PRINCIPALELE PROCESE SI RELATII IN VIATA

ARBORETULUI
Spre deosebire de arbore a carui existenta este finita, adica
are un inceput si un sfarsit, arboretul, prin procesul de
regenerare naturala, se poate mentine o foarte lunga perioada de
timp (pana la inlocuirea lui succesionala prin alt tip de arboret).
Dar in aceasta lunga existenta arboretul este intr-o continua
schimbare printr-o serie de procese care se desfasoara continuu
sau periodic . Aceste procese sunt:

- procesul de regenerare naturala a arboretului,

- procesul de formare a starii de masiv,

- procesul de eliminare naturala a arborilor,

- procesul de diferentiere a arborilor pe inaltime,

- procesul de acumulare de lemn in arboret,

- procesul de elagare naturala si de modificare a formei trunchiului

arborilor.

5.1. PROCESUL DE REGENERARE NATURALA A ARBORETULUI

Regenerarea naturala a arboretului este procesul de formare a unei generatii

noi de arbori fie din samanta cazuta la sol din arborii generatiei vechi, fie din
lastarii (drajonii) proveniti din acesti arbori, fie atat din samanta cat si din lastarii
acestora. Este vorba despre un proces natural care insa in paduri cultivate poate fi
dirijat de silvicultor.

Desigur prin procesul de regenerare se produc si profunde modificari in

intreaga biocenoza forestiera dar silvicultorul intervine direct doar asupra
arboretului si numai in unele cazuri si asupra altor componente biocenotice
(arbusti, ierburi) sau a solului. In urma regenerarii arboretului se reconstituie pe
cale naturala intreaga biocenoza forestiera, fara interventia silvicultorului.
 Procesul de regenerare naturala poate fi continuu daca arboretul este plurien,
format din arbori de toate varstele din care, permanent, cei de varste inaintate
dispar iar cei de varste mijlocii fructifica si insamanteaza terenul devenind astfel
liber. Dar procesul de regenerare naturala poate fi si periodic, in cazul cand
arboretul este echien si cand disparitia arborilor batrani si nasterea noului arboret
se produce intr-o perioada relativ scurta de timp (pana la 20-30 de ani) iar
urmatoarea schimbare de generatii intervine dupa un secol sau mai mult.

Regenerarea naturala se poate produce din samanta arborilor din vechiul

arboret, sub masivul acestuia dar si in teren deschis, in care samanta ajunge din
arboretele vecine.

Dar regenerarea naturala se poate produce si vegetativ, din lastarii porniti din
tulpina sau radacina arborilor (drajoni), in cazul vatamarii acestora prin factori
biotici (consum) sau abiotici (rupere de vant, zapada). In conditii naturale,
regenerarea vegetativa este mai putin frecventa decat cea din samanta. Capacitate
de regenerare vegetativa nu au toti arborii ci, in majoritate, cei de foioase la care se
pot forma muguri dorminzi sau adventivi. Cele mai multe specii de arbori rasinosi
nu au aceasta insusire.

5.1.1. Regenerarea naturala din samanta

In procesul de regenerare naturala din samanta prima etapa importanta

estefructificatia arborilor. Aceasta se produce, in arboret, la varste destul de mari,
la arbori la care se incetineste cresterea in inaltime iar, prin eliminarea naturala,
coroanele celor ramasi capata mai multa lumina.

Fructificatia in arboret nu se produce anual decat la putine specii, ci periodic

la interval de cativa ani. Cauza este dezvoltarea limitata a coroanelor arborilor in
masiv si ca urmare producerea de mai putina biomasa din care se pot forma flori,
fructe, seminte. In masiv exista deci o periodicitate a fructificatiei, diferita pe
specii.

Varsta la care incepe fructificatia arborilor in masiv si periodicitatea acesteia

este data in tabelul 5.1.

Tabelul 5.1.

Varsta inceperii si periodicitatea fructificatiei la cateva specii de arbori -

Dupa I. Florescu 1981
 Specia Inceperea Inceperea Periodicitatea
fructificatiei la fructificatiei la fructificatiei
arbori arborii in arborilor in
izolati…ani masiv…ani masiv…ani
Molid 20-30 40-50 3-6
Brad 40-50 60-70 3-4
Fag 40-60 60-70 4-6
Gorun 45-55 60-70 4-6
Stejar pedunculat 35-40 50-60 4-8
Carpen 20-30 30-40 2-3(1)
Tei, paltini, 15-25 25-45 2-3(1)
frasini
Larice, pin 10-20 20-40 3-4(6)
silvestru
Salcam 5-10 10-20 1

Intensitatea (abundenta) fructificatiei poate sa fie foarte diferita atat la diferite

specii cat si in ani diferiti la aceeasi specie. Fructifica de regula abundent speciile
de amestec (carpenul, teii, frasinii, ulmii).

In unii ani arborii pot fructifica abundent (ani de samanta) in altii putin
abundent (ani de stropeli in fructificatie), in altii deloc.

Pentru silvicultor sunt de luat in seama si anii de stropeli care pot furniza
samanta, in completare, pentru regenerarea naturala dar si pentru semanarea in
pepiniere.

Asa cum rezulta din tabelul 5.1. varsta inceperii fructificatiei in masiv la
speciile principale este destul de mare (60-70 de ani la brad, fag, gorun). Mai
devreme incepe fructificatia la speciile de amestec si la rasinoasele heliofite si mai
ales la salcam. Periodicitatea este de asemenea mai mare la speciile principale, mai
mica la speciile de amestec. Aceste diferente sunt legate si de longevitatea
speciilor.

Este de relevat si faptul ca arborii regenerati vegetativ fructifica mai devreme

decat cei regenerati din samanta.

In arboret, arborii nu fructifica la fel. Arborii dominanti, dar in special cei

predominanti, produc majoritatea semintelor deoarece au coroana bine dezvoltata
si luminata, cei 353e42d codominanti fructifica putin , cei dominati deloc.
 Productia de samanta este diferita pe specii ( tabelul 5.2.).

Tabelul 5.2.

Productia de samanta in unele arborete (dupa I. Florescu 1996 din Negulescu si

Ciumac 1959).

Arboretul Productia medie de samanta

kg/an/ha
Molidis 40-80
Faget 100-800
Stejaret 500-1300
Laricet 8-15 (25)
Pinet 10-12

Cunoasterea de catre silvicultor atat a varstei de incepere a fructificatiei, cat si

a periodicitatii si intensitatii (abundentei) ei este foarte importanta pentru fixarea
ciclului de productie, alegerea momentului pentru taierile de regenerare,
producerea de puieti in pepiniera etc.

De aceea este foarte importanta evaluarea anuala a fructificatiei. Aceasta se

poate face la inflorire prin apreciere (bogata, medie, slaba) sau prin numararea
florilor pe lujeri de proba. Dar se face si pe parcursul formarii semintelor sau la
diseminare atat prin apreciere, dar mai precis prin culegerea fructelor sau
semintelor din arbori de proba, sau recoltarea acestora de sub asemenea arbori si
apoi prin numarare sau cantarire.

Calitatea semintelor nu este aceeasi la diferite specii si in diferiti ani.

Calitatea semintelor se evalueaza dupa capacitatea lor de germinare si de formare
a puietilor viabili. Calitatea depinde de specie, de bonitatea stationala, de cantitatea
de rezerve nutritive pe care o contine samanta, de starea ei de sanatate. In anii cu
clima nefavorabila, cu atacuri de insecte sau de ciuperci, numai o cantitate redusa
de samanta este viabila, desi fructificatia poate fi abundenta.

Repausul vegetativ al semintelor. La multe specii de arbori semintele au un

repaus vegetativ inainte de a fi capabile de germinare. Repausul poate fi de cateva
zile la salcii, plopi, ulmi, dar de cateva luni sau chiar mai mult de un an (frasini,
tei, carpen). De aceea chiar in anii in care nu exista fructificare, pot aparea puieti
pentru ca exista o rezerva de seminte in sol. Chiar in cazul semintelor la care
repausul vegetativ este scurt ramane o cantitate de samanta care germineaza mai
tarziu (cazul fagului la care semintisul poate apare si dupa un an sau doi de la
inlaturarea arboretului batran). Sunt specii la care intarzierea germinarii este
cauzata de tegumentul gros al semintelor (salcam, gladita, zambru).

Germinarea semintelor si formarea plantulelor (puietilor) se produce daca

sub masiv sau in teren descoperit se realizeaza conditii de umiditate si caldura, la
unele specii si de lumina, favorabile. Germinarea se poate produce chiar dupa
diseminare in toamna (fag, stejar) dar mai frecvent primavara.

Puterea de rasarire se exprima prin procentul de plantule rasarit din totalul

semintelor cazute. Acest procent nu este acelasi cu procentul de germinare care
poate fi mai mare pentru ca unele seminte germineaza dar nu ajung sa formeze
puieti. De exemplu la molid daca samanta a cazut pe stratul gros de humus brut si a
germinat iar radacinuta pornita din samanta nu ajuns la solul mineral plantula nu se
va mai forma.

Formarea semintisului se poate produce simultan, pe toata suprafata

arboretului batran, intr-un an de fructificatie abundenta, sau in etape, pe suprafete
partiale, in mai multi ani cu fructificatii mai reduse.

In formarea si dezvoltarea puietilor care vor constitui semintisul, importante

sunt conditiile de lumina, de caldura, de apa si substante din sol dar si de litiera
necromasa nedescompusa care acopera solul. La cele mai multe specii de arbori
conditiile cele mai favorabile pentru formarea si dezvoltarea puietilor este in
mediul microclimatic al padurii, cu lumina suficienta (dupa cerintele fiecarei
specii) dar in atmosfera umeda, calda, fara pericol de ingheturi, pe soluri
neintelenite, neacoperite de un strat gros de litiera nedescompusa, suficient de
afanate, cu rezerve suficiente de apa. La molid de exemplu, in cazul solurilor cu
humus brut, puietii se instaleaza doar pe taluzuri, pe solul mineral, sau pe lemnul
putred din trunchiurile cazute pe sol.

Formarea semintisului se incheie odata cu dezvoltatea suficienta a puietilor

pentru ca micile lor coroane sa vina in contact si sa se formeze starea de masiv.
Odata format masivul de puieti, se poate considera incheiat procesul de regenerare
a arboretului si incepe alt proces – de eliminare naturala.

Dinamica numarului de puieti, pana la formarea starii de masiv, depinde mai

mult de factorii nefavorabili biotici sau abiotici deoarece in aceasta faza competitia
intre puieti nu este inca declansata decat in palcurile prea dese.
 Dar chiar in lipsa competitiei, numarul de puieti scade din primavara pana in
toamna chiar in primul an de viata (tabelul 5.3.).

Tabel 5.3.

Variatia numarului de puieti in primul an de viata intr-un faget natural dupa

V. Stanescu si colaboratorii 1970.

Specificare 5 18 16 15 15 13 14 13

V V VI VII VIII IX X XI
Numar de 1079 1061 931 732 409 361 312 312
puieti la ha
(mii bucati)

Rezistenta puietilor si a semintisului sub masiv depinde de cerintele de lumina

dar si de apa al puietilor, foarte diferite pe specii, dar diferite si in functie de varsta
arborilor. La puieti, de exemplu, cerintele fata de lumina pot fi mai reduse decat la
arbori maturi.

Cerinte mari fata de lumina au puietii de stejar pedunculat, mesteacan, pin

silvestru, larice, cerinte ceva mai reduse au puietii de molid, gorun, garnita, tei,
frasini, paltini etc, cerinte foarte reduse au puietii de fag, brad, carpen, tisa. Puietii
cu cerinte mari de lumina rezista sub masiv doar 1-2 ani, cei cu cerinte ceva mai
reduse 2-4 ani, cei cu cerinte reduse 10-15 ani si chiar pana la 50 de ani. In cazul
cand fluxul de lumina se amplifica puietii isi pot reactiva cresterea daca acest
interval de timp nu este depasit. Altfel, la puieti nu se mai produce cresterea anuala
sau aceasta este foarte redusa iar, dupa un timp, puietii se usuca, incetand sinteza
glucidelor necesare consumului curent.

Puietii care au cerinte mari fata de lumina se pot forma si dezvolta si in teren
deschis dar cei cu cerinte reduse au nevoie, un timp destul de indelungat, de
protectia arboretului batran atat impotriva insolatiei prea puternice cat si impotriva
ingheturilor. Acestea nu se produc sub adapostul creat de arborii batrani pentru ca,
coroanele lor impiedica radiatia calorica nocturna prea puternica a solului, din
cauza careia se produce inghetul la sol.

Cunoasterea cerintelor fata de lumina a puietilor este necesara pentru

silvicultor pentru dirijarea, prin taieri, a conditiilor de lumina din arboretul in curs
de regenerare, in vederea asigurarii, mentinerii si dezvoltarii suficient de active a
puietilor sub masiv, pana la punerea lor in lumina plina prin eliminarea completa a
arboretului batran.

Regenerarea naturala din samanta are multe avantaje in padurea cultivata. In

primul rand este un proces natural in care se conserva, integral, biodiversitatea
arborilor in generatia noua. In al doilea rand prin regenerarea din samanta se
dezvolta arbori longevivi, cu capacitate productiva normala pentru specie, pana la
varste mari, cu trunchiuri de forme mai bune si lemn de dimensiuni mai mari si de
calitate mai buna. Arbori sunt mai rezistenti la boli (in special micotice) si la
daunatori, ca si la factori abiotici.

Din punct de vedere economic regenerarea naturala este mai ieftina decat cea
artificiala dar necesita, de regula, un timp mai indelungat pana se obtine un
semintis suficient pe intreaga suprafata.

In silvicultura ecologica este principala modalitate de regenerare a arboretelor

acceptata si promovata astazi din ce in ce mai mult.

Regenerarea naturala din samanta a arboretelor pluriene. Fata de modul de

regenerare a arboretelor echiene sau relativ echiene, regenerarea in padurile
pluriene, in care coexista arbori de toate varstele, prezinta deosebiri importante.

Deoarece in arboretele pluriene arborii batrani sunt de regula putini la numar

si imprastiati pe suprafata, disparitia lor creeaza ochiuri cu lumina ceva mai multe
dar pe suprafete mici, dispersate. In aceste locuri se poate instala un semintis si
dezvolta in continuare un palc de arbori tineri. Disparitia arborilor batrani
producandu-se continuu si procesul de regenerare are caracter continuu, spre
deosebire de cel din padurile echiene care are caracter periodic. Astfel, in
asemenea arborete, semintisul se poate gasi peste tot, pe mici suprafete, alaturi de
palcuri de arbori tineri, de arbori maturi, de arbori batrani, ca si de arbori batrani in
curs de uscare.

Desigur in arborete pluriene se pot regenera numai speciile a caror puieti pot
rezista la umbra un timp mai indelungat pentru ca ochiurile create prin disparitia
arborilor batrani sunt de dimensiuni reduse si mai mult sau mai putin umbrite
lateral(este vorba de brad, fag, intr-o anumita masura si molid).

5.1.2. Regenerarea naturala vegetativa

 Se poate produce numai la speciile de arbori care au muguri dorminzi sau pot
forma muguri adventivi si se dezvolta in cazul ruperii naturale sau a taierii
trunchiului. Lastarii formati din muguri dorminzi (proventivi) se numesc lastari
proventivi, cei formati din muguri adventivi sunt lastari adventivi. Lastarii
proventivi sunt calitativ mai buni si mai rezistenti la vatamari fiind stadiali mai
tineri. Cei adventivi sunt calitativ mai slabi, se desprind usor de trunchi, sunt
frecvent vatamati de putregai.

Regenerarea vegetativa se produce prin lastari proveniti fie din cioata

trunchiului fie din radacina (caz in care lastarii respectivi se numesc drajoni). Dar
regenerarea vegetativa se poate produce si din lastari detasati din arbori (de
exemplu la salcii, plopi). Acest mod de regenerare se practica de silvicultori prin
confectionarea si plantarea de butasi.

Este de mentionat ca la unele specii de arbori regenerarea vegetativa din

drajoni se produce chiar daca arborele nu este vatamat, constituind un mod de
ocupare a terenului (asa se intampla la plopul alb si tremurator, la ulm, la salcam).
La unele specii regenerarea vegetativa se produce si prin lastari subterani, care se
dezvolta pe o anumita lungime sub pamant, iar apoi, la o distanta de arborele
batran, apar si se dezvolta deasupra solului (asa se intampla la stejarul pufos,
posibil la garnita si tei argintiu) in conditii stationale nefavorabile.

Lastarii subterani, drajonii cat si lastari ce se formeaza la baza trunchiului se

hranesc la inceput din radacina arborelui batran dar isi pot forma apoi radacini
proprii. Daca lastarii se formeaza mai sus, ei se hranesc numai pe seama radacinii
arborelui disparut.

Fiind hraniti la inceput de o radacina mare, toti lastarii si drajonii cresc mai
repede decat puietii formati din samanta. Dar dupa cativa ani vigoarea de crestere
scade iar productivitatea se reduce.

Lastaresc bine, chiar la varste mai mari (dar nu peste 30-40 de ani), stejarul,
gorunul, teii, carpenul, jugastrul, aninul, plopii, salciile. Lastaresc bine dar numai
la varste tinere fagul, mesteacanul, salcamul.

Drajoneaza bine plopul alb, plopul tremurator, cenusarul, salcamul, ulmii.

Drajonii pot apare la distante relativ mari de cioata sau arbore (la salcam la 10-15
m, la cenusar pana la 30-35 m).

Dezvoltarea lastarilor si drajonilor fiind foarte activa din primul an, starea de
masiv a lastarisurilor se realizeaza rapid. Daca in suprafata exista si puieti din
samanta, care in primii ani se dezvolta mult mai incet decat lastarii sau drajonii,
puietii din samanta vor fi eliminati.

Lastarirea este mai viguroasa in statiuni de bonitate ridicata. Daca primii

lastari sunt distrusi (de exemplu prin scoaterea arborilor doborati sau a resturilor de
exploatare), se poate forma alta serie de lastari, dar de vitalitate redusa.

Regenerarea vegetativa se poate produce la orice varsta a arborilor. De

exemplu la puieti, din cauza umbrei, a secetei, a vatamarii prin alti factori, se poate
usca tulpina(fenomen de autorecepare). Dar de la baza tulpinei poate porni un
lastar care sa refaca puietul.

La arborii care isi pierd o parte din coroana sau chiar intreaga coroana prin
uscare, fenomen numit „coronare”, din mugurii existenti pe tulpina se pot forma
asa numitele „craci lacome”. Acestea tind sa refaca, macar partial coroana pentru
ca volumul de substante organice produs prin fotosinteza sa nu scada. Fenomenul
este frecvent la stejari, uneori chiar daca coroana nu se usuca dar trunchiul este
prea luminat. In consecinta lemnul capata noduri si calitatea acestuia scade.

5.2. PROCESUL DE FORMARE A STARII DE MASIV

Atunci cand coroanele puietilor, proveniti din samanta (natural sau artificial)
sau a lastarilor proveniti din regenerarea vegetativa, ajung sa se atinga formand un
invelis neintrerupt sau aproape neintrerupt, se realizeaza cea mai importanta
caractersitica a noului arboret – starea de masiv. Aceasta stare, care defineste de
fapt padurea, se va mentine apoi pana la imbatranirea arboretului si rarirea lui
naturala, prin disparitia arborilor batrani. Starea de masiv isi va pune pecetea pe
dezvoltarea ulterioara a arborilor si pe structura viitorului arboret, dar si a intregii
biocenoze ca si asupra statiunii.

In cazul arboretului echien, disparitia in masa a arborilor batrani determina

intreruperea temporara a starii de masiv pe suprafete mari si refacerea ei atunci
cand semintisul acopera din nou toata suprafata. In cazul arboretului plurien, starea
de masiv este permanenta deoarece procesul de formare a semintisului
este continuu si se produce pe mici suprafete, acolo unde dispar arborii foarte
batrani.

In conditii favorabile pentru biocenozele forestiere, adica in climate suficient

de calde si de umede, existenta normala a arborilor este sub forma de masiv. Este
adevarat ca in asemenea climate arborii pot creste si izolat dar aceasta este o
exceptie. Pentru ca, asa cum rezulta din teoria genezei padurii, din cauza producerii
unei mari cantitati de samanta, spatiul liber este repede ocupat, in intregime de
semintisuri abundente, sub forma de masiv, care se va mentine apoi de-a lungul
vietii arboretului. Doar in conditii putin favorabile cresterii arborilor, in climate
prea reci, prea uscate unde arborii au longevitate redusa si fructificatie putin
abundenta, rara, arborii cresc izolat sau sub forma de raristi deci fara a forma un
masiv.

Formarea starii de masiv se produce mai repede (in 2-4 ani) la speciile cu
crestere rapida la inceput (salcam, larice, plopi salcii) dar destul de incet (in 7-15
ani) la speciile cu crestere inceata in primii ani (stejari, fag, brad). In lastarisuri
provenite din regenerare vegetativa starea de masiv se instaleaza repede (2-3 ani).

Rapiditatea formarii starii de masiv depinde si de bonitatea stationala:

inchegarea arboretului se face mai curand in statiuni de bonitate superioara decat in
cele de bonitate inferioara.

Consecintele formarii starii de masiv asupra dezvoltarii ulterioare a arborilor

si a arboretului sunt deosebite.

Prima consecinta este declansarea competitiei intre puieti pentru spatiu si

factorii vitali (lumina, apa, elementele nutritive). Ca rezultat incepe, foarte activ,
procesul de eliminare naturala a arborilor care se va desfasura de-a lungul intregei
existente a arboretului. (figura 5.1.).
 Figura 5.1.

A doua consecinta este diferentierea arborilor de aceeasi varsta dupa

inaltime, grosime, marimea si forma coroanei. Se naste astfel o structura
caracteristica a arboretului.

A treia consecinta este elagarea naturala a trunchiului arborilor, adica

uscarea si apoi desprinderea de trunchi a ramurilor inferioare lipsite de lumina.
Acest proces deosebeste transant arborii crescuti in masiv de cei crescuti izolat si
are o deosebita importanta din punct de vedere a calitatii lemnului si a valorii
acestuia.

Dar, consecintele formarii starii de masiv a arboretului sunt hotaratoare si

pentru formarea intregii biocenoze, prin selectarea doar a speciilor de plante,
animale, microorganisme care pot trai in mediul special creat in masivul si sub
masivul arborilor, dar si pentru formarea biotopului, prin modificarea radicala a
fluxurilor de radiatie si apa si a circuitelor de elemente chimice in statiunile
ocupate de padure.

5.3. PROCESUL DE ELIMINARE NATURALA A ARBORILOR IN

MASIV

Odata cu formarea starii de masiv, declansarea competitiei intre puietii in

crestere, care au nevoie de mai mult spatiu si resurse abiotice, determina inceperea
indelungatului proces de eliminare naturala a arborilor. Acest proces, foarte intens
la inceput, se incetineste cu varsta. Daca initial in semintis pot exista milioane de
puieti, in arboretele batrane raman doar 200-400 arbori. Desfasurarea procesului
este ilustrata prin curba scaderii numarului de arbori cu varsta.

Tabelul 5.4.

Reducerea numarului de puieti de fag cu varsta in statiune de bonitate superioara

- dupa Assmann, modificat

Varsta Multimea de arbori Diametrul mediu

numar/ha %
Ani cm
1 4300000 100 -
2 3700000 86 -
5 1750000 41 -
 10 530000 12 -
20 50000 1 1,5
40 2520 0,06 10,4

60 1205 0,03 17,8

80 665 0,015 24,8
100 450 0,010 32,0
140 185 0,004 479

Este de relevat ca cea mai intensa eliminare este in primii 10 ani cand 88% din
puieti dispar. Dupa 40 de ani se produce injumatatirea numarului de puieti la
fiecare 20 de ani.

Intensitatea atat de mare a acestui proces este cauzata de talia mare a arborilor
care face ca spatiul vital minim necesar sa creasca puternic cu varsta, pe masura ce
se dezvolta coroana si radacina.

Reducerea numarului de arbori cu varsta la speciile autohtone si la cateva

specii alohtone este redata in tabelele de productie romanesti (Giurgiu si colab.
1972) (figura 5.2.).

Figura 5.2.
 Procesul de eliminare naturala depinde de factori interni ai arborilor (zestrea
genetica) si de factori externi (relatiile biocenotice, complexul de factori stationali,
micromozaicul stational). In legatura cu acest proces se vorbeste de un aparent
paradox: cu cat statiunea este de bonitate mai ridicata, intensitatea eliminarii este
mai mare. S-ar parea ca in asemenea conditii favorabile ar putea coexista un numar
mai mare de arbori, dar nu este asa deoarece, tocmai datorita acestor conditii,
arborii au coroane si radacini mai mari si avand nevoie de mai mult spatiu,
eliminarea este mai puternica. Si acest fenomen este ilustrat de tabelele de
productie in care, la aceeasi varsta, numarul de arbori din arborete de clasa I de
productie este de 2-3 ori mai mic decat in cele de clasa V.

Procesul de eliminare naturala este, in fond, si un proces aspru de selectie

naturalacare elimina exemplarele mai slab dezvoltate, vatamate, genetic mai slab
adaptate la mediul abiotic sau la competitie. Prin aceasta selectie populatia, devine
din ce in ce mai bine adaptata la mediul abiotic sau la competitie. Este adevarat ca
prin selectia naturala nu se selecteaza in toate cazurile arborii cei mai buni din
punct de vedere silvicultural ci arborii cei mai vigurosi si rezistenti la impacturi.
De aceea, interventia silvicultorului in procesul de eliminare naturala devine
necesara pentru a favoriza supravietuirea arborilor cu trunchiuri valoroase din
punct de vedere economic si crearea de structuri ale arboretului cat mai favorabile
dezvoltarii acestora.

In arboretele pure, eliminarea se produce doar prin competitie

intrapopulationala, care este orientata spre mentinerea si perfectionarea speciei. In
arboretele amestecate intervine insa si competitia intre populatii, care poate fi mai
intensa, iar uneori chiar eliminatorie, pentru una din populatii. Astfel in
amestecurile de specii de lumina si de umbra (gorun + fag) sau de specii repede si
incet crescatoare (carpen + stejar pedunculat) este posibila eliminarea unei
populatii. Totusi, asa cum arata situatiile reale, chiar in asemenea cazuri, exista
mecanisme care fac posibila coexistenta populatiilor concurente.

Eliminarea naturala este mai intensa si incepe mai repede la speciile de lumina
si la cele repede crescatoare decat la speciile de umbra si cele incet crescatoare.

Eliminarea naturala se produce si in arboretele pluriene. Dar, spre deosebire

de cele echiene in care numarul arborilor scade puternic cu varsta, in arboretele
pluriene numarul de arbori ramane ± constant. Acest lucru este posibil pentru
ca eliminarea se produce simultan la toate varstele si cu intensitati diferite in
functie de varsta. Raman la fiecare varsta numai atatia arbori cat permite spatiul
vital restrans ce revine varstei respective, astfel ca pe ansamblu numarul de arbori
nu se schimba.

Silvicultorul trebuie sa fie bine familiarizat cu felul cum se produce

eliminarea naturala in fiecare populatie ecologica, atat in arborete pure cat si
amestecate si in statiuni de bonitate diferita. Intensitatea interventiilor de
conducere a arboretelor, adica eliminare artificiala, trebuie sa fie destul de
apropiata de cea naturala la care populatia este adaptata. Intensitati mai mici sau
mai mari se pot adopta numai dupa verificari experimentale si cu anumite riscuri.

5.4. PROCESUL DE DIFERENTIERE A ARBORILOR IN ARBORET

In cadrul unei populatii, ca si a speciei in general, variabilitatea genetica si

fenotipica a organismelor este apreciabila. Practic, desi suficient de asemanator
pentru a se incadra in specia respectiva, fiecare organism prezinta anumite
particularitati care il individualizeaza. Acestea sunt de cele mai multe ori, de ordin
cantitativ. Si la arborii crescuti in masiv, se constata aceste deosebiri, inca din
primele faze de dezvoltare. Acestea se concretizeaza in diferentierea lor tot mai
pronuntata odata cu inaintarea lor in varsta.

Diferentierea arborilor se manifesta in primul rand prin caracterele

morfologice cantitative: inaltime, grosime, marimea coroanei, biomasa foliara, ca
si prin intensitatea proceselor fiziologice: asimilatie, dezasimilatie, crestere,
inflorire, fructificatie etc. Cauzele sunt unele variatii din genom, variatiile din
mediul abiotic, dar si relatiile biocenotice.

La arbori, de exemplu, este importanta presiunea concurentiala provocata de

starea de masiv.

Cea mai evidenta diferentiere a arborilor este cea pe inaltime, corelata insa si
cu cea pe grosime si cea pe marimea si simetria coroanei. Aceasta diferentiere se
produce din cauza tendintei de a capta cat mai multa lumina, intr-un masiv care
limiteaza accesul la acest factor esential pentru viata plantelor. Arborii care au o
predispozitie genetica, care au luat nastere dintr-o samanta mai mare care a
germinat mai repede, intr-un macromediu mai umed sau mai bogat in ioni vor
creste mai intens, isi vor dezvolta mai puternic coroana, vor ajunge deasupra altor
arbori. Astfel, in masivul creat de coronamentul arboretului, se va produce o
diferentiere a pozitiei coroanei arborilor, determinata de diferentele de inaltime.
Unii arbori vor avea coroane mari, aproape in intregime deasupra masivului, altii
vor avea coroane mai mici, incadrate jumatate sau mai mult in masiv, altii vor
ramane chiar sub coroanele celorlalti arbori iar coroanele lor vor fi reduse ca
marime.

Silvicultorul german Kraft, a evidentiat aceasta diferentiere printr-o clasificare

pozitionala a arborilor pe 5 clase(figura 5.3.):

- clasa I - arbori predominanti cei mai inalti, cu coroane mari, situate

in buna parte deasupra masivului,

- clasa II - arbori dominanti, cu inaltimi si coroane ceva mai mici,

situate in masiv, dar cu jumatatea superioara luminata,

- clasa III - arbori codominanti cu inaltimi si mai reduse si cu coroane

mai mici, asimetrice, inghesuite intre cele ale arborilor dominanti,

- clasa IV - arbori dominati, cu inaltimi mici, coroane foarte mici

situate sub coroanele celorlalti arbori, numai cu varful in lumina,

- clasa V - arbori deperisanti cu coroane aflate in intregime sub

coroanele clorlalti arbori, inca vii dar slab dezvoltati (subclasa V a),
sau uscati(subclasa V b).
 Figura 5.3.

Diferentierea pe inaltime nu are insa caracter definitiv. Arborii, mereu in

dezvoltare, pot sa acceada intr-o clasa superioara, dupa cum pot sa si decada in una
inferioara. Aceasta dinamica este mai bine reflectata in clasificarea elaborata de
IUFRO si care tine seama de inaltime, vigoarea de crestere si tendinta de
modificare a pozitiei in arboret.

Clasificarea este zecimala si are urmatoarea forma:

Tabelul 5.5.

Clasificarea pozitionala a arborilor IUFRO

Criteriul
Inaltime Cod Vigoare de crestere Cod Pozitie ierarhica Cod
Arbori in 100 Potential de crestere 10 Tendinta de avansare 1

plafonul superior ridicat

Arbori in 200 Potential de crestere 20 Tendinta stationara 2

plafonul mijlociu normal

Arbori in 300 Potential de crestere 30 Tendinta de regresie 3

plafonul inferior redus

Daca un arbore are codul 123 inseamna ca este in plafonul superior, cu

potential de crestere normal, dar cu tendinta de regresare ierarhica in plafonul
inferior.

Diferentierea arborilor se produce in tinerete in faza denumita chiar dupa acest

proces (intre 15-40 de ani in raport cu specia si statiunea). Dar procesul continua,
cu intensitate mai slaba si la varste mai mari cand se produc schimbari pozitionale
determinate mai ales de potentialul de crestere, schimbari in accesul la lumina prin
disparitii de arbori vecini etc.

Pentru silvicultor cunoasterea diferentierii pozitionale a arborilor este baza de

referinta pentru interventiile de conducere a arboretelor. De la inceput, pornind de
la aceasta diferentiere, s-au format cele doua scoli de conducere a arboretelor:
 - scoala germana, care preconiza extragerea doar a arborilor dominati si
deperisanti (cum se spunea figurat „ingroparea mortilor”)

- scoala franceza, care preconiza interventia in toate plafoanele

arboretului. Aceasta conceptie este si cea actuala.

5.5. PROCESUL DE CRESTERE SI DE ACUMULARE A LEMNULUI

IN ARBORET

In arboret, din cauza masivului care conditioneaza o competitie accentuata

pentru resursele nutritive, cresterea fiecarui arbore in parte este mai redusa, dar pe
arboret, din cauza numarului mare de arbori, este totusi ridicata.

In arboret cresterea arborilor capata anumite particularitati. Astfel, cresterea in

inaltime este mai mare decat la arbori izolati din cauza tendintei arborilor de a avea
coroana in lumina. In masiv arborii vor avea deci trunchiuri mai inalte. Coroanele
fiind insa mai mici si cantitatea totala de lemn produs mai redusa, cresterea in
diametru nu va fi prea mare.

In arboret cresterea si acumularea de lemn este foarte diferita la arborii din

diferite categorii pozitionale. Cele mai mari cresteri si acumulari de lemn se produc
in arborii predominanti, cele mai mici in arborii dominati. Pe acest fapt se bazeaza
scoala germana care preconiza ca prin lucrarile de conducere sa fie eliminati acesti
arbori.

In arboretele pluriene, in care masivul se creaza in planuri diferite si cantitatea

de lumina disponibila pentru arborii mai inalti este mai mare, de acest plus de
lumina se folosesc mai ales arborii grosi si de grosime mijlocie care ajung la
grosimi mai mari decat in arboretele echiene(figura 5.6.).
 Figura 5.4.

Pentru a determina indicii dimensionali si productivitatea de lemn a

arboretului denumit in silvicultura crestere, se executa doua inventarieri a arborilor
din arboret la un anumit interval de timp (5 sau 10 ani), se calculeaza inaltimile si
diametrele mediipe elemente de arboret, iar suprafata de baza si volumul si pe
elemente de arboret si pe arboret in ansamblu.

Din diferentele ce se constata la dimensiuni si la volume intre cea de a doua si

prima inventariere rezulta cresterile inregistrate in perioada respectiva.

In silvicultura se vorbeste de cresterea curenta produsa intr-un an si

de crestere medie ce rezulta din impartirea cresterii pe un interval de timp la
numarul de ani din acea perioada(figura 5.7.).
 Figura 5.5.

Se vorbeste de asemenea de productia si productivitatea arboretului total cind

se iau in considerare toti arborii, inclusiv cei ce s-au eliminat natural sau au fost
extrasi de silvicultor prin lucrari de conducere si productia si productivitatea
arboretului principal, cand se iau in considerare numai arborii ramasi dupa
extrageri.

Pe baza inaltimii si diametrului mediu se poate determina arborele mediu pe

fiecare element de arboret care are si suprafata de baza si volumul medii pe acel
element.

5.6. PROCESUL DE ELAGARE NATURALA A TRUNCHIULUI

ARBORILOR IN ARBORET

Starea de masiv care forteaza cresterea mai accentuata in inaltime a arborilor,

determina si formarea de noi ramificatii pe trunchiul lor la inaltimi tot mai mari.
Ramurile formate anterior, mai jos pe trunchi, sunt din ce in ce mai umbrite, iar in
momentul cand lumina devine insuficienta pentru fotosinteza, frunzele de pe aceste
ramuri si apoi ramurile se usuca si se desprind de trunchi. Locul de desprindere se
cicatrizeaza prin acoperire cu tesuturile vii ale scoartei si apoi se acopera de
cresterile ulterioare ale lemnului. Acesta este procesul de elagare al arborilor care
confera trunchiului lor infatisarea speciala, curata de ramuri, care atesta cresterea
in masiv. La arborii izolati elagarea nu se produce sau se elagheaza doar ramurile
inferioare, umbrite de celelalte ramuri.

Inceperea si intensitatea procesului de elagare depinde de specie. La speciile

de lumina incepe mai repede si este mai mare, la speciile de umbra intarzie si este
mai redusa. Intensitatea depinde si de bonitatea stationala, fiind mai mare in
statiuni de bonitate superioara, mai mica in cele cu bonitate inferioara.

Prin procesele de crestere in inaltime si de elagare coroana arborilor se

deplaseaza mereu spre varf dar la speciile de lumina ramane putin dezvoltata pe
inaltime, pe cand la cele de umbra capata extensiune mai mare. Acest lucru are
consecinte asupra acumularii de lemn care depinde de cantitatea de frunze si deci,
si de marimea coroanei.

Elagarea arborilor pe inaltimi cat mai mari ale trunchiului este de interes in
silvicultura pentru a obtine cat mai mult lemn de calitate, fara sau cu putine noduri.

Dar, in acelasi timp, silvicultorul are interesul ca profunzimea coroanei si

masa de frunzis sa fie suficienta pentru a intretine o acumulare ridicata de lemn.
Problema care se pune este de a gasi solutia optima intre aceste doua tendinte
opuse.

De regula, coroana trebuie sa cuprinda cel putin o treime din inaltimea

arborelui.

5.7. MODIFICAREA FORMEI TRUNCHIULUI ARBORILOR IN

ARBORET

Forma trunchiului arborilor este rezultatul combinat al cresterii in inaltime si

grosime, destul de inegale, atat in timp cat si pe diferitele zone ale trunchiului.

Trunchiul arborilor are forma de paraboloid, diferit insa pe specii. In acest

paraboloid sunt doua zone de crestere in grosime mai accentuate: la baza
trunchiului si sub coroana, ca zone de rezistenta sporite. Ultima zona se deplaseaza
in sus odata cu coroana, astfel ca forma trunchiului, in masiv, capata o
cilindricitate din ce in ce mai pronuntata fata de arborele izolat, la care forma
trunchiului este conica.

In general, prin cresteri compensatorii, in diferite zone ale trunchiului,

solicitate mecanic din diferite cauze, exista tendinta permanenta de a crea forma
trunchiului cea mai rezistenta la impacturi, care este cea

conic-cilindrica. In situatii de impact continuu, de exemplu de vant, forma

trunchiului se adapteaza solicitarilor mecanice respective si poate fi ovalizata.
 5.8. DINAMICA CICLICA IN ARBORET. SUCCESIUNEA
ARBORETELOR

5.8.1. Dinamica ciclica a arboretului

Ca orice fenomen biologic, arboretul este supus la schimbari de diferite feluri

avand o dinamica diurna, anuala, multianuala. Aceste dinamici au caracter
ciclic pentru ca, desi sub influenta lor arboretul se schimba momentan, se produce
o continua revenire a lui la compozitia si structura ce-i sunt proprii.

Exista insa si o dinamica succesionala care determina inlocuirea unui arboret

prin altul cu compozitie si structura complet deosebite.

Dinamica ciclica diurna se refera la schimbarile ce se produc in arboret in

decurs de 24 de ore. In anotimpurile in care arboretul este activ poate fi vorba
despre desfacerea mugurilor, cresterea si miscarea frunzelor, desfacerea florilor,
diseminarea, caderea frunzelor.

In cursul a 24 de ore se produc procesele fiziologice de fotosinteza (ziua), de

respiratie si transpiratie (ziua si noaptea), de formare a lemnului etc.

Dinamica ciclica anuala se refera la schimbarile produse in cursul anului, in

special cele fenologice, foarte usor de sesizat (inmugurire, infrunzire, inflorire,
maturarea fructelor/semintelor, diseminarea, caderea frunzelor), cresterea in
inaltime, grosime, volum.

In dinamica anuala poate interveni si o crestere sau scadere a populatiei sau

populatiilor arboretului fie prin formare de noi indivizi, intr-un an cand se produce
regenerarea naturala, fie prin uscarea altor indivizi.

Dinamica multianuala se refera la schimbarile care se produc in compozitia si

structura arboretelor echiene cu varsta, de-a lungul ciclului lor de viata.

Se disting in acest sens acele faze ecologice mentionate in sectiunea 3.1.2.

(faza de constituire a semintisului, faza de competitie a tineretului, faza de
diferentiere a arborilor tineri, faza de maturitate, faza de imbatranire, faza de
dezagregare).
 Florescu I. (1981) arata ca in silvicultura se cunosc 4 etape de dezvoltare a
arboretului:

- etapa embrionara, de formare a semintei,

- etapa tineretii, dureaza de la formarea plantulelor pana la inceperea

fructificatiei,

- etapa maturitatii, intre inceperea fructificatiei si inceperea depericiunii

arborilor,

- etapa batranetii cand arborii batrani dispar.

In silvicultura se foloseste o alta impartire bazata pe criterii mixte, de

dezvoltare si dimensionale.

Fazele „silviculturale” de dezvoltare a arboretului in raport cu varsta sunt:

- faza de semintis, de la aparitia in masa a puietilor pana la formarea

starii de masiv,

- faza de desis, pana la inceperea elagajului natural si pana la inaltimea

arborilor de 2-2,5 m,

- faza de nuielis, de la inceperea elagajului natural pana cand arborii au

grosimi de 5 cm,

- faza de prajinis, cu arbori avand grosimi de 5-(8)10 cm,

- faza de paris, cu arbori avand grosimi de (8)10-18(20) cm,

- faza de codrisor, cu arbori avand grosimi intre 21-35 cm,

- faza de codru mijlociu, cu arbori avand grosimi peste 35 cm,

- faza de codru batran, cu arbori lancezi si in uscare,

Corespondenta intre fazele ecologice, etapele de dezvoltare si fazele

„silviculturale” in dinamica multianuala a arboretului sunt date in tabelul 5.6.

Tabelul 5.6.
 Fazele ecologice Etapele de dezvoltare Fazele „silviculturale”

(dupa N. Donita) (dupa I. Florescu) (dupa tratatele clasice)

- Etapa embrionara -
Faza de constituire Etapa tineretii Faza de semintis

a semintisului
Faza de competitie Faza de desis

a tineretului Faza de nuielis

Faza de diferentiere Faza de prajinis

a arborilor tineri Faza de paris

Faza de maturitate Etapa maturitatii Faza de codrisor
Faza de imbatranire
Faza de codru mijlociu
Faza de dezagregare Etapa batranetii Faza de codru batran

Fazele silviculturale sunt importante pentru ca de ele sunt legate interventiile

silvotehnice de ingrijire si conducere a arboretului.

In arboretele pluriene aceste faze sunt, de asemenea prezente dar pe suprafete

reduse. Pe intregul arboret ele coexista. De aceea, in asemenea arborete toate
masurile de ingrijire si conducere se fac simultan si nu decalat in timp ca in
arboretele echiene.

5.8.2. Succesiunea arboretelor

Este un proces obisnuit atunci cand se schimba radical statiunea (atat ca

geotop cat si ca ecotop).

Speciile vechiului arboret, nemai avand adaptarile necesare pentru a se putea

dezvolta in noile conditii, dispar si in locul lor patrund specii care au aceste
adaptari.

Succesiunile pot fi rapide sau lente. Un exemplu de succesiune rapida este

cea de inlocuire a unui arboret de mesteacan, care a ocupat primul o suprafata fara
arboret, sub care s-a instalat apoi un semintis de molid. Acesta, la varste mai mari,
va elimina mestecanisul, rezultand un arboret de molid.
 Aici este vorba de relatii de competitie intre specii si de rapiditatea ocuparii
teritoriului.

Dar succesiunile pot fi si lente. Cel mai bun exemplu il constituie modificarile
de compozitie a arboretelor in padurile ce s-au format in postglaciar, pe teritoriul
tarii. In rastimp de circa 12000 ani, in raport cu schimbarea climatului, s-au
succedat biocenoze edificate de arborete de pin, de molid, de stejar, apoi de
arborete de carpen, de fag, si in ultima perioada, si de arborete mixte de fag si brad.

Pe silvicultor il intereseaza in special succesiunile nedorite, de inlocuire a

arboretelor din specii valoroase prin cele de specii mai putin valoroase. Asa este,
de exemplu, inlocuirea stejaretelor prin carpinete.

Dar, in ultimul timp, din cauza schimbarilor climatice majore, provocate de

efectul de sera, silvicultorii se vor confrunta si cu succesiuni de tipul lent, dar
probabil mult grabite, care vor duce la schimbarea compozitiei arboretelor din
biocenozele forestiere actuale intr-o directie inca putin cunoscuta.

5.9. RELATIILE ARBORETULUI CU ALTE COMPONENTE

BIOCENOTICE

Relatii cu alte straturi ale biocenozei. Desi straturile arbustilor si ierburilor au

pozitie subordonata fata de arboret, acestea au si influente asupra acestuia. Un strat
de arbusti dezvoltat, mai ales in cazul arboretelor cu grad de acoperire mai redus,
impiedica intelenirea solului si pierderi de apa, creand conditii de lumina
nefavorabile pentru ierburi. Multe pasarele insectivore cuibaresc in arbusti.
Arbustii si ierburile maresc biodiversitatea biocenozei, ceea ce mareste stabilitatea
acesteia, ca si a arboretului. In schimb un strat al ierburilor, ca si a arbustilor
puternic dezvoltate pot impiedica regenerarea naturala prin concurenta pentru
lumina, apa, ioni din sol.

Relatii cu populatiile consumatoare. Fiind principalii producatori din

biocenoza, de arbori se leaga foarte multe lanturi trofice. Unele populatii
consumatoare, de ordinul I, in caz de inmultire in masa, pot afecta grav arboretul
prin defoliere, prin consumul liberului, al lemnului, al semintelor, puietilor. In
schimb consumatorii de ordinul II sunt favorabili arboretului reducand populatiile
fitofage. Silvicultorul are tot interesul sa le mentina si sa le foloseasca (pasarele
insectivore, furnici, bufnite etc.)

Relatii cu populatiile descompunatoare sunt indirecte.

 Prin necromasa furnizata de arboret se asigura viata a numeroase populatii de
ciuperci si microfauna. Aceste populatii, prin descompunerea materialului mort si
prin participare la formarea humusului si la evolutia solului, sunt utile arboretului,
pentru ca asigura autofertilizarea si evolutia solului si deci, mentinerea
productivitatii arboretului.

Relatiile cu vanatul ierbivor poate avea efecte negative in cazul depasirii

efectivelor optime, adica suportabile din punct de vedere biocenotic.

Vanatul prea numeros distruge in masa semintele (porcii mistreti), puietii

(cerbul, capriorul) dar si arborii tineri prin smulgerea scoartei sau ranirea arborilor
prin frecarea coarnelor.

Pentru a interveni activ in relatiile arboretului cu alte componente biocenotice

silvicultorul trebuie sa cunoasca bine structura trofica a biocenozei, si toate relatiile
care pot afecta dar, care pot si favoriza arboretul.

5.10. RELATIILE ARBORETULUI CU STATIUNEA CA GEOTOP SI

CA ECOTOP

Aceste relatii sunt foarte stranse pentru ca arboretul isi extrage energia si
materia cu care produce biomasa din statiune, dar si influenteaza puternic
statiunea.

Statiunea prin caracteristicile ei climatice si edafice are, asa cum s-a aratat, rol
selectiv si de control in formarea si fiintarea arboretului. Prin cantitatea de energie
si materie pe care o furnizeaza (bonitatea stationala) statiunea determina
productivitatea arboretului, iar prin unele conditii stationale (relief, roca, sol) si
stabilitatea arboretului (soluri profunde pe roci friabile, forme de relief protectoare
de vant etc.)

Influenta modificatoare a biocenozei asupra statiunii s-a tratat mai pe larg in

capitolul 3 (3.1.4.). Este doar de retinut ca influenta modificatoare a biocenozei
forestiere asupra statiunii se datoreste in cea mai mare parte efectului generator si
protector de mediu al arboretului.

De aceea, in asigurarea serviciilor de mediu pe care le ofera padurea,

silvicultorul trebuie sa se preocupe, in primul rand, de structura arboretului, de
realizarea structurii optime pentru realizarea fiecarui serviciu.

5.11. RELATIILE ARBORETULUI CU STRATUL DE NECROMASA

 Necromasa depusa pe sol si aflata in diverse stadii de descompunere are efecte
benefice, dar si nefavorabile asupra arboretului.

Efectele benefice se concretizeaza in acoperirea solului care favorizeaza

infiltratia, impiedica eroziunea, pierderile de apa prin evaporatie si pierderile de
caldura, precum si in fertilizarea solului prin formarea humusului si mineralizarea
materiei organice.

Efecte nefavorabile, mai ales asupra regenerarii arborilor, se concretizeaza in

formarea de acumulari de litiera proaspata sau de litiera slab descompusa (pe soluri
foarte acide) care impiedica regenerarea naturala, ca si incalzirea solului in climate
reci.