You are on page 1of 1

'Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut

cunoscut celor ce nu întrebau de Mine. '' Rom. 10:20 (b).

''Găsit am fost de acei, ce nu Mă căutau;


Cunoscut făcându-Mă, celor ce nu-ntrebau. ''

Așa spune Isaia de noi, cei altoiți,


Ca să stârnească pizma, celor răzvrătiți.

Mâna Domnul a întins în mila Lui cea mare -


Mântuirea neamurilor, prin marea-I îndurare!

Deci dacă Domnul n-a cruțat un ram, ce e firesc


Nicidecum nu va cruța - neroditor, lumesc!

Uită-te la bunătate, nu uita și de asprime,


Căci Dumnezeu e și dreptate, foc mistuitor în fine.

Dacă este încetare de-a rămâne-n bunătate


Ești tăiat, apoi - pierzare și ființe judecate...

Jertfa vie și plăcută, sfântă-n ochii Celui Sfânt


Într-o minte înnoită, dezlipită de pământ,

Împletită cu iubire, în făr' preget sârguință,


Plini de râvnă pentru bine, fie a ta și a mea credință!

Se-mplinește profeția; semnele venirii Lui...


Se apropie și ziua, deci faptele întunericului

Nu robească pe nici unul! Tu, ce-ai fost, ești altoit -


Rămâi, veghează în Lumină, fiind ceresc și înnoit!

- ''Plângeți-vă pe voi și pe copiii voștri! ''


Stă să se-mplinească tot sub ochii noștri...

A fost o Jertfă din Iubire, ca tu și eu să moștenim


Prin altoire o sfințire și-n așteptare să iubim!

''Găsit am fost de acei, ce nu Mă căutau;


Cunoscut făcându-Mă, celor ce nu-ntrebau. ''

Să-i mulțumim, să ne plecăm, viața fiindu-ne altar


De imnuri sfinte, rugăciuni, vii lumini prin al Său Har!

You might also like