”, basée sur l‟idée que le livre ne peut jamais reproduire l‟expérience
authentique de la réalité, et l‟utilitarisme nihiliste, qui s‟accentue du fait que le livre ne peut
servir de remède aux grands maux que affectent l‟espèce humaine (cf. op. cit., pp. 26 e ss.).
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 188

plus puissants de la lecture persévérante et attentive. Par leur petitesse et par

l‟atmosphère de cloître qu‟ils évoquent, ces cabinets rappellent les anciens
scriptoria où se recueillaient les intellectuels ecclésiastiques au Moyen Age,
consacrant leur vie à la lecture et à l‟écriture, sans limites.
Admirateur fier de toute la Bibliothèque Joanina, je dois confier que
rien ne m‟attire plus que ce micro-espace qui passe inaperçu aux regards des
touristes, occupés à d‟autres attractions. Pour moi, le petit cabinet représente
l‟utopie de la recherche œuvrante et heureuse. Il m‟incite à penser à toutes les
utopies que les hommes ont construites, la plupart d‟entre elles arborées dans la
littérature et dans les autres arts (îles fortunées, cités idéales, fontaines
d‟éternelle jeunesse) et je me rends compte d‟une autre qui n‟a pas été
suffisamment mise en relief, représentant toutefois les plus hauts idéaux de
réalisation humaine. Je pense précisément à la possibilité qui a une personne de
suspendre le temps pour s‟isoler dans un cabinet, prenant avec soi seulement les
livres dont elle a besoin (ni plus ni moins). Elle peut alors se consacrer à
l‟écriture d‟autres livres, dans le continuum de l‟interminable dialogue humain.
Et pendant ce temps-là, le fleuve suit son cours, sous notre regard, illustrant
cette vérité suprême : qu‟à l‟image du cours des eaux, notre vie est faite de
doutes, de rêves et de craintes, qu‟elle a eu des précédents, et qu‟elle poursuit
son cours vers une embouchure, même là où tout se renouvelle et tout se
dissout. On objectera que je me trouve ici au seuil de l‟utopie. J‟en ai
parfaitement conscience. Mais je sais également que les utopies exercent une
fonction très importante dans le progrès humain: elles nous aident à comprendre
le passé et à modeler le présent, dans un savant mélange d‟ambition et de bon
sens.
Aujourd‟hui, peut-être plus que dans le passé, ce que l‟on peut
demander de véritablement importante à la bibliothèque c‟est cela même: de
combiner ambition et bon sens.
Ce n‟est pas facile. La difficulté majeure vient du fait que, pour cela, la
bibliothèque et les universités, dans leur tout, doivent s‟assumer comme
contrepoint (ou, du moins, comme interrègne) par rapport à deux tendances
moins positives de notre temps: la fragilisation de l‟éthique dans la recherche et
l‟accélération des rythmes de vie.
À la lumière de ces pensées, inspirés par la figuration écrite dans le
plafond de la seconde salle, celui-là même où l‟université apparait entourée des
valeurs de l‟Honneur et de la Vertu, il semble possible d‟opposer une certaine
résistance à la futilité, à la précipitation et au bruit. Je suis convaincu (du moins
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 189

je veux m‟en convaincre) qu‟aujourd‟hui comme il y a trois cents ans il n‟existe
pas de meilleure allégorie pour une université qu‟une bibliothèque bien garnie.
Certes, il faut des ordinateurs. Il faut des dispositifs personnalisés, selon les
différents types d‟utilisateurs: ceux qui veulent emprunter un “e-book” doivent
être accueillis avec la même attention et le même soin que ceux qui veulent
consulter un manuscrit du XIIIe siècle. Il serait vivement souhaitable qu‟il
existe par ailleurs dans la bibliothèque un espace agréable où les lecteurs
puissent se rencontrer pour prendre un café et parler de plusieurs sujets, des plus
communs aux plus élevés (idéal modeste, que la Bibliothèque Générale de
l‟Université de Coimbra n‟a malheureusement pas encore réussi à accomplir).
Il faut avoir tout cela dans la bibliothèque de l‟université. Mais au-delà
de tout service ancien ou moderne, un peu à l‟image des temples, la
bibliothèque doit rester un lieu de différence. Il n‟est pas nécessaire que les gens
enlèvent leurs chaussures pour y pénétrer. Mais il est indispensable que les
bibliothèques continuent à être considérées comme des endroits de paix, de
curiosité et d‟ouverture d‟esprit.
Je ne pourrais pas oublier une dernière requête: s‟il est possible de ne
pas manquer dans la bibliothèque de l‟université des fenêtres ouvertes sur un
fleuve.
Références
Amaral, A. E. Maia do (coord.), Os livros em sua ordem. Para a

história da Biblioteca Geral da Universidade de Coimbra, Imprensa da
Universidade, Coimbra, 2014.
Barbier, Frédéric, Histoire du livre, Paris Armand Colin (2eed.);- --
idem (2013), Histoire des bibliothèques. D’Alexandrie aux bibliothèques
virtuelles, Armand Colin, Paris, 2009.
Cruzeiro, Maria Eduarda, “A reforma pombalina da universidade”, dans
Análise Social, vol. XXIV (100), 1988, pp. 165-210.
Darnton, Robert, L’Apologie du livre. Demain, aujourd’hui, hier,
Gallimard, Paris, 2011.
Fiolhais, Carlos e Paulo Mendes, A Biblioteca
Joanina/TheJoanineLibrary, Imprensa da Universidade, Coimbra, 2013.
Fonseca, Fernando Taveira da, A Universidade de Coimbra (1700-
1771). Estudo social e económico, Por ordem da Universidade, Coimbra, 1995.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 190

Larizza, Olivier, La Querelledes livres. Petit essai sur le livre à l’âge

numérique, Libella, Paris, 2012.
Llovet, Jordi, Adiós a la universidad. El eclipse de las humanidades,
Editorial Galaxia Gutenberg, S.L.Barcelona, 2011.
Kagan, Jerome, The Three Cultures. Natural Sciences, Social Sciences
and the Humanities in the 21th Century, Cambridge University Press,
Cambridge, 2009.
Roche, Florent e Frédéric Saby (sous la direction de), L’Avenir des
bibliothèques. L’exemple des bibliothèques universitaires, Presses de l‟ensib,
Villeurbanne, 2013.
Steiner, Georges, Le Silence des livres, (auparavant publié dans la revue
Esprit, janvier 2005, sous le titre “La haine du livre”), Arléa, Paris, 2007.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 191

MISCELLANEA – Mirela Grosu
O informaţie de specialitate în labirintul legislativ –

Art. 291 – Legea educaţiei naţionale
Mirela GROSU
„Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi

o puteți folosi pentru a schimba lumea.”
Nelson Mandela
Abstract: This article deals with the legislative initiative of Art. 291
from the national education law, demarches and its publication in the
Official Monitor of Romania, Part I, no. 486 of 06/30/2014, by
Ordinance 49 of 26/06/2014.
Issues addressed brings into focus the need for corroborating all legal
regulations, when developing an organic law, namely the national education
law. This operation would become much easier, if consultations with the social
partners should have a permanent character and social dialogue would hold a
decisive role in public debates.
Otherwise, an incomplete law, deficient at national level, perhaps bring
material prejudices to certain categories of personal, and also, damage to the
image of the institutions omitted from the text of the law.
Analyzing the legislative history of Romanian education (1830-2015)
we find numerous certifications related to the presence of libraries in cultural
and scientific life of the university centers, which confirms once again the status
of central university libraries and auxiliary staff as integral components of the
national system of higher education.
Cuvinte-cheie: legea educaţiei naţionale; OUG 49/2014; biblioteci

centrale universitare; patrimoniu cultural; învăţământ superior; personal
didactic auxiliar; personal de specialitate; legislaţie; dialog social.
Ce prevede Art. 291 din legea nr. 1/2011? Ce text de lege se ascunde în
spatele acestui număr şi mai ales pentru cine pledează acest articol? Ce
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 192

completări importante a adus în legea educaţiei naţionale? Urmează să

descoperim împreună în cele ce urmează:
La prima lectură a titlului, mai exact numărul unui articol dintr-un act
normativ, gândul vă poate duce la un posibil trafic de influenţă, existent în
Codul Penal şi prezent tot mai mult în contextul societăţii contemporane, sau să
vă conducă către statutul civil, prezent în Codul Civil, sau chiar la cuantumul
cotelor de taxă din Codul Fiscal, teme indexate în patrimoniul bibliotecilor cu
caracter enciclopedic.
Însă, vă asigur că nimic din toate acestea nu vor fi aduse în discuţie, ci
atenţia se va îndrepta către Legea Educaţiei Naţionale – Legea nr. 1/2011, care
prin completările anului 2014, prin OUG 49/2014 - în speţă Art. 291 - a corectat
o nedreptate socială, adusă în timp, personalului didactic auxiliar din
bibliotecile centrale universitare, personal marginalizat ani la rând în
reglementările legale ale învăţământului românesc, deşi titulatura instituţiei
spune totul, conceptul de bibliotecă universitară1 datând din anul 1864.
Bibliotecile în general, şi Bibliotecile Centrale Universitare, în special,
poziţionate în mod unic pe regiuni geografice, în centrele universitare cu tradiţie
ale ţării (Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Bucureşti), în adevăratele oraşe-cetăţi
cu o istorie impresionantă, având rolul de Bănci de date2, se bucură de
încrederea publică a respectivelor comunităţi locale, oferind acces deschis la
cunoaştere.
Prin misiunea lor şi prin serviciile oferite mediului academic şi
comunităţilor locale, aceste instituţii participante la procesul de învăţământ
reprezintă condiţia sine qua non pentru universităţi şi pentru sistemul
educaţional din România.
Apariţia şi evoluţia Bibliotecilor Centrale Universitare sunt legate de
dezvoltarea învăţământului superior românesc. Structurile şi serviciile complexe
oferite de către Bibliotecile Centrale Universitare răspund interogărilor
1
După înfiinţarea la Iaşi a primei universităţi din ţară, în 1860, din bibliotecă a Academiei
Mihăilene (actuala BCU “M. Eminescu” Iaşi) devine Bibliotecă Universitară, apoi Centrală şi
Publică în 1864, din nou Universitară în 1916. În: Regulamentul bibliotecii publice din 1864,
respectiv prin Decret nr. 2271 publicat în Monitorul Oficial nr. 63 din 21 iunie 1916, disponibil pe
Internet la adresele: http://www.bcu-iasi.ro/istoric http://www.bcu-
iasi.ro/docs/raport_de_autoevaluare_2005_2009.pdf .
2
Aurelia Stoica, Demersul cercetării documentare şi bibliotecarul de referinţe, în Biblos, nr. 6,
1998 (disponibil pe Internet la adresa: http://www.bcu-iasi.ro/docs/biblos/biblos6/aurelia.html).
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 193

plurivalente de informare şi de cercetare documentară ale utilizatorilor, din
mediul universitar şi ştiinţific3.
Bibliotecile Centrale Universitare din Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi
Bucureşti sunt definite ca fiind instituţii de importanţă naţională, componente
integrante ale sistemului naţional de învăţământ, cu responsabilităţi de
tezaurizator ale valorilor documentare ştiinţifice şi culturale naţionale.
De asemenea, bibliotecile centrale universitare sunt participante la
procesul de instruire, formare, educaţie şi diseminarea informaţiei, precum şi la
activitatea de cercetare, ca o componentă tot mai pregnantă a activităţii
instituţiilor de învăţământ superior.
Pentru a răspunde acestor aşteptări, activitatea bibliotecilor centrale
universitare necesită o reconfigurare continuă, cu impunerea de noi direcţii de
cercetare-dezvoltare:
- servicii de documentare accesate la distanţă, cu autentificare
controlată;
- managementul bazelor de date și controlul fişierelor de autoritate cu
scopul uniformizării punctelor de acces4;
- vizibilitate on-line în cataloagele bibliografice internaţionale (OCLC,
Europeana.eu);
- servicii de referinţe bibliografice avansate;
- proiecte europene educaţionale;
- programe de orientare în carieră şi integrarea pe piaţa muncii;
- dezvoltarea/promovarea aplicaţiilor mobile;
- activităţi de mediatecă/videotecă.
În acest moment, pentru activitatea bibliotecilor centrale universitare

este esenţială componenta serviciilor de cercetare, activităţi corelate cu procesul
educaţional universitar şi cu dinamica solicitărilor utilizatorilor (studenţi,
doctoranzi, cercetători, profesori universitari şi alţii). Datorită noilor forme
digitale de informaţii şi viziunea enciclopedică, transformările bibliotecilor
centrale universitare deschid noi oportunităţi de informare, prin extinderea
3
Regulament promulgat prin decretul nr. 2826 publicat în Monitorul Oficial nr. 292 din 19 dec.
1935 pentru punerea în concordanţă cu legea învăţământului în anul 1932. La Art. 1 Biblioteca
Universitară din Iaşi este definită ca fiind o instituţie universitară, ştiinţifică, culturală, destinată
studenţilor universităţilor (disponibil pe Internet la adresele: http://www.bcu-iasi.ro/istoric şi
http://www.bcu-iasi.ro/docs/raport_de_autoevaluare_2005_2009.pdf).
4
IFLA, Declaraţia de principii. Principiile internaţionale de catalogare. 2007 (disponibil pe
Internet la adresa: http://www.bibnat.ro/dyn-doc/Declaratia-de-principii.pdf).
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 194

accesului la informaţii în mod proactiv, fapt care va schimba pozitiv relaţia

bibliotecă-utilizator, pas cu pas, zi după zi.
Dincolo de interfeţele grafice ale bibiotecii digitale şi de personalul
specializat care aduce informaţia mai aproape de utilizator, printr-un acces facil,
atât prin împrumutul/furnizarea, cât şi prin catalogarea/indexarea publicaţiilor,
aceste memory cache-uri ale culturii româneşti, şi nu numai, înregistrează un
patrimoniu inevaluabil, începând cu documente speciale, opere de valoare
bibliofilă, incunabule, cărțile de învăţătură5 şi încheind cu documentele digitale
şi bazele de date ştiinţifice6.
Este semnificativă afirmaţia lui Eugen Antal care precizează: „Cărţile
nu înseamnă hârtia din care sunt ele făcute, ci comoara de înţelepciune dintre
coperţi.”
Însă, pentru a descoperi conţinutul documentelor, şi mai ales pentru a
ajunge la referinţa dorită, avem nevoie de un agent inteligent7, care prin tehnici
de Datamining8 să facă faţă provocărilor şi să deschidă calea utilizatorului către
tematica ţintă. Având la dispoziţie o bogată documentaţie ştiinţifică aflată în
orice colţ al lumii, furnizarea de conţinut digital constituie o situaţie oportună
pentru experţii-documentarişti de a pune în valoare patrimoniul existent stocat
5
Cele mai vechi cărţi româneşti de învăţătură aflate în patrimoniul colecţiilor speciale la BCU
“M. Eminescu” Iaşi sunt: Evanghelie cu învăţătură de Coresi, Braşov, 1581, Cazania lui
Varlaam, Iaşi, 1643. În 1646 avea să se tipărească Pravila lui Vasile Lupu - prima carte de legi
din Moldova (disponibil pe Internet la adresa:
http://rolinest.edu.ro/V/1UV2U97IRG5QAXF8Q9YR3HGFJ9F4T3S23DNR63YBSNT71YG1B
G-11122?func=quick-3&short-
format=002&set_number=208433&set_entry=000004&format=999).
6
În calitate de membru fondator al Asociaţiei Universităţilor, Institutelor de Cercetare-
Dezvoltare şi Bibliotecilor Centrale Universitare din România – ANELIS PLUS, Biblioteca
Centrală Universitară „M. Eminescu” din Iaşi oferă spre informare şi documentare resurse
electronice destinate învăţământului şi cercetării ştiinţifice, reprezentând astfel interesele de
lectură ale utilizatorilor (disponibil pe Internet la adresa: http://www.bcu-iasi.ro/baze-de-date-
stiintifice).
7
Gerard Verna, La veille technologique: une “ardente nécessité” (disponibil pe Internet la
adresa:
http://www.abhatoo.net.ma/maalama-textuelle/sciences-de-l-information/recherche-diffusion-et-
usages-de-l-information/veille/veille-strategique/la-veille-technologique-une-ardente-necessite,
apud Rodica Mandeal, Octavia-Luciana Porumbeanu, Produse şi servicii de informare avansată,
Editura Universităţii Bucureşti, Bucureşti, 2009, p. 151.
8
D. Pyle, Putting data mining in its place, în Database Programming & Design, vol. 11, no. 3,
1998, p. 32, apud Rodica Mandeal, Octavia-Luciana Porumbeanu, op. cit., p. 184.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 195

pe diverse suporturi, şi nu în ultimul rând, „rigoarea şi competenţa9
profesională a acestora, „arta de a şti să ştie, de a afla să afle pentru el dar mai
ales pentru ceilalţi”10.
În cercetarea ştiinţifică, rolul documentaristului se axează foarte mult pe
metodele de cercetare folosite. „Profesionalismul şi tactul pedagogic de a
comunica cu cititorii pot fi hotărâtori în cristalizarea imagini favorabile”11.
Prin compentenţele şi experienţa profesională dobândite în timp,
bibliotecarul/documentaristul asigură medierea învăţării12 şi medierea
informaţiei13 adoptând noi strategii de instruire, modelându-se rapid la
schimbările mediului informaţional.
Diversitatea activităţilor desfăşurate şi necesitatea îndeplinirii tuturor
responsabilităţilor ce le revin atrag pentru Bibliotecile Centrale Universitare
nevoia de capital uman specializat care să corespundă indicatorilor sistemului
de învăţământ universitar actual.
În prezent, personalul de specialitate didactic auxiliar din cadrul
Bibliotecii Centrale Universitare „M. Eminescu” din Iaşi organizează,
prelucrează şi conservă colecţiile de bibliotecă, asigură asistenţă şi instruire în
accesarea şi utilizarea informaţiei şi este actorul principal în organizarea şi
documentarea tematică corespunzătoare a evenimentelor culturale având şi rol
metodologic pentru bibliotecile din zona istorică a Moldovei, oferind
consultanţă specifică în domeniu.
În acelaşi timp, aceşti specialişti în domeniile cunoaşterii, şi în plus
specialişti în biblioteconomie şi ştiinţa informării, sunt proactivi sub aspectul
formării continue şi receptivi la noile tehnologii informaţionale de gestionare şi
regăsire a informaţiei, în acest mod implicându-se mai mult în viaţa cetăţii şi
implicit asupra preferinţelor utilizatorului, contribuind în mod direct la
efectuarea serviciilor de bibliotecă în timp real.
9
N. Busuioc, Bibliotecarul din labirint, în Biblos, nr. 5, 1997, p.1 (disponibil pe Internet la
adresa: http://www.bcu-iasi.ro/docs/biblos/biblos5/edito.pdf).
10
Ibidem, p. 2.
11
N. Busuioc, Cartea deschisă (I), în Biblos, nr. 8, 1999, p. 2 (disponibil pe Internet la adresa:
http://www.bcu-iasi.ro/docs/biblos/biblos8/cartedeschisa.pdf).
12
Donna Roe, David Moody, The librarian as mediator: a significant change in the educational
role of librarians, în ACRL Ninth National Conference, April 8-11, Detroit, Michigan, 1999, p.
3-4 (disponibil pe Internet la adresa: http://www.ala.org/acrl/sites/ala.org.
acrl/files/content/conferences/pdf/roe99.pdf).
13
Ibidem, p. 4-6.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 196

Plecând de la dictonul lui Carl Thomas Rowan: „Biblioteca este

templul învăţăturii, iar învăţătura a eliberat mai mulţi oameni decât toate
războaiele din istorie” şi analizând documentele vremii, aflăm despre primele
înscrisuri ale bibliotecii publice din Iaşi, azi Biblioteca Centrală Universitară
„Mihai Eminescu” din Iaşi.
„În jurul anilor 1792-1795, printr-o anaforă a lui Iacob Stamate,
Mitropolitul Moldovei, Scarlat (Sturdza) Depasta şi un vistiernic creează
depozitul legal, cerându-se ca toţi tipografii să dea cîte un volum din cărţile
tipărite bibliotecii academiei şi de asemenea toţi librarii erau obligaţi să dea
câte un exemplar bibliotecii din cărţile aduse din străinătate. Tot acum se
organizează serviciul de împrumut al cărţilor. Un însemnat număr din cărţile
vechii biblioteci (42 titluri) se găsesc azi la Biblioteca Centrală Universitară
„M. Eminescu” din Iaşi.”14
În articolul: Din istoria bibliotecilor ieşene publicat în revista „Biblos”,
autorii N. Busuioc şi L. Moscovici ne prezintă date istorice deosebit de
importante cu privire la înfiinţarea bibliotecilor publice în Moldova:
„O anaforă a Epitropiei Şcoalelor, purtînd data de 1 ianuarie 1828,
cererea lui Ioan Sturza: să se aşeze în zilele Înălţimii voastre o şcoală
pămîntească spre folosul necurmat al obştei şi să poată alcătui o bibliotecă
naţională… La 16 iunie 1835 se inaugurează la Iaşi Academia Mihăileană.
Mihail Sturza, în hrisovul dat la 8 noiembrie 1840, spune: la anul 1835 a urzit
Academia pentru a cărui povăţuire am întărit şi un înadins reglement înzăstrînd
această a noastră Academie cu un cabinet de instrumente matematice, fizice,
henice, agronomice şi cu o bibliotecă publică...”15.
Referitor la regulile bibliotecilor, primul cărturar care şi-a îndreptat
atenţia către aceste instituţii a fost Petrache Poenaru (1799-1875) - profesor de
fizică şi matematică, inventatorul stiloului, director al Colegiului Naţional de la
“Sf. Sava” din Bucureşti (1832), apoi inspector şi director al Eforiei Şcoalelor
Naţionale (1832-1847), cel care a elaborat cel mai vechi regulament al unei
biblioteci public16 din Ţara Românească, aprobat printr-un decret promulgat de
14
Anghel Manolache, Gheorghe Pârnuţă, Ion Verdeş, Istoria învăţământului din România. vol. I:
de la origini până la 1821, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 368.
15
N. Busuioc, L. Moscovici, Din istoria bibliotecilor ieşene, în Biblos, nr. 1, 1994, p. 3
(disponibil pe Internet la adresa: http://www.bcu-iasi.ro/docs/biblos/biblos1/ist.pdf).
16
Anghel Manolache, Gheorghe Pârnuţă, Istoria învăţământului din România, vol. II: 1821-1918,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, R.A., 1993, p. 13-20, 117.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 197

Eforia Şcoalelor la 15 septembrie 1836. Tot domnia sa a introdus în practica
bibliologică românească şi ideea schimbului intern şi internaţional de publicaţii.
De-a lungul timpului a existat permanent preocuparea pentru
dezvoltarea bibliotecilor, în ciuda unor bugete modeste şi a unor legi
incomplete. Deşi istoria legislaţiei învăţământului din România prezintă acte,
regulamente, reglementări, legi care surprind, prin conţinutul lor, trimiteri
speciale către bibliotecile publice, au existat şi perioade de timp în care
prevederile legale au fost omise sau ignorate cu desăvârşire.
Pentru evidenţierea celor de mai sus, vom trece în revistă principalele
repere istorice ale învăţământului şi etapele acestuia.
Istoria învăţământului scrisă prin reglementări legale:
● 1831 – în baza Regulamentul Organic (Constituţia ţării) se stabileşte
înfiinţarea bibliotecii colegiului Sf. Sava din Ţara Românească, cu dublu rol:
bibliotecă şcolară şi publică17;
● 1831-1832 – această perioadă reprezintă începutul construcţiei reţelei
de biblioteci şcolare, se creează primele biblioteci naţionale şcolare, bibliotecile
şcolare orăşeneşti, bibliotecile şcolilor pedagogice şi bibliotecile şcolare de
specialitate18;
● 1833 – se promulgă legea Regulamentul şcolilor, anexa nr. IV a
Regulamentului Organic, prin care se înfiinţează o bibliotecă în Colegiul
Sfântul Sava19;
● 1836 – se promulgă Regulamentul bibliotecilor publice – primul
regulament de organizare şi funcţionare al unei bibliotecii publice20;
● 1836-1846 – această perioadă este marcată de înfiinţarea bibliotecilor
de specialitate21;
● 1838 - din acest an biblioteca Colegiului Sf. Sava din Bucureşti şi
biblioteca Şcolii Centrale din Craiova se bucurau de dreptul de depozit legal22;
● 1830-1840 – perioadă marcată de înfiinţarea bibliotecilor în centrele
judeţene; apar primele cataloage de bibliotecă23;
17
Disponibil pe Internet la adresa: http://www.bibmet.ro/Uploads//10_2013/143802.pdf , p. 8.
18
Anghel Manolache, Gheorghe Pârnuţă, op. cit., p. 112.
19
Disponibil pe Internet la adresa: http://www.bibmet.ro/Uploads//10_2013/143802.pdf, p. 8.
20
Ibidem, p. 10.
21
Anghel Manolache, Gheorghe Pârnuţă, op. cit., p. 113.
22
Ibidem, p. 35.
23
Ibidem.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 198

● 1841 – se realizează primul catalog al unei biblioteci publice din

Moldova – Catalogul cărţilor de cetit în Biblioteca Academiei Mihăilene, de
către Dimitrie Gusti24;
● 1860 – se înfiinţează Universitatea din Iaşi, astăzi Universitatea
„Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prima universitate din ţară;
● 1864 – Reforma învăţământului promovată prin Legea nr. 1150,
Legea Instrucţiei Publice, are la bază următoarele principii: caracter unitar al
legii; obligativitate şi gratuitate; egalitatea sexelor la învăţătură; învăţământ laic;
unitatea şcolii elementare de la sat şi oraş; necesitatea pregătirii cadrelor
didactice şi asigurarea drepturilor acestora (prima lege organică şi o primă
formă a statutului cadrelor didactice); se specifică la Art. 297 despre bibliotecile
aferente universităţilor25; tot acum este promovată prima lege specifică pentru
biblioteci cunoscută sub denumirea de Regulamentul bibliotecilor publice26;
● 1898 – Legea învăţământului a lui Spiru Haret pune accent pe o
politică educaţională cu caracter democratic, ştiinţific şi prospectiv; se
înfiinţează bibliotecile populare27;
● 1890-1900 – în această perioadă apar cluburile şi bibliotecile
muncitoreşti; creşte numărul publicaţiilor28;
● 1912 – Legea învăţământului a lui C. C. Arion, care se numea Legea
învăţământului secundar şi superior, aduce precizări pe tema autonomiei
universitare; în cadrul învăţământului primar sunt precizate bibliotecile şcolare
(Art. 185); în cadrul învăţământului secundar este precizată funcţia de biliotecar
(Art. 108), iar la secţiunea Instituţii anexate şcoalelor secundare sunt
specificate bibliotecile şcolare (Art. 112 lit. a))29;
● 1924 – Legea învăţământului a lui C. C. Angelescu, care se numea
Legea pentru învăţământul primar al statului şi învăţământul primar-normal,
susţine dezvoltarea grădiniţelor, căminelor de copii, activităţile extra-şcolare,
serviciilor medicale şcolare şi înfiinţarea bibliotecilor30;
24
Ibidem, p. 112.
25
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Antologia legilor învăţământului din România, [s.n.],
Bucureşti, 2004, p. 9-42.
26
Disponibil pe Internet la adresa: http://www.bibmet.ro/Uploads//10_2013/143802.pdf , p. 9.
27
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, op. cit., p. 9-11.
28
N. Busuioc, L. Moscovici, op. cit., p. 3.
29
Paul Negulescu, Codul învăţământului, Editura Librăriei Pavel Suru, Bucureşti, 1929, p. 278,
503-547.
30
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, op. cit., p. 13.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 199

● 1932 – Lege pentru organizarea învăţământului universitar; la
capitolul Personalul administrativ universitar regăsim funcţia de bibliotecar
(Art. 60), iar la capitolul Studenţi, diplome regăsim taxa de bibliotecă (Art. 73
lit.b))31; tot în acest an se publică Legea pentru organizarea bibliotecilor şi
muzeelor publice comunale;
● 1939 – Lege pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului primar
şi normal, la capitolul Materialul didactic şi instituţiile anexe ale şcolii primare,
la art. 36, sunt prevăzute şi bibliotecile32 ;
● 1943 – Lege cu privire la organizarea învăţământului superior, la art.
36, bibliotecile universitare sunt clasificate în: biblioteci centrale, de facultăţi,
de secţii şi de catedre; tot aici se precizează că personalul din aceste biblioteci
este format din: personal ştiinţific, administrativ, tehnic şi de serviciu33;
● 1955 – H.C.M. nr. 1193 din 1955: Biblioteca Centrală de Stat (din
1990) devine Biblioteca Naţională a României;
● 1968 – Lege privind învăţământul în Republica Socialistă România -
la secţiunea Învăţământ superior, Instituţii şi întreprinderi anexe - se specifică
bibliotecile (Art. 190) şi funcţia de bibliotecar (Art. 208)34;
● 1974 – Decretul nr. 147 din 1974 – se preciza să se revizuiască şi să
se aprobe un Nomenclator complet de specialităţi; se solicită specificarea reţelei
tuturor institutelor de învăţământ superior de la acea dată;
● 1978 – Legea învăţământului nr. 28 din 1978, care o completează pe
cea veche cu toate prevederile din domeniu, la secţiunea învăţământ superior,
capitolul privind Baza materială a învăţământului, la art. 182, se specifică
bibliotecile35;
● 1990 – HG nr. 521 din 1990 privind organizarea şi funcţionarea
învăţământului în România în anul şcolar (universitar) 1990/1991: în
nomenclatorul specializărilor se precizează funcţia de bibliotecar;
● 1993 – HG nr. 283 din 1993, privind unele măsuri referitoare la
desfăşurarea învăţământului în anul şcolar (universitar) 1993/1994, în
nomenclatorul specializărilor se precizează domeniul biblioteconomic şi funcţia
de bibliotecar;
31
Ibidem, p. 269-272.
32
Ibidem, p. 280.
33
Ibidem, p. 310.
34
Ibidem, p. 364-366.
35
Ibidem, p. 395.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 200

● 1995 – Legea învăţământului nr. 84 din 1995: pentru prima dată se

specifică reţeaua de biblioteci specializate ca parte integrantă a sistemului
naţional de învăţământ, reţea din care fac parte şi bibliotecile centrale
universitare (Art. 137-139); tot în acest an se publică Legea nr. 111 din 1995,
cu modificările şi completările ulterioare, în care este reglementat Depozitul
legal şi se fac precizări cu referire la cele 4 biblioteci centrale universitare;
● 1997 – Regulamentul bibliotecilor publicat în Monitorul Oficial din
ianuarie 1997 a fost realizat după modelul Regulamentelor din 1831, 1836,
1864;
● 2002 – Legea bibliotecilor nr. 334 din 2002, cu modificările şi
completările ulterioare;
● 2011– Legea nr. 1 din 2011 – Legea Educaţiei Naţionale cu
modificările şi completările ulterioare.
Din analiza documentelor enumerate mai sus şi a notelor de

fundamentare a acestora la promovarea lor ca legi, decrete, hotărâri de guvern
sau reglementări în domeniu, se desprind următoarele:
- Prezenţa bibliotecilor în spaţiul ştiinţific şi cultural, precum şi
necesitatea acestora a fost evidentă încă din cele mai vechi timpuri;
- Apariţia, organizarea şi dezvoltarea bibliotecilor au fost strâns legate
de caracteristicile, nivelul şi structurile de învăţământ. Aceste lăcaşe de cult,
care au apărut mai întâi în conacele boiereşti şi mănăstiri, apoi pe lângă şcolile
publice (Spiru Haret) şi mai târziu în cadrul universităţilor, s-au dezvoltat şi au
devenit instituţii publice, în care studiul şi lectura au condus la cercetarea
documentară ştiinţifică şi la formarea multor personalităţi, savanţi, inventatori,
oameni de ştiinţă;
- Parcurgând toate aceste etape, în anul 2002, prin legea bibliotecilor,
bibliotecile centrale universitare au fost clasificate ca fiind instituţii de
importanţă naţională;
- Drumul de la necesitatea activităţilor de bibliotecă, la emiterea legilor,
a reglementărilor, conform necesităţilor, nu a fost întotdeauna unul uşor,
depinzând de persoane care aveau responsabilităţi la nivel guvernamental. Dacă
legislaţia naţională ar fi fost mai generoasă în prevederi faţă de sectorul
biblioteconomic, evoluţia bibliotecilor centrale universitare ar fi avut mai puţine
greutăţi în dezvoltare şi organizare.
Legea Învăţământului nr. 84 din 1995 a fost o lege organică, aceasta
reglementând toate problemele învăţământului. Articolele 137-139 au fost
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 201

alocate reţelei de biblioteci centrale universitare. Principiile care au stat la baza
acesteia au fost:
● educaţia ca prioritate naţional democratică;
● gratuitatea învăţământului de stat;
● şanse egale de acces la educaţie pentru toţi cetăţenii ţării;
● introducerea religiei ca materie de studiu;
● adaptarea reţelei unităţilor de învăţământ la evoluţia demografică şi la
nevoile de instruire profesională.
În sensul principiilor de mai sus, Legea 84/1995 a fost prima lege care
integrează în sistemul de învăţământ reţeaua de biblioteci specializate: biblioteci
centrale universitare şi biblioteci pedagogice, instituţii cu personalitate juridică
subordonate direct Ministerului Educaţiei Naţionale; biblioteci ale instituţiilor
de învăţământ superior, ale facultăţilor, colegiilor, departamentelor, catedrelor,
biblioteci ale caselor corpului didactic, biblioteci şcolare.
De asemenea, Legea nr. 128 din 1997 a definit statutul personalului
didactic şi didactic auxiliar din întregul sistem de învăţământ de stat şi
particular, cu funcţiile, competenţele, responsabilităţile, drepturile şi obligaţiile
specifice, condiţiile de ocupare a posturilor, sistemul de perfecţionare şi
evaluare, precum şi condiţiile de salarizare. La acel moment, cele două
reglementări legale acopereau necesităţile sistemului de învăţământ şi toate
categoriile de funcţii ale acestuia.
Având ca referinţă Legea nr. 84/1995 şi Legea nr. 128/1997 şi luând în
considerare principiile care au stat la baza elaborării acestora, Legea nr. 1 din
2011, Legea Educaţiei Naţionale, ar fi trebuit să reglementeze toate problemele
ale tuturor structurilor şi categorilor de personal din învăţământ, aflate în
subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale. Dar nu a fost așa, pentru
bibliotecile centrale universitare s-a înregistrat o inechitate.
Legea învăţământului nr. 84 din 1995, preciza: „parte integrantă a
sistemului naţional de învăţământ, reţeaua de biblioteci centrale universitare
subordonată direct Ministerului Educaţiei Naţionale”, iar Legea nr. 128 din
1997, cu privire la Statutul personalului didactic enunţa principiul conform
căruia „învăţământul (prin componenţa sa, personal didactic şi didactic auxiliar)
constituie prioritate naţională”. Toate acestea nu au împiedicat legiuitorul în
perioada 2010-2011, când s-a elaborat Legea nr. 1/2011, Legea Educaţiei
Naţionale, să omită grav prezenţa în lege a bibliotecilor centrale universitare şi a
personalului didactic auxiliar aflat tot în slujba învăţământului, precum
personalul didactic.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 202

În plus, încă din anul 2002, de la elaborarea Legii Bibliotecilor nr. 334,
se specifică la art. 18 că: „bibliotecile centrale universitare, sunt biblioteci de
drept public, de importanţă naţională, cu personalitate juridicã, subordonate
Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii, finanţate de către acesta”. Mai mult, în
cadrul acestei legi speciale, la art. 44 se arată că: „Personalul de specialitate din
reţeaua de biblioteci a Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii are statut de
personal didactic auxiliar.”
Coroborând aceste reglementări legislative, firesc ar fi fost să ne
regăsim şi noi, personalul din bibliotecile centrale universitare cu statutul şi
activitatea de personal didactic auxiliar, la un articol... din Legea nr. 1/2011,
Legea Educaţiei Naţionale.
Acest lucru nu s-a întâmplat şi s-a ajuns la acestă situaţie nefavorabilă,
atât pentru imaginea bibliotecilor centrale universitare la nivel naţional, cât şi
pentru personalul didactic auxiliar specializat în biblioteconomie şi ştiinţa
informării, personal activ în aceste biblioteci, care, practic, nu ştia niciodată în
ce sector era încadrat şi ce parteneri de dialog are.
În acest context injust, remarcăm valabilitatea maximei scriitorului
american Sherwood Anderson: „Sunt legi înăuntrul legilor: legi care-şi bat joc
de legi!”
Poate că nu este de neglijat faptul că Legea nr. 1/2011, Legea Educaţiei
Naţionale, deşi este lege organică, a fost promovată prin asumarea răspunderii
guvernului din ianuarie 2011. Pentru o stabilitate în timp a tuturor actelor
normative, cu atât mai mult pentru legile organice, un proces democratic corect
de adoptare a acestora este negocierea în sistemul tripartit guvern-angajator-
sindicate, conform legii dialogului social.
Problema adoptării corecţiilor legislative, printre care şi cea amintită
mai sus, rămâne, pentru perioada ulterioară anului 2011, în sarcina negocierilor
din structurile tripartite. Dacă în structura tripartită de negocieri, guvernul şi
patronatul/angajatorul sunt reprezentaţi de Ministerul Educaţiei Naţionale,
partea sindicală este Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, federaţie la
care este afiliat şi Sindicatul Bibliotecii Centrale Universitare „M. Eminescu”
din Iaşi.
Reprezentanţii la negocieri din partea Federaţiei Naţionale Sindicale
„Alma Mater” sunt membrii Comisiei Paritare nominalizaţi prin Ordin al
Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4091 în data de 03.07.2013 (prof. univ. dr.
ing. Anton HADĂR, conf. dr. Răzvan Constantin BOBULESCU, prof. univ. dr.
ing. Aurel ALECU, prof. univ. dr. ing. Nicu George BÎZDOACĂ, prof. univ.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 203

dr. ing. Gheorghe Constantin IONESCU, fiz. Mirela GROSU - reprezentant al
personalului din Bibliotecile Centrale Universitare şi totodată al personalului
didactic auxiliar).
Faptul că în Comisia Paritară de negocieri a Federaţiei Naţionale
Sindicale „Alma Mater” a fost nominalizat un reprezentant al salariaţilor din
bibliotecile centrale universitare a avut rezultate benefice pentru aceste instituţii
publice şi pentru salariaţii acestora. Negocierile purtate cu factorii decidenţi din
Guvernul României (Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Finanţelor
Publice) pe temele specifice personalului şi activităţilor din sistemul de
învăţământ superior din România au condus, printre altele, la legalizarea
apartenenţei personalului didactic auxiliar din bibliotecile centrale universitare,
ca parte integrantă a sistemului de învăţământ superior.
Numeroasele demersuri în direcţia promovării iniţiativelor legislative,
cu privire la modificarea legii educaţiei naţionale, care au necesitat mult timp,
un volum considerabil de negocieri şi în special o foarte bună argumentare s-au
concretizat în final, prin apariţia OUG 49/2014 pentru completarea Legii nr.
1/2011, în speţă art. 291 al acesteia, prezent astăzi în lege sub forma:
Art. 291.
(1) Personalul din învăţământul superior este format din personal
didactic şi personal nedidactic.
(2) Personalul didactic este format din personalul didactic de
predare/cercetare, personal didactic auxiliar/cercetare din universităţi,
biblioteci universitare şi biblioteci centrale universitare.
(3) Prin personal didactic şi de cercetare, în sensul prezentei legi, se
înţelege personalul care deţine, în mod legal, unul dintre titlurile universitare
sau de cercetare prevăzute de prezenta lege, care aparţine unei instituţii de
învăţământ superior şi care desfăşoară activităţi didactice şi/sau de cercetare.
(4) În raport cu relaţiile de muncă stabilite cu instituţia de învăţământ
superior, personalul didactic poate fi: titular sau asociat. În raport cu
participarea la procesul didactic şi cu gradul de pregătire profesională,
personalul didactic poate fi: personal didactic sau personal didactic
auxiliar.
Efectele pozitive ale art. 291 s-au propagat şi după modificarea Legii nr.
1/2011, Legea Educaţiei Naţionale, în toate celelalte reglementări legale care au
vizat personalul didactic auxiliar şi nedidactic din cadrul bibliotecilor centrale
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 204

universitare, în care textele de lege au precizat în clar „pentru personalul

didactic auxiliar din bibliotecile centrale universitare” sau “pentru personalul
nedidactic din bibliotecile centrale universitare”. Dintre aceste efecte pozitive
se amintesc:
- Alocarea fondurilor pentru perfecţionarea personalului didactic din
învăţământ prin Ordin de Ministru nr. 4871/05.11/2014 privind implementarea
proiectului sistemic „Personalul didactic din sistemul de învăţământ
preuniversitar şi universitar de stat – promotor al învăţării pe tot parcursul
vieţii”;
- Creşterile salariale din OUG 83/2014 – privind salarizarea
personalului din învăţământ pentru 2015;
- OUG 27/2015 pentru completarea OUG 83/2014 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în
domeniul cheltuielilor publice şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare -
majorare salarială cu 12% pentru personalul nedidactic (prima creştere salarială
pentru personalul nedidactic);
- Creşterile salariale din OUG 54/2015 – majorare salarială cu 15%
pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic.
Coroborând toate aceste informaţii, se poate afirma că în urma apariţiei
art. 291 din Legea nr. 1/2011, Legea Educaţiei Naţionale, bibliotecile centrale
universitare au devenit mult mai vizibile în legislaţia naţională, regăsindu-şi
rolul şi locul stabil în sistemul de învăţământ din România.
De asemenea, orice alte completări viitoare aduse legislaţiei din
domeniul biblioteconomic şi al educaţiei, au deja baza fundamentală de la care
se pleacă – art. 291!
Având în vedere atenţia deosebită a legiuitorului, după apariţia art. 291,
de a puncta la fiecare noutate legislativă în domeniu, „personalul din
bibliotecile centrale universitare”, trebuie exprimată speranţa că acest fapt va
deveni o practică curentă şi bibliotecile centrale universitare împreună cu
personalul acestora vor fi permanent incluse în sistemul de învăţământ superior
românesc.
La acest moment, se poate afirma că s-a adăugat un subiect în lista
istoriei scrise a învăţământului românesc.
În final, ţin să mulţumesc şi să aduc aprecieri pozitive tuturor factorilor
decidenţi implicaţi pentru obţinerea acestui rezultat, conducerii Federaţiei
Naţionale Sindicale „Alma Mater” şi în special domnului Mihnea COSTOIU,
Ministrul Educaţiei Naţionale la acel moment, în prezent Rectorul Universităţii
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 205

Politehnice din Bucureşti, care a mediat problemele bibliotecilor centrale
universitare şi a dovedit o corectă înţelegere a problemelor acestora, contribuind
la recunoaşterea nivelului personalului didactic auxiliar din bibliotecile centrale
universitare ca aparţinând învăţământului superior din România.
Îmbinând îndemnurile a doi înţelepţi legate de bibliotecă...

“Singurul lucru pe care trebuie să îl cunoşti cu precizie este unde se află
biblioteca.”
Albert Einstein
“Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi

imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filosofia vieţii”.
Mihai Eminescu
...înţelegem adevăratul sens al bibliotecii şi valorile ei.
Bibliografie
Lucrări generale
Coravu, Robert, Intermediarul difuz: biblioteca universitară între
cultura tiparului şi cultura digitală. Ex Ponto, Constanţa, 2012.
Gabrea, Iosif, Şcoala românească. Structura şi politica ei. Bucovina,
Bucureşti, 1933.
Mandeal, Rodica, Porumbeanu, Octavia-Luciana, Produse şi servicii de
informare avansată, Editura Universităţii Bucureşti, Bucureşti, 2009..
Manolache, Anghel, Pârnuţă, Gheorghe, Verdeş, Ion, Istoria
învăţământului din România, vol. I: De la origini până la 1821. Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
Manolache, Anghel, Pârnuţă, Gheorghe, Istoria învăţământului din
România, vol. II: 1821-1918. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, R.A,
1993.
Matei, Dan, Spre Europeana.eu: O introducere în bibliotecile digitale,
CIMEC, Bucureşti, 2009.
Negulescu, Paul, Codul învăţământului, Editura Librăriei Pavel Suru,
Bucureşti, 1929.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 206

Popescu, Sorin, Legislaţie privind învăţământul, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 2000.
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. Antologia legilor învăţământului din
România, [s.n.], Bucureşti, 2004,
Articole din periodice

Busuioc, N., Moscovici, L. Din istoria bibliocecilor ieşene, în Biblos,
nr. 1, 1994.
Busuioc, N., Bibliotecarul din labirint, în Biblos, nr. 5, 1997.
Idem, Cartea deschisă (I), în Biblos, nr. 8, 1999.
Ciocoiu, Adina, A fi bibliotecar în era digitală, în Informare şi
Documentare, vol. II, 2009.
Roe, Donna, Moody, David, The librarian as mediator: a significant
change in the educational role of librarians în ACRL Ninth National
Conference, April 8-11, Detroit, Michigan, 1999.
Voinea, Radu, Viaţa şi activitatea lui Petrache Poenaru, în Academica,
nr. 7-9, anul 9, 1999.
Legislaţie
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997.
Legea nr. 128 din 12 iulie 1997: Statutul personalului didactic.
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 18iunie 2002,
Legea nr. 334 din 31 mai 2002: Legea bibliotecilor, cu modificările şi
completările ulterioare.
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011,
Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011: Legea Educaţiei Naţionale.
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011, Legea
nr. 62 din 10 mai 2011: Legea dialogului social, cu modificările şi completările
ulterioare.
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 30 iunie 2014,
OUG 49 din 26 iunie 2014: Ordonanţă de urgenţă privind instituirea unor
măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor
acte normative.
Surse web
http://www.bcu-iasi.ro/istoric
http://www.bcu-iasi.ro/baze-de-date-stiintifice
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 207

http://www.bcu-iasi.ro/docs/raport_de_autoevaluare_2005_2009.pdf
http://www.bibmet.ro/Uploads//10_2013/143802.pdf
http://www.europeana.eu/portal/
https://www.oclc.org/worldcat.en.html
http://www.bibnat.ro/dyn-doc/Declaratia-de-principii.pdf
http://www.ala.org/acrl/sites/ala.org.acrl/files/content/conferences/pdf/r
oe99.pdf
http://www.abhatoo.net.ma/maalama-textuelle/sciences-de-l-
information/recherche-diffusion-et-usages-de-l-information/veille/veille-
strategique/la-veille-technologique-une-ardente-necessite
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 208

SEMNALĂRI
Dan S. STOICA
Limbaj, discurs, comunicare: eseuri la
temă. Iaşi: Editura Universităţii „Alexandru
Ioan Cuza”, 2015, 230 p. (Logos)
Marius-Adrian HAZAPARU
Teoria şi practica reportajului: o abordare
din perspectiva funcţiilor limbajului. Iaşi:
Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”,
2013, 304 p.
Brînduşa-Mariana AMĂLĂNCEI
Spectacolul dezbaterii publice / editor:
Valentin Ajder. Eikon: București, 2015, 247
p.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 209

SEMNALĂRI
Brînduşa-Mariana AMĂLĂNCEI
Analiza gesturilor: o propedeutică / editor:
Valentin Ajder. Eikon: București, 2015, 237
p.
Simina MASTACAN. Réflexions sur le

traduire. Cluj-Napoca: Casa Cărţii de
Știinţă, 2015, 218 p.
Viorica LUPU. Organizarea și

funcționarea bibliotecii ca sistem
tehnologic. Chișinău: Asociația
Bibliotecarilor din Republica Moldova,
Biblioteca Republicană Științifică Agricolă a
UASM, 2016, 100 p.
BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 210

Adresa redacţiei: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași
Str. Păcurari nr. 4, 700511 – Iaşi, România
Tel.: +40-232-264245
Fax: +40-232-261796
e-mail: revista_biblos@yahoo.com
http://www.bcu-iasi.ro/revista-biblos
Informaţii pentru autori:
Materialele propuse spre publicare se vor trimite secretarului de

redacţie, în format .docx. Textul va scris cu fontul Times New Roman, 12 pts.,
la 1,5 rînduri, cuprinzînd cel mult 15 pagini. Lucrările alcătuite în limba
română vor fi însoţite de un rezumat în franceză sau engleză. Lucrările editate
într-o limbă străină vor avea rezumatul în limba română. Rezumatele vor avea,
în final, cîteva cuvinte cheie, propuse de autori, pentru descrierea conţinutului.
Informations à l’usage des auteurs:
Les articles seront envoyés au Secrétariat de la Rédaction,

dactilographié à un espace de 1,5 points et ne doivent pas dépasser 15 pages
chacun. Les articles écrits en une langue autre que le roumain, seront précédés
d’un résumé en français ou en anglais. Les résumés se termineront par des
mots-clé proposés par les auteurs.
Pour les auteurs étrangers qui ne connaissent pas le roumain
suffisamment bien pour écrire le résumé de leurs articles, un résumé en
français ou en anglais (avec également des mots-clé) sera accepté et la
Rédaction se charge de la traduction.
Information for authors:
The articles submitted for publication will be forwarded to the editorial

secretary in a two lines typed copy, up to 15 pages. The papers in Romanian
must be accompanied by a summary in French or English. Those in a foreign
language, must have the summary in Romanian. These summaries must have,
at their end, some key-words proposed by the author, describing the content.
For non Romanian speaking authors, an abstract in French or English will be
accepted and the editors will provide the translation into Romanian.

Revista Biblos 2015-2016

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Revista Biblos 2015-2016

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Bibliotecă. Informaţie. Bibliotecari.

Locuri. Organizaţii. Selecta

Director onorific: Alexandru Călinescu

Redactor şef: Dan S. Stoica

Secretar de redacţie: Ionuț Acrudoae

Număr îngrijit de Ionuț Acrudoae, Camelia Stumbea, Viorica Scutariu

BIBLOS publică, pe bază de referat, lucrări originale despre biblioteci şi bibliotecari,

BIBLOS is a peer review journal, publishing original papers on libraries and

Coperta: Arhitect Mihai Mancaș

Bronislav Irion (1903-195?) – Director al Bibliotecii

Abstract: This paper aims to portray the life of Bronislav Irion

Cuvinte-cheie: Bronislav Irion; bibliotecar; documente de arhivă;

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 2

Născut la 4 februarie 1903, în comuna Drăgoești, județul Suceava, din

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 3

Fig. 2: Bronislav Irion, rândul 1, al șaselea de la stânga (BCU, St. 2331-2)

La bibliotecă se implică în toate activitățile de restructurare și

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 4

profesor, scriitor, sau simplu intelectual, ci care e bibliotecar de profesie. Și dat

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 5

inventariaseră și se catalogaseră circa 100.000 de volume de cărți, fusese pus în

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 6

Destinatar: D[omniei]sale D[omnu]lui Ghe. Agavriloaie

Pe plic însemnarea cu creion: D-l Agavriloaie, va rog să mă chemaţi la

[1] Stimate Domnule Agavriloaie,

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 7

Probabil în urma intervenției făcute de profesorul Agavriloaei sau

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 8

frecventat biblioteca 26.790 de cititori, s-au consultat 11.615 titluri în 12.577

Fig. 3: Bronislav Irion (BCU, St. 3717)

Preocupat și de soarta personalului de bibliotecă, B. Irion participă în

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 9

bibliotecar șef, primbibliotecar, director), și trebuie atent selectat, întrucât e

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 10

românești, Cataloagele de bibliotecă, Redactarea fișelor31. Dorința lui B. Irion

Fig. 4: Semnătura lui Bronislav Irion

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 11

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 12

Completări la câteva date preliminare. Biblioteca

Abstract: The paper covers an addendum to the author’s previous

Cuvinte-cheie: Paul Gore; bibliotecă; Basarabia; Biblioteca Centrală

Frumoasa bibliotecă a boierului basarabean Paul de Gore, cumpărată, în

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 13

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 14

18/11 1922”2, la formulări mai ample, ce denotă o intimitate pronunţată: „În

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 15

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 16

ANEXĂ: Ex libris Pavel Gore

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 17

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 18

Servicii noi pentru biblioteci universitare moderne

Abstract: The aim of the present paper is to foreground the

Cuvinte-cheie: biblioteci universitare; servicii noi de bibliotecă;

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 19

Biblioteca, printre altele, are drept scop furnizarea de informaţii pe

1.1 Conceptul de bibliotecă universitară

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 20

servicii şi patrimoniu info-documentar, ele trebuie să răspundă cerinţelor

2. Rolul bibliotecii în reţeaua info-documentară

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 21

3. Servicii noi de bibliotecă

3.2 Redefinirea rolului bibliotecii în societatea informaţională.

BIBLOS 27-28 / 2015-2016 – p. 22

Oferirea de servicii noi modifică şi statutul bibliotecarului, acesta