CAPITOLUL 1

Peştele face parte din grupa de alimente de tip proteine animale care sunt indispensabile unei
alimentaţii echilibrate, prin aportul important de aminoacizi esenţiali în primul rând, dar şi
prin conţinutul mare de antioxidanţi: acizi graşi Omega 3 şi un raport optim între Omega 3 şi
Omega 6. Proteinele animale au un rol deosebit de important în alcătuirea organismului.
Acestea ajută la formarea anticorpilor, deci întăresc sistemul imunitar, echilibrează nivelul
hormonal şi al enzimelor, care conferă energie.
Prin conservare, peştele nu-şi pierde din proprietăţile sale pe care le are în stare proaspătă şi
astfel devine superior calitativ procedeului de îngheţare-dezgheţare, la care sunt supuse de
exemplu pungile de la congelatoarele din supermarket. Se pot folosi ca o modalitate facilă şi
foarte versatilă în variate reţete, dacă nu există timp pentru preparare a celui proaspăt (salata
de ton de exemplu).
Conservarea este procesul în care alimentele sunt introduse în borcane sau cutii și încălzite la
o temperatură care distruge microorganismele și inactivează enzimele. Această încălzire și
mai târziu răcire formează o etanșare în vid. Sigiliul de vid împiedică alte microorganisme să
recontamineze alimentele din borcan sau din cutie.
Conservarea este cea mai nouă metodă de conservare a alimentelor, fiind pionieră în anii
1790, când un cofetar francez, Nicolas Appert, a descoperit că aplicarea căldurii în produsele
alimentare în sticle sigilate păstrează hrana din cauza deteriorării. El a teoretizat "dacă
funcționează pentru vin, de ce nu şi pentru alimente?". În jurul anului 1806, principiile lui
Appert au fost testate cu succes de către marina franceză pe o gamă largă de alimente, inclusiv
carne, legume, fructe și chiar lapte. Bazat pe metodele lui Appert, englezul, Peter Durand, a
folosit cutii de conserve în 1810.
Appert a găsit o metodă nouă și de succes pentru a păstra alimentele, dar el nu a înțeles pe
deplin. S-a considerat că excluderea aerului a fost responsabilă pentru conservare.

Factori care influențează calitatea peștelui conservat:

a. Creșterea temperaturii peste limitele admise prin standarde poate conduce la accelerarea
diferitelor reacții chimie în produse sau crearea unor condiții favorabile dezvoltării unor
microorganisme (contaminarea cu staniu se realizează în general la sudura conservei și a
capacului din care sunt confecționate și duce la alterarea produsului);

b. Scăderea temperaturii sub limita admisă prin standarde poate duce la pierderea proprietăților
organoleptice a produselor și poate determina schimbarea stării de agregare, contractarea
produselor;
c. Creșterea umidității relative a aerului la valori de peste 75% duce la coroziunea recipientelor
metalice, producând bombajul chimic în care hidrogenul acumulat trece în soluție, dând
produsului un gust metalic, și un nivel ridicat de fier și staniu;

d. Bombajul fizic care apare datorită aerului din cutie;

e. Bombajul bacteriologic apare datorită revifierii sporilor mezofili și termofili rămași după
sterilizare;

f. Marmorarea interioară a tablei de cutie;

g. Destrămarea cărnii de pește datorită suprasterilizarii;

h. Proteine sedimentate pe bucățile de pește, sediment care este constituit din proteine solubile
în apă, care, în timpul sterilizării, precipită pe suprafață bucăților de pește;

i. Depășirea acidității, conținutul de sare, nerespectarea porției solid/lichid.

CAPITOLUL 2
Produsul va fi ambalat în două tipuri de ambalaje, unul primar și unul secundar. Ambalajul
primar este alcătuit din două părți și anume PET și PP. Ambalajul secundar este din carton.

Polietilentereftalatul (PET) prezintă următoarele avantaje:

Rezistență mecanică ridicată, duritate și rigiditate;

a. Foarte bună rezistență la alungire;
b. Inert din punct de vedere fiziologic (se pretează bine la contactul cu alimentele);
c. Excelentă rezistență la pătare;
d. Permeabilitate scăzută pentru gaze;
e. Bună stabilitate la agenți atmosferici;
f. Bună procesabilitate;
g. Bună reciclabilitate.

PET-ul este, în starea sa naturală, o rășină incoloră și semi-cristalină. In funcție de modul de

procesare, PET-ul poate fi semi-rigid până la rigid, și este un plastic ușor. Reprezintă o barieră
bună pentru gaze și mai puțin bună pentru umiditate, ca și o barieră bună pentru alcooli și
solvenți. Are rezistență bună la lovire. PET-ul devine alb când este expus la cloroform și la
alte chimicale că de ex. toluenul.

Rigiditatea fibrelor de PET le face foarte rezistente la deformare, astfel încât ele conferă o
rezistență foarte bună la şifonarea țesăturilor. La o greutate moleculară puțin mai mare, PET-
ul devine un plastic cu rezistență foarte mare care poate fi modelat prin toate metodele
obișnuite pentru termoplastice. Filmele pentru benzi magnetice sonore și de film sunt produse
prin extruderea filmului PET.

Topit, PET-ul poate fi modelat prin suflare în containere transparente cu rezistență mare și
rigiditate și care prezintă și impermeabilitate la gaze și lichide. În această formă PET-ul este
utilizat pe scară largă pentru containerele de băuturi carbo-gazoase și vasele pentru procesare
mâncare la temperaturi joase.

Polipropilena (PP) prezintă următoarele avantaje:

1. Bune proprietăți de barieră la umiditate;

2. Barieră la gaze mult mai bună ca PE;

 3. Temperatura de topire ridicată(165°C);

4. Proprietăți mecanice mai bune decât PE.

Polipropilena (PP) este o rășină sintetică obținută prin polimerizarea propilenei. Ea este un
membru important al familiei poliolefinelor; poate fi turnată și extrudată pentru obținerea
unor produse care necesită structură compactă, flexibilitate, greutate specifică mică și
rezistență la căldură.

PP este un termoplastic foarte cristalin care prezintă densitate mică, rigiditate și rezistență
bună la hidrocarburi, alcooli și agenți oxidanti, absorbție neglijabilă de apă, proprietăți
excelente chimice, un echilibru excelent între impact și rigiditate. Prezintă o rigiditate
mare chiar și la temperaturi înalte, este rezistent la abraziune, are proprietăți elastice bune
și o suprafață lucioasă.

La temperaturi joase, PP devine casant (< 0°C). Proprietățile electrice sunt bune. PP este
un material alb/ incolor. Proprietățile chimice sunt bune. PP este rezistent la chimicale
anorganice și apă. Este rezistent la majoritatea acizilor minerali și bazelor.

Cartonul prezintă următoarele avantaje:

a. Rezistență mecanică a produsului;

b. Greutate redusă;

c. Poate fi personalizat, imprimat și tipărit;

d. Este un ambalaj flexibil.

Rezistența la întindere-mai este și numită rezistență la rupere sau la tracțiune.Se definește

ca forță aplicată pe unitatea de suprafață, paralelă cu planul materialului de ambalaj, fortă
ce produce ruperea în anumite condiții. Rezistența la întindere se exprimă în N/m2.

Rezistența la plesnire-reprezintă rezistența la presiunea ce străpunge în anumite condiții o

arie de material de ambalaj.

Rezistența la sfâșiere sau la rupere-este forța medie necesară ruperii unui singur strat de
material în condiții standard.

Rezistența la indoiri repetate-reprezintă numărul de îndoiri pe care le poate suporta

cartonul înainte de rupere.

Justificarea alegerii ambalajului

În cadrul ambalării produsului nostru, am decis că PET-ul să înlocuiască conserva clasică

de metal, iar capacul să fie din PP, fiind o folie în strat subțire.Prin această modalitate,
cumpărătorii pot examina aspectul produsului și starea acestuia în ambalaj.Ambalajul
secundar din carton permite o rezistență mecanică mult mai mare a produsului și păstrarea
acestuia în parametrii optimi.
CAPITOLUL 3
Materialele plastice au o pondere de folosire pentru confecționare ambalaje foarte mare,
datorită avantajelor pe care acestea le prezintă: izolează bine produsele atât alimentare cât și
cele nealimentare, sunt nealterabile, sunt ușoare, sunt rezistente la rupere, impermiabile la
apă, aer și gaz, permit lipirea fără adezivi suplimentari (hot seal), au un aspect de prezentare
superior, atrăgător , preț scăzut.

Folia de polipropilenă este lipită de caserola din polietilentereftalat. Cantitatea netă a

produsului este de 100 g.
CAPITOLUL 4

Pet-formare prin compresie

Principiul metodei: polimerul topit este presat în matriță.

Etapele formării:
1. Alimentarea matriţei deschise cu material polimeric (granule, pastile, pulbere,
semifabricat preformat). Polimerul poate fi preîncălzit → scurtarea ciclului de formare;
2. Incălzirea polimerului (uniformă în toată masa) până la temperatura de topire şi
presarea cu ajutorul părţii superioare a acesteia (de regulă acţionată hidraulic) și închiderea
matriței;
3. Răcirea uniformă a obiectului format prin presare până la temperatura indicată pentru
scoatere;
4. Ejectarea piesei din matriţă cu ajutorul unui aruncător.

Formare prin compresie

PP-extrudere prin filiera plată
Principiul extrudării: trecerea polimerului adus în stare de topitură (fluidă) printr-o
filieră de formă corespunzătoare produsului finit, sub acţiunea unor forţe de presiune generate
de extruder.
Polimerul este extrudat la temperaturi cât mai mari, pentru a reduce la minim
viscozitatea topiturii.
Răcirea se realizează cu aer, prin imersare directă în apă, pe cilindri răciţi în interior
sau combinaţii ale acestor variante.
Foliile extruse prin acest procedeu sunt supuse de regulă etirării, proces ce se
realizează la temperaturi apropiate de temperatura de tranziţie.

Extrudere prin filiera plată

Formarea PAP

Cartonul reprezintă o aglomerare de fibre celulozice rezultate din prelucrarea

materiilor prime vegetale, cum ar fi: paie de cereale, coceni de porumb, stuf, lemn de brad,
pin, fag, plop etc.
El este o hârtie groasă, compactă şi foarte puţin flexibilă. Cartonul plat - se deosebește de
hârtie prin faptul că este un strat mai gros și mai rigid.
Etape obținere carton:
1. Obținerea pastei
2. Baterea și rafinarea
3. Obținerea hârtiei din pasta rafinată
4. Presarea și uscarea
5. Transformări finale

1. Obținerea pastei
Materialul celulozic trebuie transformat în pastă. Această tranformare urmărește să
separe fibrele fără a fi deteriorate pentru a se putea obține apoi foaia de hârtie, apoi de carton.
Substanța intercelulara reprezentată în special de lignină trebuie dizolvată pentru a se
obține fibre individuale libere.
Din pasta care conține multă lignină se obține o hârtie cu rezistență scăzută ce se poate
deteriora repede. Din acest motiv, lignina trebuie îndepartată, iar fibrele trebuie extrase.

2. Baterea și rafinarea
Scopul operației de batere este mărirea ariei suprafețelor fibrelor pentru a se îmbiba mai bine
cu apa. Totodată fibrele devin mai flexibile și în acest fel pot fi deformate plastic în mașina de
formare a hârtiei.
Aditivii utilizați sunt substanțe chimice cu rol de creștere a rezistenței mecanice, adezivi,
materiale de umplere, minerale și agenți de încleiere.
Încleiera este procedeul prin care hârtia sau cartonul devine mai rezistent la penetrarea
lichidelor și in special a apei. Ca agenți de încleiere amintim: amidonul, chloroform, cleiul,
rășinile sintetice, derivații celulozei,etc.

3. Obținerea hârtiei din pasta rafinată

Pasta rafinată se transformă în hârtie și carton cu ajutorul unor mașini cilindrice și a altor
utilaje speciale.

4. Presarea și uscarea

a. După ce părăsește mașina de formare coala de hârtie sau carton cu o umiditate de 75-
90%, trece prin secțiunile de presare și uscare pentru îndepartarea excesului de apă.
b. Presarea se realizează cu prese rotative, care au role netede sau perforate, prevăzute
adesea și cu posibilitatea de aspirație internă a apei.
c. Uscarea se realizează prin trecerea hârtiei printr-o serie de role încălzite cu aburi.
d. Umiditatea finală este de 4-10% în funcție de sortimentul de hârtie sau carton obținut.

5. Transformarea finală
Aproape toate sortimentele de hârtie și carton suferă unele transformări cum ar fi: cofrare,
împregnare, saturare, laminare etc.
Sunt frecvent întâlnite și tratamentele de suprafață constând în aplicarea de adezivi sau
pigmenți în funcție de utilizarea finală a acestora.
Fabricarea ambalajelor din carton plat:
a. Nituirea-se realizează în instalații speciale, automate și programate, prin aplicarea
unor nituri pe suprafața cartonului sau a cutiilor pentru a realiza strângerea.
b. Decuparea și asamblarea cutiilor
c. Lipirea cutiilor-pentru lipirea cutiilor se folosesc unele benzi adezive de tip scotch, din
polipropilena, benzi de hârtie, bandă de hârtie cleioasă, benzi adezive de siguranță, etc.
d. Capsarea cutiilor--este mai rar utilizată la finalizarea cutiilor de carton, dar au multe
alte funcționalități ce le fac indispensabile în anumite procese de ambalare.