UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Justinian Patriarhul

Responsabilitatea primirii darurilor

Romani 12, 1-8

Susţinător: Huțanu Marius- Ciprian

TEOLOGIE PASTORALĂ
ANUL I MASTER
EXEGEZĂ ȘI ERMINEUTICĂ BIBLICĂ

BUCUREŞTI
2014
Note biografice

Doctorul Avdeev Dimitri, este medic psihiatru,psihoterapeut, specialist în psihologie

medicală, director al Institutului pentru probleme ale formării atitudinii creștine față de
maladiile psihice și ale Centrului de psihoterapie ortodoxă.

Se naște în Rusia în anul 1964, iar în anul 1988, termină facultatea de medicină cu
specializarea „terapie”. Între anii 1998-2002 îl găsim ca stagiar și aspirant în psihiatrie la
Institutul medical din orașul Kazan. S-a specializat în psihoterapie și în psihologie medicală
la Institutul științific și de cercetare în psihoneurologie „V.M. Behterev” din Sankt -
Petersburg, la Academia de formare medicală post-universitară din Moscova, și în diverse
clinici din Germania și din alte state europene.1

În 1992 își susține dizertația pentru titlul de candidat în științe medicale la Institutul
de psihiatrie generală și judiciară „V.P. Serbskii”.2

Cel mai important este faptul că începând din anul 1991 Dr. Avdeev activează în
direcția formării atitudinii creștine față de maladiile psihice, a elaborării unui model de
psihoterapie ortodoxă. În timpul carierii sale a consultat peste 16.000 de bolnavi cu o variată
patologie psihică, s-a întâlnit și a discutat în multe rânduri cu mirenii și clerici Bisericii
Ortodoxe Ruse. Rezultatele activității sale s-au concretizat în numeroase comunicări prezente
la conferințe și seminarii științifice bisericești și profane din Rusia și din străinătate. Este
unul dintre inițiatorii Proiectului Medical Ortodox Rus. De asemenea este autorul unor serii
de emisiuni la posturile de radio „Radonej”, „Blago”, „Clasul parohiei ruse” (Cipru) sub
denumirea generală „ În ajutorul sufletului suferind”.3

Doctorul Avdeev este membru a diverse societăți și asociații profesionale, participant

la congrese naționale ,europene și mondiale de psihoterapie și psihologie medicală, autor a
mai multe publicații, inclusiv a 42 de cărți și broșuri, editate în mai multe limbi printre care și
româna, într-un tiraj de aproape jumătate de milion de exemplare. Din anul 2004, el conduce

1
Dr. Dimitri Avdeev, Nervozitatea la copii și adolescenți, trad. din limba rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu-
Vlas,Ed. Sophia, București, 2008. p. 5
2
Ibidem.
3
Ibidem, p.6.
Institutul pentru problemele formării atitudinii creștine față de maladiile psihice și Centrul de
psihoterapie ortodoxă. 4La noi în țară Dr. Avdeev Dimitri este cunoscut prin publicațiile de
psihoterapie din colecția Psihoterapia Ortodoxă, apărută la Editura Sophia din București.

Preliminarii

În general atunci când avem o problemă,refuzăm să credem că ne poate ajuta cineva

bazându-ne pe propriile puteri, acest fapt ducându-ne la neconștientizarea stării în care
suntem, ce facem sau cum simțim.

Dr. D. Avdeev, prin lucrările sale caută să arate soluțiile ce pot fi luate în asemenea
cazuri. În calitate de psihoterapeut, el prin unele studii de caz, prezintă cititorilor săi,
remediile ce se pot aduce stării patologice în care se află bolnavul(solicitantul), dar și
remediile duhovnicești ce îi pot fi aduse. El consideră că activitatea de îngrijire a sufletului
dusă de un psiholog ortodox, poate fi foarte eficace și folositoare, dar în aceeași măsură crede
că numai prin contactul direct cu Biserica, omul bolnav se poate vindeca. De aceea Dr.
Avdeev crede că cele două ramuri, uneori distincte, trebuie să co-existe într-o simbioză,
pentru a putea ajuta sufletul și trupul să se vindece de patimile cele rele.

Realitățile psihoterapiei actuale ale ortodoxiei sunt puse în lumina reflectoarelor de

către Dr. Avdeev. În lucrările sale pe lângă studiile de caz despre care am pomenit și mai sus,
el vorbește despre păcatele actuale ale populației contemporane, păcate care în opinia sa, au
un profund caracter patologic. Printre aceste păcate el enumeră și stările patologice la care
tinerii sunt tentați să alerge, el punând accent mai ales pe păcatele cu caracter nevrotic,
deoarece de la această nevroză alimentată în mare măsură și de efectul media, pornesc
aproape toate stările de patologie a sufletului și a trupului.

Psihoterapia este de mai multe feluri, cea avizată de medicii psihiatri este cea
cognitivă, însă termenul de psihoterapie ortodoxă pare a fi cel mai avizat de către Biserică.
Deoarece psihoterapia ortodoxă nu caută să rezolve problemele patologice pe calea
raționamentului ci pe calea duhovnicească.

4
Ibidem, p.7.
 Noțiunea de psihoterapie

Într-o lucrare a Dr. Avdeev găsim termenul de psihoterapie din punct de vedere
ortodox, explicat etimologic, pentru o mai bună înțelegere a termenului. Și spune Doctorul că
psihoterapia ortodoxă, reprezintă o orientare religios-morală a psihoterapiei, a științei despre
tratarea sufletului, precum reiese și din etimologia ei gr. „Psyche”- care înseamnă suflet și
„therapeia” - care înseamnă tratament, legate cele două cuvinte s-ar traduce ca o tratare a
sufletului.5 Psihoterapia ortodoxă nu este o apariție artificială, neîntemeiată , ci ea reflectă o
reală necesitate epocii noastre bolnave și schimonosite de păcat. Termenul de psihoterapie,
poartă în sine ideea unui tratament personal dus în profunzime. Însă cel mai corect este să
înțelegem psihoterapia ca fiind știința despre sănătatea sufletească a omului. 6

Psihoterapia a cunoscut recunoaștere oficială la sfârșitul Sec. al XIX-lea, în perioada

în care ideile materialiste și ateiste erau în creștere în țările dezvoltate ale Europei. Însă Dr.
crede că misiunea psihoterapeutică era îndeplinită cu succes de către preoți. A ajuns la această
concluzie în urma descoperiri unor idei împrumutate de acest tratament din pastorația
preoților. Dar tot el spune că în ultima vreme numeroși psihoterapeuți se aseamănă tot mai
mult vrăjitorilor medievali, deoarece au transformat psihoterapia într-un strat amorf alcătuit
din tot felul de surogate, începând de la tehnici hipnotice și până la metode șamanice, sau
dansuri cu tentă sexuală.7 Desigur că îi critică, deoarece , sugerează Dr. Avdeev,ei ar putea
mai bine să împrumute aspecte lămuritoare din învățătura patristică.

„Instrumentul” de bază al psihoterapiei este cuvântul. Totuși psihoterapia este chemată

să acționeze asupra omului mai mult duhovnicește, decât prin cuvânt, deoarece prin cuvânt se
poate ajunge la minciună iar toată munca doctorului va fi în zadar.8 Psihoterapia este o
specialitate medicală aparte, legată nu atât de tratament în înțelesul obișnuit, cât prin acțiunea
asupra personalității sufletului omului bolnav. Ca și scop psihoterapia își fixează scopuri
bune, însă în practică a luat o situație dificilă, prin faptul că având o foarte strânsă legătură cu
sufletul omenesc, acest domeniu al medicinei, se dovedește de cele mai multe ori a fi lipsit de
o consistență duhovnicească, neavând în ziua de astăzi repere morale.9

5
Dr. D. Avdeev, Probleme actuale ale psihoterapiei ortodoxe,trad. din limba rusă de Adrian și Xenia
Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, București 2007. p. 29.
6
Ibidem p. 30.
7
Ibidem p. 31.
8
Ibidem p. 34.
9
Ibidem p 35.
Dr. D. Avdeev dă o definiție a psihoterapiei „ Psihoterapia este un sistem de acțiuni medicale
asupra psihicului și prin psihic, asupra organismului bolnavului”10

Relația dintre psihoterapeut și pacient

În psihoterapie, relația dintre pacient și psihoterapeut se bazează pe solicitarea

pacientului la procesul de terapie, prin auto-ajutor și rezolvarea problemelor ce pot apărea cât
si conștientizarea gândirii eronate și a construirii datelor despre sine și despre lume.
Psihoterapeutul ajută pacientul să-și dezvolte capacitatea de a nota, a prinde, a
monitoriza și a evalua propriile sale gânduri, sentimente și comportamente. Aceste verbe de
fapt trăsătura principală a discursului social și al psihoterapiei. Terapeutul încurajează în
permanență pacientul în aplicarea activității autoreglatorii pentru a se asigura că acesta aprobă
aceste activități și că își dă seama de modificările comportamentale în implementarea lor de-a
lungul ședințelor psihoterapeutice. „Terapeutul este văzut ca un observator care acționează
prietenos și care privește desprins de sine o serie de reacții ale clientului”11Cunoștințele unui
individ despre lume se definesc prin entități personale care potrivit lor, psihoterapeutul, va
ajuta pacientul să înțeleagă modul în care acesta își gândește și construiește propria realitate.
Această viziune a pacientului fiind una explorată de terapeut, scopul acestuia fiind acela de a
vedea lumea prin ochii pacientului Mai curând decât a contesta, interpreta sau confrunta
gândurile acestuia.12 Desigur că aceste metode au în mare, legătură și cu psihoterapia
ortodoxă, pentru că psihoterapeutul ortodox caută să rezolve problemele pacientului prin
aceleași metode, și nu prin metode exclusiviste și inovatoare cum am citat mai înainte. De
aceea psihologia contemporană este departe de învățătura creștină despre om. Ea nu
recunoaște sufletul ca atare, nici păcatul și stările păcătoase și nici harul lui Dumnezeu, cel
care este în stare să vindece stările sufletești. Ci merge după niște principii care nu au legătură
directă cu creștinismul, mai ales cu ortodoxia, unde duhovnicescul și harul care caută să
vindece sufletul omenesc de păcat și de stările păcătoase este pus în capul listei. Ei neavând
conceptul de păcat le este greu să creadă că un remediul asupra bolilor psihice poate fi și
remediul duhovincesc.

10
Dr. D. Avdeev, Nervozitatea cauze, manifestări,remedii duhovnicești ,trad. din limba rusăde Adrian și Xenia
Tănăsescu-VlasEd. Sophia, București 2008, p 171.
11
Vogel, Ralf, Psihoterapie cognitiv-comportamentală și psihanaliză, Ed. Trei, București, 2008, p.87.
12
Ibidem p. 90
 Însă tot mai mulți psihologi credincioși, aplică și remediile duhovnicești bolilor
sufletești ceea ce ne îmbucură, deoarece oamenii credincioși au nevoie de călăuzire
duhovnicească în drumul spre vindecare

Relația dintre medical și teologic asupra manifestărilor patologice ale

psihicului

În procesul elaborări teoriilor științifice ale personalității se manifestă cu tot mai multă
claritate tendința de a găsi căi comune înțelegerii științifice, respectiv religioase a
personalității , iar în munca practică a psihoterapeuților , preoților – de a merge pe calea
ajutorului reciproc, respectului reciproc și schimbului reciproc de experiență în abordarea
problemelor educării unei personalități sănătoase și a tratării oamenilor bolnavi.13

Din punct de vedere istoric există trei perioade care arată corelația între medical și
teologic asupra patologiei psihice.

1. În trecut toate bolile erau înțelese numai în domeniu religios – mistic, disciplina
medicală neexistând. Mai mult toate bolile psihice erau privite ca rezultat al acțiunii
diavolului. Ca atare ele erau tratate nu de medici ci de preoți, filosofi, moraliști. Din punct de
vedere organizițional acestei perioade îi corespunde perioada mănăstirească a psihiatriei.14
2. A doua perioadă corespunde secolului al XIX-lea ce reprezintă transformarea
psihiatriei în disciplină științifică medicală. Aici teologul și păstorul de suflete nu au ce căuta.
Orice cale nemedicală este respinsă și condamnată ca neavând semnificație pentru cunoaștere.
Ideile religioase sunt apreciate ca idei obsesive ale nevroticilor. În această perioadă încearcă
să se pună problema creării unei „psihologii pozitive a religiei” folosind textele și ideile
religioase ca niște stimulanți care excită trăirile religioase. Firește nu se merge mai departe cu
înțelegerea conținutului trăirii duhovnicești.15

13
Prof. Dimitri Melehov, Psihiatria și problemele vieții duhovnicești, trad. din limba rusă de Adrian Tănăsescu
– Vlas, Ed. Sophia, București 2008. p. 11.
14
Ibidem p. 31.
15
Ibidem p. 32.
3. A treia perioadă este secolul al XX-lea când în domeniu psihoterapiei apare
necesitatea imperativă de cercetare sintetică a manifestărilor patologice ale omului în toată
deplinătatea existenței lui duhovnicești.16
Din punct de vedere patologic și duhovnicesc raportarea medicului psihiatru dar și al
preotului poate ajunge de asemenea la o corelație.
În primul rând preotul, duhovnicul, are de-a face cu cele mai profunde și mai ascunse
trăiri ale omului, atât normale cât și patologice. El are d-a face permanent cu sufletul omenesc
viu, cu dificultățile și cu bolile lui. Competența sa ține de domeniul bolilor duhului omenesc,
de înrâurirea păcatelor și de încercarea de rezolvare a lor.17
Pentru duhovnic dar și pentru psihiatru dacă este credincios prima problemă este
punerea diagnosticului duhovnicesc, să se delimiteze ce anume are, și să se aplice tratamentul
duhovnicesc. Totodată trebuie stabilit ce anume reprezintă în manifestarea boli sufletești
tulburările activității cerebrale sau a întregului organism.
În cazuri complexe când boala duhovnicească și cea sufletească coexistă, este nevoie
de competența păstorului-teolog dar și de cea a medicului psihiatru, pentru ca analiza să
cuprindă toate sferele personalității și toate straturile bolilor în întregul lor.18
Așadar o corelație între teolog - păstor respectiv medic psihoterapeut poate exista. Însă
poate exista și o îmbinare a celor două, prin această metodă scurtându-se distanța de
parcurgere a patologiei bolnavului.

Probleme ale psihoterapiei ortodoxe

Dr. Avdeev ne pune în lumină diverse probleme actuale ale psihoterapie ortodoxe. Ca
un adevărat savant, la fiecare problemă pe care o analizează în lucrările sale, vine cu o
cercetare extrem de documentată și precisă. Majoritatea cazurilor pe care le prezintă sunt
luate din patria sa Rusia. Asta nu înseamnă că nu are aplicabilitate și la noi. Majoritatea
problemelor psihoterapeutice au ca și reper tinerii. Dr. Avdeev pe lângă exactitatea de care dă
mai dovadă atunci când vine vorba de statistici, vine și cu destule exemple patristice și nu
numai ca remedii la adresa problemelor psihoterapeutice.
În continuare aș vrea să enumăr câteva dintre problemele actuale aduse de Dr. Avdeev
în lucrările sale.

16
Ibidem p. 33.
17
Gîrlașu-Dimitriu, Odette, Tehnici psihoterapeutice, Ed. Victor, București, 2004, p.193.
18
Prof. Dimitri Melehov, op cit p. 44.
 Prima preocupare a doctorului este nervozitatea, el lăsând să se înțeleagă că de la
nervozitate pot porni cele mai multe probleme păcătoase. Printre problemele psihoterapeutice,
el aduce la cunoștință următoarele teme:
- Neurastenia - adică o slăbiciune nervoasă care provoacă mai multe efecte adverse
irascibilitate impulsivitate etc. din cauza acestei maladii se trezesc la viață focarele
de infecție care până acum dormitau. Această boală grăbește dezvoltarea
patologiei umane. 19
- Isteria – o stare psiho- patologică ce poate fi calificată ca dare în spectacol.20
- Sinuciderea denumit de doctor păcat de moarte. La acest păcat el oferă mai multe
explicații împotriva lui. Printre care și mărturia Arhiep. Ioan Șahovskoi.21
- Psihomatica.
- Despre bâlbâială.
- Internetomania, o boală prezentă mai ales în rândul tinerilor.22

Mai apoi Dr. Avdeev aduce și analizează și alte probleme pe care le consideră de actualitate.
Printre acestea amintim

- Ludomania- patima jocurilor de noroc, un păcat destul de actual, ținând seama și

de publicitatea ce i se face prin mass - media.
- Gânduri despre dragoste, unde explică cei trei termeni grecești ce definesc
dragostea: eros, filia și agape. El pune accent mai mult pe păcatul desfrânării,
despre care crede că este promovat de diferite persoane și de media. De asemenea
consideră că dragostea adevărată, erosul se îndeplinește numai în cadrul căsniciei.
- Despre păcatul sodomiei , unde prezintă un adevărat complot ținut de diverse
persoane împotriva normalității.
- doctorul consideră că apariția numeroaselor păcate sunt cauza nesmereniei,
specifică ortodoxiei. De altfel smerenia în privința lui, este adevăratul remediu
împotriva bolilor duhovnicești. 23

Atunci când nu vorbește despre patologia bolilor spirituale și remediile duhovnicești,

dr. Avdeev, expune dialoguri și studii de caz avute cu diverse persoane din Rusia și nu

1919
Dr. D. Avdeev, Nervozitatea cauze, manifestări,remedii duhovnicești op cit p. 28.
20
Ibidem p. 49.
21
Ibidem p.98.
22
Ibidem p .153.
23
Dr. D. Avdeev, Probleme actuale ale psihoterapiei ortodoxe, op. Cit.p 101.
numai. În acele dialoguri el dă de cele mai multe ori răspunsuri duhovnicești la întrebările
solicitanților.

Concluzii

Dr. Avdeev, reprezintă pentru ortodoxie un model de urmat în tratarea patologiei

psihice. Prin lucrările sale, noi ne dăm seama cum ar trebui să decurgă o discuție cu o
persoană patologică din punct de vedere psihologic. Și astfel de discuții sunt dese între preot
și credincios venit la scaunul de spovedanie. De fapt preoții ar trebui să fie psihoterapeuți cu
credincioșii din diferitele clase sociale. Pentru că, credincioșii apelează prima dată la preotul
duhovnic, deoarece duhovnicul este cel ce cunoaște toate bolile sufletești ale credinciosului.
Un alt factor pentru care se apelează la duhovnic este acela că duhovnicul cunoaște remediile
duhovnicești ce se pot aplica celui ce solicită vindecare. Într-un final, duhovnicul sau preotul
devine un terapeut prin faptul că el este vindecător sau ajută spre vindecare.
Bibliografie

 Avdeev ,Dr. Dimitri,Nervozitatea la copii și adolescenți, trad. din limba

rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas,Ed. Sophia, București, 2008
 Idem , Probleme actuale ale psihoterapiei ortodoxe,trad. din limba rusă
de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, București 2007.
 Idem , Nervozitatea cauze, manifestări, remedii duhovnicești,trad. din
limba rusăde Adrian și Xenia Tănăsescu-VlasEd. Sophia, București 2008.
 Gîrlașu-Dimitriu, Odette, Tehnici psihoterapeutice, Ed. Victor, București,
2004.
 Melehov , Prof. Dimitri,Psihiatria și problemele vieții duhovnicești, trad.
din limba rusă de Adrian Tănăsescu – Vlas, Ed. Sophia, București 2008.
 Vogel, Ralf, Psihoterapie cognitiv-comportamentală și psihanaliză, Ed.
Trei, București, 2008.