Viata Sfântului – subliniată tinerețea lui și importanța mărturisirii credinței de la vârste cât mai crudă,

cea ce ajută la stârpirea păcatelor și a greșelilor.

Dragi creștini, închisoarea lumească începe să se extindă și să cuprindă din ce în ce mai multe ființe.
Închisoarea lumescă, este interesată din ce în ce mai mult de sufletele tinere, de cele care nu pot
opune rezistență, pentru că știm fiecare câtă puritate au copiii și cum cred tot ceea ce cei mari le spun
și îi îndeamnă să facă, așa încât ei nu se gândesc să se opună. Întunericul, care încearca să ne
împresoare prin greșeli micuțe și mai apoi păcate mai grele, știe în zilele noastre să se deghizeze
foarte bine în lumina plăcerilor de moment. Plăcerile ajung apoi să pună stăpânire pe
comportamentele tinerilor, apoi pe trupul lor ținta finală fiind sufletul. Vă întrebați cum oare se
manifestă mai exact închisoare lumeasca, care sunt metodele ei de ademenire? Iată vă spun acum
care sunt acestea:

- Nelipsitul telefon mobil, care a devenit un idol în loc să rămână un simplu mijloc de
comunicare
- Tableta sau laptop-ul
Cred că fiecare dintre dumneavoastră știți cum reacționează copii sau tinerii atunci când îi
rugăm să renunțe pentru câteva ore la telefon sau tabletă. Au comportamente agresive, sau
refuză vehement, sau imploră, sau chiar amenință?
- Abuzul de substanțe – țigări, alcool și până la dependența de droguri. Abuzul de
substanțe începe cu o primă încercare în care tânărul își spune: să încerc și eu să văd cum este
că și prietenii și colegii mei fumează, beau sau se droghează....
- Dependența de cumpărături: petrecerea timpului în mall-uri care ne face să ne dorim
lucuri din ce în ce mai multe dar de care nu avem nevoie.

Și iată cum zi după zi devii tot mai înlănțuit, te cuprinde închisoarea lumească și uiți de unicul
lucru care te face să trăiești și să fii liber: CREDINȚA ÎN HRISTOS ȘI MĂRTURISIREA EI, la
tot pasul și în toată vreama și cu mult curaj. Iată de ce copii noștri și tinerii au o imensă trebuință
să învețe să mărturisească din tot cugetul lor credința ortodoxă și să fie mândri că sunt români,
este singura cheie care deschide lacătul inchisorii lumești. E mare trebuință ca ei să îl
mărturisească pe Hristos adânc în inima lor iar apoi în afara lor și în acest fel să poată să opună
rezistență și să demaște orice deghizare a întunericului.

PILDA Timpul schimbării

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă
în vorbă, tânărul îi spuse:
– Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea.
Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am
putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
– Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
– Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
– Da, părinte, un puiet de brad.
– Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ
ceva mai înalt, aproape cât un om.
– Acum, scoate-l pe acesta.
1
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată.
Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
– Smulge-l acum pe acela.
– Dar e destul de mare, nu pot singur.
– Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au
reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
– Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
– Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din
rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
– Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice
neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde
rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o
poţi scoate şi singur. Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi
se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna
niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

„Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor
creşte din nou”.

Copiii și tinerii noștri au nevoie să se hrănească cu exemplul și modelul sfinților, au nevoie

de părinți, care să nu se rușineze deloc atunci când sunt chemați să îl mărturisească pe Hristos
și asta nu doar în biserica dar și la locul de muncă sau când sunt la o petrecere sau în concediu
sau în orice alt loc s-ar afla.
Avem o mare binecuvântare și multă rugăciune în Cer de la sfinții tineri și muncenicii care l-
au mărturisit pe Hristos cu prețul vieții lor și care au ales libertatea în Hristos. Ei sunt cei care
veghează și se roagă pentru noi. Ei sunt cele mai adevărate modele de viață și mărturisire
pentru tinerii noștri.
Acum mai mult ca oricând e nevoie de Hristos și de mărturisire! Acum, când se dorește ca valorile
creștin ortodoxe să fie răsturnate, iar tinerii să confunde libertatea cu libertinajul, să nu mai
respecte sacralitatea uniunii sfinte dintre bărbat și femeie și să asculte de voci mieroase care mint
dar pretind că spun adevărul. Vremea mărturisirii e ACUM.
Tinerii au nevoie să audă, să simtă și să înțeleagă ce ne spune Apostolul Pavel in epistola întâi
către Corinteni:
9. Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici
desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,
10.Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni
împărăţia lui Dumnezeu.
Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele
Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru.
12. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite,
dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.
Atunci când îl mărturisești pe Hristos în inima ta, în afara ta, în biserica dar cu atât mai mult
în afara ei, nimic nu te poate birui definitiv. Acest lucru îți dă puterea să urmezi aceste
îndemn: Ce-ai făcut rău să renunți să mai faci, ce-ai făcut bine să continui să faci.
Parintele Nicolae Steinheardt ne spune cum putem mărturisi:
2
- crezând neîndoielnic că El este Calea, Adevărul și Viața
- Postind, rugându-ne, priveghind, făcând milostenii, înfrânându-ne.
- Dar și iertând pe greșiții noștri, alungând de la noi ținerea de minte a răului ce ni s-a făcut,
iubind pe aproapele nostru (și nu numai iubindu-l, ci îngăduindu-i a fi așa cum este,
nepretinzându-i să fie aidoma nouă), binecuvântându-ne (ori, de ne vine peste poate, măcar
neblestemându-ne) vrășmașii
- Dovedindu-ne blânzi și smeriți cu inima, făcători de pace, nearțăgoși, neînfumurați,
păstrători de cuget curat.
- Făptuind binele în taină, mâniindu-ne doar pe foarte scurtă vreme, nu mai târziu de apusul
soarelui, oricând gata a ierta și a ne domoli, neîngrijorându-ne în exces de cele ale lumii și ale
trupului.
- nejudecând pe nimeni - o foarte mare virtute
- netemându-ne, alungând frica, socotind-o ca pe un păcat de moarte, ca pe năpasta lumii,
îndrăznind, mereu dând dovadă de bărbăție, de ostășie
- Neacceptând a fi robi patimilor (spre a ne face de basm și de batjocoră demonilor), dar nici
textelor.
- Nepizmuind, neațintindu-ne ochii asupra semenilor noștri, asupra greșelilor și inevitabilelor
cusururi omenești, ci mai vârtos asupra alor noastre
- Fiind modești, recunoscători, iubindu-L pe Domnul din toată inima, din tot cugetul, din tot
sufletul și toată virtutea noastră.
- Crezând neclintit în Cuvântul lui Iisus, păzindu-l, mâncând și bând la vremea potrivită
preacuratul Trup și scump Sângele Domnului, dându-ne bine seama: cât de fericiți suntem că
ne învrednicim de aceasta, că niciodată n-a vorbit un om cum vorbește Hristos, că ne putem
numi prieteni ai Săi.
- Grăind vorbe bune ori săvârșind gesturi de compasiune față de semenii noștri, de simpli
oameni, în ocaziile cele mai întâmplătoare și mai mărunte, nesfiindu-ne a fi politicoși, a schița
un zâmbet binevoitor până și unui străin, spre exemplu insului care, după ce fără de voie ne-a
lovit cu cotul, își cere scuze.
- Descoperindu-ne capul când salutăm, răspunzând negrăbiți când ni se pune o întrebare, când
ne cere cineva să-i arătăm drumul – lucruri mărunte, dar plăcute lui Hristos.
- Oprindu-ne de la păcate, devenind adevărați creștini, orice am fi fost înainte de trezire, cu
oricare urâte păcate ne-am fi murdărit.
- Aducându-ne mereu aminte că în orice semen al nostru sălășluiește suflarea lui Dumnezeu,
adică o fărâmă de spirit divin și purtându-ne cu el ca atare.
Iată câteva modalități concrete de mărturisire a credinței!
Mii de sfinți și mucenici și-au dat viața pentru ca noi și tinerii noștri să putem astăzi să ne
mărturisim liber credința în Hristos, deși precum bine știți chiar și în zilele noastre sunt zone
pe glob în care creștinii sunt uciși pentru credința lor. Cât de binecuvântați suntem! Iar noi ce
facem? De cele mai multe ori ne temem să mărturism: ca nu cumva să ne pierdem serviciul,
sau cine știe ce falsă imagine, sau vreo reputație, sau relațiile. Da ce sunt toate acestea în fața
lui Hristos? Ce sunt ele în comparație cu viața în Hristos, în iubire, în Adevăr, cu mântuirea
sufletului? Știți oare ce înseamnă sa fii liber? Înseamnă să îți asumi întreaga responsabilitate
asupra tuturor faptelor, comportamentelor și atitudinilor tale.
Însă fără vindecare, fără rugăciune sinceră către Hristos cel care tămăduiește și vindecă
mințile și inimile, nu poate fi înțeleasă și trăită libertatea.

3
Curățirea de patimi înseamnă multă pocăință lăuntrică, care rupe lanțurile închisorii lumești și
vine o dată cu prima spovedanie care are loc înlăuntrul nostru și care aduce eliberare și
puterea de a sta drepți și neclintiți în mărturisirea credinței noastre ortodoxe. Iată ce este
bineplăcut și frumos înaintea Domnului. Căci frumusețea lăuntrică este cea care va mântui
lumea. Această frumusețe a sufletului este cea care trebuie sădită și cultivată în inimile
tinerilor. Doar așa vom fi în măsură să răspundem minciunii și perversiunii, nefirescului și
urâțeniei din zilele noastre.
Mereu să ne amintim că Dumnezeu nu ne-a abandonat unei lumi care și-a pierdut direcția ci
Tatăl Ceresc ne ocrotește cu dragoste și ne îndruma spre ce e frumos și adevărat.
Putem noi oare să ne prefacem că nu știm că înaintașii noștri strămoșii noștri, sfinții noștri NU
și-au dat viața pentru libertatea noastră religioasă? Putem noi să ne însușim această libertate
așa pur și simplu, ca și cum ni s-ar cuveni fără a onora cum se cuvine memoria lor și fără a
duce o viață bineplăcută Lui? Fără a mărturisi mai departe vestea cea bună? NU PUTEM
DRAGI CREȘTINI
Ori de câte ori Dumnezeu ne cheamă, noi să fim prezenți și să fim acolo unde EL vrea să ne
aflăm și să dăm răspunsurile pe care El ni le cere. Căci ne obliga iubirea Lui față de noi și ne
mai obligă istoria noastra însângerată și jertfa Sfinților închisorilor!
Și am să închei cu o pildă

Lumina cu biruinţa şi întunericul cu oglinda

Într-o bună zi, satana descoperi un nou mod de a se distra. Inventă astfel o oglindă magică
a cărei caracteristică era aceea de a face să se vadă meschin și zbârcit tot ceea ce era bun și
frumos, în vreme ce făcea să se vadă mai mare și mai clar tot ceea ce era rău și urât.
Diavolul își ducea îngrozitoarea oglindă peste tot unde mergea. Și toți cei care se uitau în
ea se cutremurau: orice lucru apărea deformat și monstruos. Cel viclean se distra pe cinste
cu oglinda aceea a sa: cu cât erau lucrurile mai respingătoare, cu atât îi plăceau lui mai
tare.
Într-o zi, oglinda îi arată niște lucruri atât de plăcute vederii sale, încât el izbucni într-un
râs dezlănțuit; oglinda îi scăpă din mâini și se sparse în mii și mii de cioburi. Un vânt
puternic și rău făcu să zboare cioburile acelei oglinzi în lumea largă. Unele dintre acestea,
cele care erau mai mărunte încă decât firele de nisip, intrară în ochii multor oameni.
Aceștia începură să le vadă toate pe dos: nu băgau de seamă decât ceea ce era urât și
vedeau peste tot numai și numai răutăți. Din alte cioburi se făcură lentile pentru ochelari.
Aceia care purtau acești ochelari nu mai vedeau nimic din ce e drept, și nu mai puteau
judeca lucrurile cu măsură.
Cine oare dintre noi poate spune că nu a întâlnit niciodată astfel de persoane?
Unele cioburi ale oglinzii erau așa de mari, încât fură folosite pe post de geamuri. Amărâții
care ajunseră să aibă astfel de ferestre, uitându-se prin ele, nu vedeau decât vecini
antipatici, care își petreceau timpul punând la cale răutăți.
Atunci, când Dumnezeu își dădu seama de cele întâmplate, se întristă. Se hotărâ să le vină
oamenilor în ajutor. El zise:
-Îl voi trimite în lume pe Fiul meu. El este chipul Meu, oglinda Mea. În El se reflectă
bunătatea, dreptatea și iubirea Mea. În El se reflectă chipul omului, așa cum l-am proiectat
și l-am vrut Eu. Și Iisus veni să fie o oglindă pentru oameni. Aceia care priveau la El

4
redescopereau bunătatea și frumusețea și învățau să le deosebească de egoism și minciună,
de nedreptate și dispreț.
Cei bolnavi regăseau în El curajul de a trăi, cei disperați redescopereau nădejdea. El îi
mângâia pe cei întristați și îi ajuta pe oameni să învingă frica morții. Mulți oameni iubeau
această oglindă a lui Dumnezeu și îl urmară pe Iisus. Se simțeau înflăcărați de El. Alții
fierbeau de mânie: hotărâră să spargă această oglindă a lui Dumnezeu. Iisus fu astfel ucis.
Dar, în curând, se iscă un alt vânt puternic, al Duhului Sfânt de astă dată. El ridică de la
pământ milioanele de cioburi ale oglinzii lui Dumnezeu și le împrăștie în lumea întreagă.

Aceia în ai căror ochi intră, fie și cea mai micuță așchie din această oglindă, încep să vadă
lumea și oamenii așa cum îi vedea Iisus: în ochii lor se reflectă, înainte de toate, lucrurile
bune și frumoase, dreptatea și generozitatea, bucuria și speranța.