You are on page 1of 3

DNA ancheteaza infractiuni de coruptie la Consiliul Judetean Iasi si Directia de

Administrare a Drumurilor, fapte care ar fi fost comise in perioada 2016-2017.


Alte acuzatii, luare de mită şi abuz în serviciu. A fost audiat la DNA si directorul
de la Drumuri caere insa a refuzat sa faca declaratii. Relateaza

La prima ora a zilei, procurorii DNA descindeau la sediile Consiliului Judetean


Iasi si a Directiei de Admninistrare a Drumurilor. Primul care a dat declaratii
despre ancheta si a emis si un comunicat de presa a fost chiar presedintele CJ Iasi,
Maricel Popa. A afirmat ca ancheta a pornit chiar de la o sesizare a lui referitoare
la neregulile constatate la asfaltarea Drumului Județean 248A. Un drum asfaltat pe
noroi si fara a respecta grosimea sfaltului. Purtatorul de cuvint al CJ a declarat ca a
a avut mandate de la DNA pentru a face publice anumite informatii. DNA a
reactionat cu un comunicat de presa. percheziții domiciliare în 15 locații, in Iași și
Suceava, din care două sunt sediile unor instituții publice, celelalte societăți
comerciale. suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate
celor de corupție, comise în perioada 2016-2017. Concursul câștigat de șeful de la
Drumuri județene ar fi vizat de DNA. Daniel Achiței, a fost la audieri timp de
doua ore. A parasite sediul DNA dar fara a da declaratii. Insa, se pare ca procurorii
DNA au retinut telefonul directorului de la Drumuri sau i-au indicat sa nu
vorbeasca la telefon pentru ca nu a putut fi contactat nici macar de seful sau.

Potrivit unor informatii oferite de surse din CJ citate de presa biroul preşedintelui
CJ Iaşi, percheziţionat de către procurorii DNA. , iar telefoanele mobile i-au fost
reţinute. Ancheta l-ar viza şi pe el Şeful CJ Iaşi, Maricel Popa, urma să plece, în
cursul dimineţii de marţi, către Bucureşti, la Ministerul Dezvoltării, fiind întors de
către procurorii DNA de pe aeroportul Iaşi. Surse din rândul anchetatorilor afirmă
că verificările vizează unele contracte derulate de Direcţia de Administrare a
Drumurilor Judeţene Iaşi, ancheta având legătură şi cu modul în care a fost
organizat concursul în urma căruia Daniel Achiţei a fost desemnat director al
instituţiei la începutul acestui an.

Potrivit unor surse judiciare, în acest dosar se fac cercetări pentru infracţiunile de
luare de mită şi abuz în serviciu, iar pecheziţiile procurorilor DNA au loc la 15
adrese, inclusiv la societăţi comerciale. Maricel Popa, care este preşedinte al
filialei judeţene a PSD Iaşi, se află la conducerea CJ Iaşi din iunie 2016.
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi susţinea că procurorii DNA au solicitat,
în timpul percheziţiilor de marţi la sediul instituţiei, documente privind contractele
de execuţie pentru drumul judeţean Iaşi-Ţibăneşti, dar şi referitoare la contractele
de deszăpezire.

Descinderi ale procurorilor Direcției Naționale Anticorupție la Consiliul Județean


Iași și la Direcția județeană de Drumuri și Poduri din Iași. Sunt percheziții
domiciliare în 15 locații, situate în județele Iași și Suceava, din care două sunt
sediile unor instituții publice, celelalte sediile unor societăți comerciale.
se fac cercetări pentru dare și luare de mită, respectiv abuz în
serviciu.Sesizarea a fost facuta chiar de actualul presedinte al Consiliului
Judetean Iasi.Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Maricel Popa, a
explicat că sesizarea făcută de el în octombrie vizează neregulile constatate la
asfaltarea Drumului Județean 248A Voinești — Slobozia — Țibana —
Glodenii Gândului.
iar lucrările s-au făcut în lipsa unui diriginte de șantier. Valoarea contractului este
de 7,2 milioane de lei, iar deficiențele valorează două milioane de lei.

Ancheta procurorilor DNA de la CJ şi de la Direcţia Judeţeană de Drumuri vizează


cel puţin două contracte derulate în anii trecuti. Este vorba de contractul de
reabilitare al unui drum de la Tibăneşti. Un alt contract este cel de deszăpezire din
2016-2017, potrivit lui Maricel Popa, şeful Consiliului Judeţean Iaşi.

You might also like